Parlamentul României

Legea nr. 25/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 27 martie 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. -

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88 din 18 septembrie 2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, cu următoarea modificare:

- La articolul 39, literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"

b) investiție publică - investiția realizată de către sau în numele unei instituții publice, conform definiției prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv al unei instituții publice locale, conform definiției prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care proiectul este cofinanțat din fonduri alocate de la bugetul de stat sau ale unui operator economic asupra căruia statul deține controlul și este reclasificat în sectorul administrației publice potrivit Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană, cu modificările și completările ulterioare. Se consideră investiții publice și investițiile realizate din credite bancare garantate de către stat, contractate de o unitate administrativ-teritorială sau de un operator economic asupra căruia statul deține controlul și este reclasificat în sectorul administrației publice potrivit Regulamentului (UE) nr. 549/2013, cu modificările și completările ulterioare, precum și investițiile care fac obiectul unui parteneriat public-privat pentru elaborare, implementare, operare și/sau finanțare;

c) proiect de investiții - setul de activități desfășurate într-un anumit interval de timp, ca parte a unui program de cheltuieli publice, în scopul realizării unei investiții publice;".

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREȘEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU

București, 19 martie 2014.

Nr. 25.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...