Art 39 " | Lege 76/2012

Acesta este un fragment din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

La articolul 39, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins: - " -
Art. 39. -

(1) În situația fuziunii prin absorbție, unul dintre partidele politice își păstrează personalitatea juridică, subrogându-se în drepturile și obligațiile partidelor absorbite care își încetează activitatea, inclusiv prin cumularea subvențiilor acestora. În protocolul de fuziune se va preciza care partid își păstrează personalitatea juridică, având drept consecință păstrarea denumirii integrale, a denumirii prescurtate, a semnului permanent și electoral, precum și a programului politic.

(2) Protocolul de fuziune și, dacă este cazul, modificările la statutul partidului care își păstrează personalitatea juridică se comunică, în termen de 10 zile de la adoptarea acestora, Tribunalului București, urmându-se procedura prevăzută la art. 25 și 26."

Acesta este un fragment din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 76/2012:
Art 14 "
Art 32 "
Art 34 "
Art 47 "
Art 42 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 43 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 44 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 45 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 22 "
Art 38 "
Art 39 "
Art 40 "
Art 46 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 47 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 4 "
Art 57 "
Art 48 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 49 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 50 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 98^1 "
Art 51 Modificarea și completarea unor legi speciale
;
se încarcă...