Art 5 Dispoziții generale | Normă metodologică

Acesta este un fragment din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor din 11.04.2012 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Dispoziții generale -
Art. 5. -

(1) Planul de pază este documentul în baza căruia se organizează paza și se întocmește cu respectarea prevederilor art. 5 din Lege.

(2) În situații excepționale, pentru asigurarea provizorie a protecției unității, pe o perioadă de maximum 7 zile pot fi instituite măsuri de pază care nu necesită întocmirea planului de pază și avizarea acestuia.

(3) Planul de pază se depune la structura de poliție organizată la nivelul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia se află obiectivul, denumită în continuare unitate de poliție competentă teritorial, cu cel puțin 24 de ore înainte de instituirea pazei potrivit contractului de prestări de servicii ori deciziei conducerii, în cazul pazei proprii.

(4) Actualizarea planului de pază se face numai în situația modificării suprafeței, topografiei obiectivului, a dispozitivului de pază, a regulilor de acces ori la schimbarea prestatorului, prin intermediul unor acte adiționale.

Acesta este un fragment din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor din 11.04.2012 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Normă metodologică:
Art 1 Dispoziții generale
Art 2 Dispoziții generale
Art 3 Dispoziții generale
Art 4 Dispoziții generale
Art 5 Dispoziții generale
Art 6 Dispoziții generale
Art 7 Dispoziții generale
Art 8 Dispoziții generale
Art 9 Dispoziții generale
Art 10 Dispoziții generale
Art 11 Paza cu efective de jandarmi
Art 12 Paza cu efective de jandarmi
Art 13 Paza cu efective de jandarmi
Art 14 Paza cu efective de jandarmi
Art 15 Paza cu efective de jandarmi
;
se încarcă...