Universul Juridic nr. 12/2018

Analiză comparativă privind măsurile asigurătorii în dreptul fiscal și în dreptul civil (II)
de Arina Dragodan

24 decembrie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

2. Asemănări și deosebiri din punct de vedere procedural între măsurile asigurătorii reglementate de legislația fiscală și cele reglementate de Codul de procedură civilă

2.1. Și din punct de vedere procedural, măsurile asigurătorii reglementate de legislația fiscală prezintă particularități în comparație cu cele reglementate de dreptul comun, respectiv de Codul de procedură civilă.

Codul de procedură fiscală dispune la art. 213 că poprirea și sechestrul asigurător în materie fiscală se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii fără a fi nevoie de încuviințarea acestora de către instanța judecătorească printr-o hotărâre cum este procedura în dreptul comun.

Dispunerea măsurilor asigurătorii în materie fiscală de către organul fiscal competent nu este condiționată de existența unui titlu de creanță. Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, adică de individualizarea creanței fiscale, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Însă condiția impusă de legiuitor este ca decizia de instituire a măsurilor asigurătorii să fie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.

În decizie organul fiscal trebuie să precizeze debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

În situația în care au fost constituite garanții în vederea ridicării măsurilor asigurătorii, acestea trebuie menținute pentru toată perioada de valabilitate în care ar fi fost menținute măsurile asigurătorii. Organul fiscal execută garanțiile constituite în ultima zi de valabilitate a acestora în cazul în care debitorul nu prelungește valabilitatea garanției, caz în care suma de bani va fi virată în contul de garanții menționat de organul de executare silită și reprezintă o garanție.

Poprirea și sechestrul asigurător nu trebuie confundate cu poprirea și sechestrul ca măsuri de executare silită. Măsurile asigurătorii sunt acte anterioare executării silite. Însă măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

Legiuitorul a stabilit în sarcina organului fiscal ca, în cazul înființării sechestrului asigurător fiscal asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare silită să fie comunicat pentru notare Biroului de carte funciară, notarea având rolul de a face sechestrul opozabil tuturor acelora care, după notare, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziție ce ar interveni ulterior notării sunt lovite de nulitate absolută.

Și în materie civilă, art. 955 alin. (3) C. pr. civ. dispune că sechestrul asigurător înființat asupra unui bun supus unor formalități de publicitate se va înscrie de îndată în cartea funciară, registrul comerțului, Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare sau în alte registre publice, după caz, înscrierea având rolul de a face sechestrul opozabil tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra bunului respective.

Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii a fost aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2605/2010(1), care, așa cum am menționat mai sus, este aplicabil și în prezent.

Măsurile asigurătorii pot fi dispuse de organul de executare competent, ordinul mai sus menționat precizând că acesta este organul de executare competent, potrivit legii, al direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, organelor fiscale teritoriale subordonate acestora și al Direcției generale de administrare a marilor contribuabili.

De asemenea, pot fi dispuse măsuri asigurătorii și de către organele de control în cazul efectuării de controale, prin acestea înțelegându-se organul de control competent, potrivit legii, respectiv al Direcției Generale Antifraudă Fiscală, Direcției Generale a Vămilor, direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, organelor fiscale teritoriale subordonate acestora și al Direcției generale de administrare a marilor contribuabili.

Spre deosebire de măsurile asigurătorii fiscale, măsurile asigurătorii și măsurile provizorii reglementate de Codul de procedură civilă, respectiv sechestrul asigurător (indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile ale debitorului, aflate în posesia acestuia sau a unui terț, pentru ca, la nevoie, să poată fi urmărite silit în vederea realizării creanței bănești deținute de creditor), poprirea asigurătorie (indisponibilizarea sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente), precum și celelalte măsuri asigurătorii și provizorii se dispun de către instanța de judecată competentă să judece procesul în prima instanță, care decide de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie, stabilind suma până la care se încuviințează măsura asigurătorie, fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul cauțiunii și termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta.

În ceea ce privește executarea măsurilor asigurătorii, acestea se duc la îndeplinire de către executorul judecătoresc.

La fel ca și în cazul măsurilor asigurătorii fiscale, și în dreptul comun, măsurilor asigurătorii li se aplică regulile Codului de procedură civilă cu privire la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător, fără a mai cere vreo autorizare sau încuviințare a instanței în acest sens.

Cu privire la acest aspect, în literatura de specialitate(2) s-a apreciat că sechestrul asigurător reprezintă o veritabilă anticameră a executării silite, efectul de indisponibilizare a bunurilor debitorului pe care el îl angajează fiind, în mod obișnuit, specific sechestrului înființat de executorul judecătoresc în cadrul procedurilor de executare silită indirectă. Această strânsă legătură explică, între altele, de ce alin. (3) al art. 731 C. pr. civ. (actualmente art. 732 C. pr. civ.) prevede, în materia urmăririi silite, că pentru bunurile sechestrate asigurător nu este necesară o nouă sechestrare, justificând, într-un anume sens, și o mai veche constatare doctrinară: în orice raporturi s-ar găsi cu procedura de judecată, sechestrul asigurător, ca și poprirea asigurătorie, este, în natura sa, un act de executare(3) . El nu este însă un pur act de executare, ci unul anticipatoriu de executare, motiv pentru care s-a afirmat(4) și că măsurile asigurătorii nu sunt măsuri de executare silită, ci mijloace procedurale care intră în conținutul acțiunii civile.

Astfel că cererea de sechestru asigurător are un caracter accesoriu(5) în raport cu cererea principală ce are ca obiect realizarea creanței creditorului, deci cu litigiul de fond. Acest caracter al ei rezultă, cu claritate, din prevederile art. 954 alin. (1) C. pr. civ., potrivit cărora cererea se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță. Când este introdusă distinct de cererea principală, trebuie să fie anexată și dovada că procesul cu privire la fondul dreptului a fost declanșat, precum și dovezile ce atestă existența creanței.

Prin derogare de la dispozițiile de drept comun în materie, încheierea prin care se soluționează cererea de sechestru se comunică creditorului de îndată, de către instanță, în vreme ce debitorului încheierea îi este comunicată de către executorul judecătoresc, odată cu luarea măsurii.

În literatura de specialitate s-a stabilit că măsurile asigurătorii civile au următoarele caracteristici procedurale comune ce decurg din scopurile pentru care au fost instituite(6):

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...