Art 643 Recuzarea și înlocuirea executorului judecătoresc | Lege 76/2012

Acesta este un fragment din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

" - Recuzarea și înlocuirea executorului judecătoresc -
Art. 643. -

(1) Executorii judecătorești pot fi recuzați numai în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 41 și următoarele din prezentul cod.

(2) Cererea de recuzare nu suspendă de drept executarea. Cu toate acestea, instanța de executare poate dispune, motivat, suspendarea executării până la soluționarea cererii de recuzare, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune în cuantum de 1.000 lei. În cazul în care valoarea creanței prevăzute în titlul executoriu nu depășește 1.000 lei, cauțiunea va fi de 10% din valoarea creanței.

(3) În caz de admitere a cererii de recuzare, încheierea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de executorul judecătoresc urmează să fie păstrate.

(4) La cererea creditorului, instanța care a încuviințat executarea silită poate dispune, pentru motive temeinice, înlocuirea executorului judecătoresc cu alt executor judecătoresc indicat de către creditor și continuarea executării silite de către noul executor judecătoresc. Dispozițiile art. 644 alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Acesta este un fragment din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 76/2012:
Art 606 Executarea silită
Art 623 Temeiul executării silite
Art 624 Hotărârile executorii
Art 626 Hotărârile arbitrale și alte hotărâri ale organelor cu atribuții jurisdicționale
Art 627 Titlurile executorii europene
Art 628 Executarea hotărârilor supuse controlului instanțelor judecătorești
Art 629 Alte titluri executorii
Art 630 Înscrisurile autentice notariale
Art 631 Titlurile de credit
Art 632 Refuzul eliberării titlului executoriu
Art 643 Recuzarea și înlocuirea executorului judecătoresc
Art 648 Ministerul Public
Art 650 "
Art 651 "
Art 656 Încuviințarea executării silite
Art 663 Trecerea la executarea silită
Art 669 "
Art 672 "
Art 687 "
Art 693 Cazuri de încetare a executării
Art 696 Termenul de prescripție
;
se încarcă...