Universul Juridic nr. 1/2019

Evoluția reglementării faptelor de corupție în codurile penale române
de Niculae Gamenț

18 ianuarie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

I. Așa cum s-a precizat în doctrina de specialitate(1) , datorită caracterului de strictă aplicare a normelor sale, dreptul penal nu poate funcționa în mod eficient, doar dacă este pus și ținut în acord cu necesitățile reale ale domeniilor de relații și activități pe care le ocrotește. Aceasta explică mobilitatea oarecum specială a reglementărilor de drept penal și justifică modificările care intervin frecvent în acest domeniu, decât acela al altor norme de drept. Elocvent în acest sens este și faptul că în societatea românească, până în prezent, au fost adoptate de legiuitor cinci coduri penale și numai două coduri civile.

Pornind de la adevărul că fenomenul corupției a constituit o preocupare majoră pentru legiuitorul penal român în ultimul secol și jumătate, am considerat util să procedăm la o prezentare a modului în care au evoluat reglementările în această materie, în special, în ultimul secol de la înfăptuirea Marii Uniri și până în prezent.

II. Codul penal de la 1864(2) , care a devenit aplicabil în România Mare după Unirea de la 1 decembrie 1918, incrimina luarea de mită în art. 144: "Orice funcționar de rangul administrativ sau judecătoresc, orice agent sau însărcinat al unei administrațiuni publice, care va fi primit sau va fi pretins daruri sau prezenturi, sau care va fi acceptat promisiuni de asemenea lucruri spre a face, a nu face un act privitor la funcțiunea sa, fie și drept, dar pentru care n-ar fi determinată de lege o plată, se va pedepsi cu închisoare de la 2 la 3 ani și cu amendă îndoită a valoarei lucrurilor primite sau făgăduite fără ca această amendă să fie mai mică de 200 de lei, iar banii sau darurile, ori valorile lor, se vor lua pe seama ospiciilor sau caselor de binefacere ale localității unde s-a comis mituirea. Ei nu vor mai putea ocupa funcțiune publică și vor pierde dreptul la pensie. Cu aceeași pedeapsă se va pedepsi și orice arbitru sau expert numit de către tribunal sau de către părți care va fi acceptat promisiuni sau primit daruri, sau alte foloase, pentru a da o deciziune sau a emite o opiniune favorabilă uneia din părți".

Darea de mită, în Codul de la 1864, nu era incriminată dar în practica acelor timpuri a instanțelor judecătorești, mituitorul era sancționat, în temeiul art. 48, ca agent provocator la infracțiunea de mituire.

Traficul de influență era incriminat în art. 146: "Oricare particular, care, în numele său, sau în numele vreunui funcționar public, administrativ sau judecătoresc, cu știrea sau fără știrea acestuia, într-un chip direct sau indirect, va cere, va lua, sau va face să i se promită daruri sau alte foloase nelegiuite, spre a interveni, spre a se face, sau a nu se face vreun act dintre cele privitoare la atribuțiunile acelui funcționar, se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni până la 2 ani, și cu amendă, valoarea îndoită a lucrurilor luate sau promise, fără ca această amendă să fie mai mică decât 200 lei.

Lucrurile primite sau valoarea lor, se vor lua în folosul ospiciilor sau caselor de binefacere ale localității unde s-a comis fapta. Dacă mituitorul va fi funcționar va pierde dreptul de a mai ocupa funcțiuni, și nu va putea primi pensie".

Din conținutul acestor incriminări a faptelor de corupție, se reține, că autorul luării de mită este un funcționar care îndeplinește atribuțiunile de serviciu în autoritățile publice, instituțiile publice sau alte unități de interes public. Este interesant de reținut faptul că legiuitorul de la 1864 nu a prevăzut limite ridicate ale pedepsei cu închisoarea ca pedeapsă principală privativă de libertate, dar, pe lângă această pedeapsă, legiuitorul a prevăzut și aplicarea obligatorie a pedepsei cu amenda, a cărei destinație de folosire este aceea a ospiciilor sau a caselor de binefacere, cât și interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcție publică pentru totdeauna și de a mai putea beneficia de pensie.

III. Codul penal de la 1936(3) incrimina faptele de corupție în Titlul III "Crime și delicte contra administrației publice", cap. II "Delicte săvârșite de funcționari sau particulari", Secț. I "Darea și luarea de mită" și Secț. II "Traficul de influență".

Darea de mită este prevăzută în art. 250: "Acela care dă, oferă sau promite unui funcționar public, fie direct, fie indirect, bani sau orice alt profit, ce după lege nu i se cuvine, pentru a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act privitor la funcțiunea sa , ori să facă un act contrar îndatoririlor funcțiunii sale, comite delictul de mituire și se pedepsește cu închisoare corecțională de la 6 luni la 3 ani și amendă de la 5.000 la 10.000 lei. Dacă faptul se săvârșește față de persoană care deține un mandat electiv ori față de un judecător, jurat sau funcționar public însărcinat cu predarea, recepția sau supravegherea unor furnituri sau lucrări publice ori cu stabilirea sau încasarea impozitelor, pedeapsa este închisoarea corecțională de la unu la 5 ani și amenda de la 5.000 la 15.000 lei.

Dacă propunerea de mituire n-a fost acceptată, mituitorul se predepsește cu închisoare corecțională de la 2 la 6 luni.

Nu se socotește mituire faptul comis în condițiile art. 238.

Nu se pedepsește pentru mituire persoana care a dat mită, dacă i-a fost pretinsă și dacă prin refuzul ei ar fi suferit o pagubă inevitabilă și importantă, în raport cu situația sa materială".

Darea de mită, prin textul de mai sus, a fost incriminată pentru prima dată în legislația noastră penală pentru că legiuitorul a socotit că o bună politică de combatere a corupției cere ca să fie pedepsit nu numai mituitul, dar și mituitorul sau cumpărătorul care în această infracțiune bilaterală e mai culpabil, decât cel corupt pentru că el e cauza faptului și a violării datoriilor funcționarului.

Această infracțiune, după cum rezultă din textul de incriminare, este reglementată în două variante determinate de calitatea funcționarului asupra căruia acționa mituitorul; o variantă tip și una atenuată, în ipoteza în care propunerea de mituire n-a fost acceptată de funcționarul public.

Ultimul alineat din art. 250 prevedea un caz special de scuză absolutorie pentru făptuitor în cazul când mita i-a fost cerută și a fost nevoit să o dea, fiind constrâns la aceasta, spre a evita o pagubă ce ar fi suferit-o.

Luarea de mită, o altă faptă de corupție, era incriminată în art. 251: "Funcționarul public care, în scopul prevăzut în articolul precedent, pretinde sau primește, fie direct, fie indirect, bani sau orice alt folos ce nu i se cuvine, ori acceptă o altfel de promisiune sau nu o respinge, comite delictul de luare de mită și se pedepsește cu închisoare corecțională de la 1 la 5 ani, amendă de la 5.000 la 15.000 de lei și interdicție corecțională de la unu la 5 ani.

Pedeapsa este închisoarea corecțională de la 2 la 5 ani, amenda de la 5.000 la 15.000 de lei, și interdicția corecțională de la 1 la 5 ani, dacă faptul se comite de către o persoană care deține un mandat electiv, de un judecător, jurat sau funcționar public însărcinat cu producerea, recepția sau supravegherea unor furnituri sau lucrări publice, ori stabilirea sau încasarea impozitelor.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...