D E C I D E: | Decizie 681/2012

Acesta este un fragment din Decizia nr. 681/2012 referitoare la admiterea obiecției de neconstituționalitate privind Legea pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

D E C I D E:

Admite obiecția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 sunt neconstituționale.

Definitivă și obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 27 iunie 2012 și la acestea au participat: Augustin Zegrean, președinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan și Tudorel Toader, judecători.

Acesta este un fragment din Decizia nr. 681/2012 referitoare la admiterea obiecției de neconstituționalitate privind Legea pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Decizie 681/2012:
C U R T E A,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
*
OPINIE SEPARATĂ
;
se încarcă...