Autorizații și licențe | Lege 123/2012

Acesta este un fragment din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
SECȚIUNEA a 2 a Proceduri pentru noi capacități energetice de producție

TITLUL I Energia electrică - CAPITOLUL III Autorizații, licențe și concesiuni -
SECȚIUNEA 1
Autorizații și licențe

Activitățile supuse regimului autorizării

Art. 8. - Practică judiciară (2)

(1) Realizarea de noi capacități energetice, precum și retehnologizarea celor existente se desfășoară pe bază de autorizații de înființare, acordate cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Practică judiciară (2)

(2) Producerea, transportul, serviciul de sistem, distribuția și furnizarea energiei electrice, precum și activitățile de administrare a piețelor centralizate de energie electrică se desfășoară pe bază de licențe acordate în condițiile prezentei legi. Puneri în aplicare (2), Referințe (2), Practică judiciară (1)

(3) Exercitarea oricărei activități fără autorizație sau licență se sancționează potrivit prezentei legi.

Regimul autorizării

Art. 9. - Practică judiciară (1)

(1) Pentru autorizare, solicitantul va înregistra cererea la autoritatea competentă.

(2) Solicitantul va atașa, la cerere, actele și documentele care probează îndeplinirea de către acesta a condițiilor economice, financiare, tehnice și profesionale stabilite pe categorii de capacități energetice și de activități în domeniu.

(3) Nu pot fi autorizați solicitanții care au ca acționari deținători ai controlului sau ca administratori persoane care anterior au avut calitatea de acționar deținător al controlului ori administrator în cadrul unor operatori economici titulari de licență care nu și-au achitat obligațiile de plată rezultate din tranzacțiile realizate pe piața de energie electrică.

(4) Procedura de acordare, modificare, suspendare și retragere a autorizațiilor și licențelor, termenele și condițiile de acordare, constând în: criterii, limite de putere, atestări, avize, garanții și altele asemenea, diferențiate pe categorii de capacități și activități supuse autorizării, se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al președintelui ANRE. Puneri în aplicare (1)

(5) Refuzul acordării unei autorizații sau licențe, lipsa de răspuns înăuntrul termenului și orice altă soluție a autorității competente, considerate de solicitant ilegale și prejudiciabile, pot fi atacate la Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ, în condițiile legii.

(6) Pentru capacitățile de producere distribuită și/sau pentru micii producători de energie electrică, criteriile de autorizare vor avea în vedere dimensiunile limitate ale capacităților de producere și impactul asupra funcționării rețelelor electrice de distribuție.

(7) La stabilirea condițiilor de acordare a licențelor și autorizațiilor pentru capacități de producere noi se iau în considerare următoarele elemente:

a) siguranța și securitatea sistemelor electrice, a instalațiilor și a echipamentelor asociate;

b) protecția sănătății și siguranței publice;

c) protecția mediului;

d) ocuparea terenurilor și alegerea amplasamentelor;

e) utilizarea domeniului public;

f) eficiența energetică;

g) natura surselor primare;

h) caracteristicile specifice solicitantului, cum ar fi: capacitățile tehnice, economice și financiare;

i) conformitatea cu măsurile adoptate în legătură cu obligațiile de serviciu public și protecția consumatorului;

j) contribuția la crearea de capacități pentru realizarea obiectivului global european, potrivit căruia energia din surse regenerabile să reprezinte 20% din consumul final brut de energie al Uniunii Europene în 2020, obiectivul național al României fiind de 24%, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

k) contribuția la crearea de capacități energetice de producere pentru reducerea emisiilor;

l) valorificarea eficientă și rațională a resurselor de materie primă energetică în conformitate cu interesul strategic de dezvoltare durabilă a României și de funcționare sigură și stabilă a SEN în vederea realizării independenței energetice naționale.

Categoriile de autorizații și licențe

Art. 10. - Practică judiciară (1)

(1) Autoritatea competentă emite autorizații de înființare pentru realizarea de noi capacități energetice de producere a energiei electrice, inclusiv de capacități de producere a energiei electrice și termice în cogenerare, sau retehnologizarea acestora, după cum urmează:

a) dacă puterea electrică instalată a capacităților respective depășește 1 MW, este necesară obținerea unei autorizații de înființare;

b) dacă puterea electrică instalată a capacităților respective este între 500 kW inclusiv și 1 MW inclusiv, nu este necesară obținerea unei autorizații de înființare, dar sunt obligatorii notificarea autorității competente privind proiectul investițional și raportarea periodică a stadiului realizării acestuia, conform reglementărilor în vigoare;

c) dacă puterea electrică instalată a capacităților respective este mai mică de 500 kW, nu este necesară obținerea unei autorizații de înființare, dar obligația de notificare a autorității competente privind proiectul investițional și raportarea periodică a stadiului realizării acestuia, conform reglementărilor în vigoare, revin operatorilor de distribuție a energiei electrice.

(2) Autoritatea competentă emite licențe pentru: Practică judiciară (1)

a) exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice;

b) exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei termice în cogenerare;

c) prestarea serviciului de transport al energiei electrice;

d) prestarea serviciului de sistem;

e) prestarea serviciului de distribuție a energiei electrice;

f) administrarea piețelor centralizate - se acordă o singură licență pentru operatorul pieței de energie electrică și una pentru operatorul pieței de echilibrare; Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (1)

g) activitatea de furnizare a energiei electrice.

(3) Autorizațiile de înființare pentru realizarea de capacități noi, prevăzute la alin. (1), se acordă numai dacă acele capacități sunt amplasate pe/în imobile proprietate publică/privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale pe proprietatea privată a solicitantului autorizației de înființare sau pe proprietăți deținute cu un alt titlu legal.

(4) Licențele pentru exploatarea comercială a capacităților energetice noi se acordă în cazul în care capacitățile energetice noi sunt amplasate pe/în imobile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, pe proprietatea privată a solicitantului licenței, pe proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice sau pe/în imobile deținute cu un alt titlu legal decât cel de proprietate.

(5) Exploatarea comercială de capacități energetice se poate desfășura fără a deține licența pentru activitățile prevăzute la:

a) alin. (2) lit. a), de către deținătorul unor capacități de producere a energiei electrice care pot fi pornite fără tensiune din SEN, grupuri cu autopornire și care sunt utilizate de către acesta în scopul alimentării de siguranță, cu energie electrică, a echipamentelor sau instalațiilor proprii;

b) alin. (2) lit. a) și b), de către clientul casnic deținător al unor capacități de producere a energiei electrice, respectiv electrice și termice în cogenerare, conectate la rețea, cu putere electrică mai mică de 100 kW;

c) alin. (2) lit. b), de către un producător de energie electrică și termică în cogenerare, dacă din totalul energiei produse anual energia termică produsă în cogenerare, pe care acesta o comercializează, reprezintă mai puțin de 20%;

d) alin. (2) lit. e), de către deținătorul unei/unor rețele electrice de distribuție, dacă din avizele tehnice de racordare emise rezultă că puterea aprobată pentru utilizatorii acestei/acestor rețele, alții decât deținătorul, totalizează sub 1 MW;

e) alin. (2) lit. e), de către deținătorul unei/unor rețele electrice de distribuție, dacă utilizatorii acestei/acestor rețele dețin locuri de consum exclusiv în interiorul unei/unor clădiri alimentate prin intermediul acelei/acelor rețele.

(6) Activitatea unei persoane fizice sau juridice de revânzare a energiei electrice către utilizatorii rețelelor electrice aflate în exploatare se desfășoară fără licența de furnizare prevăzută la alin. (2) lit. g), în condițiile respectării reglementărilor specifice, aprobate de autoritatea competentă.

(7) Pentru a comercializa energia electrică obținută în urma unui contract de procesare, operatorul economic parte a unui astfel de contract trebuie să dețină licența de furnizare prevăzută la alin. (2) lit. g).

(8) Autorizațiile și licențele se modifică în cazul schimbării circumstanțelor sau condițiilor existente la data acordării acestora.

Suspendarea și retragerea autorizațiilor și licențelor

Art. 11. -

(1) În caz de neîndeplinire de către titularul autorizației de înființare, respectiv al licenței a obligațiilor sale legale, precum și în caz de nerespectare a condiționărilor, limitărilor, restricțiilor, interdicțiilor sau a sarcinilor stabilite prin autorizație, respectiv prin licență, constatate de autoritatea competentă din oficiu ori la sesizarea unor terți sau la notificarea de către titular, autoritatea competentă va proceda după cum urmează:

a) în cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligațiilor nu este imputabilă titularului, va dispune:

- un termen de conformare, dacă situația creată este remediabilă;

- retragerea autorizației, respectiv a licenței, dacă situația creată este iremediabilă;

b) în cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligațiilor este imputabilă titularului, va dispune:

- suspendarea autorizației, respectiv a licenței, pe o perioadă fixată pentru remedierea situației create și pentru conformare cu autorizația, respectiv cu licența, dacă situația creată este remediabilă;

- retragerea autorizației, respectiv a licenței, dacă situația creată este iremediabilă.

(2) Autoritatea competentă va retrage autorizația de înființare, respectiv licența, în cazul decăderii, incapacității sau al falimentului titularului, precum și la încetarea concesiunii ori a locațiunii capacității energetice sau la vânzarea capacității de către titular.

Drepturile și obligațiile ce decurg din autorizația de înființare și din licențe

Art. 12. - Reviste (1)

(1) Lucrările de realizare și retehnologizare ale capacităților energetice pentru care se acordă autorizații, precum și activitățile și serviciile pentru care se acordă licențe, după caz, sunt de interes public, cu excepția celor care sunt destinate exclusiv satisfacerii consumului propriu al titularului autorizației sau licenței. Practică judiciară (3)

(2) Asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacității energetice se instituie limitări ale dreptului de proprietate în favoarea titularilor autorizațiilor de înființare și de licențe care beneficiază de: Practică judiciară (7)

a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării, relocării, retehnologizării sau desființării capacității energetice, obiect al autorizației; Reviste (1)

b) dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității, obiect al autorizației de înființare, pentru reviziile, reparațiile și intervențiile necesare; Practică judiciară (2), Reviste (1)

c) servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea/desființarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii; Practică judiciară (3)

d) dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri;

e) dreptul de acces la utilitățile publice.

(3) Drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 14 și se exercită fără înscriere în Cartea funciară pe toată durata existentei capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie. Practică judiciară (6)

(4) Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit, pe toată durata existenței acestora. Practică judiciară (10)

(5) Exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezenței legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor, a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort. Jurisprudență (1), Practică judiciară (21)

(6) Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, conform prevederilor alin. (5). Practică judiciară (12)

(7) Beneficiază de indemnizații și, respectiv, despăgubiri și proprietarii de terenuri afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații care la data intrării în vigoare a prezentei legi au în derulare convenții privind exercitarea acestor drepturi încheiate în condițiile legii.

(8) Titularii de licențe și autorizații sunt obligați să procedeze la încheierea convențiilorcadru prevăzute la alin. (5), în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectați. Practică judiciară (3)

(9) Dacă, cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii sau avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților energetice, titularii de licență au obligația să plătească despăgubiri, în condițiile prezentei legi.

(10) Proprietarii terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii: Practică judiciară (11)

- suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor;

- tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări;

- activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor.

Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.

(11) Dreptul de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activități prevăzute la alin. (2) se stabilesc și se exercită cu respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și a minimei afectări a acestuia.

(12) Titularii de autorizații și licențe sunt în drept să efectueze lucrările de defrișare a vegetației sau tăierile de modelare pentru crearea și menținerea distanței de apropiere față de rețelele electrice cu personal specializat, respectând prevederile legale în vigoare.

(13) Titularii de autorizații și licențe beneficiari ai drepturilor de uz și de servitute asupra proprietății publice sau private a statului și a unităților administrativ-teritoriale sunt scutiți de plata de taxe, impozite și alte obligații de plată instituite de autoritățile administrației publice centrale și locale. Practică judiciară (2)

Obligațiile decurgând din autorizațiile de înființare și din licențe

Art. 13. - Practică judiciară (1)

(1) Titularul autorizației de înființare are următoarele obligații:

a) să stabilească și să aplice, pe întreaga durată a executării lucrărilor, măsurile de protecție a persoanelor, bunurilor și mediului;

b) să obțină toate avizele, acordurile și atestatele prevăzute de lege pentru realizarea obiectivului autorizat.

(2) Pe durata de valabilitate a licențelor, titularii de licențe sunt obligați:

a) să respecte condițiile care însoțesc licența;

b) să țină situații contabile separate pentru fiecare activitate care face obiectul licenței acordate de autoritatea competentă, în cazul operatorului economic în domeniul energiei electrice integrat, pe verticală sau pe orizontală, să procedeze la fel ca în cazul în care activitatea respectivă ar fi efectuată de operatori economici separați și să întocmească rapoarte financiare în formatul solicitat de autoritatea competentă; Modificări (1)

c) să constituie și să mențină garanții financiare care să le permită desfășurarea activității și asigurarea continuității serviciului;

d) să pună la dispoziția autorității competente informațiile necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activității acesteia;

e) să întocmească, să supună spre auditare și să publice evidențele lor contabile anuale la nivel de societate comercială, fără a cuprinde în mod distinct sediile secundare fără personalitate juridică, conform legislației specifice, adoptate în conformitate cu cea de-a Patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978.

(3) Operatorii economici care nu au obligația de a publica conturile anuale păstrează la sediul lor un exemplar din acestea la dispoziția publicului.

(4) Activitatea de audit prevăzută la alin. (2) lit. e) constă, în special, în verificarea respectării obligației de a evita discriminările și subvențiile încrucișate între activitățile desfășurate de operatorul economic auditat.

Drepturile și obligațiile titularilor de autorizații de înființare și de licență asupra proprietății terților

Art. 14. - Reviste (1)

(1) Dreptul de uz asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare realizării/relocării/desființării sau retehnologizării de capacități energetice se întinde pe durata necesară executării lucrărilor. În exercitarea acestui drept de uz, titularul autorizației de înființare/relocare/desființare sau retehnologizare, după caz, cu respectarea prevederilor legale, poate:

a) să depoziteze, pe terenurile necesare executării lucrărilor, materiale, echipamente, utilaje, instalații;

b) să desființeze culturi sau plantații, construcții sau alte amenajări existente ori numai să le restrângă, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizată, în condițiile legii;

c) să îndepărteze materiale, să capteze apă, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare;

d) să instaleze utilaje și să lucreze cu acestea, să amplaseze birouri și locuințe de șantier, cu acordul prealabil al proprietarului;

e) să oprească ori să restrângă activități ale proprietarului, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizată, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Dreptul de uz prevăzut la alin. (1) încetează înaintea expirării duratei stabilite pentru executarea lucrărilor sau înaintea acestui termen, la data terminării anticipate a lucrărilor sau la data sistării acestora și renunțării la autorizații. Oricare dintre aceste situații trebuie notificată de îndată proprietarului.

(3) Dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea funcționării normale a capacității energetice se întinde pe toată durata funcționării capacității, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcționării normale a capacității. În exercitarea acestui drept titularul licenței poate:

a) să depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalații pentru întreținere, revizii, reparații și intervenții necesare pentru asigurarea funcționării normale a capacității;

b) să instaleze utilaje și să lucreze cu acestea;

c) să desființeze sau să reducă culturi, plantații ori alte amenajări existente și să restrângă activități ale proprietarului, în măsura și pe durata strict necesare executării operațiilor de întreținere, reparații, revizii sau intervenții pentru asigurarea funcționării normale a capacității, cu respectarea legislației în vigoare.

(4) Titularul licenței este obligat să înștiințeze în scris proprietarul bunurilor sau prestatorul activităților care vor fi afectate ca urmare a lucrărilor la capacitățile energetice, cu excepția cazurilor de avarii, situație în care proprietarii sunt înștiințați în termenul cel mai scurt.

(5) Titularul licenței este obligat să plătească proprietarilor despăgubirea cuvenită pentru pagubele produse, să degajeze terenul și să-l repună în situația anterioară, în cel mai scurt timp posibil.

(6) Servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană cuprinde dreptul de acces și de executare a lucrărilor la locul de amplasare a capacităților energetice cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii și avarii.

(7) Pentru a evita punerea în pericol a persoanelor, a bunurilor sau a unor activități desfășurate în zona de executare a lucrărilor de realizare ori retehnologizare de capacități energetice, precum și a operațiilor de revizie sau reparație la capacitatea în funcțiune, titularul autorizației sau al licenței are dreptul de a obține restrângerea ori sistarea, pe toată durata lucrărilor, a activităților desfășurate în vecinătate de alte persoane. În acest caz, persoanele afectate vor fi înștiințate, în scris, despre data începerii, respectiv a finalizării lucrărilor.

(8) La încetarea exercitării drepturilor prevăzute la art. 12 alin. (2), titularul autorizației de înființare, respectiv titularul licenței este obligat să asigure degajarea terenului și repunerea lui în situația inițială.

(9) Dreptul de acces la utilitățile publice, prevăzut la art. 12 alin. (2) lit. e), trebuie exercitat de titularul autorizației sau al licenței cu bună-credință și în mod rezonabil, fără a prejudicia accesul altor persoane la respectivele utilități publice.

Zonele de protecție și zonele de siguranță

Art. 15. - Jurisprudență (1), Reviste (1)

(1) Pentru protecția și funcționarea normală a capacităților energetice și a anexelor acestora, precum și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului se instituie zone de protecție și de siguranță.

(2) Zonele de protecție și de siguranță se determină pentru fiecare capacitate, în conformitate cu normele tehnice elaborate de autoritatea competentă.

(3) Asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se stabilește drept de servitute legală. Practică judiciară (1)

Obligațiile de serviciu public

Art. 16. - Practică judiciară (1)

(1) Titularii de autorizații de înființare și de licențe au obligația de a-și desfășura activitățile cu respectarea obligațiilor de serviciu public referitoare la siguranță, calitatea și prețul energiei electrice furnizate, continuitatea aprovizionării, eficiența energetică, cu respectarea normelor de securitate și sănătate a muncii și de protecție a mediului, precum și a prevederilor din contractele directe cu consumatorii.

(2) Obligațiile de serviciu public se pot stabili prin hotărâre a Guvernului sau prin reglementări ale ANRE, caz în care se notifică Comisiei Europene de către ANRE, prin licențe sau autorizații de înființare, pentru fiecare activitate din sectorul energiei electrice.

Exproprierea

Art. 17. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (1)

(1) Terenul necesar înființării și funcționării capacității energetice este fie proprietate privată a unui terț sau a titularului autorizației, fie proprietate publică.

(2) Dacă terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice este proprietate privată a unui terț, solicitantul autorizației de înființare are ca primă opțiune cumpărarea terenului de la proprietar sau să inițieze procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, în condițiile legii, și să obțină concesiunea acestuia, pe durata existenței capacității energetice. Practică judiciară (1)

Acesta este un fragment din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...