Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 399/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 930 din 05 noiembrie 2018.

În vigoare de la 05 noiembrie 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Cristian Munteanu în Dosarul nr. 36.142/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.391D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, prin care s-a arătat că nu se poate pune semnul egalității între stat și contribuabil.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 23 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 36.142/301/2015, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Cristian Munteanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare a unui titlu executoriu emis în temeiul Codului de procedură fiscală.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că scadența unei datorii către stat nu este mereu ultima zi a anului căruia îi este aferentă. În cazul său, scadența către Casa Națională de Pensii Publice fiind la data de 25 octombrie 2010, iar termenul de prescripție prevăzut la art. 91 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 trebuie să curgă de la această dată și nu ar trebui prelungit, astfel cum dispun prevederile art. 91 alin. (2) din același act normativ. Or prelungirea acestui termen, prin textul de lege criticat, este contrară art. 16 alin. (2) și art. 44 alin. (2) din Constituție, precum și art. 1 din primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât plata unui impozit nedatorat îi afectează patrimoniul.

6. Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

9. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins: "(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel". Dispozițiile alin. (1), la care fac trimitere prevederile criticate, au următoarea redactare: "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel." De asemenea, dispozițiile art. 23 la care fac trimitere prevederile criticate, au următoarea redactare: "(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. (2) Potrivit alin. (1) se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată."

13. Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispozițiile criticate.

14. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi și art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată, precum și ale art. 1 referitor la respectarea bunurilor și la protecția proprietății din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi constituționale similare, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 1.637 din 10 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2010.

16. Cu acel prilej, Curtea a reținut că principiul egalității privește egalitatea cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice, iar nu egalitatea de tratament juridic între cetățeni și autoritățile publice. Astfel, dispozițiile art. 91 alin. (1) și (2) din Codul de procedură fiscală statuează dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale, respectiv termenul în care se pot stabili asemenea obligații. Așadar, este vorba de o autoritate publică, parte a raportului de drept fiscal. În acest context, Curtea a reținut că în dreptul fiscal întotdeauna o parte este statul, iar raporturile juridice care se constituie în sfera dreptului fiscal țin de dreptul public, astfel încât situația juridică a statului nu se poate compara cu cea a altor creditori de drept privat, astfel că, în mod evident, nu se poate face o comparație bazată pe principiul egalității între competențele unei autorități publice și drepturile unei persoane de drept privat.

17. Problema tratamentului diferențiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce privește satisfacerea creanțelor a fost analizată și cu alte prilejuri. Astfel, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalității în fața legilor prevăzut de art. 16 din Constituție (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, sau Decizia nr. 202 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2007).

18. În concordanță cu ceea ce Curtea a statuat în mod constant, egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situații juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie justificându-se doar atunci când, pentru situații similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004). Așa fiind, situația în care se găsesc persoanele ce cad sub incidența textului de lege criticat și ipotezele la care se referă autorul excepției de neconstituționalitate sunt diferite. Ca atare, este justificată o reglementare care instituie un regim diferențiat în ceea ce privește stabilirea unor termene pentru achitarea obligațiilor fiscale către stat și data când se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată sau când începe să curgă termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale.

19. Prin obligații fiscale, în sensul Codului de procedură fiscală, se înțelege: a) obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; b) obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; c) obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; d) obligația de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii; obligația de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă; f) orice alte obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale [art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003].

20. În virtutea art. 23 din aceeași ordonanță, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. Astfel, se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată.

21. În acest context, astfel cum dispune art. 91 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a prevăzut că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Acest termen de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, dacă legea nu dispune altfel. Din analiza cadrului legislativ în materie de prescripție, Curtea reține că acesta este o reglementare specială față de cea instituită prin normele de drept comun, fiind de competența legiuitorului să dimensioneze în mod corespunzător durata termenelor de prescripție în materie fiscală și data de la care acestea încep să curgă, în virtutea prevederilor art. 139 din Constituție, potrivit cărora, impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1), potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, precum și ale art. 115 referitor la delegarea legislativă din Legea fundamentală.

22. Așadar, regula generală în materia impozitelor și taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituție, iar, potrivit art. 56 din Constituție, contribuția cetățenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora. Ca atare, nu se poate reține, de principiu, că prin stabilirea pe cale legală a unei obligații fiscale, recuperarea prin măsuri de executare silită sau stabilirea unor termene pentru achitarea acestora către stat și data când se naște dreptul organului fiscal de a le stabili și a le determina sau când începe să curgă termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale, aspecte care țin de opțiunea legiuitorului, s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane, al cărui conținut și limite sunt stabilite prin lege, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție. În acest sens, a se vedea și Decizia nr. 686 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 23 februarie 2017, paragraful 31 sau Decizia nr. 607 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 de 23 iulie 2012. De altfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din primul protocol adițional la Convenție, este dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții.

23. Ca atare, prevederile criticate se circumscriu cerințelor constituționale și convenționale care statuează atât limitele unor drepturi, cât și obligațiile corelative ce decurg din Legea fundamentală, nefiind în contradicție cu principiul egalității și cu dispozițiile referitoare la dreptul de proprietate privată.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristian Munteanu în Dosarul nr. 36.142/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 91 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 iunie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...