Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 461/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 157 alin. (2) și alin. (3) din Codul penal

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 29 octombrie 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel-Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 157 alin. (2) și alin. (3) din Codul penal, excepție ridicată de Mănăilă Ovidiu Neculai în Dosarul nr. 265/180/2016 al Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.680D/2017.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că modalitatea de reglementare a dispozițiilor criticate ține de politica penală a statului, fiind o dispoziție consacrată de legiuitor, independent de voința părții vătămate. De altfel, prin formularea plângerii prealabile se are în vedere infracțiunea. Astfel, este firesc ca, în măsura în care există mai mulți participanți, plângerea formulată împotriva unuia dintre ei să atragă răspunderea tuturor, infracțiunea fiind consecința contribuției tuturor participanților. Totodată, formularea unor plângeri prealabile are efecte in rem, cu privire la faptă. În noul Cod penal, în ceea ce privește retragerea plângerii prealabile, legiuitorul a renunțat la principiul solidarității. Apreciază că trebuie avută în vedere și reconfigurarea instituției împăcării, care este posibilă exclusiv pentru infracțiunile la care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Având în vedere aceste aspecte, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 20 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 265/180/2016, Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 157 alin. (2) și alin. (3) din Codul penal, excepție ridicată de Mănăilă Ovidiu Neculai într-o cauză penală.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia prezintă elemente referitoare la principiul oficialității și excepțiile de la acest principiu, la principiul disponibilității și la procedura plângerii prealabile. Susține autorul excepției că o critică ce poate fi adusă dispozițiilor art. 157 alin. (2) și alin. (3) din Codul penal este aceea că făptuitorul nu va fi tras la răspundere penală pentru fapta care a vătămat mai multe persoane, decât dacă toate victimele își retrag plângerile prealabile, chiar și în cazul în care doar una dintre victime a formulat plângere prealabilă. Totodată, este atrasă răspunderea penală a tuturor participanților la săvârșirea faptei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține cu privire numai la unii dintre aceștia.

6. Din analiza dispozițiilor criticate rezultă o diferențiere între persoane aflate în aceeași situație, acestea fiind supuse unui tratament juridic diferențiat. De exemplu, în cazul indivizibilității active, făptuitorul împotriva căruia nu s-a formulat plângere prealabilă, în lipsa voinței persoanei vătămate nu poate beneficia de instituția retragerii plângerii sau de instituția acordului de mediere. În continuare, făcând referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, autorul excepției arată că, din noțiunea de proces echitabil, pot fi sintetizate și alte principii, și anume egalitatea de arme și respectarea contradictorialității. Egalitatea de arme presupune tratarea egală pe toată durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal, fără ca una dintre părți să fie avantajată în raport cu cealaltă. Trebuie să existe posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza în condiții care să nu plaseze partea într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul.

7. Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Susține că dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală instituie principiul liberului acces la justiție, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, precum și cel al dreptului la un proces echitabil, conform căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Apreciază că nu se poate reține o încălcare a acestor principii constituționale prin faptul că persoana vătămată printr-o infracțiune (care a adus vătămare mai multor persoane), deși nu a formulat plângere împotriva făptuitorului, devine subiect procesual în cauza penală, dacă una dintre celelalte persoane vătămate au formulat plângere. Principiul liberului acces la justiție consacră posibilitatea concretă și efectivă pe care legea trebuie să o confere unei persoane de a se adresa unei instanțe de judecată pentru examinarea pretențiilor și valorificarea drepturilor sale. Pe de altă parte, liberul acces la justiție nu presupune dreptul unei persoane, căreia legea îi atribuie o anumită calitate procesuală într-un proces penal, în anumite condiții strict determinate de lege, de a nu participa la acea procedură. Totodată, nu se poate considera că dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât normele legale vizate nu dau naștere unor situații discriminatorii între persoanele aflate în aceeași situație, acestea fiind aplicabile în mod nediscriminatoriu pentru toate ipotezele ce intră sub incidența lor.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile art. 157 alin. (2) din Codul penal consacră principiul indivizibilității active a răspunderii penale, potrivit căruia, în cazul unei pluralități de persoane vătămate, nu se poate vorbi de lipsa plângerii prealabile decât dacă niciuna dintre acestea nu a introdus plângere în termenul legal. Dacă însă una dintre ele s-a plâns, este suficient pentru tragerea la răspundere penală a infractorului. Art. 157 alin. (3) din Codul penal consacră principiul indivizibilității pasive a răspunderii penale. Dacă persoana vătămată se plânge împotriva unuia dintre participanți, este firesc să fie trași la răspundere toți participanții, plângerea prealabilă fiind considerată ca fiind făcută împotriva tuturor. Dacă în cursul judecății apar date sau indicii că la săvârșirea faptei au participat și alte persoane, procesul penal poate fi extins cu privire la aceste persoane, deoarece, prin lege, se consideră că plângerea prealabilă a fost făcută față de toți participanții. Astfel, dispozițiile analizate nu conțin prevederi de natură să reglementeze existența unei discriminări, nefiind incidente în cauză niciunul dintre criteriile de discriminare prezente în art. 4 din Constituție. Articolul de lege invocat se aplică nediferențiat tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, fără privilegii și fără discriminări. Mai mult, dispozițiile art. 157 alin. (3) din Codul penal nu numai că nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, dar chiar constituie o reflectare a acestuia, deoarece asigură tragerea la răspundere penală a tuturor făptuitorilor.

10. Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Textele legale criticate consacră principiul indivizibilității răspunderii penale, exprimate în regula că plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul participației penale, atrage răspunderea penală a tuturor participanților, chiar dacă ea a fost făcută numai cu privire la unul dintre aceștia. Acest efect al plângerii prealabile se produce chiar împotriva voinței persoanei vătămate, astfel încât nu se poate vorbi de vreun privilegiu al acesteia și deci de o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, Avocatul Poporului apreciază că art. 157 alin. (2) și alin. (3) din Codul penal nu instituie niciun fel de discriminări de natură a determina aplicarea lor în mod diferențiat tuturor persoanelor care se află în aceeași situație juridică, ci constituie o reflectare a prevederilor constituționale invocate. De asemenea, dispozițiile legale nu aduc atingere accesului liber la justiție, consacrat în art. 21 din Constituție. Infracțiunea fiind unică și fiind rezultatul contribuției tuturor făptuitorilor, indiferent de forma de participație - coautorat, instigare, complicitate -, ea constituie temeiul răspunderii penale pentru toți. Pluralitatea de infractori presupune contribuții efective ce țin de latura obiectivă a infracțiunii și voința comună de a coopera la săvârșirea unei infracțiuni. De aceea, legea prevede că, pentru tragerea la răspundere penală a tuturor făptuitorilor, este suficient ca persoana vătămată să facă plângere numai cu privire la unul dintre aceștia, indiferent dacă îi cunoștea sau nu pe ceilalți ori nu a dorit să depună plângere împotriva lor. Datorită indivizibilității răspunderii penale, care decurge din unitatea infracțiunii, plângerea prealabilă atrage răspunderea tuturor, indiferent de voința persoanei vătămate, astfel încât, fiind formulată cu privire la unul sau la unii dintre făptuitori, ea atrage, prin voința legii, răspunderea penală a tuturor. Dacă persoana vătămată nu dorește să fie trași la răspundere unii dintre participanți, ea se poate împăca cu aceștia, fapt ce determină numai înlăturarea răspunderii lor penale, împăcarea având un caracter personal.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul- raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 157 alin. (2) și alin. (3) din Codul penal, cu următorul conținut:

"

(2) Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele.

(3) Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la săvârșirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea."

14. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și art. 21 referitor la accesul liber la justiție.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 7 din Codul de procedură penală consacră principiul oficialității procesului penal, care presupune regula potrivit căreia actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, de organele judiciare competente, independent de voința părților procesuale. În doctrină s-a precizat că raportul penal de conflict, născut din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, trebuie adus în fața organelor judiciare în vederea stabilirii caracterului infracțional și stabilirii consecințelor pentru persoana vinovată. Cu toate acestea, există și cazuri în care, pentru considerente de politică penală, promovarea sau exercitarea acțiunii penale este subordonată unor condiții în lipsa cărora acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, un exemplu în acest sens fiind plângerea prealabilă. Plângerea prealabilă poate fi calificată ca fiind actul procesual prin care persoana vătămată prin infracțiune își manifestă voința de a fi tras la răspundere penală făptuitorul.

16. Așa fiind, Curtea constată că principiul oficialității cunoaște și o serie de excepții, care au un caracter absolut, denumite cazuri de disponibilitate. Astfel, condiționarea punerii în mișcare a acțiunii penale de existența plângerii prealabile a persoanei vătămate a fost caracterizată de Curte ca reprezentând o excepție de la regula generală a oficialității procesului penal (Decizia nr. 162 din 21 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000).

17. Potrivit art. 295 din Codul de procedură penală, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere. Condiția formulării unei plângeri prealabile pentru a putea fi pusă în mișcare acțiunea penală este menționată expres pentru anumite infracțiuni și nu poate fi extinsă cu privire la alte infracțiuni.

18. În ceea ce privește dispozițiile art. 157 alin. (2) din Codul penal, Curtea observă că acestea au o reglementare similară celor din art. 131 alin. 3 din Codul penal din 1969, legiuitorul menținând principiul indivizibilității (solidarității) active a plângerii prealabile. Cu alte cuvinte, în cazul existenței mai multor persoane vătămate, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale este suficientă formularea plângerii prealabile doar de către una dintre acestea. Referitor la dispozițiile art. 157 alin. (3) din Codul penal, Curtea observă că acestea au o reglementare similară celor din art. 131 alin. 4 din Codul penal din 1969, legiuitorul menținând principiul indivizibilității (solidarității) pasive a plângerii prealabile. Cu alte cuvinte, în situația săvârșirii infracțiunii de mai multe persoane, fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut doar cu privire la unul dintre aceștia.

19. Referitor la aceste aspecte, Curtea a reținut că, în cazul pluralității de făptuitori, legea prevede că, dacă plângerea s-a realizat numai cu privire la unul dintre ei, toți făptuitorii vor fi trași la răspundere penală, ca participanți la infracțiune, chiar dacă persoana vătămată nu ar dori acest lucru. Infracțiunea fiind unică și fiind rezultatul contribuției tuturor făptuitorilor, indiferent de forma de participație: coautorat, instigare, complicitate, ea constituie temeiul răspunderii penale pentru toți. Pluralitatea de infractori presupune contribuții efective ce țin de latura obiectivă a infracțiunii și voința comună de a coopera la săvârșirea unei infracțiuni. De aceea, legea prevede că, pentru tragerea la răspundere penală a tuturor făptuitorilor, este suficient ca persoana vătămată să facă plângere numai cu privire la unul dintre aceștia, indiferent dacă îi cunoștea sau nu pe ceilalți ori nu a dorit să depună plângere împotriva lor. Datorită indivizibilității răspunderii penale, care decurge din unitatea infracțiunii, plângerea prealabilă atrage răspunderea tuturor, indiferent de voința persoanei vătămate, astfel încât, fiind formulată cu privire la unul sau la unii dintre făptuitori, ea atrage, prin voința legii, răspunderea penală a tuturor (Decizia nr. 183 din 20 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 15 octombrie 2002).

20. În continuare, Curtea constată că, în realitate, critica de neconstituționalitate a autorului excepției rezidă în aceea că "făptuitorul împotriva căruia nu s-a formulat plângere prealabilă, în lipsa voinței persoanei vătămate nu poate beneficia de instituția retragerii plângerii sau instituția acordului de mediere, deși aceste instituții impun premisa existenței unei astfel de plângeri".

21. Astfel, Curtea reține că autorul criticilor de neconstituționalitate este, în realitate, nemulțumit de dispozițiile art. 158 alin. (2) din Codul penal, care dispun că "retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă", dispoziții care stabilesc o schimbare de optică a legiuitorului, care renunță la preluarea principiului indivizibilității (solidarității) active și pasive în materia retragerii plângerii prealabile. Cu alte cuvinte, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală doar în ceea ce privește persoana față de care plângerea a fost retrasă, producând efecte in personam. Astfel, în cazul mai multor făptuitori, retragerea plângerii prealabile față de unul dintre ei nu va produce efecte și asupra celorlalți față de care procesul penal va continua.

22. Așa fiind, Curtea constată că problema de constituționalitate ridicată de autorul excepției nu ține de modul de reglementare a dispozițiilor art. 157 alin. (2) și alin. (3) din Codul penal, ci de modul de reglementare a dispozițiilor art. 158 alin. (2) din același act normativ, care însă nu au fost criticate în prezenta cauză. Or, o eventuală pronunțare asupra constituționalității dispozițiilor procesual penale ar avea semnificația unei sesizări din oficiu a Curții, care însă nu este posibilă având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată (...) ", iar potrivit art. 29 alin. (1) din același act normativ, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia" (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 20 aprilie 2018, paragrafele 35-37).

23. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 157 alin. (2) și alin. (3) din Codul penal.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 157 alin. (2) și alin. (3) din Codul penal, excepție ridicată de Mănăilă Ovidiu Neculai în Dosarul nr. 265/180/2016 al Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...