Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 178/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 05 mai 2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Augustin Zegrean
Aspazia Cojocaru
Acsinte Gaspar
Petre Lăzăroiu
Mircea Ștefan Minea
Ion Predescu
Puskas Valentin Zoltan
Tudorel Toader
Valentina Bărbățeanu
- președinte
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Cristian Bunea în Dosarul nr. 481/110/2007 al Curții de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 153D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curții că partea Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției, precizând că textele de lege criticate au fost modificate în sensul criticilor autorului acesteia, excepția de neconstituționalitate rămânând astfel fără obiect.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 481/110/2007, Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în forma avută la data de 31 ianuarie 2007, excepție ridicată de Cristian Bunea într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ emis de autoritățile publice locale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, la data la care a introdus acțiunea în anularea unei autorizații de construire, prevederile de lege criticate au constituit temeiul legal în baza căruia instanța de recurs a ridicat excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată. Susține că, prin dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate, se încalcă dreptul de acces liber la justiție, de vreme ce acestea nu prevăd, în funcție de calitatea de destinatar a actului administrativ unilateral sau de terț față de acest act, nicio diferențiere a termenului de 6 luni, respectiv a celui de 1 an, în care se poate solicita anularea acestuia sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate. Arată că terții nu au posibilitatea reală de a lua cunoștință de data emiterii actului administrativ unilateral cu caracter individual, care nu este supus niciunei forme de publicitate, astfel că singurii care pot avea cunoștință de existența acestuia sunt doar destinatarii. Or, în speță, autorul excepției arată că este terț față de autorizația de construire a cărei anulare a solicitat-o în instanță. Precizează, totodată, că legiuitorul român a observat această necorelare cu prevederile art. 21 din Constituție și, prin prevederile Legii nr. 262/2007, a modificat textele de lege menționate.

Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal precizează că revine Curții Constituționale competența exclusivă de a se pronunța asupra modului de interpretare a sintagmei "în vigoare", la data raportului juridic dedus judecății ori a invocării excepției de neconstituționalitate. Apreciază însă că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, chiar și în forma în vigoare la data formulării acțiunii de către reclamant, fixând termene de sesizare a instanței de contencios administrativ de 6 luni, respectiv un an, calculate de la data emiterii actului, asigurau inclusiv terțului interesat dreptul la apărarea intereselor sale legitime, consacrat în art. 21 din Constituția României.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori dispoziții din acestea în vigoare, iar prin Decizia nr. III din 31 octombrie 1995, Plenul Curții a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluția legislativă din legea sau ordonanța modificată este, în principiu, aceeași cu cea dinaintea modificării.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea va stabili asupra cărei redactări a textelor de lege urmează să exercite controlul de constituționalitate: asupra celei pe care acestea o aveau la data la care autorul excepției reclamant în litigiul de contencios administrativ - a introdus cererea de anulare a actului administrativ individual sau asupra celei pe care o au în prezent, ca urmare a modificării lor prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007.

Sub acest aspect, Curtea reține că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, prin care s-a stabilit că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Aceasta, deoarece, deși textele de lege vizate în prezenta cauză nu au ieșit din vigoare, ci au fost doar modificate, în cauză nu este incidentă Decizia Plenului Curții Constituționale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, prin care s-a stabilit că "În cazul în care, după invocarea unei excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluția legislativă din legea sau ordonanța modificată este, în principiu, aceeași cu cea dinaintea modificării". Or, în speța de față, soluția legislativă conținută în textele de lege în discuție este diferită de cea inițială, modificarea operată prin legea menționată făcând precizarea expresă asupra faptului că, pentru motive temeinice, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce și peste termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1) al art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dar nu mai târziu de un an de la data luării la cunoștință despre existența acestuia, prevedere ce se adresează persoanelor care sunt terți față de raportul juridic stabilit prin respectivul act administrativ.

Așadar, obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, în redactarea anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 262/2007. Textul criticat avea la data de 31 ianuarie 2007, indicată de autorul excepției de neconstituționalitate, următorul cuprins:

"

(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

(...)

b) data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără a depăși termenul prevăzut la alin. (2);

(...)

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție care consacră dreptul de acces liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, deși incidente în soluționarea cauzei în care autorul acesteia este intimat-reclamant, prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pot fi analizate de Curtea Constituțională din perspectiva învederată de acesta, întrucât critica formulată antamează, în realitate, o problemă de aplicare a legii.

Mai precis, în speță se pune problema aplicării coroborate a prevederilor art. 7 alin. (3) și (7) și art. 11 alin. (1) lit. b) și (2) din Legea nr. 554/2004 cu privire la raportul juridic dedus judecății, în vederea stabilirii momentului până la care reclamantul - terț față de actul administrativ individual contestat - putea să își valorifice dreptul garantat de art. 52 alin. (1) din Constituție.

Or, cu privire la acest aspect, instanța de judecată va verifica îndeplinirea, în cauză, a cerințelor impuse de prevederile art. 7 alin. (3) și (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 referitoare la obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, texte care, inclusiv la data introducerii acțiunii de către reclamant, confereau persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, posibilitatea introducerii plângerii prealabile și, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). În evaluarea pe care instanța judecătorească o va face va ține seama și de cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 797 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 19 octombrie 2007, prin care aceasta a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a constatat că textul de lege menționat este neconstituțional în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

După ce instanța judecătorească va fi verificat aspectele mai sus menționate, urmează a face aplicarea art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în privința terțului față de actul administrativ contestat într-un mod în care să nu îi nege accesul la justiție, ci, dimpotrivă, să îi garanteze un atare drept consacrat atât la nivel constituțional (art. 21 și 52 din Constituție), cât și convențional (art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale). Prin urmare, dispozițiile legale aplicabile litigiului urmează a fi stabilite de instanța judecătorească în sensul de a da expresie art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Cristian Bunea în Dosarul nr. 481/110/2007 al Curții de Apel Iași Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2012.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...