Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 79/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 05 mai 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, excepție ridicată de Gheorghe Doroftei în Dosarul nr. 10.358/99/2010 al Tribunalului Iași - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 694D/2013.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4 februarie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 11 februarie 2014.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 10.358/99/2010, Tribunalul Iași - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamantul Gheorghe Doroftei într-o cauză având ca obiect asigurări sociale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), contravin principiului comunitar al certitudinii dreptului și pun în pericol stabilitatea raporturilor juridice de muncă, precum și exercitarea dreptului la pensie.

În acest sens, autorul excepției arată că dispozițiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 își pot produce efectele numai cu privire la raporturile juridice de muncă ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, iar nu și asupra celor deja existente în baza unui contract individual de muncă sau raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităților și instituțiilor publice.

Tribunalul Iași - Secția I civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 17 alin. (2) lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu următorul conținut:

- Art. 17 alin. (2) lit. a):

"

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care: a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi; [...]"

- Art. 18 alin. (1):

"

(1) Pensionarii prevăzuți la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție au obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii și art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, pronunțată în cadrul controlului de constituționalitate a priori, Curtea Constituțională a constatat că întreg cap. IV al Legii nr. 329/2009 (art. 17-26) este constituțional în măsura în care nu vizează persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituție.

Însă, în prezenta cauză, dispozițiile art. 17 alin. (2) lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 sunt criticate din perspectiva faptului că interzic cumulul pensiei cu salariul atunci când cuantumul pensiei depășește nivelul câștigului salarial mediu brut pe economie. Totodată, autorul excepției consideră că dispozițiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 își pot produce efectele numai cu privire la raporturile juridice de muncă ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, iar nu și asupra celor deja existente în baza unui contract individual de muncă sau raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităților și instituțiilor publice.

Din această perspectivă, dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate a posteriori prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție, invocate și în prezenta cauză. În acest sens sunt Decizia nr. 1.149 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 26 octombrie 2010, Decizia nr. 297 din 1 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 20 iulie 2011, Decizia nr. 368 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011, Decizia nr. 378 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011, Decizia nr. 544 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 15 iunie 2012, Decizia nr. 1.032 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2013.

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că nicio dispoziție constituțională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiția ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toți cetățenii, iar eventualele diferențe de tratament să aibă o rațiune licită.

Curtea a constatat că nivelul pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (devenit, în prezent, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referință câștigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii și protecției sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011) respectă condițiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil și determinabil) și rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opțiune justă și echilibrată) impuse de principiul nediscriminării.

Totodată, Curtea a reținut că măsura adoptată de legiuitor este proporțională cu situația care a determinat-o, respectiv situația de criză economică în care se regăsește statul, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii și mijloacele folosite în realizarea lui, și este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

Curtea a mai reținut, în ceea ce privește critica vizând încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție, că prevederile de lege criticate reglementează condițiile exercitării dreptului la muncă și a dreptului la pensie pentru viitor, într-un context social afectat de criza economică care a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, care, prin eficiența și promptitudinea aplicării, să conducă la reducerea efectelor sale și să creeze premisele relansării economiei naționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Prin Decizia din 20 martie 2012, pronunțată în Cauza Ionel Panfile împotriva României (paragrafele 17-25), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim, respectă justul echilibru între interesele generale ale comunității și protecția drepturilor fundamentale ale indivizilor, precum și faptul că, în domeniul social, statul dispune de o marjă largă de apreciere.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu garantează vreun drept la primirea unei pensii într-un anumit cuantum (în acest sens fiind și Hotărârea din 31 mai 2011, pronunțată în Cauza Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 55) și nici vreun drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (în același sens fiind Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94), fiind la discreția statului stabilirea drepturilor salariale ce vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat.

Prin aceeași decizie, Curtea a considerat că actul normativ criticat instituie o diferență de tratament între persoane, respectiv pensionarii care încă lucrau în sectorul privat și cei care lucrau în sectorul public, la fel ca reclamantul; cu toate acestea, cele două categorii de persoane cu greu pot fi considerate ca fiind într-o situație similară sau comparabilă, în sensul art. 14, deoarece distincția esențială, relevantă pentru contextul în care măsurile respective au fost luate, constă în sursele diferite din care provin veniturile lor, și anume bugete private, respectiv bugetul de stat (paragraful 28).

În ceea ce privește diferența de tratament fundamentată pe cuantumul venitului lunar, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, potrivit deciziei Curții Constituționale din România, cuantumul prevăzut era previzibil și rezonabil și a fost stabilit de legiuitor în raport de situația de criză economică în care se găsea statul, care a acționat în cadrul marjei sale de apreciere în domeniul deciziilor bugetare, fără a încălca principiul proporționalității.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Doroftei în Dosarul nr. 10.358/99/2010 al Tribunalului Iași - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 17 alin. (2) lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar internațional sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iași - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 februarie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

*

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluția pronunțată de Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 79 din 11 februarie 2014, considerăm că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar internațional, precum și a întregului cap. IV (art. 17-26) - "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariate, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare" din această lege trebuia admisă pentru următoarele motive:

1. Cadrul legislativ relevant

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, abrogă Legea nr. 2/1991 privind cumulul de funcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 8 ianuarie 1991, care prevedea la art. 3 posibilitatea de a cumula pensia cu salariul. Astfel, în prezent, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii nu mai cuprinde nicio prevedere referitoare la această posibilitate.

Însă, potrivit art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, "În sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, în condițiile legii, următoarele categorii de pensionari: a) pensionarii pentru limită de vârstă;[...]" Prin urmare, legea-cadru în materia pensiilor prevede posibilitatea cumulului pensiei cu salariul, indiferent de nivelul veniturilor respective.

Cap. IV din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar internațional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, reglementează limitarea posibilității de cumul al pensiei cu salariul, în sensul că pensionarii care desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție au obligația să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

2. Îngrădirea dreptului la muncă

Potrivit art. 41 din Constituție, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau ocupației și a locului de muncă este liberă. Dreptul la muncă este un drept cu conținut juridic complex, care include libertatea alegerii profesiei, meseriei sau ocupației, libertatea alegerii locului de muncă, protecția socială a muncii, retribuția, dreptul la negocieri colective.

Art. 6 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale prevede că "statele recunosc dreptul la muncă ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obține posibilitatea să-și câștige existența printr-o muncă liber aleasă sau acceptată și vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept. Măsurile pe care fiecare stat parte la prezentul pact le va lua spre a asigura deplina exercitare a acestui drept trebuie să includă orientarea și pregătirea tehnică și profesională, elaborarea de programe, de măsuri și de tehnici potrivite pentru a asigura o dezvoltare economică, socială și culturală constantă și o deplină întrebuințare productivă a forțelor de muncă în condiții care garantează indivizilor folosința libertăților politice și economice fundamentale."

Or, prin instituirea obligației pensionarilor cumularzi de a opta între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, legiuitorul îngrădește dreptul la muncă, din moment ce persoanele care se află în ipotezele de la art. 17 alin. (2) lit. a) și b) trebuie să renunțe ori la plata pensiei, ori la raporturile de muncă.

Dreptul la muncă al unei persoane nu poate forma obiectul vreunei îngrădiri sau limitări, fiecare persoană fiind liberă să muncească în măsura posibilităților sale fizice și intelectuale de care dispune. Prin reglementarea criticată se condiționează continuarea raporturilor de muncă, pe baza criteriului referitor la nivelul pensiei nete aflate în plată, fiind practic sancționată cu încetarea raporturilor de muncă persoana care a contribuit mai mult la fondul de pensii.

Pe de altă parte, este îngrădită și o altă componentă a dreptului la muncă, și anume alegerea locului de muncă, întrucât, potrivit dispozițiilor de lege criticate - care limitează cumulul pensiei cu salariul - acestea se aplică numai în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială. Astfel, un pensionar care dorește să încheie un contract individual de muncă cu un angajator din mediul privat, poate cumula pensia și salariul astfel dobândit.

Este adevărat că posibilitatea de a cumula pensia cu salariul nu reprezintă un drept fundamental, însă dreptul la muncă este un drept fundamental și, potrivit Constituției, nu poate fi îngrădit.

3. Limitarea exercitării dreptului la pensie

De asemenea, dispozițiile de lege criticate afectează și art. 47 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia cetățenii au dreptul la pensie. Astfel, pensia este plătită în conformitate cu contribuțiile depuse de angajat pe durata cât și-a desfășurat activitatea (cel puțin 25 sau 30 de ani), din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar nu de la bugetul anual de stat.

Pensia este un drept fundamental garantat de art. 47 și se datorează pentru munca trecută. Salariul constituie retribuția angajatului pentru munca prezentă, datorată de către angajator, deci și de către stat în această calitate, și nu are nicio legătură cu pensia, care se acordă pentru o muncă efectuată în timp până la vârsta pensionării. Munca trecută care este plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat nu vine în concurs cu munca prezentă pentru care salariatul primește o retribuție lunară de la bugetul de stat, aflându-se în succesiune, iar nu în concurs. În consecință, cumularea lor nu poate fi afectată, pensia fiind un drept câștigat și nicio reglementare legală nu îl poate înlătura.

În același sens, a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, referitoare la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat și al celor de serviciu, prin care se interzice cumulul pensiei cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională desfășurată în cadrul autorităților și instituțiilor publice și, corelativ, se impune obligația persoanelor aflate în situația menționată de a opta pentru pensie ori pentru veniturile realizate din activitatea profesională, altfel spus, de a renunța la pensie continuându-și activitatea profesională sau de a înceta activitatea profesională aducătoare de venituri și de a-și conserva pensia. Curtea a constatat că "Interdicțiile și obligațiile impuse prin ordonanță afectează prin limitare atât dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, cât și dreptul la muncă consacrat prin art. 41 din Legea fundamentală."

4. Inaplicabilitatea dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Constituție referitoare la cazurile exprese și limitative de restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți

Astfel cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr. 329/2009, dispozițiile de lege criticate au fost instituite avându-se în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, impusă de criza economică, ceea ce, în opinia legiuitorului, justifică restrângerile aduse exercițiului dreptului la muncă, din perspectiva asigurării stabilității economice, care se subsumează "conceptului de siguranță națională".

Prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, pronunțată în cadrul controlului de constituționalitate a priori asupra Legii nr. 329/2009, Curtea Constituțională a reținut că "Justificarea unei astfel de limitări rezidă în degrevarea bugetului de stat, respectiv a celui al asigurărilor sociale de stat, într-o măsură care nu afectează veniturile persoanei sub pragul salariului mediu brut pe economie. Prin urmare, măsura adoptată este proporțională cu situația care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii și mijloacele folosite în realizarea lui, și este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei."

Or, reținem că, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituție, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Având în vedere acestea, considerăm că îngrădirea dreptului la muncă și limitarea dreptului la pensie prin reglementarea criticată nu poate avea ca justificare dispozițiile constituționale ale art. 53, deoarece nu ne aflăm în niciunul dintre cazurile prevăzute expres și limitativ de această normă constituțională. Astfel, simpla afirmație în Expunerea de motive a Legii nr. 329/2009, potrivit căreia dispozițiile de lege criticate au fost adoptate în scopul reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea stabilității economice, care este subsumată conceptului de "securitate națională", nu poate avea valoarea demonstrației unei justificări privind apărarea securității naționale. Conceptul de "securitate națională", a cărei apărare justifică într-adevăr restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți dacă sunt îndeplinite și condițiile din alin. (2) al art. 53 din Constituție, nu poate fi asimilat cu necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, din cauza crizei economice.

De asemenea, apreciem că într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepție, cu caracter temporar, și dacă nu există o altă soluție pentru a apăra valori ale statului care sunt puse în pericol. Or, găsirea de soluții pentru diminuarea efectelor crizei economice intră în atribuțiile organelor statului, prin adoptarea de politici economice și financiare adecvate, iar nu prin restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale.

Pe de altă parte, nici măcar sub aspectul oportunității o astfel de reglementare nu-și găsește aplicarea, întrucât motivarea legiuitorului în sensul că bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat sunt degrevate de cheltuieli suplimentare este o motivare neserioasă, ținând cont de faptul că numărul persoanelor aflate în această situație este foarte mic.

5. Din considerentele Deciziei din 20 martie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată cu privire la Cererea nr. 13.902/11 introdusă de Ionel Panfile împotriva României reiese că instanța de contencios al drepturilor omului a examinat măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul din perspectiva pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, referitor la protecția proprietății și a art. 14 referitor la nediscriminare. Însă, cu privire la dreptul la muncă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că în Convenție nu se garantează dreptul la muncă (paragraful 18). Prin urmare, nu avea competență ratione materiae să se pronunțe asupra acestei pretinse încălcări, deoarece, pentru ca un capăt de cerere să fie compatibil ratione materiae cu Convenția, dreptul invocat de reclamant trebuie să fie protejat de Convenție și de protocoalele sale care au intrat în vigoare.

În final, observăm că, la data de 23 aprilie 2012, a fost adoptat de către Senat proiectul de Lege pentru abrogarea cap. IV (art. 17-26) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, acesta urmând a fi dezbătut în Camera Deputaților.

În concluzie, considerăm că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 este întemeiată și trebuia admisă. De asemenea, având în vedere că celelalte dispoziții din cap. IV din Legea nr. 329/2009 nu pot fi disociate, în mod necesar și evident, de prevederile de lege criticate care ar fi trebuit declarate neconstituționale, în temeiul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, considerăm că excepția de neconstituționalitate a întregului cap. IV (art. 17-26) - "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariate, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare" din această lege trebuia admisă, prin raportare la dispozițiile art. 41 și art. 47 alin. (2) din Constituție.

Judecător,
prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru
Judecător,
Puskas Valentin Zoltan

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...