Art 91 " | Lege 76/2012

Acesta este un fragment din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Articolul 91 va avea următorul cuprins: - " -
Art. 91. -

(1) Dacă titularul dreptului de proprietate industrială asupra unei mărci ori unei indicații geografice sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimțământul titularului face dovada credibilă că dreptul de proprietate industrială asupra mărcii ori indicației geografice face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii.

(2) Instanța judecătorească poate să dispună în special:

a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;

b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu completările ulterioare.

(3) Dispozițiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispozițiile Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.

(4) Măsurile provizorii pot fi dispuse și împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terț pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege."

Acesta este un fragment din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 76/2012:
Art 25 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 1 "
Art 4 "
Art 26 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 27 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 139 "
Art 28 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 19 "
Art 29 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 88 "
Art 91 "
Art 30 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 31 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 50 "
Art 83 "
Art 32 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 33 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 34 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 35 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 11 "
Art 12 "
;
se încarcă...