Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - MADR

Normele metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de investiții, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, din 28.12.2018

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 11 ianuarie 2019

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

CAPITOLUL I Dispoziții generale

1. În sensul prezentelor norme metodologice, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) măsura de investiții reprezintă sprijinul acordat prin intermediul programelor de investiții pentru creșterea competitivității producătorilor de vinuri, a performanței economice a întreprinderilor, precum și pentru perfecționarea tehnologiilor de vinificație prin care se obțin produse vinicole clasificate conform prevederilor anexei nr. 3 la Normele metodologice de aplicare a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 512/2016;

b) solicitanți - întreprinderile vinicole, definite ca unități care desfășoară activitate economică de producție, prestări servicii sau de comerț în sectorul vitivinicol, organizate ca:

- persoane juridice cu domiciliul fiscal în România;

- instituții și unități de cercetare-dezvoltare vitivinicolă, definite conform legislației naționale în vigoare;

- persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale;

- asociații de doi sau mai mulți producători și/sau organizații interprofesionale.

Solicitanții care propun programe de investiții, altele decât cele finanțate prin Programul național de dezvoltare rurală pentru perioada 2014-2020, denumit în continuare P.N.D.R., îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

- exploatează plantații viticole înscrise în Registrul plantațiilor viticole, denumit în continuare R.P.V., produc și/sau îmbuteliază vinuri în întreprinderea vinicolă proprie sau, în nume propriu, la terți și comercializează produsele vinicole în nume propriu;

- achiziționează struguri pentru vin, produc și/sau îmbuteliază vinuri în întreprinderea vinicolă proprie sau, în nume propriu, la terți și comercializează produsele vinicole în nume propriu;

- comercializează produse vinicole achiziționate de pe piața internă.

Solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

1. nu au creat condiții artificiale;

2. prezintă certificate fiscale prin care atestă lipsa datoriilor la bugetul de stat și bugetele locale;

3. nu sunt în dificultate în sensul orientărilor comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate.

Producătorii de struguri pentru vin care vând producția proprie de struguri în totalitate, distileriile, magazinele alimentare, supermarketurile, hipermarketurile și restaurantele nu pot fi beneficiari ai măsurii de investiții prin Programul național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023;

c) beneficiarii sprijinului financiar - solicitanții definiți la lit. b), ale căror programe de investiții au fost aprobate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare A.P.I.A.;

d) operațiune - înseamnă acțiunea sau setul de acțiuni care sunt incluse în studiul de fezabilitate/memoriul justificativ prezentat de solicitant, conform prevederilor anexei nr. 1 la prezentele norme metodologice;

e) cheltuielile eligibile - sunt costurile fără TVA, cu excepția cazului în care nu se poate recupera în temeiul legislației naționale privind TVA, aferente realizării sau achiziționării activelor corporale și necorporale efectuate de către solicitant pentru acțiunile prevăzute în programul de investiții aprobat;

f) condițiile artificiale - sunt acele condiții create în mod voluntar de către solicitant, în scopul obținerii unui avantaj inițial necuvenit; nu se acordă niciun avantaj solicitanților în privința cărora s-a stabilit că au creat, în mod artificial, condiții în vederea obținerii de avantaje necuvenite, conform prevederilor art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului;

g) produse vinicole - produsele menționate în partea II din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 și (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului.

2. Operațiuni și acțiuni eligibile

2.1. Operațiunile din cadrul programului de investiții pentru care se acordă finanțare sunt:

a) construcția/achiziția, inclusiv prin leasing, a imobilelor destinate vinificației, a laboratoarelor pentru controlul calității, a imobilelor cu destinația de prezentare și vânzare, precum și a sălilor de degustare;

b) renovarea, reabilitarea și/sau modernizarea clădirilor pentru recepție, producție, ambalare, depozitare, precum și a laboratoarelor pentru controlul calității, a imobilelor cu destinația de prezentare și vânzare și a sălilor de degustare;

c) achiziția, inclusiv prin leasing financiar, a instalațiilor sau echipamentelor aferente recepției, producției, ambalării, depozitării, pentru laboratoarele pentru controlul calității, pentru imobilele cu destinația de prezentare și vânzare, precum și pentru sălile de degustare.

2.2. Programele de investiții pot conține una sau mai multe dintre operațiunile prevăzute la subpct. 2.1.

2.3. Acțiunile din cadrul operațiunilor eligibile sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.

2.4. Termenul de execuție a programului de investiții pentru care se acordă sprijin financiar este de maximum:

- 3 ani de la data aprobării pentru programele care conțin operațiunile prevăzute la subpct. 2.1 lit. a) și/sau b);

- 3 ani de la data aprobării pentru programele care conțin operațiunile prevăzute la subpct. 2.1 atât la lit. c), cât și la lit. a) și/sau b);

- 2 ani de la data aprobării programului, pentru programele care conțin doar operațiunea prevăzută la subpct. 2.1 lit. c).

2.5. Cheltuielile privind montajul instalațiilor/utilajelor/echipamentelor aferente operațiunilor aprobate sunt eligibile la plată.

2.6. Acțiunile eligibile în conformitate cu anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice nu sunt eligibile în cadrul P.N.D.R cu următoarele excepții:

- în cadrul măsurii 4.2 "Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole" din P.N.D.R. 2014-2020 vor fi eligibile cheltuieli aferente investițiilor noi în sectorul vitivinicol realizate exclusiv de producătorii de struguri pentru vin care, anterior depunerii cererii de finanțare în cadrul submăsurii 4.2, și-au vândut producția proprie de struguri pentru vin în totalitate sau de întreprinderile care își propun, prin proiect, distilarea vinului dacă produsul obținut în urma distilării este un produs inclus în anexa I la Tratatul de instituire a Comunității Europene;

- în cadrul submăsurii 4.1 "Investiții în exploatații agricole" din P.N.D.R. 2014-2020 sunt eligibile cheltuielile aferente investițiilor realizate la nivelul exploatațiilor agricole conform prevederilor fișei submăsurii, pentru obținere de produse vinicole, dacă respectivii fermieri, producători de struguri pentru vin, nu au obținut produse vinicole (vin, must și alte produse obținute prin prelucrarea strugurilor de vin), anterior depunerii cererii de finanțare în cadrul submăsurii 4.1.

3. Finanțare

3.1. Pentru măsura de investiții, contribuția Uniunii Europene este de maximum 50% din costurile eligibile, fondurile reprezentând finanțare din Fondul European de Garantare Agricolă, denumit în continuare F.E.G.A., iar contribuția beneficiarilor este de minimum 50%.

3.2. Rata maximă a sprijinului se acordă numai microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii definite în conformitate cu prevederile Recomandării 2003/361/CE a Comisiei privind definirea microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, precum și ale Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare:

- întreprinderi mici și mijlocii cu mai puțin de 50/250 de angajați și cu o cifră de afaceri anuală sau un bilanț sub 10/50 milioane euro; sau

- microîntreprinderi cu mai puțin de 10 angajați și cu o cifră de afaceri anuală sau un bilanț sub 2 milioane euro; sau

- întreprinderi cu mai puțin de 750 de angajați sau cu o cifră de afaceri anuală mai mică de 200 milioane euro.

3.3. Pentru întreprinderi cu mai puțin de 750 de angajați sau cu o cifră de afaceri anuală mai mică de 200 milioane euro și care nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii sau a microîntreprinderilor rata maximă a sprijinului este de 25%.

3.4. Sprijinul financiar pentru programul de investiții aprobat se acordă:

a) la finalizarea programului de investiții, cu respectarea pct. 6 subpct. 6.4;

b) în tranșe, cu condiția ca fiecare tranșă să reprezinte costuri de cel puțin 30% din valoarea totală a programului, să reprezinte acțiuni finalizate și să nu fie constituită din imobilizări necorporale, conform pct. 6 subpct. 6.4;

c) în avans, în cuantum de maximum 80% din contribuția din partea Uniunii Europene, conform pct. 6 subpct. 6.5.

CAPITOLUL II Programele de investiții

4. Depunerea programelor de investiții

4.1. Programele de investiții se întocmesc cu respectarea prevederilor art. 50 din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013, cu completările ulterioare, ale Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, denumit în continuare P.N.S., și ale Liniilor directoare pentru implementarea programelor naționale de sprijin în sectorul vitivinicol, referitoare la măsura de investiții.

4.2. Programele de investiții se depun în sesiune continuă, până la data de 31 iulie 2023, la sediile centrelor județene ale A.P.I.A. Programele de investiții se finalizează până la data de 31 iulie 2023.

5. Cuprinsul programelor de investiții

5.1. În vederea aprobării programului de investiții, solicitantul depune la sediile centrelor județene ale A.P.I.A. următoarele documente:

a) cerere pentru aprobarea programului de investiții, conform anexei nr. 2 la prezentele norme metodologice;

b) studiu de fezabilitate realizat conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru programele ce conțin operațiunile prevăzute la pct. 2 subpct. 2.1 lit. a) și/sau b) și pentru programele ce conțin operațiunile prevăzute la pct. 2 subpct. 2.1 atât la lit. c), cât și la lit. a) și/sau b);

c) memoriu justificativ pentru operațiunile prevăzute la pct. 2 subpct. 2.1 lit. c), care va conține:

(i) informații generale privind obiectivul de investiții;

(ii) situația existentă și necesitatea realizării programului de investiții, cu detalierea fiecărei acțiuni din cadrul operațiunilor eligibile, astfel:

- analiza situației existente și identificarea deficiențelor;

- analiza cererii de bunuri și servicii, inclusiv prognoze pe termen mediu și lung privind evoluția cererii, în scopul justificării necesității obiectivului de investiții;

- obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției;

(iii) descrierea amplasamentului investiției propuse, însoțită de fotografii;

(iv) descrierea din punct de vedere tehnic, funcțional și tehnologic, respectiv caracteristici tehnice și parametrii specifici obiectivului investiției, precum și echiparea și dotarea specifică;

(v) costurile estimative ale investiției, luând în considerare cel puțin o ofertă informativă pentru fiecare acțiune prevăzută în programul de investiții;

(vi) valoarea totală a programului de investiții, exprimată în lei, cu TVA și respectiv fără TVA, din care montajul, după caz;

(vii) graficul de realizare a investiției;

(viii) persoana care a elaborat memoriul justificativ își asumă datele și soluția/soluțiile propusă(e) pentru realizarea investiției;

d) orice modificare a memoriului justificativ sau a studiului de fezabilitate se constituie anexă la acestea, după aprobarea programului, după caz;

e) documente care dovedesc îndeplinirea condițiilor de solicitant, așa cum sunt descrise la pct. 1 lit. b);

f) tabel cu prezentarea acțiunilor eligibile din cadrul programului de investiții, conform anexei nr. 1 la prezentele norme metodologice, și a cheltuielilor estimate pentru fiecare acțiune;

g) cel puțin o ofertă informativă pentru fiecare acțiune prevăzută în programul de investiții, prezentată în copie certificată "conform cu originalul";

h) graficul de execuție preconizat pentru fiecare acțiune eligibilă;

i) copie a documentului ce atestă dreptul de comercializare a produselor vinicole și/sau documente justificative care dovedesc comercializarea, după caz;

j) copie a certificatului de înregistrare la registrul comerțului și statutul societății/act constitutiv, după caz;

k) declarația de recoltă, producție și de stoc aferente campaniei viticole precedente, în conformitate cu legislația în vigoare, după caz;

l) declarație pe propria răspundere a solicitantului din care să rezulte faptul că infrastructura la care se fac lucrări de renovare/reabilitare/modernizare sau imobilul ce se achiziționează nu face obiectul vreunui litigiu;

m) în cazul solicitării plății în avans, declarație pe propria răspundere a solicitantului prin care se angajează să execute în totalitate acțiunile prevăzute în programul de investiții aprobat;

n) declarație pe propria răspundere din care să rezulte că investiția se păstrează pe o durată de 5 (cinci) ani de la data ultimei plăți efectuate de A.P.I.A. către beneficiar, pe același amplasament și în stare de funcționare, fără modificări importante care afectează natura, obiectivele sau condițiile de realizare și care ar compromite obiectivele inițiale ale acesteia;

o) declarație pe propria răspundere că are mai puțin de 750 de angajați sau că cifra de afaceri anuală este mai mică de 200 milioane euro, conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), cu modificările și completările ulterioare ("Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM");

p) raport de evaluare a imobilului realizat de către experți evaluatori ai Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), conform legislației naționale în vigoare, pentru operațiunile prevăzute la nr. crt. 1 din anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice, ce cuprind achiziția bunurilor imobile;

q) în cazul achiziției de bunuri imobile, solicitantul trebuie să facă dovada dreptului de folosință al terenului de sub bunul imobil în cauză, pe o perioadă cel puțin egală cu termenul de 5 (cinci) ani de la efectuarea plății finale efectuate de A.P.I.A. către beneficiar;

r) copii ale actelor de proprietate asupra bunului imobil care urmează a fi achiziționat, precum și documentația cadastrală aferentă;

s) copia extrasului de carte funciară de informare privind bunul imobil ce urmează să fie achiziționat, din care să rezulte lipsa sarcinilor asupra acestuia;

ș) încheierea de intabulare a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce urmează a fi achiziționat, eliberată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

t) documente de deținere privind dreptul de utilizare a imobilului în care se va realiza investiția;

ț) avize, autorizații, acorduri privind funcționarea și asigurarea utilităților, după caz;

u) alte documente, conform Ghidului solicitantului.

5.2. Beneficiarul poate solicita modificarea programului aprobat, o singură dată pentru fiecare dintre operațiunile aprobate. Toate modificările trebuie să fie comunicate A.P.I.A. pentru aprobare, cu condiția ca modificarea: Derogări (1)

- să nu afecteze scopul principal al programului de investiții;

- să fie justificată în mod corespunzător;

- să fie însoțită de studiul de fezabilitate/memoriul justificativ modificat;

- să se încadreze în limita a ± 20% din valoarea aprobată a programului;

- să nu depășească termenul maxim de realizare a programului, prevăzut la pct. 2 subpct. 2.4;

- să fie implementată după aprobare.

5.3. Prin excepție de la prevederile subpct. 5.2 pot fi efectuate modificări minore asupra programului de investiții, fără a se depăși valoarea eligibilă aprobată inițial și fără aprobare prealabilă, cu condiția înștiințării A.P.I.A. asupra modificărilor și a justificării acestora. Modificările minore nu trebuie să afecteze eligibilitatea niciunei acțiuni din cadrul operațiunii și obiectivele generale ale operațiunii.

5.4. Următoarele tipuri de modificări sunt considerate modificări minore, conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/1.149:

- modificarea graficului de implementare cu respectarea termenelor maxime;

- modificarea bugetului acțiunilor din cadrul unei operațiuni în limita a 20% din valorile aprobate inițial pentru fiecare acțiune.

5.5. Centrele județene ale A.P.I.A. comunică solicitanților, în scris, în termen de 60 de zile de la depunerea programelor de investiții, complete și conforme, hotărârea de aprobare/respingere.

5.6. Solicitanții sprijinului financiar ale căror programe de investiții au fost respinse pot depune contestații în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea respingerii la sediile centrelor județene ale A.P.I.A.

6. Acordarea sprijinului financiar în cadrul măsurii de investiții

6.1. Acordarea sprijinului financiar pentru operațiunile eligibile din cadrul măsurii de investiții se face pe baza cheltuielilor eligibile, realizate de către beneficiar în baza programului de investiții aprobat de A.P.I.A., fără a se depăși valoarea aprobată a acestuia.

6.2. În derularea programelor de investiții, beneficiarii cu capital integral sau majoritar de stat vor respecta prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, iar beneficiarii cu capital integral sau majoritar privat vor respecta, conform art. 48 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea, principiul rezonabilității costurilor, asigurată prin:

a) respectarea limitelor de prețuri prevăzute în baza de date cu prețuri de referință ale Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale; și/sau

b) procedura concurențială, elaborată conform Ghidului solicitantului.

6.3. Costurile generale ale imobilizărilor necorporale, conform anexei nr. 1 la prezentele norme metodologice, din cadrul programului de investiții trebuie să se încadreze în maximum 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru operațiunile prevăzute la pct. 2 subpct. 2.1 lit. a) și b) și în limita a 5% pentru operațiunile prevăzute la pct. 2 subpct. 2.1 lit. c).

6.4. În vederea acordării sprijinului financiar pentru măsura de investiții solicitantul depune la sediile centrelor județene ale A.P.I.A. următoarele documente:

a) cerere pentru acordarea sprijinului financiar pentru măsura de investiții conform anexei nr. 3 la prezentele norme metodologice;

b) tabel centralizator privind acțiunile pentru care se solicită sprijin în avans conform anexei nr. 4;

c) proiectul tehnic în cazul tuturor operațiunilor prevăzute la pct. 2 subpct. 2.1 lit. a) și b), cu detalierea clară pentru analiza eligibilității cheltuielilor, după caz;

d) identificarea bancară a solicitantului;

e) copii ale contractelor de achiziție/lucrări/furnizare servicii, însoțite de devizele lucrărilor;

f) copii ale facturilor care atestă achiziții de materii/materiale, lucrări și/sau prestări servicii, precum și copii ale declarațiilor de conformitate/certificatelor de calitate;

g) copii ale documentelor prin care se atestă plata facturilor/serviciilor achiziționate;

h) autorizația de construire/renovare/reabilitare/modernizare pentru investițiile care cuprind aceste activități, după caz, pentru care nu s-a solicitat plată în avans;

i) declarație pe propria răspundere că are mai puțin de 750 de angajați sau că cifra de afaceri anuală este mai mică de 200 milioane euro, conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare ("Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM");

j) copie după contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică sau după antecontractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, în cazul în care se solicită avans, pentru achiziția bunurilor imobile.

6.5. Plata sprijinului financiar către solicitant se poate face și în avans, în cuantum de maximum 80% din contribuția din partea Uniunii, pe baza următoarelor documente:

a) cerere pentru acordarea sprijinului financiar pentru măsura de investiții conform anexei nr. 3 la prezentele norme metodologice;

b) proiectul tehnic în cazul tuturor operațiunilor prevăzute la lit. a) și b) ale pct. 2.1 din prezentele norme metodologice, cu detalierea clară pentru analiza eligibilității cheltuielilor, după caz;

c) identificarea bancară a beneficiarului;

d) autorizația de construire/renovare/reabilitare/modernizare pentru investițiile care cuprind aceste activități, după caz;

e) declarație pe propria răspundere că are mai puțin de 750 de angajați sau că cifra de afaceri anuală este mai mică de 200 milioane euro, conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare ("Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM");

f) copie după contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică sau după antecontractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, pentru achiziția bunurilor imobile;

g) declarație pe propria răspundere a beneficiarului prin care se angajează să execute în totalitate acțiunile prevăzute în programul de investiții aprobat, în cazul solicitării plății în avans;

h) declarație pe propria răspundere a beneficiarului prin care acesta își asumă obligația cheltuirii sumei totale a avansului până la finalul celui de-al doilea exercițiu financiar următor exercițiului financiar în cursul căruia a fost plătit avansul, cu excepția cazurilor de forță majoră și a altor situații excepționale;

i) garanție constând în sumă egală cu 100% din valoarea sprijinului solicitat în avans, constituită conform prevederilor art. 26 din Regulamentul (UE) 2016/1.150 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește programele naționale de sprijin în sectorul vitivinicol.

6.6. În conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea și închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro, o garanție poate fi constituită sub formă de:

a) depozit în numerar;

b) scrisoare de garanție bancară, conform anexei nr. 5 la prezentele norme metodologice. Garanția trebuie constituită pentru o perioadă egală cu perioada de desfășurare a investiției, la care se adaugă 90 de zile de la finalizarea investiției.

6.7. Solicitantul are obligația:

a) să țină o evidență separată a operațiunilor financiare legate de programul de investiții;

b) să accepte orice verificare (atât a documentelor, cât și la fața locului) efectuată de către autoritățile competente însărcinate cu controlul tuturor plăților solicitate din F.E.G.A. și să permită/să faciliteze accesul în spațiile administrative și de producție;

c) să dețină, să păstreze și să pună la dispoziție orice document care să permită verificarea realizării efective a investiției.

6.8. A.P.I.A. aprobă plata cererii de sprijin financiar în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la data depunerii de către solicitant a dosarului complet și conform.

6.9. A.P.I.A. solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale alimentarea conturilor în termen de 10 zile lucrătoare de la aprobarea cererii de plată a sprijinului financiar.

6.10. Beneficiarii operațiunilor pentru care contribuția eligibilă din partea Uniunii este mai mică de cinci milioane euro sunt scutiți de întocmirea notificărilor privind utilizarea avansurilor, conform prevederilor art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 2016/1.150 al Comisiei.

6.11. Cazurile de forță majoră și circumstanțele excepționale se notifică în scris A.P.I.A., furnizându-se în același timp dovezi relevante, în termen de 15 zile lucrătoare de la data la care beneficiarul sau succesorul său în drepturi este în măsură să trimită respectiva notificare.

7. Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

ANEXA Nr. 1 la Normele metodologice

Acțiunile din cadrul operațiunilor eligibile

Nr. crt. Operațiuni din cadrul programului de investiții Tip imobilizări Acțiuni eligibile
1 Construcția/Achiziția, inclusiv prin leasing, a imobilelor destinate vinificației, a laboratoarelor pentru controlul calității, a imobilelor cu destinația de prezentare și vânzare, precum și a sălilor de degustare Imobilizări corporale 1. Construcția/Reconstrucția/Achiziția, inclusiv prin leasing, a clădirilor pentru producție, ambalare, depozitare, inclusiv recepție, a laboratoarelor pentru controlul calității, a imobilelor cu destinația de prezentare și vânzare, a sălilor de degustare etc.
2. Construcția/Achiziția bunurilor imobile (clădiri, anexe)
3. Reconstrucția/Reabilitarea bunurilor imobile (clădiri, anexe), imobile care au avut în momentul construcției destinația de întreprindere vinicolă sau imobile în scopul schimbării destinației lor în întreprinderi vinicole
4. Excavare (terasamente), fundații, pavaje, interioare (pereți, uși și ferestre, zugrăveli, gresie, rame etc.), instalații sanitare, electricitate, interior și exterior la urcare (încadrare), acoperișuri, izolații, aer condiționat
5. Construcția/(Re)Construcția/Achiziția clădirilor și anexelor pentru transformare, stocare, condiționare sau comercializare
6. Construcția/(Re)Construcția/Achiziția pivnițelor aflate deasupra și sub nivelul solului
7. Lucrări la infrastructura de bază, cum ar fi: instalații electrice, mecanice și hidraulice, de protecție împotriva incendiilor, de aer condiționat și de ventilație a locului de producție a vinului, precum și alte echipamente; instalații speciale și sisteme pentru protecția mediului, reducerea poluării și economisirea energiei, precum și sisteme de sănătate și de igienă
8. Construcția/(Re)Construcția/Achiziția imobilelor pentru prezentare și vânzare:
8.1. spații de depozitare a vinotecilor
8.2. săli de degustare și/sau săli de prezentare și vânzare a vinurilor proprii
8.3. unități de vânzare și/sau puncte de vânzare/puncte pentru vânzarea directă
8.4. Amenajările și conexiunile legate de instalarea unui echipament achiziționat sunt eligibile sub rezerva ca devizul, apoi factura să menționeze explicit legătura cu echipamentul eligibil.
Imobilizări necorporale Costuri generale legate de cheltuielile privind onorariile/tarifele pentru specialiști (arhitecți și/sau ingineri, consultanți de orice fel), pentru consultanță, studii de fezabilitate, achiziție de patente și licențe, înregistrarea mărcilor și desenelor industriale, cheltuieli de autorizare și alte costuri generate de cele de mai sus
2. Renovarea, reabilitarea și/sau modernizarea clădirilor pentru producție, ambalare, depozitare, inclusiv recepție, a laboratoarelor pentru controlul calității, a imobilelor cu destinația de prezentare și vânzare, a sălilor de degustare Imobilizări corporale 1. Controlul temperaturii:
1.1. camere de depozitare reci - climatizarea spațiilor destinate procesării, condiționării, îmbutelierii și depozitării produselor vitivinicole
2. Infrastructura cramei:
2.1. conducte vechi;
2.2. modernizarea instalațiilor destinate canalizărilor, a tubulaturilor fixe și mobile prin care se realizează mișcarea produselor vitivinicole, a diferitelor instalații și/sau rețele necesare pe fluxul tehnologic/în practicile oenologice (oxigenare, azotare, sulfitare, cleire, bentonizare, filtrare etc.);
2.3. echipamente și utilaje de montaj și auxiliare pentru acestea;
2.4. instalarea/modernizarea sistemelor de automatizare;
2.5. instalații electrice și alte instalații;
2.6. renovarea/reabilitarea/modernizarea imobilelor pentru prezentare și vânzare:
2.6.1. spații de depozitare a vinotecilor;
2.6.2. săli de degustare și/sau săli de prezentare și vânzare a vinurilor proprii;
2.6.3. unități de vânzare și/sau puncte de vânzare/puncte pentru vânzarea directă;
2.6.4. Amenajările și conexiunile legate de instalarea unui echipament achiziționat sunt eligibile sub rezerva ca devizul, apoi factura să menționeze explicit legătura cu echipamentul eligibil.
Imobilizări necorporale Costuri generale legate de cheltuielile privind onorariile/tarifele pentru specialiști (arhitecți și/sau ingineri, consultanți de orice fel), pentru consultanță, studii de fezabilitate, achiziție de patente și licențe, înregistrarea mărcilor și desenelor industriale, cheltuieli de autorizare și alte costuri generate de cele de mai sus
3. Achiziția, inclusiv prin leasing financiar, a instalațiilor sau echipamentelor aferente producției, ambalării, depozitării, inclusiv recepției, pentru laboratoarele pentru controlul calității, imobilele cu destinația de prezentare și vânzare, sălile de degustare Imobilizări corporale 1. Echipamente pentru procesarea strugurilor (transport, recepție, cântărire, zdrobire, presare etc.):
1.1. echipamente tehnice fixe și mobile pentru transport, recepție, procesarea strugurilor;
1.2. materiale pentru măsurarea și analizarea calitativă și cantitativă a strugurilor;
1.3. benzi transportoare pentru struguri și subproduse viticole;
1.4. mașini, utilaje și echipamente de sortare a strugurilor;
1.5. echipamente pentru desciorchinarea și zdrobirea strugurilor;
1.6. echipamente pentru presarea strugurilor;
1.7. storcătoare;
1.8. pompe și prese de must, drojdie și de tescovină de struguri;
1.9. echipamente și instalații pentru igienizarea spațiilor și a utilajelor utilizate pentru transportul, recepția, cântărirea, zdrobirea și presarea strugurilor și a subproduselor vitivinicole.
2. Echipamente pentru fermentație/vinificație:
2.1. echipamente pentru procesarea/fermentarea strugurilor zdrobiți;
2.2. echipamente și materiale auxiliare pentru tratarea strugurilor (termovinificație, eliberare rapidă, extracție culoare etc.);
2.3. autovinificatoare din lemn sau metal;
2.4. tancuri/rezervoare de fermentare/tancuri auxiliare pentru vinificație; vase speciale de fermentație și macerare pentru obținerea vinului roșu și roze;
2.5. echipament pentru microoxigenare;
2.6. echipament pentru controlul fermentației:
2.6.1. echipamente pentru controlul temperaturii pe durata fermentației;
2.6.2. echipamente pentru măsurarea principalelor componente ale vinului pe durata fermentației;
2.6.3. echiparea tancurilor/rezervoarelor de fermentare cu mantale de răcire sau alte mijloace de asigurare a temperaturii pe durata procesului de fermentație;
2.7. echipamente și aparatură pentru controlul exercitat pe fluxul tehnologic;
2.8. conducte (în cazul echipării ulterioare și/sau instalații de răcire);
2.9. echipamente pentru separarea vinului de drojdia de vin, de exemplu, filtre vacuumatice rotative de evacuare, filtre pentru reziduuri etc.;
2.10. echipamente pentru microvinificație;
2.11. echipamente și instrumentar pentru efectuarea de teste și analize în vederea realizării practicilor oenologice (dozaje de materiale oenologice etc.);
2.12. echipamente și instrumentar pentru realizarea de noi produse - microloturi.
3. Echipamente pentru procesarea vinului: tratamentul vinului și al mustului (filtrare, sedimentare, limpezire etc.):
3.1. echipamente de filtrare grosieră și sterilă (filtre de pământ, filtre de hârtie etc.), alte echipamente și tehnologii de filtrare, filtre tangențiale, centrifugale etc.;
3.2. pământuri de filtrare;
3.3. echipamente pentru decantarea și limpezirea mustului și vinului, centrifuge;
3.4. echipament pentru stabilizare tartrică;
3.5. echipamente de stabilizare termică a vinului (pasteurizatoare etc.);
3.6. echipamente și materiale oenologice pentru extracția drojdiei;
3.7. echipamente pentru separarea, depozitarea și manipularea tescovinei de struguri;
3.8. echipament pentru transportul tescovinei și drojdiei de vin;
3.9. echipamente mobile de vinificație;
3.10. echipamente, aparate de măsură și control pentru dozarea materialelor oenologice și pentru monitorizarea parametrilor fizico-chimici și microbiologici ai produselor vitivinicole.
4. Echipamente pentru controlul temperaturii:
4.1. refrigeratoare/răcitoare pentru probe de must și vin;
4.2. instalații de climatizare spații de procesare și depozitare musturi și vinuri;
4.3. echipamente pentru controlul temperaturii în timpul fermentării, producției și depozitării vinului, de exemplu: unități de răcire, boilere, aparatură de control temperatură etc.
5. Echipamente pentru mișcarea și tratarea vinului în cramă:
5.1. utilaje și echipamente, inclusiv computere și software pentru realizarea și monitorizarea operațiunilor logistice ale materiilor prime, subproduselor și produselor în fazele de vinificație, condiționare, îmbuteliere și depozitare;
5.2. pompe, pompe de transfer;
5.3. dozatoare pentru materialele oenologice;
5.4. vase și containere pentru manipularea vinului;
5.5. dispozitive și alte echipamente de ridicare, de exemplu, stivuitoare, transpaleți etc.;
5.6. coșuri și giropaleți pentru manipularea sticlelor.
6. Echipamente pentru depozitarea, omogenizarea, condiționarea și maturarea/învechirea vinului:
6.1. baricuri sau budane realizate din lemn pentru maturarea și învechirea vinurilor;
6.2. tancuri și cisterne pentru producția, depozitarea, maturarea și învechirea vinurilor, realizate din: lemn, beton/oțel inoxidabil/fibre din poliester etc.;
6.3. restaurarea facilităților de depozitare a produselor din vin, de exemplu, renovarea tancurilor prin căptușire interioară;
6.4. tancuri cu autodrenare;
6.5. cuve cu termoreglare;
6.6. tancuri mobile din oțel inoxidabil pentru maturare;
6.7. containere din plastic;
6.8. echipamente pentru depozitarea și păstrarea produselor din vin.
7. Echipamente pentru tehnologii aplicate vinurilor spumante (producție, depozitare, îmbuteliere și condiționare):
7.1. echipamente pentru producția, depozitarea, îmbutelierea și condiționarea vinurilor spumante;
7.2. echipamente pentru agitarea vinurilor; echipamente pentru manipulare (mobile, autopropulsate sau portabile);
7.3. sistem de desciorchinare cu îndepărtarea rahisului.
8. Echipament pentru condiționare (îmbuteliere, etichetare, ambalare):
8.1. echipamente și utilaje pentru prepararea loturilor omogene și condiționarea în vederea îmbutelierii (omogenizare, limpezire, stabilizare tartrică, stabilizare microbiologică, filtrare, sulfitare etc.);
8.2. echipamente pentru îmbuteliere (inclusiv echipamente și utilaje de spălare/clătire sticle goale), dopuire, capișonare, etichetare, condiționare și ambalare (formare cutii, umplere cutii, paletizare etc.), precum și echipamente utilizate în manevrarea produselor în depozite (transpalete, stivuitoare etc.);
8.3. echipamente informatice și software pentru automatizări ale operațiunilor pe fluxul de producție și pentru controlul și monitorizarea calitativă și cantitativă a produselor și a etapelor tehnologice;
8.4. tancuri duble/duale.
9. Software pentru managementul cramei:
9.1. computere și programe pentru îmbunătățirea calității transportului și procesării strugurilor, producerii și procesării vinului, precum și pentru procesarea și depozitarea materiei prime, a materialelor oenologice, a subproduselor și a produselor finite;
9.2. echipamente informatice, inclusiv perifericele aferente și programe specifice care au ca scop controlul echipamentului tehnologic pentru procesare, depozitare și manipulare a produselor/alte operațiuni logistice;
9.3. echipamente informatice și programe de computer pentru managementul cramei.
10. Echipament pentru managementul apelor uzate:
10.1. echipamente pentru managementul apelor uzate în cramă (tratare și purificare);
10.2. instalații de dedurizare;
10.3. instalații electrice, canalizări și instalații de epurare.
11. Echipament pentru infrastructura cramei:
11.1. compresoare, transformatoare electrice, generatoare, instalații sanitare, canalizări, trasee de conducte fixe și mobile pentru circulația produselor în cramă etc.
11.2. Amenajările și conexiunile legate de instalarea unui echipament achiziționat sunt eligibile sub rezerva ca devizul, apoi factura să menționeze explicit legătura cu echipamentul eligibil.
12. Echipament de laborator pentru controlul calității produselor din vin, inclusiv pentru vinul organic
12.1. mobilier, instalații electrice, instalații sanitare, pavimente, alte instalații necesare desfășurării activităților specifice de laborator;
12.2. utilaje, echipamente, instrumente și materiale necesare pentru efectuarea de analize fizico-chimice, organoleptice și microbiologice pentru produse vitivinicole și pentru apele tehnologice și apele uzate.
13. Echipament pentru controlul calității produselor și procesării:
13.1. mobilier, echipamente și instrumente de laborator, aparate de măsură, echipamente informatice și software utilizate în cadrul controlului calității materialelor oenologice, produselor vitivinicole și condițiilor de mediu ale producției și depozitării produselor.
14. Echipament pentru sisteme de calitate, trasabilitate:
14.1. echipamente de introducere, în mod voluntar, a sistemelor de managementul calității și siguranței alimentare, a sistemelor pentru asigurarea trasabilității, inclusiv pentru vinul organic
14.2. Amenajările și conexiunile legate de instalarea unui echipament achiziționat sunt eligibile sub rezerva ca devizul, apoi factura să menționeze explicit legătura cu echipamentul eligibil.
15. Echipamente pentru prezentare și unități de vânzare:
15.1. echiparea/dotarea unităților de vânzare sau de expunere/degustare cu: mobilier, echipamente de răcire/refrigerare, echipamente de bar, echipamente informatice pentru prezentarea produselor, alte echipamente și dotări specifice acestei activități:
15.1.1. mobilier de depozitare, maturare, învechire și pentru expunerea produselor vinicole în vinoteci sau spațiile de vânzare și degustare, inclusiv recipiente de depozitare specifice;
15.1.2. săli de prezentare a vinurilor proprii;
15.1.3. unități de vânzare en detail și angro;
15.1.4. puncte de vânzare/puncte pentru vânzarea directă;
15.2. investiții care includ: mobilier, unități de răcire, chiuvete, robinete, bar, echipament de computer și software aferent pentru derularea activităților.
16. Echipamente pentru distribuția și comercializarea vinului:
16.1. mobilier, echipamente și utilaje pentru dezvoltarea, modernizarea, automatizarea și adaptarea platformelor de distribuție (eficientizarea și îmbunătățirea organizării lanțului de transport pe piața internă și internațională);
16.2. dezvoltarea rețelelor;
16.3. îmbunătățirea/raționalizarea canalelor și facilităților de comercializare;
16.4. instalații tehnologice, echipamente, inclusiv echipamente informatice, programe de computer, utilizate în cadrul distribuției/logisticii și comercializării produselor.
17. Hardware, software, platforme web (de rețea) pentru comerțul electronic:
17.1. hardware și software pentru realizarea, modernizarea și adaptarea tehnologiilor de informare și comunicare (TIC) și pentru comerțul electronic (e-comerț).
Imobilizări necorporale Costuri generale legate de cheltuielile privind onorariile/tarifele pentru specialiști (arhitecți și/sau ingineri, consultanți de orice fel), pentru consultanță, studii de fezabilitate, achiziție de patente și licențe, înregistrarea mărcilor și desenelor industriale, cheltuieli de autorizare și alte costuri generate de cele de mai sus.

ANEXA Nr. 2 la Normele metodologice

CERERE
pentru aprobarea programului de investiții

Nr. de înregistrare/Data
1. Nr. unic de identificare beneficiar RUI (ID)
Ștampila A.P.I.A. CJ
2. Denumirea solicitantului:
2.1. CUI:
3. Adresa de corespondență a solicitantului
4. Adresa completă a solicitantului
5. Cod poștal 5.1. Cod țară
6. Telefon
6.1. Fax
6.2. E-mail
7. Solicit aprobarea programului pentru măsura de investiții în baza Regulamentului UE nr. 2016/1.149 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European si al Consiliului în ceea ce privește programele naționale de sprijin în sectorul vitivinicol și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 555/2008 al Comisiei, a Regulamentului nr. 2016/1.150 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește programele naționale de sprijin în sectorul vitivinicol, a Hotărârii Guvernului nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2019-2023, precum și a Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.531/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de investiții, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023.
8. Denumirea programului propus pentru aprobare:
Operațiuni din cadrul programului
a) construcția/achiziția, inclusiv prin leasing, a imobilelor destinate vinificației, a laboratoarelor pentru controlul calității, a imobilelor cu destinația de prezentare și vânzare, precum și a sălilor de degustare ▯
b) renovarea, reabilitarea și/sau modernizarea clădirilor pentru producție, ambalare, depozitare, a laboratoarelor pentru controlul calității, a imobilelor cu destinația de prezentare și vânzare, a sălilor de degustare ▯
c) achiziția, inclusiv prin leasing financiar, a instalațiilor sau echipamentelor aferente recepției, producției, ambalării, depozitării, pentru laboratoarele pentru controlul calității, pentru imobilele cu destinația de prezentare și vânzare, precum si pentru sălile de degustare D
9. Suma totală estimată a programului (lei)
din care contribuție UE (lei):
10. Angajamente și declarații
Subsemnatul, . . . . . . . . . ., legitimat cu BI/CI seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., eliberat(ă) de . . . . . . . . . . la data . . . . . . . . . .,
CNP . . . . . . . . . ., reprezentant/împuternicit legal al . . . . . . . . . ., declar că:
Programul de investiții propus pentru acordarea sprijinului nu beneficiază de altă finanțare din programe cu finanțare nerambursabilă. De asemenea mă angajez ca în cazul în care proiectul va fi selectat să nu-l depun la niciun alt program cu finanțare nerambursabilă la care ar putea fi, în întregime sau parțial, eligibil pentru asistență.
Am luat cunoștință de condițiile de eligibilitate, respectiv mă angajez să efectuez lucrările prevăzute în programul de investiții în termenul menționat, să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat, să mă supun oricărui control și, în cazul în care declarația mea se va dovedi falsă, să înapoiez la simpla cerere a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) suma care a fost virată de aceasta sub titlul de sprijin, fără a mă sustrage eventualelor urmări ce ar putea fi angajate împotriva mea.
Declar că am luat cunoștință de prevederile comunitare privind măsura de investiții, de condițiile de acordare a sprijinului, conform Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.531/2018, și recunosc că orice încălcare a dispozițiilor care sunt precizate de A.P.I.A. determină respingerea sprijinului sau înapoierea sumelor încasate necuvenit.
Declar că am luat cunoștință de conținutul Ghidului solicitantului și mă angajez să îl respect.
Datele înscrise în acest formular și în documentele anexate sunt reale, complete și perfect valabile și am luat cunoștință despre consecințele legale rezultate în urma furnizării de date false. Sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date A.P.I.A., procesate și verificate în vederea calculării plății și transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice și de evaluări economice, în condițiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
În cazul în care între data depunerii cererii și data acordării plății au intervenit modificări ale informațiilor declarate în cerere, în termen de 10 zile lucrătoare de la producere voi comunica în scris aceste schimbări către A.P.I.A.
Nerespectarea condițiilor de eligibilitate pentru acordarea sprijinului financiar, precum și înscrierea cu intenție în formular a informațiilor incomplete, neconforme cu realitatea atrag sancțiuni de natură financiară sau penală, după caz.

ATENȚIE!
Orice persoană care face declarații false poate fi acționată în justiție.
O declarație falsă sau incorectă poate conduce la pierderea drepturilor și la pierderea posibilității de recuperare a oricăror cheltuieli executate deja.
Numele și prenumele solicitantului
Reprezentant sau împuternicit legal
CNP
BI/CI, seria . . . . . . . . ., nr. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Locul întocmirii:
Documentele ce însoțesc cererea de aprobare a programului de investiții:
1.
2.
3.
4.
DATA Semnătura

ANEXA Nr. 3 la Normele metodologice

CERERE
pentru acordarea sprijinului financiar pentru măsura de investiții

Nr. de înregistrare/Data
1. Nr. unic de identificare beneficiar RUI (ID)
Ștampila A.P.I.A. CJ
2. Denumirea solicitantului:
2.1. CUI:
3. Adresa completă a solicitantului
4. Cod poștal 4.1. Cod țară
5. Telefon
5.1. Fax
5.2. E-mail
6. Banca/Filiala
6.1. Cod IBAN
7. Solicit sprijin financiar pentru măsura de investiții în baza Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește programele naționale de sprijin în sectorul vitivinicol și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 555/2008 al Comisiei, a Regulamentului delegat nr. 2016/1.149 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește programele naționale de sprijin în sectorul vitivinicol și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 555/2008 al Comisiei, a Regulamentului de punere în aplicare nr. 2016/1.150 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește programele naționale de sprijin în sectorul vitivinicol, a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/256 al Comisiei de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 1.150/2016 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește programele naționale de sprijin în sectorul vitivinicol, a Hotărârii Guvernului nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2019-2023, precum și a Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.531/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de investiții, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023.
8. Denumirea programului aprobat:
Operațiuni din cadrul programului
a) construcția/achiziția, inclusiv prin leasing, a imobilelor destinate vinificației, a laboratoarelor pentru controlul calității, a imobilelor cu destinația de prezentare și vânzare, precum și a sălilor de degustare
b) renovarea, reabilitarea și/sau modernizarea clădirilor pentru recepție, producție, ambalare, depozitare, a laboratoarelor pentru controlul calității, a imobilelor cu destinația de prezentare și vânzare, a sălilor de degustare
c) achiziția, inclusiv prin leasing financiar, a instalațiilor sau echipamentelor aferente recepției, producției, ambalării, depozitării, pentru laboratoarele pentru controlul calității, pentru imobilele cu destinația de prezentare și vânzare, precum și pentru sălile de degustare
9. Data începerii programului:
10. Data finalizării programului:
11. Valoarea totală a programului aprobat (lei)
din care contribuție UE (lei, maximum 25% sau 50%):
12. Suma cheltuită (lei)
13. Solicit sprijinul financiar (lei):
a) la finalizare program
b) tranșă (cel puțin 30% din total sprijin financiar comunitar)
c) avans* (maximum 80% din total sprijin financiar comunitar)
*Sub rezerva constituirii garanției de 100%.
Angajamente și declarații
Subsemnatul, . . . . . . . . . ., legitimat cu BI/CI seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., eliberat(ă) de . . . . . . . . . . la data . . . . . . . . . .,
CNP . . . . . . . . . ., reprezentant/împuternicit legal al . . . . . . . . . ., declar că:
Am luat cunoștință de condițiile de eligibilitate, respectiv mă angajez să efectuez lucrările prevăzute în programul de investiții în termenul menționat, să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat, să mă supun oricărui control și, în cazul în care declarația mea se va dovedi falsă, să înapoiez la simpla cerere a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) suma care a fost virată de aceasta sub titlu de sprijin, fără a mă sustrage eventualelor urmări ce ar putea fi angajate împotriva mea.
Declar că am luat cunoștință de prevederile legislației comunitare privind măsura de investiții, de condițiile de acordare a sprijinului conform Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.531/2018 și recunosc că orice încălcare a dispozițiilor care sunt precizate de A.P.I.A. determină respingerea sprijinului sau înapoierea sumelor încasate necuvenit.
Declar că am luat cunoștință de conținutul Ghidului solicitantului și mă angajez să îl respect.
Datele înscrise în formularul de cerere și în documentele anexate acesteia sunt reale, complete și perfect valabile și am luat cunoștință despre consecințele legale rezultate în urma furnizării de date false. Sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date A.P.I.A., procesate și verificate în vederea calculării plății și transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice și de evaluări economice, în condițiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
În cazul în care renunț la drepturile mele aferente cererii de plată, voi comunica în scris aceasta către A.P.I.A. cu cel puțin 30 de zile înainte de efectuarea plății. În cazul în care între data depunerii cererii și data acordării plății au intervenit modificări ale informațiilor declarate în cerere, în termen de 10 zile lucrătoare de la producere voi comunica în scris aceste schimbări către A.P.I.A.
Nerespectarea condițiilor de eligibilitate pentru acordarea sprijinului financiar, precum și înscrierea cu intenție în formular a informațiilor incomplete, neconforme cu realitatea atrag sancțiuni de natură financiară sau penală, după caz.

ATENȚIE!
Orice persoană care face declarații false poate fi acționată în justiție.
O declarație falsă sau incorectă poate conduce la pierderea drepturilor și la pierderea posibilității de recuperare a oricăror cheltuieli executate deja.
Numele și prenumele solicitantului:
Reprezentant sau împuternicit legal:
CNP:
BI/CI, seria . . . . . . , nr. . . . . . . . . . . . . . . .
Locul întocmirii:
Documentele ce însoțesc cererea:
1.
2.
3.
4.
DATA Semnătura/Ștampila

ANEXA Nr. 4 la Normele metodologice

TABEL CENTRALIZATOR
privind acțiunile pentru care se solicită sprijin în avans

Nr. crt. Operațiunea din cadrul programului de investiții Tip imobilizări Acțiuni eligibile Denumire lucrare/serviciu/ produs/bun/echipament Valoarea estimată în lei (fără TVA)
1.
2.
3.
-
Total avans solicitat
Valoare maximă avans (maximum 80% din valoarea aprobată a programului)

ANEXA Nr. 5 la Normele metodologice

SCRISOARE DE GARANȚIE BANCARĂ
Nr. . . . . . . . . . ./ . . . . . . . . . .

Cu privire la Programul de investiții nr. . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . ., depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură/Consiliul Județean - județul . . . . . . . . . . de către domnul/doamna (numele și prenumele)/Societatea . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., localitatea . . . . . . . . . ., județul . . . . . . . . . ., nr. de înregistrare la registrul comerțului . . . . . . . . . ., CNP/CUI . . . . . . . . . ., și în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) 2016/1.149, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentului (UE) 2016/1.150, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentului delegat (UE) nr. 907/2014, cu modificările și completările ulterioare, și Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.531/2018, solicitantul persoană fizică/operator economic este obligat să furnizeze o garanție bancară reprezentând 100% din suma solicitată ca avans.

Pentru aceasta, în conformitate cu cele mai sus arătate, la solicitarea clientului nostru, . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., nr. de înregistrare la Registrul asociațiilor și fundațiilor . . . . . . . . . . la . . . . . . . . . ./oficiul registrului comerțului cu nr. . . . . . . . . . ., CUI . . . . . . . . . ., noi, Banca . . . . . . . . . ., Sucursala . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., nr. de înregistrare la registrul comerțului . . . . . . . . . ., CUI . . . . . . . . . ., ne angajăm irevocabil și necondiționat să plătim în favoarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (CUI 16517187), până la concurența sumei de maximum . . . . . . . . . . (în litere . . . . . . . . . .) lei, . . . . . . . . . . echivalent (litere . . . . . . . . . .) EURO calculat la cursul BCE din data . . . . . . . . . ., orice sumă cerută de dumneavoastră la prima cerere scrisă, prezentată în original, semnată și ștampilată, cerere de executare prezentată în cadrul termenului de valabilitate a prezentei scrisori de garanție bancară, însoțită de declarația dumneavoastră cu privire la faptul că operatorul economic . . . . . . . . . . nu și-a îndeplinit total sau parțial obligațiile asumate conform regulamentelor menționate, cu precizarea obligației neîndeplinite.

Plata se va efectua de către noi în contul dumneavoastră nr. RO45TREZ700500526X011311, deschis la Trezoreria Operativă a Municipiului București, la primirea solicitării dumneavoastră, prezentată la ghișeele noastre, fără nicio amânare, contestație sau necesitate a prezentării unor dovezi suplimentare, în decurs de 30 de zile de la primirea sa.

Această garanție este valabilă până la data de . . . . . . . . . ., dată la care, dacă nu s-a primit de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nicio solicitare strict conformă cu termenii și condițiile prezentei scrisori, aceasta devine nulă la data menționată, indiferent dacă originalul ne este restituit sau nu.

Orice plată efectuată de bancă în condițiile prezentei scrisori de garanție va reduce angajamentul băncii cu valoarea acestei plăți.

În situațiile în care părțile sunt de acord să modifice unele prevederi din Programul de investiții nr. . . . . . . . . . ., care au efecte asupra angajamentului băncii, garanția se va putea modifica numai cu acordul Băncii . . . . . . . . . .

De asemenea, în cazul în care banca și operatorul economic sunt de acord să modifice în contractul de emitere a scrisorii de garanție bancară unele prevederi care pot avea efecte asupra prezentei garanții, modificările aduse se vor face cu înștiințarea și acordul prealabil al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Restituirea originalului scrisorii de garanție de către dumneavoastră direct către banca emitentă înainte de expirarea valabilității sale va elibera banca de obligațiile asumate.

Prezenta scrisoare de garanție bancară este supusă Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, Publicației 758 a CCI Paris și este guvernată de legea română, locul de judecată fiind municipiul București.

Semnături autorizate/Ștampila

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...