Art 10 Autorizații și licențe | Lege 123/2012

Acesta este un fragment din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Autorizații, licențe și concesiuni - Autorizații și licențe -
Art. 10. -

(1) Autoritatea competentă emite autorizații de înființare pentru realizarea de noi capacități energetice de producere a energiei electrice, inclusiv de capacități de producere a energiei electrice și termice în cogenerare, sau retehnologizarea acestora, după cum urmează:

a) dacă puterea electrică instalată a capacităților respective depășește 1 MW, este necesară obținerea unei autorizații de înființare;

b) dacă puterea electrică instalată a capacităților respective este între 500 kW inclusiv și 1 MW inclusiv, nu este necesară obținerea unei autorizații de înființare, dar sunt obligatorii notificarea autorității competente privind proiectul investițional și raportarea periodică a stadiului realizării acestuia, conform reglementărilor în vigoare;

c) dacă puterea electrică instalată a capacităților respective este mai mică de 500 kW, nu este necesară obținerea unei autorizații de înființare, dar obligația de notificare a autorității competente privind proiectul investițional și raportarea periodică a stadiului realizării acestuia, conform reglementărilor în vigoare, revin operatorilor de distribuție a energiei electrice.

(2) Autoritatea competentă emite licențe pentru: Jurisprudență

a) exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice;

b) exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei termice în cogenerare;

c) prestarea serviciului de transport al energiei electrice;

d) prestarea serviciului de sistem;

e) prestarea serviciului de distribuție a energiei electrice;

f) administrarea piețelor centralizate - se acordă o singură licență pentru operatorul pieței de energie electrică și una pentru operatorul pieței de echilibrare; Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență

g) activitatea de furnizare a energiei electrice.

(3) Autorizațiile de înființare pentru realizarea de capacități noi, prevăzute la alin. (1), se acordă numai dacă acele capacități sunt amplasate pe/în imobile proprietate publică/privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale pe proprietatea privată a solicitantului autorizației de înființare sau pe proprietăți deținute cu un alt titlu legal.

(4) Licențele pentru exploatarea comercială a capacităților energetice noi se acordă în cazul în care capacitățile energetice noi sunt amplasate pe/în imobile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, pe proprietatea privată a solicitantului licenței, pe proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice sau pe/în imobile deținute cu un alt titlu legal decât cel de proprietate.

(5) Exploatarea comercială de capacități energetice se poate desfășura fără a deține licența pentru activitățile prevăzute la:

a) alin. (2) lit. a), de către deținătorul unor capacități de producere a energiei electrice care pot fi pornite fără tensiune din SEN, grupuri cu autopornire și care sunt utilizate de către acesta în scopul alimentării de siguranță, cu energie electrică, a echipamentelor sau instalațiilor proprii;

b) alin. (2) lit. a) și b), de către clientul casnic deținător al unor capacități de producere a energiei electrice, respectiv electrice și termice în cogenerare, conectate la rețea, cu putere electrică mai mică de 100 kW;

c) alin. (2) lit. b), de către un producător de energie electrică și termică în cogenerare, dacă din totalul energiei produse anual energia termică produsă în cogenerare, pe care acesta o comercializează, reprezintă mai puțin de 20%;

d) alin. (2) lit. e), de către deținătorul unei/unor rețele electrice de distribuție, dacă din avizele tehnice de racordare emise rezultă că puterea aprobată pentru utilizatorii acestei/acestor rețele, alții decât deținătorul, totalizează sub 1 MW;

e) alin. (2) lit. e), de către deținătorul unei/unor rețele electrice de distribuție, dacă utilizatorii acestei/acestor rețele dețin locuri de consum exclusiv în interiorul unei/unor clădiri alimentate prin intermediul acelei/acelor rețele.

(6) Activitatea unei persoane fizice sau juridice de revânzare a energiei electrice către utilizatorii rețelelor electrice aflate în exploatare se desfășoară fără licența de furnizare prevăzută la alin. (2) lit. g), în condițiile respectării reglementărilor specifice, aprobate de autoritatea competentă.

(7) Pentru a comercializa energia electrică obținută în urma unui contract de procesare, operatorul economic parte a unui astfel de contract trebuie să dețină licența de furnizare prevăzută la alin. (2) lit. g).

(8) Autorizațiile și licențele se modifică în cazul schimbării circumstanțelor sau condițiilor existente la data acordării acestora.

Acesta este un fragment din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 123/2012:
Art 1 Dispoziții generale
Art 2 Dispoziții generale
Art 3 Dispoziții generale
Art 4 Strategia și politica energetică, autorități și competențe
Art 5 Strategia și politica energetică, autorități și competențe
Art 6 Strategia și politica energetică, autorități și competențe
Art 7 Strategia și politica energetică, autorități și competențe
Art 8 Autorizații și licențe
Art 9 Autorizații și licențe
Art 10 Autorizații și licențe
Art 11 Autorizații și licențe
Art 12 Autorizații și licențe
Art 13 Autorizații și licențe
Art 14 Autorizații și licențe
Art 15 Autorizații și licențe
Art 16 Autorizații și licențe
Art 17 Autorizații și licențe
Art 18 Proceduri pentru noi capacități energetice de producție
Art 19 Proceduri pentru noi capacități energetice de producție
Art 20 Energia electrică
;
se încarcă...