Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 179/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, precum și ale art. 24, art. 31, art. 32, art. 33, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Modificări (...), Reviste (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 03 iunie 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Bianca Drăghici - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Angela Eugenia Sora, Angela Eugenia Mateescu, Adina Macahaniuc și Ecaterina Ghețu în Dosarul nr. 63.294/3/2011, Manuela Beatrice Breahnă și Paul Sergiu Breahnă în Dosarul nr. 19.211/3/2012, Alexandru Marinete, Marioara Tiron și Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A. în Dosarul nr. 2.031/3/2012, Liviu-Niculae Furnicescu și Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A. în Dosarul nr. 2.374/3/2012 ale Tribunalului București - Secțiile a IV-a civilă și a V-a civilă și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 584D/2013, nr. 585D/2013, nr. 623D/2013 și nr. 645D/2013.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 martie 2014, în prezența doamnei avocat Victoria Prioteșescu din Baroul București, reprezentant al părților Angela Eugenia Sora, Angela Eugenia Mateescu, Adina Macahaniuc și Ecaterina Ghețu, Liviu-Niculae Furnicescu și Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A., precum și a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 1 aprilie 2014.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

3. Prin Încheierea din 13 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 63.294/3/2011, Încheierea din 13 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 19.211/3/2012, Încheierea din 19 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.031/3/2012 și Încheierea din 26 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.374/3/2012, Tribunalul București - Secțiile a IV-a civilă și a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

4. Excepția a fost ridicată de Angela Eugenia Sora, Angela Eugenia Mateescu, Adina Macahaniuc, Ecaterina Ghețu, Manuela Beatrice Breahnă, Paul Sergiu Breahnă, Alexandru Marinete, Marioara Tiron, Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A. și Liviu-Niculae Furnicescu în cauze având ca obiect soluționarea unor cereri formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia apreciază că, raportat la definiția legii, art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar trebui interpretat că se aplică doar cererilor aflate în etapa de finalizare a procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, cea de a doua etapă pe care trebuie să o parcurgă persoanele ale căror cereri au fost formulate și depuse în termen legal, după recunoașterea dreptului.

6. Se susține, de asemenea, că judecând după faptul că, prin textul legii, nu au fost abrogate niciuna din dispozițiile Legii nr. 10/2001 și că prevederile art. 25 din această lege rămân în continuare aplicabile, textul de lege criticat ignoră faptul că, în procedura administrativă, subzistă în continuare obligativitatea unității deținătoare de a se pronunța prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare și că termenele prevăzute de art. 33, 34 și 35 sunt termene generale destinate entităților învestite de lege, în vederea atingerii scopului legii. Litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării acesteia, iar faptul că în cursul judecății a apărut Legea nr. 165/2013, care reglementează alte termene și condiții decât cele de la momentul formulării și înregistrării cererilor de chemare în judecată, ce urmează a li se aplica în condițiile art. 4 din această lege, răstoarnă principiul fundamental al neretroactivității legii. Termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 rămâne câștigat cauzelor aflate pe rolul instanțelor, învestite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind singurul termen la care s-au raportat cererile de chemare în judecată formulate la acel moment. Prevederile legale criticate sancționează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată, în considerarea termenelor și condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și de Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligându-le să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior și anulându-le orice drept câștigat și născut sub imperiul vechii legi.

7. Dispozițiile art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin conținutul lor, nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri în baza Legii nr. 10/2001, creând inegalități majore între persoanele care au depus cereri la entitățile învestite de lege aflate în diverse localități sau părți din teritoriul acestei țări. Instituind termene diferite de soluționare a notificărilor, se aduce atingere principiului egalității în drepturi a subiectelor de drept cărora li se adresează, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferențial față de cei care sunt obligați să aștepte termene mai lungi.

8. Autorii excepției mai susțin faptul că normele legale criticate aduc atingere dreptului de acces liber la justiție, exercitarea lui fiind interzisă în perioadele pe care legea le stabilește, iar restrângerea acestui drept poate avea loc doar în condițiile reglementate de art. 53 din Legea fundamentală.

9. Totodată, se apreciază că raporturile juridice încheiate anterior apariției Legii nr. 165/2013, referitoare la înstrăinarea de către titular a drepturilor cuvenite în baza legilor de restituire a proprietăților, sunt rezultatul unor conduite pe care subiecții acestor raporturi juridice le-au adoptat sub protecția art. 1391 și art. 1392 din Codul civil, în condițiile în care legile proprietății reprezentau o garanție fundamentală a drepturilor constituționale. Astfel, art. 1 alin. (3), art. 4 și art. 24 alin. (2) - (4) din Legea nr. 165/2013 ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice încheiate între titularii drepturilor de proprietate [la care face referire art. 24 alin. (2) ] și dobânditorii acestor drepturi. De asemenea, conținutul dreptului de proprietate al persoanei fizice de a dobândi sau redobândi o proprietate, de a se folosi și de a dispune liber în legătură cu proprietatea sa și de a putea transmite dreptul său altuia, garantat de legea fundamentală a țării, este grav afectat de art. 24 care nesocotește libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitând acest drept la procentul de 15% din dreptul de proprietate. În condițiile în care acest text restrânge aceste drepturi, motivat de faptul că le-au înstrăinat, art. 53 și art. 44 din Constituție sunt grav încălcate, securitatea juridică și libertatea de a dispune de dreptul de proprietate fiind puse în pericol.

10. Tribunalul București - Secțiile a IV-a civilă și a V-a civilă apreciază că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate, intrând în marja de apreciere a statului reglementarea cadrului legal intern de stabilire a modalității de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Avocatul Poporului apreciază ca întemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și art. 33 din Legea nr. 165/2013, întrucât dispozițiile legale criticate se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. Acestea au caracter retroactiv, deoarece acționează asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. În acest sens menționează Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008. Prin instituirea noilor reglementări privind soluționarea notificărilor, reglementări care au determinat judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări fără un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere. Astfel, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situație mai favorabilă, dar discriminatorie față de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluționare la data intrării în vigoare. De asemenea, se apreciază că este discriminatorie impunerea termenelor diferite de soluționare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 în funcție de gradul de încărcare a autorităților publice competente să le soluționeze și de numărul de cereri rămase nerezolvate. Or, acest criteriu de diferențiere impus de legiuitor nu poate fi considerat ca fiind obiectiv și rezonabil.

13. Mai mult, în punctul său de vedere, Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere și accesului liber la justiție doar prin raportare la art. 4, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiției, întrucât excepția prematurității este o excepție de fond, peremptorie și absolută, care, odată admisă, face ca acțiunea sa fie respinsă.

14. Cu privire la celelalte critici de neconstituționalitate ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2) - (4), art. 31, art. 32, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 se susține că aceste norme sunt în concordanță cu principiile constituționale invocate, întrucât opțiunea legiuitorului de a stabili compensarea prin puncte, ca unică măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, precum și cuantumul despăgubirilor, nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate privată.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorulraportor, susținerile reprezentantului părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24, art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Însă, ținând seama de notele autorilor excepției, Curtea constată că, în realitate, criticile sunt formulate cu privire la teza a doua a art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportată la termenele prevăzute de art. 33 din aceeași lege. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, precum și ale art. 24, art. 31, art. 32, art. 33, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, care au următorul conținut:

- Art. 1:

"

(3) În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).";

- Art. 4:

"

Dispozițiile prezentei legi se aplică [...], cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 24:

"

(1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare.

(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).

(5) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care încheie tranzacții privind drepturi asupra imobilelor care fac obiectul legilor de restituire au obligația să comunice Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în termen de 15 zile, un exemplar al actului prin care s-a încheiat tranzacția.

(6) Documentele transmise după împlinirea termenului prevăzut la alin. (5) nu se iau în considerare de către Comisia Națională la emiterea deciziei.

(7) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților transmite Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în termen de 5 zile de la primire, o copie a documentelor prevăzute la alin. (5).";

- Art. 31:

"

(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.

(2) În aplicarea alin. (1), deținătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare și nevalorificate în cadrul licitațiilor naționale de imobile. Ultima tranșă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.

(3) Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin. (2) se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(4) Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitațiilor naționale de imobile.

(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabilește prin normele de aplicare a prezentei legi.";

- Art. 32:

"

(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.";

- Art. 33:

"

(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34:

"

(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.";

- Art. 35:

"

(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

18. Curtea constată că, ulterior sesizării, dispozițiile alin. (1) al art. 32 au fost modificate de art. I punctul 8 din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, în sensul că "Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale."

19. În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivității legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, precum și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după sesizarea Curții, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

21. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 -, deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

22. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31, art. 32, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că litigiul aflat pe rolul instanței de judecată, în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, privește refuzul nejustificat al entității prevăzute de lege de a răspunde în termen de 60 de zile notificării depuse de persoana interesată potrivit Legii nr. 10/2001. Totodată, Curtea observă că dispozițiile art. 31 din Legea nr. 165/2013 se referă la valorificarea punctelor obținute prin emiterea deciziei de compensare prin puncte, art. 32 instituie un termen de decădere în procedura administrativă, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege, iar art. 34 din același act normativ privește soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și la cele care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a legii. Dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013.

23. Astfel, având în vedere reglementările criticate raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. În aceste condiții, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31, art. 32, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013.

24. În ceea ce privește dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că autorii excepției invocă neconstituționalitatea acestora și din perspectiva încălcării principiului egalității în drepturi. Susțin că, instituind în sarcina entităților învestite de lege termene diferite de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, dispozițiile criticate creează situații mai favorabile persoanelor cărora li se aplică termenul de 12 luni față de cele cărora li se aplică termenele de 24, respectiv 36 de luni.

25. Curtea constată că dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, a statuat constituționalitatea acestor norme. Cu acel prilej, Curtea a reținut că pentru persoane aflate în aceeași situație se instituie termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, ceea ce echivalează cu instituirea unui tratament diferit determinat de numărul mare de cereri. Totodată, Curtea a constatat că termenele introduse prin dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative și în final respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în același timp un scop legitim. Astfel că acestea sunt termene pe care legiuitorul și le-a asumat și trebuie să le respecte, fără a interveni să amâne aplicarea lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conținut dreptul consacrat de norma criticată și s-ar anula însuși scopul legii. Prin urmare, Curtea a constatat că există un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, iar tratamentul juridic diferențiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă și rezonabilă și nu se constituie într-o încălcare a dispozițiilor constituționale invocate.

26. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a art. 33 din Legea nr. 165/2013.

27. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 1 alin. (3) și art. 24 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că dispozițiile legale criticate prevăd că, în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte, iar numărul de puncte care se acordă este egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită potrivit art. 21 alin. (6) din lege.

28. Analizând critica de neconstituționalitate, se observă că prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea a statuat că legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. Reglementările adoptate au ținut seama de rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096 (1996) intitulată "Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" și nr. 1.481 (2006) intitulată "Necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist". Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei, având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, este necesar ca persoanele nevinovate care au fost persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale într-o societate democratică să fie reabilitate, să le fie restituite proprietățile confiscate (sau să primească compensații, dacă acest lucru nu mai este posibil) și, atât timp cât victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt în viață, să poată primi compensații pentru daunele morale suferite.

29. Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu poate fi interpretat ca impunând statelor contractante o obligație generală de a restitui bunurile care le-au fost transferate înainte de ratificarea convenției de către acestea (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 4 martie 2003, pronunțată în Cauza Jantner împotriva Slovaciei, paragraful 34 și Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, paragraful 135). În schimb, atunci când, după ratificarea convenției, inclusiv a Protocolului nr. 1, un stat contractant adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate în temeiul unui regim anterior, o asemenea legislație poate fi considerată ca generând un nou drept de proprietate protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile de restituire (a se vedea Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza KopeckĂ½ împotriva Slovaciei, paragraful 35).

30. De asemenea, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, Curtea a statuat că "scopul legii este acela de a statornici măsuri reparatorii - restituiri și despăgubiri - în interesul foștilor proprietari, ale căror locuințe au fost trecute în proprietatea statului".

31. Din cele expuse, Curtea reține că aceste norme reglementează proceduri rectificative, și anume politicile de restituire în natură sau prin compensații a imobilelor preluate abuziv, iar aceste norme reflectă voința noului stat democratic. Privite dintr-o perspectivă de ansamblu, se observă că politicile de restituire îmbină două componente: o componentă reparatorie/morală și una patrimonială ce privește dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele și îi privesc, în realitate, numai pe titularii inițiali ai dreptului de proprietate, foști proprietari, și pe moștenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea, plecând de la aceste aspecte, legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stă la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 este acela al prevalenței restituirii în natură, iar în ceea ce privește punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar, sau a moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, stabilește că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Reviste (1)

32. Alta este soluția legislativă din Legea nr. 165/2013 în situația în care persoanele care se considerau îndreptățite și care au depus notificări potrivit Legii nr. 10/2001 au cesionat dreptul de creanță asupra statului român unor terțe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune. În aceste situații legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului, fapt ce a generat prezenta critică de neconstituționalitate. Reviste (1)

33. Analizând natura juridică a acestor contracte de cesiune, Curtea constată că sunt contracte aleatorii și că, prin definiție, aceste înstrăinări nu puteau avea loc decât între momentul depunerii notificării și momentul emiterii titlului de despăgubire, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente potrivit cărora "drepturile stabilite prin titlurile de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în orice alt mod, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii acestora ca efect al succesiunii; actele de înstrăinare a acestor drepturi, cu excepția transmiterii ca efect al succesiunii, sunt lovite de nulitate absolută". Or, așa cum s-a reținut în literatura de specialitate (C. Stătescu, C. Bârsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ed. All, București, 1993, pag. 36), contractele aleatorii sunt contracte cu titlu oneros în care întinderea sau chiar existența obligației pentru una dintre părți ori pentru ambele părți contractante nu se cunoaște în momentul încheierii contractului, deoarece depinde de un eveniment viitor și incert, în cazul de față stabilirea dreptului de proprietate al cedentului. Așadar, la încheierea contractului, nici cedentul - persoana care se consideră îndreptățită la restituire -, nici cesionarul - terțul raportului între stat și persoana care se consideră îndreptățită - nu poate stabili cu certitudine existența unui drept de proprietate al celui dintâi, care să determine un drept la despăgubire al celui de-al doilea, astfel încât nu se poate cuantifica cuantumul câștigului ori al pierderii, ori existența acestora. Este evident faptul că atât persoanele care se consideră îndreptățite la măsurile reparatorii, cât și cesionarii drepturilor de creanță izvorâte din legile de restituire au dobândit doar vocația obținerii unor măsuri reparatorii, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurilor prevăzute de legile restituirii.

34. Din această perspectivă, Curtea observă că trebuie stabilit în ce măsură cesionarii drepturilor de creanță izvorâte din legile de restituire se bucură de un "bun" în sensul Convenției. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție se aplică doar bunurilor actuale (a se vedea Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 50, și Hotărârea din 11 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei, paragraful 64), Convenția negarantând dreptul de a dobândi bunuri [Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35(b)]. O persoană care denunță o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale trebuie, în primul rând, să demonstreze existența unui astfel de drept (Hotărârea din 26 ianuarie 2005, pronunțată în Cauza Pistorova împotriva Cehiei, paragraful 38, și Hotărârea din 11 decembrie 2006, pronunțată în Cauza Zhigalev împotriva Rusiei, paragraful 131). Atunci când interesul patrimonial în cauză îl constituie o creanță, acesta nu poate fi considerat "valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmat de jurisprudența constantă a instanțelor (Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Plechanow împotriva Poloniei, paragraful 83, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94, și Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței, paragraful 68). De asemenea, noțiunea de "bun" poate cuprinde inclusiv creanțe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate (Decizia din 10 iulie 2002, pronunțată în Cauza Gratzinger și Gratzingerova împotriva Republicii Cehe, paragraful 69.)

35. Referitor la existența unui "bun" în cauzele referitoare la restituirea imobilelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "speranța de a vedea renăscută supraviețuirea unui vechi drept de proprietate care este de mult timp imposibil de exercitat în mod efectiv nu poate fi considerată ca un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1" (Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza KopeckĂ½ împotriva Slovaciei, paragraful 35). În același context, instanța europeană a considerat că, în măsura în care cel interesat nu îndeplinește condițiile esențiale pentru a putea redobândi un bun trecut în proprietatea statului sub regimul politic anterior, există o diferență evidentă între "simpla speranță de restituire", oricât ar fi ea de îndreptățită din punct de vedere moral, și o "speranță legitimă", de natură mult mai concretă, bazată pe o dispoziție legală sau pe o decizie judiciară (Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Kopecy împotriva Slovaciei, paragraful 49). Din raportarea acestor considerente la cauza de față rezultă că autorii excepției - cesionari ai drepturilor de creanță izvorâte din legile de restituire - nu se bucură de un bun în sensul Convenției, astfel încât, corelativ, nu pot invoca încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 44 din Constituție.

36. Chiar dacă s-ar pleca de la premisa că cesionarul dreptului de creanță se bucură de un "bun", Curtea constată că nu este încălcat dreptul de proprietate al acestuia. Prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, Curtea a statuat că, "întrucât nu poate fi vorba despre drepturi a căror existență este incontestabilă, așadar despre drepturi al căror exercițiu ar putea fi, eventual, restrâns în considerarea motivelor avute în vedere de art. 53 din Constituție, revine, ca atribut suveran, legiuitorului să aprecieze asupra modalităților și condițiilor de realizare a măsurilor reparatorii, ca și asupra unor eventuale limite ale acestora. Evident că, nefiind vorba despre restrângerea exercițiului unor drepturi, ci despre stabilirea, prin lege, a limitelor unor reparații, nu se poate vorbi despre aplicarea art. 53 din Constituție. Limitarea întinderii reparațiilor are în vedere, în cazul legii a cărei constituționalitate este discutată, posibilitățile economice și financiare existente în raport cu alte necesități și priorități economice și sociale, în a căror evaluare și satisfacere legiuitorul este suveran".

37. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg, menționate). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității (Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, paragraful 235).

38. Curtea constată că, în concepția noii legi, situația dobânditorilor de drepturi izvorâte din legile de restituire cunoaște o reglementare specială în ceea ce privește acordarea măsurilor compensatorii. Prin dispozițiile de lege criticate, intenția legiuitorului a fost aceea de a limita operațiunile speculative cu drepturi litigioase prin plafonarea plăților către cesionar, adică limitarea veniturilor încasate de aceștia. Scopul măsurilor reparatorii adoptate de către legiuitor a fost acela de atenuare a consecințelor încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate din trecut, și nicidecum crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terțe persoane, plafonarea cuantumului despăgubirilor acordate cesionarilor apărând ca fiind în concordanță atât cu Legea fundamentală, cât și cu jurisprudența instanței europene. De altfel, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în cazul în care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, cesionarul dreptului de creanță primește un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6) din lege. Reviste (1)

39. În ceea ce privește invocarea încălcării prevederilor constituționale ale art. 15, observăm că dispozițiile criticate referitoare la plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate și li s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens, art. 41 alin. (1) din lege prevede că "Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014".

40. Curtea Constituțională a statuat constant că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare" (în acest sens sunt Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, și Decizia nr. 73 din 6 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 11 mai 2001). Prin urmare, dispozițiile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

41. Referitor la invocarea prevederilor art. 16 din Constituție, autorii excepției apreciază că se creează o discriminare între cesionarii care au obținut o despăgubire neplafonată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 și cei care, după intrarea în vigoare a legii, vor obține o despăgubire plafonată.

42. Analizând această critică, pentru început, Curtea observă că cesionarii, indiferent dacă au obținut sau nu o despăgubire, se află în aceeași situație, iar tratamentul aplicat acestora, relativ la cuantumul despăgubirilor pe care le pot obține, este diferit. Rezultă deci că în cauza dedusă controlului de constituționalitate dispozițiile criticate instituie un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeași situație. Însă, atât instanța de contencios constituțional, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor constituționale sau convenționale relative la interzicerea discriminării (cu titlu de exemplu, menționăm Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, și Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 20 martie 2012, pronunțată în Cauza Panfile împotriva României, paragraful 27). De asemenea, cu aceeași ocazie, instanța europeană a statuat că art. 14 nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta "inegalitățile de fapt" dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă și în ce măsură diferențele în situații similare justifică un tratament diferit. De regulă, convenția lasă statului o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială.

43. Referitor la evaluarea existenței sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situații analoage, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "[...] tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare[...] este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere" (Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60).

44. Raportând cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la cauza analizată, Curtea constată că, în contextul politicii de restituire, scopul urmărit de legiuitorul român, în cazul dispozițiilor de lege criticate, este reglementarea unor măsuri reparatorii în interesul foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat sau de alte persoane juridice, iar nu crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terțe persoane. Prin urmare, scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cuprinsă în art. 1 alin. (3) și art. 24 din Legea nr. 165/2013 reprezintă un scop legitim.

45. De asemenea, Curtea constată că dispozițiile Legii nr. 165/2013 nu se rezumă la stabilirea unui cuantum al despăgubirilor egal cu prețul plătit de cesionar cedentului, ci la prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate se adaugă și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6) din lege. Prin urmare, există un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, iar tratamentul juridic diferențiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă și rezonabilă și nu se constituie într-o încălcare a dispozițiilor constituționale invocate.

46. Pentru motivele expuse mai sus, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 24 din Legea nr. 165/2013 va fi respinsă ca neîntemeiată.

47. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Angela Eugenia Sora, Angela Eugenia Mateescu, Adina Macahaniuc și Ecaterina Ghețu în Dosarul nr. 63.294/3/2011, Manuela Beatrice Breahnă și Paul Sergiu Breahnă în Dosarul nr. 19.211/3/2012, Alexandru Marinete, Marioara Tiron și Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A. în Dosarul nr. 2.031/3/2012, Liviu-Niculae Furnicescu și Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A. în Dosarul nr. 2.374/3/2012 ale Tribunalului București - Secțiile a IV-a civilă și a V-a civilă.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31, art. 32, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale aceleiași instanțe.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

4. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 24 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 aprilie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Reviste:
Înstrăinarea dreptului la reconstituirea proprietății
;
se încarcă...