Art 142 Fondul de compensare a investitorilor | Ordonanță de urgență 28/2002

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Protecția investitorilor - Fondul de compensare a investitorilor -
Art. 142.
-

(1) Scopul Fondului este de a compensa investitorii, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și ale reglementărilor C.N.V.M., în situația incapacității societății de servicii de investiții financiare de a returna fondurile bănești și instrumentele financiare datorate sau aparținând investitorilor, care au fost administrate în numele lor în scopuri legate de servicii de investiții financiare.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) nu vor fi compensate dacă servesc drept garanție pentru achiziții de valori mobiliare, conform prevederilor art. 55 și 56.

(3) Fondul compensează în mod egal și nediscriminatoriu, în limita unui plafon stabilit anual de C.N.V.M., clasele de investitori prevăzute în regulamentele C.N.V.M.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 28/2002:
Art 132 Interzicerea manipulării pieței și tranzacțiilor bazate pe informații privilegiate
Art 133 Interzicerea manipulării pieței și tranzacțiilor bazate pe informații privilegiate
Art 134 Oferta publică obligatorie
Art 135 Oferta publică obligatorie
Art 136 Retragerea obligatorie de pe piețele reglementate
Art 137 Retragerea obligatorie de pe piețele reglementate
Art 138 Retragerea obligatorie de pe piețele reglementate
Art 139 Retragerea obligatorie de pe piețele reglementate
Art 140 Fondul de compensare a investitorilor
Art 141 Fondul de compensare a investitorilor
Art 142 Fondul de compensare a investitorilor
Art 143 Fondul de compensare a investitorilor
Art 144 Fondul de compensare a investitorilor
Art 145 Fondul de compensare a investitorilor
Art 146 Fondul de compensare a investitorilor
Art 147 Fondul de compensare a investitorilor
Art 148 Fondul de compensare a investitorilor
Art 149 Societăți de servicii de investiții financiare cu sediul în România
Art 150 Societăți de servicii de investiții financiare cu sediul în România
Art 151 Societăți de servicii de investiții financiare cu sediul în România
Art 152 Societăți de servicii de investiții financiare cu sediul în România
;
se încarcă...