Curtea Constituțională

Decizia nr. 6/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 05 martie 2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Augustin Zegrean
Aspazia Cojocaru
Acsinte Gaspar
Petre Lăzăroiu
Mircea Ștefan Minea
Iulia Antoanella Motoc
Ion Predescu
Puskas Valentin Zoltan
Tudorel Toader
Oana Cristina Puică
- președinte
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Radu-Marian Olescu în Dosarul nr. 14.589/62/2010 al Tribunalului Brașov - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 97D/2011.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 340D/2011, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Radu-Marian Olescu în Dosarul nr. 2.819/62/2011 al Tribunalului Brașov - Secția penală.

Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 365D/2011, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Marșavela în Dosarul nr. 3.118/62/2011 al Tribunalului Brașov - Secția penală.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 452D/2011, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Laurențiu-George Dinu în Dosarul nr. 27.977/3/2010 al Tribunalului București - Secția I penală.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, asistat de apărătorul ales Alexandru Morărescu, cu împuternicire avocațială la dosar, și părțile Adrian Mincu, Marius Costea, Nicolae-Alexandru Iordan, Doru Tăbârcă, Daniel-Nicolae Stinghe, Dan-Vasile Sandu, Gigel Gheorghe și Liviu Iordan. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 745D/2011, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ilie Sandu în Dosarul nr. 5.708/62/2011 al Tribunalului Brașov - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc autorul excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 891D/2011, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Gândac în Dosarul nr. 16.313/197/2011 al Judecătoriei Brașov.

La apelul nominal lipsesc autorul excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 97D/2011, nr. 340D/2011, nr. 365D/2011, nr. 452D/2011, nr. 745D/2011 și nr. 891D/2011 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorul excepției și celelalte părți prezente arată că sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 340D/2011, nr. 365D/2011, nr. 452D/2011, nr. 745D/2011 și nr. 891D/2011 la Dosarul nr. 97D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul apărătorului ales al autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, susținând că plafonarea la 18 ani a pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile intenționate în cazul cărora se poate acorda liberarea provizorie încalcă accesul liber la justiție, dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, și prezumția de nevinovăție. Face trimitere și la Decizia nr. 17 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1608a alin. 2 teza a doua și alin. 6 teza a doua din Codul de procedură penală, sub aspectul examinării temeiniciei cererii de liberare provizorie. Cu acest prilej, Înalta Curte a statuat că "judecătorul trebuie să aprecieze în funcție de datele concrete din dosar dacă temeiurile inițiale justifică sau nu în continuare privarea de libertate, având în vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptei reținute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedente penale și sănătatea acestuia", reținând că "gravitatea unei acuzații nu este prin sine însăși un motiv pertinent și suficient pentru a justifica privarea de libertate". Apărătorul ales consideră, astfel, că examinarea pe fond, în baza criteriilor arătate de Înalta Curte în decizia mai sus menționată, trebuie să vizeze și cererile de liberare provizorie sub control judiciar care nu îndeplinesc cerința prevăzută de art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală.

Părțile prezente arată că sunt de acord cu susținerile apărătorului ales al autorului excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 9 decembrie 2010, 2 și 7 martie 2011 și 27 mai 2011, pronunțate în dosarele nr. 14.589/62/2010, nr. 2.819/62/2011, nr. 3.118/62/2011 și nr. 5.708/62/2011, Tribunalul Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Radu-Marian Olescu, Constantin Marșavela și Ilie Sandu cu ocazia soluționării unor cereri de liberare provizorie sub control judiciar.

Prin Încheierea din 31 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 27.977/3/2010, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Laurențiu-George Dinu cu ocazia soluționării unei cauze penale în care au fost formulate cereri de liberare provizorie sub control judiciar.

Prin Încheierea din 6 iulie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 16.313/197/2011, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Vasile Gândac cu ocazia soluționării unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiție și dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, precum și prezumția de nevinovăție, întrucât exclud din rândul persoanelor arestate preventiv care pot cere liberarea provizorie sub control judiciar pe cele cercetate pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, în condițiile în care Constituția și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu prevăd nicio limitare. În acest fel, textul de lege criticat creează, pentru o mulțime de persoane arestate, un obstacol care aduce atingere înseși esenței dreptului, lipsindu-l de aplicabilitate.

Tribunalul Brașov - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Constituție invocate de autorii excepției.

Tribunalul București - Secția I penală nu și-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate.

Judecătoria Brașov apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală nu încalcă dispozițiile din Legea fundamentală invocate de autorul excepției.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituționale, deoarece nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorii excepției. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curții Constituționale nr. 521/2009, nr. 1.455/2009, nr. 1.650/2009 și nr. 462/2010.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorulraportor, susținerile autorului excepției și părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins:

"

Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1) referitoare la accesul liber la justiție și ale art. 23 alin. (10) privind dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, precum și ale art. 20 referitoare la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 5 paragraful 3 privind dreptul persoanei arestate sau deținute de a fi judecată într-un termen rezonabil ori eliberată în cursul procedurii și ale art. 6 paragraful 2 referitoare la prezumția de nevinovăție din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură procesuală alternativă la măsurile preventive privative de libertate, a cărei acordare este lăsată, potrivit art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală, la latitudinea instanței și care presupune îndeplinirea unor condiții expres reglementate privind cuantumul pedepsei închisorii pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Dispozițiile art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 36 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 13 februarie 2004, și Decizia nr. 521 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală, reținând că textul de lege criticat stabilește condițiile de acordare a liberării provizorii, sub control judiciar sau pe cauțiune, în temeiul dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Prin urmare, dispozițiile art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin art. 23 alin. (10) din Constituție și nici art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât dreptul de a cere luarea unei asemenea măsuri procesuale se poate exercita numai în condițiile prevăzute de lege, în speță Codul de procedură penală, fiind atributul legiuitorului să le stabilească. Restrângerea exercițiului dreptului persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, are loc în baza prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, care impun necesitatea asigurării desfășurării instrucției penale. Interzicerea liberării provizorii a arestaților preventiv care au săvârșit infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani se face în scopul bunei desfășurări a procesului penal.

În același sens sunt și Decizia nr. 30 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 15 februarie 2011, și Decizia nr. 755 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru aceleași motive, dispozițiile art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici art. 21 alin. (1) din Constituție și nici prevederilor art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Referitor la invocarea unor considerente ale Deciziei nr. 17 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1608a alin. 2 teza a doua și alin. 6 teza a doua din Codul de procedură penală, Înalta Curte a reținut, prin decizia menționată, că, "după constatarea îndeplinirii cerințelor de admisibilitate prevăzute la art. 1606 din Codul de procedură penală, a condiției pozitive prevăzute la alin. 1 al art. 1602 din Codul de procedură penală, precum și a subzistenței temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive, judecătorul va verifica, în cadrul examenului de temeinicie a cererii, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei în discuție, dacă există sau nu date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, respectiv în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului". De asemenea, Înalta Curte a reținut că dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale "nu instituie o obligație de acordare a liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, iar luarea măsurilor alternative celor privative de libertate se subsumează în mod obligatoriu realizării scopurilor acestora".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1602 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Radu-Marian Olescu în dosarele nr. 14.589/62/2010 și nr. 2.819/62/2011, de Constantin Marșavela în Dosarul nr. 3.118/62/2011, de Ilie Sandu în Dosarul nr. 5.708/62/2011, dosare ale Tribunalului Brașov - Secția penală, de Laurențiu-George Dinu în Dosarul nr. 27.977/3/2010 al Tribunalului București - Secția I penală și de Vasile Gândac în Dosarul nr. 16.313/197/2011 al Judecătoriei Brașov.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2012.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
;
se încarcă...