Art 21 " | Lege 76/2012

Acesta este un fragment din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins: - " -
Art. 21. -

Secția I civilă, Secția a II-a civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel."

Acesta este un fragment din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 76/2012:
Art 46 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 47 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 4 "
Art 57 "
Art 48 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 49 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 50 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 98^1 "
Art 51 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 19 "
Art 21 "
Art 33 "
Art 41 "
Art 42^1 "
Art 55 "
Art 52 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 53 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 54 Modificarea și completarea unor legi speciale
Art 4 Excepția de nelegalitate
Art 10 "
Art 22 executoriu
;
se încarcă...