Art 3 | Lege 309/2002

Acesta este un fragment din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Art. 3. - Jurisprudență

Soția celui decedat, din categoria celor prevăzuți la art. 1, va beneficia de prevederile prezentei legi, de o indemnizație lunară egală cu 50% din indemnizația ce s-ar fi cuvenit soțului decedat, în condițiile dispozițiilor art. 2, neimpozabilă, începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Acesta este un fragment din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 309/2002:
Art 1
Art 2
Art 3
Art 4
Art 5
Art 6
Art 7
Art 8
Art 9
Art 10
;
se încarcă...