Curtea Constituțională

Decizia nr. 597/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea educației naționale nr. 1/2011

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 05 iulie 2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Augustin Zegrean
Aspazia Cojocaru
Acsinte Gaspar
Petre Lăzăroiu
Mircea Ștefan Minea
Iulia Antoanella Motoc
Ion Predescu
Puskas Valentin Zoltan
Mihaela Ionescu
- președinte
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de Dorel Gheorghe Zugrăvescu în Dosarul nr. 12.020/288/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 756D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea nr. 13 din 1 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 12.020/288/2009, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea educației naționale nr. 1/2011. Excepția a fost ridicată de Dorel Gheorghe Zugrăvescu într-un litigiu de fond funciar.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată, în esență, că prevederile criticate încalcă dreptul de proprietate al persoanelor care au solicitat restituirea terenurilor aparținând unităților de educație timpurie și de învățământ preșcolar și care, potrivit art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 1/2011, fac parte din domeniul public local, deși sunt deținute fără titlu de stat, ca urmare a preluărilor abuzive din perioada regimului comunist. Consideră că preluarea în proprietate a terenurilor în care se desfășoară activitatea școlară fără existența unui titlu valabil din partea statului echivalează cu o expropriere, care, potrivit legii, nu poate avea loc decât pentru cauză de utilitate publică, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Totodată, consideră că se aduce atingere și principiului neretroactivității legii, de vreme ce prevederile criticate, care consacră un drept de proprietate publică asupra terenului cu privire la care autorul excepției avea mai mult decât o "speranță legitimă" de a-i fi restituit în condițiile prevăzute de legea fondului funciar, modifică starea legală anterioară cu privire la raporturile juridice create prin consacrarea legislativă a dreptului celui deposedat la restituire.

Arată că, anterior Legii educației naționale nr. 1/2011 (cât și anterior Legii învățământului nr. 84/1995 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 206/2000 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995), persoanele aflate în situația autorului excepției, care au formulat cerere de restituire în temeiul Legii fondului funciar, puteau redobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute fără titlu de către unitățile de învățământ preșcolar, fără a li se opune un drept de proprietate publică asupra acestora. Or, prin prelungirea nejustificată a soluționării cererii formulate de către autorul excepției, de reconstituire a dreptului de proprietate de către autoritatea administrativă competentă, s-a creat o situație de inegalitate între persoanele cărora le-au fost restituite astfel de terenuri, anterior consacrării legislative a dreptului de proprietate publică al unității administrativ-teritoriale, și celelalte persoane aflate în situația autorului.

De asemenea, consideră că se aduce atingere și dispozițiilor constituționale și convenționale privind dreptul părților la un proces echitabil, din perspectiva încălcării condiției de "independență a instanței", atâta vreme cât prevederile criticate influențează soluția unui litigiu, statul fiind astfel favorizat.

Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, face referire la deciziile Curții Constituționale nr. 85/2001, nr. 479/2004 și nr. 54/2005, în care s-a reținut constituționalitatea prevederilor art. 166 alin. (41) din Legea învățământului nr. 84/1995 [reluate în art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea educației naționale nr. 1/2011] raportate la dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (1)-(3). Totodată, consideră că prevederile criticate nu contravin nici principiului neretroactivității, întrucât acestea nu modifică o stare legală anterioară, de vreme ce autorul excepției nu era în prezența unei "speranțe legitime" prin simpla depunere a cererii de reconstituire, câtă vreme formularea acestei cereri nu garantează dreptul de a obține proprietatea unui bun și restituirea lui în natură pe aceleași amplasamente. De asemenea, opinează că nu se încalcă principiul egalității și "independența instanței", pe de o parte, nefiind vorba de situații egale, astfel cum rezultă, implicit, și din motivarea excepției de neconstituționalitate, pe de altă parte, textul de lege criticat neîngrădind dreptul părții la un tribunal independent.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constituționale. În acest sens, face referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 479/2004 și nr. 54/2005.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, având următorul conținut:

"

Terenurile și clădirile unităților de educație timpurie, de învățământ preșcolar, școlilor primare, gimnaziale și liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învățământ din cadrul acestora, înființate de stat, fac parte din domeniul public local și sunt administrate de către consiliile locale. (...)"

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) teza întâi privind dreptul părților la un proces echitabil și art. 44 alin. (1)-(3) referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății private și exproprierea pentru o cauză de utilitate publică. Totodată, invocă și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 1/2011 conservă, în principiu, soluția legislativă inițială ce se regăsea în art. 166 alin. (41) din Legea învățământului nr. 84/1995, potrivit căreia terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului București și sunt în administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului București.

Totodată, Curtea constată că prevederile art. 166 alin. (41) din Legea învățământului nr. 84/1995 au mai format obiect al controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 85 din 20 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 15 iunie 2001, și prin Decizia nr. 479 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 18 ianuarie 2005, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 166 alin. (41) din Legea învățământului nr. 84/1995.

În considerentele acestor decizii Curtea a reținut că acest text de lege nu contravine art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție. Reglementarea cuprinsă în textele de lege criticate privește terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea învățământul preuniversitar, făcând astfel parte din proprietatea publică a comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București. Apartenența acestor bunuri la domeniul public implică în mod incontestabil existența unui titlu legal pe care instanțele de judecată urmează să îl verifice. În măsura în care în procesul de aplicare a acestor prevederi legale s-ar nesocoti dispozițiile constituționale referitoare la protecția proprietății private, prevederile cuprinse în alin. (41) al art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995 ar putea fi interpretate ca având un înțeles contrar Constituției. Acest aspect privește însă aplicarea legii, care este de competența instanțelor judecătorești, iar nu controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.

Cu privire la acest aspect, neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția acestor decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Totodată, Curtea constată că prevederile criticate nu conțin în sine nicio dispoziție cu caracter retroactiv, astfel că nu contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. În ceea ce privește determinarea situațiilor juridice supuse vechii reglementări, precum și a celor guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

De asemenea, Curtea reține că prevederile de lege criticate nu contravin nici principiului egalității în drepturi, consacrat prin art. 16 alin. 1 din Constituție, deoarece, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.

În fine, potrivit art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituție, părțile au dreptul la un proces echitabil, acesta constituindu-se într-o veritabilă garanție a principiului egalității. Această dispoziție constituțională trebuie înțeleasă în sensul de a se asigura respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea, cu toate consecințele ce decurg din ele. Astfel, elementul fundamental al dreptului la un proces echitabil îl constituie exigența ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate pentru a-și susține poziția asupra problemelor de drept și de fapt și ca niciuna din părți să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă. Totodată, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în fața unei instanțe orice pretenție referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Marii Britanii, paragraful 36, și Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunțată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35). De asemenea, este de reținut și sublinierea făcută de instanța europeană în jurisprudența sa (Hotărârea din 24 noiembrie 1994, pronunțată în Cauza Beaumartin împotriva Franței, paragraful 38, și Hotărârea din 22 mai 1998, pronunțată în Cauza Vasilescu împotriva României), potrivit căreia "tribunal" în sensul art. 6 paragraful 1 este numai un organ care se bucură de plenitudine de jurisdicție, răspunzând unei serii de exigențe, precum independența față de executiv, față de părțile în cauză și față de puterea legislativă.

Or, în prezenta speță Curtea constată că prevederile criticate nu încalcă niciuna dintre exigențele de mai sus, astfel încât pretinsa violare a dispozițiilor constituționale și convenționale privind dreptul părților la un proces echitabil este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de Dorel Gheorghe Zugrăvescu în Dosarul nr. 12.020/288/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 756D/2012.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 iunie 2012.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
;
se încarcă...