Salarizarea și alte drepturi ale magistraților consultanți | Ordonanță de urgență 177/2002

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

CAPITOLUL III Salarizarea și alte drepturi ale magistraților consultanți

Art. 15. - Jurisprudență

(1) Magistrații consultanți numiți în condițiile Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt remunerați cu indemnizația corespunzătoare nivelurilor de salarizare prevăzute, după caz, la nr. crt. 28-32 din cap. A al anexei nr. 1, în raport cu vechimea în funcții juridice. Jurisprudență

(2) Magistrații consultanți beneficiază de drepturile prevăzute la art. 5, 21, art. 25 alin. (1), art. 27, 28 și 30. Respingeri de neconstituționalitate (2)

Art. 16. - Respingeri de neconstituționalitate (1)

În cazul în care magistrații consultanți sunt numiți sau funcționează ori sunt delegați la instanțe care au sediul în alte localități decât cele în care își au domiciliul, aceștia beneficiază de cheltuieli de transport, diurnă și cazare, potrivit dispozițiilor legale aplicabile personalului din unitățile bugetare.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 177/2002:
Dispoziții generale
Salarizarea magistraților
Salarizarea și alte drepturi ale magistraților consultanți
Alte drepturi ale magistraților
Dispoziții tranzitorii și finale
;
se încarcă...