Universul Juridic nr. 1/2019

Denunțarea unilaterală a contractelor (II)
de Alexandra Bob

11 ianuarie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

7. Deosebiri față de rezoluțiunea/rezilierea unilaterală și arvună

În contextul celor arătate deja, se impune o analiză mai detaliată a instituției denunțării raportat la (i) rezoluțiunea/rezilierea unilaterală(1) și (ii) arvuna, astfel cum aceasta este reglementată de noul Cod civil.

i. Denunțarea unilaterală și rezoluțiunea unilaterală. Cu toate că atât denunțarea unilaterală, cât și rezoluțiunea contractelor reprezintă modalități prin care contractul încetează, cele două noțiuni nu trebuie, în niciun caz, confundate, deoarece diferențele dintre acestea reies nu doar din textele prin care legiuitorul a ales să le reglementeze în noul Cod civil, ci, mai ales, din modul în care acestea funcționează, dar și din efectele pe care acestea le produc.

Reglementarea denunțării unilaterale este prevăzută în cadrul Efectelor contractului din Secțiunea a 6-a a Capitolului I - Contractul, Titlul II - Izvoarele obligațiilor, Cartea a V-a - Despre obligații, pe când rezoluțiunea și rezilierea sunt reglementate în Secțiunea a 5-a a Capitolului II referitor la Executarea silită a obligațiilor din cadrul aceluiași Titlu. Se poate observa, astfel, chiar din așezarea acestor texte legale, că denunțarea unilaterală a contractului este un efect al acestui act juridic, prin care se acordă uneia dintre pârți sau amândurora posibilitatea de a ieși din contract anticipat, fără a se pune în discuție vreo neexecutare contractuală (ba chiar înainte de a începe executarea, conform regulii generale aplicabile contractelor cu executare uno ictu), pe când rezoluțiunea și rezilierea intervin în cazul unei neexecutări contractuale voluntare a contractului.

Rezoluțiunea a fost încadrată în categoria efectelor specifice contractelor sinalagmatice(2) , în schimb denunțarea unilaterală poate interveni și în cazul contractelor unilaterale(3) . Cu toate acestea, în literatura de specialitate recentă se regăsește și opinia conform căreia noul Cod civil a renunțat la vechile reglementări și teorii, potrivit cărora rezoluțiunea era o sancțiune a neexecutării culpabile în cadrul contractelor sinalagmatice, și a transformat rezoluțiunea într-o modalitate de desființare a oricărui contract, având ca justificare doar neexecutarea contractuală, indiferent de vinovăția debitorul sau de cauza neexecutării(4) .

Rezoluțiunea apare ca un remediu(5) pus la îndemâna creditorului față de care debitorul, fără justificare, nu și-a executat obligațiile asumate prin contract (pentru acesta din urmă rezoluțiunea îmbrăcând, mai degrabă, forma unei sancțiuni), remediu la care acesta are acces doar în anumite condiții prevăzute de lege (art. 1549 și urm. C. civ.). În schimb, denunțarea unilaterală se prezintă sub forma unui drept potestativ, care conferă titularului său posibilitatea de pune capăt contractului în care este parte, fără nicio justificare.

În cazul rezoluțiunii, pe lângă desființarea contractului, creditorul va avea dreptul la daune-interese atunci când, prin faptul neexecutării, i s-a produs un prejudiciu și sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii contractuale. Denunțarea unilaterală, așa cum voi arăta într-una dintre secțiunile următoare ale lucrării, cu toate că reprezintă o ingerință în sfera de interes a altei persoane, care va fi ținută să-i suporte consecințele exercitării, fiind un drept potestativ, nu produce, în principiu, niciun prejudiciu reparabil, astfel încât nu se pune problema atragerii răspunderii celui care deține acest drept.

Nu trebuie confundată contraprestația prevăzută de părți în schimbul denunțării contractelor cu executare uno ictu și a celor cu executare succesivă sau continuă pe perioadă determinată cu daunele-interese la care ar fi îndreptățit creditorul în cazul rezoluțiunii. Cea dintâi reprezintă o prestație la care titularul dreptului de a denunța contractul se obligă, prin contract, în schimbul acestui drept (în cazul denunțării prevăzute pe cale convențională), pe când daunele-interese în situația rezoluțiunii vor fi acordate doar în situația în care creditorul dovedește că neexecutarea contractuală i-a cauzat un prejudiciu și sunt, astfel, îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile contractuale(6). Este adevărat că în cazul denunțării contraprestația poate avea ca scop acoperirea unui eventual prejudiciu pe care cel care este ținut să suporte efectele exercitării acestui drept l-ar putea suferi prin încetarea contractului, însă nu este exclusă situația în care această contraprestație este doar un "preț" al denunțării.

Restrângând analiza doar la cazul rezoluțiunii unilaterale și la particularitățile pe care denunțarea unilaterală le prezintă raportat la aceasta, se observă că mecanismul lor de funcționare este evident diferit.

Este clar că circumstanțele în care cele două cazuri de desființare a contractelor intervin sunt distincte (drept potestativ prevăzut de lege sau contract vs. neexecutare contractuală), însă, date fiind chiar aceste circumstanțe, efectul încetării contractului se produce urmare a parcurgerii unor etape diferite.

Astfel, după cum reiese chiar din textul art. 1552 C. civ., rezoluțiunea unilaterală poate interveni în trei cazuri(7) : (i) atunci când părțile au convenit astfel; (ii) atunci când debitorul este de drept în întârziere; sau (iii) atunci când debitorul nu și-a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere. În reglementarea noului Cod civil se renunță astfel la regula caracterului judiciar al rezoluțiunii și se acordă creditorului dreptul de a recurge la declarația unilaterală de rezoluțiune, chiar în absența unei înțelegeri a părților(8) .

Indiferent de cazul în care se află, creditorul nu va putea rezoluționa unilateral contractul în lipsa unei declarații de rezoluțiune. Pe lângă acest element, creditorul trebuie să parcurgă și etapa punerii în întârziere a debitorului, în cazul în care acesta din urmă nu este de drept în întârziere, dar și pe cea a comunicării declarației de rezoluțiune. Notificarea de punere în întârziere nu se confundă cu notificarea declarației de rezoluțiune, însă nimic nu se opune ca cele două să fie cuprinse într-un singur înscris care se comunică debitorului(9), caz în care, de la data comunicării, debitorul are la dispoziție un termen suplimentar de executare, iar în caz de neexecutare declarația de rezoluțiune își produce efecte fie la împlinirea termenului suplimentar, fie la un termen ulterior, stabilit prin declarație.

Și în cazul denunțării unilaterale cel care are acest drept va trebui să aducă la cunoștința celeilalte părți decizia sa de a pune capăt contractului, recomandabil, pe calea unei notificări(10), însă în această situație nu se mai poate discuta de acordarea unui termen suplimentar de executare, ci, eventual, a unui termen de preaviz și a unui termen de executare a contraprestației stabilite de părți în schimbul dreptului de a denunța unilateral contractul. Decizia de denunțare a contractului produce efecte de la momentul la care aceasta a ajuns la destinatar(11) sau, în caz de stipulație contrară în acest sens, de la un termen ulterior prevăzut în cuprinsul declarației, cu respectarea unui termen de preaviz și/sau a executării contraprestației, după caz.

Ca efect al denunțării unilaterale, contractul va înceta, în principiu, pentru viitor, în schimb, rezoluțiunea va pune capăt contractului cu efect retroactiv, părțile fiind ținute să restituie toate prestațiile primite în temeiul contractului. Excepție face rezilierea, în cazul căreia efectele se produc doar pentru viitor.

Astfel, denunțarea unilaterală a contractului nu reprezintă un remediu acordat creditorului în caz de neexecutare, cum este cazul rezoluțiunii, ci un drept potestativ care permite titularului său să se "răzgândească" după încheierea unui contract, chiar și după ce executarea a început și chiar dacă prestațiile care trebuiau să se execute până la momentul în care contractul este denunțat nu au fost executate(12).

ii. Dezicerea și arvuna. Noul Cod civil conferă arvunei o funcție de indemnizare pentru denunțarea unilaterală a contractului(13) , prevăzând la art. 1545 că "dacă în contract este stipulat expres dreptul uneia dintre părți sau dreptul ambelor părți de a se dezice de contract, cel care denunță contractul pierde arvuna dată sau, după caz, trebuie să restituie dublul celei primite".

Astfel, părțile pot să plătească la încheierea contractului o parte din preț cu rol de arvună penalizatoare (arvuna de dezicere). Dacă însă părțile nu precizează că această arvună are rol de dezicere, acea arvună are un rol confirmatoriu, comportându-se ca o clauză penală, iar în cazul în care părțile nu stipulează nici măcar că suma avansată la încheierea contractului este o arvună, atunci aceasta va reprezenta doar un simplu avans din preț. Astfel, arvuna va avea rol de dezicere doar atunci când acest lucru rezultă expres din convenția părților(14).

Arvuna penalizatoare permite celui care a dat-o să denunțe contractul, iar în situația în care dreptul de a denunța a fost prevăzut și pentru partea care a primit arvuna, aceasta va fi obligată să restituie dublul arvunei în cazul în care optează pentru încetarea contractului prin denunțare(15).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...