Ministerul Finanțelor Publice - MFP

Norma metodologică privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2012 din 05.04.2012

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 17 aprilie 2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

CAPITOLUL I Situații financiare trimestriale

1.1. Autoritățile publice, ministerele, celelalte organe ale administrației publice centrale și locale, instituțiile publice autonome și instituțiile publice aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea lor au obligația, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să întocmească situații financiare trimestriale și anuale.

1.2. Situațiile financiare care se întocmesc de instituțiile publice la finele trimestrelor I, II și III în anul 2012 se compun din: bilanț, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie, conturi de execuție bugetară și anexe la situațiile financiare, care includ politici contabile și note explicative.

1.3. Situațiile financiare trimestriale se întocmesc conform modelelor aprobate prin:

- Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 629/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2009, cu modificările și completările ulterioare (anexele 1-7, 14a, 14b, 15-18, 30, 40a-40c la situațiile financiare);

- Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 980/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2010, cu completările ulterioare (anexele 27 și 28 la situațiile financiare);

- Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.865/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2011 (anexele 7b, 9, 11-13, 29, 30b la situațiile financiare);

- Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 24/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2011 (anexele 20a și 20b la situațiile financiare).

1.4. Anexa 41 "Corelații între formularele de situații financiare" se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.

1.5. Instituțiile publice întocmesc situațiile financiare trimestriale în anul 2012 potrivit modelelor adaptate structurii indicatorilor aprobați prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012 nr. 294/2011, prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit celorlalte acte normative în vigoare.

1.6. Modelele formularelor valabile pentru raportările trimestriale în anul 2012 sunt publicate și pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice: www.mfinante.ro/domenii de activitate/ reglementari contabile/institutii publice/legislatie

1.7.(1) Casa Națională de Pensii Publice va prezenta la Ministerul Finanțelor Publice "Contul de execuție a bugetului instituției publice - Cheltuieli" (anexa 6 la situațiile financiare) și "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7 la situațiile financiare) întocmite distinct pentru activitatea proprie și centralizat împreună cu casele de pensii sectoriale ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor și ale Serviciului Român de Informații.

1.7.(2) În formularul "Contul de rezultat patrimonial" (anexa 2 la situațiile financiare) întocmit de Casa Națională de Pensii Publice nu se completează contul 7703 "Finanțarea de la bugetul asigurărilor sociale de stat".

Totodată, acest cont nu se completează în "Contul de rezultat patrimonial" agregat pe subsectorul S1314 "Asigurări sociale", întocmit la nivelul Ministerului Finanțelor Publice.

1.7.(3) Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații vor prezenta la Ministerul Finanțelor Publice situațiile financiare trimestriale centralizate pentru total activitate, precum și situații financiare trimestriale întocmite distinct pe subsectorul S1311 "Administrația centrală" și S1314 "Asigurări sociale", care să cuprindă conturile de execuție elaborate în structura bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate prin legea bugetului de stat, respectiv în structura bugetului aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

1.8. Compartimentele de contabilitate a creanțelor bugetare din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, inclusiv administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor municipiului București, precum și Direcția generală de administrare a marilor contribuabili au obligația să prezinte la activitățile de trezorerie și contabilitate publică județene și a municipiului București sau unităților Trezoreriei Statului ale sectoarelor municipiului București, după caz, formularul "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice - Venituri" (anexa 5 la situațiile financiare) întocmit pentru veniturile bugetului de stat, în vederea obținerii vizei privind exactitatea încasărilor, pentru asigurarea concordanței datelor din contabilitatea instituțiilor publice cu cele din contabilitatea Trezoreriei Statului. Viza Trezoreriei Statului se acordă pentru informațiile înscrise pe coloana 6 "Încasări realizate" pentru fiecare cod de venit bugetar, până la nivel de paragraf.

1.9. În situațiile financiare trimestriale și anuale întocmite în anul 2012 nu se completează următoarele informații:

- în formularul "Bilanț" (anexa 1 la situațiile financiare), cod rând 22.1, 34, 36, 61.1, 63, 73.1, pentru sold la începutul anului și sold la sfârșitul perioadei;

- în formularul "Disponibil din mijloace cu destinație specială" (anexa 14b la situațiile financiare), cod rând 09, pentru disponibil la începutul anului, încasări, plăți și disponibil la sfârșitul perioadei;

- în formularul "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .............." (anexa 40a la situațiile financiare), cod rând 491 la 510 și 525, pentru sold la începutul anului și sold la sfârșitul perioadei;

- în formularul "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (anexa 40b la situațiile financiare), cod rânduri 12, 16, 17, 18, 346 la 364 și 375, pentru sold la începutul anului și sold la sfârșitul perioadei;

- în formularul "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (anexa 40c la situațiile financiare), cod rânduri 198, 336 la 355 și 375, pentru sold la începutul anului și sold la sfârșitul perioadei.

1.10. Plățile efectuate din fonduri externe nerambursabile postaderare pentru proiectele proprii, de către instituțiile publice în calitate de beneficiari, se raportează în formularul "Situația sumelor primite direct de la Comisia Europeană/alți donatori și a plăților efectuate din FEN postaderare" (anexa 20a la situațiile financiare) și în formularul "Situația sumelor primite indirect de la Comisia Europeană/alți donatori și a plăților efectuate din FEN postaderare" (anexa 20b la situațiile financiare) la coloanele 8, 9, 10, 11, 12 și 13, corespunzător modului de finanțare a instituției respective.

Anexele 20a și 20b nu se completează cu informații din conturile distincte de disponibilități deschise pentru recuperarea debitelor.

Anexa 20b nu se completează de către instituțiile publice care au calitatea de beneficiari sau de lideri de proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, care primesc prefinanțări și rambursări prin autoritățile de management/agenții de plăți și altele asemenea din România, în conturile de venituri ale bugetelor proprii.

CAPITOLUL II Raportări financiare lunare

2.1. Autoritățile publice, ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale, precum și instituțiile publice autonome raportează următoarele:

a) execuția centralizată a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea lor, inclusiv a activităților finanțate integral din venituri proprii (potrivit art. 65 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare) și a Fondului pentru mediu, în formularul "Contul de execuție a bugetului instituției publice - Venituri" (anexa 5 la situațiile financiare), respectiv în formularele "Contul de execuție a bugetului instituției publice - Cheltuieli" și "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice - Cheltuieli" (anexele 6 și 7 la situațiile financiare).

La raportările lunare, în formularul "Contul de execuție a bugetului instituției publice - Venituri" (anexa 5 la situațiile financiare) se completează numai coloana 6 "Încasări realizate", iar în formularele "Contul de execuție a bugetului instituției publice - Cheltuieli" (anexa 6 la situațiile financiare) și "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7 la situațiile financiare) se completează numai coloana 6 "Plăți efectuate".

Detalierea pe clasificația economică se efectuează pe capitole, titluri și articole de cheltuieli;

b) execuția cheltuielilor efectuate de la titlul 56 "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" în formularul "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7 la situațiile financiare).

Anexele întocmite pentru cheltuielile efectuate pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare (titlul 56) se completează cu informațiile referitoare la credite de angajament anuale aprobate la finele perioadei de raportare, credite bugetare anuale aprobate la finele perioadei de raportare, credite bugetare trimestriale cumulate și plăți efectuate pentru raportările lunilor ianuarie-noiembrie, iar pentru raportările lunii decembrie se completează cu informațiile referitoare la credite de angajament anuale aprobate la finele perioadei de raportare, credite bugetare inițiale, credite bugetare definitive și plăți efectuate.

Detalierea pe clasificația economică se efectuează pe capitole, titluri, articole și alineate de cheltuieli.

2.2. Unitățile administrativ-teritoriale raportează lunar următoarele:

a) execuția cheltuielilor efectuate din finanțările rambursabile externe și interne, în formularele: "Contul de execuție a bugetului creditelor externe - Cheltuieli" și "Contul de execuție a bugetului creditelor interne - Cheltuieli" (anexele 15 și 16 la situațiile financiare), precum și în formularul "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situațiile financiare)

La raportările lunare, în formularele "Contul de execuție a bugetului creditelor externe - Cheltuieli" (anexa 15 la situațiile financiare), "Contul de execuție a bugetului creditelor interne - Cheltuieli" (anexa 16 la situațiile financiare) și "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situațiile financiare) se completează numai coloana 6 "Plăți efectuate".

Detalierea pe clasificația economică se efectuează pe capitole, titluri și articole de cheltuieli;

b) execuția centralizată a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, inclusiv a activităților finanțate integral din venituri proprii, în formularele: "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii (de subordonare locală) - Venituri" (anexa 9 la situațiile financiare), "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii (de subordonare locală) - Cheltuieli" (anexa 11 la situațiile financiare) și "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situațiile financiare)

La raportările lunare, în formularul "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii (de subordonare locală) - Venituri" (anexa 9 la situațiile financiare) se completează numai coloana 6 "Încasări realizate", iar în formularul "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii (de subordonare locală) - Cheltuieli" (anexa 11 la situațiile financiare) și în formularul "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situațiile financiare) se completează numai coloana 6 "Plăți efectuate".

În formularul "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii (de subordonare locală) - Cheltuieli" (anexa 11 la situațiile financiare), la secțiunile de funcționare și dezvoltare informațiile se completează numai la nivel de capitol.

Detalierea pe clasificația economică se efectuează pe capitole, titluri și articole de cheltuieli;

c) execuția cheltuielilor efectuate de la titlul 56 "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" în formularul "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situațiile financiare)

Formularul "Contul de execuție a bugetului instituțiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situațiile financiare), întocmit pentru cheltuielile efectuate pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare (titlul 56), se completează cu informațiile referitoare la credite de angajament anuale aprobate la finele perioadei de raportare, credite bugetare anuale aprobate la finele perioadei de raportare, credite bugetare trimestriale cumulate și plăți efectuate pentru raportările aferente lunilor ianuarie-noiembrie, iar pentru raportările aferente lunii decembrie se completează cu informațiile referitoare la credite de angajament anuale aprobate la finele perioadei de raportare, credite bugetare inițiale, credite bugetare definitive și plăți efectuate.

Detalierea pe clasificația economică se efectuează pe capitole, titluri, articole și alineate de cheltuieli.

2.3. Toate instituțiile publice, indiferent de subordonare și modul de finanțare a cheltuielilor, raportează lunar următoarele:

a) formularul "Plăți restante" (anexa 30 la situațiile financiare) și formularul "Plăți restante" (anexa 30b la situațiile financiare), care vor fi însoțite de nota explicativă prevăzută la pct. 13 din Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 629/2009, cu modificările și completările ulterioare;

b) următorii indicatori din bilanț: "Creanțe comerciale și avansuri", cod rând 22, "Datorii comerciale și avansuri", cod rând 61, "Contribuții sociale", cod rând 63.1, "Salariile angajaților", cod rând 72, "Alte drepturi cuvenite altor categorii de persoane (pensii, indemnizații de șomaj, burse)", cod rând 73.

Această raportare va fi însoțită de o notă explicativă pentru creșterile/reducerile semnificative ale sumelor raportate în bilanț la indicatorii menționați mai sus.

CAPITOLUL III Depunerea situațiilor financiare trimestriale și a raportărilor financiare lunare

3.1. Termenul de depunere a situațiilor financiare trimestriale la Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală de metodologie contabilă instituții publice prevăzute la art. 36 alin. (7) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru trimestrul I 2012 este 10 mai 2012. Pentru trimestrele II și III, termenele sunt 9 august, respectiv 9 noiembrie 2012.

3.2. Situațiile financiare întocmite de instituțiile publice de subordonare centrală ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari și terțiari de credite se depun la instituțiile ierarhic superioare potrivit prevederilor art. 36 alin. (8) și (9) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

3.3. Situațiile financiare întocmite de instituțiile de subordonare locală ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite se depun la direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București potrivit prevederilor art. 36 alin. (10) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

3.4. Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor de șomaj și bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate depun o copie de pe situațiile financiare centralizate la Direcția generală de programare bugetară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

3.5. Autoritățile publice, ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale, instituțiile publice autonome, precum și unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile subordonate acestora, indiferent de sursa de finanțare, transmit raportările financiare lunare și în format electronic, însoțite de o adresă de înaintare scanată și semnată de conducătorul instituției publice și de conducătorul compartimentului financiarcontabil sau de altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție.

3.6. Autoritățile publice, ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale, instituțiile publice autonome, precum și unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile subordonate acestora, care raportează lunar conturile de execuție bugetară solicitate prin prezentele norme metodologice și indicatori din bilanț, vor urmări concordanța datelor lunare transmise cu cele raportate prin situațiile financiare trimestriale. În cazul unor diferențe majore, se vor comunica cauzele acestor diferențe, precum și corecția datelor raportate.

3.7. Termenul de depunere la Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală de metodologie contabilă instituții publice - a raportărilor financiare lunare precizate la cap. II pct. 2.1 și 2.2 este data de 15 a lunii următoare celei de raportare, iar termenul de depunere a raportărilor financiare lunare prevăzute la cap. II pct. 2.3 este data de 20 a lunii următoare celei de raportare.

3.8. Sancțiunile pentru nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la întocmirea, semnarea și depunerea la Ministerul Finanțelor Publice și la unitățile teritoriale ale acestuia, precum și la instituțiile publice ierarhic superioare a situațiilor financiare trimestriale și anuale ale instituțiilor publice sunt prevăzute la art. 42 alin. (1) și (8) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL IV Alte prevederi

4.1. Începând cu luna ianuarie 2012, în Planul de conturi pentru instituții publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, cu modificările și completările ulterioare, în funcțiunea conturilor 4687 "Sume acordate din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă" și 5197 "Sume primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă" se efectuează următoarele modificări și completări:

4.1.(1) Contul 4687 "Sume acordate din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare"

Cu ajutorul acestui cont unitățile administrativ-teritoriale țin evidența sumelor acordate din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă, precum și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, potrivit legii.

Contul 4687 "Sume acordate din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare" este un cont de activ. În debitul contului se înregistrează sumele acordate, potrivit legii, iar în credit sumele restituite.

Soldul debitor al contului reprezintă sumele acordate din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, potrivit legii.

Contul 4687 "Sume acordate din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare" se debitează prin creditul contului:

5213 "Rezultatul execuției bugetare din anii precedenți"

- cu sumele acordate în timpul anului pentru acoperirea golurilor temporare de casă provenite din decalajele între veniturile și cheltuielile bugetului local, precum și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare.

Contul 4687 "Sume acordate din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare" se creditează prin debitul contului:

5213 "Rezultatul execuției bugetare din anii precedenți"

- cu sumele restituite, primite în timpul anului pentru acoperirea golurilor temporare de casă provenite din decalajele între venituri și cheltuieli, precum și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare.

4.1.(2) Contul 5197 "Sume primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare"

Cu ajutorul acestui cont unitățile administrativ-teritoriale țin evidența sumelor primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă, precum și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, potrivit legii.

Contul 5197 "Sume primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare" este un cont de pasiv. În creditul contului se înregistrează sumele primite, potrivit legii, iar în debit sumele restituite.

Soldul creditor al contului reprezintă sumele primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă, precum și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, potrivit legii, nerestituite.

Contul 5197 "Sume primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare" se creditează prin debitul contului:

5211 "Disponibil al bugetului local"

- cu sumele primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă provenite din decalajele între venituri și cheltuieli, precum și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare.

Contul 5197 "Sume primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare" se debitează prin creditul contului:

5211 "Disponibil al bugetului local"

- cu sumele restituite pentru reîntregirea excedentului anului precedent la nivelul sumelor acordate din acesta în cursul anului.

4.2. Monografia principalelor operațiuni

4.2.(1) Înregistrarea sumelor acordate din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă la
secțiunea de funcționare și secțiunea de dezvoltare, precum și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare:

4687
"Sume acordate din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare"/analitic distinct:
- secțiunea de funcționare
- secțiunea de dezvoltare
=
5213
"Rezultatul execuției bugetare din anii precedenți"

4.2.(2) Înregistrarea sumelor primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă la secțiunea de funcționare și la secțiunea de dezvoltare, precum și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare:

5211 "Disponibil al bugetului local" (cod 40.02.11) = 5197 "Sume primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare"/ analitic distinct: secțiunea de funcționare
5211 "Disponibil al bugetului local" (cod 40.02.13) = 5197 "Sume primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare"/analitic distinct: secțiunea de dezvoltare
5211 "Disponibil al bugetului local" (cod 40.02.14) = 5197 "Sume primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare"/analitic distinct: secțiunea de dezvoltare

4.2.(3) La sfârșitul anului, restituirea sumelor primite pentru acoperirea golurilor temporare de casă provenite din decalajele între venituri și cheltuieli din timpul anului, precum și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, de la codurile bugetare de la care au fost încasate:

5197
"Sume primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare"/analitic distinct:
- secțiunea de funcționare
- secțiunea de dezvoltare

concomitent:
=
5211
"Disponibil al bugetului local"
5213 "Rezultatul execuției bugetare din anii precedenți" = 4687 "Sume acordate din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare"/analitic distinct: - secțiunea de funcționare - secțiunea de dezvoltare

4.3. Pierderile din creanțe bugetare, care se înregistrează ca urmare a scăderii din evidență a creanțelor neîncasate în contul 654 "Pierderi din creanțe și debitori diverși" sunt pierderile cauzate de situațiile precizate în Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

- în cazul debitorilor declarați insolvabili, dacă la sfârșitul perioadei de prescripție nu se constată dobândirea unor bunuri sau venituri urmăribile. În această situație, organele de executare vor proceda la scăderea creanțelor fiscale din evidența analitică pe plătitor. Scăderea se face și în cursul perioadei de prescripție, în cazul debitorilor persoane fizice decedați sau dispăruți pentru care nu există moștenitori care au acceptat succesiunea;

- creanțele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiați din registrele în care au fost înregistrați potrivit legii se scad din evidența analitică pe plătitor după radiere, indiferent dacă s-a atras sau nu răspunderea altor persoane pentru plata obligațiilor fiscale, în condițiile legii;

- în situațiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât creanțele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somației și adresei de înființare a popririi sunt suportate de organul fiscal;

- creanțele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului mai mici de 40 lei se anulează. Plafonul se aplică totalului creanțelor fiscale datorate și neachitate de debitori.

4.4. Înregistrările contabile prevăzute la pct. 2.17.(4) din Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 24/2012, referitoare la majorarea, respectiv diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor bugetare, se pot efectua și în cursul exercițiului financiar în situațiile în care are loc o creștere, respectiv o diminuare a creanțelor bugetare, potrivit legii.

4.5. Înregistrările contabile prevăzute la pct. 6.1.(1) și la pct. 6.1.(2) din Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 24/2012, se elimină.

În aplicarea prevederilor art. 16 alin. (8)-(10) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 218/2012, în contabilitatea beneficiarilor care primesc dobânzi la conturile de disponibil din prefinanțare și a autorităților de management care utilizează mecanismul plăților indirecte se efectuează următoarele operațiuni:

4.5.(1) La beneficiarii care nu derulează proiecte în parteneriat, precum și la liderii proiectelor derulate în parteneriat, în situația în care evidențiază dobânzi și comisioane de gestionare a conturilor proprii de disponibil din prefinanțare:

a) Evidențierea dobânzilor de primit aferente conturilor de disponibil dedicate exclusiv pentru primirea prefinanțării:

5187 "Dobânzi de încasat" = 4584.1 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/ Autorităților de Management-Fonduri externe nerambursabile postaderare"

b) Încasarea dobânzilor:

560 "Disponibil al instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii"
(562 "Disponibil al activităților finanțate din venituri proprii"
= 5187 "Dobânzi de încasat"
5151 "Disponibil în lei din fonduri externe nerambursabile")

c) Înregistrarea plății comisioanelor de gestionare a conturilor de disponibil - în situația în care acestea sunt considerate cheltuieli neeligibile de către autoritățile de management:

4584. 1 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/Autorităților
de Management - Fonduri externe nerambursabile
postaderare"
= 560 "Disponibil al instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii"
(562 "Disponibil al activităților finanțate din venituri proprii"
5151 "Disponibil în lei din fonduri externe
nerambursabile")

d) Virarea sumelor reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate și comisioanele de gestionare a conturilor de disponibil dedicate exclusiv pentru primirea prefinanțării, în conturile de disponibilități ale autorităților de management, cel târziu înainte de depunerea ultimei cereri de rambursare:

4584. 1 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/Autorităților de Management - Fonduri externe nerambursabile postaderare" = 560 "Disponibil al instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii"
(562 "Disponibil al activităților finanțate din venituri proprii"
5151 "Disponibil în lei din fonduri externe nerambursabile")

e) Deducerea sumelor reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate în conturile de disponibil din prefinanțare și comisioanele de gestionare a conturilor respective plătite, în situația în care aceste sume nu sunt virate în conturile autorităților de management sau sunt identificate neconcordanțe între sumele virate și sumele rezultate din verificarea documentelor financiare aferente proiectului:

4584. 1 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/Autorităților de Management - Fonduri externe nerambursabile postaderare" = 4583.1 "Sume de primit de la Autoritățile de Certificare/Autoritățile de Management - Fonduri externe nerambursabile postaderare"

4.5.(2). La beneficiarii care au calitatea de parteneri, în situația proiectelor derulate în parteneriat:

a) Evidențierea dobânzilor de primit aferente conturilor de disponibil dedicate exclusiv pentru primirea prefinanțării:

5187 "Dobânzi de încasat" = 462 "Creditori"/analitic distinct "Sume datorate liderului de proiect reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate și comisioanele de gestionare a conturilor de disponibil din prefinanțare"

b) Încasarea dobânzilor:

560 "Disponibil al instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii"
(562 "Disponibil al activităților finanțate din venituri proprii"
= 5187 "Dobânzi de încasat"
5151 "Disponibil în lei din fonduri externe nerambursabile")

c) Înregistrarea plății comisioanelor de gestionare a conturilor de disponibil din prefinanțare, în situația în care acestea sunt considerate cheltuieli neeligibile de către autoritățile de management:

462 "Creditori"/analitic distinct "Sume datorate liderului de proiect reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate și comisioanele de gestionare a conturilor de disponibil din prefinanțare" = 560 "Disponibil al instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii"
(562 "Disponibil al activităților finanțate din venituri proprii"
5151 "Disponibil în lei din fonduri externe nerambursabile")

d) Virarea sumelor reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate și comisioanele de gestionare a conturilor de disponibil dedicate exclusiv pentru primirea prefinanțării, în conturile de disponibilități ale liderului de proiect, cel târziu înainte de depunerea ultimei cereri de rambursare:

462 "Creditori"/analitic distinct "Sume datorate liderului de proiect reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate și comisioanele de gestionare a conturilor de disponibil din prefinanțare" = 560 "Disponibil al instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii"
(562 "Disponibil al activităților finanțate din venituri proprii"
5151 "Disponibil în lei din fonduri externe nerambursabile")

e) Deducerea din rambursarea aferentă instrumentelor structurale a sumelor reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate în conturile de disponibil din prefinanțare și comisioanele de gestionare a conturilor respective plătite, în situația în care aceste sume nu sunt virate în conturile de disponibilități ale liderului de proiect sau sunt identificate neconcordanțe între sumele virate și sumele rezultate din verificarea documentelor financiare aferente proiectului:

462 "Creditori"/analitic distinct "Sume datorate liderului de proiect reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate și comisioanele de gestionare a conturilor de disponibil din prefinanțare" = 461 "Debitori"/analitic distinct - "Lider"

4.5.(3). La liderii de proiecte, în situația în care se evidențiează diferența dintre dobânzile acumulate în conturile de disponibil din prefinanțare și comisioanele de gestionare a conturilor respective, comunicate de către partenerii de proiect:

a) Înregistrarea sumelor comunicate de parteneri în vederea raportării autorităților de management:

461 "Debitori"/analitic distinct-"Parteneri" = 4584.1 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/
Autorităților de Management - Fonduri externe
nerambursabile postaderare"

b) Încasarea sumelor reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate în conturile de disponibil din prefinanțare și comisioanele de gestionare a conturilor respective, cel târziu înainte de depunerea ultimei cereri de rambursare:

560 "Disponibil al instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii"
(562 "Disponibil al activităților finanțate din venituri proprii"
= 461 "Debitori"/analitic - "Parteneri"
5151 "Disponibil în lei din fonduri externe nerambursabile")

c) Virarea sumelor reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate și comisioanele de gestionare a conturilor de disponibil dedicate exclusiv pentru primirea prefinanțării, în conturile de disponibilități ale autorităților de management, cel târziu înainte de depunerea ultimei cereri de rambursare:

4584. 1 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/Autorităților de Management - Fonduri externe nerambursabile postaderare" = 560 "Disponibil al instituțiilor publice integral din venituri proprii"
(562 "Disponibil al activităților finanțate din venituri proprii"
5151 "Disponibil în lei din fonduri externe nerambursabile")

d) Deducerea din rambursarea aferentă instrumentelor structurale a sumelor reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate în conturile de disponibil din prefinanțare și comisioanele de gestionare a conturilor respective plătite, în situația în care aceste sume nu sunt virate în conturile autorităților de management sau sunt identificate neconcordanțe între sumele virate și sumele rezultate din verificarea documentelor financiare aferente proiectului:

4584. 1 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/Autorităților de Management - Fonduri externe nerambursabile postaderare" = 4583.1 "Sume de primit de la Autoritățile de
Certificare/Autoritățile de Management - Fonduri
externe nerambursabile postaderare"

e) Deducerea din rambursarea aferentă instrumentelor structurale a sumelor reprezentând diferența dintre dobânda acumulată în conturile de disponibil dedicate exclusiv pentru primirea prefinanțării ale partenerilor și comisioanele de gestionare a conturilor respective, comunicate anterior de parteneri:

462 "Creditori"/analitic distinct-"Parteneri" = 461 "Debitori"/analitic distinct - "Parteneri"

4.5.(4) La autoritățile de management care utilizează mecanismul plăților indirecte:

a) Înregistrarea sumelor reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate în conturile de disponibil din prefinanțare și comisioanele de gestionare a conturilor respective plătite, comunicate de beneficiari:

4543.1.4 "Sume de recuperat de la beneficiari - Instrumente structurale, fonduri pentru agricultură, fonduri de la buget și alte fonduri"/analitic distinct "Dobândă acumulată în contul de prefinanțare" = 4481 "Alte datorii față de buget"

b) Încasarea sumelor reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate în conturile de disponibil din prefinanțare și comisioanele de gestionare a conturilor respective plătite, cel târziu înainte de depunerea ultimei cereri de rambursare:

5151.1 "Disponibil în lei din fonduri externe nerambursabile, prefinanțare și fondul de indisponibilități temporare de la bugetul de stat pentru finanțarea programelor operaționale" = 4543.1.4 "Sume de recuperat de la beneficiari Instrumente structurale, fonduri pentru agricultură, fonduri de la buget și alte fonduri"/analitic distinct "Dobândă acumulată în contul de prefinanțare"

c) Virarea sumelor în contul de venituri al bugetului de stat:

4481 "Alte datorii față de buget" = 5151.1 "Disponibil în lei din fonduri externe
nerambursabile, prefinanțare și fondul de
indisponibilități temporare de la bugetul de stat
pentru finanțarea programelor operaționale"

d) Deducerea din rambursarea aferentă instrumentelor structurale, la plata finală, a sumelor reprezentând diferența dintre dobânzile acumulate în conturile de disponibil din prefinanțare și comisioanele de gestionare a conturilor respective plătite, în situația în care beneficiarii nu efectuează viramentele sau sunt identificate neconcordanțe între sumele virate de beneficiari și sumele rezultate din verificarea documentelor financiare aferente proiectului:

4544 "Sume datorate beneficiarilor - ONG-uri, societăți comerciale etc. - Instrumente structurale, fonduri pentru agricultură, fonduri de la buget și alte fonduri"
(4546 "Sume datorate beneficiarilor - instituții publice Instrumente structurale, fonduri pentru agricultură, fonduri de la buget și alte fonduri")
= 4543.1.4 "Sume de recuperat de la beneficiari Instrumente structurale, fonduri pentru agricultură, fonduri de la buget și alte fonduri"/ analitic distinct "Dobândă acumulată în contul de prefinanțare"

4.6. Înregistrările contabile prevăzute la pct. 6.2 din Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 24/2012, se elimină.

În aplicarea prevederilor art. 42 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, în contabilitatea Autorității de certificare și plată și a autorităților de management care utilizează mecanismul plăților indirecte, se efectuează următoarele operațiuni:

a) Înregistrarea sumelor reprezentând dobânzi aferente creanțelor bugetare datorate bugetului Uniunii Europene sau bugetului de stat

- pentru suma aferentă instrumentelor structurale:

4543. 1.3 "Sume de recuperat de la beneficiari -
dobânzi/penalități la debite - Instrumente structurale"
= 473 "Decontări din operații în curs de clarificare"/analitic distinct - "Sume în curs de justificare la Autoritatea de Certificare și Plată - dobânzi la debite"

- pentru suma aferentă fondurilor de la buget:

4543. 2.3 "Sume de recuperat de la beneficiari - dobânzi/
penalități la debite - Fonduri de la buget"
= 4564.1 "Sume de restituit bugetului - alte cheltuieli decât cele eligibile"

b) Încasarea sumelor reprezentând dobânzi aferente creanțelor bugetare:

5151.2 "Disponibil în lei din debite recuperate aferente fondurilor structurale și fondurilor de la buget" = 4543.1.3 "Sume de recuperat de la beneficiari dobânzi/penalități la debite - Instrumente structurale"
(4543.2.3 "Sume de recuperat de la beneficiari dobânzi/penalități la debite - Fonduri de la buget")

c) Diminuarea sumelor avansate de Autoritatea de certificare și plată cu sumele recuperate de la beneficiari reprezentând dobânzi aferente creanțelor bugetare:

473 "Decontări din operații în curs de clarificare"/analitic distinct - "Sume în curs de justificare la Autoritatea de Certificare și Plată - dobânzi la debite" = 4516.1 "Sume avansate de Autoritatea de Certificare și Plată - prefinanțare"
(4516.2 "Sume avansate de Autoritatea de Certificare și Plată - plăți intermediare")

4.7. La pct. A.16 "Monografia privind înregistrarea în contabilitatea beneficiarilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local pentru operațiuni cu fonduri externe nerambursabile postaderare și fonduri de la buget", pct. 12, 13, 15, 16 și 17 din anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.169/2009 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, se elimină.

Virarea sumelor în conturile autorităților de management/agențiilor de plăți, rezultate din prefinanțare nejustificată, sume încasate în plus și nereguli, reprezintă o restituire a veniturilor încasate în plus, iar înregistrarea acestor operațiuni în contabilitatea beneficiarilor - instituții publice finanțate integral din bugetul local (comune, orașe, municipii, județe) se efectuează astfel:

1. Înregistrarea debitelor aferente fondurilor externe nerambursabile postaderare provenind din prefinanțare nejustificată în termenul prevăzut în contractul de finanțare:

4585 "Avansuri primite de la Autoritățile de Certificare/ Autoritățile de Management/Agențiile de Plăți reprezentând prefinanțare - Instrumente structurale, fonduri pentru agricultură, fonduri de la buget și alte fonduri" = 4584.1 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/Autorităților de Management/Agențiilor de Plăți - Fonduri externe nerambursabile postaderare"

2. Înregistrarea sumelor încasate în plus (înaintea certificării sumelor cuprinse în cererile de rambursare), a notelor de constatare a neregulilor, primite de la autoritățile de management/agențiile de plăți:

2.1. În cursul aceluiași exercițiu financiar în care s-au înregistrat veniturile

a) evidențierea sumelor datorate autorităților de management/agențiilor de plăți reprezentând debite aferente fondurilor externe nerambursabile postaderare:

775 "Finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare"/cod.45.02 "Sume primite de la Uniunea Europeană/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări" = 4584.1 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/ Autorităților de Management/Agențiilor de Plăți/ Fonduri externe nerambursabile postaderare"

b) evidențierea sumelor datorate autorităților de management/agențiilor de plăți reprezentând debite aferente fondurilor de la buget (cofinanțare și TVA):

778 "Venituri din contribuția națională aferentă programelor/ proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile"/ cod.42.02.20 "Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare" = 4584.2 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/ Autorităților de Management/Agențiilor de Plăți Fonduri de la buget"

2.2. În anii următori exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile, în timpul derulării proiectelor sau după finalizarea acestora

a) evidențierea sumelor datorate autorităților de management/agențiilor de plăți reprezentând debite aferente fondurilor externe nerambursabile postaderare:

117.02 "Rezultatul reportat - bugetul local" = 4584.1 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/
Autorităților de Management/Agențiilor de Plăți -
Fonduri externe nerambursabile postaderare"

b) evidențierea sumelor datorate autorităților de management/agențiilor de plăți reprezentând debite aferente fondurilor de la buget (cofinanțare și TVA):

117.02 "Rezultatul reportat - bugetul local" = 4584.2 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/
Autorităților de Management/ Agențiilor de Plăți -
Fonduri de la buget"

3. Virarea sumelor în conturile autorităților de management/agențiilor de plăți reprezentând prefinanțare nejustificată, sume încasate în plus și nereguli

a) sume aferente fondurilor externe nerambursabile postaderare:

4584.1 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/Autorităților de Management/Agențiilor de Plăți - Fonduri externe nerambursabile postaderare" = 5211 "Disponibil al bugetului local" cod.45.02 "Sume primite de la Uniunea Europeană/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări"

b) sume aferente fondurilor de la buget (cofinanțare și TVA):

4584.2 "Sume de restituit Autorităților de Certificare/Autorităților de Management/Agențiilor de Plăți - Fonduri de la buget" = 5211 "Disponibil al bugetului local"/cod.42.02.20 "Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile"

4.8. Activele fixe corporale în curs se trec în categoria activelor fixe la finalizare după recepția, darea în folosință sau punerea în funcțiune a acestora, după caz. Prin urmare, la funcțiunea contului 231 "Active fixe corporale în curs", prevăzut în Planul de conturi pentru instituții publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările și completările ulterioare, la sintagma "recepția finală" se elimină cuvântul "finală".

4.9. Angajamentele asumate în numele și în contul statului de către Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, sau de către unitățile administrativ-teritoriale, prin autoritățile administrației publice locale, în calitate de garant, de a plăti la scadență obligațiile neonorate ale garantatului (garanțiile), conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, se înregistrează în debitul contului în afara bilanțului 8082 "Datorii contingente". În creditul contului se înregistrează garanțiile pentru care se produce încetarea valabilității, conform legii. Pentru sumele înregistrate în acest cont, instituțiile în cauză vor întocmi o notă explicativă în care să prezinte o scurtă descriere a naturii datoriei contingente.

4.10. Instituțiile care au înregistrat provizioane vor întocmi o notă explicativă în care să prezinte o scurtă descriere a naturii obligației, valoarea contabilă la începutul și la sfârșitul perioadei, provizioanele suplimentare înregistrate în cursul perioadei, inclusiv creșterea provizioanelor existente, valorile utilizate (diminuate) în cursul perioadei, valorile neutilizate și reluate la venituri în timpul perioadei (anulate). Nu sunt necesare informații comparative.

ANEXĂ la normele metodologice
(Anexa nr. 41 la situațiile financiare)

Corelații între formularele de situații financiare

Corelații între formularul "Bilanț" (cod 01) și formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod 02)

- rd. 87 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 31 col. 01 din formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod 02)

- rd. 88 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 32 col. 01 din formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod. 02)

NOTĂ:

Corelațiile nu se respectă în următoarele situații:

1. la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu soldul contului 121 "Rezultatul patrimonial" în cazul instituțiilor publice de subordonare locală cu finanțare și din bugetul de stat și din bugetul local (de exemplu, școli);

2. la Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca urmare a efectuării înregistrării:

121.09 "Rezultatul patrimonial" = 520 "Disponibil al bugetului de stat";

2'. la Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca urmare a efectuării înregistrărilor la nivelul unităților teritoriale subordonate:

891 "Bilanț de deschidere" = 121 "Rezultatul patrimonial"
sau:
121 "Rezultatul patrimonial" = 892 "Bilanț de închidere";

3. în cazul Trezoreriei Centrale a Statului, datorită efectuării închiderii contului de finanțare a bugetului Trezoreriei Statului prin contul de disponibil al bugetului Trezoreriei Statului.

- rd. 87 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 31 col. 02 din formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod 02)

- rd. 88 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 32 col. 02 din formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod 02)

NOTĂ:

Corelațiile nu se respectă în următoarele situații:

1. la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu soldul contului 121 "Rezultatul patrimonial" în cazul instituțiilor publice de subordonare locală cu finanțare și din bugetul de stat și din bugetul local (de exemplu, școli);

2. la Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca urmare a efectuării înregistrării:

121.09 "Rezultatul patrimonial" = 520 "Disponibil al bugetului de stat";

2'. la Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca urmare a efectuării înregistrărilor la nivelul unităților teritoriale subordonate:

891 "Bilanț de deschidere" = 121 "Rezultatul patrimonial"
sau:
121 "Rezultatul patrimonial" = 892 "Bilanț de închidere";

3. în cazul Trezoreriei Centrale a Statului, datorită efectuării închiderii contului de finanțare a bugetului Trezoreriei Statului prin contul de disponibil al bugetului Trezoreriei Statului.

Corelații între formularele de situații financiare

"Bilanț" (cod form. 01) și anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de ..........." (cod form. 03)

- rd. 33 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 14 col. 01 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03)

- rd. 33 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 15 col. 01 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03)

NOTĂ:

Corelațiile de mai sus nu se respectă în cazul Trezoreriei Centrale a Statului. În locul acestora, se vor respecta următoarele corelații:

- rd. 41 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 14 col. 01 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03)+ rd. 14 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data..." (cod form. 04)

- rd. 41 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 15 col. 01 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03)+ rd. 17 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data..." (cod form. 04)

Corelații între formularele de situații financiare

"Bilanț" (cod form. 01) și anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data..." (cod form. 04)

- rd. 35 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 14 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie data de .........." (cod form. 04);

- rd. 35 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 17 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 04).

Corelații între formularele de situații financiare "Bilanț" (cod form. 01) și anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31)

- rd. 22.1 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 01 col. 01 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31);

- rd. 22.1 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 01 col. 02 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31).

Corelații între formularele de situații financiare

Anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) și anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17)

- rd. 04 col. 01 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = (rd. 61 + rd. 62 + rd. 86) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 04 col. 02 din formularul 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = (rd. 61 + rd. 62 + rd. 86) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 07 col. 01 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 77 col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 07 col. 02 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 77 col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 10 col. 01 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 82 col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 10 col. 02 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 82 col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 13 col. 01 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 85 col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 13 col. 02 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 85 col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ..................." (cod 17).

Corelații între formularele de situații financiare

"Bilanț" (cod form. 01) și anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25)

- rd. 84 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = total de la rd. 01 col. 01 la rd. 16 col. 01 anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25);

- rd. 84 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = total de la rd. 01 col. 04 la rd. 16 col. 04 anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25);

- rd. 85 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 17 col. 01 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25);

- rd. 85 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 17 col. 04 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25);

- rd. 86 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 18 col. 01 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25);

- rd. 86 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 18 col. 04 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25);

- rd. 87 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 19 col. 01 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25);

- rd. 87 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 19 col. 04 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25);

- rd. 88 col. 01 din formularul "Bilanț" (Cod 01) = rd. 20 col. 01 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25);

- rd. 88 col. 02 din formularul "Bilanț" (Cod 01) = rd. 20 col. 04 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25);

- rd. 90 col. 01 din formularul "Bilanț" (Cod 01) = rd. 21 col. 01 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25);

- rd. 90 col. 02 din formularul "Bilanț" (Cod 01) = rd. 21 col. 04 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25).

NOTĂ:

În cazul în care soldul contului 117 "Rezultatul reportat", la sfârșitul anului, din col. 4 a anexei 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25), este de semn contrar soldului inițial, se va înscrie pe rândul corespunzător lui, astfel:

- soldul final creditor cu minus se va înscrie la rd. 18 ca sold final debitor;

- soldul final debitor cu minus se va înscrie la rd. 17 ca sold final creditor.

În mod similar se va proceda și în cazul contului 121" Rezultatul patrimonial".

Indicatorul "Total capitaluri proprii" de la rd. 21 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25) se determină numai pentru col. 1 "Sold la începutul anului" și col. 4 "Sold la sfârșitul anului".

Corelații între formularele de situații financiare

"Bilanț" (cod form. 01) și anexele 35a "Situația activelor fixe amortizabile" și 35b "Situația activelor fixe neamortizabile"

- rd. 03 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 05 col. 03 din formularul anexa 35a "Situația activelor fixe amortizabile" (cod form. 26) - rd. 05 col. 18 din formularul anexa 35a "Situația activelor fixe amortizabile" (cod form. 27) + rd. 04. col. 04 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 28);

- rd. 03 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 05 col. 22 din formularul anexa 35a "Situația activelor fixe amortizabile" (cod form. 27) + rd. 04 col. 17 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 04 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) + rd. 05 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 14 col. 03 din formularul anexa 35a "Situația activelor fixe amortizabile" (cod form. 26) - rd. 14 col. 18 din formularul anexa 35a "Situația activelor fixe amortizabile" (cod form. 27) + rd. 06 col. 04 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 28) + rd. 07 col. 04 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 28) + rd. 08 col. 04 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 28) + rd. 12 col. 04 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 28) + rd. 13 col. 04 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 28) + rd. 14 col. 04 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 28);

- rd. 04 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) + rd. 05 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 14 col. 22 din formularul anexa 35a, "Situația activelor fixe amortizabile" (cod form. 27) + rd. 06 col. 17 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) + rd. 07 col. 17 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) + rd. 08 col. 17 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) + rd. 12 col. 17 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) + rd. 13 col. 17 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) + rd. 14 col. 17 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 06 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 15 col. 04 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 28);

- rd. 06 col. 02 din formularul "Bilanț" (Cod 01) = rd. 15 col. 17 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29).

"Bilanț" (cod form. 01) și anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17)

Titluri de participare

- rd. 08 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 256 + rd. 264 + rd. 274 + rd. 282) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 08 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 256 + rd. 264 + rd. 274 + rd. 282) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

Creanțe comerciale și avansuri

- rd. 10 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 292 col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (Cod 17);

- rd. 10 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 292 col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 22 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 300 col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 22 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 300 col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

Creanțele bugetului general consolidat

- rd. 24 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 316 col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 24 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 316 col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (Cod 17).

NOTĂ:

Corelațiile nu se respectă în cazul Trezoreriei Centrale a Statului.

În locul acestora, se vor respecta următoarele corelații:

Creanțele bugetului general consolidat

- rd. 24 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 328.1 col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 24 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 328.1 col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

Sume de primit de la Comisia Europeană

- rd. 26 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 336 + 337 + 338 + 339) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ........." (cod 17);

- rd. 26 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 336 + 337 + 338 + 339) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

Conturi la trezorerie, casă în lei

- rd. 33 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 8 + rd. 11) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 33 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 8 + rd. 11) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

Dobândă de încasat, alte valori, avansuri de trezorerie

- rd. 33.1 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 9 + rd. 12 + rd. 14 + rd. 15) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 33.1 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 9 + rd. 12 + rd. 14 + rd. 15) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

Conturi la instituții de credit, Banca Națională a României, casa în valută

- rd. 35 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 34 + rd. 39 + rd. 55 + rd. 58 + rd. 61 + rd. 62 + rd. 82 + rd. 86) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 35 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 34 + rd. 39 + rd. 55 + rd. 58 + rd. 61 + rd. 62 + rd. 82 + rd. 86) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

Dobândă de încasat, alte valori, avansuri de trezorerie

- rd. 35.1 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 35 + rd. 40 + rd. 56 + rd. 59 + rd. 83) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 35.1 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 35 + rd. 40 + rd. 56 + rd. 59 + rd. 83) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

NOTĂ:

Corelațiile de la rd. 33, 33.1, 35 și 35.1 nu se respectă în cazul Trezoreriei Centrale a Statului. În locul acestora, se vor respecta următoarele corelații:

- rd. 41 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd.16+rd.21+rd.42+rd.63+rd.66) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 41 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 16 + rd. 21 + rd. 42 + rd. 63 + rd. 66) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 41.1 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 17 + rd. 44 + rd. 64 + rd. 67) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 41.1 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 17 + rd. 44 + rd. 64 + rd. 67) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

Datorii comerciale și avansuri

- rd. 53 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 457 col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ..." (cod 17);

- rd. 53 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 457 col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ..." (cod 17);

- rd. 61 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 465 col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ..." (cod 17);

- rd. 61 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 465 col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ..." (cod 17).

Împrumuturi pe termen lung

- rd. 54 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 393 + rd. 445) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ..." (cod 17);

- rd. 54 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 393 + rd. 445) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ..." (cod 17).

Sume datorate bugetului din fonduri externe nerambursabile

- rd. 64 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 478 + 479 + 480) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ..." (cod 17);

- rd. 64 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 478 + 479 + 480) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ............" (cod 17).

Sume datorate Comisiei Europene

- rd. 66 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 484 col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ..." (cod 17);

- rd. 66 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 484 col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ..." (cod 17).

Împrumuturi pe termen scurt

- (rd. 70 + rd. 71) col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 379 + rd. 417) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ..." (cod 17);

- (rd. 70 + rd. 71) col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 379 + rd. 417) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ........." (cod 17).

NOTĂ:

Corelațiile nu se respectă în cazul Trezoreriei Centrale a Statului. În locul acestora, se vor respecta următoarele corelații:

Împrumuturi pe termen scurt

- (rd. 70 + rd. 71) col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 379 + rd. 417 + rd. 420) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- (rd. 70 + rd. 71) col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 379 + rd. 417 + rd. 420) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

Salariile angajaților

- rd. 72 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 472 col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 72 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 472 col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

Alte drepturi cuvenite altor categorii de persoane

- rd. 73 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 473 col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 73 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 473 col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

Corelații între formularele de situații financiare

Anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de ..........." (cod form. 03) și anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17)

- rd. 14 col. 02 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) = rd. 04 col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 15 col. 02 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) = rd. 04 col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 14 col. 09 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) = (rd. 05 + rd. 11) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 15 col. 09 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) = (rd. 05 + rd. 11) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

NOTĂ:

Corelațiile de mai sus nu se respectă în cazul Trezoreriei Centrale a Statului. În locul acestora, se vor respecta următoarele corelații:

- rd. 14 col. 09 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de ............." (cod form. 03) = (rd. 16 + rd. 21) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ........." (cod 17);

- rd. 15 col. 09 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) = (rd. 16 + rd. 21) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ........." (cod 17).

Corelații între formularele de situații financiare

Anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04) și anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de ........." (cod 17)

- rd. 14 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04) = (rd. 34 + rd. 39 + rd. 55 + rd. 58 + rd. 61 + rd. 62 + rd. 82 + rd. 86) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 17 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04) = (rd. 34 + rd. 39 + rd. 55 + rd. 58 + rd. 61 + rd. 62 + rd. 82 + rd. 86) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 14 col. 02 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04) = (rd. 54) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 17 col. 02 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04) = (rd. 54) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

NOTĂ:

Corelațiile de mai sus nu se respectă în cazul Trezoreriei Centrale a Statului. În locul acestora, se vor respecta următoarele corelații:

- rd. 14 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04) = (rd. 42 + rd. 63 + rd. 66) col. 01 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17);

- rd. 17 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04) = (rd. 42 + rd. 63 + rd. 66) col. 02 din formularul anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

Corelații între formularele de situații financiare

Anexa 31 "Situația acțiunilor deținute de instituțiile publice, în numele statului român, la societățile comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine la data de .........." cu anexa 40 a "Situația activelor și datoriilor instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17)

Totalul general col. 03 din formularul anexa 31 "Situația acțiunilor deținute de instituțiile publice, în numele statului român, la societățile comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine la data de .........." (cu excepția FMI) = rd. 256 col. 02 + rd. 264 col. 02 + rd. 274 col. 02 din formularul 40 a "Situația activelor și datoriilor instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17).

NOTĂ:

Corelația dintre totalul general col. 03 din formularul anexa 31 "Situația acțiunilor deținute de instituțiile publice, în numele statului român, la societățile comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine la data de .........." = rd. 256 col. 02 + rd. 264 col. 02 + rd. 274 col. 02 din formularul 40 a "Situația activelor și datoriilor instituțiilor publice din administrația centrală la data de .........." (cod 17) nu se va respecta cu valoarea participațiilor la Fondul Monetar Internațional (FMI) deținute de către Ministerul Finanțelor Publice.

Corelații între formularele de situații financiare

Anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25) și anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29)

- rd. 01 col. 04 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25) = rd. 02 col. 18 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 02 col. 04 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25) = rd. (06 + 07 + 08 + 12 + 13 + 15) col. 19 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 03 col. 04 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25) = rd. (06 + 07 + 08 + 12 + 13) col. 20 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 04 col. 04 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25) = rd. (06 + 07 + 08 + 12 + 13) col. 21 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 05 col. 04 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25) = rd. (06 + 07 + 08 + 12 + 13) col. 22 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile (cod form. 29);

- rd. (01 la 05) col. 04 din formularul anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25) = rd. 17 de la col. 18 la 22 din formularul anexa nr. 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29).

NOTĂ:

Corelațiile între anexa 34 "Situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (cod form. 25) și anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) nu se respectă în cazul bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului ori a unităților administrativteritoriale.

Corelații în cadrul formularului anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29)

- rd. 16 col. 19 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) = rd. (06 + 07 + 08 + 12 + 13 + 15) col. 19 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 16 col. 20 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) = rd. (06 + 07 + 08 + 12 + 13) col. 20 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 16 col. 21 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) = rd. (06 + 07 + 08 + 12 + 13) col. 21 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 16 col. 22 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) = rd. (06 + 07 + 08 + 12 + 13) col. 22 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 17 col. 18 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) = rd. 04 col. 18 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 17 col. 19 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) = rd. 16 col. 19 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 17 col. 20 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) = rd. 16 col. 20 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 17 col. 21 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) = rd. 16 col. 21 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 17 col. 22 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) = rd. 16 col. 22 din formularul anexa nr. 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 04 col. 17 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) = rd. (02 + 03) de la col. 4 la col. 17 din formularul anexa nr. 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 16 col. 17 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) = rd. (06 + 07 + 08 + 12 + 13 + 14 + 15) de la col. 4 la col. 17 din formularul anexa nr. 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29);

- rd. 17 col. 17 din formularul anexa 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29) = rd. (04 + 16) de la col. 4 la col. 17 din formularul anexa nr. 35b "Situația activelor fixe neamortizabile" (cod form. 29).

Corelații între formularele de situații financiare

Corelații între formularul "Bilanț" (cod 01) și formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod. 02)

- rd. 87 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 31 col. 01 din formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod. 02);

- rd. 88 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 32 col. 01 din formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod. 02).

NOTĂ:

Corelațiile nu se respectă în următoarele situații:

1. La unitățile administrativ-teritoriale:

În cazul instituțiilor publice de subordonare locală cu finanțare și din bugetul de stat, și din bugetul local (de exemplu, școli), în bilanțul centralizat al unității administrativ-teritoriale se va prelua și rezultatul patrimonial al instituțiilor subordonate finanțate din bugetul de stat, în timp ce în "Contul de rezultat patrimonial" al bugetului local acesta nu va fi preluat.

- rd. 87 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 31 col. 02 din formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod. 02);

- rd. 88 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 32 col. 02 din formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod. 02).

NOTĂ:

Corelațiile nu se respectă în următoarele situații:

1. La unitățile administrativ-teritoriale:

În cazul instituțiilor publice de subordonare locală cu finanțare și din bugetul de stat, și din bugetul local (de exemplu școli), în bilanțul centralizat al unității administrativ-teritoriale se va prelua și rezultatul patrimonial al instituțiilor subordonate finanțate din bugetul de stat, în timp ce în "Contul de rezultat patrimonial" al bugetului local acesta nu va fi preluat.

Corelații între formularele de situații financiare

"Bilanț" (cod form. 01) și anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de ..........." (cod form. 03)

- (rd. 33) col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 14 col. 01 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de ..........." (cod form. 03);

- (rd. 33) col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 15 col. 01 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03).

Corelații între formularele de situații financiare

"Bilanț" (cod form. 01) și anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data..." (cod form. 04)

- (rd. 35) col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 14 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data..." (cod form. 04);

- (rd. 35) col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 17 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data..." (cod form. 04).

Corelații între formularele de situații financiare

"Bilanț" (cod form. 01) și anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18)

Titluri de participare

- rd. 08 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 126 + rd. 134 + rd. 142) col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de ........." (cod 18);

- rd. 08 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 126 + rd. 134 + rd. 142) col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de ........." (cod 18).

Creanțe comerciale și avansuri

- rd. 10 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 157 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 10 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 157 col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 22 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 165 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 22 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 165 col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Creanțele bugetului general consolidat

- rd. 24 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 176 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 24 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 176 col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Sume de primit de la Comisia Europeană

- rd. 26 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 194 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 26 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 194 col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Conturi la trezorerie, casă în lei

- rd. 33 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 8 + rd. 13 + rd. 19) col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 33 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 8 + rd. 13 + rd. 19) col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Dobândă de încasat, alte valori, avansuri de trezorerie

- rd. 33.1 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 9 + rd. 14 + rd. 20 + rd. 22 + rd. 23) col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 33.1 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 9 + rd. 14 + rd. 20 + rd. 22 + rd. 23) col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Conturi la instituții de credit, Banca Națională a României, casa în valută

- rd. 35 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 36 + rd. 39 + rd. 42 + rd. 43 + rd. 62 + rd. 66) col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 35 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 36 + rd. 39 + rd. 42 + rd. 43 + rd. 62 + rd. 66) col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Dobândă de încasat, alte valori, avansuri de trezorerie

- rd. 35.1 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 37 + rd. 40 + rd. 63 + rd. 65) col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 35.1 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 37 + rd. 40 + rd. 63 + rd. 65) col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Datorii comerciale și avansuri

- rd. 53 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 312 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 53 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 312 col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 61 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 320 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........."(cod 18);

- rd. 61 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 320 col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Împrumuturi pe termen scurt

- (rd. 70 + rd. 71) col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 229 + rd. 275) col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- (rd. 70 + rd. 71) col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 229 + rd. 275) col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de ........." (cod 18).

Salariile angajaților

- rd. 72 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 332 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 72 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 332 col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Alte drepturi cuvenite altor categorii de persoane

- rd. 73 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 333 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația
activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 73 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 333 col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Împrumuturi pe termen lung

- rd. 54 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 248 + rd. 296) col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 54 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 248 + rd. 296) col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Corelații între formularele de situații financiare

Anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) și anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de ........" (cod 18)

- rd. 14 col. 02 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) = rd. 04 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 15 col. 02 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) = rd. 04 col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 14 col. 09 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) = (rd. 05 + rd.13 +rd. 19) col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 15 col. 09 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) = (rd. 05 + rd.13 + rd. 19) col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Corelații între formularele de situații financiare

Anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04) și anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18)

- rd. 14 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04) = (rd. 36 + rd. 39 + rd. 42 + rd. 43 + rd. 62 + rd. 66) col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 17 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04) = (rd. 36 + rd. 39 + rd. 42 + rd. 43 + rd. 62 + rd. 66) col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 14 col. 02 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04) = rd. 35 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 17 col. 02 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04) = rd. 35 col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Corelații între formularele de situații financiare

Anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele
perioadei" (cod 31) și anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din
administrația locală la data de .........." (cod 18)

- rd. 04 col. 01 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = (rd. 42 + rd. 43 + rd. 66) col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de ........." (cod 18);

- rd. 04 col. 02 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = (rd. 42 + rd. 43 + rd. 66) col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 07 col. 01 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 52 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 07 col. 02 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 52 col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 10 col. 01 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 62 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 10 col. 02 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 62 col. 02 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 13 col. 01 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 65 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18);

- rd. 13 col. 02 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 65 col. 01 din formularul anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Corelații între formularele de situații financiare

Anexa 31b "Situația acțiunilor/părților sociale deținute direct/indirect de unitățile administrativteritoriale la operatorii economici" și anexa 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18)

Totalul general col. 12 din formularul anexa 31 b "Situația acțiunilor/părților sociale deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la operatorii economici" = rd. 126 col. 02 + rd. 134 col. 02 + rd. 142 col. 02 din formularul 40 b "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din administrația locală la data de .........." (cod 18).

Corelații între formularele de situații financiare

Corelații între formularul "Bilanț" (cod 01) și formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod. 02)

- rd. 87 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 31 col. 01 din formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod. 02);

- rd. 88 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 32 col. 01 din formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod. 02).

NOTĂ:

Corelațiile nu se respectă în următoarea situație:

La Casa Națională de Pensii Publice, cu deficitul calculat distinct pentru capitolul 68.03. "Asigurări și asistență socială" preluat de la Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații la finele exercițiului.

- rd. 87 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 31 col. 02 din formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod. 02);

- rd. 88 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 32 col. 02 din formularul "Contul de rezultat patrimonial" (cod. 02).

NOTĂ:

Corelațiile nu se respectă în următoarea situație:

La Casa Națională de Pensii Publice, cu deficitul calculat distinct pentru capitolul 68.03. "Asigurări și asistență socială" preluat de la Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații.

"Bilanț" (cod form. 01) și anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03)

- (rd. 33) col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 14 col. 01 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03);

- (rd. 33) col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 15 col. 01 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03).

Corelații între formularele de situații financiare

"Bilanț" (cod form. 01) și anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04)

- (rd. 35) col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 14 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04);

- (rd. 35) col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 17 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data ..." (cod form. 04).

"Bilanț" (cod form. 01) și anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de ..." (cod 19)

Titluri de participare

- rd. 08 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 136 + rd. 144 + rd. 152) col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 08 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 136 + rd. 144 + rd. 152) col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Creanțe comerciale și avansuri

- rd. 10 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 162 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 10 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 162 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 22 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 170 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 22 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 170 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Creanțele bugetului general consolidat

- rd. 24 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 181 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de ..." (cod 19);

- rd. 24 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 181 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de ..." (cod 19).

Sume de primit de la Comisia Europeană

- rd. 26 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 199 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 26 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 199 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Conturi la trezorerie, casă în lei

- rd. 33 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 8 + rd. 11 + rd. 14) col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 33 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 8 + rd. 11 + rd. 14) col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Dobândă de încasat, alte valori, avansuri de trezorerie

- rd. 33.1 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 9 + rd. 12 + rd. 15 + rd. 17 + rd. 18) col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 33.1 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 9 + rd. 12 + rd. 15 + rd. 17 + rd. 18) col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Conturi la instituții de credit, Banca Națională a României, casa în valută

- rd. 35 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 31 + rd. 34 + rd. 57 + rd. 61) col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 35 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 31 + rd. 34 + rd. 57 + rd. 61) col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Dobândă de încasat, alte valori, avansuri de trezorerie

- rd. 35.1 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 32 + rd. 35 + rd. 58 + rd. 60) col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 35.1 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 32 + rd. 35 + rd. 58 + rd. 60) col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Datorii comerciale și avansuri

- rd. 53 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 312 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 53 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 312 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 61 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 319.1 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 61 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 319.1 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Împrumuturi pe termen lung

- rd. 54 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 248 + rd. 298) col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 54 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 248 + rd. 298) col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Împrumuturi pe termen scurt

- (rd. 70 + rd. 71) col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 229 + 275) col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- (rd. 70 + rd. 71) col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = (rd. 229 + 275) col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Salariile angajaților

- rd. 72 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 322 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 72 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 322 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Alte drepturi cuvenite altor categorii de persoane

- rd. 73 col. 01 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 323 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 73 col. 02 din formularul "Bilanț" (cod 01) = rd. 323 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Corelații între formularele de situații financiare

Anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) și anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19)

- rd. 14 col. 02 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) = rd. 04 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 15 col. 02 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) = rd. 04 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 14 col. 09 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) = (rd. 05 + rd. 11 + rd. 14) col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 15 col. 09 din formularul anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie la data de .........." (cod form. 03) = (rd. 05 + rd. 11 + rd. 14) col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Corelații între formularele de situații financiare

Anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data..." (cod form. 04) și anexa 40 c "Situația activelor și
datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la
data de .........." (cod 19)

- rd. 14 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data..." (cod form. 04) = (rd. 31 + rd. 34 + rd. 57 + 61) col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 17 col. 01 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data..." (cod form. 04) = (rd. 31 + rd. 34 + rd. 57 + 61) col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 14 col. 02 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data..." (cod form. 04) = rd. 30 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19);

- rd. 17 col. 02 din formularul anexa 4 "Situația fluxurilor de trezorerie la data..." (cod form. 04) = rd. 30 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19).

Corelații între formularele de situații financiare

Anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) și anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de .........." (cod 19)

- rd. 04 col. 01 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 61 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de..." (cod 19);

- rd. 04 col. 02 din formularul 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 61 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de..." (cod 19);

- rd. 07 col. 01 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 47 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de..." (cod 19);

- rd. 07 col. 02 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 47 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de..." (cod 19);

- rd. 10 col. 01 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 57 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de..." (cod 19);

- rd. 10 col. 02 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 57 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de..." (cod 19);

- rd. 13 col. 01 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 60 col. 01 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de..." (cod 19);

- rd. 13 col. 02 din formularul anexa 29 "Situația plăților efectuate din buget și nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (cod 31) = rd. 60 col. 02 din formularul anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor financiare ale instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de..." (cod 19).

Corelații între formularele de situații financiare

Anexa 31 "Situația acțiunilor deținute de instituțiile publice, în numele statului român, la societățile comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine la data de..." și anexa 40 c "Situația activelor și datoriilor instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de..." (cod 19)

Totalul general col. 03 din formularul anexa 31 "Situația acțiunilor deținute de instituțiile publice, în numele statului român, la societățile comerciale, societăți/companii naționale, precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine la data de..." = rd. 136 col. 02 + rd. 144 col. 02 + rd. 152 col. 02 din formularul 40c "Situația activelor și datoriilor instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, șomaj, sănătate) la data de..." (cod 19)

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...