Universul Juridic nr. 2/2019

Considerații privind semnificația termenului "copil" în legislația internă a României
de Cosmina Flavia Bobar

27 februarie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Preliminarii

În legislația internă a României nu există o terminologie unitară privitoare la copil. Astfel că, uneori, este utilizat termenul "minor"(1) sau expresia "copil minor"(2), ca sinonime ale termenului "copil".

În doctrină(3) , a fost formulată o propunere de lege ferenda în sensul unificării terminologice pentru a se putea delimita clar domeniul de aplicare al autorității părintești și al protecției alternative, aceasta în contextul în care, în ce privește reglementările consacrate de Codul civil autorității părintești, există unele norme care privesc orice copil, indiferent de vârsta sau nivelul capacității lui de exercițiu [art. 485 și art. 499 alin. (3) C. civ.].

2. Semnificația juridică a termenului "copil"

În acord cu unele opinii exprimate în doctrină(4), față de conținutul normativ al textelor legale interne în care este utilizat, termenul "copil" poate fi analizat lato sensu și stricto sensu.

Astfel, se consideră că lato sensu, prin "copil" este desemnată persoana fizică, indiferent de vârsta și capacitatea ei de exercițiu, care este rudă în linie dreaptă descendentă de gradul unu cu o altă persoană. În acest sens, sunt aduse ca temei juridic dispozițiile art. 406 C. civ. potrivit cărora "rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenței unei persoane dintr-o altă persoană și poate fi ascendentă sau descendentă" [alin. (1) ], iar "gradul de rudenie în linie dreaptă se stabilește după numărul nașterilor, astfel copiii și părinții sunt rude de gradul întâi" [alin. (3) lit. b) ](5) .

Deoarece art. 406 C. civ. nu face distincție sub aspectul vârstei și capacității de exercițiu, lato sensu este "copil" orice persoană fizică, indiferent că este minoră sau majoră, fără capacitate de exercițiu, cu capacitate de exercițiu restrânsă ori cu capacitate deplină de exercițiu. Deci, potrivit acestei teze doctrinare, lato sensu, calitatea de copil a persoanei fizice ține exclusiv de "legătura ei de rudenie în linie dreaptă descendentă de gradul unu cu altă persoană", și nicidecum de vârsta și/sau de capacitatea ei de exercițiu.

Totodată, s-a apreciat că "legătura de rudenie în linie dreaptă descendentă de gradul unu" constituie criteriul obiectiv în funcție de care se poate aprecia dacă un anume text legal folosește sau nu termenul "copil" în acest sens(6) . Astfel, sunt exemplificate dispozițiile art. 975 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "descendenții sunt copiii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit". Într-adevăr, prin raportare la dispozițiile art. 406 C. civ., termenul "descendent" are semnificația de rudă în linie dreaptă, iar expresia "copiii defunctului" evocă existența "gradului unu de rudenie" între defunct și descendenții săi.

Termenul "copil", analizat lato sensu este utilizat și de alte texte ale Codului civil(7), precum și ale altor legi(8). În schimb, în literatura de specialitate(9), se consideră că stricto sensu, termenul "copil" "desemnează persoana minoră fără capacitate deplină de exercițiu, fără ca legătura ei de rudenie în linie dreaptă descendentă de gradul unu cu altă persoană să aibă neapărat relevanță(10) juridică".

Înțelesul stricto sensu al termenului "copil" este stabilit de art. 263 alin. (5) C. civ. și, în mod identic, de art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului(11) . În temeiul acestor texte, "copil este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nici nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, potrivit legii"(12) . Legea la care fac trimitere aceste texte este Codul civil. Într-adevăr, potrivit art. 38 alin. (2) C. civ., interpretat per a contrario, este minoră persoana fizică care nu a împlinit vârsta de 18 ani. De asemenea, art. 38 alin. (1), respectiv art. 39 alin. (1) coroborate cu art. 40, art. 41 și art. 43 C. civ. stabilesc că nu au capacitate deplină de exercițiu persoanele minore necăsătorite, cu excepția celor care au împlinit vârsta de 16 ani și cărora, pentru motive temeinice, instanța de tutelă le-a recunoscut capacitatea deplină de exercițiu.

Cerințele prevăzute de art. 263 alin. (5) C. civ. și de art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004 trebuie întrunite cumulativ. Concluzia este lipsită de orice dubiu, din moment ce acestea sunt legate în text cu ajutorul conjuncției cu rol cumulativ și.

Aceste cerințe sunt prevăzute și de art. 2 lit. g) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției(13) , însă într-o modalitate alternativă. Într-adevăr, aceste cerințe sunt legate între ele cu ajutorul conjuncției cu rol alternativ sau. Cel mai probabil, instituirea lor alternativă este rezultatul unei greșeli de redactare a textului respectiv(14) .

În acord cu cele exprimate în doctrină(15), atât timp cât minoritatea este o cerință legală pentru ca persoana fizică să fie considerată copil, expresia "copil minor" este pleonastică. Astfel, în cadrul acestei expresii, termenul "minor" este prevăzut atât expres, cât și implicit, prin utilizarea termenului "copil". Într-o exprimare juridică corectă, stricto sensu, termenul "copil" trebuie utilizat singur, fără să i se atașeze apelativul minor.

De asemenea, utilizarea în textele legale a termenului "minor", ca sinonim al termenului "copil" analizat stricto sensu, generează dificultăți de interpretare și chiar poate antrena soluții practice neunitare. Astfel, folosirea în textele legale fără distincție a termenului "minor" poate susține concluzia că este avut în vedere atât minorul fără capacitate deplină de exercițiu, cât și cel cu capacitate deplină de exercițiu.

În doctrină(16) , s-a remarcat că, în pofida faptului că această interpretare este corectă, în anumite situații poate avea consecințe juridice contrare principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, sunt date spre exemplu dispozițiile art. 105 C. civ., conform cărora "sunt supuși unor măsuri speciale de ocrotire minorii și cei care, deși capabili, din cauza bătrâneții, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să își administreze bunurile și nici să își apere interesele în condiții corespunzătoare". Prin luarea în considerare a principiului de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, referirea textului fără distincție la minori obligă la o interpretare extensivă, ceea ce echivalează cu faptul că intră sub incidența acestui text și minorii cu capacitate deplină de exercițiu. Practic, potrivit textului analizat, celelalte categorii de persoane, chiar dacă sunt capabile, la fel ca minorii cu capacitate deplină de exercițiu, beneficiază de măsurile speciale de protecție numai dacă sunt bătrâne, bolnave sau, din alte motive prevăzute de lege, nu pot să își administreze bunurile și nici să își apere interesele în condiții corespunzătoare. Deci, aceste persoane sunt discriminate în raport cu minorii care au capacitate deplină de exercițiu.

Până la o eventuală intervenție a legiuitorului sub aspectul pus în discuție, pentru evitarea eventualelor inconveniente practice, s-a propus ca interpretarea normelor juridice care folosesc termenul "minor", ca sinonim al termenului "copil" analizat stricto sensu, să fie realizată prin luarea în considerare a criteriului protecției și promovării drepturilor copilului. Acest criteriu, fiind prevăzut explicit în denumirea și în numeroase texte ale Legii nr. 272/2004 și implicit în unele texte ale Constituției(17) , Codului civil(18) , precum și a altor acte normative(19) , poate fi considerat unul obiectiv.

În fine, indiferent că este analizat stricto sensu sau lato sensu, cu eventualele excepții prevăzute de lege, termenul "copil" privește atât persoana fizică de sex feminin, cât și cea de sex masculin.

În context, fac precizarea că art. 1 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului dispune că, "în sensul prezentei convenții, prin copil se înțelege orice ființă umană sub vârsta de 18 ani, cu excepția cazurilor când, în baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub această vârstă"(20).

În doctrină(21), s-a exprimat opinia că art. 1 din această Convenție definește astfel termenul "copil" pentru a fi în consens cu art. 26 par. 3 din Declarația universală a drepturilor omului(22), care utilizează expresia copii minori, și cu art. 24 par. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice(23), care, de asemenea, are în vedere copilul minor. De fapt și Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale(24) are în vedere copilul minor. Astfel, art. 10 par. 3 din acest Pact se referă cumulativ la copii și adolescenți. Evident, atâta vreme cât adolescenții sunt persoane minore(25), cu atât mai mult copiii, la care se referă acest text, sunt astfel de persoane.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...