Sesizare | Ordonanță de urgență 34/2014

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Competență, sesizare și control -
ARTICOLUL 27
Sesizare

(1) În vederea asigurării respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență de către profesioniști, persoanele fizice sau organizațiile care, potrivit legii, au un interes legitim, inclusiv organizațiile de consumatori sau organizațiile profesionale, pot fie să sesizeze Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor ori Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații în legătură cu încălcările prevederilor prezentei ordonanțe de urgență astfel ca aceasta să decidă asupra reclamațiilor, fie să inițieze acțiuni în justiție împotriva profesioniștilor care au săvârșit sau sunt susceptibili să săvârșească încălcări ale prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Profesioniștii concurenți pot informa Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor sau Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații în legătură cu încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 34/2014:
Domeniul de aplicare
Livrare
Comisioane pentru folosirea unor mijloace de plată
Transferarea riscului
Comunicarea prin telefon
Plăți suplimentare
Vânzarea nesolicitată
Termene
Caracterul imperativ al legii
Informare
Sesizare
Sancțiuni
Modificarea și completarea unor acte normative
Art 17^1 "
Art 27^1 "
Art 51 "
Art 52 "
Art 53 "
Art 54 "
Art 55 "
Art 56 "
;
se încarcă...