Curtea Constituțională

Decizia nr. 35/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și art. 257 alin. (22) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 07 martie 2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Augustin Zegrean
Aspazia Cojocaru
Acsinte Gaspar
Petre Lăzăroiu
Mircea Ștefan Minea
Iulia Antoanella Motoc
Ion Predescu
Puskas Valentin Zoltan
Benke Karoly
- președinte
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și ale art. 257 alin. (1) lit. f) și alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Tudorel Nicolau în Dosarul nr. 5.616/121/2010 al Tribunalului Galați - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 253D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 321 din 20 noiembrie 2001, Decizia nr. 258 din 16 martie 2010 și Decizia nr. 335 din 10 martie 2011.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 5.616/121/2010, Tribunalul Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și ale art. 257 alin. (1) lit. f) și alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Tudorel Nicolau într-o cauză având ca obiect obligarea Casei Județene de Pensii Galați la restituirea sumelor de bani plătite din cuantumul pensiei cu titlu de impozit și contribuții de asigurări de sănătate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că art. 69 din Legea nr. 571/2003 și art. 257 alin. (2) lit. e) și f) din Legea nr. 95/2006 retroactivează, întrucât prevăd impozitarea, respectiv obligația plății unor contribuții de asigurări de sănătate cu privire la pensiile stabilite anterior intrării în vigoare a prevederilor legale criticate. Se mai arată că prin efectul celor două texte legale pensiile sunt diminuate cu caracter permanent, ceea ce încalcă atât dreptul de proprietate privată, cât și dreptul la pensie.

Totodată, autorul excepției apreciază că atât timp cât cuantumul pensiei este stabilit pe baza principiului contributivității, legiuitorul nu are dreptul să îl modifice, în mod unilateral, prin impunerea unor impozite sau contribuții.

Tribunalul Galați - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt constituționale. Se arată că reținerea impozitului și a contribuțiilor de asigurări de sănătate din veniturile realizate din pensii nu încalcă art. 44 și art. 47 din Constituție; mai mult, se apreciază că dreptul de proprietate privată și cel la pensie trebuie analizate în coroborare cu dreptul la ocrotirea sănătății. Se mai invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la principiul solidarității care stă la baza sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, precum și ale art. 257 alin. (1) lit. f) și alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. În realitate, Curtea constată că, în privința Legii nr. 95/2006, autorul excepției critică obligativitatea plății contribuției de asigurări de sănătate, prevăzută inițial la art. 257 alin. (2) lit. f) și, ulterior, la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006. Totodată, se observă că prin art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, au fost abrogate dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, însă soluția legislativă de principiu a fost preluată în art. 257 alin. (22) din aceeași lege. În aceste condiții, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 69 din Legea nr. 571/2003 și art. 257 alin. (22) din Legea nr. 95/2006, care au următorul cuprins:

- Art. 69 din Legea nr. 571/2003:

"

Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1.000 lei și a contribuțiilor obligatorii calculate, reținute și suportate de persoana fizică".

- Art. 257 alin. (22) din Legea nr. 95/2006:

"

(22) Pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2)".

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legilor, ale art. 44 alin. (2) și (3) privind dreptul de proprietate privată și ale art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie. Totodată, sunt încălcate dispozițiile art. 1 privind protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate formulată, Curtea constată următoarele:

1. Printr-o bogată jurisprudență, Curtea a stabilit că nicio dispoziție constituțională nu statuează în sensul că veniturile din pensii nu ar fi impozabile (a se vedea Decizia nr. 147 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 10 august 2001) și că prevederile art. 41 și ale art. 47 alin. (2) din Constituție, referindu-se la dreptul la protecție socială și, respectiv, la dreptul la pensie, nu au semnificația interzicerii posibilității impozitării pensiilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 173 din 23 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 24 august 2001). Mai mult, întrucât determinarea categoriilor de venituri supuse impozitării, precum și a condițiilor de impozitare intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului (a se vedea Decizia nr. 190 din 19 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 14 septembrie 2001) și având în vedere art. 139 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", rezultă, fără echivoc, că impozitarea pensiilor pentru partea care depășește o anumită sumă pe lună nu poate fi considerată o confiscare parțială a pensiei (a se vedea Decizia nr. 149 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 10 august 2001). Dimpotrivă, această impozitare constituie o măsură socială prin care se majorează bugetul public național, care, potrivit art. 138 alin. (1) din Constituție, cuprinde, printre altele, și bugetul asigurărilor sociale de stat și, prin urmare, creează posibilitățile bugetare pentru majorarea corespunzătoare a pensiilor, precum și pentru asigurarea unui minim nivel de trai decent pentru toți cetățenii țării (a se vedea Decizia nr. 149 din 8 mai 2001).

Curtea a reținut, de asemenea, că dispozițiile legale criticate, care instituie impozitarea pensiilor, nu contravin nici prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție referitor la neretroactivitatea legii civile, atât timp cât acestea se aplică ulterior momentului în care au intrat în vigoare, și nici celor ale art. 44 alin. (1) din Constituție, deoarece prin impozitarea unor categorii de venituri, în speță pensii peste un anumit cuantum, nu se aduce atingere dreptului de proprietate privată, drept garantat prin acest text constituțional. De altfel, Curtea a observat că însăși proprietatea este supusă impozitării, iar una dintre îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituție, este să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice.

Impozitarea pensiilor nu încalcă dispozițiile art. 47 alin. (1) din Constituție, referitor la obligația statului de a lua măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. Impozitarea doar a acelei părți a venitului din pensie care depășește o anumită valoare, modificabilă în timp în funcție de rata inflației sau de alți factori luați în considerare de legiuitor, constituie o opțiune a acestuia și depinde de posibilitățile financiare ale statului, într-o anumită perioadă, pentru dimensionarea măsurilor de protecție socială (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 20 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002).

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constată că această jurisprudență a sa este aplicabilă mutatis mutandis și în privința dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003, având în vedere conținutul său normativ, astfel încât excepția de neconstituționalitate ridicată ce vizează acest text de lege este neîntemeiată.

2. În privința obligației plății contribuției pentru asigurări sociale de sănătate și pentru veniturile obținute din pensii, Curtea observă că sistemul public de asigurări sociale de sănătate, datorită faptului că este guvernat de principiul solidarității, își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituție prevede obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăși îndeplinirea obligației constituționale a statului de a asigura ocrotirea sănătății și protecția socială a cetățenilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011).

Curtea a mai arătat că principiul așezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuțiilor să se facă în același mod de către toți contribuabilii, prin excluderea oricărui privilegiu sau discriminări, astfel ca, la venituri egale, contribuția să fie aceeași. Același principiu presupune însă ca așezarea sarcinilor fiscale să țină cont de capacitatea contributivă a contribuabililor, respectiv în așezarea obligațiilor fiscale să se țină seama de necesitatea de protecție a păturilor sociale cele mai dezavantajate, luând în considerare elementele ce caracterizează situația individuală și sarcinile sociale ale contribuabililor în cauză (a se vedea Decizia nr. 258 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010).

Toate acestea demonstrează faptul că pentru a dobândi calitatea de asigurat persoana în cauză trebuie să contribuie la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar această contribuție se exprimă prin aplicarea unor cote asupra veniturilor pe care persoana le realizează. Numai legiuitorul este în drept să stabilească categoriile de venituri pentru care urmează a se plăti contribuții la bugetul asigurărilor de sănătate, iar pensia, în mod indubitabil, este un astfel de venit; în lipsa plății acestei contribuții, persoana nu poate dobândi ex officio calitatea de asigurat. Faptul că legiuitorul are posibilitatea de a excepta pensia de la plata unor astfel de contribuții reprezintă o chestiune care ține în mod exclusiv de opțiunea sa. O atare exceptare nu este o cerință de ordin constituțional. Ceea ce Constituția impune este ca prin astfel de măsuri să nu se aducă atingere nivelului de trai decent - de altfel un concept constituțional relativ (a se vedea Decizia nr. 1.594 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 decembrie 2011) - al pensionarilor, fapt de care statul este îndeobște preocupat, întrucât a prevăzut atât calitatea de asigurat pensionarilor care au o pensie sub 740 lei, fără plata contribuției corespunzătoare, cât și scutirea parțială de la plata contribuției, în sensul că prin aplicarea cotei corespunzătoare pensia netă nu poate fi mai mică de 740 lei. Toate acestea demonstrează netemeinicia celor susținute de autorul excepției de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și art. 257 alin. (22) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Tudorel Nicolau în Dosarul nr. 5.616/121/2010 al Tribunalului Galați - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 ianuarie 2012.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-șef,
Benke Karoly

;
se încarcă...