Camera de Comerț și Industrie a României - CCIR

Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României din 10.04.2014

Modificări (1), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 06 mai 2014 până la 28 ianuarie 2016, fiind abrogat prin Decizie 7/2015 și înlocuit de Regulament 2015;

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Definirea și sediul Curții de Arbitraj

Art. 1. -

(1) Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, denumită în continuare Curtea de Arbitraj, este o instituție permanentă de arbitraj, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, organizată și funcționând în conformitate cu Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu prezentul regulament.

(2) Sediul Curții de Arbitraj este în România, municipiul București, bd. Octavian Goga nr. 2, sectorul 3.

Misiunea Curții de Arbitraj

Art. 2. -

Curtea de Arbitraj are misiunea de a organiza arbitrajul intern și internațional, precum și alte modalități alternative de soluționare a litigiilor.

CAPITOLUL II Atribuții

Atribuțiile Curții de Arbitraj

Art. 3. -

Curtea de Arbitraj îndeplinește următoarele atribuții:

a) organizează și administrează soluționarea litigiilor interne și internaționale prin arbitraj instituționalizat, în condițiile prevăzute de prezentul regulament, de Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional, denumite în continuare Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj, de dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură civilă, de legile speciale în domeniu și de convențiile internaționale la care România este parte;

b) asigură părților, la cerere, organizarea arbitrajului ad-hoc, în cauzele în care, prin convenția arbitrală, au optat pentru această modalitate de arbitraj;

c) elaborează modele de convenții arbitrale pe care le pune la dispoziția mediului de afaceri;

d) dezbate probleme de drept și jurisprudență arbitrală;

e) colaborează cu celelalte curți de arbitraj ale camerelor de comerț și industrie din țară, cu alte instituții similare de arbitraj, interne și internaționale, și cu diverse personalități din domenii de interes;

f) ține evidența jurisprudenței arbitrale, întocmește culegeri de jurisprudență arbitrală și asigură documentarea în domeniul arbitrajului intern și internațional;

g) face propuneri privind îmbunătățirea organizării și desfășurării arbitrajului intern și internațional;

h) organizează, la cerere, alte modalități alternative de soluționare a litigiilor;

i) îndeplinește alte atribuții prevăzute în prezentul regulament și în Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj.

CAPITOLUL III Organizare și funcționare

Componența Curții de Arbitraj. Dobândirea calității de arbitru

Art. 4. -

(1) Curtea de Arbitraj se compune din arbitri, confirmați de Colegiul de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României, la propunerea Colegiului Curții de Arbitraj, dintre persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul regulament și în Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj.

(2) În Lista de arbitri a Curții de Arbitraj, denumită în continuare Lista de arbitri, pot fi înscrise, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul regulament și în Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj, persoane care figurează pe listele de arbitri ale unor instituții permanente de arbitraj din străinătate.

(3) În arbitrajul organizat de Curtea de Arbitraj pot avea calitatea de arbitri și persoane neînscrise pe Lista de arbitri, dacă părțile le-au numit, prin convenția arbitrală, în această calitate într-un litigiu determinat, iar aceste persoane îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul regulament și în Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj.

(4) Poate fi arbitru orice persoană, cetățean român sau străin, care are capacitatea deplină de exercițiu al drepturilor sale, se bucură de o reputație neștirbită și are o înaltă calificare și experiență profesională în domeniul dreptului privat, relațiilor economice interne și internaționale și arbitrajului comercial.

(5) Înscrierea pe Lista de arbitri a arbitrilor români și străini se face în următoarele condiții:

a) cerere scrisă, care să cuprindă declarația persoanei că a luat cunoștință de Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj;

b) studii superioare juridice;

c) vechime în specialitate juridică de cel puțin 8 ani;

d) completarea chestionarului elaborat de Colegiul Curții de Arbitraj;

e) aprobarea Colegiului Curții de Arbitraj.

(6) Colegiul Curții de Arbitraj examinează cererile de înscriere în Lista de arbitri o singură dată pe an.

(7) Enumerarea arbitrilor în Lista de arbitri se face în ordinea alfabetică a numelui acestora, specificându-se pentru fiecare arbitru titlurile științifice pe care le deține și activitatea profesională care îl definește, vechimea în specialitate, cetățenia și domiciliul ori reședința obișnuită.

(8) Durata mandatului unui arbitru este de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii în condițiile prevăzute la alin. (5).

Radierea arbitrilor din Lista de arbitri. Proceduri

Art. 5. -

(1) Radierea arbitrilor din Lista de arbitri se poate face, în urma deciziei motivate a Colegiului Curții de Arbitraj, de către Biroul de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României, în cazul încălcării deosebit de grave a obligațiilor ce incumbă misiunii de arbitru.

(2) Rezoluția Biroului de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României poate fi atacată de către persoana vizată în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, la Colegiul de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României, care va lua o decizie definitivă ce va fi comunicată de îndată petentului.

(3) Pentru cauze de incompatibilitate în legătură cu calitatea de arbitru, survenite ulterior înscrierii în Lista de arbitri, se dispune suspendarea acestuia de către Colegiul Curții de Arbitraj.

Conducerea Curții de Arbitraj

Art. 6. -

(1) Curtea de Arbitraj este condusă de către un colegiu alcătuit din președinte și 4 membri. Colegiul Curții de Arbitraj este desemnat de Colegiul de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României, dintre arbitrii înscriși pe listă, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit. Cei 4 membri sunt propuși de președintele Curții de Arbitraj.

(2) Colegiul Curții de Arbitraj ia hotărâri cu majoritatea membrilor ce îl compun.

(3) Colegiul Curții de Arbitraj are următoarele atribuții principale:

a) asigură conducerea generală a Curții de Arbitraj;

b) adoptă Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj;

c) adoptă Regulamentul Colegiului Curții de Arbitraj;

d) propune, dacă este cazul, modificarea prezentului regulament, precum și Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale;

e) aprobă Lista de arbitri;

f) convoacă Plenul Curții de Arbitraj;

g) organizează întocmirea de culegeri de jurisprudență a Curții de Arbitraj și avizează publicarea acestora; asigură procurarea de documentație națională și străină necesară desfășurării activității arbitrilor;

h) adoptă Regulamentul Secretariatului Curții de Arbitraj.

(4) Președintele Curții de Arbitraj exercită conducerea curentă a acestei curți și o reprezintă în relațiile interne și internaționale. De asemenea, președintele exercită atribuțiile referitoare la organizarea și administrarea litigiilor arbitrale, care îi sunt conferite prin Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj.

(5) În situația de imposibilitate temporară a exercitării funcției de președinte, înlocuitorul acestuia este cel mai în vârstă dintre membrii Colegiului Curții de Arbitraj.

(6) Președintele și membrii Colegiului Curții de Arbitraj pot fi desemnați ca arbitri și supraarbitri.

(7) Președintele și membrii Colegiului Curții de Arbitraj pot fi revocați de Colegiul de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României, în cazul membrilor, la propunerea președintelui Curții de Arbitraj.

(8) Colegiul Curții de Arbitraj își exercită prerogativele în baza programului propriu de activitate, care va fi evaluat anual în sesiunea Plenului Curții de Arbitraj.

(9) Colegiul Curții de Arbitraj poate desemna un președinte de onoare al Curții de Arbitraj, din rândul personalităților cu o înaltă reputație academică, cu largă recunoaștere în domeniul dreptului și cu o contribuție majoră la activitatea și afirmarea prestigiului Curții de Arbitraj.

(10) De asemenea, Colegiul Curții de Arbitraj poate desemna membri onorifici ai Curții de Arbitraj, in honorem sau in memoriam, din rândul foștilor arbitri sau dintre personalitățile marcante ale lumii juridice interne sau internaționale.

Plenul Curții de Arbitraj

Art. 7. -

(1) Totalitatea arbitrilor înscriși în Lista de arbitri constituie Plenul Curții de Arbitraj.

(2) Plenul Curții de Arbitraj dezbate informările Colegiului Curții de Arbitraj cu privire la activitatea desfășurată de acesta, discută problemele de drept ivite în activitatea Curții de Arbitraj, în scopul asigurării unei jurisprudențe unitare, și examinează propunerile privind reglementările referitoare la arbitrajul comercial.

(3) Sesiunile Plenului Curții de Arbitraj sunt convocate în baza hotărârii Colegiului Curții de Arbitraj și sunt conduse de președintele Curții de Arbitraj sau de un alt membru al Colegiului, desemnat de președintele Curții de Arbitraj.

(4) Sesiunile Plenului Curții de Arbitraj sunt semestriale.

Comisiile de specialitate ale Curții de Arbitraj

Art. 8. -

(1) Curtea de Arbitraj își constituie comisii de specialitate, compuse dintr-un număr impar de arbitri (3 sau 5), coordonate de un membru al Colegiului Curții de Arbitraj, care vor funcționa pe baza programului și tematicilor aprobate de Colegiul Curții de Arbitraj.

(2) Colegiul Curții de Arbitraj aprobă 4 comisii de specialitate, și anume: Comisia de procedură și regulamente, Comisia profesională și de arbitri, Comisia pentru activitatea științifică și relațiile internaționale și Comisia pentru activitate organizatorică și pentru relațiile cu mediul de afaceri.

Secretariatul Curții de Arbitraj

Art. 9. -

(1) Curtea de Arbitraj are o structură funcțională compusă din Secretariat, Arhivăregistratură și Grefă, cu un personal auxiliar și de specialitate aferent, coordonat de asistentul arbitral șef.

(2) Statul de funcții, numărul de personal, încadrarea și salarizarea personalului se aprobă de conducerea Camerei de Comerț și Industrie a României, la propunerea Colegiului Curții de Arbitraj.

(3) Personalul de specialitate se compune din asistentul arbitral șef și asistenți arbitrali, iar personalul auxiliar din referenți, secretari, tehnoredactori, arhivari-registratori, aprozi și alți salariați.

(4) Secretariatul, Arhiva-registratură și Grefa funcționează în baza unui regulament aprobat de Colegiul Curții de Arbitraj.

(5) Asistenții arbitrali sunt încadrați în funcția de consilier juridic în schema Camerei de Comerț și Industrie a României.

Definirea tribunalului arbitral

Art. 10. -

(1) În înțelesul prezentului regulament, tribunalul arbitral este format dintr-un arbitru unic sau din 3 (trei) arbitri desemnați în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj. Odată cu arbitrii titulari se desemnează și arbitrii supleanți.

(2) Camera de Comerț și Industrie a României și Curtea de Arbitraj nu au dreptul ca, prin organizarea și administrarea arbitrajului, să intervină în soluționarea litigiului sau să influențeze în vreun fel tribunalul arbitral.

Desemnarea arbitrilor și supraarbitrilor

Art. 11. -

(1) Desemnarea arbitrilor se face de părțile în litigiu, în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj.

(2) Arbitrii numiți de părți desemnează supraarbitrul, în termenele și condițiile prevăzute de Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj.

(3) În cazul în care părțile nu desemnează arbitrii sau aceștia nu desemnează supraarbitrul în condițiile Regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj, desemnarea va fi făcută de către Președintele Curții de Arbitraj.

Obligațiile arbitrilor și supraarbitrilor

Art. 12. -

(1) Arbitrul și supraarbitrul își exercită activitatea cu titlu individual, independent și imparțial, fiind supus numai legii. Aprecierea probelor și luarea deciziilor se fac pe baza convingerii intime a arbitrului.

(2) Arbitrul și supraarbitrul trebuie să manifeste disponibilitatea cerută de exercițiul competențelor sale arbitrale, în termen util, după agenda Curții de Arbitraj, cu bună-credință și profesionalism.

(3) Arbitrii și supraarbitrii își exercită prerogativele și își îndeplinesc misiunea în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituția României, republicată, și cu cele ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil și într-un timp rezonabil, precum și dreptul la un tribunal independent și imparțial.

Înlocuirea arbitrilor și supraarbitrilor

Art. 13. -

Înlocuirea unui arbitru sau supraarbitru se face pentru motivele și în condițiile prevăzute în Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj și în Codul de procedură civilă.

CAPITOLUL IV Resurse

Constituirea resurselor Curții de Arbitraj

Art. 14. -

(1) Resursele Curții de Arbitraj se constituie din taxele de înregistrare și taxele arbitrale încasate pentru serviciile prestate.

(2) Taxele de înregistrare și taxele arbitrale sunt stabilite prin Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, aprobate de Colegiul de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României, la propunerea Colegiului Curții de Arbitraj.

(3) Taxele de înregistrare acoperă costurile de inițiere a procedurii administrative de constituire a dosarului arbitral. Taxele arbitrale acoperă cheltuielile legate de activitatea de organizare și desfășurare a soluționării litigiilor, plata onorariilor arbitrilor și documentarea acestora, cheltuielile de secretariat și alte cheltuieli necesare funcționării Curții de Arbitraj.

(4) Membrii Colegiului Curții de Arbitraj și asistenții arbitrali au dreptul la o indemnizație care se acoperă din taxele administrative, în condițiile prevăzute în Regulamentul Colegiului Curții de Arbitraj și cel al Secretariatului Curții de Arbitraj.

Asigurarea condițiilor necesare desfășurării activității Curții de Arbitraj

Art. 15. -

Camera de Comerț și Industrie a României asigură spațiul și condițiile materiale necesare desfășurării activității Curții de Arbitraj.

CAPITOLUL V Dispoziții comune, finale și tranzitorii

Obligația de confidențialitate

Art. 16. -

Curtea de Arbitraj, tribunalul arbitral, precum și personalul Camerei de Comerț și Industrie a României au obligația să asigure confidențialitatea arbitrajului, potrivit Regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj.

Elaborarea Regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj

Art. 17. -

(1) Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj se elaborează de Comisia de procedură și regulamente a Curții de Arbitraj și se adoptă de Colegiul Curții de Arbitraj, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 335/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(2) După adoptare, Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj sunt transmise spre informare Colegiului de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României.

Aprobarea Regulamentului. Codexul arbitral

Art. 18. -

(1) Prezentul regulament a fost aprobat la data de 10 aprilie 2014 în Sesiunea a XXXIV-a de către Colegiul de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României, conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 335/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Conținutul Codexului arbitral este stabilit de Colegiul Curții de Arbitraj, care aprobă elaborarea și difuzarea acestuia.

(3) Direcția drept și legislație din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României va asigura contra cost comunicarea Codexului arbitral către cei interesați, la solicitarea acestora.

Dispoziții tranzitorii

Art. 19. -

(1) În aplicarea dispozițiilor art. 4 din prezentul regulament, Colegiul Curții de Arbitraj va reconfigura Lista de arbitri, în temeiul criteriilor stabilite în art. 4 alin. (5).

(2) În cazul proceselor înregistrate pe rolul Curții de Arbitraj la data intrării în vigoare a prezentului regulament, pentru care nu au fost nominalizați membrii tribunalului arbitral, desemnarea arbitrilor și supraarbitrului se face potrivit regulilor stabilite în art. 11 din prezentul regulament, completate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, după caz.

Abrogarea dispozițiilor contrare

Art. 20. -

Se abrogă Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României din 6 martie 2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 2 aprilie 2013, precum și orice altă dispoziție contrară.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...