Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 122/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 24, art. 31, art. 32, art. 33, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 27 mai 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Ioan Boborelu în Dosarul nr. 17.934/3/2013 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 908D/2013.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, doamna avocat Victoria Prioteșescu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește partea municipiul București, prin primarul general, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantei autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. Arată că noua reglementare nu a abrogat dispozițiile corespunzătoare din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât în prezent, în ceea ce privește obligativitatea soluționării cererilor de restituire, subzistă atât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, cât și noile termene prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013.

Susține că reglementarea Legii nr. 165/2013, în ansamblu, nesocotește întreaga legislație reparatorie adoptată din anul 2001 până în prezent. De asemenea, instituirea unor termene diferite de soluționare a notificărilor aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 16.

Solicită Curții să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate astfel cum ea a fost invocată de autorul excepției, având în vedere că instanța, prin încheierea de sesizare, nu a menționat toate articolele criticate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 raportat la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013. De asemenea, apreciază că în ceea ce privește celelalte dispoziții criticate se impune respingerea excepției, ca neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 24 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 17.934/3/2013, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Ioan Boborelu. Excepția a fost ridicată cu ocazia soluționării unei cauze întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că noua reglementare nu a abrogat dispozițiile corespunzătoare din Legea nr. 10/2001, astfel încât în prezent, în ceea ce privește obligativitatea soluționării cererilor de restituire, subzistă atât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, cât și noile termene prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013. Dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 dispun că entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de a emite o decizie de admitere sau respingere a acestora într-un termen ce variază între 12 și 36 luni și care începe să curgă de la 1 ianuarie 2014.

Astfel, deși persoana interesată s-a adresat justiției respectând atât legislația în vigoare, cât și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 19 martie 2007, aceasta se găsește în situația în care, deși a acționat diligent, cu respectarea termenelor și condițiilor, este sancționată prin aplicarea retroactivă a noii legislații.

Litigiile aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării inițiale a instanțelor, iar reglementarea unor noi termene și condiții, altele decât cele de la momentul formulării și înregistrării cererilor de chemare în judecată, nu poate fi aplicată acestor litigii decât cu încălcarea principiului neretroactivității legii consacrat de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție.

Astfel, termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 rămâne câștigat cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată învestite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind singurul termen existent la care s-au raportat cererile de chemare în judecată formulate la acel moment.

În continuare, se arată că, instituind termene diferite de soluționare a notificărilor, doar pe baza criteriului referitor la gradul de încărcare al autorităților publice învestite cu soluționarea acestor cereri și a celui referitor la numărul cererilor rămase nesoluționate, se aduce atingere principiului egalității în drepturi a cetățenilor. Asistăm la crearea unor situații mai favorabile persoanelor a căror cerere este înregistrată la entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri, față de cele a căror cerere este înregistrată la acele entități care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri. Astfel sunt încălcate dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, după cum, în egală măsură sunt încălcate și dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.

Totodată, prin alin. (2) al art. 21 din Constituție se instituie garanția respectării dreptului de acces la justiție. Cu toate acestea, exercitarea dreptului de acces liber la justiție este interzisă în perioadele pe care le stabilește dispozițiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, fiind permisă numai după lungi perioade de timp. Deși restrângerea exercițiului unui drept poate avea loc numai în condițiile reglementate de prevederile constituționale ale art. 53, acestea nu sunt respectate de dispozițiile de lege criticate.

De asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează accesul la justiție și implicit eficacitatea acestui drept, stabilind că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale într-un mod echitabil și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită legal. Eficacitatea dreptului de acces la justiție și termenul rezonabil de soluționare a cererilor formulate în condițiile Legii nr. 10/2001 sunt încălcate cu evidență de dispozițiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în condițiile în care accesul la justiție este permis în termen de 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24, 36 luni, care încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014.

În continuare, autorul apreciază că dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 4 și cele ale art. 24 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 165/2013 ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice dintre titularii drepturilor de proprietate [la care face referire art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013] și dobânditorii acestor drepturi. Actele de înstrăinare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 au fost încheiate în condiții de perfectă legalitate, fiind rezultatul exclusiv al actului de voință al persoanelor îndrituite să le încheie, persoane care au avut încrederea și speranța legitimă în principiul constituțional al securității juridice.

Astfel, persoanele ce au dobândit drepturi prin acte juridice de înstrăinare în temeiul legii vechi sunt tratați diferit de către noua lege, împărțindu-i în două categorii, respectiv cei ce au apucat să obțină măsurile reparatorii pe care autorii lor le-au dorit și au avut dreptul să le înstrăineze și cei ce nu au reușit să obțină măsurile reparatorii cuvenite autorilor lor.

Art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 conține dispoziții echivalente unei confiscări a averii dobândite în condiții de perfectă legalitate de către dobânditorii drepturilor oferite de legea specială de reparație. Astfel, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nesocotește prezumția stipulată de Legea fundamentală, confiscând din patrimoniul dobânditorilor procentul de 85% din drepturile stabilite de Legea nr. 10/2001, procent care, în lipsa transmisiunilor, ar fi trebuit să intre în patrimoniul persoanelor îndreptățite, beneficiari ai acestei legi. Astfel, dispozițiile constituționale ale alin. (2) al art. 44 privind dreptul de proprietate sunt lipsite de orice eficiență juridică, caracterul suprem al Constituției fiind încălcat.

Tribunalul București - Secția a V-a civilă opinează în sensul netemeiniciei excepției invocate, apreciind că se impune respingerea acesteia.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, întrucât, în baza acestor norme coroborate cu cele ale art. 33 din același act normativ, cele mai multe acțiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse ca prematur introduse. În aceste condiții, s-a acționat, de fapt, asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare in judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum (a se vedea Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale).

Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispozițiilor legii anterioare, ci doar acțiunilor care se efectuează după intrarea în vigoare a acesteia, rămânând valabile cele efectuate în perioada activității legii vechi. Totodată, dispozițiile art. 4 și cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului egalității în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție, care presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Astfel, prin instituirea noilor reguli privind soluționarea notificărilor, care au determinat judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări fără un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere. În acest context, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea in vigoare a legii s-au aflat într-o situație mai favorabilă, dar discriminatorie față de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluționare la data intrării în vigoare a legii. Discriminarea rezultă și din impunerea unor termene diferite de soluționare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 în funcție de gradul de încărcare a autorităților publice competente să le soluționeze și de numărul de cereri rămase nerezolvate.

De asemenea, apreciază că dispozițiile art. 4 raportate la cele ale art. 33 și ale art. 34 din Legea nr. 165/2013 îngrădesc accesul liber la justiție, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiției, întrucât excepția de prematuritate este o excepție de fond, peremptorie și absolută, care, odată admisă, face ca acțiunea să fie respinsă.

Cu privire la celelalte critici de neconstituționalitate asupra Legii nr. 165/2013 precizează că normele indicate sunt în concordanță cu principiile constituționale invocate de autorul excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

În ceea ce privește obiectul, Curtea constată că, potrivit notelor scrise ale autorului excepției, acesta a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Ca urmare a ridicării excepției, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a reținut în practicaua încheierii din data de 24 octombrie 2013 că aceasta vizează dispozițiile art. 4, art. 24 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, iar prin dispozitivul aceleiași încheieri a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, fără a se pronunța în vreun fel asupra dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 24 din Legea nr. 165/2013.

Din perspectiva stabilirii obiectului excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a reținut că, deși excepția de neconstituționalitate prezintă particularități semnificative, ea se încadrează în categoria excepțiilor procesuale și reprezintă, deci, un mijloc procedural prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța, din oficiu, invocă, în cadrul procesului și fără a pune în discuție fondul dreptului, neconformitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță cu Legea fundamentală. Sesizarea Curții este subsecventă efectuării controlului privind îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției realizat de către instanța judecătorească sau de arbitraj comercial, care are rolul de prim filtru în cadrul etapei judecătorești a procedurii soluționării excepției de neconstituționalitate. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare; recursul se judecă în termen de 3 zile".

Astfel, întrucât excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorul solicitată instanței judecătorești sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate, instanța, exercitându-și competența prevăzută de lege, trebuie să constate admisibilitatea sau inadmisibilitatea excepției, în cadrul considerentelor hotărârii, și să dispună sesizarea Curții, respectiv respingerea cererii de sesizare a Curții, prin dispozitivul aceleiași hotărâri.

În ipoteza formulării unei excepții prin care se invocă neconstituționalitatea mai multor dispoziții din legi sau ordonanțe, instanța judecătorească are obligația de a analiza întrunirea condițiilor de admisibilitate referitoare la fiecare dintre dispozițiile vizate și de a se pronunța cu privire la sesizarea Curții sau la respingerea cererii de sesizare, corespunzător rezultatului controlului efectuat. Cu alte cuvinte, formularea unor critici de neconstituționalitate care vizează dispoziții diferite din legi sau ordonanțe necesită o analiză a fiecăruia dintre aceste texte în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Din această perspectivă, Curtea constată că omisiunea instanței judecătorești de a se pronunța cu privire la unele dispoziții din legi sau ordonanțe a căror neconstituționalitate a fost invocată de autorul excepției nu poate avea drept consecință înlăturarea controlului realizat de Cutea Constituțională. A admite o soluție contrară echivalează cu atribuirea unor efecte "extra legem" și chiar "contra legem" omisiunii sau refuzului instanței judecătorești de a se pronunța cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale având ca obiect soluționarea unei excepții de neconstituționalitate. Într-o atare ipoteză, conduita instanței judecătorești s-ar constitui într-o modalitate de paralizare a exercitării dreptului conferit de Constituție autorilor excepției de a o invoca și, în mod corelativ, de a primi soluția rezultată din controlul legii de către instanța de contencios constituțional.

Așa fiind, Curtea constată că, în cazul în care instanța de judecată sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a anumitor dispoziții din legi sau ordonanțe fără a se pronunța asupra altora, criticate în cadrul aceleiași excepții de neconstituționalitate, instanța de contencios constituțional va analiza excepția de neconstituționalitate astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său.

Abia în ipoteza în care instanța judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepția referitoare la una/unele dintre dispozițiile legale criticate ca fiind inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, și respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituțională nu se va pronunța cu privire la această excepție. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare, a soluției de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.

În continuare, Curtea constată că, în ceea ce privește dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, criticile sunt formulate cu privire la teza a doua a acestuia raportată la termenele prevăzute de art. 33 din aceeași lege.

Având în vedere cele expuse, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 24, art. 31, art. 32, art. 33, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu următorul conținut:

- Art. 1 alin. (3):

"

În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).";

- Art. 4:

"

Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 24:

(1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare.

(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).

(5) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care încheie tranzacții privind drepturi asupra imobilelor care fac obiectul legilor de restituire au obligația să comunice Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în termen de 15 zile, un exemplar al actului prin care s-a încheiat tranzacția.

(6) Documentele transmise după împlinirea termenului prevăzut la alin. (5) nu se iau în considerare de către Comisia Națională la emiterea deciziei.

(7) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților transmite Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în termen de 5 zile de la primire, o copie a documentelor prevăzute la alin. (5).";

- Art. 31:

"

(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.

(2) În aplicarea alin. (1), deținătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare și nevalorificate în cadrul licitațiilor naționale de imobile. Ultima tranșă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.

(3) Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin. (2) se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(4) Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitațiilor naționale de imobile.

(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabilește prin normele de aplicare a prezentei legi.";

- Art. 32:

"

(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.";

- Art. 33:

"

(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34:

"

(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.";

- Art. 35:

"

(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) și (3) cu privire la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la momentul pronunțării prezentei decizii, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

Curtea constată că, în măsura în care a constatat constituționalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Rațiunea aplicării acestor dispoziții legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile (a se vedea Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, și Decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 13 februarie 2014).

Prin urmare, reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după momentul sesizării Curții Constituționale de către instanța judecătorească, Curtea urmează să respingă această excepție ca devenită inadmisibilă.

În continuare, Curtea reține că instanța de judecată urmează ca, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, să respecte deciziile Curții Constituționale în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acesta se sprijină. De aceea, chiar dacă excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale - de exemplu, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, și Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012 -, decizia anterioară de constatare a neconstituționalității dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție.

2. Curtea observă că obiectul cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate îl reprezintă refuzul entității învestite de a răspunde notificării depuse de autorul excepției în baza Legii nr. 10/2001.

Curtea remarcă că procesul de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum acesta era reglementat de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, comportă două etape. Prima etapă, guvernată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, debutează cu depunerea notificării prin care se solicită restituirea în natură a imobilului și se încheie cu emiterea deciziei/dispoziției prin care imobilul se restituie în natură, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent sau se propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Cea de-a doua etapă este guvernată de dispozițiile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și se referă la procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, procedură ce avea ca finalitate adoptarea deciziei de despăgubire, urmată, după caz, de emiterea unui titlu de plată sau a unuia de conversie, pe de altă parte.

Curtea constată că procesul aflat pe rolul instanței de judecată în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate se circumscrie primei etape a procesului de restituire.

În continuare, Curtea reține că dispozițiile art. 31 din Legea nr. 165/2013 se referă la valorificarea punctelor în numerar; dispozițiile art. 32 din Legea nr. 165/2013 instituie un termen de decădere în procedura administrativă, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege; dispozițiile art. 34 din Legea nr. 165/2013 se referă la instituirea unui termen de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a dosarelor care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, soluționare care se circumscrie celei de-a doua etape a procesului de restituire; iar dispozițiile art. 35 se referă la căile de atac care pot fi introduse împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013.

Având în vedere dispozițiile art. 31, art. 32, art. 34 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Or, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de constituționalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

În aceste condiții, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31, art. 32, art. 34 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă.

3. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 24 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că în cererea de chemare în judecată autorul excepției menționează faptul că "a cedat o cotă parte de 33 % din drepturile la măsurile reparatorii ce urmează a fi obținute ca urmare a declanșării procedurii administrative, către Societatea Comercială Real Invest - S.A., căreia i-a transmis calitatea procesuală activă pentru cota cesionată".

Totodată, din analiza cererii de chemare în judecată, a încheierii de sesizare, precum și a adresei de înaintare a acesteia rezultă că părți în litigiu sunt Ioan Boborelu - autorul excepției de neconstituționalitate - și municipiul București, prin primar general.

Având în vedere că autorul excepției de neconstituționalitate este cel care a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, iar nu cel care le-a cumpărat, Curtea reține că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 24 din Legea nr. 165/2013.

Așa fiind Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, urmând să o respingă ca fiind inadmisibilă.

4. În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, instituind termene diferite de soluționare a notificărilor, creează o stare de discriminare ce duce la încălcarea principiului egalității în drepturi, Curtea observă că, prin Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la momentul pronunțării prezentei decizii, a respins această critică ca fiind neîntemeiată. Cu acel prilej, Curtea a reținut, în esență, că există un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Rezultă, deci, că tratamentul juridic diferențiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă și rezonabilă și nu se constituie într-o încălcare a dispozițiilor constituționale invocate.

Pentru aceste motive Curtea urmează să respingă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Ioan Boborelu în Dosarul nr. 17.934/3/2013 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 24, art. 31, art. 32, art. 34 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 martie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...