Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 438/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale art. 127 din Codul penal raportate la art. 114 din Codul penal

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 07 noiembrie 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale art. 127 din Codul penal raportate la art. 114 din Codul penal, excepție ridicată de Marian Bogdan Grecu în Dosarul nr. 6.757/740/2016/a1.2 al Judecătoriei Alexandria și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.361D/2016.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 450 din 28 iunie 2016.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 6.757/740/2016/a1.2, Judecătoria Alexandria a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale art. 127 din Codul penal raportate la art. 114 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Marian Bogdan Grecu cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 23 alin. (12) și (13) privind legalitatea pedepsei și caracterul penal al sancțiunii privative de libertate, întrucât permit arestarea preventivă a unui minor, în condițiile în care față de minor se poate lua numai o măsură educativă. În acest sens, arată că noul Cod penal, spre deosebire de Codul penal din 1969, nu mai prevede pedeapsa închisorii - ca sancțiune penală - pentru infracțiunile săvârșite în perioada minorității, ci stabilește numai măsuri educative, neprivative sau privative de libertate, care sunt sancțiuni de drept penal și se execută după rămânerea definitivă a hotărârii prin care au fost dispuse. Consideră că reținerea și arestarea preventivă sunt "sancțiuni penale", astfel că acestea nu ar trebui să se deducă, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 72 din Codul penal, din durata măsurilor educative privative de libertate, care sunt sancțiuni de drept penal.

6. Judecătoria Alexandria apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, judecătorul de cameră preliminară arată că scopul arestului preventiv este acela al realizării instrucției penale, prin prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către suspect sau inculpat, prevenirea sustragerii acestuia de la urmărirea penală sau de la judecată, prevenirea distrugerii sau a ascunderii probelor, a influențării martorilor etc. Or, măsurile educative, privative sau neprivative de libertate, sunt dispuse de către instanța de judecată în scopul tragerii la răspundere penală a minorului care a săvârșit infracțiuni. Așadar, măsura arestului preventiv are un rol specific, diferit de cel al măsurilor educative. Măsurile analizate fac parte din categorii diferite și au finalități diferite, neexistând rațiuni pentru care condițiile în care acestea pot fi dispuse să fie identice.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că reținerea și arestarea preventivă constituie măsuri preventive, iar nu pedepse. Așadar, textele de lege criticate reglementează regimul măsurii arestării preventive în cazul minorilor, fără a crea posibilitatea aplicării unei pedepse în afara legii.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 50 din 16 februarie 2016 și nr. 450 din 28 iunie 2016.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală, modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016, precum și dispozițiile art. 127 din Codul penal raportate la art. 114 din Codul penal. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală: "Reținerea și arestarea preventivă pot fi dispuse față de un minor, în mod excepțional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii.";

- Art. 114 din Codul penal:

"

(1) Față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.

(2) Față de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:

a) dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat;

b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.";

- Art. 127 din Codul penal: "În cazul măsurilor educative privative de libertate, dispozițiile art. 71-73 se aplică în mod corespunzător."

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (12) și (13) privind legalitatea pedepsei și caracterul penal al sancțiunii privative de libertate.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.

15. Astfel, prin Decizia nr. 50 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 223 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății. Conform prevederilor art. 223 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, arestarea preventivă poate fi dispusă atunci când inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte; când inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament; când inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta; precum și atunci când există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni (paragrafele 13 și 14).

16. De asemenea, Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală - astfel cum acestea au fost modificate, ulterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 50 din 16 februarie 2016, prin Legea nr. 49/2018 privind precursorii de explozivi, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 2 martie 2018) -, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de droguri, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracțiune privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive și al precursorilor de explozivi restricționați, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

17. În considerentele Deciziei nr. 50 din 16 februarie 2016, mai sus menționate, Curtea a reținut că scopul măsurii arestării preventive este acela al realizării instrucției penale, prin prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat, prevenirea sustragerii acestuia de la urmărirea penală sau de la judecată, prevenirea distrugerii sau a ascunderii probelor, a influențării martorilor etc. Așa fiind, dispozițiile art. 243 din Codul de procedură penală nu prevăd, cu privire la dispunerea măsurii arestării preventive față de minori, condiții speciale referitoare la infracțiunile săvârșite, prevăzând doar că reținerea și arestarea preventivă pot fi dispuse și față de un minor, în mod excepțional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii (paragrafele 15 și 16).

18. Pornind de la cele reținute prin decizia citată anterior, Curtea observă că, în condițiile asigurării proporționalității între efectele pe care această măsură le poate avea asupra personalității și dezvoltării minorului și scopul urmărit, arestarea preventivă poate fi dispusă față de inculpatul minor ori de câte ori judecătorul de drepturi și libertăți (în cursul urmăririi penale), judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară) sau instanța de judecată în fața căreia se află cauza (în cursul judecății) consideră că este nevoie. Posibilitatea dispunerii arestării preventive în cazul infractorilor minori, prevăzută de dispozițiile art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală, apare ca fiind justificată în raport cu finalitatea urmărită prin luarea măsurii arestării preventive, respectiv realizarea instrucției penale și apărarea ordinii și a siguranței publice. Astfel, așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa, prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "România este stat de drept [...]", impun legiuitorului obligația de a lua măsuri în vederea apărării ordinii și a siguranței publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracțional, inclusiv a delincvenței juvenile, cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen. Prin urmare, legiuitorul trebuie să asigure un just echilibru între interesul individual al minorului și interesul general al societății de a-i găsi și trage la răspundere penală pe autorii infracțiunilor și de a preveni atingerile ce pot fi aduse ordinii și siguranței publice, echilibru care este absolut necesar în scopul apărării valorilor constituționale (Decizia nr. 44 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 21 aprilie 2016, paragraful 22).

19. Cu privire la măsurile educative ce pot fi dispuse în cazul infractorilor minori, Curtea constată că prevederile art. 114 alin. (1) din Codul penal instituie regula conform căreia față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. De la această regulă, dispozițiile alin. (2) al aceluiași art. 114 din Codul penal reglementează două excepții, prevăzând că față de infractorul minor pot fi luate măsuri educative privative de libertate în următoarele cazuri: dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat; și atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață. Măsurile educative neprivative de libertate ce pot fi luate față de infractorii minori sunt, conform prevederilor art. 115 alin. (1) pct. 1 din Codul penal, stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și asistarea zilnică. Măsurile educative privative de libertate care pot fi luate față de minori sunt, potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (1) pct. 2 din Codul penal, internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție. Măsurile educative, privative sau neprivative de libertate, anterior arătate, sunt dispuse de către instanța de judecată în scopul tragerii la răspundere penală a minorului care a săvârșit infracțiuni.

20. Din analiza regimului juridic al răspunderii penale a minorilor, Curtea, prin Decizia nr. 50 din 16 februarie 2016, citată anterior, a constatat că, în privința infractorilor minori care nu au mai săvârșit infracțiuni, pot fi dispuse măsuri educative privative de libertate doar în cazul săvârșirii de către aceștia a unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață. Acest ultim aspect nu implică însă condiționarea aplicării măsurii arestării preventive în cazul minorilor de îndeplinirea condiției săvârșirii unei infracțiuni pedepsite de legea penală cu închisoarea de cel puțin 7 ani sau cu detențiunea pe viață, întrucât măsura arestării preventive are un rol specific, diferit de cel al măsurilor educative (paragraful 22).

21. Astfel, măsura arestării preventive poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății, în timp ce măsura educativă este luată de către instanța de judecată în urma constatării săvârșirii de către minor a unei infracțiuni. Măsura arestării preventive are ca scop realizarea instrucției penale și apărarea ordinii și a siguranței publice, în timp ce măsurile educative sunt luate în scopul tragerii la răspundere penală a minorilor care săvârșesc infracțiuni. Așa fiind, măsurile analizate fac parte din categorii diferite și au finalități diferite.

22. Din cele reținute prin decizia mai sus menționată reiese că, deși regimul sancționator aplicabil infractorului minor trebuie să fie diferit față de cel aplicabil infractorului major - minorul beneficiind de o anumită clemență din partea legiuitorului, care derivă din starea de minoritate, respectiv din discernământul aflat în formare la momentul săvârșirii infracțiunii -, în ceea ce privește însă posibilitatea dispunerii măsurii arestării preventive a inculpatului minor, interesul particular al acestuia trebuie pus în balanță cu interesul general al statului de a-i ocroti pe cetățenii săi, având în vedere că nu este exclus ca un inculpat minor să prezinte un grad de pericol social concret la fel de ridicat ca și un inculpat major care a săvârșit o infracțiune similară și a fost arestat preventiv.

23. Mai mult, Curtea observă că prin inculpat minor se înțelege, așa cum reiese din art. 134 alin. (1) din Codul penal, inculpatul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, chiar dacă el împlinește vârsta de 18 ani anterior soluționării definitive a cauzei penale. Așadar, dispozițiile art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală se aplică și inculpatului - arestat preventiv pentru o infracțiune săvârșită în timpul minorității - care devine major anterior momentului pronunțării hotărârii definitive prin care se dispune luarea unei măsuri educative.

24. Pe de altă parte, Curtea reține că măsura arestării preventive poate fi dispusă față de un inculpat minor numai în mod excepțional, și anume cu verificarea condiției instituite de art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală, aceea ca efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării inculpatului minor să nu fie disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii. Totodată, luarea unei noi măsuri de arestare preventivă față de inculpatul minor care a mai fost arestat preventiv în aceeași cauză se poate dispune, potrivit art. 243 alin. (1) coroborat cu art. 238 alin. (3) din Codul de procedură penală, numai dacă au intervenit temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate.

25. Având în vedere, pe de o parte, garanțiile instituite de Codul de procedură penală în materia arestării preventive a inculpatului minor, iar, pe de altă parte, faptul că lăsarea în libertate a unui inculpat minor poate crea o stare de pericol pentru ordinea și siguranța publică, Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție privind statul de drept, în componentele sale referitoare la apărarea ordinii publice și a siguranței publice, reclamă ca judecătorul de drepturi și libertăți (în cursul urmăririi penale), judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară) sau instanța de judecată în fața căreia se află cauza (în cursul judecății) să poată aprecia dacă există temeiuri care justifică luarea măsurii arestării preventive a inculpatului minor și să poată dispune o atare măsură, în condițiile reglementate de dispozițiile art. 243 din Codul de procedură penală. Astfel, alin. (3) al acestui text de lege prevede că, la stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive, se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menținerii acestei măsuri.

26. Așa fiind, dispozițiile art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale art. 127 din Codul penal raportate la art. 114 din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor art. 23 din Constituție, întrucât există situații care justifică arestarea inculpatului minor, iar, în cazul soluționării cauzei penale prin luarea unei măsuri educative privative de libertate, devin aplicabile dispozițiile art. 72 din Codul penal cu privire la computarea duratei măsurii preventive privative de libertate.

27. În același sens este și Decizia nr. 450 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016.

28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Bogdan Grecu în Dosarul nr. 6.757/740/2016/a1.2 al Judecătoriei Alexandria și constată că dispozițiile art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale art. 127 din Codul penal raportate la art. 114 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Alexandria și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 iunie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...