Art 120 " | Ordonanță de urgență 34/2014

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

La articolul 120, alineatul (1) și alineatul (2) litera a) se modifică și vor avea următorul cuprins: - " -
Art. 120. -

(1) ANCOM are dreptul să solicite persoanelor care furnizează sau au furnizat rețele sau servicii de comunicații electronice ori facilități asociate informațiile, inclusiv de natură financiară, necesare în vederea exercitării atribuțiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, de legislația specială din domeniul comunicațiilor electronice sau de legislația din domeniul protecției consumatorilor în cazurile în care competența de monitorizare și verificare a acestor obligații aparține și ANCOM.

(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) pot fi solicitate de ANCOM în special în următoarele scopuri:

a) verificarea respectării obligațiilor prevăzute de dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență, de legislația din domeniul protecției consumatorilor în cazurile în care competența de monitorizare și verificare a acestor obligații aparține și ANCOM sau ale legislației speciale din domeniul comunicațiilor electronice ori impuse de ANCOM în conformitate cu aceste dispoziții, precum și punerea în aplicare și executarea regulamentelor Uniunii Europene din domeniul comunicațiilor electronice, în special în ceea ce privește monitorizarea pieței și verificarea respectării obligațiilor furnizorilor de rețele sau de servicii de comunicații electronice care decurg din aceste regulamente, în cazurile în care competența de monitorizare și verificare a acestor obligații aparține autorității naționale de reglementare;".

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 34/2014:
Art 58 "
Art 59 "
Art 59^1 "
Art 59^2 "
Art 59^3 "
Art 59^4 "
Art 59^5 "
Art 59^6 "
Art 59^7 "
Art 59^8 "
Art 120 "
Intrare în vigoare și aplicare
Informarea Comisiei Europene
Abrogări
;
se încarcă...