Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 1616/2011 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 449 din Codul de procedură penală

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 02 martie 2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Augustin Zegrean
Aspazia Cojocaru
Acsinte Gaspar
Petre Lăzăroiu
Mircea Ștefan Minea
Iulia Antoanella Motoc
Ion Predescu
Puskas Valentin Zoltan
Tudorel Toader
Afrodita Laura Tutunaru
- președinte
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 449 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Isfănuț în Dosarul nr. 7.118/325/2009 al Judecătoriei Timișoara și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 261D/2011.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7.118/325/2009, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 449 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Isfănuț în dosarul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cereri de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale sunt neconstituționale, deoarece atribuie unei alte instanțe dreptul de a interveni post factum în actul de justiție finalizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Astfel, aceasta poate să modifice rezultatul unei judecăți consumate care s-a concretizat în aplicarea unei pedepse individualizate. Această posibilitate constituie o ingerință în actul de justiție, care nu se justifică și care pune sub semnul întrebării respectarea dreptului la un proces echitabil.

În fapt, prin Sentința penală nr. 284/2004 a Tribunalului Hunedoara (definitivă prin Decizia penală nr. 396/A/2004 a Curții de Apel Alba nerecurată), autorul excepției a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Printr-o altă sentință penală din 2006 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 250/R din 9 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, a fost condamnat la o altă pedeapsă cu închisoare, dispunându-se și de această dată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Ulterior, Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș a sesizat Judecătoria Timișoara - Biroul Executări Penale și a solicitat revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, invocând dispozițiile art. 449 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală referitor la existența concursului de infracțiuni.

Judecătoria Timișoara opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu afectează dreptul la un proces echitabil, care presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește. Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

Prin urmare, orice modificări ale pedepsei pronunțate în condițiile stabilite de prevederile legale supuse controlului de constituționalitate sunt specifice fazei de executare și nu sunt menite să reformeze ori să retracteze conținutul unei hotărâri judecătorești. Cu alte cuvinte, instanța nu se pronunță asupra vinovăției ori asupra individualizării pedepsei, ci efectuează un procedeu tehnic de contopire a două sau a mai multor pedepse stabilite prin hotărâri judecătorești definitive. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 358 din 17 martie 2009 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2009), referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 449 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 449 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Alte modificări de pedepse, care au următorul conținut:

"

Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații:

a) concursul de infracțiuni;

b) recidiva;

c) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

Instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deținere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa.

Sesizarea instanței se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 358 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2009, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 449 alin. 2 din Codul de procedură penală, statuând că legiuitorul poate stabili prin normele de procedură instanța competentă să se pronunțe asupra modificării pedepsei dacă se constată existența vreuneia dintre situațiile enumerate limitativ.

Or, această procedură vizează alte modificări de pedepse, ca incidente procedurale ce, prin natura lor, sunt specifice fazei de executare și nu sunt menite să reformeze ori să retracteze conținutul unor hotărâri judecătorești bazate pe o stare de fapt aprioric stabilită. Altfel spus, instanța inferioară nu se pronunță asupra vinovăției ori asupra individualizării pedepsei stabilite deseori de o instanță superioară, ci efectuează un procedeu tehnic de contopire a două sau a mai multor pedepse stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

Distinct de aceste argumente, care își păstrează valabilitatea și în cauza de față, Curtea mai constată că dispozițiile legale criticate reglementează cu privire la alte modificări de pedepse în cazurile strict și limitativ enunțate. Or, ținând cont de caracterul și natura sa, posibilitatea instituită de normele legale contestate de a modifica pedeapsa pronunțată dacă la punerea sa în executare ori în cursul executării se constată, pe baza unei hotărâri definitive, existența unui concurs de infracțiuni, a stării de recidivă ori existența unor acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni este strâns legată de existența acestora din urmă. Eventualele schimbări care ar interveni în executarea unor hotărâri judecătorești au ca funcție proprie adaptarea executării lor la situațiile reale care impun o schimbare. Finalitatea proprie a acestei activități constă în asigurarea respectului legalității și adevărului în faza de executare, finalitate care se integrează în scopul procesului penal și contribuie la înfăptuirea justiției penale în limitele unui proces tehnic circumscris condițiilor prevăzute de art. 34, art. 39 și art. 43 din Codul penal.

Pe de altă parte, Curtea mai constată că autoritatea de lucru judecat în materie penală legitimează aspectele referitoare la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Așa fiind, prin posibilitatea de a modifica pedeapsa nu se aduce atingere principiului non bis in idem, legiuitorul fiind liber să întreprindă măsurile necesare care să justifice o individualizare a pedepsei mai eficientă. În plus, întrucât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu reprezintă un drept al persoanei, ci doar o vocație conferită inculpatului, și revocarea sau anularea acestei măsuri capătă același caracter relativ. Așa fiind, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate ar contraveni liberului acces la justiție sau dreptului la un proces echitabil, deoarece aplicarea măsurii, precum și revocarea sau anularea ei se fac prin hotărâre judecătorească pronunțată ca urmare a finalizării procesului penal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 449 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Isfănuț în Dosarul nr. 7.118/325/2009 al Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...