Art 532^1 Inventarierea bunurilor minorului | Lege 76/2012

Acesta este un fragment din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

" - Inventarierea bunurilor minorului -
Art. 5321. -

(1) În vederea inventarierii bunurilor minorului pus sub tutelă, instanța de tutelă desemnează de îndată un delegat și dispune citarea tutorelui și a membrilor consiliului de familie, precum și a minorului care a împlinit vârsta de 14 ani.

(2) Inventarul va cuprinde datele de identificare a bunurilor mobile sau imobile, descrierea lor sumară, inclusiv mențiuni privind starea bunurilor și valoarea estimată a acestora, precum și indicarea înscrisurilor existente cu privire la bunuri. De asemenea, inventarul va cuprinde mențiuni privind creanțele, datoriile sau alte pretenții declarate de tutore sau de membrii consiliului de familie."

Acesta este un fragment din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 76/2012:
Art 469 "
Art 475 Neînrăutățirea situației în propria cale de atac
Art 487 "
Art 500 "
Art 508 Calitate procesuală
Art 510 "
Art 511^1 Încetarea efectelor deciziei
Art 512 Obiectul sesizării
Art 513 Procedura de judecată
Art 514 "
Art 532^1 Inventarierea bunurilor minorului
Art 540 "
Art 542 "
Art 543 "
Art 546 "
Art 549 Nulitatea parțială
Art 562 "
Art 585^1 Atacarea separată a încheierilor de ședință
Art 592 "
Art 602 Termen de exercitare
Art 603 Suspendarea executării
;
se încarcă...