Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 420/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și ale art. 25 alin. (2) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 09 noiembrie 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și ale art. 25 alin. (2) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Liviu Harbuz în Dosarul nr. 5.849/2/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 351 D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Agenția Națională de Integritate, doamna Alexandra Nicolae, consilier juridic cu delegație la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, autorul excepției de neconstituționalitate a depus o cerere de renunțare la judecarea acesteia.

4. Reprezentantul părții prezente și cel al Ministerului Public solicită respingerea cererii, arătând că, odată învestită Curtea, aceasta trebuie să se pronunțe asupra excepției, potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992.

5. Curtea, având în vedere dispozițiile art. 55 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea de renunțare la judecarea excepției de neconstituționalitate.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, care arată că o parte din criticile formulate privesc interpretarea și aplicarea legii de către instanța învestită cu soluționarea cauzei. Face referire la jurisprudența Curții în ceea ce privește respingerea excepției ca neîntemeiată și arată că sintagmele criticate sunt clare și previzibile, stabilind o conduită a deputaților și senatorilor în exercitarea funcției publice în ceea ce privește respectarea regimului incompatibilităților. Prin instituirea acestora nu se restrâng drepturi, ci se urmărește realizarea scopului legii, respectiv exercitarea funcțiilor cu transparență și imparțialitate.

7. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8. Prin Încheierea din 1 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 5.849/2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și ale art. 25 alin. (2) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Excepția a fost invocată de Liviu Harbuz într-o cauză având ca obiect anularea raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a constatat starea sa de incompatibilitate, pentru motivul că a exercitat concomitent atât funcția de deputat, cât și de "comerciant", respectiv persoană fizică autorizată.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile criticate cuprind norme juridice lipsite de claritate și previzibilitate. Lipsa clarității și previzibilității rezidă cu precădere din faptul că, în prezent, ca urmare a abrogării Codicelui de comerț din 1887 și a Codului comercial Carol al II-lea, prin dispozițiile art. 230 lit. c) și i) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, noțiunea de "comerciant" nu mai este expres definită prin legislația în vigoare, și nici nu poate fi dedusă prin interpretarea și aplicarea dispozițiilor civile în vigoare, așa cum au fost modificate prin art. 6 din Legea nr. 71/2011. Așadar, dacă până la intrarea în vigoare a Codului Civil, la 1 octombrie 2011, noțiunea de comerciant avea un conținut normativ determinat și determinabil, prin prisma dispozițiilor art. 7 din Codul comercial, în prezent, această noțiune nu-și mai găsește aplicabilitatea. Deși textele de lege criticate cuprind în continuare noțiunea de "comerciant", aceasta este abrogată de noul Cod civil, care, prin art. 3 alin. (2), reglementează noțiunea de "profesionist". Importanța unei corecte determinări a noțiunii de comerciant, în cazul autorului, este necesară deoarece definirea și regimul juridic ale instituției "persoană fizică autorizată" sunt strâns legate de două noțiuni imprecis reglementate, respectiv "comerciant" și "activitate economică". Autorul face referire la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 681 din 27 iunie 2012, nr. 196 din 4 aprilie 2013, nr. 448 din 29 octombrie 2013 și nr. 418 din 3 iulie 2014, referitoare la claritatea și previzibilitatea legii. Se arată, de asemenea, că textele de lege criticate sunt contrare art. 11 și art. 20, prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală, prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 26 aprilie 1979, 20 mai 1999 și 4 mai 2000, pronunțate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Rekvenyi împotriva Ungariei și Rotaru împotriva României. De asemenea, se face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015, potrivit căreia noțiunea de "raport comercial" nu mai este expres definită în legislația în vigoare. Se arată că, dacă se coroborează cazul de incompatibilitate anterior menționat cu sancțiunea incidentă - astfel cum este instituită prin art. 25 alin. (2) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 176/2010, rezultă caracterul punitiv al acestei reglementări. Această incompatibilitate, prin efectul generat - pierderea funcției publice și interdicția de a mai ocupa o funcție publică vreme de 3 ani, creează un regim similar aceluia incriminatoriu de natură contravențională ori penală, ceea ce duce la necesitatea aplicării art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

10. Referitor la dispozițiile art. 25 alin. (2) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 176/2010, autorul apreciază că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.018 din 19 iulie 2010, s-a constatat că acest act normativ "nu a fost sistematizat și nici redactat într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, clar și precis, care să excludă orice echivoc". De asemenea, se arată că prin Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Curtea Constituțională "a decis ca Parlamentul României să declanșeze procedura legală de interpretare a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010, aspect ce confirmă neclaritatea și lipsa de previzibilitate a normei legale". Se precizează, în punctul de vedere transmis în dosarul în care s-a pronunțat decizia anterior menționată, că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat caracterul neclar și confuz al textului menționat.

11. Cu referire la cele reținute în Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, autorul apreciază că lipsa de claritate și previzibilitate a unui text de lege trebuie să atragă declararea acestuia "ca neconstituțional, din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituție și neconvențional, din perspectiva art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale", iar nu impunerea de către Curtea Constituțională a unui anumit mod de interpretare a acestuia, întrucât Curtea nu este legiuitor pozitiv.

12. Autorul mai arată că prevederile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 și cele ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006, "în măsura în care noțiunea de comerciant persoană fizică este interpretată în sensul că include și comercianții persoane fizice care nu desfășoară efectiv activități specifice de comerț", încalcă "principiul egalității în fața legii, prin instituirea unei discriminări negative asupra comerciantului persoană fizică inactiv, fără a exista un motiv întemeiat și special care să justifice un asemenea regim". Se arată, în esență, că împrejurarea că norma supusă controlului instituie același tratament juridic de incompatibilitate pentru comerciantul persoană fizică, indiferent că acesta realizează sau nu activități specifice, constituie o discriminare și o inegalitate juridică, reprezentând, în același timp, o încălcare a dispozițiilor art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În cazul comercianților inactivi, care nu desfășoară niciun fel de activitate profesională de comerț, și care nu se încadrează în sfera art. 3 alin. (2) din Codul civil, nu există pericolul real de afectare a integrității, în desfășurarea simultană a funcțiilor publice, și nici al apariției fenomenelor de corupție, astfel încât restricția impusă prin textele de lege criticate este nejustificată.

13. Totodată, se arată că instituirea unui caz de incompatibilitate referitoare la demnitatea de parlamentar, prin dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 și art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006, reprezintă o restrângere a dreptului fundamental la muncă și a dreptului de a fi ales, dar și a libertății economice de a dobândi statutul juridic de persoană fizică autorizată, reglementat cu titlu general de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

14. Textele de lege criticate, în măsura în care sunt interpretate în sensul în care se aplică și comercianților care nu desfășoară sub nicio formă activități comerciale, fiind inactivi în sfera relațiilor profesionale de drept privat, aduc atingere prevederilor art. 41 din Constituție, deoarece dreptul la muncă a fost caracterizat ca fiind un drept inerent persoanei fizice, natural și imprescriptibil. Totodată, dreptul de a fi ales este încălcat atât în componenta privind vocația de a candida la funcții electorale, cât și în ceea ce privește componenta efectivă de a fi ales și de a exercita funcții electorale. Drepturile electorale sunt reglementate prin art. 37 din Constituție, dar și prin art. 3, referitor la dreptul la alegeri libere, din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Restrângerea drepturilor fundamentale anterior menționate nu respectă principiul proporționalității în raport cu situația care a determinat această restrângere, astfel că se aduce atingere dispozițiilor art. 53 din Constituție. În același sens sunt și art. 4 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 15 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale, legiuitorul reglementând un caz de incompatibilitate prin care a urmărit garantarea exercitării cu imparțialitate a funcțiilor publice, acesta constituind o măsură necesară pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice și în mediul de afaceri, precum și pentru prevenirea și combaterea corupției, fără a putea pune în discuție restrângerea vreunui drept sau a vreunei libertăți fundamentale. Aceste norme sunt clare, previzibile, stabilind precis conduita senatorilor și deputaților, astfel încât starea de incompatibilitate să fie evitată, iar scopul legii, de asigurare a imparțialității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și de protejare a interesului social, să fie atins.

17. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

18. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, făcând referire la cele reținute prin Decizia nr. 869 din 10 decembrie 2015. În plus, arată că prevederile legale criticate sunt constituționale, legiuitorul reglementând un caz de incompatibilitate prin care a urmărit asigurarea exercitării funcțiilor și demnităților publice în condiții de integritate, precum și prevenirea și combaterea corupției, fără a pune în discuție restrângerea vreunui drept sau a vreunei libertăți fundamentale și nici îngrădirea dreptului de a fi ales. Art. 25 alin. (2) și (3) din Legea nr. 176/2010 dă eficiență prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituție, sancționând situațiile de încălcare a normelor legale privind integritatea.

19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și ale reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, și ale art. 25 alin. (2) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Ulterior sesizării Curții, partea introductivă a art. 82 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a fost modificată prin Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 2 mai 2017, păstrând soluția legislativă și numerotarea. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:

- Art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003: " (1) Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: [...] e) calitatea de comerciant persoană fizică";

- Art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006: "Calitatea de deputat sau de senator este, de asemenea, incompatibilă cu: [...] e) calitatea de comerciant persoană fizică";

- Art. 25 alin. (2) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 176/2010:

"

(2) Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective."

22. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele de lege criticate aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3), referitor la statul de drept, și alin. (5) privind calitatea legii, art. 11 privind dreptul național și dreptul intern, art. 16, referitor la egalitatea în drepturi, art. 20, referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 37 privind dreptul de a fi ales, art. 41, referitor la muncă și protecția socială a muncii și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Sunt încălcate, de asemenea, art. 7 privind legalitatea incriminării, art. 15 referitor la derogarea în caz de stare de urgență și art. 18 privind limitarea folosirii restrângerilor drepturilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 3, referitor la dreptul la alegeri libere, din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 4, referitor la instituirea de măsuri derogatorii de la obligațiile prevăzute din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 52 privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu poate primi susținerile autorului potrivit cărora textele de lege criticate aduc atingere art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, sub aspectul lipsei clarității și previzibilității, ce ar rezulta din faptul că, în prezent, ca urmare a abrogării Codicelui de comerț din 1887 și a Codului comercial Carol al II-lea, prin dispozițiile art. 230 lit. c) și i) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, noțiunea de "comerciant" nu mai este expres definită prin legislația în vigoare și nici nu poate fi dedusă prin interpretarea și aplicarea dispozițiilor civile în vigoare, așa cum au fost modificate prin art. 6 din Legea nr. 71/2011.

24. Prin Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017, paragrafele 33 și 35, referitor la acest aspect, Curtea a reținut că Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, aduce clarificări terminologice. Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, "noțiunea de «profesionist» prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil." Aceasta înseamnă că legiuitorul a introdus un sistem subiectiv de reglementare a raporturilor comerciale. În plus, față de conținutul normativ al alin. (2) al art. 8 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul - în completarea sistemului subiectiv de reglementare, prin raportarea normelor juridice la calitatea de profesionist comerciant, - a avut în vedere normele referitoare la activitățile de producție, prestări servicii și comerț, adică un sistem obiectiv de reglementare.

25. Prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua și art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 au mai format obiect al controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 21 iulie 2015, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, Decizia nr. 856 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 3 martie 2016, Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din data de 17 august 2015, și Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din data de 13 mai 2016, Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate, reținând, în esență, că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instituie sancțiunea decăderii din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010 pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Această sancțiune se aplică persoanei eliberate sau destituite din funcție, ca urmare a săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate. Interdicția de 3 ani privește funcțiile sau demnitățile publice prevăzute de Legea nr. 176/2010, cu excepția celor electorale. Curtea a reținut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicții în ceea ce privește funcțiile și demnitățile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice, referitoare la ocuparea funcțiilor eligibile. Astfel, interdicția de a mai ocupa aceeași funcție eligibilă, pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, reprezintă o sancțiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituționalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și prevenirea corupției instituționale, fără a încălca normele constituționale privind dreptul de a fi ales.

26. Curtea a reținut, de asemenea, că prevederile de lege criticate dau expresie art. 16 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia "Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii [... ]."

27. Totodată, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituție, instanța de contencios constituțional a clarificat înțelesul sintagmei "aceeași funcție", din cuprinsul art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010, și a constatat că aceste prevederi de lege sunt constituționale, în măsura în care sintagma menționată se referă la toate funcțiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeași lege.

28. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 562 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 3 noiembrie 2016, paragraful 16, că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate stabilesc sancțiunile aplicabile în cazul constatării stării de incompatibilitate sau de conflict de interese. Astfel, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese, constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective. Norma legală criticată reprezintă, așadar, o normă de trimitere, stabilind că sancționarea incompatibilității ori conflictului de interese intervine potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, Curtea constatând că prevederile de lege criticate nu prezintă deficiențe de precizie sau claritate, de natură a determina declararea neconstituționalității lor.

29. În concluzie, Curtea reține, din analiza celor anterior menționate, că motivul pentru care a fost admisă excepția, prin Decizia Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, respectiv neclaritatea sintagmei "raporturi comerciale", nu subzistă în prezenta cauză, cu privire la noțiunea de "comerciant", cuprinsă în textele de lege criticate.

30. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 din Constituție, referitor la principiul egalității, Curtea reține că dispozițiile de lege prin care se instituie incompatibilități nu sunt de natură a afecta acest principiu constituțional, având în vedere faptul că demnitățile și funcțiile publice se exercită în condițiile legii, iar acestea îi vizează în egală măsură pe toți cei aflați într-o atare situație, fără nicio deosebire. Totodată, prin Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015, paragraful 30, Curtea a reținut că înlăturarea incompatibilității depinde de voința celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calități incompatibile.

31. Referitor la încălcarea prevederilor art. 41 din Constituție, prin texte de lege ce instituie incompatibilități, Curtea s-a pronunțat, de principiu, prin Decizia nr. 844 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 2 martie 2016, paragraful 21, statuând că "legiuitorul are, în principiu, dreptul de a limita dreptul la alegerea și/sau exercitarea unei profesii, însă această limitare trebuie să respecte principiul proporționalității, astfel cum a fost acesta conturat în jurisprudența Curții Constituționale".

32. În mod similar celor reținute prin decizia antereferită, Curtea reține, cu acest prilej, că scopul urmărit de legiuitor, prin instituirea incompatibilității între calitatea de deputat și comerciant persoană fizică autorizată, este acela de a asigura exercitarea funcției de demnitate publică, în condiții de integritate și transparență decizională. Prevederile legale criticate sunt adecvate scopului urmărit, deoarece excluderea de la practicarea unei activități comerciale constituie un mijloc apt să impună transparență și obiectivitate crescută, cu privire la exercitarea funcției de deputat. Cu privire la caracterul necesar al măsurii, Curtea observă că acesta este justificat, deoarece funcția de deputat presupune apartenența la autoritatea legiuitoare care adoptă actele normative aplicabile comercianților. Curtea constată, de asemenea, că există un raport rezonabil de proporționalitate între cerințele de interes general, referitoare la necesitatea exercitării funcției de demnitate publică în condiții de integritate și transparență decizională, și protecția dreptului fundamental la muncă al autorului. Curtea reține că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la muncă, ci doar limitează acest drept, cu privire la exercitarea anumitor profesii pe o perioadă determinată.

33. Referitor la susținerile autorului privind neconstituționalitatea textelor de lege criticate, în măsura în care sunt interpretate în sensul în care se aplică și comercianților care nu desfășoară sub nicio formă activități comerciale, fiind inactivi în sfera relațiilor profesionale de drept privat, Curtea observă că, potrivit jurisprudenței sale, stabilirea în concret a stării de incompatibilitate revine instanței judecătorești, care, cu prilejul soluționării acțiunii formulate împotriva raportului de evaluare, întocmit de Agenția Națională de Integritate, analizează particularitățile fiecărei spețe, în lumina dispozițiilor legale incidente în materie, astfel încât soluția pronunțată să corespundă scopului legii de asigurare a imparțialității și protejare a interesului social (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, paragraful 27, Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016, paragraful 21, și Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 16 martie 2017, paragraful 27).

34. În final, având în vedere că nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale, Curtea constată că dispozițiile art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu sunt incidente în cauză. Tot astfel, având în vedere ipotezele normative diferite, nu sunt incidente în cauză art. 7 privind legalitatea incriminării, art. 15 referitor la derogarea în caz de stare de urgență și art. 18 privind limitarea folosirii restrângerilor drepturilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 3, referitor la dreptul la alegeri libere, din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 4 referitor la instituirea de măsuri derogatorii de la obligațiile prevăzute din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 52 privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liviu Harbuz, în Dosarul nr. 5.849/2/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, și constată că dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și ale art. 25 alin. (2) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 iunie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...