Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 84/2018 pentru completarea unor acte normative din domeniul construcțiilor

Modificări (1), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 18 septembrie 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Întrucât România are, potrivit acordului de parteneriat încheiat cu Uniunea Europeană și Cărții albe a transporturilor, obligația de a finanța, inclusiv prin utilizarea fondurilor structurale nerambursabile, și de a finaliza cu prioritate proiectele de infrastructură transeuropeană de transport situate pe rețeaua TEN-T Core și pe rețeaua TEN-T Comprehensive,

deoarece rețelele de transport TEN-T Core și Comprehensive sunt interconexiuni transeuropene care contribuie la îmbunătățirea liberei circulații a persoanelor, bunurilor, capitalurilor și serviciilor și la promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale și contribuie la realizarea unei economii de piață sociale mai competitive,

ținând cont de faptul că reglementările actuale în domeniul construcțiilor, cu referire atât la calitatea acestora, cât și la autorizarea lucrărilor de construcții, nu acoperă toate situațiile întâlnite în implementarea proiectelor de infrastructură de transport de interes național,

având în vedere faptul că lucrările aferente proiectelor de investiții în infrastructura de transport de interes național sunt realizate în baza contractelor încheiate în conformitate cu dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice sau ale Hotărârii Guvernului nr. 1.405/2010 privind aprobarea utilizării unor condiții contractuale ale Federației Internaționale a Inginerilor Consultanți în Domeniul Construcțiilor (FIDIC) pentru obiective de investiții din domeniul infrastructurii de transport de interes național, finanțate din fonduri publice, acte normative care prevăd și alte situații în care se poate realiza recepția lucrărilor,

luând în considerare faptul că, potrivit prevederilor în vigoare, lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor,

având în vedere că din practica implementării proiectelor de modernizare/reabilitare a infrastructurii de transport rutier/feroviar de interes național rezultă imposibilitatea recepționării în vederea dării în folosință pe loturi, secțiuni, sectoare sau obiecte de lucrări incluse în autorizația de construire, prevăzute într-un contract sau în contracte de execuție diferite, care fac parte din proiecte complexe pentru care s-a emis o singură autorizație de construire, în situația în care acestea pot fi utilizate separat, conform destinației lor. Subliniem în acest context situațiile în care executarea lucrărilor respective are în vedere menținerea legăturilor rutiere/feroviare care asigură conexiunile majore în teritoriu și care impun executarea lucrărilor sub trafic, pe câte un sens/linie de cale ferată, și redeschiderea traficului după finalizarea lucrărilor la una dintre căi.

Ținând seama de particularitățile de organizare, finanțare și implementare și de faptul că natura complexă a proiectelor de investiții în infrastructura de transport de interes național, desfășurate de către companiile naționale/societățile comerciale aflate sub autoritatea/subordinea/coordonarea Ministerului Transporturilor, precum și importanța strategică a acestora determină ca pentru aceste obiective de investiții să existe reglementări specifice privind recepția lucrărilor,

având în vedere că promovarea modificărilor/completărilor actelor normative sub forma inițiativei legislative ar urma să întârzie în mod considerabil programele de lucrări de realizare a proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport, iar implementarea proiectelor privind sectoarele situate pe teritoriul României din coridoarele europene de transport va fi mult întârziată, în cazul în care modificările legislative propuse nu vor fi adoptate și nu vor intra în vigoare în cel mai scurt termen,

întrucât întârzierea implementării proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport are impact direct asupra pierderii de sume alocate României prin Programul operațional Infrastructură mare estimate la aproximativ 6,8 miliarde euro, context în care se impune reglementarea în regim de urgență a unor măsuri pentru diminuarea acestei categorii de risc,

având în vedere că neadoptarea prezentului act normativ ar putea conduce inclusiv la întârzierea în ceea ce privește respectarea acordurilor încheiate cu partenerii internaționali privind creșterea mobilității și interoperabilității infrastructurii de transport,

luând în considerare disfuncționalitățile existente în implementarea proiectelor aferente infrastructurii de transport de interes național din domeniul rutier și feroviar ca obiective de utilitate publică, care au impact negativ asupra așezărilor umane și a obiectivelor economice prin neasigurarea conectării, fără întreruperi, a tuturor localităților țării la rețeaua națională și la sistemele internaționale de transport,

ținând cont de faptul că neaprobarea măsurilor preconizate poate conduce inclusiv la imposibilitatea diminuării emisiilor poluante existente, generate de transporturi cu efecte directe asupra sănătății populației și/sau mediului înconjurător,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

având în vedere că proiectele de infrastructură transeuropeană de transport vizează interesul public și strategic și sunt o prioritate a programului de guvernare și măsurile pentru accelerarea implementării acestora constituie situație de urgență și extraordinară,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. I. -

După alineatul (22) al articolului 37 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (23), cu următorul cuprins:

"

(23) Se pot recepționa ca fiind terminate loturi, secțiuni, sectoare sau obiecte de lucrări incluse în autorizația de construire, prevăzute într-un contract sau în contracte de execuție diferite, în situația în care acestea pot fi utilizate separat, conform destinației lor."

Art. II. - Modificări (1)

După alineatul (1) al articolului 41 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 30 septembrie 2016, cu modificările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

"

(11) Prin excepție de la prevederile alin. (1) pentru lucrările de infrastructură rutieră și feroviară de interes național, Regulamentul privind recepția construcțiilor se elaborează de Ministerul Transporturilor, se avizează de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Paul Stănescu
Ministrul transporturilor,
Lucian Șova

București, 13 septembrie 2018.

Nr. 84.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...