Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 148/2001 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 592 din 20 septembrie 2001.

În vigoare de la 20 septembrie 2001

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Lucian Mihai - președinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Gabriela Ghiță - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din "Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri", republicat, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Mariana Ivaniuc în Dosarul nr. 6.011/CA/2000 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și comercial.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10 aprilie 2001 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 24 aprilie 2001 și apoi la 8 mai 2001.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 septembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 6.011/CA/2000, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și comercial a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din "Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri", republicat, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/1999, aprobată prin Legea nr. 18/2000, modificat și prin Ordonanța Guvernului nr. 119/2000. Excepția a fost ridicată de Mariana Ivaniuc printr-o acțiune civilă formulată în baza Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate contravin art. 16 din Constituție, întrucât acordă "soțiilor, soților celor decedați și cetățenilor români cu domiciliul în străinătate mai multe drepturi decât titularilor de drepturi, care au suportat efectiv abuzurile dictaturii comuniste".

Instanța de judecată, exprimându-și opinia, apreciază că excepția este întemeiată, deoarece textul de lege criticat "încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii pentru că permite depunerea cererilor vizând acest decret-lege de către cetățenii români cu domiciliul în străinătate și după data de 15 martie 2000".

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, luând în considerare jurisprudența Curții Constituționale, apreciază că excepția este întemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate contravin art. 16 din Constituție privind egalitatea cetățenilor în fața legii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 8 alin. (3) din "Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri", republicat, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 22 februarie 1999), aprobată și modificat prin Legea nr. 18/2000 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 martie 2000), modificat și prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999), precum și prin Ordonanța Guvernului nr. 119/2000 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000).

Aceste dispoziții legale aveau la data pronunțării încheierii de sesizare a Curții Constituționale (12 septembrie 2000) următorul cuprins: "Cererile pentru stabilirea drepturilor titularilor, prevăzute de prezentul decret-lege, se pot depune la direcțiile generale de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, până cel mai târziu la data de 15 martie 2000, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a1), care pot depune cereri până la data de 31 decembrie 2000. După data de 15 martie 2000 și, respectiv, 31 decembrie 2000 direcțiile generale de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, vor primi spre rezolvare numai cererile depuse de soții (soțiile) celor decedați, prevăzuți la art. 4, și de cetățenii români cu domiciliul în străinătate, prevăzuți la art. 11."

În vederea examinării dispozițiilor legale criticate Curtea reține în prealabil că textul lit. a1) a art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările ulterioare, are următorul cuprins: "a fost persecutată sau deportată de către regimul instaurat în România cu începere de la data de 14 septembrie 1940 până la data de 23 august 1944 din motive etnice și rasiale;". Litera a1) a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999).

De asemenea, Curtea reține că dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2), precum și ale art. 11 alin. (1) din Decretullege nr. 118/1990, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, au următorul conținut:

- Art. 4:

"

(1) Soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați sau prizonieri, are dreptul la o indemnizație lunară de 60.000 lei neimpozabilă, dacă ulterior, nu s-a recăsătorit.

(2) De aceleași drepturi beneficiază soțul (soția) celui care a decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din deportare sau din prizonierat, dacă, ulterior, nu s-a recăsătorit.";

- Art. 11 alin. (1): "Beneficiază de prevederile prezentului decret-lege și cetățenii români cu domiciliul în străinătate."

Autorul excepției susține că dispozițiile art. 8 alin. (3) din decretul-lege criticat, prin regimul juridic diferit aplicabil celor două categorii de cetățeni români, încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Examinând excepția, Curtea constată că argumentul invocat în susținerea acesteia este întemeiat. Dispozițiile legale criticate, limitând în timp posibilitatea depunerii cererilor pentru stabilirea drepturilor ce se cuvin în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările ulterioare, în funcție de calitatea persoanei (persoană având domiciliul în țară sau în străinătate; titular sau soț/soție al/a celui decedat), contravin principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Acest principiu este aplicabil, prin natura lui, în cazul tuturor drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție sau prin lege.

În legătură cu aplicarea principiului egalității Curtea Constituțională a stabilit însă în mod constant în jurisprudența sa că "violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite" (Decizia Curții Constituționale nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).

În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, în aplicarea principiului nediscriminării prevăzut la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a stabilit că orice diferență de tratament făcută de stat între persoane aflate în situații similare trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă (de exemplu, în cazul "Markx împotriva Belgiei", 1979).

În aceste condiții Curtea Constituțională constată că nu are o justificare obiectivă și rezonabilă stabilirea unui termen pentru depunerea cererilor privind stabilirea drepturilor titularilor, în timp ce pentru cererile depuse de soții/soțiile celor decedați și pentru cele depuse de cetățenii români cu domiciliul în străinătate nu este prevăzut nici un termen.

Pe de altă parte, Curtea observă că ulterior sesizării sale termenul de depunere a cererilor pentru stabilirea drepturilor ce se cuvin în baza decretului-lege criticat a fost prelungit în temeiul art. 7 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 8 noiembrie 2000, potrivit căruia: "Cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute în prezenta ordonanță se depun la direcția generală de muncă și protecție socială teritorială până la data de 31 martie 2001. După această dată se vor primi doar cererile persoanelor prevăzute la art. 3, precum și cele ale cetățenilor români cu domiciliul în străinătate." Aceste dispoziții legale mențin discriminarea nejustificată între cele două categorii de beneficiari ai drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat.

În consecință, Curtea urmează să admită excepția de neconstituționalitate și să constate că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Mariana Ivaniuc în Dosarul nr. 6.011/CA/2000 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și comercial și, în consecință, constată că sunt neconstituționale dispozițiile art. 8 alin. (3) din "Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri", republicat, cu modificările ulterioare, dispoziții prin care se prevăd termene pentru depunerea cererilor privind stabilirea drepturilor titularilor.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2001.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Doina Suliman

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...