Executarea silită | Lege 76/2012

Acesta este un fragment din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Articolul 606 se modifică și va avea următorul cuprins: - " -
Executarea silită

Art. 606. -

Hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu și se execută silit întocmai ca și o hotărâre judecătorească."

161. La articolul 608, alineatul (3) se abrogă.

162. La articolul 613, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:

"

(4) Executarea unor obligații de a face, precum înscrierea sau radierea unui drept, act sau fapt dintr-un registru public, emiterea unei autorizații, eliberarea unui certificat sau predarea unui înscris și altele asemenea, se poate obține la simpla cerere a persoanei îndreptățite, făcută în temeiul unui titlu executoriu, fără a fi necesară intervenția executorului judecătoresc, dacă prin lege nu se dispune altfel. În caz de neconformare a debitorului, creditorul poate recurge la executarea silită în condițiile prezentului cod.

(5) Vânzarea de către creditor a bunurilor mobile ipotecate în condițiile art. 2.445 din Codul civil se face cu încuviințarea instanței, fără intervenția executorului judecătoresc."

163. La articolul 615, alineatul (2) se abrogă.

164. La articolul 619, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(3) Dacă prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte asemenea sume care să poată fi stabilite potrivit alin. (2), executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei. În cazul în care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri."

165. Articolul 623 se modifică și va avea următorul cuprins:

Acesta este un fragment din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 76/2012:
Neînrăutățirea situației în propria cale de atac
Calitate procesuală
Încetarea efectelor deciziei
Obiectul sesizării
Procedura de judecată
Inventarierea bunurilor minorului
Nulitatea parțială
Atacarea separată a încheierilor de ședință
Termen de exercitare
Suspendarea executării
Executarea silită
Temeiul executării silite
Hotărârile executorii
Hotărârile arbitrale și alte hotărâri ale organelor cu atribuții jurisdicționale
Titlurile executorii europene
Executarea hotărârilor supuse controlului instanțelor judecătorești
Alte titluri executorii
Înscrisurile autentice notariale
Titlurile de credit
Refuzul eliberării titlului executoriu
Recuzarea și înlocuirea executorului judecătoresc
;
se încarcă...