Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 184/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002

Modificări (4), Respingeri de neconstituționalitate (19), Referințe (1), Doctrine (2), Practică judiciară

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 18 decembrie 2002

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituție,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

TITLUL I Modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic
al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989
Respingeri de neconstituționalitate (1)

Art. I. - Practică judiciară (1)

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: Practică judiciară (3)

1. La articolul 3 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:

"

(2) Ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi."

2. Alineatul (4) al articolului 16 va avea următorul cuprins: Respingeri de neconstituționalitate (5)

"

(4) Bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin. (2) sunt, pe durata afectațiunii de interes public, bunuri proprietate publică și au regimul prevăzut de lege."

3. Alineatul (5) al articolului 16 se abrogă. Respingeri de neconstituționalitate (5)

4. La articolul 34 se introduce alineatul (5) cu următorul cuprins:

"

(5) În vederea asigurării surselor pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent sub formă de titluri de valoare nominală și prin acțiuni, se rezervă o cotă de până la 20% din capitalul social de la societățile sau companiile naționale rezultate din reorganizarea regiilor autonome. Stabilirea cotelor și alocarea titlurilor de valoare nominală sau, după caz, a acțiunilor se fac potrivit normelor metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului." Practică judiciară (1)

5. La articolul 51 se introduc alineatele (2) și (3) cu următorul cuprins: Practică judiciară (3)

"

(2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru.

(3) Plata sumelor prevăzute la alin. (2) se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995." Modificări (1)

6. După articolul 51 se introduce articolul 511 cu următorul cuprins:

"

Art. 511. -

În vederea organizării executării prevederilor prezentei legi, Guvernul este abilitat să emită norme metodologice de aplicare unitară a acesteia."

Art. II. - Practică judiciară (2), Doctrină (1)

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, cu modificările ulterioare și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, va fi republicată, dându-se textelor o nouă numerotare, după aprobarea acesteia de către Parlament. Practică judiciară (2), Doctrină (1)

TITLUL II Măsuri pentru accelerarea aplicării Legii nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările ulterioare, și a Ordonanței
de urgență a Guvernului
nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri
imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată
cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002
Practică judiciară (9)

Art. I. -

(1) Pentru actualizarea despăgubirilor acordate în perioada cuprinsă între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 se va utiliza un coeficient de actualizare aferent fiecărui an prin raportarea cursului leu/dolar S.U.A. din anul preluării, la cursul leu/dolar S.U.A. din anul emiterii deciziei/dispoziției prin care se soluționează notificarea. Acest coeficient de actualizare se va utiliza și pentru calculul valorii estimative a construcțiilor și terenurilor preluate în mod abuziv în intervalul de referință al legii. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (6)

(2) Plata sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite se efectuează pe baza comunicării autorității publice sau a altei persoane juridice care are, potrivit legii, obligația de restituire, în care se va consemna în mod explicit suma rezultată în urma aplicării coeficientului de actualizare stabilit potrivit prevederilor alin. (1) sau, după caz, a indicelui de inflație, pentru situațiile generate de aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.

(3) Plata acestor sume se face într-un cont deschis prin ordin al ministrului finanțelor publice la trezoreria statului, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(4) Banca Națională a României împreună cu Institutul Național de Statistică vor stabili și vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, cursul oficial leu/dolar S.U.A. pentru fiecare an din intervalul 1945-1989, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(5) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență Ministerul Administrației Publice împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului vor elabora și vor supune spre aprobare Guvernului norme metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Art. II. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (3)

(1) Cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localităților, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (1), Doctrină (1)

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), la transmiterea dreptului de folosință către terți, statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, are un drept de preemțiune la cumpărarea acestuia. Dreptul de preemțiune se va exercita în termen de 30 de zile de la notificarea expresă a intenției de înstrăinare a dreptului special de folosință și a prețului acestuia.

(3) În cazul în care terț dobânditor al dreptului de folosință este cetățean român sau persoană juridică română, dreptul de folosință astfel dobândit se convertește în drept de proprietate.

Art. III. -

În cazul în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de plată și, respectiv, restituire, a unor despăgubiri rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 și, respectiv, a Legii nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare, se poate dispune compensarea acestora cu avizul autorității administrative constituite în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 950/2001 cu privire la înființarea, organizarea și funcționarea Autorității pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Art. IV. -

Termenul de depunere a actelor doveditoare prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, se prelungește cu 30 de zile, respectiv până la data de 14 martie 2003.

Art. V. - Modificări (2), Practică judiciară (8)

(1) Controlul aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, se exercită de către autoritatea administrativă constituită în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 950/2001 și, după caz, de către prefecți. Practică judiciară (1)

(2) Începând cu anul 2003 salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de 6 luni. Stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordă se face de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind restituirea, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor. Practică judiciară (2)

Art. VI. -

(1) Termenul de depunere a cererilor de retrocedare a imobilelor aparținând cultelor religioase, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, se prelungește cu 30 de zile. Practică judiciară (1)

(2) În cazul în care imobilele ce fac obiectul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare. La stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii evaluabile în lei se va avea în vedere coeficientul de actualizare stabilit potrivit art. I alin. (4).

(3) Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. Respingeri de neconstituționalitate (2), Practică judiciară (1)

(4) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Pentru soluționarea acestor cauze instanțele judecătorești competente vor avea în vedere dispozițiile art. 46 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare. Respingeri de neconstituționalitate (8)

(5) Cererile sau acțiunile în justiție, precum și transcrierea sau intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, și ale prezentei ordonanțe de urgență, sunt scutite de taxe de timbru.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:
Ministrul administrației publice,
Octav Cozmâncă
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

București, 12 decembrie 2002.

Nr. 184.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...