Art 18 | Ordonanță de urgență 41/2014

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Art. 18. -

(1) Agenția își va desfășura activitatea în baza manualelor de proceduri și a instrucțiunilor de lucru aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. Referințe (3)

(2) În vederea îndeplinirii atribuțiilor de verificare, evaluare și control al proiectelor, atât înainte, cât și după aprobarea plăților acestora, Agenția are dreptul să solicite și să obțină gratuit informații de la ministere, de la autoritățile administrației publice centrale și locale și de la alte instituții publice, în condițiile legii.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 41/2014:
Art 8
Art 9
Art 10
Art 11
Art 12
Art 13
Art 14
Art 15
Art 16
Art 17
Art 18
Art 19
Art 20
Art 21
Art 22
Art 16 "
;
se încarcă...