Universul Juridic nr. 10/2018

Pactele civile de solidaritate
de Anca Doriana Muntean

12 octombrie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Introducere

Pentru o lungă perioadă de timp oamenii s-au organizat și s-au dezvoltat într-un climat care funcționa în conformitate cu reguli simple, clare, definite de cele mai multe ori prin prisma instinctului de supraviețuire.

Însă, la nivel global, populația a înregistrat o creștere substanțială, care a determinat deopotrivă și adoptarea unui anumit comportament în cadrul diferitelor forme de organizare socială, acestea devenind din ce în ce mai elaborate pe măsură ce oamenii descopereau noi teritorii sau reușeau să contureze diferite mijloace care le ușurau traiul de zi cu zi, ajungând la ceea ce cunoaștem noi astăzi, din punct de vedere social, economic, religios, legislativ, geografic sau politic.

Chiar dacă această luptă pentru supraviețuire și pentru prosperitate a îmbrăcat diverse mantii de-a lungul timpului, instituind reguli care produc ecou și astăzi, pe de o parte, ori care au condus la înlăturarea altora, pe de altă parte, în ciuda numeroaselor războaie purtate, care au avut cauze dintre cele mai diverse, la baza acestor manifestări s-au aflat mereu grupuri de oameni organizați în diverse forme. Suntem de părere că despre orice formă de organizare am putea vorbi, toate au avut la bază familia.

De-a lungul timpului, dincolo de realitatea biologică dintre oameni, au apărut și norme de conviețuire socială, morale și juridice. În ceea ce privește familia în ansamblul său, aceasta a cunoscut o evoluție semnificativă, până de curând cu un puternic accent pe supremația bărbatului, în calitate de cap al familiei(1). Prin prisma dreptului, ca o oglindire a moralei și a crezurilor religioase, de la familia biologică, s-a ajuns la familia "juridică", care ia naștere ( potrivit viziunii legiuitorului român, dar nu doar a sa) prin căsătorie, recunoscută secole întregi ca unica formă de conviețuire dintre un bărbat și o femeie, agreată de societate(2). Nu considerăm însă că se poate afirma că aceasta era și singura, indiferent care erau motivele determinante.

Astfel, relațiile de conviețuire care se stabilesc între două persoane (de sex diferit sau chiar de același sex - în multe state din lume), nu îmbracă întotdeauna haina căsătoriei. În prezent, cunoaștem această stare de fapt sub titlul de concubinaj sau uniune de fapt, fără a ne limita însă numai la aceste noțiuni. Pe fondul unei astfel de realități sociale, dar și datorită dimensiunii ei, numeroase state din lume(3) au înțeles să creeze un corp de norme juridice și pentru astfel de uniuni, care poartă denumirea de parteneriate înregistrate, pacte civile de solidaritate, parteneriate civile, uniuni libere, denumiri care diferă de la un stat la altul, dar care au, în principiu, aceeași fundamentare juridică.

De la momentul la care au prins ființă în legislația a diferite state din lume, parteneriatele civile au fost privite în mod diferit, fie ca un progres legislativ care vizează minoritățile, fie ca un mijloc de suprimare a unor valori morale, respectiv ca un instrument de destabilizare a unei forme vechi de conviețuire - căsătoria.

Pactele civile de solidaritate s-au strecurat în sfera raporturilor juridice europene la mijlocul anului 1989. Primul stat din Europa care a structurat un corp de norme juridice pentru o formă de conviețuire dintre două persoane, alternativă căsătoriei, a fost Danemarca. La 7 iunie 1989 a fost adoptată Legea nr. 372/1989 care reglementa parteneriatele înregistrate(4), acesta urmând a intra în vigoare la 1 octombrie 1989, conform art. 6 din actul normativ amintit. Printr-o astfel de inițiativă legislativă, Danemarca s-a remarcat ca prima țară din lume care a înțeles să acorde un statut juridic cuplurilor homosexuale(5), oferind acestora un statut juridic special, similar căsătoriei. Reglementarea nu a privit inițial și Insulele Feroe și nici Groenlanda(6), ca părți ale Regatului danez.

Cel mai important aspect prevăzut în cuprinsul legii privind parteneriatul înregistrat din Danemarca este faptul că aduce pentru prima dată pe continentul nostru ideea că ideea de cuplu trebuie privită și din altă perspectivă, adică una mai extinsă, nonconformistă, care oglindește realitatea socială a vremurilor.

Cu toate acestea, persoanele care sprijineau această idee și se identificau cu principiile directoare ale parteneriatului înregistrat, în special persoanele de același sex care încheiau o astfel de convenție, au aspirat la mai mult, în sensul conturării unui proiect de lege prin care le era permis chiar și acestora din urmă să încheie în mod valabil o căsătorie. Demersul pentru extinderea drepturilor persoanelor de același sex care puteau încheia un parteneriat de acest gen s-a încheiat pentru Danemarca în anul 2012, când, după câteva inițiative legislative eșuate, a fost adoptată Legea nr. 106/2012 prin care s-au adus amendamente legii privind încheierea căsătoriei în Danemarca, fiindu-le recunoscută posibilitatea de a încheia în mod legal o căsătorie chiar și cuplurilor formate din persoane de același sex.

În ceea ce privește parteneriatele civile, alte state care au urmat modelul Danemarcei au fost Norvegia, care a promulgat în anul 1993 Legea nr. 40/1993 privind Parteneriatele înregistrate încheiate de cuplurile homosexuale, Suedia - Legea nr. 1117/1994 privind parteneriatele înregistrate, care a produs efecte juridice începând cu data de 1 ianuarie 1995, precum și numeroase alte state din Europa(7) .

Olanda, a făcut și ea un pas important în această direcție, adoptând în anul 1997 Legea nr. 324/1997 care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998, prin intermediul căreia au fost modificate dispozițiile Cărții I a Codului civil olandez, fiind recunoscut dreptul persoanelor de același sex sau de sex diferit de a încheia un parteneriat înregistrat. Astfel, după ce această alternativă la căsătorie a fost recunoscută numai persoanelor de același sex, Olanda este cea care statuează că acest drept este recunoscut atât cuplurilor homosexuale, cât și celor heterosexuale care trăiesc și se gospodăresc împreună, ca o alternativă la căsătorie pentru acestea din urmă.

Olanda, la rândul său, a inspirat Franța, care a adoptat Legea nr. 99-944/1999 prin care a reglementat pactele civile de solidaritate, ce puteau fi încheiate atât între persoane de sex diferit cât și între persoane de același sex, și care, din punct de vedere juridic ofereau mult mai multe beneficii decât concubinajul care se bucura și la vremea respectivă de o recunoaștere juridică(8), însă care nu aducea prea multe beneficii cuplurilor care se hotărau să obțină un certificat notarial care să ateste această stare de fapt.

Acestea sunt numai câteva exemple ale unor state din Europa care au înțeles să creeze un cadru legislativ pentru acele cupluri care nu se încadrau în normele clasice de organizare a vieții în comun (și, după cum vom vedea, îndelung criticate ca discriminatorii). La o primă și sumară analiză, s-ar putea spune că prin astfel de tehnici legislative s-a marcat în plan juridic o realitate socială, menită să reducă diferențele de tratament juridic între grupurile minoritare (declarate ca aparținând comunității LGBT) și majoritatea heterosexuală.

Dar ce reprezintă acest parteneriat? Dincolo de denumirea pe care o poartă - "parteneriat înregistrat" (Danemarca, Norvegia, Suedia etc.), "pact civil de solidaritate" (Franța), "parteneriat de viață" (Germania), "parteneriat civil" (Marea Britanie, Țara Galilor, Scoția) etc. - acesta se materializează printr-un contract încheiat între două persoane majore, de sex diferit sau de același sex, în vederea organizării vieții lor în comun(9). Prin trimitere la reglementarea cuprinsă în Legea Parteneriatului înregistrat din 2004(10) adoptată în Marea Britanie, observăm că aceasta vorbește numai despre noțiunea de parteneriat, care îmbracă forma unui document încheiat în formă scrisă, fiind evitată noțiunea de contract. Având în vedere faptul că în lipsa acordului de voință parteneriatul nu se poate desăvârși juridic, apreciem că ceea ce prezintă importanță sunt efectele pe care legea le leagă de acest consimțământ și nu instrumentul juridic în care se concretizează.

Observăm astfel că parteneriatele civile, prin natura lor, dincolo de faptul că recunosc chiar și persoanelor de același sex posibilitatea de a-și organiza juridic modul de viață, aspect care multă vreme a fost interzis, evită asumarea tuturor obligațiilor care decurg din relațiile de familie ca urmare a încheierii unei căsătorii, și vin în sprijinul activității curente, de zi cu zi a cuplurilor care încheie un astfel de parteneriat. În prezent încă mai există state care interzic relațiile dintre persoane de același sex, cum sunt, spre exemplu, Nigeria, Somalia, Sudan, Yemen, Iran, Irak, Qatar și altele, condamnând la închisoare persoanele găsite vinovate de astfel de acte(11).

2. Propunerea privind reglementarea parteneriatului civil în România

La 1 octombrie 2011, când a intrat în vigoare noul Cod civil care, așa cum știm, a adus importante modificări în sfera relațiilor de familie, nu a făcut și saltul așteptat de membrii comunității LGBT sau de susținătorii acestora, în sensul că orice altă formă de conviețuire dintre două persoane, în afară de căsătoria încheiată între un bărbat și o femeie, a fost lăsată în afara legii. Mai mult decât atât, art. 277 alin. (1) C. civ. interzice în mod expres căsătoria dintre persoanele de același sex.

De asemenea, art. 277 alin. (3) C. civ. stipulează faptul că parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini, nu sunt recunoscute în România.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...