Universul Juridic nr. 12/2018

Prezumția de constituționalitate a normelor juridice (II)
de Karoly Benke

18 decembrie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

5. Norma de referință în evaluarea prezumției de constituționalitate

5.1. Constituția

Constituția, cadrul și măsura dreptului(1), constituie o normă juridică de sine stătătoare și superioară celorlalte norme ale statului(2), este legea fundamentală a unui stat, constituită din norme juridice învestite cu forță juridică supremă, care reglementează acele relații sociale fundamentale care sunt esențiale pentru instaurarea, menținerea și exercitarea puterii(3). Aceasta desemnează ansamblul de reguli juridice fondatoare cu referire la instituționalizarea puterii politice în cadrul statului, respectiv organizarea și funcționarea instituțiilor, raportul dintre guvernanți și guvernați; ulterior, mai precis după cel de-al Doilea Război Mondial, drepturile și libertățile fundamentale sunt concretizate în corpul Constituției(4). Așadar, la baza adoptării Constituției stă atât criteriul material - care se concretizează în obiectul normelor care fac parte integrantă din Constituție, și anume ansamblul celor mai importante reguli juridice ale statului -, cât și cel formal - care vizează regimul juridic superior atașat Constituției, și anume ansamblul de reguli juridice elaborate și revizuite potrivit unei proceduri superioare celei utilizate în cazul celorlalte legi, respectiv obiectul acesteia(5).

Constituția "utilizează unele concepte sau principii care, prin conținutul lor, constituie, în realitate, o adevărată delegare legislativă în favoarea interpretului. Sunt concepte care permit expansiunea dispozițiilor constituționale, al căror conținut, nedefinit de legiuitorul constituant, variază în funcție de evoluțiile mediului social"(6). Instanțele constituționale au competență exclusivă, de ultimă instanță, în ceea ce privește interpretarea textelor constituționale, acestea, prin deciziile pronunțate, realizând o interpretare oficială a Constituției(7). De asemenea, ele nu sunt obligate să respecte un anumit înțeles al acestora dat de către autorul sesizării, instanțele judecătorești sau alte autorități publice. Instanțele constituționale sunt un interpret al constituționalității legii, rolul lor creator fiind extrem de complex, astfel încât activitatea lor poate duce la îmbogățirea semnificației normelor constituționale, dar întotdeauna din perspectiva normei constituționale, întrucât judecătorul constituțional este judecătorul unei singure legi: Constituția(8). Desigur, interpretarea Constituției nu poate fi o cale, nici măcar indirectă, de revizuire a acesteia, ci doar un mijloc de descifrare a înțelesului normelor și cerințelor constituționale.

Metodele de interpretare a Constituției pot fi intrinseci, când vizează textul constituțional interpretat (metoda gramaticală, logică), sau extrinseci, atunci când se folosesc elemente exterioare regulii juridice care se interpretează (metoda sistematică, teleologică, istorică sau analogia)(9). Din punct de vedere al metodei intrinseci, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a descifrat în repetate rânduri conținutul normativ al Constituției în privința unor texte cu relevanță penală. În acest sens, cu titlu exemplificativ, amintim stabilirea înțelesului principiului retroactivității legii penale mai favorabile(10), configurarea dreptului la un proces echitabil, prin adăugarea garanțiilor de contradictorialitate și oralitate, independent chiar de existența unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale(11), a principiului legalității incriminării(12), a dreptului la acces liber la justiție, prin posibilitatea atacării în instanță a actelor procurorului de netrimitere în judecată(13) sau chiar a dreptului persoanei de a nu se autoacuza(14). De asemenea, avem în vedere și determinarea înțelesului dispozițiilor art. 72 alin. (2) din Constituție, în sensul că senatorii și deputații nu pot fi judecați de alte instanțe decât de Înalta Curte de Casație și Justiție în cazurile în care sesizarea instanței a avut loc anterior datei dobândirii mandatului de parlamentar(15), precum și ale art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituție, în sensul că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va sesiza fie Camera Deputaților sau Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor și a foștilor membri ai Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor și care, la data sesizării, au și calitatea de deputat sau de senator, fie Președintele României pentru a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului și a foștilor membri ai Guvernului, care, la data sesizării, nu dețin și calitatea de deputat sau de senator(16).

Însă ceea ce este interesant în jurisprudența Curții Constituționale este apelarea la interpretarea extrinsecă. Exemplificativ, menționăm metoda istorică în privința configurării măsurii de siguranță a confiscării speciale, instituție de drept penal substanțial. Astfel, Curtea, în jurisprudența sa, a legat confiscarea de săvârșirea unei infracțiuni/contravenții, evitând astfel întreaga situație juridică configurată anterior anului 1989 prin Legea nr. 18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite în mod licit(17) , care a instituit o prezumție legală de dobândire ilicită a bunurilor, confiscarea fiind dispusă fără stabilirea, în prealabil, a existenței unei infracțiuni/contravenții. Reacția la redactarea Constituției a fost aceea de a elimina o asemenea prezumție și de a proteja averea persoanei. În consecință, a fost înscrisă în Constituție prezumția dobândirii licite a bunurilor. Constituția permite legiuitorului să reglementeze prin lege condiții și exigențe necesare a fi respectate de stat pentru răsturnarea prezumției, dar sub aspectul consecințelor răsturnării prezumției nu va putea aplica măsura confiscării, întrucât confiscarea se poate dispune doar în cadrul unui litigiu penal/contravențional, respectiv dacă se constată că bunul a fost obținut ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni sau contravenții(18) . Acest text constituțional, care inițial, din punct de vedere istoric, a fost circumscris numai confiscării speciale reglementate de Codul penal din 1968, a primit noi valențe prin investigarea scopului social urmărit de legiuitor, așadar, printr-o interpretare teleologică. De la confiscarea specială s-a adus în discuție confiscarea extinsă ca o nouă valență evolutivă, dar în conformitate cu scopul urmărit de legiuitorul constituțional originar, iar Curtea a căutat și găsit izvorul acestei noi instituții de drept penal prin confiscarea generică reglementată de Constituție(19) .

Pe lângă metodele de interpretare care fac obiectul interpretării extrinseci a Constituției, apar și cele contextualizate și evolutive. Norma constituțională nu poate avea același înțeles și aceleași determinări precum cele avute la momentul adoptării ei, ea trebuie să se adapteze noilor realități social-economice ale statului și să asigure un nivel de protecție corespunzător. Cu alte cuvinte, ea nu poate rămâne în urma timpului, ci trebuie să răspundă necesităților societății și așteptărilor membrilor acesteia de la un moment dat. Dacă metoda de interpretare contextualizată are în vedere anumite elemente specifice particulare date de un anumit context de politică penală, economică sau socială, care nu reclamă neapărat o continuitate de interpretare în acest fel, manifestându-se mai degrabă ca rupturi de jurisprudență, cea evolutivă impune continuitate în interpretare, atașându-se normei constituționale un nou înțeles adaptat noului context.

Spre exemplu, Curtea a statuat că imprescriptibilitatea executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor, omor calificat și deosebit de grav din Codul penal și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor de lege care prevăd această imprescriptibilitate, nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării nu are drept consecință un prejudiciu constituțional relevant(20) . S-a ales astfel protecția unei valori constituționale superioare în optica instanței constituționale, respectiv a protecției dreptului la viață, față de principiul neretroactivității legii penale mai severe. Așadar, s-a introdus o condiție obiectivă, privită ca ingerință, în ceea ce privește dreptul persoanei de a nu i se agrava situația printr-o lege penală ulterioară mai severă. Era nevoie de o asemenea ingerință de "ultimă treaptă" de limitare a dreptului persoanei? Curtea a dat un răspuns pozitiv, în sensul că apărarea dreptului la viață premerge și prevalează principiului neretroactivității, reglementarea menționată apărând colectivitatea de riscul nerespectării "dreptului superior"(21) . Așadar, această interpretare este una contextualizată, valorificând dreptul la viață în dauna principiului neretroactivității în situația specială a prescrierii executării pedepselor.

O interpretare evolutivă o raportăm la art. 135 din Constituție, referitor la economia de piață, cu privire la care Curtea a statuat că este un "concept viu, evolutiv, astfel încât Curtea nu îl poate interpreta ca pe unul cu conținut fix, imuabil, ci având în vedere situația socioeconomică a statului. Statul, în virtutea obligației sale constituționale prevăzute de art. 135 din Legea fundamentală, trebuie să manifeste o atitudine flexibilă în stimularea operatorilor economici în promovarea progresului, în libertatea de a întreprinde și de a crește eficiența și de a acorda posibilitatea cumpărătorilor de a alege într-o piață liberă, care să exprime modalitățile de orientare a acțiunii umane spre satisfacerea sistemului de nevoi, iar, pe de altă parte, operatorii economici trebuie să întreprindă fapte de comerț pentru care au fost autorizați, cu respectarea normelor legale privind comercializarea, igiena, păstrarea calității și concurenței loiale"(22). Prin urmare, în condițiile în care operatorii economici au întrunit condițiile cumulative cerute de lege în vederea autorizării desfășurării activităților comerciale și respectă cerințele privind comercializarea, inclusiv cele privind igiena și păstrarea calității, nu se poate trage concluzia că nu ar respecta principiile economiei de piață, și, astfel, fapta acestora de a cumpăra mărfuri sau produse în scop de revânzare, de la unitățile de desfacere cu amănuntul, de alimentație publică, cantine, unități de turism și alte unități similare de activități, nu poate fi considerată, în prezent, ca ținând de ilicitul contravențional sau penal, spre deosebire de momentul la care fusese edictată norma prohibitivă, respectiv în anul 1990, când o atare activitate putea fi considerată ca fiind una speculativă(23). Avantajul interpretării evolutive constă în observarea schimbărilor petrecute în privința relațiilor sociale și, în consecință, se poate ajunge la situația în care o normă constituțională la un moment dat devine neconstituțională, practic în raport cu aceleași temeiuri constituționale și critici de neconstituționalitate.

* Este extras din Revista de Drept Constituțional nr. 2/2017.

(1) Astfel cum arăta C. Starck în lucrarea sa Constitution - cadre et mesure du droit, Ed. Economica, Paris, 1994.

(2) G. Drago, Contentieux constitutionnel français, 3e éd., Ed. PUF, Paris, 2011, p. 29.

(3) I. Muraru, E.S. Tănăsescu, op. cit., pp. 44 și 45.

(4) T. Debard, Dictionnaire de droit constitutionnel, Ed. Ellipses, 2e éd., Paris, 2007, pp. 99 și 100.

(5) J. Giquel, op. cit., pp. 162 și 163.

(6) I. Deleanu, Dialogul judecătorilor, în RRDJ nr. 1/2012, p. 36.

(7) M. Safta, Drept constituțional și instituții politice. Cursuri, seminarii, teste, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 60.

(8) I. Muraru, M. Constantinescu, E.S. Tănăsescu, M. Enache, G. Iancu, Interpretarea Constituției - doctrină și practică, Ed. Lumina Lex, București, 2002, p. 39.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...