Universul Juridic nr. 1/2019

Scurte considerații asupra răspunderii membrilor Guvernului
de Elena Emilia Ștefan

21 ianuarie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

I. Introducere

Curtea Constituțională a României, potrivit prevederilor Constituției, art. 146 lit. e) și ale Legii sale organice nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale(1) , are ca atribuție soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a prim-ministrului și a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii. Așa cum se observă din lecturarea Constituției și a Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se definește ce înseamnă conflict juridic de natură constituțională.

În absența reglementării exprese a semnificației unor instituții juridice în Constituția României, îi revine Curții Constituționale a României sarcina de a stabili, prin jurisprudența sa, prin decizii obligatorii, modalitatea de intrepretare a textelor Constituționale, dar și analiza, potrivit prerogativelor trasate prin Constituție și legea sa organică, a conflictelor juridice de natură constituțională. Astfel, există o practică destul de bogată cu privire la conflictul juridic de natură constituțională asupra căruia Curtea Constituțională a României s-a pronunțat(2) .

Prin urmare, reiese din jurisprudența Curții Constituționale a României, "un conflict juridic de natură constituțională presupune acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice ori omisiunea unor autorități publice constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor"(3) . Părerile sau propunerile privind modul cum acționează ori ar trebui să acționeze o anumită autoritate publică sau structurile acesteia, chiar critice, nu declanșează blocaje instituționale, dacă nu sunt urmate de acțiuni sau inacțiuni de natură să împiedice îndeplinirea atribuțiilor constituționale ale acelor autorități publice(4) .

II. Considerații critice asupra Deciziei Curții Constituționale a României nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în M. Of. nr. 181 din 14 martie 2017

Recent, Curtea Constituțională a României a avut ocazia, prin două decizii(5), să analizeze mai multe situații calificate drept "conflict juridic de natură constituțională", generate de adoptarea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență(6), amplu mediatizată(7), ceea ce a precedat o serie de alte reacții instituționale ce au inclus și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Precizăm faptul că prezentul studiu realizează așadar o analiză a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 68 din 27 februarie 2017 sub aspectul motivării conceptului de imunitate, cu privire la imunitatea membrilor Guvernului în activitatea de legiferare. Avem în vedere, în acest sens, raționamentele Curții cuprinse în par. 81-89, 112, 121.

Subiectul propus de noi este extrem de actual și controversat, iar analiza teoretică este complexă și dificilă deoarece ne aflăm la interferența dreptului constituțional cu dreptul administrativ și cu teoria generală a dreptului, iar pe alocuri cu dreptul penal ori procesual penal.

Așa cum reține Curtea Constituțională a României în jurisprudența sa, actuala reglementare a imunității parlamentare, respectiv lipsa răspunderii juridice pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului [alin. (1) al art. 72] și inviolabilitatea Parlamentarului [alin. (2) al art. 72] continuă tradiția statului român ale cărei baze au fost puse încă din anul 1864(8).

Curtea Constituțională a României în cuprinsul Deciziei nr. 68 din 27 februarie 2017 analizate (par. 81), arată: "Reglementarea constituțională a imunității parlamentare este justificată de necesitatea protecției mandatului parlamentar, ca garanție a înfăptuirii prerogativelor constituționale și, totodată, o condiție a funcționării statului de drept. În activitatea sa, Parlamentul trebuie să se bucure de o reală libertate de gândire, expresie și acțiune, astfel încât să își exercite mandatul în mod eficient (a se vedea în acest sens Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra Proiectului de Lege privind revizuirea Constituției). Această imunitate care vizează actul decizional este aplicabilă mutatis mutandis și membrilor Guvernului în activitatea lor de legiuitor delegat".

Or, în opinia noastră, nu se poate generaliza, mandatul dat de către popor Parlamentului nu poate fi transferat Guvernului. Este adevărat că însăși Constituția permite ca Parlamentul să delege competența sa de legiferare către Guvern, dar numai în anumite condiții, expres specificate în cuprinsul art. 115. Plus de asta, răspunderea politică a Guvernului este atrasă prin pârghiile constituționale ale controlului parlamentar, iar răspunderea membrilor Guvernului, prin legea responsabilității ministeriale(9) . Dacă ar fi vrut altfel, fără îndoială că legiuitorul constituant ar fi prevăzut imunitatea și pentru membrii Guvernului, similar parlamentarilor - puterea legiuitoare ori șefului statului - parte a puterii executive.

Ce înseamnă raționamentul: mutatis mutandis? Conform DEX(10), acesta se traduce: "schimbând ceea ce este de schimbat". Să ne fie cu iertare, însă nu vedem legătura adagiului latin cu subiectul. Mult mai inspirat, poate, în această situație, ar fi fost să se recurgă la altă metodă de intepretare juridică.

În teoria generală a dreptului s-a arătat faptul că, atunci când organul de aplicare fiind sesizat cu soluționarea unei cauze, nu găsește o normă corespunzătoare, el face apel fie la o normă asemănătoare (analogia legis), fie la principiile de drept (analogia juris)(11) . De asemenea, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că în Codul civil există două reglementări exprese cu privire la această situație, și anume art. 1 alin. (2) - Izvoarele dreptului civil: "în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului" și art. 10 - Interzicerea anlogiei: "Legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege".

O bună stăpânire a metodelor de interpretare oferă cheia de boltă a succesului muncii de transpunere în viața socială, la cazuri concrete, a cerințelor și a exigențelor normei de drept(12). Este adevărat că Decizia Curții Constituționale a României are în vedere generalizarea imunității numai sub aspectul legiferării de către Guvern. Însă considerăm că nu putem fi de acord cu această extindere nepermisă.

Imunitatea parlamentară nu constituie un privilegiu (...), ea este consecința unui imperativ al statutului constituțional al Parlamentului și al principiului potrivit căruia parlamentarii sunt în serviciul poporului(13) . Continuând raționamentul, apreciem faptul că mandatul de parlamentar nu este un mandat civil transmisibil altuia, în speță Guvernului, cu toate privilegiile și răspunderile aferente, ci este obținut de la cetățeni prin vot. Este adevărat că cetățenii au delegat parlamentarii să îi reprezinte și tot în virtutea acestei delegări au consimțit la delegarea legislativă și la formarea Guvernului prin votul parlamentarilor, însă transmiterea imunității de către parlamentari membrilor Guvernului, prin procedura prevăzută de art. 115 Constituție, așa cum intrepretează Curtea, credem că nu este posibilă în actualul sistem legislativ.

Mai mult decât atât, Decizia Curții Constituționale a României nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra Proiectului de Lege privind revizuirea Constituției nu are de ce să fie invocată în considerentele actualei decizii pe care o criticăm, fiind vorba doar de un proiect de revizuire a Constituției, ca multe alte proiecte. Or, făcând abstracție de această Decizie nr. 799 opinăm faptul că nu se poate pune semnul egalității între puterea legiuitoare și puterea executivă, în speță Guvernul, fie numai din rațiuni de protecție a mandatului de parlamentar.

Curtea Constituțională a României continuă motivarea generalizării imunității parlamentare la membrii Guvernului prin argumentele: "Astfel, odată cu delegarea legislativă se transferă și garanțiile aferente prevăzute de Constituție pentru exercitarea acestei prerogative în deplină libertate. Ca atare, niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acțiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu regim de lege. A admite contrariul înseamnă a lăsa, indirect, posibilitatea intruziunii în procesul legislativ a unei alte puteri, cu consecința directă a încălcării separației puterilor în stat. Exonerarea de răspundere pentru activitatea de legiferare este o garanție a exercitării mandatului față de eventualele presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei care ocupă funcția de parlamentar sau de ministru, imunitatea asigurându-i acesteia independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și a obligațiilor ce îi revin potrivit Constituției și legilor".

Din lecturarea deciziei pe care o criticăm, observăm că aceste argumente sunt reluate la par. 112 și par. 121 sub ideea, pe scurt, conform căreia: "niciun parlamentar sau ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acțiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu putere de lege", deși nici chiar textul Constituției, respectiv art. 109, nu precizează acest lucru.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...