Art 139 Prevederi generale privind producția, transportul, distribuția, înmagazinarea subterană, furnizarea și administrarea piețelor centralizate de gaze naturale | Lege 123/2012

Acesta este un fragment din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Art 138 Prevederi generale privind producția, transportul, distribuția, înmagazinarea subterană, furnizarea și administrarea piețelor centralizate de gaze naturale Art 140 Prevederi generale privind producția, transportul, distribuția, înmagazinarea subterană, furnizarea și administrarea piețelor centralizate de gaze naturale

TITLUL II Gazele naturale - CAPITOLUL V Prevederi generale privind producția, transportul, distribuția, înmagazinarea subterană, furnizarea și administrarea piețelor centralizate de gaze naturale -
Art. 139. -

(1) Sistemul de distribuție închis este acel sistem prin care se distribuie gaze naturale într-o zonă industrială, comercială sau de servicii comune, limitată din punct de vedere geografic și care, fără a aduce atingere prevederilor alin. (4), nu alimentează clienții casnici, dacă, din rațiuni de organizare tehnologică, activitățile derulate de utilizatorii sistemului respectiv sunt integrate sau sistemul respectiv asigură gazele naturale în principal către proprietarul sistemului, operatorul sistemului sau un operator economic afiliat acestora, după caz.

(2) Obligațiile privind dezvoltarea sistemului de distribuție, prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. c), g) și k), nu sunt aplicabile operatorului unui sistem de distribuție închis.

(3) Tarifele pentru serviciul de distribuție dintr-un sistem de distribuție închis sau metodologiile care stau la baza calculării acestora sunt aprobate de ANRE, la cererea operatorului sistemului de distribuție închis.

(4) Exceptarea prevăzută la alin. (2) se aplică și în cazul în care în zona deservită de un sistem de distribuție închis sunt amplasați clienți casnici, numai dacă aceștia se află într-un raport de muncă sau într-o formă de asociere cu proprietarul sistemului de distribuție la momentul racordării.

(5) Înființarea, respectiv operarea unui sistem de distribuție închis se realizează prin autorizație de înființare, respectiv pe bază de licență, acordate de ANRE.

Acesta este un fragment din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...