Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 1569/2011 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 din Legea educației naționale nr. 1/2011

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 139 din 01 martie 2012.

În vigoare de la 01 martie 2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Augustin Zegrean
Aspazia Cojocaru
Acsinte Gaspar
Petre Lăzăroiu
Mircea Ștefan Minea
Ion Predescu
Puskas Valentin Zoltan
Tudorel Toader
Fabian Niculae
- președinte
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de Asociația Universităților Particulare din România în Dosarul nr. 6.533/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.137D/2011.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, domnul avocat Lucian Bolcaș, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, iar pentru Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, domnul consilier Vladimir Alexandru Ciobanu, cu delegație depusă la dosar.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, care arată că dispozițiile legale criticate reprezintă o formă de mimare a democrației, ce vine în contradicție cu principiile unui stat democratic. Acesta mai critică tendința legii de a crea o reglementare unitară prin faptul că sunt echivalate noțiunile de egalitate și egalitarism. Trebuie ținut cont de faptul că universitățile particulare au un anumit specific, fiind vorba de persoane juridice de drept privat înființate potrivit legii. Legea îi neglijează pe fondatori atunci când este vorba de alegerea organelor de conducere. Fondatorii universităților particulare au însă un drept special, care este dat de contribuția lor esențială la înființarea acelor universități. De altfel, fondatorii universităților particulare sunt discriminați față de fondatorii școlilor generale particulare ai căror reprezentanți asigură conducerea consiliilor de administrație.

În continuare, președintele acordă cuvântul domnului consilier Vladimir Alexandru Ciobanu, reprezentantul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, care arată că legea instituie un regim unitar, ca o garanție a autonomiei universitare. În acest fel se explică faptul că numai membrii comunității universitare sunt chemați să desemneze modalitatea de alegere a rectorului.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției. Procurorul arată că procedura numirii rectorului este una democratică, ce ține cont de principiul democrației, în condițiile garantării autonomiei universitare, ce nu poate fi decât una singură pentru învățământul de stat și particular.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 15 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6.533/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 209 din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Excepția a fost invocată de Asociația Universităților Particulare din România într-un dosar având ca obiect anularea Ordinului ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 4.062 din 15 aprilie 2011.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul consideră că reglementările criticate sunt neconstituționale, întrucât impun o anumită modalitate de desemnare a organului de conducere. Această modalitate reprezintă, cu toată aparența sa democratică, o ingerință nejustificată, de tip etatist, în procedura de înființare și funcționare a persoanei juridice de drept privat care este unitatea de învățământ superior particular.

Dispozițiile legale criticate impun un sistem antidemocratic și discriminatoriu în procedura de alegere a rectorului. Corpul de electori ai rectorului, prevăzut de una dintre modalitățile de numire a acestuia, este alcătuit din aceleași persoane chemate să aleagă dintre modalitățile de desemnare prevăzute de lege. În aceste condiții apare clar, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, faptul că acest corp de electori va avea interesul să opteze pentru o soluție anume, ceea ce este de natură să conducă la vicierea procesului de alegere a rectorului, proces care trebuie să fie caracterizat prin obiectivitate și imparțialitate.

De asemenea, prin stabilirea unui număr fix de electori se realizează o evidentă discriminare, fapt de natură să încalce dispozițiile art. 16 din Constituția României.

Autorul excepției mai menționează faptul că prin Decizia nr. 268 din 22 februarie 2011 Curtea Constituțională a subliniat rolul deosebit al fondatorilor în înfăptuirea autonomiei universitare. Patrimoniul persoanei juridice de drept privat care este universitatea particulară este constituit prin contribuția fondatorilor și tot lor le revine acest patrimoniu, ca urmare a desființării în orice formă a universității. Acești fondatori au, prin urmare, un interes juridic.

Excluderea fondatorilor din procedura de alegere a rectorului, căruia legea îi conferă și o dimensiune economică, în afara celei didactice (denumindu-l, absolut impropriu, ordonator de credite), reprezintă un evident act de discriminare, întrucât nu are nicio justificare. Discriminarea fondatorilor universităților particulare apare și mai evidentă în raport cu fondatorii unităților particulare de învățământ preuniversitar. Astfel, potrivit art. 60 alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011, directorii acestor din urmă unități sunt numiți de conducerea persoanei juridice fondatoare.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția este întemeiată. Instanța consideră că autonomia universitară dă dreptul comunității universitare să își stabilească misiunea proprie, strategia instituțională, structura, activitățile, organizarea și funcționarea proprie, gestionarea resurselor materiale și umane, cu respectarea strictă a legislației în vigoare.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, ale reprezentantului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și ale procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 209 din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, prevederi care au următorul conținut:

"

(1) Rectorul universităților de stat și particulare se desemnează prin una dintre următoarele modalități:

a) pe baza unui concurs public, în baza unei metodologii aprobate de senatul universitar nou-ales, conformă cu prezenta lege; sau

b) prin votul universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare din cadrul universității și al reprezentanților studenților din senatul universitar și din consiliile facultăților.

(2) Modalitatea de desemnare a rectorului, dintre cele prevăzute la alin. (1), se stabilește cu minimum 6 luni înainte de fiecare desemnare a rectorului, prin votul universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare din cadrul universității și al reprezentanților studenților din senatul universitar și din consiliile facultăților."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (3) privind egalitatea în drepturi, art. 32 alin. (6) privind autonomia universitară, precum și art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra prevederilor art. 209 din Legea educației naționale nr. 1/2011, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 1.090 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 15 noiembrie 2011, Curtea a statuat că prevederile constituționale consacră și garantează o singură formă de autonomie, și anume cea universitară, indiferent că este vorba de învățământul superior de stat sau de învățământul superior particular, autonomie al cărei conținut trebuie să fie identic în ambele cazuri. În aceste condiții și având în vedere faptul că aceste instituții fac parte din sistemul național de învățământ, Curtea a constatat că principiul constituțional al autonomiei universitare trebuie să își găsească reflectarea, în egală măsură, asupra organizării și funcționării procesului de învățământ, a statutului cadrelor didactice, a promovării în funcție a acestora, a normei didactice etc.

Curtea a mai reținut faptul că nu se poate face o diferențiere a regimului juridic aplicabil învățământului superior în funcție de forma de proprietate. Calitatea actului de educație din instituțiile de învățământ superior nu poate fi asigurată decât dacă există o reglementare unitară. Potrivit dispozițiilor legale care guvernează înființarea și funcționarea instituțiilor de învățământ superior particulare, acestea sunt organizate pe principiul nonprofit și funcționează ca entități fără scop lucrativ, cu afectațiune specială, în conformitate cu criteriile și standardele de evaluare academică și acreditare prevăzute de lege.

În plus, este de reținut că instituțiile de învățământ superior de stat, particulare și confesionale - făcând parte toate din sistemul național de învățământ, care este coordonat de ministerul de resort - trebuie să se supună unor reguli comune stabilite prin lege, reguli care prevăd cadrul și limitele autonomiei universitare a instituțiilor de învățământ, indiferent de forma lor de organizare, astfel încât Curtea nu a putut reține încălcarea în vreun fel a dispozițiilor art. 32 alin. (6) din Constituție.

De asemenea, prin Decizia nr. 268 din 22 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 3 mai 2011, Curtea a constatat că rolul important dobândit de fondatori în conducerea universităților, de exemplu, prin numirea consiliului de administrație al universităților particulare de către acești fondatori, corespunde aportului financiar pe care aceștia îl au în înființarea și desfășurarea activității acestor instituții și nu afectează autonomia universitară.

Distinct de cele reținute mai sus, Curtea mai constată că fondatorii pot astfel să supravegheze eficient activitatea de ordin administrativ și financiar a universităților particulare pe care le-au înființat.

În ceea ce privește desemnarea rectorului, Curtea constată că aceasta este o operațiune care ține, în mod esențial, de modul în care se asigură respectarea autonomiei universitare. Legea educației naționale nr. 1/2011 prevede, alternativ, două modalități de desemnare a rectorului, indiferent de categoria instituției de învățământ superior, de stat sau particulară. Odată numit, rectorul este acela care coordonează comunitatea universitară care l-a desemnat.

Scopul înființării unei universități nu poate fi decât același, indiferent de forma de învățământ, de stat sau particular, și anume, în principal, formarea unor specialiști capabili și responsabili, înzestrați cu gândire critică, cu abilități de conducere și de înțelegere a problematicii legate de progresul economic și social, pentru o societate bazată pe cunoaștere. Rolul principal revine comunității universitare, în special personalului didactic, care trebuie să asigure pregătirea la un nivel calitativ superior a persoanelor ce urmează cursurile acestor universități. În aceste condiții, opțiunea legiuitorului apare ca fiind pe deplin justificată. Faptul că fondatorii nu sunt implicați în procesul de numire a rectorului unei universități particulare nu este de natură să încalce art. 32 alin. (6) privind autonomia universitară, ci, dimpotrivă, să întărească această autonomie prin care comunitatea universitară se poate exprima. De altfel, art. 123 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 prevede că "autonomia universitară dă dreptul comunității universitare să își stabilească misiunea proprie, strategia instituțională, structura, activitățile, organizarea și funcționarea proprie, gestionarea resurselor materiale și umane, cu respectarea strictă a legislației în vigoare". De asemenea, faptul că modalitatea de alegere a rectorului unei unități de învățământ superior este hotărâtă în urma votului universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare din cadrul universității și al reprezentanților studenților din senatul universitar și din consiliile facultăților respectă regulile democrației în care comunitatea universitară, ca principal actor al vieții universitare, este chemată să se exprime.

Reglementarea apare astfel ca fiind unitară, atât în privința învățământului de stat, cât și în privința învățământului particular, întrucât nici în cazul învățământului de stat Guvernul nu este implicat în desemnarea rectorilor universităților de stat. Așadar, nu se poate reține încălcarea art. 16 din Constituție, din perspectiva acestei critici, comunitatea universitară având dreptul să se exprime în același mod, indiferent de forma de învățământ în care își desfășoară activitatea.

Referitor la susținerea autorului excepției de neconstituționalitate, conform căreia rectorul unei universități particulare este denumit în mod impropriu ordonator de credite, Curtea reține că rectorul ales în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011 dobândește și calitatea de ordonator de credite, indiferent de statutul instituției de învățământ superior - de stat, particulară sau confesională, în măsura în care gestionează și utilizează fonduri bănești provenite de la bugetul de stat (conform dispozițiilor art. 20 și 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002).

Referitor la criticile ce privesc încălcarea art. 16 din Constituție prin prisma faptului că, în cadrul învățământului preuniversitar, potrivit art. 60 alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011, directorii unităților de învățământ particular sunt numiți de conducerea persoanei juridice fondatoare, cu respectarea criteriilor de competență, Curtea constată ce cele două situații invocate sunt diferite, fapt ce reclamă un tratament juridic diferit. Învățământul superior presupune studiul la un alt nivel și standarde de calitate mult mai înalte, standarde la care se ajunge prin efortul comunității universitare. Însăși admiterea în cadrul instituțiilor de învățământ superior - atât în ceea ce privește cadrele didactice și studenții - se face pe baza unui proces de selecție a candidaților. În aceste condiții, Curtea nu poate reține încălcarea art. 16 din Constituție pe baza criticilor invocate, întrucât tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.

În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea art. 44 din Constituția României, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Fondatorii universităților particulare (care sunt, potrivit art. 227 alin. (1) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011, fundațiile sau asociațiile, un cult religios ori un alt furnizor de educație, recunoscut ca atare potrivit prevederilor legii) contribuie cu un patrimoniu inițial la înființarea acestora, dar, după dobândirea personalității juridice, ele gestionează, potrivit art. 122 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, un patrimoniu propriu alcătuit din patrimoniul inițial al fondatorilor și din patrimoniul dobândit pe durata de existență a universităților particulare prin sumele depuse de fondatori, instituirea de taxe de studiu și alte taxe școlare, primirea de sponsorizări, donații, granturi și finanțări acordate pe bază de competiție, precum și exploatarea rezultatelor cercetării, dezvoltării, inovării și alte surse legal constituite (art. 231 din lege). De altfel, art. 229 alin. (1) din lege prevede că "Patrimoniul instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare constă în patrimoniul inițial al fondatorilor, la care se adaugă patrimoniul dobândit ulterior."

Prin urmare, patrimoniul constituit în condițiile menționate aparține numai universităților particulare înființate. Acest lucru nu înseamnă însă că fondatorii nu au dreptul la restituirea patrimoniului inițial în caz de desființare a universității particulare.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de Asociația Universităților Particulare din România în Dosarul nr. 6.533/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 decembrie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...