Art 118 Reguli speciale privind societățile deținute public | Ordonanță de urgență 28/2002

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Protecția investitorilor - Reguli speciale privind societățile deținute public -
Art. 118.
-

(1) Înaintea efectuării oricărei majorări de capital social prin subscripție de noi aporturi societățile deținute public vor proceda la actualizarea valorii imobilizărilor corporale și necorporale din patrimoniul lor de câte ori rata inflației depășește cu 20% pe cea existentă la data ultimei actualizări.

(2) La actualizarea valorii activelor imobilizate, prevăzută la alin. (1), se vor lua în calcul utilitatea și valoarea de piață a bunurilor respective.

(3) Dacă adunarea generală extraordinară a acționarilor hotărăște majorarea capitalului social cu diferența de valoare rezultată în urma actualizării, atunci aceasta se va efectua anterior majorării propuse sau concomitent cu aceasta, profitând acționarilor înregistrați la data de referință a respectivei adunări generale a acționarilor, proporțional cu cota de participare a fiecăruia la capitalul social.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 28/2002:
Art 108 Reguli speciale privind societățile deținute public
Art 109 Reguli speciale privind societățile deținute public
Art 110 Reguli speciale privind societățile deținute public
Art 111 Reguli speciale privind societățile deținute public
Art 112 Reguli speciale privind societățile deținute public
Art 113 Reguli speciale privind societățile deținute public
Art 114 Reguli speciale privind societățile deținute public
Art 115 Reguli speciale privind societățile deținute public
Art 116 Reguli speciale privind societățile deținute public
Art 117 Reguli speciale privind societățile deținute public
Art 118 Reguli speciale privind societățile deținute public
Art 119 Reguli speciale privind societățile deținute public
Art 120 Transparența pieței
Art 121 Transparența pieței
Art 122 Transparența pieței
Art 123 Transparența pieței
Art 124 Transparența pieței
Art 125 Transparența pieței
Art 126 Transparența pieței
Art 127 Transparența pieței
Art 128 Auditorii financiari
;
se încarcă...