Universul Juridic nr. 11/2018

Câteva considerații privind răspunderea celor care reprezintă interesele salariaților în raporturile colective de muncă
de Roxana Cristina Radu

22 noiembrie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Repere introductive privind instituțiile care reprezintă interesele salariaților în cadrul raporturilor colective de muncă

Instituțiile care asigură reprezentarea salariaților în cadrul relațiilor colective de muncă îndeplinesc rolul de a contrabalansa autoritatea pe care o exercită angajatorul asupra salariaților în virtutea relației de subordonare a acestora, fiind dotate, prin lege, cu prerogative de natură a limita puterile angajatorului. Astfel, prin reprezentanții lor, salariații beneficiază de capacitatea de a influența deciziile luate de angajator în plan economic și financiar, dar și în plan "pur social"(1) ori în domeniul protecției sănătății și securității în muncă. Apare ca firească, prin urmare, problema răspunderii celor care reprezintă interesele salariaților în exercitarea prerogativelor conferite de legiuitor ori pentru depășirea limitelor mandatului dat de salariați.

Noțiunea de instituții reprezentative ale personalului (IRP - institutions représentatives du personnel), deși conturată destul de concret în reglementările altor state europene, precum și în doctrina străină(2), în literatura română de specialitate este aproape inexistentă, iar problema răspunderii acestor instituții a fost lămurită (insuficient) de legiuitor numai în ceea ce privește răspunderea organizatorilor grevei ilegale.

În absența unor norme juridice clare și în lipsa unor studii doctrinare care să suplinească această lipsă, este greu de lămurit însăși sfera de cuprindere a acestor instituții reprezentative ale personalului(3). Într-un sens restrictiv, aceste instituții ar desemna numai reprezentanții aleși ai salariaților ori membrii organelor de conducere a sindicatului (reprezentativ sau nu). Analizând dispozițiile Codului muncii și pe cele ale altor acte normative în domeniul raporturilor de muncă, putem include în rândul acestor instituții Comitetul de securitate și sănătate în muncă(4) reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă(5) și reprezentanții sindicali cu atribuții pentru asigurarea respectării egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați(6).

Reprezentanții salariaților fac parte din rândul instituțiilor reprezentative ale personalului deoarece sunt aleși și mandatați special în scopul promovării și apărării intereselor salariaților la angajatorii la care sunt încadrați mai mult de 20 de salariați și la care nu sunt constituite organizații sindicale reprezentative conform legii(7). Pentru a fi aleși în cadrul adunării generale a salariaților este nevoie de votul a cel puțin 1/2 din numărul total al salariaților.

Conform art. 223 C. mun., reprezentanții salariaților au următoarele atribuții principale: să urmărească respectarea drepturilor salariaților, în conformitate cu legislația în vigoare, cu contractul colectiv de muncă aplicabil, cu contractele individuale de muncă și cu regulamentul intern; să participe la elaborarea regulamentului intern; să promoveze interesele salariaților referitoare la salariu, condiții de muncă, timp de muncă și timp de odihnă, stabilitate în muncă, precum și orice alte interese profesionale, economice și sociale legate de relațiile de muncă; să sesizeze inspectoratul de muncă cu privire la nerespectarea dispozițiilor legale și ale contractului colectiv de muncă aplicabil; să negocieze contractul colectiv de muncă, în condițiile legii. Totuși, reprezentanții salariaților nu pot să desfășoare activități ce sunt recunoscute prin lege ca aparținând prerogativelor exclusive ale sindicatelor(8).

Sindicatul prezintă un avantaj față de reprezentanții salariaților, datorită avantajelor pe care le poate aduce salariaților, cum ar fi asistența juridică de care pot beneficia, reprezentarea angajaților în litigii de muncă, în caz de concedieri sau drepturi neacordate. Astfel, în timp ce atribuțiile reprezentanților salariaților se opresc la urmărirea respectării drepturilor salariaților, participarea la elaborarea regulamentului intern, negocierea contractului colectiv și sesizarea inspectoratului teritorial de muncă în caz de nereguli, atribuțiile sindicatelor sunt mai extinse. Din punctul de vedere al practicii raporturilor colective de muncă considerăm ca fiind utilă extinderea atribuțiilor reprezentanților aleși ai salariaților(9).

Rațiunea existenței organizațiilor sindicale rezidă, fără îndoială, în satisfacerea intereselor salariaților sau, așa cum arată prevederile Codului muncii și ale Legii dialogului social nr. 62/2011, în promovarea "intereselor lor profesionale, economice și sociale", precum și în apărarea "drepturilor individuale și colective ale acestora prevăzute în contractele colective și individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu, precum și în legislația națională, în pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte"(10). Toate drepturile și atribuțiile organizațiilor sindicale incluse în diverse acte normative sunt puse, de altfel, în slujba aceluiași scop.

Atribuțiile sindicatelor pot fi multiple și complexe, orientate spre realizarea obiectivelor și scopurilor lor, cu mențiunea că numai o organizație sindicală reprezentativă poate exercita toate atribuțiile prevăzute de lege(11). Organizațiile sindicale care nu îndeplinesc condițiile de reprezentativitate pot desfășura numai anumite activități generale care pot fi grupate pe două direcții principale, și anume: participarea în cadrul unităților de bază la reglementarea unor probleme ce privesc relațiile de muncă, inclusiv din domeniul organizării și disciplinei muncii, și organizarea unor acțiuni și activități în favoarea membrilor lor, decurgând din calitatea sindicatului de persoană juridică, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului(12). Astfel, în baza Legii nr. 62/2011, sindicatele pot: să sprijine material pe membrii lor în exercitarea profesiei;să constituie case de ajutor proprii; să editeze și să tipărească publicații proprii; să înființeze, în condițiile legii, și să administreze, în interesul membrilor lor, unități sociale, de cultură, învățământ și cercetare în domeniul activității sindicale, societăți comerciale, de asigurări precum și bancă proprie pentru operații financiare în lei și valută; să constituie fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor lor; să organizeze și să sprijine material și financiar activități cultural-artistice; să organizeze și să desfășoare cursuri de pregătire și calificare profesională, în condițiile legii; să desfășoare și alte activități prevăzute prin statut, în condițiile legii.

Din prevederile Codului muncii, ale Legii nr. 62/2011 și ale altor legi aplicabile raporturilor juridice de muncă din România, rezultă că organizațiile sindicale au și alte drepturi și atribuții:

- au dreptul să folosească mijloace specifice, cum sunt: negocierile, procedurile de soluționare a litigiilor prin conciliere, mediere, arbitraj, petiție, pichet de protest, marș, miting și demonstrație sau grevă, în condițiile prevăzute de lege (art. 27 din Legea nr. 62/2011);

- să apere drepturile membrilor lor în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși (art. 28 din Legea nr. 62/2011);

- să adreseze autorităților publice competente, în condițiile art. 74 din Constituția României, republicată, propuneri de legiferare în domeniile de interes sindical (atribuție specifică organizațiilor sindicale reprezentative la nivel național, prevăzută de art. 29 din Legea nr. 62/2011);

- dreptul de a primi informații privind constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, protecției muncii și utilităților sociale, asigurărilor și protecției sociale [art. 30 alin. (2) din Legea nr. 62/2011];

- de a elabora, împreună cu organul de conducere al unității, regulamentul de ordine interioară prin care sunt reglementate raporturile de muncă la nivelul unității, inclusiv din punct de vedere al organizării muncii, protecției, igienei și securității în muncă, cât și al disciplinei muncii (art. 241 C. mun.);

- dreptul de a fi consultate cu privire la elaborarea normelor de muncă de către angajator (art. 132 C. mun.);

- să își exprime acordul cu privire la acordarea cumulată a zilelor de repaus săptămânal [art. 137 alin. (4) C. mun.];

- să asiste, prin reprezentanți, la efectuarea cercetării disciplinare prealabile cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare de către salariații membri [art. 251 alin. (4) C. mun.];

- de a primi, prin reprezentanți sindicali special desemnați, sesizări/reclamații de la persoanele care se consideră discriminate pe baza criteriului de sex, de a aplica procedurile de soluționare a acestora și de a solicita angajatorului rezolvarea cererilor angajaților [art. 29 alin. (2) din Legea privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați nr. 202/2002].

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...