Guvernul României

Hotărârea nr. 1046/2018 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 10 ianuarie 2019

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. -

Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 30 septembrie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 19, alineatul (11) se abrogă.

2. În anexa nr. 2, la articolul 61, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

"

(11) Înregistrarea cererilor de acord pentru finanțare continuă și în cazul în care bugetul anual alocat schemei nu a fost aprobat prin legea anuală a bugetului de stat. În cazul în care cererile de acord pentru finanțare înregistrate îndeplinesc cumulativ condițiile și criteriile de eligibilitate prevăzute de prezenta hotărâre, Ministerul Finanțelor Publice emite proiectul acordului pentru finanțare."

3. În anexa nr. 2, la articolul 61, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(2) Proiectele de acord pentru finanțare prevăzute la alin. (1) și (11) se aprobă în ordinea în care au fost emise, după aprobarea sau suplimentarea bugetului anual alocat schemei, în conformitate cu prevederile legilor bugetare anuale."

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici

București, 28 decembrie 2018.

Nr. 1.046.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...