Parlamentul României

Legea nr. 69/2014 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 28/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 17 mai 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. -

Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 28 din 27 august 2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, adoptată în temeiul art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 30 august 2013, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul IV punctul 1, partea introductivă a literei e) a alineatului (2) al articolului 160 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

e) livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România conform art. 1251 alin. (2). Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce privește cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia și al cărei consum propriu de energie electrică este neglijabil. Prin consum propriu neglijabil de energie electrică se înțelege un consum de maximum 1% din energia electrică cumpărată în perioada ianuarie-noiembrie a fiecărui an calendaristic. Se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul de energie electrică care deține licența pentru activitatea de operator al pieței de energie electrică eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru tranzacțiile pe piața pentru ziua următoare și pe piața intrazilnică. De asemenea, se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul de energie electrică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:".

2. La articolul IV, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 11, cu următorul cuprins:

"

11. La articolul 207, literele j) și k) se modifică și vor avea următorul cuprins:

«

j) arme, altele decât cele cu destinație militară sau de tir sportiv, cu codurile NC: 9302 00 00, 9303, 9304 00 00;

k) muniție pentru armele prevăzute la lit. j), cu codurile NC: 9306 21, 9306 29, 9306 30;»".

3. La articolul IV punctul 3, alineatul (2) al articolului 208 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(2) Pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c) și f)-l), accizele se datorează o singură dată și se calculează prin aplicarea sumelor fixe pe unitatea de măsură asupra cantităților produse, comercializate, importate sau achiziționate intracomunitar, după caz. Pentru amestecurile cu cafea solubilă importate sau achiziționate intracomunitar, accizele se datorează și se calculează numai pentru cantitatea de cafea solubilă conținută în amestecuri."

4. La articolul IV punctul 4, literele a) și b) ale alineatului (1) și partea introductivă a alineatului (3) ale articolului 209 se modifică și vor avea următorul cuprins:

"

a) operatorii economici care produc și comercializează, achiziționează din teritoriul comunitar ori importă produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c), f)-i) și l);

b) persoanele fizice care achiziționează din teritoriul comunitar ori importă produsele prevăzute la art. 207 lit. h)-l).

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

(3) Operatorii economici care achiziționează din teritoriul comunitar produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c), f)-i) și l) au obligația ca, înainte de primirea produselor, să se înregistreze la autoritatea competentă, în condițiile prevăzute în normele metodologice, și să respecte următoarele cerințe:".

5. La articolul IV, după punctul 4 se introduc trei noi puncte, punctele 41-43, cu următorul cuprins:

"

41. La articolul 209 alineatul (1), după litera a) se introduc două noi litere, literele a1) și a2), cu următorul cuprins:

«

a1) operatorii economici care comercializează către deținătorul final armele, respectiv către persoana fizică sau juridică care prezintă autorizația de procurare a armei, indiferent dacă acestea sunt achiziționate intracomunitar, importate sau produse în România, în cazul armelor prevăzute la art. 207 lit. j);

a2) operatorii economici care comercializează către deținătorul final muniția, respectiv către persoana fizică sau juridică ce prezintă permisul de portarmă, indiferent dacă aceasta este achiziționată intracomunitar, importată sau produsă în România, în cazul muniției prevăzute la art. 207 lit. k);».

42. La articolul 209, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

«

(5) În cazul unui operator economic care nu are domiciliul fiscal în România și intenționează să desfășoare activități economice cu produse accizabile prevăzute la art. 207, pentru care are obligația plății accizelor în România, acesta va desemna un reprezentant fiscal stabilit în România, pentru a îndeplini obligațiile care îi revin potrivit prezentului capitol.»

43. La articolul 210, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

«

Art. 210. -

(1) Sunt scutite de la plata accizelor produsele livrate de către plătitorii de accize:

a) la rezerva de stat și la rezerva de mobilizare, pe perioada cât au acest regim;

b) către beneficiarii scutirilor generale prevăzute la art. 20656.

Normele privind acordarea scutirilor prevăzute la lit. b) se vor aproba prin ordin al ministrului finanțelor publice.»"

6. La articolul IV punctul 6, articolul 211 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Exigibilitatea

Art. 211. -

Momentul exigibilității accizei intervine:

a) la momentul recepționării pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c), f)-i) și l) provenite din achiziții intracomunitare efectuate de operatori economici;

b) la data efectuării formalităților de punere în liberă circulație pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c), f)-i) și l) provenite din operațiuni de import efectuate de operatori economici;

c) la momentul eliberării pentru consum, în conformitate cu prevederile art. 2067, pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. d) și e);

d) la momentul vânzării pe piața internă, pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. f)-i) și l) provenite din producția internă, iar în cazul produselor prevăzute la art. 207 lit. j) și k) la data efectuării primei vânzări pe piața internă către persoana deținător final, moment atestat prin data facturii și/sau data bonului fiscal, emise de vânzător, indiferent dacă produsele provin din achiziții intracomunitare, import sau producție internă;

e) la data efectuării formalităților de punere în liberă circulație pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. h), i) și l) provenite din operațiuni de import efectuate de persoane fizice, respectiv înainte de efectuarea primei înmatriculări în România, în cazul produselor prevăzute la art. 207 lit. h) și i) provenite din achiziții intracomunitare efectuate de persoane fizice. În scopul înmatriculării navelor sau autovehiculelor prevăzute la art. 207 lit. h) și i) se prezintă organelor competente:

1. declarația vamală care atestă efectuarea formalităților de punere în liberă circulație, în cazul navelor sau autovehiculelor din import;

2. certificatul care atestă plata accizelor, în cazul navelor sau autovehiculelor achiziționate intracomunitar. Modelul și conținutul certificatului se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

f) la data documentului comercial care atestă achiziția intracomunitară a produselor prevăzute la art. 207 lit. k) și l) în cazul în care achiziția intracomunitară este efectuată de o persoană fizică;

g) la data efectuării formalităților de punere în liberă circulație pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. j) și k) provenite din operațiuni de import efectuate de persoane fizice. Momentul exigibilității accizelor în cazul armelor prevăzute la art. 207 lit. j) provenite din achiziții intracomunitare efectuate de persoane fizice intervine înainte de înscrierea armei în documentul care atestă dreptul de deținere a armei sau, după caz, de port și de folosință a armei, conform prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările ulterioare. În scopul înscrierii armei în documentul care atestă dreptul de deținere a armei sau, după caz, de port și de folosință a armei se prezintă organelor competente:

1. declarația vamală care atestă efectuarea formalităților de punere în liberă circulație, în cazul armelor din import;

2. certificatul care atestă plata accizelor, în cazul armelor achiziționate intracomunitar. Modelul și conținutul certificatului se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală."

7. La articolul IV punctul 7, alineatul (2) al articolului 213 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(2) Pentru situațiile prevăzute la art. 211 lit. b), e) și g), plata accizelor se face la data exigibilității accizelor."

8. La articolul IV punctul 8, alineatul (3) al articolului 214 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(3) Operatorii economici care achiziționează intracomunitar sau din import produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c), f)-i) și l) pentru uzul propriu, precum și persoanele fizice care efectuează achiziții intracomunitare de produse prevăzute la art. 207 lit. h)-l) depun o declarație de accize la autoritatea competentă până la data prevăzută pentru plata acestor accize, numai atunci când datorează accize. Modelul declarației se reglementează prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 12 mai 2014.

Nr. 69.

;
se încarcă...