Banca Națională a României - BNR

Regulamentul nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit

Modificări (6), Puneri în aplicare (5), Referințe (2), Reviste (5), Referințe în jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 ianuarie 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Având în vedere dispozițiile art. 24, art. 51 alin. (1) lit. (d), art. 77, art. 101, art. 104, art. 106-110, art. 148, art. 149, art. 150 alin. (1), art. 1521, art. 163, art. 1631, art. 164 alin. (2), art. 166, art. 1663, art. 1691, art. 289, art. 320, art. 382, art. 384 alin. (1) și ale art. 385 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 416 alin. (1) lit. (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012,

în temeiul prevederilor art. 420 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 25 alin. (2) lit. a) și ale art. 48 alin. (1) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României,

Banca Națională a României emite următorul regulament:

TITLUL I Dispoziții generale

CAPITOLUL I Domeniul de aplicare

Art. 1. -

Prezentul regulament reglementează:

a) cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activităților instituțiilor de credit;

b) unele aspecte legate de fondurile proprii ale instituțiilor de credit;

c) cerințele privind amortizoarele de capital;

d) supravegherea pe bază consolidată a instituțiilor de credit;

e) condițiile pentru aprobarea utilizării modelelor interne de rating pentru determinarea cerințelor de capital pentru riscul de credit;

f) cerințele pentru notificarea prealabilă a utilizării abordării standard pentru riscul operațional, cele pentru aprobarea utilizării abordării standard alternative pentru riscul operațional și condițiile pentru aprobarea utilizării abordării avansate de evaluare pentru determinarea cerințelor de capital pentru riscul operațional;

g) condițiile pentru aprobarea utilizării modelelor interne pentru determinarea cerințelor de capital pentru riscul de piață;

h) unele aspecte legate de aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012.

Art. 2. -

(1) Prezentul regulament se aplică instituțiilor de credit, persoane juridice române, la nivel individual și/sau, după caz, consolidat și subconsolidat, precum și la nivel de rețea cooperatistă.

(2) Fără a aduce atingere prevederilor art. 77 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, prezentul regulament se aplică în mod corespunzător și sucursalelor instituțiilor de credit din state terțe.

(3) Prevederile privind administrarea riscului de lichiditate din cap. II și cap. IV ale titlului II se aplică în mod corespunzător și sucursalelor instituțiilor de credit din state membre.

CAPITOLUL II Definiții

Art. 3. -

(1) În înțelesul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

1. organ de conducere - organul sau organele de administrare și de conducere ale unei instituții de credit stabilite potrivit actelor constitutive, în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, care sunt împuternicite să stabilească strategia, obiectivele și orientarea generală a instituției de credit, care supraveghează și monitorizează procesul decizional de conducere și care include/includ persoanele care conduc în mod efectiv activitatea instituției de credit;

2. organul de conducere în funcția sa de supraveghere - organul de conducere care își îndeplinește rolul de supraveghere și monitorizare a procesului decizional de conducere și care este reprezentat de consiliul de administrație, în cadrul sistemului unitar de administrare, și consiliul de supraveghere, în cadrul sistemului dualist de administrare;

3. conducerea superioară - persoanele fizice care exercită funcții de conducere în cadrul unei instituții de credit și care sunt împuternicite cu activitatea de conducere curentă a instituției de credit și răspund de modul de îndeplinire a acesteia față de organul de conducere. Conducerea superioară este reprezentată de directori, în cadrul sistemului unitar de administrare, și de către directorat, în cadrul sistemului dualist de administrare;

4. cadru aferent controlului intern - cadru ce trebuie să asigure desfășurarea unor operațiuni eficace și eficiente, controlul corespunzător al riscurilor, desfășurarea prudentă a activității, credibilitatea informațiilor financiare și nefinanciare raportate, atât intern, cât și extern, precum și conformitatea cu cadrul legal și de reglementare, cerințele de supraveghere și regulile și deciziile interne ale instituției de credit;

5. cadru de administrare a activității - componentă esențială a guvernanței corporative, care se concentrează pe structura internă și organizarea unei instituții de credit;

6. profil de risc - suma expunerilor unei instituții de credit la riscuri reale și potențiale;

7. apetit la risc - nivelul absolut al riscurilor pe care o instituție de credit este pregătită să și-l asume în mod aprioric;

8. toleranță la risc - limitele reale din cadrul apetitului la risc asumat de o instituție de credit;

9. risc de conformitate - riscul actual sau viitor de afectare a profiturilor și a capitalului, care poate conduce la amenzi, daune și/sau rezilierea de contracte sau care poate afecta reputația unei instituții de credit, ca urmare a încălcărilor sau neconformării cu cadrul legal și de reglementare, cu acordurile, practicile recomandate sau standardele etice;

10. conflict de interese - acea situație sau împrejurare în care interesul personal, direct ori indirect, al personalului și membrilor structurii de conducere ai instituției de credit contravine interesului instituției de credit, astfel încât afectează sau ar putea afecta independența și imparțialitatea acestora în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp și cu obiectivitate a îndatoririlor care le revin în exercitarea atribuțiilor de serviciu;

11. persoane care dețin funcții-cheie - membri ai personalului ale căror funcții le conferă o influență semnificativă asupra orientării instituției de credit, însă care nu sunt membri ai organului de conducere. Printre persoanele care dețin funcțiicheie se pot număra conducătorii unor linii de activitate importante, ai sucursalelor din Spațiul Economic European, filialelor din state terțe, ai funcțiilor-suport și de control;

12. persoane cu funcție de conducere de nivel mediu a unor activități - persoane nominalizate să asigure conducerea unităților operaționale ale instituției de credit;

13. proces intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri - componentă a cadrului de administrare a activității instituțiilor de credit, care vizează ca organul de conducere al acestora să asigure identificarea, măsurarea, agregarea și monitorizarea în mod adecvat a riscurilor instituției de credit, deținerea unui capital intern adecvat la profilul de risc și utilizarea și dezvoltarea unor sisteme solide de administrare a riscurilor;

14. simulare de criză - tehnică de administrare a riscului utilizată pentru a evalua efectele potențiale asupra situației financiare a unei instituții de credit ale unui anumit eveniment și/sau ale modificării unui set de variabile financiare. Aceasta se poate realiza, în principiu, sub forma analizei de senzitivitate, care evaluează impactul asupra situației financiare a unei instituții de credit al modificării unui anumit determinant de risc - risk driver -, în condițiile în care sursa șocului nu este identificată, și a simulărilor pe bază de scenariu, care evaluează impactul asupra situației financiare a unei instituții de credit al modificărilor simultane ale mai multor determinanți de risc, în condițiile în care evenimentul de criză a fost definit;

15. debitori expuși la riscul valutar - debitori care nu beneficiază de efectul unei operațiuni de acoperire naturală sau financiară; Reviste (1)

16. operațiune de acoperire naturală - operațiune în cadrul căreia debitorii primesc venituri denominate sau indexate la valuta în care este acordat creditul, inclusiv operațiunile de încasare de numerar din transferuri sau din exporturi;

17. operațiune de acoperire financiară - operațiune care are la bază încheierea de către debitor a unui contract cu o instituție de credit sau o instituție financiară în scopul acoperirii riscului valutar;

18. risc de rată a dobânzii - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a unor modificări adverse ale ratelor dobânzii;

19. risc aferent tehnologiei informației (IT) - subcategorie a riscului operațional care se referă la riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului, determinat de inadecvarea strategiei și politicii IT, a tehnologiei informației și a procesării informației, cu referire la capacitatea de gestionare, integritatea, controlabilitatea și continuitatea acesteia, sau de utilizarea necorespunzătoare a tehnologiei informației;

20. risc reputațional - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului determinat de percepția nefavorabilă asupra imaginii unei instituții de credit de către clienți, contrapartide, acționari, investitori sau autorități de supraveghere;

21. risc strategic - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului determinat de schimbări în mediul de afaceri sau de decizii de afaceri defavorabile, de implementarea inadecvată a deciziilor sau de lipsa de reacție la schimbările din mediul de afaceri;

22. valoare economică - valoarea actualizată a fluxurilor de numerar nete așteptate, aferente instituției de credit;

23. unitate operațională - o unitate separată din punct de vedere tehnic, geografic sau organizatoric de alte părți ale instituției de credit sau ale grupului - cum ar fi entități separate din punct de vedere juridic sau organizatoric, linii de activitate sau grupuri omogene de expuneri în cadrul unei instituții de credit sau al unui grup;

24. formalizare - descrierea și, după caz, fundamentarea unui proces, sistem, a unei metodologii sau decizii, regăsite la nivelul instituției de credit sub forma unei prezentări scrise cu un grad adecvat de complexitate și detaliere;

25. depozite stabile (core deposits) - resursele de finanțare care rămân la dispoziția instituției de credit o perioadă de timp îndelungată, determinate de către aceasta potrivit politicilor interne la care se face referire la art. 136;

26. externalizare - utilizarea de către o instituție de credit a unui furnizor extern, în vederea desfășurării de către acesta, pe bază contractuală și în mod continuu, a unor activități efectuate în mod obișnuit de către instituția de credit în cauză;

27. furnizor extern - furnizorul de bunuri și servicii, care poate fi o entitate autorizată sau nu, în funcție de activitatea externalizată, respectiv o entitate afiliată în cadrul unui grup ori o entitate în afara grupului; Modificări (1)

28. activități semnificative:

a) activități care prezintă o asemenea importanță încât orice dificultate sau eșec în desfășurarea acestora ar putea avea un efect negativ semnificativ în ceea ce privește abilitatea instituției de credit de a-și îndeplini obligațiile prevăzute de cadrul de reglementare și/ori de a-și continua activitatea;

b) orice alte activități care necesită o autorizație din partea autorităților competente;

c) orice activități care au un impact semnificativ din perspectiva administrării riscurilor; și

d) administrarea riscurilor aferente activităților prevăzute la lit. a);

29. externalizare în lanț - externalizare în cadrul căreia furnizorul extern subcontractează cu alți furnizori externi elemente componente ale serviciilor prestate instituției de credit;

30. categorii de personal ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al unei instituții de credit ("Personalul identificat") - membrii personalului ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției de credit, incluzând membrii conducerii superioare, personalul care expune instituția de credit unor riscuri - de exemplu, persoane cărora li s-au acordat competențe individuale sporite în ceea ce privește derularea tranzacțiilor în care este implicată instituția de credit, cum ar fi: dealeri, persoane care au competența de a aproba credite de valori semnificative -, personalul funcțiilor de control și orice angajat care primește o remunerație totală, inclusiv clauze privind beneficiul discreționar de tip pensie, ce conduce la încadrarea acestuia în aceeași categorie de remunerație cu cea a membrilor conducerii superioare și cu a personalului care expune instituția de credit unor riscuri;

31. riscuri semnificative - riscuri cu impact însemnat asupra situației patrimoniale și/sau reputaționale a instituțiilor de credit;

32. acord de tip malus - practică de ajustare în funcție de performanță, care permite ajustarea părții din bonusul unui angajat pentru care nu s-a intrat încă în drepturi, dar care fusese deja comunicat angajatului, pentru a ține cont de evenimentele ulterioare comunicării bonusului;

33. acord de tip clawback - practică de ajustare în funcție de performanță, care permite retragerea integrală sau parțială a bonusului unui angajat, pentru care s-a intrat deja în drepturi, pentru a lua în considerare evenimentele ulterioare intrării în drepturi;

34. risc de piață - riscul de a înregistra pierderi aferente pozițiilor din bilanț și din afara bilanțului datorită fluctuațiilor nefavorabile pe piață ale prețurilor (cum ar fi, de exemplu, prețurile acțiunilor, ratele de dobândă, cursurile de schimb valutar);

35. risc de model - o pierdere posibilă pe care o instituție de credit ar putea să o înregistreze ca urmare a unor decizii care ar putea fi bazate în principal pe rezultatele modelelor interne, din cauza unor erori în dezvoltarea, implementarea sau utilizarea acestor modele;

36. abordări interne - abordarea bazată pe modele interne de rating, menționată la art. 143 alin. (1), cea bazată pe modele interne menționată la art. 221, cea bazată pe estimări proprii menționate la art. 225, cea aferentă abordării avansate de evaluare menționată la art. 313 alin. (2), metoda modelelor interne menționată la art. 283 și art. 363 și abordarea bazată pe evaluări interne menționată la art. 259 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

37. risc de credit - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligațiilor contractuale sau a eșecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite; Reviste (1)

38. risc de țară - riscul expunerii la pierderi determinate de evenimente petrecute într-o țară străină. Conceptul este mai larg decât riscul suveran deoarece sunt acoperite toate formele de creditare sau activități investiționale, atât către/cu persoane fizice, societăți comerciale, instituții de credit sau administrații centrale;

39. risc de transfer - riscul ca un debitor să nu poată converti moneda locală într-o monedă străină, astfel fiind în imposibilitatea de a efectua plăți în contul datoriei în moneda străină respectivă. Acest risc rezultă în mod normal din restricții de schimb valutar impuse de guvernul din țara debitorului;

40. risc de lichiditate - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului, determinat de incapacitatea instituției de credit de a-și îndeplini obligațiile la scadența acestora;

41. amortizorul de conservare a capitalului - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 256 din prezentul regulament;

42. amortizorul anticiclic de capital specific instituției de credit - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 257 din prezentul regulament;

43. amortizorul de capital aferent instituțiilor globale de importanță sistemică (amortizorul G-SII) - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 271 din prezentul regulament;

44. amortizorul de capital aferent altor instituții de importanță sistemică (amortizorul O-SII) - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 269 alin. (1) din prezentul regulament;

45. amortizorul de capital pentru riscul sistemic - fondurile proprii pe care o instituție de credit este sau poate fi obligată să le mențină în conformitate cu art. 281-289 din prezentul regulament; Modificări (1)

46. cerința amortizorului combinat - totalul fondurilor proprii de nivel 1 de bază necesare pentru a îndeplini cerința amortizorului de conservare a capitalului, căreia i se adaugă cerințele aferente următoarelor amortizoare, după caz:

a) amortizorul anticiclic de capital specific instituției de credit;

b) amortizorul G-SII;

c) amortizorul O-SII;

d) amortizorul de capital pentru riscul sistemic;

47. rata amortizorului anticiclic de capital - cota procentuală pe care instituțiile de credit trebuie să o aplice pentru a calcula amortizorul de capital anticiclic specific instituțiilor de credit respective și care este stabilită în conformitate cu art. 258 și art. 259 din prezentul regulament sau, după caz, de autoritatea competentă dintr-un stat terț; Modificări (1)

48. instituție de credit autorizată la nivel național - o instituție de credit care a fost autorizată în România și pentru care Banca Națională a României este responsabilă cu impunerea ratei amortizorului anticiclic de capital, conform recomandării structurii interinstituționale de coordonare în domeniul supravegherii macroprudențiale a sistemului financiar național, denumită în continuare structură de coordonare; Modificări (1)

49. referențial pentru amortizor - rata de referință a amortizorului anticiclic de capital specific instituției de credit, calculată în conformitate cu art. 258 alin. (2) și (3) din prezentul regulament;

50. riscul juridic - risc de pierdere ca urmare atât a amenzilor, penalităților și sancțiunilor de care instituția de credit este pasibilă în caz de neaplicare sau aplicare defectuoasă a dispozițiilor legale sau contractuale, cât și a faptului că drepturile și obligațiile contractuale ale instituției de credit și/sau ale contrapartidei sale nu sunt stabilite în mod corespunzător;

51. eficacitate - gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activități și raportul dintre efectul proiectat și rezultatul efectiv al activității respective;

52. eficiență - maximizarea rezultatelor unei activități în relație cu resursele utilizate.

(2) Termenii și expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificația prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Pentru scopurile prezentului regulament, termenii și expresiile: instituție, entitate din sectorul financiar, situație consolidată, bază consolidată, bază subconsolidată, fonduri proprii, piață reglementată, beneficii discreționare de tipul pensiilor, portofoliu de tranzacționare, inițiator, sponsor, contraparte centrală, risc operațional, diminuarea riscului de credit, securitizare, poziție din securitizare, entitate special constituită în scopul securitizării, capital eligibil, efect de levier, risc asociat folosirii excesive a efectului de levier, instituție externă de evaluare a creditului au înțelesul prevăzut la art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

TITLUL II Cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activităților instituțiilor de credit

CAPITOLUL I Cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit

Art. 4. -

(1) Instituțiile de credit sunt responsabile pentru existența unui cadru de administrare a activității riguros conceput, care să includă cel puțin următoarele aspecte:

a) structura organizatorică și organizarea;

b) organul de conducere al instituției de credit, respectiv: atribuții și responsabilități, componența și funcționarea, cadrul general pentru desfășurarea activității;

c) administrarea riscurilor;

d) controlul intern;

e) sistemele informaționale și continuitatea activității;

f) cerințele de transparență.

(2) Casa centrală a cooperativelor de credit este responsabilă pentru existența unui cadru de administrare a activității în sensul alin. (1) și la nivelul rețelei cooperatiste.

Art. 5. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de reglementări interne privind cadrul de administrare a activității.

(2) Instituțiile de credit adaptează cadrul de administrare a activității în funcție de natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente modelului de afaceri și activităților desfășurate de ele.

(3) Prevederile alin. (2) se aplică de casa centrală a cooperativelor de credit și la nivelul rețelei cooperatiste.

SECȚIUNEA 1 Structura organizatorică și organizarea unei instituții de credit

1.1. Cadrul organizațional

Art. 6. -

(1) Organul de conducere al unei instituții de credit trebuie să asigure o structură organizatorică adecvată și transparentă pentru instituția de credit în cauză.

(2) În sensul alin. (1), structura organizatorică trebuie să promoveze eficacitatea și să demonstreze prudența conducerii instituției de credit atât la nivel individual, cât și la nivelul grupului din care aceasta face parte.

(3) Liniile de raportare și alocarea responsabilităților și competențelor în cadrul unei instituții de credit trebuie să fie clare, bine definite, coerente și implementate efectiv.

(4) Organul de conducere trebuie să evalueze modalitatea în care diferite elemente ale structurii organizatorice se completează și interacționează reciproc. Structura organizatorică nu trebuie să afecteze capacitatea organului de conducere de a supraveghea și a administra în mod eficace riscurile cu care se confruntă instituția de credit sau grupul din care aceasta face parte.

(5) Organul de conducere trebuie să evalueze în ce fel schimbările în structura grupului, care pot rezulta, fără a fi limitative, din înființarea unor noi filiale, fuziuni și achiziții, vânzarea sau dizolvarea unor părți ale grupului sau din evoluții exterioare grupului, afectează soliditatea acestuia. Organul de conducere trebuie să efectueze orice modificări necesare cu promptitudine.

1.2. Verificări și echilibrări în cadrul unei structuri de grup

Art. 7. -

(1) În cadrul unei structuri de grup, organul de conducere al unei instituții de credit-mamă, persoană juridică română, trebuie să se asigure că, în cadrul grupului, există un cadru adecvat de administrare a activității și că acesta este corespunzător structurii, activității și riscurilor aferente grupului și entităților acestuia.

(2) Organul de conducere al unei instituții de credit filială, persoană juridică română, trebuie să adere la aceleași valori și politici privind cadrul de administrare a activității cu cele ale societății-mamă, cu excepția cazului în care există cerințe legislative sau de supraveghere ori considerente de proporționalitate care determină o altă conduită. În acest sens, organul de conducere a unei instituții de credit filială trebuie ca, în cadrul propriilor responsabilități pe linia cadrului de administrare a activității, să își stabilească propriile politici și să evalueze orice decizii sau practici la nivel de grup pentru a se asigura că acestea nu determină ca filiala să încalce prevederile cadrului de reglementare ori regulile prudențiale aplicabile la nivel individual pe teritoriul României. Organul de conducere al unei instituții de credit filială trebuie, de asemenea, să se asigure că asemenea decizii sau practici nu aduc atingere:

a) administrării sănătoase și prudente a filialei;

b) solidității financiare a filialei; sau

c) intereselor legale ale părților interesate în filială.

(3) Pentru a-și îndeplini responsabilitățile pe linia cadrului de administrare a activității, organul de conducere al unei instituții de credit-mamă, persoană juridică română, trebuie:

a) să stabilească o structură a cadrului de administrare a activității care să contribuie la supravegherea eficace a filialelor sale și care să ia în considerare natura, amploarea și complexitatea diferitelor riscuri la care grupul și filialele acestuia sunt expuse;

b) să aprobe o politică privind cadrul de administrare a activității la nivelul grupului și pentru filialele acestuia, care să includă angajamentul de a îndeplini toate cerințele aplicabile cadrului de administrare a activității;

c) să se asigure că există resurse suficiente pentru fiecare filială în scopul îndeplinirii atât a standardelor la nivel de grup, cât și a standardelor locale privind cadrul de administrare a activității;

d) să dispună de mijloace corespunzătoare pentru a monitoriza că fiecare filială se conformează tuturor cerințelor aplicabile privind cadrul de administrare a activității;

e) să se asigure că liniile de raportare la nivelul grupului sunt clare și transparente, în special în cazul în care liniile de activitate nu se suprapun organizării grupului din punct de vedere juridic.

(4) O instituție de credit filială, persoană juridică română, trebuie să dispună și de un număr suficient de membri independenți în organul de conducere. Membrii independenți ai organului de conducere sunt membri care nu dețin funcție executivă, care sunt independenți de filială și de grupul din care aceasta face parte și de acționarii care dețin controlul.

1.3. Cunoașterea structurii

Art. 8. -

(1) Organul de conducere trebuie să cunoască și să înțeleagă pe deplin structura operațională a unei instituții de credit și să se asigure că aceasta este conformă cu strategia de afaceri și profilul de risc aprobate.

(2) Organul de conducere trebuie să orienteze și să aibă o bună înțelegere a structurii instituției de credit, a evoluției și limitelor acesteia și trebuie să se asigure că structura este adecvată și nu presupune un nivel de complexitate excesiv sau necorespunzător. Organul de conducere este responsabil și pentru aprobarea unor strategii și politici sănătoase pentru stabilirea unor noi structuri. În plus, organul de conducere trebuie să recunoască riscurile pe care le presupune însăși complexitatea structurii entității juridice și trebuie să se asigure că instituția de credit este capabilă să producă la timp informații privind tipul, statutul, structura acționariatului și activitățile fiecărei entități juridice.

(3) Organul de conducere al unei instituții de credit-mamă, persoană juridică română, trebuie:

a) să înțeleagă nu numai organizarea grupului, ci și scopul diferitelor entități și legăturile și relațiile dintre ele;

b) să se asigure că diferitele entități din grup (inclusiv instituția de credit însăși) primesc suficiente informații pentru a avea o percepție clară a obiectivelor și riscurilor generale ale grupului;

c) să se asigure că este în permanență informată cu privire la riscurile cauzate de structura grupului.

1.4. Activități care nu sunt desfășurate în mod obișnuit sau care nu sunt transparente

Art. 9. -

(1) În situația în care o instituție de credit operează prin intermediul unor structuri cu scop special sau al unor structuri aflate în legătură sau în jurisdicții care împiedică transparența sau care nu îndeplinesc standardele bancare internaționale, organul de conducere trebuie să înțeleagă scopul, structura și riscurile speciale asociate acestora.

(2) Organul de conducere trebuie să accepte aceste activități numai atunci când este încredințat că riscurile vor fi administrate în mod corespunzător.

(3) Organul de conducere trebuie să stabilească, să mențină și să revizuiască, în mod permanent, strategii, politici și proceduri corespunzătoare de aprobare și menținere a unor astfel de structuri și activități pentru a se asigura că acestea rămân conforme cu scopul lor declarat.

(4) Organul de conducere trebuie să asigure luarea de măsuri corespunzătoare pentru a evita sau a diminua riscurile unor astfel de activități.

(5) În sensul alin. (4), măsurile includ:

a) instituția de credit dispune de politici și proceduri adecvate, precum și procese formalizate (de exemplu, limite aplicabile, cerințe de informații) pentru luarea în considerare, aprobarea și administrarea riscurilor unor astfel de activități, având în vedere consecințele pentru structura operațională a grupului;

b) informațiile privind aceste activități și riscurile aferente sunt accesibile la nivelul sediului central și auditorilor instituției de credit și sunt raportate organului de conducere și Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere;

c) instituția de credit evaluează periodic necesitatea permanentă de a desfășura activități care împiedică transparența.

(6) În sensul alin. (5), instituția de credit trebuie să ia aceleași măsuri atunci când desfășoară activități care nu sunt transparente sau care nu sunt desfășurate în mod obișnuit pentru clienții săi.

(7) Toate structurile și activitățile prevăzute de prezentul articol trebuie să fie supuse unor analize periodice ale auditului intern și extern.

SECȚIUNEA a 2-a Organul de conducere al instituției de credit

2.1. Atribuții și responsabilități ale organului de conducere

Art. 10. -

(1) Responsabilitățile organului de conducere trebuie să fie definite în mod clar într-un document scris și aprobate, cu respectarea legislației relevante în materie.

(2) Responsabilitățile prevăzute în document trebuie să fie conforme și cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 11. -

(1) Organul de conducere trebuie să definească, să supravegheze și să fie responsabil pentru implementarea unui cadru de administrare a activității care să asigure administrarea efectivă și prudentă a instituției de credit, inclusiv separarea responsabilităților în cadrul organizației și prevenirea conflictelor de interese.

(2) În sensul alin. (1), cadrul de administrare a activității implementat trebuie să asigure conformarea cu următoarele principii:

a) organul de conducere trebuie să aibă responsabilitate deplină în ceea ce privește instituția de credit și trebuie să aprobe și să supravegheze implementarea obiectivelor strategice, a strategiei privind administrarea riscurilor și a cadrului de administrare a activității ale instituției de credit;

b) organul de conducere trebuie să asigure integritatea sistemelor contabile și de raportare financiară, inclusiv controalele financiare și operaționale și conformarea cu legislația și standardele relevante;

c) organul de conducere trebuie să supravegheze procesul de publicare a informațiilor și de comunicare;

d) organul de conducere trebuie să fie responsabil pentru asigurarea supravegherii efective a conducerii superioare.

Art. 12. -

(1) În afara responsabilităților prevăzute de art. 11 alin. (2), organul de conducere mai este responsabil și pentru stabilirea și revizuirea:

a) sumelor, tipurilor și distribuției atât ale capitalului intern, cât și ale fondurilor proprii adecvate pentru a acoperi riscurile instituției de credit;

b) unei structuri organizatorice solide și transparente cu canale de comunicare și raportare eficace;

c) unei politici privind numirea și succedarea persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul instituției de credit;

d) unui cadru de remunerare care să fie conform cu strategiile instituției de credit privind administrarea riscurilor;

e) principiilor cadrului de administrare a activității și a valorilor corporative ale instituției de credit, inclusiv a celor stabilite prin intermediul unui cod de conduită sau a unui document echivalent; și

f) unui cadru adecvat și eficace aferent controlului intern care să includă funcțiile de administrare a riscurilor, de conformitate și de audit intern, precum și un cadru corespunzător privind raportarea financiară și contabilitatea.

(2) Organul de conducere al unei instituții de credit trebuie să aprobe și să revizuiască periodic strategiile și politicile pentru asumarea, administrarea, monitorizarea și diminuarea riscurilor la care instituția de credit este sau ar putea fi expusă, inclusiv acelea care provin din mediul macroeconomic în care instituția de credit își desfășoară activitatea și care sunt legate de stadiul ciclului economic.

(3) În procesul de revizuire a politicilor și strategiilor, organul de conducere este responsabil pentru comunicarea corespunzătoare cu Banca Națională a României - Direcția supraveghere și alte părți interesate.

(4) În sensul alin. (1) lit. c), instituțiile de credit trebuie să evalueze adecvarea persoanelor care dețin funcții-cheie înainte ca acestea să fie numite sau să reevalueze adecvarea lor, după caz, și să consemneze evaluarea/reevaluarea și rezultatele obținute.

(5) Dacă în urma evaluării instituției de credit se concluzionează că persoana care deține o funcție-cheie nu este adecvată, instituția de credit trebuie să ia măsurile corespunzătoare.

Art. 13. -

(1) Organul de conducere trebuie să monitorizeze și să evalueze periodic eficacitatea cadrului de administrare a activității al instituției de credit și să ia măsuri corespunzătoare pentru remedierea oricărei deficiențe.

(2) O revizuire a cadrului de administrare a activității și a implementării acestuia trebuie să fie efectuată cel puțin anual. Aceasta trebuie să vizeze orice modificare a factorilor interni și externi care afectează instituția de credit.

Art. 14. -

(1) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere și conducerea superioară trebuie să interacționeze în mod eficace.

(2) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie:

a) să fie pregătit și capabil să conteste și să dispună de capacitatea de a analiza în mod critic, într-o manieră constructivă, propuneri, explicații și informații furnizate de către membrii conducerii superioare;

b) să monitorizeze dacă strategia, toleranța/apetitul la risc și politicile instituției de credit sunt implementate în mod consecvent și dacă standardele de performanță sunt menținute în conformitate cu interesele financiare pe termen lung și cu solvabilitatea acesteia; și

c) să monitorizeze performanța membrilor conducerii superioare în raport cu respectivele standarde.

(3) Conducerea superioară trebuie să informeze organul de conducere în funcția sa de supraveghere în mod cuprinzător, periodic și fără întârziere, după caz, asupra elementelor relevante pentru evaluarea unei situații care are impact asupra conducerii instituției de credit și menținerii securității financiare a acesteia.

2.2. Componența și funcționarea organului de conducere

Art. 15. -

(1) Organul de conducere trebuie să aibă un număr adecvat de membri și o componență corespunzătoare.

(2) În vederea stabilirii componenței, instituțiile de credit trebuie să evalueze adecvarea membrilor organului de conducere pe baza criteriilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare. Evaluarea se face, de regulă, înaintea de ocuparea funcției respective.

(3) Instituțiile de credit trebuie să reevalueze adecvarea membrilor organului de conducere, atunci când evenimente determină necesitatea reevaluării, pentru a verifica adecvarea continuă a persoanei respective.

(4) Organul de conducere trebuie să dispună de politici pentru selectarea, monitorizarea și planificarea succedării membrilor săi.

(5) O instituție de credit trebuie să stabilească mărimea și componența organului său de conducere în funcție de mărimea și complexitatea instituției de credit și de natura și sfera de cuprindere a activităților sale.

(6) Dacă în urma evaluării instituției de credit se concluzionează că o persoană nu este adecvată pentru a fi numită membru al organului de conducere, respectiva persoană nu trebuie să fie numită.

(7) Dacă în urma reevaluării instituției de credit se concluzionează că un membru al organului de conducere nu mai este adecvat, instituția de credit trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru remedierea situației și să informeze Banca Națională a României în acest sens.

(8) Măsurile prevăzute de alin. (6) și (7) pot include, fără a se limita la: ajustarea responsabilităților între membrii organului de conducere; înlocuirea anumitor persoane; instruirea unor membri sau a organului de conducere în ansamblul său pentru a se asigura că sunt suficiente calificarea și experiența colectivă ale organului de conducere.

Art. 16. -

(1) Membrii organului de conducere trebuie să participe în mod activ în activitatea unei instituții de credit și trebuie să fie capabili să ia decizii și să facă propriile raționamente care să fie solide, obiective și independente.

(2) Selecția membrilor organului de conducere trebuie să asigure că există suficientă expertiză și independență în cadrul acestuia. Instituția de credit trebuie să se asigure că membrii organului de conducere au capacitatea să aloce timp și efort suficient pentru îndeplinirea în mod eficace a atribuțiilor ce le revin.

(3) Instituțiile de credit trebuie să dispună de documente scrise care reprezintă angajamente privind timpul minim așteptat de participare efectivă pentru exercitarea in mod adecvat a prerogativelor pentru toți membrii organului de conducere. Participarea membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere la exercitarea atribuțiilor funcției de supraveghere trebuie să fie făcută publică.

(4) Membrii organului de conducere trebuie să fie capabili să acționeze în mod obiectiv, critic și independent.

Art. 17. -

Organul de conducere trebuie să aibă o politică scrisă privind administrarea conflictelor de interese pentru membrii săi.

Art. 18. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să aloce resurse umane și financiare adecvate pentru integrarea și instruirea membrilor organului de conducere.

(2) În sensul alin. (1), programele de instruire adaptate la necesitățile fiecărui membru al organului de conducere trebuie să țină cont de orice diferențe între necesitățile instituției de credit și cunoștințele efective ale membrilor organului de conducere.

Art. 19. -

Instituțiile de credit și, respectiv, comitetele lor de nominalizare, în cazul în care acestea există, trebuie aibă în vedere o gamă largă de aptitudini și competențe atunci când recrutează membrii organului de conducere și, în acest sens, trebuie să stabilească o politică de promovare a diversității în cadrul organului de conducere.

Art. 20. -

(1) Organul de conducere trebuie să definească practici și proceduri corespunzătoare aferente cadrului de administrare a activității pentru propria organizare și funcționare și trebuie să dispună de mijloacele care să asigure că astfel de practici sunt urmate și revizuite periodic în vederea îmbunătățirii lor.

(2) În sensul alin. (1), practici și proceduri solide pentru organul de conducere aferente cadrului de administrare a activității includ frecvența reuniunilor, procedurile de lucru și procesele-verbale ale acestora, rolul președintelui organului de conducere și utilizarea comitetelor.

Art. 21. -

(1) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să ia în considerare, în funcție de mărimea și complexitatea instituției de credit, stabilirea unor comitete specializate formate din membri ai organului de conducere (pot fi invitate să participe și alte persoane datorită expertizei specifice a acestora sau datorită faptului că îndrumările oferite de acestea sunt relevante pentru un anumit aspect).

(2) În sensul alin. (1), delegarea responsabilităților către astfel de comitete nu trebuie să exonereze în niciun fel organul de conducere în funcția sa de supraveghere de exercitarea în mod colectiv a atribuțiilor și responsabilităților sale.

Art. 22. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să înființeze un comitet de audit.

(2) Un comitet de audit trebuie, fără a fi limitativ:

a) să monitorizeze eficacitatea controlului intern, auditului intern și administrării riscurilor;

b) să supravegheze auditorii externi ai instituției de credit;

c) să recomande aprobarea de către organul de conducere sau de către acționari a numirii, remunerării și revocării auditorilor externi;

d) să analizeze și să aprobe sfera de cuprindere și frecvența auditului intern;

e) să analizeze rapoartele de audit intern;

f) să verifice adoptarea la timp de către conducerea superioară a măsurilor corective necesare pentru a remedia deficiențele legate de control, neconformarea cu cadrul legal și de reglementare, cu politicile, precum și cu alte probleme identificate de auditori.

(3) Comitetul de audit trebuie să supravegheze și instituirea de politici contabile de către instituția de credit.

(4) Președintele comitetului de audit trebuie să fie independent. În situația în care președintele este un fost membru al conducerii superioare a instituției de credit, acesta poate ocupa funcția de președinte al comitetului numai după trecerea unei perioade de timp corespunzătoare de cel puțin 1 an.

(5) Membrii comitetului de audit în ansamblul său trebuie să aibă experiență practică recentă și relevantă în domeniul piețelor financiare sau trebuie să fi obținut, în urma activităților anterioare, o experiență profesională suficientă legată în mod direct de activitatea pe piețele financiare. Președintele comitetului de audit trebuie să aibă cunoștințe de specialitate și experiență în aplicarea principiilor contabile și a proceselor de control intern.

Art. 23. -

(1) Instituțiile de credit care sunt semnificative din punctul de vedere al mărimii, organizării interne și naturii, extinderii și complexității activităților lor trebuie să înființeze un comitet de administrare a riscurilor compus din membri ai organului de conducere care nu exercită nicio funcție executivă în instituția de credit respectivă. Membrii comitetului de administrare a riscurilor trebuie să dispună de cunoștințe, competențe și expertiză corespunzătoare pentru a înțelege pe deplin și a monitoriza strategia privind administrarea riscurilor și apetitul la risc al instituției de credit.

(2) Comitetul de administrare a riscurilor trebuie să consilieze organul de conducere cu privire la apetitul la risc și strategia globală privind administrarea riscurilor, actuale și viitoare, ale instituției de credit și să asiste organul de conducere în supravegherea implementării strategiei respective de către conducerea superioară. Responsabilitatea generală privind administrarea riscurilor revine în continuare organului de conducere.

(3) Comitetul de administrare a riscurilor trebuie să verifice dacă prețurile produselor de pasiv și activ oferite clienților iau în considerare pe deplin modelul de afaceri și strategia privind administrarea riscurilor ale instituției de credit. În cazul în care prețurile nu reflectă riscurile în mod corespunzător în conformitate cu modelul de afaceri și cu strategia privind administrarea riscurilor, comitetul de administrare a riscurilor trebuie să prezinte organului de conducere un plan de remediere a situației.

(4) Banca Națională a României poate permite unei instituții de credit, care nu este considerată semnificativă în sensul alin. (1), să reunească comitetul de administrare a riscurilor și comitetul de audit. Membrii comitetului astfel reunit trebuie să dispună de cunoștințele, competențele și expertiza necesară atât pentru comitetul de administrare a riscurilor, cât și pentru comitetul de audit.

(5) Pentru a sprijini stabilirea unor politici și practici de remunerare sănătoase, comitetul de administrare a riscurilor trebuie să verifice, fără a aduce atingere sarcinilor comitetului de remunerare, dacă stimulentele oferite de sistemul de remunerare iau în considerare riscurile, capitalul, lichiditatea, precum și probabilitatea și calendarul profiturilor.

Art. 24. -

(1) Instituțiile de credit care sunt semnificative din punctul de vedere al mărimii, organizării interne și naturii, extinderii și complexității activităților lor trebuie să înființeze un comitet de nominalizare compus din membri ai organului de conducere care nu exercită nicio funcție executivă în instituția de credit respectivă.

(2) Comitetul de nominalizare trebuie:

a) să identifice și să recomande, spre aprobare, organului de conducere sau adunării generale candidați pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul organului de conducere, să evalueze echilibrul de cunoștințe, competențe, diversitate și experiență în cadrul organului de conducere și să pregătească o descriere a rolurilor și a capacităților în vederea numirii pe un anumit post și să evalueze așteptările în ceea ce privește timpul alocat în acest sens;

b) să evalueze periodic, dar cel puțin o dată pe an, structura, mărimea, componența și performanța organului de conducere și să facă recomandări organului de conducere cu privire la orice modificări;

c) să evalueze periodic, dar cel puțin o dată pe an, cunoștințele, competențele și experiența fiecărui membru al organului de conducere și al organului de conducere în ansamblul său și să raporteze organului de conducere în mod corespunzător;

d) să revizuiască periodic politica organului de conducere în ceea ce privește selecția și numirea membrilor conducerii superioare și să facă recomandări organului de conducere.

(3) În sensul alin. (2) lit. a), comitetul de nominalizare trebuie să decidă și cu privire la o țintă privind reprezentarea genului, masculin sau feminin, slab reprezentat în structura organului de conducere și să elaboreze o politică privind modul de creștere a numărului acestor persoane în structura organului de conducere pentru a atinge respectiva țintă. Ținta, politica și implementarea sa trebuie publicate în conformitate cu art. 435 alin. (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(4) Comitetul de nominalizare trebuie să contribuie în mod activ și la îndeplinirea responsabilității instituției de credit privind adoptarea unor politici interne corespunzătoare privind evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în sensul art. 12 alin. (1) lit. c) și art. 15 alin. (4). Evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie, realizată atât inițial, cât și ulterior, pe bază continuă, trebuie să fie în primul rând responsabilitatea instituției de credit.

(5) În îndeplinirea atribuțiilor sale, comitetul de nominalizare trebuie să țină cont, în măsura în care este posibil și pe o bază continuă, de necesitatea asigurării ca procesul decizional al organului de conducere să nu fie dominat de nicio persoană sau grup mic de persoane într-un mod care să fie în detrimentul intereselor instituției de credit în ansamblu.

(6) Comitetul de nominalizare trebuie să poată utiliza orice tip de resurse pe care le consideră corespunzătoare, inclusiv consultanță externă, și trebuie să beneficieze de finanțare corespunzătoare în acest sens.

2.3. Cadrul general pentru desfășurarea activității

Art. 25. -

(1) Organul de conducere trebuie să dezvolte și să promoveze standarde etice și profesionale de calitate ridicată.

(2) În sensul alin. (1), implementarea unor standarde corespunzătoare (de exemplu, a unui cod de conduită) pentru un comportament profesional și responsabil la nivelul instituției de credit trebuie să contribuie la reducerea riscurilor la care aceasta este expusă.

Art. 26. -

(1) Organul de conducere trebuie să stabilească, să implementeze și să mențină politici eficace pentru a identifica conflicte de interese actuale și potențiale. Conflictele de interese care au fost aduse la cunoștința organului de conducere și confirmate de acesta trebuie să fie gestionate în mod corespunzător.

(2) În sensul alin. (1), o politică scrisă trebuie să identifice relațiile, serviciile, activitățile sau tranzacțiile unei instituții de credit în care pot apărea conflicte de interese și trebuie să stabilească modul de gestionare a acestor conflicte.

(3) O instituție de credit-mamă, persoană juridică română, trebuie să ia în considerare și să echilibreze interesele tuturor filialelor sale și să analizeze modul în care aceste interese contribuie la scopul și interesele comune ale grupului în ansamblul său pe termen lung.

(4) Politica privind conflictele de interese trebuie să stabilească măsuri care urmează să fie adoptate pentru a preveni sau a gestiona conflicte de interese. Astfel de proceduri și măsuri pot include:

a) o separare adecvată a atribuțiilor, cum ar fi încredințarea unor activități de natură să genereze situații conflictuale din lanțul de tranzacții sau servicii unor persoane diferite sau încredințarea responsabilităților de supraveghere și raportare pentru activitățile care generează conflicte de interese unor persoane diferite;

b) stabilirea de obstacole în calea circulației informațiilor; și

c) împiedicarea persoanelor care sunt active și în afara instituției de credit să aibă o influență necorespunzătoare în cadrul instituției de credit cu privire la activitățile în cauză.

Art. 27. -

(1) Organul de conducere trebuie să asigure că instituția de credit dispune de proceduri interne de alertă corespunzătoare pentru comunicarea îngrijorărilor personalului cu privire la cadrul de administrare a activității.

(2) Instituțiile de credit trebuie să adopte proceduri interne de alertă corespunzătoare care pot fi utilizate de personal pentru a atrage atenția asupra îngrijorărilor legitime și de substanță în legătură cu aspecte privind cadrul de administrare a activității. Aceste proceduri trebuie să asigure confidențialitatea persoanei care ridică o anumită problemă. Pentru a evita conflictele de interese, aceste îngrijorări trebuie să poată fi semnalate în afara liniilor normale de raportare (de exemplu, prin funcția de conformitate sau funcția de audit intern sau printr-o procedură internă de avertizare). Procedurile de alertă trebuie să fie disponibile întregului personal din cadrul unei instituții de credit. Informațiile furnizate de personal printr-o procedură de alertă trebuie, dacă sunt relevante, să fie puse la dispoziția organului de conducere.

(3) În plus față de procedurile interne de alertă, personalul unei instituții de credit poate informa Banca Națională a României - Direcția supraveghere asupra îngrijorărilor legitime și de substanță prevăzute la alin. (2).

SECȚIUNEA a 3-a Administrarea riscurilor

Art. 28. -

Administrarea riscurilor în cadrul unei instituții de credit presupune:

a) existența unei culturi privind riscurile;

b) existența unui cadru de administrare a riscurilor;

c) existența unei politici de aprobare a noilor produse.

3.1. Cultura privind riscurile

Art. 29. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dezvolte o cultură privind riscurile integrată și la nivel de ansamblu al instituției de credit, bazată pe o deplină înțelegere a riscurilor cu care se confruntă și a modului în care acestea sunt administrate, având în vedere toleranța/apetitul la risc al instituției de credit.

(2) Fiecare persoană din cadrul unei instituții de credit trebuie să fie deplin conștientă de responsabilitățile sale pe linia administrării riscurilor. Responsabilitatea administrării riscurilor nu trebuie limitată la nivelul specialiștilor în domeniul riscurilor sau al funcțiilor de control. Unitățile operaționale, sub supravegherea organului de conducere, sunt în primul rând responsabile pentru administrarea zilnică a riscurilor, având în vedere toleranța/apetitul la risc al instituției de credit și în conformitate cu politicile, procedurile și controalele instituției de credit.

(3) Organul de conducere trebuie să dedice timp suficient pentru examinarea problemelor legate de riscuri.

(4) În sensul alin. (3), organul de conducere trebuie să fie implicat în mod activ și să asigure alocarea unor resurse adecvate în vederea administrării tuturor riscurilor semnificative abordate în cuprinsul prezentului regulament și în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și în vederea evaluării activelor, a utilizării ratingurilor externe și a modelelor interne referitoare la riscurile respective.

(5) O instituție de credit trebuie să dispună de un cadru cuprinzător de administrare a riscurilor care să acopere toate unitățile operaționale, funcțiile-suport și pe cele de control, care să recunoască pe deplin substanța economică a expunerilor la risc și care să conțină toate riscurile relevante. Aria de cuprindere a administrării riscurilor trebuie să se refere la riscul de credit, de piață, de lichiditate, operațional, de concentrare, reputațional, de conformitate și strategic.

3.2. Cadrul de administrare a riscurilor

Art. 30. -

(1) Cadrul de administrare a riscurilor al unei instituții de credit trebuie să includă politici, proceduri, limite și controale care să asigure identificarea, măsurarea sau evaluarea, monitorizarea, diminuarea și raportarea riscurilor aferente activităților sale la nivel de linii de activitate și la nivel de ansamblu al instituției de credit.

(2) Cadrul de administrare a riscurilor al unei instituții de credit trebuie să asigure orientare specifică privind implementarea strategiilor sale.

(3) Atunci când se identifică și se măsoară riscurile, o instituție de credit trebuie să dezvolte instrumente de tip forwardlooking (anticipative) și backward-looking (retrospective). Instrumentele trebuie să permită agregarea expunerilor la risc între liniile de activitate și să faciliteze identificarea concentrărilor la riscuri.

(4) Responsabilitatea finală pentru evaluarea riscurilor aparține exclusiv instituției de credit care trebuie să își evalueze riscurile în mod critic și nu trebuie să se bazeze exclusiv pe evaluări externe.

(5) Instituțiile de credit trebuie să stabilească mecanisme de raportare periodică și transparentă, astfel încât organul de conducere și toate unitățile relevante dintr-o instituție de credit să beneficieze de rapoarte la timp, precise, concise, inteligibile și semnificative și să poată face schimb de informații relevante privind identificarea, măsurarea sau evaluarea și monitorizarea riscurilor. Cadrul de raportare trebuie să fie bine definit, documentat și aprobat de organul de conducere.

(6) În sensul alin. (5), instituția de credit trebuie să stabilească linii de raportare către organul de conducere care să acopere toate riscurile semnificative, politicile de administrare a riscurilor și modificările aduse acestora.

(7) Organul de conducere, în funcția sa de supraveghere, și comitetul de administrare a riscurilor, în cazul în care a fost înființat un astfel de comitet, trebuie să aibă acces adecvat la informații privind situația riscurilor instituției de credit și, dacă este necesar și corespunzător, la funcția de administrare a riscurilor și la consultanță externă de specialitate.

(8) Organul de conducere, în funcția sa de supraveghere, și comitetul de administrare a riscurilor, în cazul în care a fost înființat un astfel de comitet, trebuie să stabilească natura, volumul, formatul și frecvența informațiilor privind riscurile pe care urmează să le primească.

Art. 31. -

Cadrul de administrare a riscurilor semnificative trebuie să fie transpus în mod clar și transparent în norme interne, proceduri, inclusiv în manuale și coduri de conduită, făcându-se distincție între standardele generale aplicabile întregului personal și regulile specifice aplicabile anumitor categorii de personal.

3.3. Produse noi

Art. 32. -

(1) O instituție de credit trebuie să dispună de o politică bine documentată de aprobare a produselor noi, aprobată de către organul de conducere, care vizează dezvoltarea de noi piețe, produse și servicii și modificări semnificative ale celor existente.

(2) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie implicată la aprobarea noilor produse sau la modificarea semnificativă a produselor existente. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă o perspectivă clară asupra introducerii noilor produse (sau a unor modificări semnificative ale produselor existente) între diferite linii de activitate și portofolii și trebuie să aibă competența de a solicita ca modificările la produsele existente să treacă prin procesul oficial aferent politicii de aprobare a noilor produse.

SECȚIUNEA a 4-a Controlul intern

Art. 33. -

Controlul intern al unei instituții de credit presupune:

a) existența unui cadru solid aferent controlului intern;

b) existența unor funcții independente de control.

4.1. Cadrul aferent controlului intern

Art. 34. -

(1) O instituție de credit trebuie să dezvolte și să mențină un cadru solid și cuprinzător aferent controlului intern, inclusiv funcții independente de control specifice cu o autoritate corespunzătoare pentru a-și îndeplini atribuțiile lor.

(2) Cadrul aferent controlului intern trebuie să acopere instituția de credit în ansamblul său, inclusiv activitățile tuturor unităților operaționale, ale funcțiilor-suport și de control.

(3) Cadrul aferent controlului intern trebuie să fie corespunzător activității unei instituții de credit, cu proceduri solide administrative și contabile.

(4) Pentru a implementa un cadru solid aferent controlului intern în toate domeniile de activitate ale unei instituții de credit, unitățile operaționale și funcțiile-suport trebuie să aibă responsabilitatea principală pentru stabilirea și menținerea unor proceduri adecvate de control intern.

Art. 35. -

(1) Un cadru corespunzător aferent controlului intern necesită și verificarea de către funcțiile independente de control a conformării cu aceste politici și proceduri. Funcțiile de control trebuie să includă o funcție de administrare a riscurilor, o funcție de conformitate și o funcție de audit intern.

(2) Funcțiile de control trebuie să fie stabilite la un nivel ierarhic adecvat și trebuie să existe linii de raportare directe către organul de conducere. Acestea trebuie să fie independente de funcțiile operaționale și suport pe care le monitorizează și controlează și independente din punct de vedere organizațional una față de cealaltă. Funcțiile de control la nivel de grup trebuie să supravegheze funcțiile de control la nivel de filiale.

(3) O funcție de control este considerată independentă, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) personalul său nu are nicio atribuție care să intre sub incidența activităților pe care funcția de control urmează să le monitorizeze și să le controleze;

b) funcția de control este separată din punct de vedere organizațional de activitățile atribuite pentru monitorizare și control;

c) coordonatorul funcției de control este subordonat unei persoane care nu are nicio responsabilitate pe linia conducerii activităților pe care funcția de control le monitorizează și controlează. Coordonatorul funcției de control trebuie să raporteze în mod direct organului de conducere și altor comitete relevante și trebuie să participe periodic la reuniunile acestora;

d) remunerarea personalului care exercită funcția de control nu trebuie să fie legată de performanța activităților pe care funcția de control le monitorizează și controlează, ci de atingerea obiectivelor legate de funcțiile respective.

(4) Funcțiile de control trebuie să dispună de un număr adecvat de personal calificat (atât la nivelul instituției de creditmamă, cât și la nivelul filialelor din cadrul unui grup). Personalul, care trebuie să aibă autoritate corespunzătoare, trebuie să fie calificat pe o bază continuă și trebuie să beneficieze de o instruire corespunzătoare. Personalul trebuie să aibă la dispoziție sisteme de date și suport corespunzător, cu acces la informații interne și externe necesare pentru a-și îndeplini responsabilitățile.

(5) Funcțiile de control trebuie să transmită periodic organului de conducere rapoarte oficiale privind deficiențele majore identificate. Aceste rapoarte trebuie să includă măsurile de urmărire pentru constatările anterioare și, pentru orice nouă deficiență majoră identificată, riscurile relevante implicate, o evaluare a impactului și recomandări. Organul de conducere trebuie să acționeze în privința constatărilor funcțiilor de control la timp și în mod eficace și trebuie să solicite măsuri adecvate de remediere.

Art. 36. -

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 60, funcțiile de control nu pot fi externalizate.

(2) În sensul prezentului regulament, centralizarea funcțiilor de control la instituția de credit-mamă nu se consideră externalizare din perspectiva unei instituții de credit filială, persoană juridică română.

(3) În situația centralizării funcțiilor de control, instituțiile de credit vor asigura respectarea prevederilor art. 7.

(4) Instituțiile de credit filiale, persoane juridice române, care fac parte dintr-un grup pentru care instituția de credit-mamă centralizează funcțiile de control, trebuie să se conformeze cu prevederile prezentului regulament în ceea ce privește organizarea funcțiilor de control.

(5) Casa centrală a cooperativelor de credit asigură coordonarea funcțiilor de administrare a riscurilor, de conformitate și de audit intern și pentru cooperativele de credit afiliate.

4.2. Funcția de administrare a riscurilor

Art. 37. -

(1) În funcție de mărimea, organizarea internă și natura, extinderea și complexitatea activităților lor, instituțiile de credit trebuie să dispună de o funcție de administrare a riscurilor independentă de funcțiile operaționale, cu suficientă autoritate, importanță, resurse și acces la organul de conducere.

(2) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie o componentă centrală în cadrul unei instituții de credit și trebuie structurată astfel încât să poată implementa politicile de risc și să poată controla cadrul de administrare a riscurilor.

(3) În cazul instituțiilor de credit mari, cu activitate complexă și sofisticată, se poate lua în considerare stabilirea unor funcții dedicate de administrare a riscurilor pentru fiecare linie de activitate semnificativă. Cu toate acestea, trebuie să existe în cadrul instituției de credit o funcție centralizată de administrare a riscurilor (inclusiv, după caz, o funcție de administrare a riscurilor la nivel de grup la nivelul instituției de credit-mamă a grupului) care să furnizeze o vedere de ansamblu asupra tuturor riscurilor.

(4) Casa centrală a cooperativelor de credit se asigură că politicile și obiectivele strategice ale fiecărei cooperative de credit afiliate sunt conforme cu cele ale casei centrale și cu apetitul la risc și obiectivele generale stabilite de casa centrală. În acest sens, casa centrală a cooperativelor de credit definește politicile și principiile pentru evaluarea și măsurarea riscurilor și stabilește procedurile de control al riscurilor la nivelul rețelei cooperatiste și pentru fiecare cooperativă de credit afiliată.

Art. 38. -

Funcția de administrare a riscurilor trebuie să asigure că toate riscurile semnificative sunt identificate, măsurate și raportate în mod corespunzător.

Art. 39. -

Funcția de administrare a riscurilor are un rol important în cadrul unei instituții de credit, asigurând că aceasta dispune de procese eficace de administrare a riscurilor, implicându-se în:

a) elaborarea și revizuirea strategiilor și în procesul decizional;

b) analiza tranzacțiilor cu părți afiliate;

c) identificarea riscurilor generate de complexitatea structurii juridice a unei instituții de credit;

d) evaluarea modificărilor semnificative;

e) măsurarea și evaluarea internă a riscurilor;

f) monitorizarea riscurilor;

g) aspecte legate de expuneri neaprobate.

Art. 40. -

(1) În sensul art. 39 lit. a), funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie implicată în mod activ la elaborarea strategiei instituției de credit privind administrarea riscurilor și în toate deciziile privind administrarea riscurilor semnificative și să poată oferi o imagine completă asupra întregii game de riscuri la care este expusă instituția de credit.

(2) În sensul alin. (1), funcția de administrare a riscurilor trebuie să îi furnizeze organului de conducere toate informațiile relevante legate de riscuri (de exemplu, printr-o analiză tehnică asupra expunerii la risc) pentru a-i permite acestuia să stabilească nivelul toleranței/apetitului la risc al instituției de credit.

(3) Funcția de administrare a riscurilor trebuie de asemenea să evalueze strategia privind administrarea riscurilor, inclusiv obiectivele propuse de către unitățile operaționale, și să acorde consultanță organului de conducere înainte de luarea unei decizii. Obiectivele, printre care se numără ratingul de credit și ratele de rentabilitate a capitalului, trebuie să fie plauzibile și consecvente.

(4) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să împartă responsabilitatea de implementare a strategiei și a politicii privind administrarea riscurilor unei instituții de credit cu toate unitățile operaționale din cadrul acesteia. În timp ce unitățile operaționale trebuie să implementeze limitele de risc relevante, funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie responsabilă de asigurarea că limitele sunt conforme cu apetitul/toleranța la risc generală a instituției de credit și de monitorizarea pe o bază continuă pentru ca instituția de credit să nu își asume riscuri excesive.

(5) În ceea ce privește implicarea funcției de administrare a riscurilor în procesul decizional, aceasta trebuie să asigure că aspectele privind riscurile sunt luate în considerare în mod corespunzător. Cu toate acestea, unitățile operaționale și funcțiile-suport și, în ultimă instanță, organul de conducere trebuie să rămână responsabile pentru deciziile luate.

Art. 41. -

În sensul art. 39 lit. b), funcția de administrare a riscurilor trebuie să asigure că tranzacțiile cu părți afiliate sunt analizate, iar riscurile actuale sau potențiale pe care acestea le presupun pentru instituția de credit sunt identificate și evaluate în mod adecvat.

Art. 42. -

În sensul art. 39 lit. c), funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă ca obiectiv identificarea riscurilor semnificative care decurg din existența unei structuri juridice complexe.

Art. 43. -

(1) În sensul art. 39 lit. d), funcția de administrare a riscurilor trebuie să evalueze modalitatea în care orice riscuri semnificative identificate ar putea afecta capacitatea instituției de credit sau a grupului de a-și administra profilul de risc și de a mobiliza finanțarea și capitalul în condiții normale și în condiții nefavorabile.

(2) Înainte de luarea unor decizii privind schimbările semnificative sau tranzacțiile excepționale, funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie implicată în evaluarea impactului unor astfel de schimbări și tranzacții excepționale asupra nivelului general de risc al instituției de credit și al grupului.

Art. 44. -

În sensul art. 39 lit. e), funcția de administrare a riscurilor trebuie să asigure că măsurarea și evaluarea internă a riscurilor unei instituții de credit acoperă o gamă corespunzătoare de scenarii și se bazează pe ipoteze suficient de conservatoare privind dependențele și corelațiile. Aceasta trebuie să includă o perspectivă calitativă la nivel de ansamblu al instituției de credit (inclusiv cu raționamentul experților) a relației dintre riscuri și profitabilitatea instituției de credit și a mediului extern de operare al acesteia.

Art. 45. -

(1) În sensul art. 39 lit. f), funcția de administrare a riscurilor trebuie să asigure că toate riscurile identificate pot fi monitorizate în mod eficace de unitățile operaționale. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să monitorizeze periodic profilul de risc efectiv al instituției de credit și să îl examineze în raport cu obiectivele strategice ale instituției de credit și cu toleranța/apetitul la risc pentru a permite procesul decizional de conducere și punerea în discuție de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere.

(2) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să analizeze tendințele și să recunoască riscurile noi sau în curs de apariție care decurg din modificarea circumstanțelor și condițiilor. Aceasta trebuie de asemenea să revizuiască periodic rezultatele actuale privind riscurile în raport cu estimările anterioare (de exemplu, back testing) pentru a evalua și îmbunătăți acuratețea și eficacitatea procesului de administrare a riscurilor.

(3) Funcția de administrare a riscurilor la nivel de grup trebuie să monitorizeze riscurile asumate de filiale. Incoerențele cu strategia aprobată la nivel de grup trebuie raportate organului de conducere relevant.

Art. 46. -

(1) În sensul art. 39 lit. g), funcția de administrare a riscurilor trebuie să analizeze în mod independent orice încălcare sau nerespectare (inclusiv cauza acesteia și o analiză juridică și economică a costului actual de închidere, reducere sau acoperire a expunerii în raport cu costul potențial al menținerii acesteia) a strategiilor, toleranței/apetitului la risc sau limitelor de risc. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să informeze, după caz, unitățile operaționale implicate și să recomande măsuri de remediere posibile.

(2) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă un rol important în asigurarea că o decizie privind recomandările sale este luată la un nivel corespunzător, este respectată de către unitățile operaționale relevante și raportată în mod corespunzător organului de conducere, comitetului de administrare a riscurilor și unităților operaționale sau funcțiilorsuport.

(3) O instituție de credit trebuie să ia măsuri corespunzătoare împotriva comportamentului fraudulos intern sau extern și încălcărilor conduitei (de exemplu, încălcarea procedurilor interne, încălcarea limitelor).

Art. 47. -

În cazul în care este necesar, funcția de administrare a riscurilor trebuie să poată raporta direct organului de conducere în funcția sa de supraveghere, independent de raportarea către conducerea superioară, și să poată face sesizări și să poată avertiza acest organ, atunci când este cazul, dacă au loc evoluții specifice ale riscurilor care afectează sau ar putea să afecteze instituția de credit, fără a aduce atingere responsabilităților pe care le au/are organul de conducere în funcția sa de supraveghere și/sau conducerea superioară în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, prezentului regulament și Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

Art. 48. -

(1) Coordonatorul funcției de administrare a riscurilor trebuie să fie un membru independent al conducerii superioare, cu responsabilități distincte privind funcția de administrare a riscurilor. În cazul în care natura, extinderea și complexitatea activităților instituției de credit nu justifică numirea unei persoane distincte dintre membrii conducerii superioare, o altă persoană dintre persoanele care dețin funcții-cheie ale instituției de credit (senior person) poate îndeplini funcția respectivă, cu condiția să nu existe niciun conflict de interese.

(2) Coordonatorul funcției de administrare a riscurilor nu poate fi demis fără aprobarea prealabilă a organului de conducere în funcția sa de supraveghere și trebuie să poată avea acces direct la organul de conducere, în funcția sa de supraveghere, atunci când este necesar.

4.3. Funcția de conformitate

Art. 49. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de o funcție de conformitate permanentă și eficace, pentru administrarea riscului lor de conformitate.

Art. 50. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să aprobe și să implementeze o politică de conformitate care trebuie să fie comunicată întregului personal.

(2) Funcția de conformitate a unei instituții de credit trebuie să asigure respectarea politicii de conformitate și să raporteze organului de conducere asupra administrării riscului de conformitate.

(3) În sensul alin. (2), constatările funcției de conformitate trebuie să fie luate în considerare de către organul de conducere în cadrul procesului decizional.

Art. 51. -

Funcția de conformitate trebuie să acorde consultanță organului de conducere asupra prevederilor cadrului legal și de reglementare și asupra standardelor pe care o instituție de credit este necesar să le îndeplinească și evaluează posibilul impact al oricăror schimbări ale cadrului legal și de reglementare asupra activităților instituției de credit.

Art. 52. -

Funcția de conformitate are și rolul de a verifica dacă noile produse și noile proceduri sunt în conformitate cu cadrul de reglementare în vigoare și cu orice amendamente ale acestuia incluse în acte normative adoptate ale căror prevederi vor deveni aplicabile ulterior.

Art. 53. -

O instituție de credit trebuie să numească o persoană responsabilă pentru funcția de conformitate la nivelul întregii instituții de credit și la nivelul întregului grup (ofițerul de conformitate sau coordonatorul funcției de conformitate).

4.4 Funcția de audit intern

Art. 54. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de o funcție de audit intern care să evalueze dacă nivelul de calitate al cadrului aferent controlului intern este atât eficace, cât și eficient.

(2) Funcția de audit intern trebuie să evalueze conformarea tuturor activităților și unităților operaționale ale unei instituții de credit (inclusiv funcția de administrare a riscurilor și funcția de conformitate) cu politicile și procedurile instituției de credit. În acest sens, funcția de audit intern nu trebuie să fie combinată cu nicio altă funcție.

(3) Funcția de audit intern trebuie să evalueze, de asemenea, dacă politicile și procedurile existente rămân corespunzătoare și sunt conforme cu cerințele cadrului legal și de reglementare.

Art. 55. -

Fără a aduce atingere prevederilor art. 60, funcția de audit intern va fi organizată potrivit reglementărilor emise de Camera Auditorilor Financiari din România.

Art. 56. -

Funcția de audit intern trebuie să aibă acces nelimitat la documente și informații relevante în toate unitățile operaționale și de control.

Art. 57. -

(1) Funcția de audit intern trebuie să verifice în special integritatea proceselor care asigură credibilitatea metodelor și tehnicilor, ipotezelor și surselor de informații ale instituției de credit, utilizate în modelele sale interne (de exemplu, utilizarea modelelor de risc și a evaluării contabile).

(2) Funcția de audit intern trebuie să evalueze și calitatea și modul de utilizare a unor instrumente calitative pentru identificarea și evaluarea riscurilor.

(3) Funcția de audit intern nu se poate implica în mod direct în conceperea sau selectarea modelelor sau a altor instrumente de administrare a riscurilor.

Art. 58. -

(1) Funcția de audit intern trebuie să raporteze direct organului de conducere și comitetului de audit constatările și propunerile sale privind îmbunătățirea semnificativă a controalelor interne.

(2) Toate recomandările făcute de funcția de audit intern trebuie să facă obiectul unei proceduri oficiale de urmărire de către nivelele de conducere respective pentru a asigura și a raporta soluționarea acestora.

Art. 59. -

(1) Organul de conducere trebuie să încurajeze personalul funcției de audit intern să adere la standardele profesionale naționale și internaționale.

(2) Activitatea funcției de audit intern trebuie să fie desfășurată în conformitate cu un plan de audit și programe detaliate de audit în funcție de o abordare bazată pe risc.

(3) Planul de audit trebuie să fie aprobat de comitetul de audit.

Art. 60. -

(1) Organul de conducere al instituțiilor de credit poate, în situația în care pentru desfășurarea angajamentelor de audit intern este necesară o expertiză specială, pe baza unei fundamentări corespunzătoare, să ia decizia externalizării activității de audit intern doar în ceea ce privește activitățile instituției de credit, altele decât cele prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a) -n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în sensul desfășurării acesteia în coparticipare sau prin subcontractare. La luarea deciziei se vor aplica în mod corespunzător prevederile cap. V privind externalizarea.

(2) În sensul alin. (1), desfășurarea activității de audit intern în coparticipare se realizează utilizând pentru efectuarea angajamentelor de audit intern atât personalul propriu ce activează în cadrul funcției de audit intern, cât și resurse externe.

(3) În sensul alin. (1), desfășurarea activității de audit intern pe bază de subcontractare are în vedere situațiile în care un angajament de audit intern sau doar o parte a acestuia este realizată de către un partener extern, de obicei pentru o perioadă limitată de timp.

SECȚIUNEA a 5-a Sisteme informaționale și continuitatea activității

5.1 Sistemul informațional și comunicarea

Art. 61. -

O instituție de credit trebuie să dispună de sisteme informaționale și de comunicare eficace și credibile care să acopere toate activitățile sale semnificative.

Art. 62. -

(1) Sistemele informaționale, inclusiv acelea care păstrează și utilizează date în format electronic, trebuie să fie sigure, monitorizate independent și susținute de planuri corespunzătoare pentru situații neprevăzute.

(2) Atunci când implementează sisteme informatice, o instituție de credit trebuie să se conformeze cu standardele informatice general acceptate.

5.2 Procesul de administrare a continuității activității

Art. 63. -

O instituție de credit trebuie să stabilească un proces solid de administrare a continuității activității pentru a-și asigura capacitatea de a funcționa în mod continuu și pentru a limita pierderile în cazul unei întreruperi severe a activității.

Art. 64. -

(1) Pentru a stabili un proces solid de administrare a continuării activității, o instituție de credit trebuie să analizeze cu atenție expunerea sa la întreruperi severe ale activității și să evalueze, cantitativ și calitativ, potențialul impact al acestora, prin folosirea unor date interne și/sau externe și a unor analize de tip scenariu.

(2) Pe baza analizei prevăzute la alin. (1), o instituție de credit trebuie să dispună de:

a) planuri pentru situații neprevăzute și de continuitate a activității pentru a asigura că o instituție de credit reacționează în mod corespunzător la situații de urgență și este capabilă să își mențină cele mai importante activități dacă există o întrerupere la procedurile normale de desfășurare a activității;

b) planuri de redresare pentru resursele critice pentru a-i permite să revină la procedurile normale de desfășurare a activității într-o perioadă de timp corespunzătoare. Orice risc rezidual din eventuale întreruperi ale activității trebuie să fie conform toleranței/apetitului la risc al instituției.

SECȚIUNEA a 6-a Transparența

Art. 65. -

(1) În vederea asigurării transparenței pe plan intern, strategiile și politicile trebuie comunicate tuturor angajaților vizați din cadrul unei instituții de credit.

(2) Personalul unei instituții de credit trebuie să înțeleagă și să adere la politicile și procedurile aferente atribuțiilor și responsabilităților sale.

(3) În sensul alin. (1) și (2), organul de conducere trebuie să informeze și să țină la curent, într-un mod clar și consecvent, personalul vizat cu privire la strategiile și politicile instituției, cel puțin la nivelul necesar pentru a-și îndeplini atribuțiile sale specifice.

Art. 66. -

(1) Cadrul de administrare a activității al unei instituții de credit trebuie să fie transparent în raport cu părțile interesate.

(2) O instituție de credit trebuie să își prezinte poziția sa curentă și perspectivele viitoare într-o manieră clară, echilibrată, exactă și la timp.

(3) Obiectivul transparenței în ceea ce privește cadrul de administrare a activității este de a furniza tuturor părților interesate relevante din cadrul unei instituții de credit (incluzând acționari, angajați, clienți și public în general) informații-cheie necesare pentru a le permite să aprecieze eficacitatea organului de conducere în administrarea/conducerea instituției de credit.

Art. 67. -

O instituție de credit trebuie să facă publice cel puțin următoarele:

a) structurile și politicile sale aferente cadrului de administrare a activității, inclusiv obiectivele, structura organizatorică, cadrul de administrare a activității, structura și organizarea organului de conducere, inclusiv participarea la reuniunile acestuia, și structura de stimulente și de remunerare a instituției de credit;

b) natura, extinderea, scopul și substanța economică a tranzacțiilor cu părți afiliate, dacă acestea au un impact semnificativ asupra instituției de credit;

c) modalitatea în care este stabilită strategia de afaceri și strategia privind administrarea riscurilor (inclusiv implicarea organului de conducere) și factorii de risc previzibili;

d) comitetele stabilite ale instituției de credit, atribuțiile și componența acestora;

e) cadrul aferent controlului intern și modalitatea în care sunt organizate funcțiile de control, principalele atribuții pe care le îndeplinesc acestea, modalitatea în care performanța acestora este monitorizată de către organul de conducere și orice modificări semnificative planificate la aceste funcții; și

f) informații semnificative privind rezultatele financiare și operaționale.

CAPITOLUL II Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri

SECȚIUNEA 1 Dispoziții privind procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri

Art. 68. -

(1) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al unei instituții de credit trebuie să reprezinte o componentă a procesului de conducere a instituției de credit și a culturii decizionale a acesteia.

(2) În sensul alin. (1), procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al unei instituții de credit trebuie să asigure organului de conducere posibilitatea să evalueze în mod continuu profilul de risc al instituției de credit și gradul de adecvare a capitalului intern în raport cu acesta.

(3) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al unei instituții de credit trebuie să fie formalizat în cadrul unor norme interne.

(4) În cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri instituțiile de credit trebuie să realizeze:

a) identificarea, măsurarea, diminuarea și raportarea riscurilor la care instituția de credit este sau poate fi expusă, pentru calcularea și evaluarea continuă a necesităților de capital intern;

b) planificarea și menținerea surselor de capital intern necesare realizării adecvării capitalului la profilul de risc al instituției de credit.

Art. 69. -

Instituțiile de credit trebuie să informeze Banca Națională a României - Direcția supraveghere cu privire la:

a) modul în care este structurat procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri;

b) ipotezele care sunt utilizate pentru determinarea riscurilor pe sectoare și a tipurilor de riscuri;

c) senzitivitatea la risc și nivelurile de încredere utilizate pentru cuantificarea riscurilor;

d) modalitatea de agregare a riscurilor pentru a determina necesarul de capital intern.

e) ipotezele utilizate pentru determinarea disponibilului de capital intern, inclusiv orizontul de timp avut în vedere la planificarea capitalului intern.

Art. 70. -

(1) Pentru evaluarea adecvării capitalului intern la riscuri, instituția de credit trebuie să identifice și să evalueze toate riscurile semnificative la care este sau poate fi expusă, incluzând:

a) riscurile pentru care, potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013, există cerințe de capital reglementate, inclusiv diferențele semnificative dintre tratamentul reglementat al riscurilor pentru calculul cerințelor minime de capital și tratamentul prevăzut de procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri;

b) riscurile pentru care cerințele de capital reglementate nu sunt integral acoperitoare:

(i) riscuri rezultate din aplicarea unor abordări mai puțin sofisticate - subestimarea riscului de credit în contextul utilizării abordării standard, subestimarea riscului operațional în contextul utilizării abordării de bază sau abordării standard;

(ii) subestimarea pentru pierderea în caz de nerambursare în condiții de criză;

(iii) riscul rezidual aferent tehnicilor de diminuare a riscului de credit; și

(iv) riscul din securitizare;

(v) riscurile generate de activitatea de creditare în valută a debitorilor expuși la riscul valutar;

c) riscuri precum: riscul de rată a dobânzii din activități în afara portofoliului de tranzacționare, riscul de concentrare, riscul de lichiditate, riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, riscul reputațional și cel strategic. Pentru riscurile din această categorie instituțiile de credit pot utiliza metode calitative de evaluare și diminuare;

d) riscuri externe instituției de credit, respectiv riscuri aferente mediului de reglementare, economic sau de desfășurare a activității instituției de credit și care nu se încadrează în situațiile prevăzute la lit. a)-c).

(2) În conformitate cu principiul proporționalității prevăzut de art. 148 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile de credit trebuie să stabilească modalitatea și măsura în care riscurile semnificative sunt tratate în cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului. În acest sens, instituțiile de credit trebuie să stabilească riscurile pentru care vor determina o cerință de capital intern pentru acoperirea lor, precum și cele pentru care vor fi utilizate alte metode pentru administrarea și reducerea lor.

Art. 71. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de un proces intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri la nivel individual și, după caz, consolidat, conform prevederilor titlului V Supravegherea pe bază consolidată din prezentul regulament.

Art. 72. -

Prevederile art. 149 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, se aplică de casa centrală a cooperativelor de credit atât la nivel individual, cât și la nivelul rețelei cooperatiste.

Art. 73. -

(1) Instituțiile de credit sunt responsabile de procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, precum și pentru stabilirea unor cerințe de capital intern care să fie conforme cu profilul lor de risc și cu mediul în care acestea își desfășoară activitatea.

(2) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri trebuie să fie adaptat necesităților instituțiilor de credit și trebuie să utilizeze datele de intrare și definițiile pe care instituțiile de credit le folosesc pentru scopuri interne.

(3) În sensul alin. (2), o instituție de credit poate utiliza propriile definiții pentru riscuri și pentru gradul de semnificație al unui risc, sub rezerva furnizării de explicații Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere, inclusiv cu privire la metodele utilizate, la acoperirea cu capital a tuturor riscurilor semnificative și la modul în care abordarea folosită de instituția de credit interacționează cu obligațiile instituite de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 referitoare la calcularea cerințelor de capital.

(4) În sensul alin. (2), o instituție de credit poate utiliza propriile definiții pentru capitalul intern și elementele componente ale acestuia, sub rezerva furnizării de clarificări Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere, specificând metodologia utilizată pentru determinarea capitalului intern disponibil instituției de credit.

Art. 74. -

Instituțiile de credit trebuie să stabilească în mod clar în cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri tipurile de riscuri pentru care utilizează o abordare cantitativă în ceea ce privește evaluarea, administrarea și diminuarea acestora și cele pentru care utilizează o abordare calitativă a acestor aspecte.

Art. 75. -

(1) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri trebuie să ia în considerare planurile strategice ale instituției de credit și legătura acestora cu factorii macroeconomici.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dezvolte o strategie de menținere a nivelurilor de capital, care să ia în considerare factori precum: previziunile cu privire la ritmul de creștere a creditului, sursele și utilizările de fonduri viitoare, politica de dividende și orice variație în cadrul unui ciclu economic a necesarului de fonduri proprii reglementat potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

(3) Instituțiile de credit trebuie să dispună de un plan explicit privind capitalul, aprobat de către organul de conducere, care să cuprindă cel puțin următoarele:

a) obiectivele instituției de credit și orizontul de timp necesar pentru atingerea obiectivelor respective;

b) o descriere generală a procesului de planificare a capitalului și a responsabilităților aferente acestuia;

c) modul în care instituția de credit se va conforma în viitor cu cerințele de capital;

d) orice limite relevante legate de capital;

e) un plan general pentru situații neprevăzute pentru tratamentul divergențelor și al evenimentelor neașteptate, cum ar fi posibilitatea majorării capitalului, restrângerea activității sau utilizarea tehnicilor de diminuare a riscului.

(4) În cadrul planului privind capitalul, instituțiile de credit își stabilesc ca obiectiv un nivel intern al cerinței de capital având în vedere profilul de risc, mediul economic în care își desfășoară activitatea, calitatea proceselor de control intern și de administrare a riscurilor, planurile strategice, calitatea capitalului intern disponibil etc.

(5) Instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză care să ia în considerare elemente precum riscurile specifice jurisdicției în care acestea își desfășoară activitatea și stadiul în care se află ciclul economic.

(6) Instituțiile de credit trebuie să utilizeze rezultatele simulărilor de criză atât în procesul de planificare a capitalului intern disponibil, cât și în determinarea cerințelor interne de capital adecvate profilului de risc.

(7) Instituțiile de credit trebuie să analizeze impactul pe care noul cadru de reglementare, comportamentul competitorilor sau alți factori îl pot avea asupra performanței lor, pentru a determina acele modificări ale mediului în care își desfășoară activitatea pe care ar putea să le susțină.

Art. 76. -

(1) Instituțiile de credit își pot proiecta procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri astfel încât să utilizeze abordări precum:

a) utilizarea rezultatelor produse de metodologiile reglementate pentru calculul cerințelor de capital aferente riscurilor prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și luarea în considerare a unor riscuri precum riscul de concentrare, riscul rezidual rezultat din utilizarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit și din operațiuni de securitizare sau riscul de rată a dobânzii din activități în afara portofoliului de tranzacționare. În cazul utilizării acestei abordări, instituțiile de credit trebuie să demonstreze că au analizat toate riscurile nereglementate de regulamentul menționat și au constatat că acestea sunt fie absente, fie nesemnificative sau au calculat o cerință de capital care s-a adăugat celei stabilite în baza regulamentului anterior menționat;

b) utilizarea de metodologii diferite pentru diferitele tipuri de riscuri și calcularea unei sume a cerințelor de capital rezultate. În acest sens, pentru un anumit tip de risc, instituțiile de credit pot utiliza alte metodologii decât cele utilizate în scopurile determinării cerințelor minime reglementate de capital;

c) utilizarea de metodologii complexe.

(2) Instituțiile de credit trebuie să fundamenteze situațiile în care în cadrul metodologiei iau în considerare efectele de diversificare și corelare.

(3) În situația în care, pentru unele categorii de riscuri, nu sunt disponibile informații suficiente, instituțiile de credit pot utiliza în cadrul metodologiei și estimări.

(4) Instituțiile de credit trebuie să includă în procesul lor intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri estimări ale riscurilor care nu pot fi măsurate, în situația în care acestea sunt semnificative. Această cerință ar putea fi mai puțin strictă, dacă instituțiile de credit demonstrează Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere că dispun de o politică adecvată de diminuare/administrare a acestor riscuri.

Art. 77. -

(1) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri trebuie să se bazeze pe procese adecvate de măsurare și evaluare.

(2) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese corespunzătoare pentru evaluarea riscurilor semnificative, altele decât cele prevăzute la art. 70.

Art. 78. -

(1) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al instituției de credit trebuie să fie revizuit ori de câte ori se consideră necesar, dar cel puțin anual, astfel încât riscurile să fie acoperite în mod adecvat, iar acoperirea cu capital să reflecte profilul de risc actual al instituției de credit.

(2) În scopul alin. (1), instituțiile de credit vor proceda la revizuirea procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri cel puțin în următoarele situații: modificări ale strategiei instituției de credit, ale planului de desfășurare a activității, ale mediului în care își desfășoară activitatea sau ale oricăror altor factori care au un efect semnificativ asupra ipotezelor sau metodologiilor utilizate în cadrul respectivului proces.

(3) Orice riscuri noi care apar în cadrul activității instituției de credit trebuie să fie identificate și incluse în procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al acesteia.

Art. 79. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să proiecteze în detaliu procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.

(2) Inițierea și proiectarea procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri sunt responsabilitatea organului de conducere al instituției de credit.

(3) În sensul alin. (2), organul de conducere al instituției de credit trebuie să aprobe proiectarea procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri la nivel conceptual - cel puțin sfera de aplicare, metodologia și obiectivele generale, iar conducerea superioară a instituției de credit este responsabilă pentru aprobarea detaliilor aferente proiectării - conceptele tehnice.

(4) Organul de conducere al instituției de credit este responsabil de integrarea planificării și administrării capitalului în cultura și abordarea generală a instituției de credit privind administrarea riscului.

(5) În sensul alin. (4), organul de conducere trebuie să asigure că procesul legat de planificarea capitalului, precum și politicile și procedurile de administrare a procesului sunt comunicate și implementate la nivelul întregii instituții de credit și sunt susținute cu suficientă autoritate și resurse.

(6) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al instituției de credit - politicile, metodologiile, ipotezele și procedurile - trebuie să fie prevăzut într-un document, să fie revizuit și aprobat de către organul de conducere al instituției de credit.

(7) Rezultatele procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al instituției de credit trebuie să fie raportate organului de conducere al acesteia.

Art. 80. -

(1) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al unei instituții de credit trebuie să aibă ca rezultat determinarea și menținerea capitalului intern disponibil al instituției de credit la un nivel adecvat în raport cu necesitățile interne aferente profilului de risc al acesteia.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit raportează Băncii Naționale a României nivelul excedentului/deficitului de capital rezultat în urma procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri. Modul de raportare, precum și frecvența transmiterii se stabilesc prin Standardul tehnic de implementare emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

(3) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să poată explica Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere similitudinile și diferențele între rezultatul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și cerințele de capital reglementate de Banca Națională a României.

Art. 81. -

Rezultatele și concluziile procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri trebuie să fie luate în considerare la elaborarea și revizuirea strategiei și a apetitului la risc.

Art. 82. -

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 68, orice externalizare a anumitor elemente ale procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri se va face cu respectarea prevederilor capitolului V.

(2) Indiferent de nivelul externalizării, instituțiile de credit rămân pe deplin responsabile de procesul lor intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și trebuie să se asigure că acesta reflectă în continuare situația lor specifică și profilul individual de risc.

SECȚIUNEA a 2-a Administrarea riscurilor semnificative

2.1 Riscul de credit

2.1.1 Dispoziții generale privind riscul de credit și riscul de țară

2.1.1.1 Dispoziții generale privind riscul de credit

Art. 83. - Reviste (2)

Instituțiile de credit trebuie să dispună de un cadru adecvat de administrare a riscului de credit care să ia în considerare apetitul la risc și profilul de risc al instituției de credit, precum și condițiile de piață și cele macroeconomice. Acesta include politici și procese prudente pentru identificarea, măsurarea, evaluarea, monitorizarea, raportarea și controlul sau diminuarea riscului de credit1, inclusiv riscul de credit al contrapartidei2, în timp util.

1 Riscul de credit poate rezulta din: expuneri din bilanț și din afara bilanțului, inclusiv credite și sume avansate, investiții, creditare interbancare, tranzacții cu instrumente financiare derivate, tranzacții de finanțare prin titluri și activități de tranzacționare.

2 Riscul de credit al contrapartidei include expunerile la riscul de credit rezultat din instrumentele financiare derivate și alte instrumente financiare extrabursiere.

Art. 84. -

(1) Organul de conducere al instituțiilor de credit aprobă și revizuiește periodic (cel puțin o dată pe an) strategia de administrare a riscului de credit, precum și politicile și procesele semnificative de asumare3, identificare, măsurare, evaluare, monitorizare, raportare și control sau diminuare pentru riscul de credit, (inclusiv riscul de credit al contrapartidei și expunerea viitoare potențială aferentă), precum și faptul că acestea sunt consecvente cu apetitul la risc stabilit de organul de conducere. Strategia, politicile și procesele respective trebuie să acopere activitățile instituției de credit pentru care expunerea din credite conduce la înregistrarea unui risc semnificativ.

3 "Asumarea" include presupunerea tuturor tipurilor de risc care generează risc de credit, inclusiv risc de credit sau risc de credit al contrapartidei asociat cu diferite instrumente financiare.

(2) Conducerea superioară implementează strategia de administrare a riscului de credit și dezvoltă politicile și procesele prevăzute la alin. (1).

Art. 85. -

Instituțiile de credit trebuie să se conformeze cu cerințele prevăzute la art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extra-bursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, precum și cu cerințele prevăzute de standardele tehnice de reglementare adoptate de Comisia Europeană în baza competențelor conferite acesteia, în cazul în care încheie contracte derivate extra-bursiere, necompensate prin contrapartidele centrale.

Art. 86. -

În ceea ce privește riscul de credit și riscul de contrapartidă, instituțiile de credit trebuie:

a) să asigure că diversitatea portofoliilor de credite este adecvată în funcție de piețele-țintă și strategiile globale de creditare;

b) să dispună de sisteme eficiente pentru gestionarea și monitorizarea permanentă a diferitelor portofolii purtătoare de risc de credit și a diferitelor expuneri ale instituțiilor, inclusiv pentru identificarea și gestionarea creditelor-problemă și pentru efectuarea ajustărilor de valoare și constituirea unor provizioane adecvate;

c) să dispună de metodologii interne care le permit să evalueze riscul de credit al expunerilor față de debitori individuali, titluri de valoare sau pozițiile din securitizare, precum și riscul de credit la nivelul portofoliului.

Art. 87. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese care să stabilească un mediu corespunzător și controlat în mod adecvat pentru riscul de credit și care să includă:

a) o strategie bine documentată și eficient implementată, precum și politici și procese sănătoase pentru asumarea riscului de credit, fără acordarea unei încrederi exagerate evaluărilor externe de credit; în cazul în care cerințele de fonduri proprii se bazează pe o evaluare a unei instituții externe de evaluare a creditului (ECAI, External Credit Assessment Institution) sau pe faptul că o expunere este neevaluată, acest lucru nu absolvă instituțiile de credit de obligația de a lua în considerare și alte informații relevante pentru a își evalua modul de repartizare a capitalului intern;

b) politici și procese eficace de administrare a creditelor, care să includă analiza continuă a capacității și disponibilității clienților de a rambursa datoriile la scadență (inclusiv revizuirea performanței activelor-suport în cazul expunerilor din securitizare), monitorizarea documentației, clauzelor contractuale, garanțiilor și altor forme de diminuare a riscului de credit;

c) sisteme informaționale eficace pentru identificarea, agregarea și raportarea cu acuratețe și la timp a expunerilor la riscul de credit, către organul de conducere, pe bază continuă;

d) limite de credit prudente și adecvate, consecvente cu apetitul la risc, profilul de risc și soliditatea capitalului instituției de credit, care sunt comunicate în mod regulat personalului relevant și înțelese de către acesta;

e) procese de urmărire a excepțiilor și de raportare care asigură acțiuni prompte la nivelul adecvat al organului de conducere al instituției de credit, acolo unde este necesar; și

f) controale eficace, inclusiv referitor la calitatea, încrederea și relevanța datelor și referitor la procedurile de validare, pentru utilizarea modelelor care identifică și măsoară riscul de credit și limitele stabilite.

Art. 88. - Reviste (2)

Instituțiile de credit trebuie să asigure că deciziile de creditare sunt luate în mod independent, fără a fi afectate de influențe, presiuni sau conflicte de interese.

Art. 89. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de criterii, politici și procese solide și bine definite, privind aprobarea noilor expuneri - inclusiv standarde prudente de asumare a expunerilor, operațiunile de modificare, reînnoire și refinanțare a expunerilor existente și identificarea competenței de aprobare corespunzătoare dimensiunii și complexității expunerilor.

Art. 90. - Reviste (1)

Politica de creditare a unei instituții de credit trebuie să prevadă că expunerile la riscul de credit care depășesc un anumit prag stabilit în sumă absolută sau ca procent din capitalul eligibil, precum și cele care presupun un risc de credit ridicat sau nu sunt caracteristice activității desfășurate de instituția de credit trebuie să fie aprobate de către conducerea superioară a instituției de credit.

Art. 91. - Reviste (2)

Instituțiile de credit trebuie să dispună de proceduri pentru evaluarea garanțiilor reale și pentru verificarea faptului că respectivele garanții sunt și continuă să fie executabile și valorificabile.

Art. 92. -

(1) La evaluarea garanțiilor reale corporale, situate în afara României, pentru recunoașterea calității acestora de diminuatori de risc de credit în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere Standardele internaționale de evaluare.

(2) La evaluarea garanțiilor reale corporale, situate pe teritoriul României, pentru recunoașterea calității acestora de diminuatori de risc de credit în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere Standardele internaționale de evaluare, respectiv Ghidul privind evaluarea pentru garantarea împrumuturilor, emis de Asociația Națională a Evaluatorilor din România (ANEVAR).

(3) Pentru scopul indicat la alin. (1) și (2), instituțiile de credit trebuie să realizeze evaluarea garanțiilor reale corporale cu persoane care dețin calificarea, abilitățile și experiența necesare pentru efectuarea unei evaluări și care sunt independente de procesul decizional în ceea ce privește creditul.

Art. 93. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese pentru a monitoriza îndatorarea totală a entităților cărora le acordă credite, precum și orice factor de risc care poate conduce la stare de nerambursare, inclusiv riscul valutar neacoperit.

Art. 94. -

Pentru ca fondurile proprii ale instituției de credit să își mențină capacitatea de asigurare a continuității activității și de absorbție a pierderilor pe bază continuă, instituțiile de credit trebuie să integreze într-o manieră adecvată riscurile din activitatea de creditare în valută a debitorilor expuși la riscul valutar în cadrul sistemului intern de administrare a riscului de credit.

Art. 95. -

Pentru scopurile art. 94, instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri adecvate volumului și complexității activității desfășurate pentru identificarea și evaluarea cu acuratețe a riscurilor din creditarea în valută a debitorilor expuși la riscul valutar și pentru reflectarea acestora atât la nivelul proceselor de determinare a prețurilor interne ale creditelor, cât și la nivelul procesului intern de adecvare a capitalului la riscuri.

Art. 96. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să formalizeze o metodă de stabilire a unor prețuri interne de referință pentru creditele denominate în valută acordate debitorilor expuși la riscul valutar în funcție de toate riscurile asumate.

(2) Metoda prevăzută la alin. (1) trebuie să asigure reflectarea în prețurile interne de referință a costurilor necesare acoperirii tuturor riscurilor aferente creditelor în valută, în condițiile asigurării continuității activității instituției de credit.

(3) În sensul alin. (2) se înțeleg cel puțin următoarele costuri:

a) costurile destinate acoperirii pierderilor previzibile care se produc cu regularitate în cursul normal al activității;

b) costurile aferente riscurilor cu frecvență mică de apariție, dar deosebit de importante prin mărimea pierderilor pe care le pot genera;

c) costurile operaționale;

d) costurile aferente surselor de finanțare a creditelor în valută.

Art. 97. -

În sensul art. 95, în cadrul procesului intern de adecvare a capitalului la riscuri, instituțiile de credit trebuie să determine, să planifice, să mențină și să aloce capital intern pentru acoperirea tuturor riscurilor din activitatea de creditare în valută a debitorilor expuși la riscul valutar.

2.1.1.2 Dispoziții generale privind riscul de țară

Art. 98. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese pentru identificarea, măsurarea, evaluarea, monitorizarea, raportarea și controlul sau diminuarea riscului de țară și al riscului de transfer. Procesele trebuie să fie conforme cu profilul de risc, importanța sistemică și apetitul la risc al instituției de credit, să ia în considerare condițiile de piață și condițiile macroeconomice și să ofere o imagine completă cu privire la percepția instituției de credit la nivel global a expunerii la riscul de țară și la riscul de transfer.

(2) În sensul alin. (1), expunerile (incluzând expunerile intragrup, unde este cazul) sunt identificate, monitorizate și administrate pe fiecare țară - în plus față de monitorizarea pe debitorul final/contrapartida finală.

(3) Instituțiile de credit trebuie să monitorizeze și să evalueze evoluțiile privind riscul de țară și riscul de transfer și să aplice măsuri corespunzătoare pentru contracararea acestora.

Art. 99. -

Organul de conducere al instituțiilor de credit aprobă strategiile, politicile și procesele cu privire la administrarea riscului de țară și a riscului de transfer și realizează administrarea astfel încât să se asigure că politicile și procesele respective sunt implementate în mod eficient și sunt complet integrate în procesul de administrare a riscului general al instituției de credit.

Art. 100. -

Instituțiile de credit trebuie să stabilească limite privind expunerile pe fiecare țară.

Art. 101. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme informaționale, de administrare a riscului și de control intern care să însumeze, monitorizeze și să raporteze în mod adecvat și în timp util expunerile pe țări și să asigure totodată respectarea limitelor cu privire la expunerile pe fiecare țară.

2.1.2 Expunerile față de persoanele afiliate cu instituția de credit

Art. 102. -

(1) Pentru scopurile prezentei subsecțiuni, termenii filială, participație și participație calificată au semnificația prevăzută la art. 4 alin. (1) pct. 16, pct. 35 și pct. 36 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) Pentru scopurile prezentei subsecțiuni, termenul control are semnificația prevăzută la art. 4 alin. (1) pct. 37 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și urmează același regim cu cel aferent relației de control din cadrul art. 4 alin. (1) pct. 39 din același regulament.

(3) În sensul prezentei subsecțiuni, sintagma părți afiliate instituției de credit cuprinde cel puțin:

a) orice entitate asupra căreia instituția de credit exercită controlul;

b) orice entitate în care instituția de credit deține participații;

c) entitățile care exercită control asupra instituției de credit;

d) orice entitate în care entitățile menționate la lit. c) fie exercită controlul, fie dețin participații;

e) acționarii care au dețineri calificate la capitalul instituției de credit;

f) orice entitate în care acționarii menționați la lit. e) fie exercită controlul, fie dețin participații;

g) membrii organului de conducere al instituției de credit, precum și persoanele care dețin funcții-cheie în respectiva instituție de credit, împreună cu:

(i) entitățile în care aceștia au/prezintă interese directe sau indirecte; și

(ii) membrii apropiați ai familiei acestora, care se anticipează să influențeze sau să fie influențați de aceștia în raport cu instituția de credit; aceștia pot include: partenerul de viață și copiii persoanei; copiii partenerului de viață al persoanei; dependenți ai persoanei sau ai partenerului de viață al acestuia.

(4) Tranzacțiile cu părțile afiliate includ expunerile din credite înregistrate în bilanț și cele din afara bilanțului, precum și relații, cum ar fi contractele de servicii, achizițiile și vânzările de active, contracte de construcții, acorduri de leasing, tranzacții cu instrumente financiare derivate, împrumuturi, și operațiuni de scoatere în afara bilanțului. Termenul de tranzacție trebuie să fie interpretat în sens larg pentru a include nu numai tranzacțiile care sunt încheiate cu părțile afiliate, dar și situații în care o persoană cu care instituția de credit nu se află în astfel de relație (față de care instituția de credit are o expunere) devine ulterior parte afiliată.

Art. 103. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese adecvate pentru identificarea expunerilor individuale față de/și a tranzacțiilor cu părțile afiliate, pentru determinarea sumei totale a acestor expuneri, precum și pentru monitorizarea și raportarea respectivelor expuneri prin intermediul unui proces independent de verificare sau auditare a activității de creditare.

(2) În sensul alin. (1), excepțiile de la aplicarea politicilor, procedurilor și limitelor trebuie raportate conducerii superioare și, dacă este cazul, organului de conducere în funcția sa de supraveghere, pentru luarea de măsuri corespunzătoare.

(3) În sensul alin. (1), tranzacțiile cu părțile afiliate instituției de credit vor fi monitorizate atât de către conducerea superioară, pe baze continue, cât și de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere.

Art. 104. -

(1) O instituție de credit nu trebuie să înregistreze, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu art. 399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, o expunere față de grupul părților afiliate a cărei valoare depășește 25% din capitalul eligibil.

(2) În cazul în care grupul părților afiliate include una sau mai multe instituții, valoarea expunerii față de acest grup nu poate depăși fie 25% din capitalul eligibil al instituției de credit, fie echivalentul a 150 milioane euro, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare, cu condiția ca, în cazul aplicării limitei absolute, suma valorilor expunerilor față de toate părțile afiliate care nu sunt instituții să nu depășească, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu art. 399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, 25% din capitalul eligibil al instituției de credit.

(3) În cazul în care echivalentul a 150 milioane euro este mai mare decât 25% din capitalul eligibil al instituției de credit, valoarea expunerii nu trebuie să depășească, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu art. 399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, o limită rezonabilă raportată la capitalul eligibil al instituției de credit. Această limită trebuie stabilită de către instituțiile de credit în concordanță cu politicile și procedurile proprii, nu trebuie să depășească 100% din capitalul eligibil al acestora și trebuie să fie cel puțin la fel de strictă ca limita prevăzută la art. 395 alin. (1) al 2-lea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(4) Pentru scopurile prevăzute la alin. (1) - (3), valoarea expunerii va fi determinată potrivit părții a patra - Expuneri mari din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Art. 105. -

(1) Orice operațiune care conduce la înregistrarea sau modificarea unei expuneri față de o parte afiliată, care depășește un prag prevăzut de normele interne ale instituției de credit, precum și orice operațiune de acest tip care prezintă în alt fel un risc deosebit vor fi efectuate numai cu aprobarea prealabilă a organului de conducere al instituției de credit.

(2) În sensul alin. (1), membrii organului de conducere al instituției de credit aflați în conflict de interese sunt excluși din procesul de aprobare și administrare a tranzacțiilor cu părțile afiliate.

Art. 106. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese adecvate pentru a preveni implicarea, în procesul de aprobare și de administrare a tranzacției, a persoanelor care beneficiază de tranzacția respectivă sau a persoanelor care au legătură cu acestea, prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. g).

Art. 107. - Puneri în aplicare (1)

Instituțiile de credit raportează trimestrial Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere expunerile față de părțile afiliate.

2.1.3 Operațiuni în condiții de favoare

Art. 108. -

(1) Pentru scopurile prezentei subsecțiuni, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) grup - mai multe entități (membri), reunite după un anumit criteriu. Prin grupul instituției de credit se va înțelege grupul de clienți aflați în legătură, din care face parte instituția de credit însăși. Pentru scopurile acestei definiții, va fi luat în considerare și cazul particular în care există o singură/un singur entitate/membru;

b) entitate sau membru din cadrul unui grup - orice entitate sau membru, persoană fizică ori juridică, care face parte dintr-un grup; în cazul grupului instituției de credit, se va înțelege și instituția de credit însăși;

c) control comun - împărțirea controlului asupra unei activități economice;

d) influență semnificativă - autoritatea de a participa la luarea deciziilor de politică financiară și de exploatare ale unei activități economice, dar care nu reprezintă controlul sau controlul comun asupra politicilor respective;

e) grup de persoane fizice cu influență semnificativă asupra unei/unor entități din cadrul grupului instituției de credit - orice grup format din membrii, persoane fizice, ai unui grup de clienți aflați în legătură care are/exercită o influență semnificativă asupra grupului instituției de credit. În scopul aplicării acestei definiții vor fi luate în considerare numai acele grupuri de persoane fizice cu influență semnificativă, care au în componența lor cel puțin un membru care are calitatea de salariat al unei/unor entități din cadrul grupului instituției de credit. Pentru scopurile acestei definiții va fi luat în considerare și cazul particular în care există un singur membru;

f) operațiune în condiții de favoare (non-armʼs length transaction) - orice operațiune care este încheiată de către părți de pe alte poziții decât cele care reprezintă interese economice diferite.

(2) Unele dintre cele mai întâlnite cazuri de grupuri de persoane fizice cu influență semnificativă sunt:

a) cazul unui grup reprezentat de membrii unei familii din care un membru este persoană care deține funcție executivă; totodată pot exista cazuri în care între un membru al familiei și o altă persoană există, în sensul că se exercită, o relație similară celei de control, în aceste cazuri membrii familiei împreună cu persoana respectivă constituind un grup de persoane fizice cu influență semnificativă;

b) cazul unui grup reprezentat de membrii unei familii din care un membru este administrator sau acționar semnificativ în una dintre entitățile grupului instituției de credit, iar alt membru are calitatea de salariat în aceeași/altă entitate din acest grup.

(3) La aprecierea caracterului unei operațiuni în condiții de favoare pot fi avute în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele aspecte:

a) disponibilitatea instituției de credit de a efectua o operațiune identică sau similară cu orice altă persoană, probată prin accesul larg la acest tip de operațiune;

b) termenii în care au fost încheiate operațiuni similare și care predomină la momentul efectuării operațiunii în cauză;

c) tranzacționarea unui activ sau decontarea unei datorii la o altă valoare decât valoarea sa justă.

(4) Dintre termenii luați în considerare la alin. (3) lit. b) se pot menționa:

a) în cazul operațiunilor de acordare de credite: evaluarea creditului, durata creditului, rata dobânzii, graficul de rambursare, garanțiile solicitate etc.;

b) în cazul operațiunilor de atragere de depozite - dobânda bonificată.

Art. 109. - Reviste (1)

(1) Instituția de credit nu va efectua alte operațiuni în condiții de favoare decât cele prevăzute de pachetele de măsuri remuneratorii și stimulente pentru salariații entităților membre ale grupului instituției de credit, în condițiile în care pachetele respective prevăd operațiuni în condiții de favoare care, dacă sunt efectuate cu un membru al unui grup de persoane fizice cu influență semnificativă, în calitatea sa de salariat:

a) sunt larg disponibile pentru salariații entității/entităților din cadrul grupului instituției de credit, în care acel grup de persoane fizice cu influență semnificativă are sau exercită o asemenea influență; și

b) nu favorizează niciun membru al grupului de persoane fizice cu influență semnificativă față de salariații entităților în care acel grup de persoane fizice cu influență semnificativă are sau exercită o asemenea influență.

(2) Operațiunile în condiții de favoare permise potrivit alin. (1) vor putea fi efectuate exclusiv în relație cu salariații. Instituțiile de credit au obligația de a deține proceduri care să pună în evidență modul de conformare cu această cerință în cazul implicării și altor persoane în contractele aferente operațiunilor.

(3) Operațiunile în condiții de favoare prevăzute de pachetele de măsuri remuneratorii și stimulente pentru salariații entităților membre ale grupului instituției de credit vor putea fi efectuate numai după analizarea acestora și obținerea aprobării prealabile a Băncii Naționale a României.

(4) Banca Națională a României poate stabili, diferit față de instituția de credit, dacă o operațiune prezintă caracteristici care conduc la încadrarea acesteia în categoria operațiunilor în condiții de favoare.

(5) Respectarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) - (3) va fi monitorizată de către Banca Națională a României, pe bază individuală și consolidată.

2.2 Riscul rezidual

Art. 110. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri scrise pentru a aborda și controla riscul ca tehnicile recunoscute de diminuare a riscului de credit utilizate să se dovedească mai puțin eficace decât previziunile.

(2) Instituțiile de credit trebuie să revizuiască în mod regulat, dar cel puțin anual adecvarea, eficacitatea și operarea acestor politici și proceduri.

2.3 Riscul de concentrare

Art. 111. -

Instituțiile de credit trebuie să abordeze și să controleze, inclusiv prin intermediul unor politici și proceduri scrise, riscul de concentrare rezultat din expunerile față de fiecare contraparte, inclusiv contrapărți centrale, grupuri de contrapartide asociate și contrapartide din același sector economic, aceeași regiune geografică sau care desfășoară aceeași activitate sau furnizează aceeași marfă, sau din aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit, inclusiv, în special, riscurile aferente expunerilor indirecte mari din credite, de exemplu, față de un singur emitent de garanții.

2.4 Riscul din securitizare

Art. 112. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri adecvate în scopul de a evalua și trata riscurile care decurg din tranzacții de securitizare în care acestea au calitatea de investitor, inițiator sau sponsor, inclusiv riscurile reputaționale, de tipul celor care rezultă din structuri sau produse complexe, pentru a se asigura că substanța economică a tranzacției este integral reflectată în deciziile de evaluare și administrare a riscurilor.

(2) Instituțiile de credit care sunt inițiatoare de tranzacții de securitizare reînnoibile, cu clauze de rambursare anticipată, trebuie să dispună de planuri de lichiditate care să trateze eventualele implicații care decurg atât din rambursarea planificată, cât și din rambursarea anticipată.

Art. 113. -

(1) În cazul în care o instituție de credit care este inițiatorul unei operațiuni de securitizare nu realizează transferul unui nivel semnificativ al riscului de credit aferent expunerilor securitizate - de exemplu, în situația în care aceasta reține sau răscumpără o parte semnificativă a riscurilor sau alege expunerile care să fie transferate prin intermediul unei operațiuni de securitizare, Banca Națională a României poate impune respectivei instituții de credit fie să dețină un capital suplimentar față de cerința de capital reglementată prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fie să nu aplice nicio reducere a nivelului capitalului reglementat ca urmare a tratamentului aferent securitizării.

(2) În situația în care instituția de credit inițiatoare a unei operațiuni de securitizare reține pozițiile de pe ultimul nivel al scalei de evaluare a calității creditului și cea mai mare parte a riscului de credit aferent expunerilor care stau la baza operațiunii de securitizare, Banca Națională a României poate fie să majoreze cerința de capital pentru anumite expuneri, fie să majoreze cerința totală de capital a instituției de credit în cauză.

Art. 114. -

(1) În cazul în care Banca Națională a României - Direcția supraveghere constată că o instituție de credit inițiatoare a furnizat suport implicit - necontractual - unei operațiuni de securitizare, aceasta trebuie să dețină capital pentru toate expunerile-suport asociate unei structuri a unei operațiuni de securitizare, ca și cum acestea nu ar fi fost securitizate.

(2) În sensul alin. (1), instituția de credit trebuie să facă public faptul că a furnizat suport implicit - necontractual - și că a ajustat nivelul cerinței de capital în mod corespunzător.

(3) În situația în care Banca Națională a României - Direcția supraveghere constată că o instituție de credit a furnizat de mai multe ori suport implicit - necontractual - în operațiuni de securitizare, Banca Națională a României poate dispune măsuri precum:

a) instituția de credit nu mai are dreptul să utilizeze, pentru o perioadă de timp care este stabilită de Banca Națională a României, tratamentul favorabil privind determinarea cerinței de capital în ceea ce privește activele securitizate;

b) deținerea de către instituția de credit de capital pentru toate activele sale securitizate, ca și cum instituția de credit și-ar fi luat un angajament în ceea ce le privește, prin aplicarea unui factor de conversie ponderii de risc aferente activelor din portofoliul-suport;

c) tratarea de către instituția de credit a activelor securitizate ca și cum acestea ar fi rămas în bilanțul său, pentru scopurile determinării cerinței de capital;

d) deținerea de către instituția de credit de capital reglementat în exces față de cerința de capital bazată pe risc.

Art. 115. -

(1) În vederea exercitării unei opțiuni de retragere anticipată, o instituție de credit trebuie să obțină aprobarea prealabilă a Băncii Naționale a României.

(2) În sensul alin. (1), cererea de aprobare trebuie să fie însoțită de fundamentarea deciziei instituției de credit de a exercita opțiunea și impactul exercitării opțiunii asupra cerinței de capital reglementat.

(3) În cazul opțiunilor de retragere anticipată care pot fi declanșate la o dată anume, instituțiile de credit trebuie să stabilească data respectivă nu mai devreme de încheierea perioadei reprezentate de durata sau de media ponderată a scadențelor expunerilor din securitizare.

2.5 Riscul de piață

Art. 116. -

Instituțiile de credit trebuie să pună în aplicare politici și procese pentru identificarea, măsurarea și administrarea tuturor surselor și efectelor semnificative ale riscurilor de piață.

Art. 117. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de procese de administrare adecvată a riscului de piață care să furnizeze o imagine completă la nivelul instituției de credit referitoare la expunerea la riscul de piață.

Art. 118. -

Procesele de administrare a riscului de piață trebuie:

a) să fie coerente în raport cu apetitul la risc, profilul de risc, importanța sistemică și nivelul de capitalizare al instituției de credit;

b) să ia în considerare condițiile de piață și macroeconomice, precum și riscul de deteriorare semnificativă a lichidității pieței;

c) să descrie în mod clar rolurile și responsabilitățile legate de identificarea, măsurarea, monitorizarea și controlul riscului de piață.

Art. 119. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de strategii, politici și procese aferente administrării riscului de piață.

(2) Strategiile, politicile și procesele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie aprobate de către organele de conducere ale instituțiilor de credit în funcția lor de supraveghere. Organele respective au obligația de a supraveghea modul în care se realizează administrarea, astfel încât să asigure faptul că politicile și procesele respective sunt efectiv aplicate și sunt integrate deplin în procesul general de administrare a riscurilor la nivelul instituțiilor de credit.

Art. 120. -

Instituția de credit trebuie să dispună de politici și procese care să asigure un mediu de control adecvat al riscului de piață și care să includă:

a) sisteme informaționale eficiente pentru identificarea exactă și la timp, agregarea, monitorizarea și raportarea expunerii la riscul de piață către organul de conducere în funcția sa de supraveghere și către conducerea superioară;

b) limite adecvate pentru riscul de piață, coerente cu apetitul la risc al instituției de credit, profilul de risc și nivelul de capitalizare, precum și cu capacitatea conducerii de a administra riscul de piață, și care să fie înțelese de către personalul relevant, și să fie comunicate cu regularitate acestuia;

c) procese de urmărire și raportare a excepțiilor, care să asigure luarea de măsuri, cu promptitudine, de la nivelul corespunzător, respectiv al conducerii superioare sau, după caz, al organului de conducere în funcția sa de supraveghere;

d) mecanisme eficiente de control având ca obiect utilizarea modelelor în scopul identificării și cuantificării riscului de piață, precum și al stabilirii limitelor; și

e) politici și procese sănătoase pentru repartizarea expunerilor la portofoliul de tranzacționare.

Art. 121. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme și mecanisme de control care să asigure că pozițiile marcate la piață sunt reevaluate frecvent.

(2) Toate tranzacțiile trebuie înregistrate la timp, iar procesul de evaluare se bazează pe practici coerente și prudente, precum și pe informații de piață fiabile, verificate de către o funcție independentă de unitățile de lucru care prezintă relevanță din perspectiva asumării de riscuri sau, în absența prețurilor de piață, pe modele interne sau acceptate la nivelul industriei.

(3) În măsura în care instituția de credit se bazează, în scopul evaluării, pe modele, instituția de credit respectivă trebuie să asigure că modelul este validat de către o funcție independentă de unitățile de lucru care prezintă relevanță din perspectiva asumării de riscuri.

Art. 122. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese pentru a lua în considerare ajustări de valoare pentru pozițiile care altfel nu ar putea fi evaluate prudent, incluzând pozițiile ce prezintă concentrări, cele mai puțin lichide și cele vechi.

Art. 123. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de niveluri ale capitalului adecvate pentru acoperirea pierderilor neașteptate și să realizeze ajustări de valoare adecvate în raport cu incertitudinile înregistrate în procesul determinării valorii juste a activelor și datoriilor.

Art. 124. -

În scopul administrării riscurilor, instituțiile de credit trebuie să includă expunerea la riscul de piață în cadrul programelor lor de simulări de criză.

Art. 125. -

(1) Capitalul intern trebuie să fie adecvat la riscurile de piață importante care nu sunt supuse unei cerințe de fonduri proprii.

(2) Instituțiile de credit care, la calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de poziție în conformitate cu partea a treia, titlul IV, capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și-au compensat pozițiile pe una sau mai multe dintre acțiunile care compun un indice bursier cu una sau mai multe poziții pe un contract futures pe indicele bursier sau un alt produs bazat pe indicele bursier trebuie să dețină un capital intern adecvat pentru a acoperi pierderea aferentă riscului de bază cauzată de faptul că valoarea contractului futures sau a produsului respectiv nu evoluează în deplină concordanță cu valoarea acțiunilor constituente.

(3) De asemenea, instituțiile de credit trebuie să dețină un capital intern adecvat atunci când dețin poziții opuse pe contracte futures pe indici bursieri care nu sunt identice în ceea ce privește scadența și/sau structura lor.

(4) În cazul în care utilizează tratamentul prevăzut la art. 345 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să se asigure că dețin un capital intern suficient pentru acoperirea riscului de pierdere care există între momentul angajamentului inițial și următoarea zi lucrătoare.

Art. 126. -

În cazul în care poziția scurtă devine scadentă înaintea poziției lungi, instituțiile de credit trebuie să ia, de asemenea, măsuri împotriva riscului de lipsă de lichidități.

2.6 Riscul de rată a dobânzii din activități în afara portofoliului de tranzacționare

Art. 127. -

Instituțiile de credit trebuie să implementeze sisteme de identificare, evaluare și administrare a riscului care rezultă din variațiile potențiale ale ratelor dobânzii ce afectează activitățile instituției de credit care sunt în afara portofoliului de tranzacționare.

Art. 128. -

(1) Organul de conducere al unei instituții de credit trebuie să aprobe și să examineze periodic strategia de risc de rată a dobânzii și politicile și procesele pentru identificarea, cuantificarea, monitorizarea și controlul riscului de rată a dobânzii.

(2) Organul de conducere al instituției de credit trebuie să asigure elaborarea și implementarea strategiei, politicilor și proceselor de risc de rată a dobânzii.

Art. 129. -

Instituțiile de credit trebuie să aloce responsabilități pe linia administrării riscului de rată a dobânzii unor persoane independente de persoanele responsabile cu tranzacționarea și/sau cu alte activități de asumare a riscului, care să beneficieze de linii de raportare separate.

Art. 130. -

(1) În vederea conformării cu cerințele prevăzute la art. 127 din prezentul regulament instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme de cuantificare a riscului de rată a dobânzii cuprinzătoare și adecvate, iar orice modele și ipoteze utilizate trebuie validate cu regularitate, dar cel puțin anual.

(2) Limitele stabilite de către instituțiile de credit trebuie să reflecte strategia de risc a acestora, să fie înțelese de către personalul relevant și comunicate acestuia cu regularitate.

(3) Orice excepție de la politicile, procesele și limitele stabilite trebuie analizată cu promptitudine de către conducerea superioară, iar unde este necesar, de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere.

Art. 131. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să poată demonstra că nivelul capitalului intern deținut, stabilit prin intermediul sistemului de cuantificare a acestuia, aferent instituției de credit, acoperă și riscul de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare.

(2) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea necesară pentru a calcula modificările potențiale ale valorii lor economice ca urmare a schimbării nivelurilor ratelor dobânzii, precum și nivelul general al riscului de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare la nivel individual și consolidat.

(3) Instituțiile de credit trebuie să elaboreze și să utilizeze propriile metodologii de calcul ale modificărilor potențiale ale valorii lor economice ca urmare a schimbării nivelurilor ratelor dobânzii, în conformitate cu profilul de risc și politicile de administrare a riscului aferente acestora. În cazurile în care metodologia internă a unei instituții de credit este considerată inadecvată de către Banca Națională a României - Direcția supraveghere sau nu există o astfel de metodologie, instituția de credit trebuie să aplice metodologia standardizată descrisă în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul regulament.

Art. 132. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea necesară pentru a calcula și raporta Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere modificarea valorii lor economice ca urmare a aplicării unei/unor schimbări bruște și neașteptate a ratelor dobânzii - șoc/șocuri standard - de o dimensiune stabilită de către Banca Națională a României. Calcularea și raportarea modificării valorii economice se efectuează trimestrial pe bază individuală și semestrial pe bază consolidată, iar Banca Națională a României va emite în acest sens reglementări privind raportarea. Puneri în aplicare (1)

(2) În sensul alin. (1), dimensiunea șocului standard este de 200 puncte de bază - basis points, în ambele direcții, indiferent de monedă.

(3) Pentru scopurile art. 166 alin. (5), în cazul în care valoarea economică a unei instituții de credit scade cu mai mult de 20% din fondurile proprii ca urmare a aplicării șocului/șocurilor standard stabilit/stabilite de către Banca Națională a României, instituția de credit va discuta cu Banca Națională a României - Direcția supraveghere măsurile necesare pentru diminuarea unui astfel de declin potențial, măsuri care pot include, printre altele, următoarele:

a) îmbunătățirea activității de administrare a riscului;

b) modificarea limitelor interne;

c) reducerea profilului de risc;

d) creșterea cerinței de capital reglementat.

Art. 133. -

(1) Banca Națională a României va revizui periodic dimensiunea șocului/șocurilor prevăzut/prevăzute la art. 132 având în vedere modificarea circumstanțelor, în special modificările legate de nivelul general al ratelor dobânzii - cum ar fi perioade cu o rată a dobânzii foarte scăzută - și volatilitatea acestora.

(2) Sistemele interne deținute de către instituțiile de credit trebuie să fie suficient de flexibile pentru calcularea senzitivității la orice șoc standardizat pe rata dobânzii precizat de Banca Națională a României.

Art. 134. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea necesară pentru a măsura expunerea, dacă aceasta este semnificativă, și senzitivitatea la modificările formei curbei de randament, la modificările între diferite rate ale pieței - riscul aferent bazei - basis risk - și la modificările ipotezelor, cum ar fi cele privind comportamentul clienților.

(2) Instituțiile de credit trebuie să examineze dacă analiza complet statică a impactului asupra portofoliului curent al unui șoc sau al mai multor șocuri considerate ar trebui completată de o abordare de simulare mai dinamică. Instituțiile de credit de dimensiune mai mare și/sau cu activitate mai complexă trebuie să ia în considerare scenarii în care sunt calculate traiectorii diferite ale ratei dobânzii - interest rate paths - și în care unele ipoteze, cum ar fi despre comportament, contribuția la risc, dimensiunea și componența bilanțului, sunt ele însele funcții de nivelele/nivelul ratei dobânzii.

Art. 135. -

(1) În vederea cuantificării vulnerabilității acestora la pierderi în condițiile unor modificări adverse ale ratei dobânzii, instituțiile de credit trebuie să deruleze periodic, dar cel puțin anual, simulări de criză corespunzătoare.

(2) În sensul alin. (1), simulările de criză trebuie să se bazeze pe scenariile cele mai nefavorabile care sunt rezonabile și trebuie să surprindă toate sursele semnificative de risc, inclusiv modificări privind ipotezele esențiale. Conducerea superioară a instituției de credit trebuie să ia în considerare rezultatele obținute la stabilirea și revizuirea politicilor, proceselor și limitelor pentru riscul de rată a dobânzii.

Art. 136. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici bine fundamentate, robuste și formalizate, care să trateze toate problemele importante pentru circumstanțele individuale ale acestora, probleme care, fără a aduce atingere principiului proporționalității, se pot referi la:

a) definirea și delimitarea internă a activităților din afara portofoliului de tranzacționare și a celor care aparțin portofoliului de tranzacționare;

b) definiția valorii economice și concordanța sa cu metoda utilizată pentru evaluarea activelor și datoriilor, cum ar fi pe baza valorii actualizate a fluxurilor de numerar viitoare sau pe baza valorii actualizate a profiturilor viitoare;

c) dimensiunea și forma diferitelor șocuri utilizate pentru calculele interne;

d) utilizarea unei abordări dinamice și/sau statice la aplicarea șocurilor de rata dobânzii;

e) tratamentul tranzacțiilor în desfășurare care sunt afectate de riscul de rată a dobânzii - pipeline transactions, inclusiv orice acoperire aferentă acestora;

f) agregarea expunerilor la rata dobânzii exprimate în mai multe monede;

g) tratamentul riscului aferent bazei - basis risk - care rezultă din indici de rată a dobânzii diferiți;

h) includerea (sau nu) a activelor și datoriilor nepurtătoare de dobândă din afara portofoliului de tranzacționare - inclusiv capital și rezerve;

i) tratamentul conturilor curente și de economii - scadența atribuită expunerilor fără o scadență contractuală;

j) luarea în considerare în mod adecvat a opțiunilor incluse în active sau datorii;

k) măsura în care senzitivitățile la mici șocuri pot fi ajustate linear în sens crescător - scaled up - fără pierderi de acuratețe semnificative, acoperind atât convexitatea în general, cât și nelinearitatea rezultatului asociat produselor de tip opțiuni explicite;

l) gradul de granularitate utilizat - cum ar fi compensările în cadrul unei benzi de scadență;

m) dacă toate fluxurile de numerar viitoare sunt incluse sau doar soldul principalului.

2.7 Riscul de lichiditate

Art. 137. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să mențină niveluri adecvate ale rezervelor de lichiditate.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de strategii, politici, procese și sisteme robuste pentru identificarea, măsurarea, administrarea și monitorizarea riscului de lichiditate de-a lungul unei serii corespunzătoare de orizonturi de timp, inclusiv pe parcursul zilei - intraday.

(3) Strategiile, politicile, procesele și sistemele prevăzute la alin. (2) trebuie ajustate în funcție de liniile de activitate, monede, sucursale și entități juridice și trebuie să includă mecanisme corespunzătoare de alocare a costurilor, beneficiilor și riscurilor de lichiditate.

(4) Strategiile, politicile, procesele și sistemele prevăzute la alin. (2) trebuie să fie proporționale cu complexitatea, profilul de risc, obiectul de activitate al instituțiilor de credit și toleranța la risc stabilite de organul de conducere și trebuie să reflecte importanța instituției de credit în fiecare stat membru în care aceasta desfășoară activitate. Instituțiile de credit trebuie să comunice toleranța la risc tuturor liniilor de activitate relevante.

(5) Politicile și procesele pentru administrarea riscului de lichiditate trebuie să aibă în vedere și modalitatea în care alte riscuri, cum ar fi riscul de credit, riscul de piață, riscul operațional și riscul reputațional, pot afecta strategia generală de lichiditate a unei instituții de credit.

(6) Instituțiile de credit trebuie să dispună de profiluri de risc de lichiditate care respectă și nu depășesc nivelul stabilit pentru un sistem robust și care funcționează adecvat.

(7) În scopul alin. (6), instituțiile de credit vor lua în considerare natura, dimensiunea și complexitatea activităților acestora.

(8) Strategiile, politicile, procesele și sistemele prevăzute la alin. (2) trebuie aprobate și revizuite cel puțin anual de către organul de conducere. Organul de conducere în funcția sa de supraveghere al unei instituții de credit trebuie să se asigure că conducerea superioară administrează riscul de lichiditate în mod eficace.

(9) Conducerea superioară este responsabilă pentru dezvoltarea strategiilor, politicilor, proceselor și sistemelor pentru administrarea riscului de lichiditate în conformitate cu toleranța la risc stabilită, precum și pentru asigurarea că instituția de credit menține o lichiditate suficientă.

(10) Conducerea superioară trebuie să revizuiască în mod continuu informațiile legate de evoluțiile lichidității instituției de credit și trebuie să raporteze periodic organului de conducere în funcția sa de supraveghere.

(11) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să se asigure că conducerea superioară definește procese și structuri organizatorice adecvate pentru implementarea strategiilor, politicilor, proceselor și sistemelor prevăzute la alin. (2).

(12) Structura organizatorică a unei instituții de credit trebuie să asigure, în vederea prevenirii conflictului de interese, separarea atribuțiilor între funcția operațională și cea de monitorizare. Instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită competențelor și responsabilităților unității însărcinate cu obținerea finanțării. La repartizarea sarcinilor, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere toate orizonturile de timp, de la cele intraday până la cele pe termen lung.

Art. 138. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să elaboreze metodologii pentru identificarea, măsurarea, administrarea și monitorizarea pozițiilor de finanțare.

(2) Metodologiile prevăzute la alin. (1) trebuie să includă fluxurile de numerar semnificative prezente și preconizate, provenite din active, datorii, elemente din afara bilanțului, inclusiv datorii contingente și posibilul impact al riscului reputațional.

(3) O instituție de credit trebuie să identifice, să măsoare, să administreze și să monitorizeze pozițiile de finanțare pentru monedele în care instituția de credit este activă.

(4) În sensul alin. (3), o instituție de credit trebuie:

a) să evalueze necesitățile sale agregate de lichiditate în valută și să determine neconcordanțele de monedă acceptabile;

b) să analizeze separat strategia sa și să monitorizeze separat necesitățile de lichiditate pentru fiecare monedă în care desfășoară o activitate semnificativă. Instituția de credit trebuie să utilizeze scenariile de criză pentru a determina neconcordanțele în moneda respectivă și să stabilească și să revizuiască limite asupra neconcordanțelor pe monede a fluxurilor de numerar, atât la nivel agregat, cât și pe fiecare monedă semnificativă;

c) să evalueze probabilitatea pierderii accesului pe piețele valutare, precum și gradul de convertibilitate al monedelor în care aceasta își desfășoară activitatea.

Art. 139. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să facă distincție între activele gajate și cele negrevate de sarcini, care sunt disponibile în orice moment, în special în situații de urgență.

(2) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare entitatea juridică în care se află activele, țara în care activele sunt înregistrate legal fie într-un registru, fie într-un cont, precum și eligibilitatea acestora și trebuie să monitorizeze modul în care activele pot fi mobilizate în timp util.

(3) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere și limitele juridice, de reglementare și operaționale existente, impuse potențialelor transferuri de lichidități și active negrevate de sarcini dintre entități, atât în cadrul Spațiului Economic European, cât și în afara acestuia.

Art. 140. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare diferite instrumente de diminuare a riscului de lichiditate, inclusiv un sistem de limite și rezerve de lichiditate, pentru a putea face față diferitelor situații de criză, precum și o structură de finanțare și un acces la surse de finanțare diversificate în mod corespunzător, și să le revizuiască cu regularitate.

(2) Pentru diminuarea riscului de contaminare în condiții de criză, o instituție de credit trebuie să stabilească limite interne în legătură cu riscul de lichiditate înregistrat față de entități din cadrul grupului, inclusiv din perspectiva monedelor în care își desfășoară activitatea.

(3) Instituțiile de credit trebuie să mențină o prezență activă pe piețele relevante pentru strategia lor de finanțare și să păstreze relații strânse cu furnizorii de finanțare pentru a susține diversificarea efectivă a surselor de finanțare.

(4) Instituțiile de credit trebuie să testeze regulat capacitatea de a obține finanțare în regim de urgență de la fiecare sursă.

(5) Conducerea superioară trebuie să asigure că accesul pe piață, atât din perspectiva capacității instituției de credit de a obține noi finanțări, cât și din cea a lichidării activelor, este administrat, monitorizat și testat, în mod activ, de personal corespunzător.

(6) În scopul diversificării surselor de finanțare, instituțiile de credit trebuie să stabilească limite pe contrapartide, finanțări garantate/negarantate de pe piețe, tipuri de instrumente, entități special create în scopul securitizării, monede și piețe geografice.

Art. 141. -

Instituțiile de credit trebuie să stabilească un set de indicatori de avertizare timpurie care să ajute în procesul de identificare, în regim de urgență, a creșterii riscului sau vulnerabilităților în ceea ce privește poziția lichidității sau necesitățile potențiale de finanțare.

Art. 142. -

(1) O instituție de credit trebuie să dispună de un sistem informațional eficace care să furnizeze organului de conducere în funcția sa de supraveghere, conducerii superioare și personalului cu responsabilități în domeniu informații oportune și de perspectivă privind poziția lichidității.

(2) Pentru a administra și monitoriza eficient necesitățile sale nete de finanțare, o instituție de credit trebuie să aibă capacitatea de a calcula pozițiile de lichiditate intraday, zilnic pentru orizonturi de timp mai scurte, precum și pentru o serie de orizonturi de timp mai lungi.

(3) Sistemul informațional prevăzut la alin. (1) trebuie să aibă capacitatea de a calcula poziții de lichiditate în toate monedele în care instituția de credit desfășoară activități, atât la nivelul fiecărei filiale/sucursale din toate jurisdicțiile în care instituția de credit activează, cât și la nivel de grup, pe bază agregată.

(4) Sistemul informațional prevăzut la alin. (1) trebuie să surprindă toate sursele de risc de lichiditate, inclusiv riscurile contingente și factorii declanșatori asociați acestora, precum și cele rezultate din noile activități, și trebuie să aibă capacitatea de a furniza informații cu grade de granularitate și senzitivitate mai ridicate în timpul evenimentelor de criză.

Art. 143. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să își administreze în mod activ riscurile și pozițiile de lichiditate intraday, pentru a îndeplini la timp obligațiile legate de plăți și decontări, atât în condiții de funcționare normală, cât și în condiții de criză.

(2) O instituție de credit trebuie să adopte obiective de administrare a lichidității intraday care să îi permită să identifice și să prioritizeze obligațiile cu termene și alte obligații critice, în scopul îndeplinirii la timp a acestora, și să deconteze celelalte obligații cât de curând posibil.

Art. 144. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere scenarii alternative privind pozițiile de lichiditate și factorii de diminuare a riscului și să revizuiască ipotezele care stau la baza deciziilor privind poziția de finanțare cel puțin o dată pe an.

(2) Scenariile alternative prevăzute la alin. (1) trebuie să vizeze în special elementele din afara bilanțului și alte datorii contingente, inclusiv cele ale entităților special constituite în scopul securitizării sau ale altor entități cu scop special, menționate în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în raport cu care instituția de credit acționează ca sponsor sau furnizează suport de lichiditate semnificativ.

(3) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare potențialul impact al scenariilor alternative legate de specificul instituției de credit, de piață în general și o combinare a celor două tipuri de scenarii.

(4) În sensul alin. (3), instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere diferite perioade de timp și grade variate ale condițiilor de criză.

Art. 145. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să își ajusteze strategiile, politicile interne și limitele cu privire la riscul de lichiditate și să elaboreze planuri pentru situații neprevăzute eficiente, având în vedere rezultatul scenariilor alternative menționate la art. 144.

(2) Instituțiile de credit trebuie să dispună de planuri de finanțare pentru situații neprevăzute, pentru monedele în care instituțiile de credit sunt active.

(3) Planurile prevăzute la alin. (2) trebuie să aibă în vedere cel puțin sursele potențiale de finanțare în situații neprevăzute disponibile în cazul unei reduceri a ofertei din partea unor categorii diferite de contrapartide.

(4) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere fezabilitatea măsurilor incluse în planurile de finanțare pentru situații neprevăzute pentru cazul în care mai multe instituții de credit ar încerca să le aplice în același timp.

Art. 146. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de planuri de redresare privind lichiditatea, care stabilesc strategii adecvate și măsuri de punere în aplicare corespunzătoare pentru a acoperi eventuale deficite de lichiditate, inclusiv în relație cu sucursalele stabilite într-un alt stat membru.

(2) Planurile prevăzute la alin. (1) sunt testate de instituțiile de credit cel puțin o dată pe an, actualizate pe baza rezultatelor scenariilor alternative menționate la art. 144, raportate conducerii superioare și aprobate de aceasta, astfel încât politicile și procesele interne să poată fi ajustate în consecință.

(3) Instituțiile de credit trebuie să ia măsurile operaționale necesare în avans pentru a se asigura că planurile de redresare privind lichiditatea pot fi puse în aplicare imediat.

(4) Măsurile operaționale prevăzute la alin. (3) trebuie să includă deținerea de garanții care să fie disponibile imediat pentru finanțare de la banca centrală.

(5) În sensul alin. (4), deținerea de garanții include deținerea de garanții în moneda unui alt stat membru, dacă este cazul, sau în moneda unui stat terț față de care instituția de credit are expuneri și, dacă este necesar din punct de vedere operațional, pe teritoriul unui stat membru gazdă sau al unui stat terț față de moneda căreia are expuneri.

Art. 147. -

Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere că au luat toate măsurile pentru asigurarea condițiilor necesare pentru ca, în caz de necesitate, să fie puse în aplicare, în regim de urgență, planurile pentru situații neprevăzute, inclusiv prin încheierea de acorduri de finanțare.

Art. 148. -

În cadrul general privind administrarea riscului de lichiditate, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere și riscul de lichiditate cauzat de imposibilitatea punerii în aplicare a unor acorduri de finanțare ca urmare a neclarităților clauzelor contractuale și de posibilul suport implicit.

2.8 Riscul operațional

Art. 149. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să aplice politici și procese pentru evaluarea și administrarea expunerii la riscul operațional, inclusiv la riscul de model și care acoperă evenimentele cu frecvență redusă și impact negativ potențial major.

(2) Instituțiile de credit trebuie să definească riscul operațional în sensul politicilor și procedurilor prevăzute la alin. (1).

(3) Instituțiile de credit trebuie să instituie planuri de reluare a activității și pentru situații neprevăzute care să le asigure capacitatea de a-și desfășura activitatea fără întreruperi și să le limiteze pierderile în eventualitatea unei întreruperi grave a activității.

Art. 150. -

O instituție de credit trebuie să stabilească un cadru de administrare a riscului operațional care trebuie să acopere apetitul și toleranța la riscul operațional ale instituției de credit și să ia în considerare condițiile de piață și pe cele macroeconomice, în conformitate cu politicile de administrare a acestui risc, inclusiv măsura și modul în care riscul operațional este transferat în afara instituției de credit.

Art. 151. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de strategii, politici și procese adecvate de administrare a riscului operațional pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea, raportarea și controlul/diminuarea riscului operațional.

Art. 152. -

Strategiile, politicile și procesele de administrare a riscului operațional trebuie să includă toate aspectele principale ale riscului operațional, care sunt prevalente în activitățile pe care instituția de credit le desfășoară, inclusiv să acopere perioade în care riscul operațional ar putea crește.

Art. 153. -

Strategiile, politicile și procesele de administrare a riscului operațional ale instituției de credit trebuie aprobate și revizuite periodic de către organul de conducere.

Art. 154. -

Conducerea superioară trebuie să implementeze în mod eficace strategia aprobată și, sub controlul organului de conducere în funcția sa de supraveghere, politicile și procesele la care se face referire la art. 151.

Art. 155. -

(1) O instituție de credit trebuie să dispună de politici și procese IT adecvate, prin care să identifice, să evalueze, să monitorizeze și să administreze riscurile aferente tehnologiei informației.

(2) O instituție de credit trebuie să dețină o infrastructură IT adecvată și solidă, care să susțină cerințele activității curente și viitoare, atât în condiții normale, cât și în condiții de criză, și care să asigure integritatea datelor și a sistemelor, securitatea și disponibilitatea acestora și un cadru de administrare integrat și cuprinzător.

Art. 156. -

Instituțiile de credit trebuie să aibă implementate sisteme informaționale adecvate și eficace, pentru: monitorizarea riscului operațional, colectarea și analizarea datelor aferente riscului operațional, cât și facilitarea unor raportări adecvate către organul de conducere, conducerea superioară și la nivel de linie de activitate, în vederea susținerii unei administrări proactive a riscului operațional.

Art. 157. -

Instituțiile de credit trebuie să informeze Banca Națională a României - Direcția supraveghere periodic, dar cel puțin anual, precum și ori de câte ori condiții obiective o impun cu privire la schimbările cu impact semnificativ asupra riscului operațional la care acestea sunt expuse.

2.9 Riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier

Art. 158. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese pentru identificarea, gestionarea și monitorizarea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier. Indicatorii riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier trebuie să includă rata efectului de levier stabilită în conformitate cu art. 429 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și neconcordanțele dintre active și obligații.

(2) Instituțiile de credit trebuie să trateze cu precauție problema riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, ținând cont de creșterile potențiale ale riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier cauzate de reducerea fondurilor proprii ale instituției de credit prin pierderi așteptate sau realizate, conform reglementărilor contabile aplicabile. În acest scop, instituțiile de credit trebuie să poată face față la diferite situații de criză din punctul de vedere al riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier.

2.10 Alte dispoziții

Art. 159. -

La evaluarea riscului legal și a riscului reputațional, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare cadrul de reglementare, inclusiv în domeniul social, precum și orice alte elemente care le pot afecta activitatea.

Art. 160. -

(1) Instituțiile de credit vor raporta Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere operațiunile suspecte și incidentele de fraudă, în situația în care, din cauza nivelului lor de semnificație, acestea pot afecta siguranța, soliditatea și reputația instituțiilor de credit. Jurisprudență

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit vor stabili în norme interne nivelul de semnificație de la care operațiunile suspecte și incidentele de fraudă pot afecta siguranța, soliditatea și reputația acestora.

(3) Forma și conținutul formularelor de raportare, precum și frecvența și modalitățile de transmitere a situațiilor menționate la alin. (1) se stabilesc prin ordin emis de Banca Națională a României.

Art. 161. -

Pentru activitatea de tipul electronic banking, instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:

a) să ia măsuri corespunzătoare pentru a autentifica identitatea și autorizarea clienților cu care desfășoară activități în mediul electronic;

b) să utilizeze metode de autentificare a tranzacțiilor care să promoveze nerespingerea (non-repudiation) acestora și care să stabilească responsabilitatea pentru tranzacțiile de tipul electronic banking;

c) să asigure că dispun de măsuri corespunzătoare pentru promovarea separării adecvate a responsabilităților în cadrul sistemelor, bazelor de date și aplicațiilor de tipul electronic banking;

d) să asigure că dispun de controale privind autorizarea și privilegii de acces adecvate pentru sistemele, bazele de date și aplicațiile de tipul electronic banking;

e) să asigure că dispun de măsuri corespunzătoare pentru a proteja integritatea datelor aferente tranzacțiilor, înregistrărilor și informațiilor de tipul electronic banking;

f) să asigure că există piste clare de audit pentru toate tranzacțiile de tipul electronic banking;

g) să ia măsuri corespunzătoare pentru a păstra confidențialitatea informațiilor-cheie de tipul electronic banking. În acest sens, măsurile luate trebuie să fie proporționale cu gradul de senzitivitate a informației care este transmisă și/sau stocată în bazele de date.

Art. 162. -

(1) Pentru activitățile cu instrumente financiare derivate, instituțiile de credit trebuie să stabilească politici și proceduri de evaluare a pozițiilor și să verifice respectarea acestora, a frecvenței de evaluare, precum și a independenței și calității surselor de stabilire a prețurilor de evaluare, în special pentru instrumentele emise și tranzacționate pe piețe cu lichiditate scăzută.

(2) Prevederile alin. (1) se vor aplica în mod corespunzător și în cazul pozițiilor pe care instituțiile de credit le dețin în valori mobiliare necotate pe piețe organizate.

Art. 163. -

(1) Înainte de angajarea în activități cu instrumente financiare derivate, conducerea superioară trebuie să se asigure că sunt obținute toate aprobările necesare și că există proceduri operaționale și sisteme de control al riscurilor adecvate.

(2) Decizia privind angajarea instituțiilor de credit în activități cu instrumente financiare derivate este de competența organului de conducere și se bazează cel puțin pe următoarele:

a) descrierea instrumentelor financiare derivate relevante, precum și a piețelor și strategiilor propuse;

b) resursele necesare pentru stabilirea de sisteme solide și eficiente de administrare a riscurilor, precum și pentru atragerea și menținerea de personal cu experiență în tranzacționarea instrumentelor financiare derivate;

c) analiza activităților propuse în funcție de situația financiară generală a instituției de credit și de fondurile proprii ale acesteia;

d) analiza riscurilor cu care instituțiile de credit se pot confrunta ca urmare a desfășurării activităților respective;

e) procedurile pe care instituțiile de credit le vor utiliza pentru a cuantifica, monitoriza și controla riscurile;

f) tratamentul contabil relevant;

g) tratamentul fiscal relevant;

h) analiza oricărei restricții legale privind desfășurarea respectivelor activități.

SECȚIUNEA a 3-a Abordări interne pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii

Art. 164. -

(1) În aplicarea art. 1664 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, fără a aduce atingere îndeplinirii criteriilor prevăzute în partea a treia, titlul I, capitolul 3, secțiunea 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit semnificative prin dimensiunea, organizarea internă, precum și prin natura, amploarea și complexitatea activităților lor, trebuie să acorde o atenție deosebită dezvoltării unei capacități interne de evaluare a riscului de credit și utilizării mai frecvente a abordării bazate pe modele interne de rating pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit, în cazul în care expunerile lor sunt semnificative în termeni absoluți și în cazul în care au, în același timp, un număr mare de contrapartide semnificative.

(2) Banca Națională a României monitorizează, având în vedere natura, amploarea și complexitatea activităților desfășurate de instituțiile de credit, faptul că acestea nu se bazează în mod exclusiv sau automat pe ratinguri de credit externe pentru evaluarea bonității unei entități ori pentru evaluarea unui instrument financiar.

(3) În aplicarea art. 1664 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, fără a aduce atingere îndeplinirii criteriilor prevăzute în partea a treia, titlul IV, capitolul 5, secțiunile 1-5 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit semnificative prin dimensiunea, organizarea internă, precum și prin natura, amploarea și complexitatea activităților lor, trebuie să acorde o atenție deosebită dezvoltării unei capacități interne de evaluare a riscului specific și utilizării mai frecvente a modelelor interne în vederea calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul specific al titlurilor de datorie din portofoliul de tranzacționare, precum și a modelelor interne în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare și de migrație în cazul în care expunerile față de riscul specific sunt semnificative în termeni absoluți și în cazul în care au un număr mare de poziții semnificative pe titluri de datorie ale unor emitenți diferiți.

Art. 165. -

(1) Instituțiile de credit care au obținut aprobarea Băncii Naționale a României pentru a utiliza abordări interne în vederea calculării valorilor ponderate la risc ale expunerilor sau a cerințelor de capital, cu excepția riscului operațional, trebuie să transmită Băncii Naționale a României și Autorității Bancare Europene rezultatele calculelor efectuate prin aplicarea respectivelor abordări pentru propriile expuneri sau poziții incluse în portofoliile de referință, împreună cu o explicație a metodologiilor utilizate pentru a produce respectivele rezultate.

(2) Instituțiile de credit trebuie să transmită informațiile precizate la alin. (1) cu o periodicitate adecvată, cel puțin anuală.

(3) Banca Națională a României dezvoltă portofolii specifice în consultare cu Autoritatea Bancară Europeană și se asigură faptul că instituțiile de credit raportează rezultatele calculelor separat de rezultatele calculelor pentru portofoliile Autorității Bancare Europene.

(4) Instituțiile de credit trebuie să raporteze informațiile prevăzute la alin. (1) prin utilizarea formularului dezvoltat în acest sens de Autoritatea Bancară Europeană.

(5) Instituțiile de credit trebuie să raporteze în mod separat rezultatele calculelor prevăzute la alin. (1), care au ca obiect portofoliile specifice dezvoltate de Banca Națională a României, de rezultatele calculelor care au ca obiect portofoliile dezvoltate de Autoritatea Bancară Europeană.

SECȚIUNEA a 4-a Procesul de supraveghere și evaluare

4.1 Criterii tehnice pentru procesul de supraveghere și evaluare

Art. 166. -

(1) Pe lângă riscurile de credit, de piață și operațional, verificarea și evaluarea efectuate de Banca Națională a României în sensul art. 166 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, includ cel puțin:

a) rezultatele simulării de criză efectuate, în conformitate cu art. 177 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, de instituții de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating;

b) expunerea la riscul de concentrare și administrarea acestuia de către instituțiile de credit, inclusiv conformarea acestora cu cerințele din Partea a patra din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și art. 111 din prezentul regulament;

c) soliditatea, caracterul adecvat și metoda de aplicare a politicilor și procedurilor implementate de instituțiile de credit pentru administrarea riscului rezidual asociat cu utilizarea tehnicilor recunoscute de diminuare a riscului de credit;

d) măsura în care fondurile proprii deținute de o instituție de credit cu privire la activele pe care le-a securitizat sunt corespunzătoare, având în vedere substanța economică a tranzacției, inclusiv gradul de transfer de risc obținut;

e) expunerea la riscul de lichiditate, cuantificarea și administrarea acestuia de către instituțiile de credit, inclusiv elaborarea de analize ale scenariilor alternative, gestionarea factorilor de diminuare a riscului (în special nivelul, componența și calitatea rezervelor de lichiditate) și planuri pentru situații neprevăzute eficace;

f) impactul efectelor de diversificare și modul în care astfel de efecte sunt integrate în sistemul de cuantificare a riscurilor;

g) rezultatele simulărilor de criză realizate de instituțiile de credit prin utilizarea unui model intern de calculare a cerințelor de fonduri proprii pentru acoperirea riscului de piață în conformitate cu partea a treia, titlul IV, capitolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

h) distribuirea geografică a expunerilor instituțiilor de credit;

i) modelul de afaceri al instituției de credit;

j) evaluarea riscului sistemic în conformitate cu criteriile prevăzute la art. 166 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În sensul alin. (1) lit. e), Banca Națională a României trebuie să efectueze în mod regulat o evaluare cuprinzătoare a administrării riscului de lichiditate de către instituțiile de credit și să promoveze dezvoltarea unor metodologii interne solide. La efectuarea unor astfel de analize, Banca Națională a României trebuie să aibă în vedere rolul instituțiilor de credit pe piețele financiare. Banca Națională a României trebuie să ia în considerare în mod corespunzător impactul potențial al deciziilor sale asupra stabilității sistemului financiar în toate celelalte state membre implicate.

(3) Banca Națională a României monitorizează măsura în care instituția de credit a furnizat un eventual suport implicit în cadrul unei tranzacții de securitizare. În cazul în care se constată că o instituție de credit a furnizat suport implicit în mai multe rânduri, Banca Națională a României ia măsuri adecvate ținând seama de probabilitatea crescută ca respectiva instituție de credit să furnizeze un suport ulterior operațiunilor sale de securitizare, împiedicând astfel realizarea unui transfer semnificativ al riscului.

(4) Pentru scopurile procesului decizional prevăzut la art. 166 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României examinează măsura în care ajustările de evaluare aplicate în cazul pozițiilor sau portofoliilor din portofoliul de tranzacționare, astfel cum se prevede la art. 105 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, permit instituției să vândă sau să acopere pozițiile într-un termen scurt, fără a suporta pierderi semnificative în condiții normale de piață.

(5) În procesul de analiză și evaluare, Banca Națională a României include expunerea instituțiilor de credit la riscul de rată a dobânzii rezultat din activitățile lor în afara portofoliului de tranzacționare. Banca Națională a României ia măsuri cel puțin în cazul instituțiilor de credit a căror valoare economică scade cu mai mult de 20% din fondurile proprii, ca urmare a unei modificări bruște și neașteptate a ratelor dobânzii de 200 de puncte de bază sau ca urmare a unei modificări așa cum este definită în ghidurile Autorității Bancare Europene.

(6) Analiza și evaluarea efectuate de Banca Națională a României includ expunerea instituțiilor de credit la riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, astfel cum este reflectat de indicatorii folosirii excesive a efectului de levier, inclusiv rata efectului de levier stabilită în conformitate cu art. 429 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Pentru a stabili caracterul adecvat al ratei efectului de levier a instituțiilor de credit și al cadrului de administrare, strategiilor, procedurilor și mecanismelor implementate de instituțiile de credit pentru administrarea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, Banca Națională a României ține cont de modelul de afaceri al acestor instituții de credit.

(7) Analiza și evaluarea efectuate de către Banca Națională a României includ cadrul de administrare al instituțiilor de credit, cultura și valorile lor corporative, precum și capacitatea membrilor organului de conducere de a-și exercita atribuțiile. La efectuarea analizei și evaluării, Banca Națională a României are acces cel puțin la ordinele de zi și documentele justificative ale ședințelor organului de conducere și ale comitetelor acestuia, precum și la rezultatele evaluării interne sau externe a performanței organului de conducere.

(8) Banca Națională a României stabilește tipurile de instituții de credit prevăzute la art. 1662 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, prin aplicarea criteriilor menționate la alin. (1) lit. j).

4.2 Programul de supraveghere prudențială

Art. 167. -

(1) Programul de supraveghere prudențială, adoptat de către Banca Națională a României în privința instituțiilor de credit pe care le supraveghează, ia în considerare procesul de analiză și evaluare prevăzut la art. 166 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare. Acest program cuprinde următoarele elemente:

a) o specificare a modului în care Banca Națională a României intenționează să își îndeplinească sarcinile și să aloce resursele;

b) o identificare a instituțiilor de credit care urmează să facă obiectul supravegherii sporite și a măsurilor adoptate privind o astfel de supraveghere, în conformitate cu art. 1691 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;

c) un plan pentru inspecții la fața locului vizând sediile utilizate de o instituție de credit, inclusiv sucursalele și filialele stabilite într-un alt stat membru, în conformitate cu art. 174, art. 179-180, art. 194-195 și art. 211 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Programele de supraveghere prudențială includ următoarele instituții de credit:

a) instituțiile de credit în cazul cărora rezultatele simulărilor de criză menționate la art. 166 alin. (1) lit. a) și g) din prezentul regulament și la art. 166 alin. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, sau rezultatul procesului de analiză și evaluare prevăzut la art. 166 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, indică riscuri semnificative pentru menținerea continuă a solidității financiare a acestora sau indică încălcarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, a prezentului regulament și a Regulamentului (UE) nr. 575/2013;

b) instituțiile de credit care prezintă un risc sistemic pentru sistemul financiar;

c) orice altă instituție de credit pentru care Banca Națională a României consideră necesar acest lucru.

4.3 Analiza continuă a permisiunii de a utiliza abordări interne

Art. 168. -

(1) Pentru scopurile art. 1661 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în procesul de analiză continuă a permisiunii de a utiliza abordări interne, Banca Națională a României are în vedere în special modificările în activitatea instituției de credit și aplicarea acestor abordări pentru produsele noi.

(2) Banca Națională a României analizează și evaluează în special măsura în care, pentru scopurile respectivelor abordări, instituția de credit utilizează tehnici și practici corect elaborate și actualizate.

(3) În cazul în care, pentru un model intern destinat riscului de piață, numeroase depășiri menționate la art. 366 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 indică faptul că modelul nu este sau nu mai este suficient de precis, Banca Națională a României revocă permisiunea de utilizare a modelului intern sau impune măsuri adecvate pentru a se asigura că modelul este îmbunătățit cu promptitudine.

CAPITOLUL III Politici și practici de remunerare

SECȚIUNEA 1 Politici de remunerare

Art. 169. -

(1) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să asigure că politicile și practicile de remunerare a personalului instituției de credit, inclusiv a membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere și a membrilor conducerii superioare, corespund culturii instituției, obiectivelor și strategiei pe termen lung, precum și mediului de control al acesteia.

(2) Personalul aferent funcțiilor de control și, după caz, personalul departamentelor de resurse umane și experții externi trebuie, de asemenea, să fie implicați în elaborarea politicilor de remunerare ale unei instituții de credit.

(3) Politica de remunerare a unei instituții de credit trebuie să fie accesibilă tuturor angajaților, iar procesul de evaluare a personalului trebuie să fie formalizat în mod corespunzător și să fie transparent pentru angajați.

Art. 170. -

(1) Principiile stabilite în prezentul articol și în art. 171-173 se aplică de către instituțiile de credit la nivel de grup, de instituție-mamă și de filială, incluzând și pe cele înființate în centre financiare offshore.

(2) La stabilirea și aplicarea politicilor de remunerare totală, inclusiv a salariilor și beneficiilor discreționare de tipul pensiilor, pentru categoriile de personal ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituțiilor de credit, incluzând membrii conducerii superioare, personalul care expune instituția de credit unor riscuri, personalul aferent funcțiilor de control și orice angajat care primește o remunerație totală ce conduce la încadrarea acestuia în aceeași categorie de remunerație cu cea a membrilor conducerii superioare și a personalului care expune instituția de credit unor riscuri, instituțiile de credit trebuie să respecte, de o manieră și într-o măsură corespunzătoare mărimii și organizării lor interne, precum și naturii, extinderii și complexității activităților desfășurate, următoarele principii:

a) politica de remunerare permite și promovează o administrare a riscurilor sănătoasă și eficace, fără a încuraja asumarea de riscuri care depășește nivelul toleranței la risc a instituției de credit;

b) politica de remunerare corespunde strategiei de afaceri, obiectivelor, valorilor și intereselor pe termen lung ale instituției de credit și cuprinde măsuri pentru a evita conflictele de interese;

c) organul de conducere în funcția sa de supraveghere adoptă și revizuiește periodic principiile generale ale politicii de remunerare și este responsabil cu supravegherea implementării acesteia;

d) implementarea politicii de remunerare face obiectul, cel puțin anual, al unei evaluări interne independente, la nivel centralizat, privind conformitatea cu politicile și procedurile de remunerare adoptate de organul de conducere în funcția sa de supraveghere;

e) remunerarea coordonatorilor funcțiilor de administrare a riscurilor și de conformitate este supravegheată direct de către comitetul de remunerare sau, atunci când acesta nu există, de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere;

f) politica de remunerare, cu luarea în considerare a criteriilor naționale de stabilire a salariilor, face o distincție clară între criteriile de stabilire:

(i) a remunerației fixe de bază, care trebuie să reflecte în primul rând experiența profesională relevantă și responsabilitatea organizațională, astfel cum sunt prevăzute în fișa postului unui angajat, ca parte a termenilor de angajare; și

(ii) a remunerației variabile, care trebuie să reflecte o performanță sustenabilă și ajustată la risc, precum și performanța care excedează performanța necesară pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute în fișa postului angajatului, ca parte a termenilor de angajare.

SECȚIUNEA a 2-a Elementele variabile ale remunerației

Art. 171. -

(1) În cazul remunerației variabile, pe lângă principiile prevăzute la art. 170 alin. (2) și în aceleași condiții, se aplică următoarele principii:

a) în cazul în care remunerația este corelată cu performanța, suma remunerației totale se bazează pe o combinație a evaluării performanței individuale și a unității operaționale în cauză, precum și a rezultatelor generale ale instituției de credit, iar la evaluarea performanței individuale sunt luate în considerare atât criterii financiare, cât și criterii nonfinanciare, cum ar fi: cunoștințele acumulate/calificările obținute, dezvoltarea personală, conformarea cu sistemele și controalele instituției de credit, implicarea în strategiile de afaceri și în politicile semnificative ale instituției de credit și contribuția la performanța echipei;

b) evaluarea performanței este realizată într-un cadru multianual, pentru a se asigura că procesul de evaluare se bazează pe performanța pe termen lung și că plata efectivă a componentelor remunerației bazate pe performanță se întinde pe o perioadă care ține cont de ciclul de afaceri al instituției de credit și de riscurile specifice activității acesteia;

c) remunerația variabilă totală nu limitează capacitatea instituției de credit de a-și întări baza de capital;

d) remunerația variabilă garantată nu este compatibilă cu administrarea sănătoasă a riscurilor sau cu principiul remunerării în funcție de performanță și nu trebuie să facă parte din planurile prospective de remunerare;

e) remunerația variabilă garantată are caracter excepțional și apare doar atunci când instituția de credit dispune de o bază sănătoasă și solidă de capital și numai atunci când se angajează personal, fiind limitată la primul an de activitate al acestuia;

f) componentele fixă și variabilă ale remunerației totale sunt echilibrate în mod corespunzător și componenta fixă reprezintă o proporție suficient de mare din remunerația totală, astfel încât să permită aplicarea unei politici complet flexibile privind componentele remunerației variabile, incluzând posibilitatea de a nu plăti nicio componentă a acesteia;

g) instituțiile de credit trebuie să stabilească raporturile adecvate dintre componentele fixă și variabilă ale remunerației totale, pentru care se aplică principiul potrivit căruia componenta variabilă nu trebuie să depășească 100% din componenta fixă a remunerației totale pentru fiecare angajat;

h) plățile referitoare la încetarea anticipată a unui contract reflectă performanța obținută în timp și sunt proiectate într-o modalitate care să nu recompenseze nereușita sau conduita neprofesională;

i) pachetele de remunerare care sunt legate de compensarea sau preluarea drepturilor cuvenite în temeiul contractelor încheiate pentru perioade de angajare precedente trebuie să fie aliniate la interesele pe termen lung ale instituției de credit, inclusiv mecanismele privind reținerea, amânarea, performanța și acordurile de tip clawback;

j) măsurarea performanței utilizate pentru a calcula componentele remunerației variabile sau portofoliile de componente ale remunerației variabile include o ajustare pentru toate tipurile de riscuri curente și viitoare și ia în considerare costul capitalului și lichiditatea necesară;

k) alocarea componentelor remunerației variabile în cadrul instituției de credit trebuie să ia în considerare și toate tipurile de riscuri curente și viitoare;

l) o parte substanțială și care reprezintă, în toate cazurile, cel puțin 50% din orice remunerație variabilă trebuie să fie formată dintr-un raport corespunzător între:

(i) acțiuni sau titluri din care rezultă drepturi de proprietate echivalente în funcție de forma juridică a instituției de credit în cauză sau, în cazul instituțiilor de credit necotate, instrumente legate de acțiuni ori instrumente echivalente de tip non-cash; și

(ii) atunci când este posibil, alte instrumente în sensul art. 52 sau art. 63 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau alte instrumente care pot fi integral convertite în instrumente de tipul celor incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază sau anulate, care, în fiecare caz, să reflecte corespunzător, pe o bază continuă, calitatea creditului aferentă instituției de credit și care să fie adecvate pentru a fi utilizate în scopul remunerației variabile.

m) o parte substanțială și care reprezintă, în toate cazurile, cel puțin 40% din componenta de remunerație variabilă, este amânată pe o perioadă de cel puțin 3-5 ani și este corelată în mod adecvat cu natura activității, riscurile acesteia și activitățile personalului în cauză. Membrii personalului intră în drepturile aferente remunerației datorate potrivit acordurilor de amânare nu mai rapid decât ar intra pe o bază proporțională. În cazul unei componente a remunerației variabile în sumă deosebit de mare, cel puțin 60% din sumă este amânată. Durata perioadei de amânare este stabilită în conformitate cu ciclul de afaceri, natura activității, riscurile acesteia și activitățile personalului în cauză;

n) membrilor personalului le este plătită sau aceștia intră în drepturile aferente remunerației variabile, inclusiv ale părții amânate a acesteia, doar dacă remunerația variabilă poate fi susținută în conformitate cu situația financiară a instituției de credit în ansamblu și dacă poate fi justificată în conformitate cu performanța instituției de credit, a structurii în care se desfășoară activitatea și a angajatului în cauză;

o) politica de pensionare este aliniată la strategia de afaceri, obiectivele, valorile și interesele pe termen lung ale instituției de credit. Dacă angajatul încetează, din propria voință, raporturile contractuale cu instituția de credit înainte de pensionare, beneficiile discreționare de tipul pensiilor trebuie reținute de instituția de credit pe o perioadă de 5 ani sub forma instrumentelor, așa cum sunt acestea definite la lit. l). În cazul unui angajat ajuns la pensionare, beneficiile discreționare de tipul pensiilor trebuie plătite angajatului sub forma instrumentelor definite la lit. l), cu obligația respectivului angajat de a nu le înstrăina timp de 5 ani;

p) personalul se obligă să nu utilizeze strategii personale de acoperire împotriva riscurilor sau polițe de asigurare legate de remunerație și de răspundere pentru a contracara efectele de aliniere la risc prevăzute în acordurile sale de remunerare;

q) remunerația variabilă nu este plătită prin mijloace sau metode care facilitează eludarea îndeplinirii cerințelor prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare, în reglementările emise în aplicarea acesteia și în Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) Instrumentele prevăzute la alin. (1) lit. l) fac obiectul unei politici adecvate de reținere proiectată să alinieze stimulentele cu interesele pe termen lung ale instituției de credit. Banca Națională a României poate impune restricții cu privire la tipul și la caracteristicile acestor instrumente sau poate interzice utilizarea unor astfel de instrumente atunci când consideră necesar. Prevederile alin. (1) lit. l) se aplică atât părții componentei de remunerație variabilă amânate conform lit. m), cât și părții de remunerație variabilă care nu este amânată.

(3) În sensul alin. (1) lit. n), fără a aduce atingere principiilor generale de drept național aplicabile în materia contractelor și în raporturile de muncă, remunerația variabilă totală este în general redusă considerabil în cazul în care se înregistrează o performanță financiară redusă sau negativă la nivelul instituției de credit în cauză, luându-se în considerare atât remunerația curentă, cât și reducerile plăților aferente sumelor cuvenite, determinate anterior, incluzând acorduri de tip malus sau de tip clawback.

(4) În sensul alin. (3), până la 100% din remunerația variabilă totală face obiectul acordurilor de tip malus sau de tip clawback. Instituțiile de credit trebuie să își stabilească criterii concrete pentru aplicarea acordurilor de tip malus sau de tip clawback. Respectivele criterii trebuie să acopere în special situațiile în care angajatul:

a) a participat la o conduită care a avut ca rezultat pierderi semnificative pentru instituția de credit sau a fost răspunzător de o astfel de conduită;

b) nu a reușit să respecte standardele corespunzătoare de bună reputație și experiență adecvată.

SECȚIUNEA a 3-a Instituțiile de credit care beneficiază de asistență guvernamentală

Art. 172. -

În cazul instituțiilor de credit care beneficiază de asistență guvernamentală excepțională, pe lângă principiile prevăzute la art. 170 alin. (2), se aplică următoarele principii:

a) remunerația variabilă este strict limitată ca procent din venitul net atunci când nu este în concordanță cu menținerea unei baze de capital sănătoase și cu obiectivul de ieșire în timp util de sub asistența guvernamentală;

b) Banca Națională a României solicită instituțiilor de credit să restructureze remunerarea într-o manieră conformă cu administrarea sănătoasă a riscurilor și creșterea pe termen lung, incluzând, atunci când este cazul, stabilirea de limite privind remunerația membrilor organului de conducere;

c) nicio remunerație variabilă nu trebuie plătită membrilor organului de conducere ai respectivei instituții de credit decât dacă este justificată.

SECȚIUNEA a 4-a Comitetul de remunerare

Art. 173. -

(1) Instituțiile de credit care sunt semnificative din punctul de vedere al mărimii, organizării interne și naturii, extinderii și complexității activităților acestora trebuie să înființeze un comitet de remunerare.

(2) Comitetul de remunerare trebuie să fie constituit astfel încât să aibă capacitatea de a emite opinii competente și independente asupra politicilor și practicilor de remunerare și asupra stimulentelor create pentru administrarea riscului, capitalului și lichidității.

(3) Comitetul de remunerare este responsabil cu pregătirea deciziilor privind remunerarea, inclusiv a deciziilor care au implicații din perspectiva riscului și administrării riscului în instituția de credit în cauză și care trebuie luate de organul de conducere. Președintele și membrii comitetului de remunerare trebuie să fie membri ai organului de conducere care nu exercită nicio funcție executivă în cadrul instituției de credit în cauză. La pregătirea unor astfel de decizii, comitetul de remunerare trebuie să ia în considerare interesele pe termen lung ale acționarilor, ale investitorilor și ale altor deținători de interese în instituție, precum și interesul public.

CAPITOLUL IV Simulări de criză

SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale privind simulările de criză

Art. 174. -

Instituțiile de credit trebuie să utilizeze simularea de criză ca un instrument de diagnostic pentru înțelegerea profilului lor de risc și ca un instrument anticipativ în cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.

Art. 175. -

Instituțiile de credit utilizează simulările de criză în funcție de natura, extinderea și complexitatea activităților lor, precum și în funcție de profilul lor de risc.

Art. 176. -

Instituțiile de credit trebuie să formalizeze în mod corespunzător, în cadrul unor norme interne, toate informațiile semnificative aferente procesului privind simulările de criză.

SECȚIUNEA a 2-a Dispoziții privind cadrul de administrare a activității cu privire la simulările de criză

Art. 177. -

(1) Organul de conducere are responsabilitatea finală pentru programul general de simulări de criză al instituției de credit.

(2) În sensul alin. (1), acest aspect este esențial pentru a asigura autoritatea programului de simulări de criză la toate nivelurile instituției de credit și pentru a asigura că organul de conducere are capacitatea de a înțelege pe deplin impactul evenimentelor de criză asupra profilului general de risc al instituției de credit.

(3) În sensul alin. (1), angajamentul organului de conducere este esențial pentru desfășurarea eficace a simulărilor de criză, ajutând și la maximizarea utilizării efective a programului, în special în legătură cu simularea de criză și planificarea capitalului la nivel de ansamblu al instituției de credit, în ceea ce privește rezultatele simulărilor de criză și limitările simulărilor de criză.

(4) În sensul alin. (1), membrii organului de conducere (sau ai unui comitet relevant desemnat în acest sens) trebuie să participe în mod activ la discuții și, dacă este necesar, trebuie să pună în discuție ipotezele-cheie aferente modelării și selectarea scenariului și se așteaptă ca aceștia să analizeze ipotezele care stau la baza simulărilor de criză dintr-o perspectivă comună sau dintr-o perspectivă legată de activitate (de exemplu, dacă ipotezele aferente corelațiilor într-un mediu de criză sunt rezonabile).

Art. 178. -

(1) Programul de simulări de criză trebuie să fie parte integrantă din cadrul de administrare a riscurilor al unei instituții de credit și să fie susținut de o infrastructură eficace.

(2) În sensul alin. (1), programul de simulări de criză trebuie:

a) să analizeze atât la nivel de ansamblu/agregat activitățile și tipurile de riscuri ale unei instituții de credit, cât și componentele separate ale portofoliilor, tipurilor de riscuri și liniilor de activitate;

b) să constituie un agent mijlocitor (to factor) în relația dintre tipurile de riscuri;

c) să susțină simulările de criză de tip bottom-up și top-down, inclusiv simularea de criză în sens invers (reverse stresstesting);

d) să dispună de o platformă flexibilă care să permită modelarea unei varietăți mari de simulări de criză între liniile de activitate și tipurile de riscuri, așa după cum și atunci când solicită conducerea superioară;

e) să extragă date din cadrul instituției de credit, după cum este necesar;

f) să permită intervenția pentru a ajusta ipotezele într-o manieră directă (straight forward manner).

(3) În sensul alin. (1), simulările de criză trebuie să constituie parte integrantă din procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri. Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri trebuie să fie anticipativ și să ia în considerare efectul unui scenariu sever care ar putea avea impact asupra instituției, precum și să demonstreze că rapoartele privind simulările de criză furnizează organului de conducere în funcția sa de supraveghere și conducerii superioare o înțelegere de ansamblu corespunzătoare a riscurilor semnificative la care poate fi expusă instituția de credit.

(4) Pentru a fi parte din cadrul de administrare a riscurilor, în sensul alin. (1), simulările de criză trebuie efectuate cu o frecvență corespunzătoare. Frecvența simulărilor de criză trebuie să fie proporțională cu domeniile de risc și cu nevoia de simulare de criză generală la nivel de ansamblu al instituției de credit. Programul de simulări de criză trebuie să permită și efectuarea de simulări de criză ad-hoc.

(5) În sensul alin. (1), programul de simulări de criză trebuie să fie susținut de o infrastructură și/sau bază de date corespunzătoare care să permită atât flexibilitate, cât și niveluri adecvate de calitate și control. Infrastructura și/sau baza de date trebuie să fie proporționale cu mărimea, complexitatea, profilul de risc și profilul de afaceri ale unei instituții de credit și să permită efectuarea simulărilor de criză care acoperă toate riscurile semnificative la care este expusă o instituție de credit.

(6) În sensul alin. (5), o instituție de credit trebuie să asigure că alocă resurse suficiente pentru dezvoltarea și menținerea unei astfel de infrastructuri și/sau baze de date (inclusiv resurse și, după caz, sisteme informatice corespunzătoare) care să faciliteze furnizarea efectivă a datelor și procesarea acestora într-o modalitate cantitativă și calitativă.

Art. 179. -

(1) Programul de simulări de criză trebuie să poată fi acționat și să informeze organele de decizie de la toate nivelurile corespunzătoare de decizie ale unei instituții de credit.

(2) În sensul alin. (1), programul de simulări de criză, ca parte a unei game de instrumente de administrare a riscului, trebuie să susțină diferite decizii și procese privind activitatea instituției de credit, inclusiv decizii strategice. Aceste decizii trebuie să ia în considerare deficiențele simulărilor de criză și limitările ipotezelor utilizate.

(3) În sensul alin. (1), organul de conducere are responsabilitatea pentru evaluarea rezultatelor relevante ale programului de simulări de criză și pentru luarea unor măsuri corespunzătoare, în funcție de circumstanțe și alte informații disponibile.

Art. 180. -

(1) O instituție de credit trebuie să aibă responsabilități clare, resurse alocate și să dispună de politici și proceduri scrise pentru a facilita implementarea programului de simulări de criză.

(2) În sensul alin. (1), politicile și procedurile aferente programului de simulări de criză trebuie să prezinte în mod detaliat următoarele:

a) tipurile de simulări de criză și scopul principal al fiecărei componente a programului;

b) frecvența simulărilor de criză, care poate varia în funcție de tipul și scopul acestora;

c) detaliile metodologice ale fiecărei componente, inclusiv definiția unor scenarii relevante și rolul raționamentului profesional; și

d) gama de ipoteze privind activitatea și măsurile de remediere avute în vedere, bazate pe scopul, tipul și rezultatul simulărilor de criză, inclusiv o evaluare a fezabilității măsurilor corective în situații de criză și într-un mediu de afaceri aflat în schimbare.

(3) În sensul alin. (1), o instituție de credit trebuie să asigure resurse suficiente și să dezvolte proceduri explicite pentru a efectua simulări de criză riguroase și anticipative.

(4) În sensul alin. (1), o instituție de credit trebuie să formalizeze ipotezele și elementele fundamentale pentru fiecare simulare de criză, inclusiv motivul și raționamentele care stau la baza scenariilor alese și senzitivitatea rezultatelor simulărilor de criză în raport cu gama și severitatea scenariilor, precum și în raport cu gama ipotezelor privind activitatea (business assumptions) și măsurile de remediere planificate.

Art. 181. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să revizuiască în mod regulat, dar cel puțin anual, programul de simulări de criză și să evalueze eficacitatea și adecvarea acestuia la scopuri/obiective.

(2) În sensul alin. (1), eficacitatea și robustețea simulărilor de criză trebuie să fie evaluată atât cantitativ, cât și calitativ, în contextul modificării condițiilor externe, pentru a asigura că simulările de criză sunt actualizate.

(3) În sensul alin. (1), frecvența evaluării diferitelor părți ale programului de simulări de criză trebuie să fie stabilită în mod corespunzător. Un rol important în acest proces trebuie să îl aibă o funcție independentă de control.

SECȚIUNEA a 3-a Metodologii privind simulările de criză

Art. 182. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să desfășoare un program eficient de simulări de criză asupra tuturor riscurilor semnificative.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să determine toate riscurile semnificative care pot fi supuse unei simulări de criză, având în vedere o analiză cuprinzătoare a naturii și compoziției portofoliilor instituției de credit și o analiză a mediului în care instituția de credit își desfășoară activitatea.

(3) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să îmbine în programele de simulare a condițiilor de criză atât analize de senzitivitate, cât și analize pe bază de scenariu.

Art. 183. -

(1) În funcție de riscurile semnificative identificate de instituțiile de credit, acestea trebuie să stabilească determinanții de risc semnificativi care vor fi utilizați în simulările de criză.

(2) Instituțiile de credit trebuie să identifice punctele de vulnerabilitate pentru testarea în condiții de criză a determinanților de risc semnificativi care pot afecta profitabilitatea, solvabilitatea sau conformitatea cu cadrul de reglementare.

(3) Instituțiile de credit trebuie să poată justifica alegerea determinanților de risc care vor fi utilizați în simulările de criză.

Art. 184. -

(1) În funcție de situația lor, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere scenarii istorice sau scenarii ipotetice de tip dinamic și anticipativ.

(2) Pentru scopurile alin. (1), pentru a asigura dimensiunea anticipativă, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare atât modificările sistemice, cât și pe cele specifice instituției din prezent și din viitorul apropiat.

Art. 185. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să formuleze scenarii de criză consistente, care să încorporeze în mod solid toate fațetele mediului economic.

(2) Pentru scopurile alin. (1), în construirea unui scenariu, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare natura dependenței dintre factorii de risc economici și financiari, cum ar fi ratele de dobândă, produsul intern brut, rata șomajului, capitalul, consumul și prețurile proprietăților.

(3) Instituțiile de credit trebuie să aplice scenariul ales tuturor pozițiilor relevante, bilanțiere și extra-bilanțiere.

Art. 186. -

Instituțiile de credit trebuie să identifice mecanisme adecvate și semnificative pentru transpunerea corespunzătoare și consistentă a rezultatelor obținute în urma derulării scenariilor de criză, în parametrii interni de risc relevanți, de tipul probabilității de nerambursare, pierderii în caz de nerambursare, ajustărilor corespunzătoare valorii juste, de natură să furnizeze o perspectivă de ansamblu asupra riscurilor.

Art. 187. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să își bazeze simulările de criză pe evenimente excepționale, dar plauzibile.

(2) În sensul alin. (1), atunci când se aleg simulările de criză ce vor fi efectuate, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere următoarele:

a) simulările de criză și scenariile utilizate trebuie să fie conforme cu apetitul la risc stabilit de instituția de credit;

b) instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză de diferite grade de severitate și probabilitate de concretizare.

c) în cazul scenariilor istorice, instituțiile de credit trebuie să își bazeze simulările de criză pe scenarii excepționale, dar plauzibile pe parcursul unei anumite perioade de timp utilizând, dacă este posibil, date înregistrate pe parcursul unui întreg ciclu economic;

d) instituțiile de credit trebuie să înțeleagă cât de sever profitabilitatea viitoare sau lipsa acesteia poate afecta capitalul și trebuie să poată explica Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere cum vor face față unei situații de criză precum cea simulată.

Art. 188. -

(1) Pentru scopurile planificării capitalului, instituția de credit trebuie să abilă în vedere cel puțin un declin economic sever.

(2) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere cerințele de capital și resursele de care dispun atât în situația unui scenariu plauzibil corespunzător unor condiții macroeconomice de bază, cât și în situația unui scenariu aferent unor condiții de criză.

(3) Instituțiile de credit trebuie să fie în măsură să furnizeze previziuni pentru procesul de planificare a capitalului aferent scenariului de bază.

Art. 189. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare complexitatea modelelor aferente scenariilor ipotetice și a celor bazate pe variabile macroeconomice.

(2) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită riscului de model prin revizuirea periodică și prudentă, în baza raționamentelor profesionale, a ipotezelor și mecanismelor aferente acestuia.

Art. 190. -

Instituțiile de credit trebuie să determine orizontul de timp al simulărilor de criză în conformitate cu scadența și lichiditatea pozițiilor supuse simulărilor de criză, acolo unde este cazul.

Art. 191. -

Banca Națională a României - Direcția supraveghere poate solicita instituțiilor de credit să efectueze simulări de criză ad-hoc la un anumit moment.

Art. 192. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să verifice cel puțin o dată pe an dacă programele aferente simulărilor de criză mai sunt corespunzătoare și în mod deosebit dacă ipotezele privind profilul de risc și mediul în care își desfășoară activitatea rămân valabile în timp.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să verifice relevanța următoarelor elemente:

a) sfera de cuprindere a expunerilor asupra cărora se aplică simulările de criză;

b) validitatea ipotezelor;

c) adecvarea sistemului de administrare a informației;

d) integrarea în cadrul procesului de administrare al instituției de credit, inclusiv claritatea liniilor de raportare;

e) politica de aprobare a procesului de simulare de criză, inclusiv în cazul modificărilor;

f) relevanța, acuratețea și integritatea datelor încorporate în procesul de simulare de criză; și

g) calitatea formalizării procesului de simulare de criză.

SECȚIUNEA a 4-a Simulări de criză la nivel de portofoliu, la nivelul fiecărui risc și la nivel de ansamblu al instituției de credit

Art. 193. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză care au ca obiect portofoliile individuale, precum și tipurile specifice de riscuri care manifestă un impact asupra acestora.

(2) La realizarea simulărilor de criză, instituțiile de credit trebuie să ia totodată în considerare modificările intervenite la nivelul corelațiilor dintre riscurile identificate pentru un anumit portofoliu, precum și interacțiunile dintre diferitele categorii de riscuri.

(3) Instituțiile de credit trebuie să se asigure că simulările de criză care au ca obiect portofolii și linii de activitate permit identificarea concentrărilor de risc.

Art. 194. -

(1) În sensul art. 193, instituțiile de credit trebuie să asigure o concordanță între gradul de severitate al condițiilor de criză și specificul portofoliului.

(2) Instituțiile de credit trebuie să asigure o concordanță între gradul de severitate al condițiilor de criză și specificul portofoliului.

Art. 195. -

În vederea formării unei viziuni complete și holistice asupra riscurilor, instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză la nivel de ansamblu, care să acopere gama de riscuri în totalitate.

Art. 196. -

(1) Pentru scopurile art. 195, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere surmontarea capacității limitate a unei analize bazate pe agregarea simplistă a riscurilor pe categorii individuale sau pe unități operaționale, de a reflecta riscurile manifestate la nivel global. În mod similar, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere reflectarea inadecvată a corelațiilor, a compensărilor la nivelul expunerilor individuale și a concentrărilor, a grupurilor specifice de riscuri produse la nivel global, precum și eventuala dublare a riscurilor sau subestimare a impactului manifestat de un scenariu de criză.

(2) În funcție de structura organizatorică și modelul de afaceri, instituția de credit trebuie să evalueze toate riscurile la care este expusă prin efectuarea unor simulări de criză atât la nivel consolidat, cât și la nivelul entităților semnificative din grup, reflectate, de la caz la caz, la nivel individual și/sau subconsolidat.

Art. 197. -

Instituțiile de credit trebuie să integreze simulările de criză în cadrul de administrare a riscurilor.

SECȚIUNEA a 5-a Rezultatele programului de simulări de criză și acțiunile de intervenție ale organului de conducere

Art. 198. -

Instituțiile de credit trebuie să coreleze rezultatele programului de simulare a condițiilor de criză cu cerința de capital reglementat și resursele de capital, având în vedere totodată impactul asupra bilanțului și contului de profit și pierdere.

Art. 199. -

Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere dependența semnificativă a pierderilor rezultate ca urmare a șocurilor aplicate în cadrul scenariilor, de asumarea prealabilă a riscurilor în anumite momente, respectiv de momentul de începere a derulării scenariului de criză, și de evoluții în volumul, calitatea activelor și prețul activităților de investiție și finanțare incluse în cadrul scenariilor respective.

Art. 200. -

În cazul simulărilor de criză derulate de-a lungul unei anumite perioade de timp, instituțiile de credit trebuie să aplice în mod corespunzător ajustări conservatoare asupra previziunilor realizate la nivelul profitului și pierderii, având în vedere eventuala lipsă de concordanță între pierderile rezultate în urma simulărilor de criză și pierderile contabile.

Art. 201. -

În funcție de rezultatele simulărilor de criză, organul de conducere al instituției de credit trebuie să elaboreze un set de măsuri plauzibile pentru a asigura solvabilitatea instituției de credit pe bază continuă, inclusiv în condițiile de criză evidențiate de simulările respective.

Art. 202. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere un ansamblu extins de tehnici de diminuare și planuri pentru situații neprevăzute cu privire la condiții de criză plauzibile, având în prim-plan cel puțin un scenariu sever.

(2) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să asigure un set divers de măsuri, aplicabile inclusiv:

a) în regim de urgență;

b) condiționat de producerea unor evenimente specifice;

c) din inițiativa organului de conducere.

Art. 203. -

În vederea evaluării capacității de reacție la o situație de criză, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare măsurile cele mai relevante și momentul oportun pentru aplicarea acestora.

Art. 204. -

La cererea Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere, instituțiile de credit trebuie să raporteze ipotezele aferente simulărilor de criză și rezultatele acestora.

SECȚIUNEA a 6-a Simulările de criză din cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri

Art. 205. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să evalueze fiabilitatea planificării capitalului pe baza rezultatelor simulărilor de criză.

(2) În sensul alin. (1), rezultatele simulărilor de criză trebuie utilizate pentru a evalua viabilitatea planului privind capitalul în circumstanțe adverse.

(3) În sensul alin. (1), simulările de criză trebuie să fie anticipative, să acopere aceeași perioadă de timp ca procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al instituției de credit, dar cel puțin o perioadă de 2 ani, să fie actualizate cel puțin la fel de frecvent ca și procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și să reflecte toate entitățile pentru care este necesar procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri la nivel de grup.

(4) Scenariile utilizate pentru simulările de criză aferente planificării capitalului trebuie să ia în considerare toate riscurile semnificative relevante la care instituția de credit este expusă.

Art. 206. -

(1) Simulările de criză din cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri trebuie să fie în concordanță cu apetitul la risc și strategia instituției de credit și să conțină acțiuni credibile de diminuare întreprinse de conducerea superioară.

(2) În sensul alin. (1), ipotezele utilizate în simulările de criză aferente planificării capitalului trebuie să fie precise în raport cu posibilul comportament al instituției de credit în timpul unei crize și trebuie să fie în concordanță cu apetitul la risc formulat și cu strategia de afaceri a acesteia.

(3) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să formalizeze rezultatele simulărilor de criză atât înainte, cât și după acțiunile de diminuare întreprinse de conducerea superioară.

SECȚIUNEA a 7-a Simulări de criză pe categorii de riscuri

7.1 Simulări de criză macroeconomică

Art. 207. -

(1) Instituțiile de credit sunt responsabile de luarea unei decizii cu privire la categoriile de riscuri cărora li se aplică simularea de criză macroeconomică și măsura în care aceasta este aplicată.

(2) La evaluarea adecvării capitalului în contextul planurilor viitoare de desfășurare a activității, o instituție de credit trebuie să ia în considerare efectele factorilor macroeconomici asupra capitalului, asupra profiturilor, în cazul în care este posibil, și dacă aceștia pot afecta planurile sale strategice.

(3) În sensul alin. (2), scenariile sau simulările de criză macroeconomică trebuie să prezinte o granularitate suficientă pentru a lua în considerare fiecare risc semnificativ pe care instituția de credit l-a identificat în prealabil în cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.

Art. 208. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere complexitatea modelelor aferente scenariilor ipotetice și a celor bazate pe variabile macroeconomice.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită riscului de model prin revizuirea periodică și prudentă, în baza raționamentelor profesionale, a ipotezelor și mecanismelor aferente acestuia.

Art. 209. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să încorporeze în mod explicit, în cadrul simulărilor de criză bazate pe scenarii, interacțiunile la nivel de sistem și efectele de natura reacțiilor.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să identifice și să integreze în cadrul scenariilor de criză interdependențe la nivelul regiunilor și sectoarelor economice, precum și evoluții manifestate de-a lungul sistemului.

7.2 Simulări de criză pentru riscul de piață

Art. 210. -

Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere, ca parte a politicilor și proceselor prevăzute la art. 116, derularea de simulări de criză pentru pozițiile pe instrumente financiare din portofoliul de tranzacționare.

Art. 211. -

(1) În cazul instituțiilor de credit care utilizează modele interne pentru calcularea cerințelor de capital pentru riscul de piață, programul riguros de simulare de criză prevăzut la art. 368 alin. (1) lit. g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

a) să conțină toți factorii de risc cu caracter material care pot cauza pierderi deosebit de ridicate sau care pot avea un impact negativ major asupra administrării riscului. Acești factori trebuie să includă evenimente cu probabilitate redusă pentru toate tipurile principale de risc, în special pentru diferitele componente ale riscului de piață;

b) să surprindă impactul situațiilor de criză asupra produselor liniare sau neliniare;

c) să evalueze consecințele disfuncționalităților majore ale pieței și să identifice situațiile plauzibile care pot determina pierderi deosebit de ridicate. În acest sens, instituția de credit trebuie să analizeze, la nivel de portofoliu, efectele modificării corelațiilor. Efectele de diminuare, consecință a planurilor pentru situații neprevăzute, pot fi luate în considerare în condițiile în care planurile se bazează pe ipoteze plauzibile cu privire la lichiditatea pieței;

d) să conțină situații identificate de către instituțiile de credit, pe baza caracteristicilor portofoliilor, drept excepționale, dar plauzibile.

(2) Instituțiile de credit trebuie să precizeze măsurile luate pentru reducerea riscurilor și protejarea fondurilor proprii. În special, limitele aferente riscului valutar, riscului de rată a dobânzii, riscului legat de titluri de capital și celui de marfă, stabilite de către instituțiile de credit, trebuie supuse verificării prin comparație cu rezultatele calculelor generate de simularea de criză.

7.3 Simulări de criză pentru riscul de credit

7.3.1 Simulări de criză pentru riscul de credit și riscul de contrapartidă derulate de instituțiile de credit indiferent de abordarea utilizată în vederea determinării cerințelor minime de capital aferente riscului de credit

Art. 212. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză în vederea evaluării potențialelor pierderi din credite și modificării cerințelor de capital datorate inclusiv schimbărilor intervenite în calitatea creditului și valoarea garanțiilor reale.

(2) În estimarea pierderilor din credite, instituțiile de credit trebuie să dezvolte modele și abordări care să nu se bazeze exclusiv pe relațiile și datele confirmate în baza experienței istorice.

Art. 213. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să dezvolte abordări de simulare de criză destinate contrapartidelor caracterizate printr-un efect de levier ridicat (leveraged counterparties), pentru a analiza vulnerabilitatea față de categorii de active specifice sau față de evoluții ale pieței.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să procedeze în mod similar pentru scopul evaluării riscului de corelare adversă (wrong-way risk) aferent tehnicilor de diminuare a riscului.

Art. 214. -

Instituțiile de credit trebuie să surprindă în mod adecvat corelarea riscurilor aferente extremității distribuției de probabilitate (correlated tail risks), precum și posibila corelație încrucișată dintre bonitatea contrapartidei și riscurile activelor care fac obiectul acoperirii, respectiv riscul de corelare.

7.3.2 Simulări de criză pentru instituțiile de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating

Art. 215. -

Pentru scopurile art. 177 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituția de credit trebuie să dispună de resurse de capital care acoperă riscurile de credit aferente portofoliului de credite, rezultate dintr-un anumit scenariu de criză.

Art. 216. -

(1) Pentru scopurile art. 177 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, simularea de criză trebuie să arate impactul potențial asupra cerințelor de capital pentru riscul de credit al stadiului în care se află ciclul economic și să se efectueze cel puțin anual.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să decidă asupra determinanților de risc specifici și asupra modului în care aceștia afectează cerințele totale de capital pentru riscul de credit.

(3) În situația în care o instituție de credit desfășoară numeroase activități, aceasta poate lua în considerare efectele diversificării, în special în situația în care respectivele activități sunt desfășurate în zone geografice diferite, ale căror condiții economice nu sunt sincronizate.

(4) În sensul alin. (3), instituțiile de credit trebuie să fie suficient de prudente în specificarea corelațiilor și trebuie să aibă capacitatea de a-și justifica alegerile.

(5) Rezultatul simulărilor de criză poate să nu aibă un efect direct asupra cerinței minime de capital reglementate și să nu conducă în mod obligatoriu la o cerință adițională - respectiv capital suplimentar sau alte măsuri -, în măsura în care:

a) instituțiile de credit desfășoară activități cu produse sau interacționează cu contrapartide a căror performanță este contrară tendinței stadiului în care se află ciclul economic - countercyclical; spre exemplu, produsele sau contrapartidele din industriile care furnizează bunuri de consum de primă necesitate îndeplinesc, în general, criteriul precizat;

b) instituțiile de credit pot demonstra că iau măsuri de administrare credibile, capabile să contrabalanseze deficitele potențiale de capital; sau

c) economia se află deja în recesiune.

Art. 217. -

Pentru menținerea obiectivității simulărilor de criză ale unei instituții de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating, funcția responsabilă cu simulările de criză în cadrul respectivei abordări poate să fie funcția de administrare a riscului de credit.

7.4 Simulări de criză pentru riscul din securitizare

Art. 218. -

(1) Programul de simulări de criză pentru riscul din securitizare trebuie să aibă în vedere produsele complexe și create pentru anumite scopuri.

(2) Simulările de criză pentru activele securitizate trebuie să aibă în vedere activele-suport, expunerea acestora la factorii de piață sistemici, aranjamentele contractuale relevante și factorii declanșatori aferenți structurii de securitizare, precum și impactul efectului de levier, mai ales din perspectiva surprinderii, prin prisma acestuia, a nivelului de subordonare.

Art. 219. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să își îmbunătățească metodologiile aferente simulărilor de criză pentru a include efectul riscului reputațional.

(2) Instituțiile de credit trebuie să integreze în cadrul programelor de simulări de criză riscurile rezultate din tranzacții din afara bilanțului și alte operațiuni asociate.

7.5 Simulări de criză pentru riscul de lichiditate

Art. 220. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să identifice intrările și ieșirile de numerar contractuale și rezultate din comportamentul contrapartidelor, precum și fluxurile de numerar nete rezultate, în condițiile unor scenarii alternative legate de specificul instituției de credit, de piață în general și o combinare a celor două tipuri de scenarii.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să identifice și să cuantifice neconcordanțele de lichiditate potențiale, precum și modalitățile de acoperire a acestor neconcordanțe, respectiv finanțare garantată/finanțare negarantată, și costul finanțării.

(3) Instituțiile de credit trebuie să analizeze impactul scenariilor alternative asupra rezervelor de lichiditate.

(4) În sensul alin. (3), rezerva de lichiditate reprezintă lichiditatea disponibilă, care acoperă necesitățile suplimentare de lichiditate ce pot apărea pe un orizont scurt de timp definit, în condiții de criză.

(5) Scenariul legat de specificul instituției de credit prevăzut la alin. (1) ar putea presupune că finanțarea negarantată de tip wholesale nu se reînnoiește și se înregistrează unele ieșiri de numerar aferente depozitelor retail, precum și o înrăutățire a ratingului instrumentelor de datorie ale instituției de credit.

(6) Scenariul legat de piață în general prevăzut la alin. (1) ar putea presupune o scădere a valorii lichidității anumitor active și deteriorarea condițiilor pieței pe care instituția de credit poate obține finanțare, precum și perturbări ale pieței sau modificări ale mediului macroeconomic în care instituția de credit desfășoară activitate.

Art. 221. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere diferite perioade de timp și grade variate ale condițiilor de criză.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere o perioadă de timp de cel puțin o lună, care să fie împărțită astfel: un orizont de timp scurt (de până la una sau două săptămâni) caracterizat de condiții de criză foarte severă și un orizont de timp mai lung (de până la una sau două luni) caracterizat de condiții de criză severă, dar mai persistentă.

Art. 222. -

În procesul de concepere a scenariilor alternative de lichiditate, instituțiile de credit trebuie să ia în considere și simulările de criză aferente altor tipuri de riscuri, cum ar fi: riscul de piață, riscul de credit și riscul reputațional.

7.6 Simulări de criză pentru riscul de rată a dobânzii din activități în afara portofoliului de tranzacționare

Art. 223. -

Instituțiile de credit au obligativitatea de a derula simulări de criză care au ca obiect toate sursele de risc de rată a dobânzii aferent activităților din afara portofoliului de tranzacționare, respectiv riscul de reevaluare, riscul determinat de modificări ale formei curbei de randament, riscul de bază și riscul generat de existența unor opțiuni.

Art. 224. -

Pentru scopurile art. 223, instituțiile de credit efectuează simulări de criză pe măsura complexității riscului de rată a dobânzii aferent activităților din afara portofoliului de tranzacționare și pe măsura gradului de sofisticare a instrumentelor financiare utilizate. În situația utilizării unor instrumente financiare mai puțin complexe, instituțiile de credit pot determina efectul unui șoc în baza analizei de senzitivitate, prin aplicarea simplă a acestuia la nivelul portofoliului, dar fără a identifica neapărat cauza sa. În opoziție, în situația utilizării unor instrumente financiare mai complexe, în cazul cărora șocul manifestă efecte multiple de natură indirectă, instituțiile de credit au în vedere abordări mai avansate, cu definirea specifică a situațiilor adverse.

7.7 Simulări de criză pentru riscul de concentrare

Art. 225. -

Instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză atât la nivel individual - pentru a lua în considerare potențialele concentrări de risc specifice piețelor locale -, cât și pe tipuri de concentrări care se pot materializa la nivel de grup.

Art. 226. -

În contextul simulărilor de criză, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare modificările ce pot apărea în mediul de afaceri și care ar conduce la materializarea concentrărilor de risc.

7.8 Simulări de criză pentru riscul operațional

Art. 227. -

Instituțiile de credit trebuie să deruleze în mod adecvat simulări de criză pentru riscul operațional.

Art. 228. -

Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare măsura în care scenariile de criză pentru riscul operațional influențează analiza procesului de planificare a capitalului. În acest sens, în procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, instituțiile de credit au în vedere expunerea globală la riscul operațional.

Art. 229. -

Instituțiile de credit trebuie să efectueze evaluări la nivelul evenimentelor de risc operațional istorice și ipotetice, dar plauzibile, a căror probabilitate de producere este scăzută, dar care determină un impact negativ major.

Art. 230. -

(1) În procesul de validare a abordării avansate de evaluare, instituțiile de credit care utilizează modele avansate în vederea calculării cerințelor de capital pentru riscul operațional trebuie să realizeze în mod adecvat simulări de criză asupra variabilelor relevante ale modelului.

(2) În situația în care instituțiile de credit utilizează abordarea avansată de evaluare în combinație cu o abordare mai simplă, rezultatele simulărilor de criză pentru cea din urmă sunt cumulate cu capitalul suplimentar determinat în urma simulărilor de criză aferente abordării avansate.

CAPITOLUL V Condiții de externalizare a activităților instituției de credit

SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale

Art. 231. -

Externalizarea activităților unei instituții de credit nu trebuie să afecteze desfășurarea activității instituției de credit cu respectarea tuturor cerințelor legale și regulamentare aplicabile, exercitarea atribuțiilor organului de conducere al instituției de credit și nici supravegherea prudențială a instituției de credit de către Banca Națională a României.

Art. 232. -

O instituție de credit poate, pe baza unei fundamentări corespunzătoare, să externalizeze servicii sau operațiuni privind activitatea de atragere de depozite ori de acordare de credite, pentru care este necesară autorizarea de către Banca Națională a României potrivit legii, doar către furnizori externi care:

a) dețin o autorizație echivalentă celei deținute de instituția de credit; sau

b) sunt abilitați potrivit legislației aplicabile să desfășoare asemenea activități.

Art. 233. -

(1) Răspunderea finală pentru administrarea corespunzătoare a riscurilor asociate externalizării și pentru activitățile externalizate revine organului de conducere a instituției de credit.

(2) Instituția de credit este responsabilă pentru activitățile pe care a fost autorizată să le desfășoare, inclusiv pentru cele externalizate.

(3) Instituția de credit trebuie să mențină un ansamblu adecvat de competențe de bază la nivel operațional, astfel încât să aibă capacitatea de a relua, dacă este cazul, controlul direct asupra activității externalizate.

(4) Externalizarea nu trebuie să determine nicio delegare a responsabilităților conducerii superioare a instituției de credit.

Art. 234. -

Nu se consideră externalizare cumpărarea de către o instituție de credit de bunuri și servicii, care nu implică accesul furnizorului la informații confidențiale cu privire la clienți sau alte informații cu privire la activitățile desfășurate de instituția de credit.

SECȚIUNEA a 2-a Contractul de externalizare

Art. 235. -

(1) Orice externalizare trebuie să facă obiectul unui contract scris, în cadrul căruia să fie avute în vedere cel puțin următoarele:

a) definirea cu claritate a activității externalizate;

b) stabilirea cerințelor cantitative și calitative specifice privind desfășurarea activității externalizate, care să permită instituției de credit să evalueze dacă prestarea serviciilor este corespunzătoare;

c) prevederea în mod clar a drepturilor și obligațiilor instituției de credit și ale furnizorului extern, urmărindu-se și asigurarea respectării legii și a reglementărilor prudențiale pe durata contractului;

d) includerea unei clauze de încetare a contractului, dacă se consideră necesar și proporțional cu activitatea externalizată, care să permită transferul activității către un alt furnizor extern agreat de instituția de credit sau reincluderea acesteia în cadrul instituției de credit;

e) includerea de prevederi cu privire la protecția informațiilor confidențiale, procesarea acestor informații și păstrarea secretului bancar de către furnizorul extern, cel puțin în aceeași măsură ca instituția de credit;

f) includerea de prevederi privind monitorizarea și evaluarea permanentă de către instituția de credit a modului de executare a contractului de către furnizorul extern, astfel încât aceasta să poată lua prompt orice măsuri necesare;

g) stabilirea în sarcina furnizorului extern a obligației de a permite accesul complet la datele/informațiile sale în legătură cu serviciile externalizate, funcției de audit intern și funcției de conformitate din cadrul instituției de credit, respectiv de a permite, fără restricții, inspectarea și auditarea respectivelor date de către auditorul financiar al instituției de credit;

h) stabilirea în sarcina furnizorului extern a obligației de a permite, în legătură cu serviciile externalizate, accesul direct al Băncii Naționale a României la datele acestuia, precum și efectuarea de către Banca Națională a României de inspecții la fața locului;

i) prevederea în sarcina furnizorului extern a obligației de a solicita acordul prealabil al instituției de credit pentru subcontractarea cu alți furnizori externi a elementelor componente ale serviciilor prestate instituției de credit;

j) includerea unei clauze de denunțare unilaterală a contractului la inițiativa instituției de credit, inclusiv în cazul în care încetarea contractului este solicitată de Banca Națională a României.

(2) La elaborarea contractului, instituția de credit va avea în vedere că nivelul de monitorizare, evaluare, inspecție și auditare stabilite prin contract trebuie să fie proporțional cu dimensiunea și complexitatea activității externalizate și cu riscurile aferente acesteia.

Art. 236. -

În sensul prevederilor art. 235 alin. (1) lit. b), la evaluarea adecvării prestării serviciilor de către furnizorul extern, instituția de credit va putea utiliza informațiile din rapoartele referitoare la serviciile prestate, cele realizate de auditorul intern și/sau de auditorul financiar ai/al instituției de credit ori de auditorul intern și/sau de auditorul financiar ai/al furnizorului extern.

SECȚIUNEA a 3-a Notificarea externalizării

Art. 237. -

(1) Externalizarea activităților semnificative ale unei instituții de credit este supusă notificării prealabile a Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere.

(2) Notificarea va fi efectuată cu două luni anterior datei la care se preconizează încheierea contractului de externalizare, astfel încât Banca Națională a României să poată evalua în ce măsură sunt respectate cerințele de natură prudențială și, dacă este cazul, să poată dispune măsurile necesare.

(3) Notificarea va fi însoțită de următoarele documente și informații:

a) hotărârea organului competent privind aprobarea externalizării activităților respective, cu prezentarea considerentelor pentru care aceste activități au fost calificate ca fiind semnificative;

b) o descriere a activităților externalizate;

c) fundamentarea oportunității externalizării activităților în cauză, inclusiv din perspectiva riscurilor implicate de externalizare;

d) o prezentare a furnizorului extern, care să cuprindă cel puțin informații privind: denumirea și sfera de activitate, piața de operare și poziția de piață a acestuia, jurisdicția aplicabilă, acționariatul și, dacă este cazul, indicarea apartenenței furnizorului extern la grupul din care face parte instituția de credit și precizarea includerii sau nu a acestuia în supravegherea consolidată la nivel de grup; Modificări (1)

e) proiectul contractului de externalizare.

Art. 238. -

În cazul externalizării unei activități semnificative, Banca Națională a României poate impune anumite condiții ținând seama de factori cum ar fi: mărimea instituției de credit, natura activității care se intenționează a fi externalizată, caracteristicile și poziția de piață a furnizorului de servicii propus, durata contractului, conflictele de interese ce ar putea fi generate de externalizare sau se poate opune motivat operațiunii de externalizare.

Art. 239. -

(1) Ulterior externalizării unei activități semnificative, instituțiile de credit vor notifica Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere următoarele:

a) intenția de schimbare a furnizorului extern către care a fost externalizată activitatea, cu motivarea acestei schimbări, caz în care se aplică în mod corespunzător prevederile art. 237 alin. (3) lit. d) și e);

b) eventuala reintegrare în cadrul instituției de credit a activităților supuse externalizării;

c) orice evoluții semnificative care ar putea afecta activitatea furnizorului extern și/sau capacitatea acestuia de a-și îndeplini obligațiile față de clienți, eventuale măsuri adoptate de instituția de credit în aceste cazuri, inclusiv schimbarea furnizorului de servicii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), notificarea va fi efectuată cu o lună anterior datei la care se preconizează încheierea noului contract de externalizare, astfel încât Banca Națională a României să poată efectua evaluarea noilor circumstanțe și, dacă este cazul, să poată dispune măsurile necesare. În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), notificarea se realizează în cel mai scurt timp.

SECȚIUNEA a 4-a Administrarea riscurilor asociate externalizării

Art. 240. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să își stabilească, în scris, politica în domeniul externalizării, care va cuprinde cel puțin următoarele:

a) descrierea activităților ce se intenționează a fi externalizate. Politica generală trebuie să acopere toate aspectele externalizării, inclusiv externalizarea activităților nesemnificative, indiferent dacă externalizarea are loc în cadrul sau în afara grupului din care face parte instituția de credit;

b) fundamentarea oportunității externalizării activităților, inclusiv din perspectiva riscurilor implicate de externalizare;

c) stabilirea termenilor și condițiilor de realizare a activității externalizate, inclusiv a cerințelor privind furnizorul extern și calitatea serviciilor prestate de acesta și a criteriilor de alegere a furnizorului extern;

d) analizarea riscurilor aferente externalizării și stabilirea metodelor ce urmează a fi utilizate pentru administrarea acestor riscuri. Politica trebuie să reflecte faptul că niciun tip de externalizare nu este lipsit de riscuri. Administrarea externalizării activităților nesemnificative și a externalizării în cadrul grupului trebuie să fie proporțională cu riscurile aferente;

e) luarea în considerare în mod explicit, la efectuarea analizei de risc înainte de externalizare, a efectelor potențiale ale externalizării asupra anumitor funcții importante în cadrul instituției de credit;

f) asigurarea monitorizării și a evaluării corespunzătoare de către conducerea superioară a instituției de credit, a performanței financiare a furnizorului extern și a oricăror modificări în structura sa organizatorică și în structura acționariatului acestuia, astfel încât să poată fi luate cu promptitudine orice măsuri necesare;

g) mențiunea cu privire la structurile interne sau la persoanele responsabile pentru monitorizarea și administrarea fiecărui contract de externalizare;

h) planuri pentru situații neprevăzute și strategii clar definite în caz de încetare a prestării serviciilor de către furnizorul extern.

(2) Politica unei instituții de credit în domeniul externalizării va avea în vedere etapele importante ale unei externalizări:

a) etapa decizională, constând în decizia de a externaliza sau de a modifica un contract de externalizare;

b) etapa precontractuală, constând în verificarea și evaluarea furnizorului extern, în mod deosebit din perspectiva capacității acestuia de a presta serviciile cu respectarea cerințelor cantitative și calitative stabilite de instituția de credit, elaborarea proiectului de contract și a specificațiilor referitoare la serviciile prestate;

c) etapa contractuală, constând în realizarea, monitorizarea și administrarea unui contract de externalizare, în cadrul căreia poate fi inclusă și monitorizarea modificărilor în situația furnizorului extern, cum ar fi: modificări importante în structura acționariatului, în strategiile și profitabilitatea operațiunilor furnizorului extern;

d) etapa postcontractuală, constând în abordarea situațiilor de încetare a contractului și a situațiilor de întrerupere a prestării serviciilor de către furnizorul extern. Instituțiile de credit trebuie să stabilească și să aplice planuri de continuare a activității lor în cazul în care prestarea serviciilor de către furnizorul extern nu se mai realizează sau se realizează într-un mod total necorespunzător ori în cazul în care au loc alte modificări în situația furnizorului extern.

Art. 241. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să controleze efectiv activitățile externalizate.

(2) Instituțiile de credit trebuie să administreze riscurile, în special riscul operațional și riscul de concentrare, asociate tuturor activităților externalizate, respectiv să identifice, să măsoare, să monitorizeze și să controleze aceste riscuri.

(3) Instituțiile de credit notifică semestrial Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere evoluțiile semnificative înregistrate la nivelul riscurilor asociate activităților externalizate.

Art. 242. -

Instituțiile de credit transmit Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere documentele ce formalizează politica lor în domeniul externalizării și procedurile de administrare a riscurilor aferente externalizării, precum și orice modificare semnificativă a respectivelor politici și proceduri.

SECȚIUNEA a 5-a Externalizarea în lanț

Art. 243. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare riscurile asociate unei externalizări în lanț.

(2) Instituțiile de credit pot consimți la o externalizare în lanț doar dacă subcontractorul își asumă aceleași obligații ca și cele stabilite în sarcina furnizorului extern principal, inclusiv obligațiile în relație cu Banca Națională a României.

(3) Subcontractarea este permisă doar cu acordul prealabil al instituției de credit și în aceleași condiții ca și externalizarea către furnizorul extern principal.

(4) Instituțiile de credit trebuie să ia măsurile corespunzătoare cu privire la riscurile decurgând din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităților subcontractate, care are un impact semnificativ asupra capacității furnizorului extern principal de a-și respecta obligațiile asumate prin contract.

TITLUL III Fondurile proprii

CAPITOLUL I Fondurile proprii la nivel individual

SECȚIUNEA 1 Fondurile proprii de nivel 1 de bază și suplimentar

Art. 244. -

(1) Criteriile de eligibilitate și metodologia de calcul în ceea ce privește fondurile proprii de nivel 1 de bază și suplimentar sunt stabilite prin prevederile art. 25-art. 61 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) Prevederile alin. (1), precum și cerințele de raportare aferente, prevăzute de art. 99 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică în mod corespunzător și sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe.

Art. 245. -

În scopul îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 26 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se au în vedere următoarele:

a) la determinarea fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale casei centrale, în cadrul elementelor prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 nu se includ sumele existente în sold reprezentate de: fondul pentru creșterea surselor proprii de finanțare și alte fonduri constituite în vederea efectuării unor plăți pentru necesitățile casei centrale și ale cooperativelor de credit, fondul social și fondurile de natura fondului social constituite potrivit prevederilor statutare și rezerva mutuală de garantare;

b) la determinarea fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale cooperativelor de credit, în cadrul elementelor prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 nu se iau în considerare sumele existente în sold reprezentând fondul pentru creșterea surselor proprii de finanțare, fondul social sau fondurile constituite în vederea efectuării unor plăți pentru necesitățile cooperativelor de credit și ale membrilor cooperatori.

SECȚIUNEA a 2-a Fondurile proprii de nivel 2

Art. 246. -

Criteriile de eligibilitate și metodologia de calcul în ceea ce privește fondurile proprii de nivel 2 sunt stabilite prin prevederile art. 62-71 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Art. 247. -

În scopul respectării cerințelor prevăzute de art. 63 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, la determinarea fondurilor proprii de nivel 2 ale organizațiilor cooperatiste de credit și ale rețelelor cooperatiste nu se iau în calcul elemente de natura instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 înregistrate de o organizație cooperatistă de credit din cadrul unei rețele față de ceilalți membri din rețea.

SECȚIUNEA a 3-a Aprobarea prealabilă a includerii instrumentelor de capital și/sau împrumuturilor subordonate în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar și de nivel 2

Art. 248. -

(1) Elementele prevăzute de art. 51 lit. a) și art. 62 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2 doar dacă în opinia Băncii Naționale a României sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 52, respectiv art. 63 din același regulament.

(2) Instrumentele de capital și împrumuturile subordonate emise/acordate anterior intrării în vigoare a prezentului regulament se recunosc în categoria elementelor de fonduri proprii prevăzute de art. 51 lit. a) și art. 62 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă în opinia Băncii Naționale a României îndeplinesc cerințele de eligibilitate prevăzute de art. 52, respectiv art. 63 din regulamentul respectiv.

SECȚIUNEA a 4-a Cerințe privind nivelul minim al capitalului inițial

Art. 249. -

(1) Capitalul inițial al instituțiilor de credit este constituit din unul sau mai multe dintre elementele menționate la art. 26 alin. (1) lit. a) -lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) Băncile, persoane juridice române, trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului inițial de minimum 37 milioane lei.

(3) Băncile de credit ipotecar trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului inițial de minimum 25 milioane lei.

(4) Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului inițial de minimum 25 milioane lei.

(5) Sucursalele din România ale instituțiilor de credit din state terțe vor menține permanent capitalul inițial cel puțin la nivelul minim aplicabil stabilit prin prezentul regulament, conform alin. (2) - (4), după caz.

(6) Nivelul minim al capitalului inițial și, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei case centrale se stabilesc la echivalentul în lei a 5 milioane euro.

(7) Limita minimă a fondurilor proprii ale unei cooperative de credit se stabilește la 300 mii lei.

(8) Nivelul minim al capitalului agregat și, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei rețele cooperatiste se stabilesc la echivalentul în lei a 10 milioane euro. Capitalul agregat al unei rețele este reprezentat de fondurile proprii de nivel 1.

SECȚIUNEA a 5-a Condiții pentru reducerea fondurilor proprii

Art. 250. -

Reducerea, rambursarea sau răscumpărarea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2 se face cu respectarea prevederilor art. 77-art. 78 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Art. 251. -

În scopul aplicării prevederilor art. 250, în cazul organizațiilor cooperatiste de credit se au în vedere și următoarele:

a) obligațiile casei centrale față de cooperativele de credit afiliate reprezentând diferențe rămase de regularizat ca urmare a recalculării la sfârșitul exercițiului financiar a valorii participațiilor acestora la capitalul social al casei centrale;

b) sumele reprezentând contravaloarea părților sociale aferente aportului cooperativelor de credit la capitalul social al casei centrale la care sunt afiliate, în cazul în care aceste cooperative participă la un proces de fuziune sau de divizare de rețele cooperatiste, în urma căruia vor părăsi rețeaua, sau în cazul în care casa centrală a hotărât dizolvarea lor, urmată de lichidare;

c) sumele reprezentând contravaloarea părților sociale care urmează să fie restituite de cooperativele de credit din rețea în cazurile de încetare a calității de membru cooperator.

Art. 252. -

Dacă la nivelul unei rețele cooperatiste sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în situațiile prevăzute de art. 77 lit. a) din același regulament, înregistrate de o cooperativă de credit, inclusiv cele menționate la art. 251 lit. c) din prezentul regulament, prin derogare de la obligația obținerii aprobării prealabile din partea autorității competente prevăzută de art. 77 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se aplică prevederile art. 151f alin. (1) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 2/2013 privind modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 6/2008 privind începerea activității și modificările în situația instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe.

CAPITOLUL II Fondurile proprii la nivel consolidat

Art. 253. -

Obligația de determinare a fondurilor proprii la nivel consolidat revine instituțiilor de credit, persoane juridice române, care fac obiectul supravegherii pe bază consolidată de către Banca Națională a României, potrivit titlului V Supravegherea pe bază consolidată din prezentul regulament.

Art. 254. -

Pentru determinarea fondurilor proprii la nivel consolidat se au în vedere prevederile art. 81-88 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

TITLUL IV Amortizoarele de capital

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 255. - Modificări (1)

(1) Prezentul titlu stabilește reguli cu privire la fondurile proprii pe care instituțiile de credit trebuie să le dețină în vederea constituirii amortizoarelor de capital.

(2) Prezentul titlu se aplică instituțiilor de credit autorizate la nivel național și sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe.

CAPITOLUL II Amortizorul de conservare a capitalului

Art. 256. - Derogări (1)

(1) Instituțiile de credit trebuie să mențină, după caz, la nivel individual și la nivel consolidat, potrivit prevederilor din partea I, titlul II din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pe lângă fondurile proprii de nivel 1 de bază prevăzute la art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, un amortizor de conservare a capitalului constituit din fonduri proprii de nivel 1 de bază, echivalent cu 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc calculată conform art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Modificări (1)

(2) Instituțiile de credit nu trebuie să utilizeze fondurile proprii de nivel 1 de bază menținute pentru a îndeplini cerința prevăzută la alin. (1) în scopul conformării cu oricare dintre cerințele prevăzute la art. 226 alin. (3), (4) si (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(3) În cazul neîndeplinirii cerinței prevăzute la alin. (1), instituția de credit face obiectul restricțiilor privind distribuirile prevăzute la art. 291 din prezentul regulament.

CAPITOLUL III Amortizorul anticiclic de capital

SECȚIUNEA 1 Cerința de menținere a unui amortizor anticiclic de capital specific instituției de credit

Art. 257. - Derogări (1)

(1) Instituțiile de credit trebuie să mențină un amortizor anticiclic de capital specific, echivalent cu produsul dintre valoarea totală a expunerii la risc calculată conform art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 la nivel individual și la nivel consolidat, potrivit prevederilor din partea I, titlul II din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și media ponderată a ratelor amortizoarelor anticiclice de capital determinată conform art. 261-263 din prezentul regulament.

(2) Instituțiile de credit trebuie să constituie amortizorul menționat la alin. (1) din fonduri proprii de nivel 1 de bază. În plus, instituțiile de credit trebuie să mențină acest amortizor suplimentar fondurilor proprii de nivel 1 de bază prevăzute la art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, amortizorului de conservare a capitalului prevăzut la art. 256 din prezentul regulament, precum și oricărei alte cerințe impuse de art. 226 alin. (3), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare. Modificări (1)

(3) În cazul neîndeplinirii cerinței prevăzute la alin. (1), instituția de credit face obiectul restricțiilor privind distribuirile prevăzute la art. 291 din prezentul regulament.

SECȚIUNEA a 2-a Stabilirea și calcularea amortizorului anticiclic de capital

Art. 258. -

(1) Banca Națională a României este responsabilă cu impunerea constituirii de către instituțiile de credit a amortizorului anticiclic de capital la nivelul recomandat de structura de coordonare.

(2) Rata adecvată a amortizorului anticiclic de capital se stabilește trimestrial, având în vedere următoarele:

a) referențialul pentru amortizorul anticiclic de capital calculat de structura de coordonare, în vederea orientării sale în procesul de stabilire a ratei amortizorului;

b) orice orientări în vigoare ale Comitetului European pentru Risc Sistemic, emise în conformitate cu art. 135 alin. (1) lit. a), c) și d) din Directiva 2013/36/UE, precum și orice recomandări emise de Comitetul European pentru Risc Sistemic cu privire la stabilirea ratei amortizorului;

c) alte variabile considerate relevante pentru tratarea riscului sistemic ciclic.

(3) În sensul alin. (2) lit. a), referențialul reflectă, într-o manieră relevantă, ciclul de creditare și riscurile datorate creșterii excesive a creditelor în România, luând în considerare în mod corespunzător particularitățile economiei naționale. Referențialul se bazează totodată pe deviația ponderii creditului în produsul intern brut de la tendința sa pe termen lung, având în vedere printre altele:

a) un indicator al creșterii înregistrate de activitatea de creditare în România și, în special, un indicator de reflectare a modificărilor înregistrate de ponderea creditelor acordate în România în produsul intern brut;

b) orice orientări în vigoare ale Comitetului European pentru Risc Sistemic, emise în conformitate cu art. 135 alin. (1) lit. b) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE.

(4) Rata amortizorului anticiclic de capital, exprimată ca procent din valoarea totală a expunerii la risc prevăzută la art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, determinată de instituțiile de credit care dețin expuneri din credite în România, trebuie să fie între 0% și 2,5%, calibrată în trepte de 0,25 puncte procentuale sau multipli de 0,25 puncte procentuale.

(5) În cazuri justificate pe baza considerentelor prevăzute la alin. (2), se poate stabili o rată a amortizorului anticiclic de capital mai mare de 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc prevăzută la art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(6) În cazul în care structura de coordonare recomandă impunerea pentru prima dată a unei rate a amortizorului anticiclic de capital mai mare de 0 sau în cazul în care structura de coordonare recomandă creșterea ratei amortizorului deja impus la acel moment, Banca Națională a României, la recomandarea structurii de coordonare, impune data de la care trebuie aplicată rata majorată a amortizorului în scopul calculării amortizorului anticiclic de capital specific fiecărei instituții de credit. Data în cauză nu poate depăși 12 luni de la data la care rata majorată a amortizorului a fost anunțată în conformitate cu alin. (7) - (9). În situația în care data este anterioară perioadei de 12 luni, termenul mai scurt pentru punerea în aplicare a amortizorului anticiclic de capital se justifică în baza unor circumstanțe excepționale.

(7) Banca Națională a României anunță trimestrial, prin publicare pe site-ul său, rata stabilită a amortizorului anticiclic de capital. Anunțul include cel puțin următoarele informații:

a) rata amortizorului anticiclic de capital impusă;

b) ponderea creditului în produsul intern brut și deviația acestuia de la tendința pe termen lung;

c) referențialul pentru amortizorul anticiclic de capital, calculat în conformitate cu alin. (2) lit. a) și alin. (3);

d) justificarea pentru rata amortizorului anticiclic de capital;

e) în situația unei creșteri a ratei amortizorului, data de la care instituțiile de credit trebuie să aplice rata majorată a amortizorului în scopul calculării amortizorului anticiclic de capital specific instituției de credit;

f) în cazul în care data menționată la lit. e) este înainte de 12 luni de la data anunțului prevăzut la prezentul alineat, o referire la circumstanțele excepționale care justifică reducerea termenului de la care rata este impusă;

g) în cazul în care nivelul ratei este redus, perioada orientativă pentru care nu se preconizează nicio majorare, stabilită la recomandarea structurii de coordonare, însoțită de o justificare corespunzătoare. Stabilirea perioadei orientative nu reprezintă un angajament pentru structura de coordonare, nici pentru Banca Națională a României.

(8) Banca Națională a României publică anunțul prevăzut la alin. (7) după transmiterea de către structura de coordonare a recomandării privind nivelul ratei amortizorului anticiclic de capital însoțită de informațiile prevăzute la alin. (7) lit. b) -g).

(9) Banca Națională a României transmite trimestrial o notificare Comitetului European pentru Risc Sistemic cu privire la rata stabilită pentru amortizorul anticiclic de capital. În notificarea respectivă, Banca Națională a României include totodată informațiile prevăzute la alin. (7) lit. a) -g). Comitetul European pentru Risc Sistemic publică pe site-ul său nivelul ratei respective, precum și informațiile aduse la cunoștință.

SECȚIUNEA a 3-a Recunoașterea unui nivel de peste 2,5% al ratei amortizorului anticiclic de capital

Art. 259. -

(1) În situația în care autoritatea competentă din alt stat membru sau autoritatea competentă dintr-un stat terț stabilește, similar celor prevăzute la art. 258 alin. (4) și alin. (5) din prezentul regulament, o rată a amortizorului anticiclic de capital mai mare de 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc prevăzută la art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, Banca Națională a României recunoaște, la recomandarea pe care structura de coordonare o poate emite, această rată pentru scopurile calculării, de către instituțiile de credit autorizate la nivel național, a amortizorului anticiclic de capital specific instituției de credit.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), Banca Națională a României anunță recunoașterea prin publicarea pe site-ul propriu. Anunțul include totodată cel puțin următoarele informații:

a) rata amortizorului anticiclic de capital impusă;

b) statul membru sau statul terț căruia i se aplică;

c) în cazul în care rata este majorată, data de la care instituțiile de credit autorizate la nivel național trebuie să aplice această majorare în scopul calculării amortizorului de capital anticiclic specific instituției de credit;

d) în cazul în care data menționată la lit. c) este înainte de 12 luni de la data anunțului prevăzut la prezentul alineat, o referire la circumstanțele excepționale care justifică reducerea termenului de la care rata este impusă.

(3) Banca Națională a României publică anunțul prevăzut la alin. (2) după transmiterea de către structura de coordonare a recomandării privind nivelul ratei amortizorului anticiclic de capital însoțită de informațiile prevăzute la alin. (2) lit. b) -d).

SECȚIUNEA a 4-a Decizia privind ratele amortizorului anticiclic de capital aplicabile expunerilor din state terțe

Art. 260. -

(1) Prevederile prezentului articol se aplică indiferent de existența sau absența unei eventuale recomandări privind ratele amortizorului anticiclic de capital pentru expunerile din state terțe, emise de către Comitetul European pentru Risc Sistemic pentru structura de coordonare, conform art. 138 din Directiva 2013/36/UE.

(2) În cazul în care autoritatea competentă dintr-un stat terț nu a stabilit și nu a publicat un amortizor anticiclic de capital pentru acest stat, iar una sau mai multe instituții de credit, persoane juridice române, dețin expuneri din credite localizate în acesta, Banca Națională a României impune, la recomandarea pe care structura de coordonare o poate emite, nivelul ratei amortizorului anticiclic de capital pe care instituțiile de credit, persoane juridice române, trebuie să îl aplice în scopul calculării amortizorului anticiclic de capital specific instituției de credit.

(3) În cazul în care autoritatea competentă dintr-un stat terț stabilește și publică rata amortizorului anticiclic de capital pentru acest stat, Banca Națională a României impune, la recomandarea pe care structura de coordonare o poate emite, aplicarea unei rate diferite pentru acel stat în scopul calculării de către instituțiile de credit, persoane juridice române, a amortizorului anticiclic de capital specific instituției de credit dacă, din motive rezonabile, se consideră că rata stabilită de autoritatea competentă din statul terț nu este suficientă pentru a proteja în mod adecvat aceste instituții de credit împotriva riscurilor determinate de creșterea excesivă a creditării în acel stat.

(4) Fără a aduce atingere alin. (3), o rată a amortizorului anticiclic de capital nu se poate stabili sub nivelul impus de autoritatea competentă din statul terț în afară de cazul în care acest nivel depășește 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc prevăzută la art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, determinată de instituțiile de credit care înregistrează expuneri din credite situate în statul terț.

(5) În cazul în care se stabilește, conform alin. (2) - (4), o rată a amortizorului anticiclic de capital pentru un stat terț superioară celei existente, Banca Națională a României, la recomandarea structurii de coordonare, stabilește data de la care instituțiile de credit autorizate la nivel național trebuie să aplice acest nivel, în scopul calculării amortizorului anticiclic de capital specific instituției de credit. Data în cauză nu poate depăși 12 luni de la data la care rata majorată a amortizorului a fost anunțată în conformitate cu alin. (6). În situația în care data este anterioară perioadei de 12 luni, termenul mai scurt se justifică în baza unor circumstanțe excepționale.

(6) Banca Națională a României anunță pe site-ul propriu impunerea oricărei rate pentru amortizorul anticiclic de capital aferent unui stat terț în conformitate cu alin. (2) - (4) ale prezentului articol. În plus, Banca Națională a României include în cadrul anunțului respectiv următoarele informații:

a) rata amortizorul anticiclic de capital și statul terț căruia i se aplică;

b) o justificare pentru rata respectivă;

c) data de la care instituțiile de credit trebuie să aplice nivelul majorat al ratei în scopul calculării amortizorului anticiclic de capital specific instituției de credit în cazul în care valoarea ratei este stabilită pentru prima dată peste zero sau este majorată;

d) în cazul în care data menționată la lit. c) este înainte de 12 luni de la data anunțului prevăzut la prezentul alineat, o referire la circumstanțele excepționale care justifică reducerea termenului de la care rata este impusă.

(7) Banca Națională a României publică anunțul prevăzut la alin. (6) după transmiterea, de către structura de coordonare, a recomandării privind nivelul ratei amortizorului anticiclic de capital și statul terț căruia i se aplică, însoțită de informațiile prevăzute la alin. (6) lit. b) -d).

SECȚIUNEA a 5-a Calcularea amortizorului anticiclic de capital specific instituției de credit

Art. 261. -

(1) Rata amortizorului anticiclic de capital specific instituției de credit este egală cu media ponderată a ratelor amortizorului anticiclic de capital care se aplică în jurisdicțiile în care sunt situate expunerile relevante din credite ale instituției de credit sau care se aplică pentru scopurile prezentului articol, în temeiul art. 260 alin. (2) sau alin. (3) - (4). Modificări (1)

(2) În vederea calculării mediei ponderate menționate la alin. (1), instituțiile de credit trebuie să aplice fiecărei rate de amortizor aplicabile într-o jurisdicție coeficientul obținut prin raportarea cerințelor sale totale de fonduri proprii pentru riscul de credit, determinate în conformitate cu partea a treia, titlul II și IV din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, corespunzătoare expunerilor relevante din credite localizate în jurisdicția respectivă, la cerințele totale de fonduri proprii pentru riscul de credit aferente tuturor expunerilor sale din credite relevante.

Art. 262. - Modificări (1)

(1) În situația în care, în conformitate cu art. 258 alin. (4) și (5), Banca Națională a României impune, la recomandarea structurii de coordonare, o rată a amortizorului anticiclic de capital mai mare de 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc prevăzută la art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, următoarele rate se aplică expunerilor relevante din credite situate în România pentru scopurile calculului prevăzut la art. 261, inclusiv, unde este cazul, pentru scopurile elementului de capital consolidat corespunzător instituției de credit în cauză:

a) instituțiile de credit autorizate la nivel național trebuie să aplice rata mai mare de 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc pentru expunerile localizate în România;

b) instituțiile de credit autorizate la nivel național trebuie să aplice, pentru expunerile localizate în alte state membre, o rată de 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc în condițiile în care Banca Națională a României, la recomandarea structurii de coordonare, nu a recunoscut rata mai mare de 2,5% în conformitate cu art. 259 alin. (1);

c) instituțiile de credit autorizate la nivel național trebuie să aplice, pentru expunerile localizate în alt stat membru, nivelul ratei impuse de autoritatea competentă din respectivul stat membru, în condițiile în care Banca Națională a României, la recomandarea structurii de coordonare, a recunoscut rata în cauză în conformitate cu art. 259.

(2) În situația în care rata amortizorului anticiclic de capital stabilită de autoritatea competentă dintr-un stat terț pentru acest stat este mai mare de 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc determinată conform prevederilor art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, următoarele rate se aplică expunerilor relevante din credite situate în acest stat terț în scopul calculului prevăzut la art. 261, inclusiv, unde este cazul, în scopul calculării elementului de capital consolidat corespunzător instituției de credit în cauză:

a) instituțiile de credit autorizate la nivel național trebuie să aplice o rată a amortizorului anticiclic de capital de 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc în condițiile în care Banca Națională a României nu a recunoscut, la recomandarea structurii de coordonare, nivelul ratei mai mare de 2,5% în conformitate cu art. 259 alin. (1);

b) instituțiile de credit autorizate la nivel național trebuie să aplice rata amortizorului anticiclic de capital stabilită de autoritatea competentă din statul terț în condițiile în care Banca Națională a României a recunoscut această rată în conformitate cu art. 259, la recomandarea structurii de coordonare.

Art. 263. -

(1) În sensul art. 261 alin. (2), instituțiile de credit trebuie să includă în expunerile relevante din credite toate expunerile care aparțin claselor de expuneri, în afara celor menționate la art. 112 lit. a) -f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care fac obiectul:

a) cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit, prevăzute în partea a treia, titlul II din regulamentul menționat;

b) în cazul în care expunerea este deținută în portofoliul de tranzacționare, cerințele de fonduri proprii pentru riscul specific, prevăzute în capitolul 2, partea a treia, titlul IV din regulamentul menționat, sau pentru riscurile adiționale de nerambursare și de migrație, prevăzute în capitolul 5 partea a treia, titlul IV din regulamentul menționat;

c) în cazul în care expunerea este o securitizare, cerințele de fonduri proprii prevăzute în capitolul 5, partea a treia, titlul II din regulamentul menționat.

(2) Instituțiile de credit trebuie să identifice localizarea geografică a unei expuneri relevante din credite, în conformitate cu standardele tehnice de reglementare adoptate de Autoritatea Bancară Europeană în acest sens.

(3) Pentru scopurile calculului prevăzut la art. 261 alin. (1): Modificări (1)

a) rata amortizorului anticiclic se aplică de la data precizată în informațiile publicate în conformitate cu art. 258 alin. (7) lit. e) sau cu art. 259 alin. (2) lit. c) din prezentul regulament, dacă decizia are ca efect majorarea ratei;

b) sub rezerva lit. c), rata amortizorului anticiclic pentru un stat terț se aplică la 12 luni de la data la care autoritatea competentă dintr-un stat terț a anunțat modificarea ratei, indiferent dacă autoritatea în cauză impune instituțiilor de credit înființate în statul terț să aplice modificarea într-un termen mai scurt, în condițiile în care decizia are ca efect majorarea ratei. În acest sens, o modificare a ratei pentru un stat terț este considerată ca anunțată la data la care este publicată de autoritatea competentă din statul terț în conformitate cu cadrul de reglementare relevant la nivel național;

c) în cazul în care Banca Națională a României, la recomandarea structurii de coordonare, impune rata amortizorului anticiclic de capital pentru un stat terț în conformitate cu art. 260 alin. (2) sau art. 260 alin. (3) și (4) ori recunoaște rata în cauză pentru un stat terț în conformitate cu art. 259, nivelul ratei în cauză se aplică de la data precizată în informațiile publicate în conformitate cu art. 260 alin. (6) lit. c) sau art. 259 alin. (2) lit. c), în condițiile în care decizia are ca efect majorarea ratei;

d) rata amortizorului anticiclic se aplică imediat în condițiile în care decizia are ca efect reducerea acesteia.

CAPITOLUL IV G-SII și O-SII Referințe (1)

Art. 264. -

(1) La recomandarea structurii de coordonare, Banca Națională a României identifică, pe bază consolidată, instituțiile globale de importanță sistemică, denumite în continuare instituții de tip G-SII, care au fost autorizate la nivel național.

(2) În sensul alin. (1), o instituție de tip G-SII este o instituție de credit-mamă la nivelul UE, o societate financiară holdingmamă la nivelul UE, o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul UE sau o instituție de credit. O instituție de creditmamă, care este o filială a unei instituții de credit-mamă la nivelul UE, a unei societăți financiare holding-mamă la nivelul UE sau a unei societăți financiare holding mixte-mamă la nivelul UE, nu trebuie să fie catalogată drept instituție de tip G-SII.

Art. 265. -

(1) Pentru scopurile art. 264 alin. (1), în procesul de identificare a instituțiilor de tip G-SII, Banca Națională a României utilizează o metodologie bazată pe următoarele categorii de indicatori:

a) dimensiunea grupului;

b) interconectarea grupului cu sistemul financiar;

c) posibilitatea de substituire a serviciilor sau a infrastructurii financiare furnizate de grup;

d) complexitatea grupului;

e) activitatea transfrontalieră a grupului, inclusiv activitatea transfrontalieră între statele membre și între statele membre și un stat terț.

(2) Fiecare categorie prevăzută la alin. (1) constă în indicatori cuantificabili ponderați în mod egal. Prin aplicarea metodologiei respective, Banca Națională a României obține un scor global pentru fiecare entitate evaluată, menționată la art. 264, realizând astfel identificarea și alocarea instituțiilor de tip G-SII într-o subcategorie, conform prevederilor art. 270-271.

Art. 266. - Modificări (2)

Fiecare instituție de tip G-SII trebuie să mențină, la nivel consolidat, un amortizor de capital care corespunde subcategoriei în care este alocată. Amortizorul respectiv trebuie să fie constituit din fonduri proprii de nivel 1 de bază și să fie suplimentar celorlalte cerințe aferente fondurilor proprii de nivel 1 de bază.

Art. 267. -

(1) La recomandarea structurii de coordonare, Banca Națională a României identifică, după caz, la nivel individual, subconsolidat sau consolidat, alte instituții de importanță sistemică, denumite în continuare instituții de tip O-SII, care au fost autorizate la nivel național.

(2) În sensul alin. (1), o instituție de tip O-SII este o instituție de credit-mamă la nivelul UE, o societate financiară holdingmamă la nivelul UE, o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul UE sau o instituție de credit.

Art. 268. -

În vederea evaluării instituțiilor de tip O-SII, Banca Națională a României utilizează o metodologie bazată pe cel puțin unul dintre criteriile următoare:

a) dimensiunea;

b) importanța pentru economia Uniunii sau a statului membru relevant;

c) anvergura activităților transfrontaliere;

d) interconectarea instituției de credit sau a grupului cu sistemul financiar.

Art. 269. -

(1) În baza criteriilor de identificare a instituțiilor de tip O-SII, la recomandarea structurii de coordonare, Banca Națională a României poate impune fiecărei instituții de tip O-SII, la nivel consolidat, subconsolidat sau individual, după caz, să mențină un amortizor de până la 2% din valoarea totală a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Amortizorul respectiv trebuie să fie constituit din fonduri proprii de nivel 1 de bază și să fie suplimentar celorlalte cerințe aferente fondurilor proprii de nivel 1 de bază. Modificări (2)

(2) Pentru scopurile alin. (1), Banca Națională a României are în vedere următoarele:

a) amortizorul O-SII nu trebuie să determine efecte negative disproporționate asupra sistemului financiar în ansamblu sau asupra unor părți ale acestuia în alte state membre ori în Uniune în ansamblu, formând sau creând un obstacol pentru funcționarea pieței interne;

b) amortizorul O-SII trebuie să fie revizuit de către Banca Națională a României cel puțin anual.

(3) În sensul alin. (1), înainte de a stabili sau de a restabili un amortizor O-SII, Banca Națională a României transmite o notificare Comisiei Europene, Comitetului European pentru Risc Sistemic, Autorității Bancare Europene și statelor membre în cauză cu o lună înainte de publicarea deciziei menționate la alin. (1). Notificarea descrie în detaliu:

a) motivele pentru care se consideră că amortizorul O-SII poate fi eficace și adecvat în atenuarea riscului;

b) o evaluare, pe baza informațiilor aflate la dispoziția Băncii Naționale a României, a posibilului impact pozitiv sau negativ manifestat de amortizorul O-SII pe piața unică;

c) rata amortizorului O-SII stabilită de Banca Națională a României, la recomandarea structurii de coordonare, și pe care Banca Națională a României intenționează să o impună.

(4) Fără a aduce atingere art. 276-289 și alin. (1) al prezentului articol, în situația în care o instituție de tip O-SII este o filială fie a unei instituții de tip G-SII, fie a unei instituții de tip O-SII care este o instituție de credit-mamă la nivelul UE și face obiectul unui amortizor O-SII la nivel consolidat, amortizorul care se aplică la nivel individual sau subconsolidat pentru instituția de tip O-SII nu trebuie să depășească valoarea mai mare dintre următoarele:

a) 1% din valoarea totală a expunerii la risc calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; și

b) rata amortizorului G-SII sau O-SII aplicabil grupului la nivel consolidat.

Art. 270. -

(1) În cadrul procesului de evaluare prevăzut la art. 265, Banca Națională a României alocă instituțiile de tip G-SII în cel puțin 5 subcategorii. Limita cea mai joasă și limitele care demarcă subcategoriile sunt determinate în baza scorurilor obținute prin metodologia de identificare prevăzută la art. 265 alin. (2).

(2) Pentru scopurile alin. (1), scorurile-limită care demarcă subcategoriile adiacente trebuie să fie definite în mod clar și trebuie să respecte principiul de creștere liniară constantă a importanței sistemice între subcategorii, ceea ce conduce la o creștere liniară suplimentară a cerinței de fonduri proprii de nivel 1 de bază, cu excepția subcategoriei celei mai înalte.

(3) Pentru scopurile alin. (1), importanța sistemică reprezintă impactul preconizat exercitat de dificultățile unei instituții de tip G-SII asupra pieței financiare globale.

Art. 271. -

Pentru scopurile art. 270, instituțiile de tip G-SII alocate subcategoriei celei mai joase trebuie să mențină un amortizor de 1% din valoarea totală a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, urmând ca instituțiile de tip G-SII alocate celorlalte subcategorii să respecte o cerință a amortizorului care crește în mod gradual, în trepte de 0,5% din valoarea totală a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, până la a patra subcategorie inclusiv. Instituțiile de tip G-SII alocate în subcategoria superioară cu rangul cel mai ridicat fac obiectul unui amortizor de 3,5% din valoarea totală a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Art. 272. -

Fără a aduce atingere art. 264, art. 270 și art. 271, Banca Națională a României poate, în cadrul unui proces solid de exercitare a raționamentului de supraveghere:

a) să realoce o instituție de tip G-SII dintr-o subcategorie inferioară într-o subcategorie superioară;

b) să aloce o entitate menționată la art. 264, care beneficiază de un scor global inferior scorului-limită al subcategoriei celei mai joase, în respectiva subcategorie sau într-o subcategorie superioară, catalogând-o astfel drept instituție de tip G-SII.

Art. 273. -

În cazul în care Banca Națională a României ia o decizie în conformitate cu art. 272 lit. b), aceasta informează în mod corespunzător Autoritatea Bancară Europeană, furnizând totodată argumentația de rigoare.

Art. 274. -

(1) Banca Națională a României transmite Comisiei Europene, Comitetului European pentru Risc Sistemic și Autorității Bancare Europene numele instituțiilor de credit identificate drept instituții de tip G-SII, precum și subcategoria în care fiecare dintre acestea este alocată.

(2) Banca Națională a României comunică public numele instituțiilor de credit identificate drept instituții de tip G-SII, precum și subcategoria în care fiecare dintre aceste instituții de credit este alocată.

(3) Banca Națională a României, la recomandarea structurii de coordonare, revizuiește anual instituțiile de tip G-SII și O-SII identificate, precum și alocarea instituțiilor de tip G-SII în subcategoriile respective și comunică rezultatul către instituțiile de credit vizate, Comisiei Europene, Comitetului European pentru Risc Sistemic și Autorității Bancare Europene. Banca Națională a României face publică lista actualizată a instituțiilor de importanță sistemică identificate, precum și subcategoria în care este alocată fiecare instituție de tip G-SII identificată.

Art. 275. - Modificări (1)

Instituțiile de importanță sistemică nu utilizează fonduri proprii de nivel 1 de bază menținute pentru a acoperi amortizorul G-SII și amortizorul O-SII prevăzute la art. 266 și art. 269 alin. (1), pentru a îndeplini oricare dintre cerințele impuse în temeiul art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, al art. 256 și art. 257 din prezentul regulament, precum și orice alte cerințe impuse în temeiul art. 226 alin. (1) - (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 276. - Modificări (1), Puneri în aplicare (2)

În cazul în care un grup, la nivel consolidat, face obiectul următoarelor tipuri de amortizoare, se aplică amortizorul cu valoarea cea mai mare dintre:

a) amortizorul G-SII și amortizorul O-SII;

b) amortizorul G-SII, amortizorul O-SII și, în conformitate cu art. 281-289, amortizorul de capital pentru riscul sistemic.

Art. 277. - Modificări (1), Puneri în aplicare (2)

În cazul în care o instituție de credit, la nivel individual sau subconsolidat, face obiectul unui amortizor O-SII și al unui amortizor de capital pentru riscul sistemic în conformitate cu art. 281-289, se aplică amortizorul cu valoarea cea mai mare dintre cele două.

Art. 278. - Modificări (1)

Fără a aduce atingere art. 276 și art. 277, în cazul în care amortizorul de capital pentru riscul sistemic se aplică tuturor expunerilor situate în România, dar nu se aplică expunerilor din afara ei, respectivul amortizor de capital pentru riscul sistemic se cumulează cu amortizorul O-SII sau cu amortizorul G-SII care se aplică în conformitate cu art. 264-280.

Art. 279. -

În cazul în care se aplică art. 276 și art. 277 și o instituție de credit face parte dintr-un grup sau un subgrup de care aparține o instituție de tip G-SII ori o instituție de tip O-SII, acest lucru nu implică niciodată faptul că instituția de credit respectivă, la nivel individual, face obiectul unei cerințe pentru amortizorul combinat care este mai scăzută decât suma dintre amortizorul de conservare a capitalului, amortizorul anticiclic de capital și maximum dintre amortizorul O-SII și amortizorul de capital pentru riscul sistemic, aplicabil la nivel individual.

Art. 280. -

În cazul în care se aplică art. 278 și o instituție de credit face parte dintr-un grup sau un subgrup de care aparține o instituție de tip G-SII sau o instituție de tip O-SII, acest lucru nu implică niciodată faptul că instituția de credit respectivă, la nivel individual, face obiectul unei cerințe pentru amortizorul combinat care este mai scăzută decât suma dintre amortizorul de conservare a capitalului, amortizorul anticiclic de capital și suma dintre amortizorul O-SII și amortizorul de capital pentru riscul sistemic aplicabil la nivel individual.

CAPITOLUL V Amortizorul pentru riscul sistemic

SECȚIUNEA 1 Stabilirea amortizorului pentru riscul sistemic

Art. 281. -

(1) În scopul prevenirii și diminuării riscului sistemic nonciclic manifestat pe termen lung sau riscului macroprudențial care nu face obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr. 575/2013, în sensul unei deteriorări a sistemului financiar, care ar putea avea consecințe negative la nivelul sistemului financiar și la nivelul economiei reale, la recomandarea structurii de coordonare, Banca Națională a României poate impune, la nivelul întregului sector financiar sau numai pentru unul ori mai multe subansambluri ale acestuia, un amortizor de capital pentru riscul sistemic.

(2) Instituțiile de credit trebuie să aplice amortizorul de capital pentru riscul sistemic expunerilor localizate pe teritoriul României, expunerilor localizate în state terțe, precum și expunerilor localizate în alte state membre, sub rezerva art. 283 și 285 din prezentul regulament. Modificări (1)

(3) În sensul alin. (1), Banca Națională a României poate impune amortizorul de capital pentru riscul sistemic în trepte de ajustare graduală sau accelerată de 0,5%. Banca Națională a României poate impune totodată rate diferite ale amortizorului de capital pentru riscul sistemic pentru diferite subansambluri ale sectorului financiar.

(4) În impunerea amortizorului de capital pentru riscul sistemic, Banca Națională a României are în vedere următoarele principii:

a) amortizorul de capital pentru riscul sistemic nu determină efecte adverse asupra unor părți sau asupra întregului sistem financiar la nivelul altor state membre ori la nivelul Uniunii Europene, conducând la formarea sau crearea unui obstacol în funcționarea pieței interne;

b) Banca Națională a României revizuiește cerința amortizorului de capital pentru riscul sistemic cel puțin o dată la 2 ani.

Art. 282. -

(1) Înainte de a stabili sau de a restabili cerința de menținere a amortizorului de capital pentru riscul sistemic de până la 3%, Banca Națională a României transmite o notificare Comisiei Europene, Autorității Bancare Europene, Comitetului European pentru Risc Sistemic și autorităților competente ale statelor membre în cauză cu o lună înainte de publicarea deciziei menționate la art. 287. În cazul în care cerința amortizorului de capital pentru riscul sistemic se aplică expunerilor situate în state terțe, Banca Națională a României transmite, de asemenea, o notificare autorităților competente ale respectivelor state terțe.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) include descrierea în detaliu a următoarelor elemente:

a) riscul sistemic sau macroprudențial manifestat la nivel național;

b) motivele pentru care dimensiunea riscurilor sistemice și macroprudențiale prezintă o amenințare la adresa stabilității financiare la nivel național;

c) motivele pentru care amortizorul pentru riscul sistemic propus este considerat eficient și adecvat pentru diminuarea intensității riscului;

d) o evaluare, în baza informațiilor disponibile, a potențialului impact de natură pozitivă sau negativă manifestat de amortizorul pentru riscul sistemic pe piața unică;

e) justificarea pentru care niciuna dintre măsurile prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excepția art. 458 și 459 din regulamentul menționat, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prezentul regulament, nu sunt suficiente, în mod individual sau coroborate, pentru a trata riscul macroprudențial sau sistemic identificat, luând în considerare eficacitatea relativă a acestor măsuri;

f) rata amortizorului de capital pentru riscul sistemic stabilită de Banca Națională a României, la recomandarea structurii de coordonare, și pe care Banca Națională a României intenționează să o impună.

Art. 283. -

După realizarea notificării prevăzute la art. 282 alin. (1), Banca Națională a României, la recomandarea structurii de coordonare, poate impune cerința amortizorului de capital pentru riscul sistemic la nivelul tuturor expunerilor. În situația în care Banca Națională a României decide să impună, la recomandarea structurii de coordonare, un nivel al amortizorului de până la 3% pentru expunerile situate în alte state membre, atunci toate expunerile localizate la nivelul Uniunii Europene fac obiectul aceleași rate a amortizorului respectiv.

Art. 284. -

(1) Înainte de a se stabili sau de a se restabili o cerință de menținere a unui amortizor de capital pentru riscul sistemic de peste 3%, Banca Națională a României transmite o notificare Comisiei Europene, Autorității Bancare Europene, Comitetului European pentru Risc Sistemic și autorităților competente ale statului membru în cauză. În cazul în care cerința amortizorului de capital pentru riscul sistemic se aplică expunerilor situate în state terțe, Banca Națională a României transmite, de asemenea, o notificare autorităților competente ale respectivelor state terțe.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) include o descriere în detaliu a următoarelor elemente:

a) riscul sistemic sau macroprudențial manifestat la nivel național;

b) motivele pentru care dimensiunea riscurilor sistemice sau macroprudențiale prezintă o amenințare la adresa stabilității financiare la nivel național, justificând nivelul cerinței privind amortizorul de capital pentru riscul sistemic;

c) motivele pentru care amortizorul pentru riscul sistemic propus este considerat eficient și adecvat pentru diminuarea intensității riscului;

d) o evaluare, în baza informațiilor disponibile, a potențialului impact, de natură pozitivă sau negativă, manifestat de amortizorul pentru riscul sistemic pe piața unică;

e) justificarea pentru care niciuna dintre măsurile prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excepția art. 458 și 459 din regulamentul menționat, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prezentul regulament nu sunt suficiente, individual sau coroborate, pentru a trata riscul macroprudențial ori sistemic identificat, luând în considerare eficacitatea relativă a acestor măsuri;

f) rata amortizorului de capital pentru riscul sistemic stabilită de Banca Națională a României, la recomandarea structurii de coordonare, și pe care Banca Națională a României intenționează să o impună.

Art. 285. -

Banca Națională a României adoptă măsura propusă în baza actului delegat de autorizare, adoptat de Comisia Europeană, potrivit prevederilor art. 133 alin. (15) din Directiva 2013/36/UE.

Art. 286. -

(1) Pentru expunerile situate în România, precum și pentru cele situate în state terțe, în funcție de nivelul recomandat de structura de coordonare, Banca Națională a României poate stabili sau restabili:

a) o rată a amortizorului de capital pentru riscul sistemic de până la 5%, sub rezerva prevederilor art. 282;

b) o rată a amortizorului de peste 5%, sub rezerva prevederilor art. 284;

c) o rată a amortizorului între 3% și 5%, sub rezerva notificării Comisiei Europene cu privire la această măsură și a așteptării avizului său înainte de adoptarea măsurii. În situația în care Comisia Europeană emite un aviz negativ, Banca Națională a României respectă avizul în cauză sau explică motivele pentru care nu se conformează cu acesta.

(2) În cazul în care un subansamblu al sectorului financiar din România este o filială a cărei societate-mamă este stabilită într-un alt stat membru, Banca Națională a României transmite o notificare autorității competente din statul membru în cauză, precum și Comisiei Europene și Comitetului European pentru Risc Sistemic. În termen de o lună, Comisia Europeană și Comitetul European pentru Risc Sistemic emit o recomandare în privința măsurilor luate în conformitate cu alin. (1) lit. c) și cu prezentul alineat. În cazul în care Banca Națională a României și autoritatea competentă din statul membru respectiv nu sunt de acord, iar avizul este negativ atât din partea Comisiei Europene, cât și din partea Comitetului European pentru Risc Sistemic, Banca Națională a României poate sesiza Autoritatea Bancară Europeană în vederea unei medieri obligatorii în conformitate cu art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 1.093/2010 de instituire a Autorității Bancare Europene. Decizia Băncii Naționale a României de impunere a amortizorului de capital pentru riscul sistemic, la nivelul recomandat de structura de coordonare, nu își produce efectele pentru expunerile în cauză până la luarea unei decizii de către Autoritatea Bancară Europeană.

Art. 287. -

(1) În funcție de nivelul recomandat de structura de coordonare, Banca Națională a României anunță stabilirea cerinței privind amortizorul de capital pentru riscul sistemic prin publicarea pe site-ul propriu. Anunțul include cel puțin următoarele informații:

a) nivelul aplicabil al amortizorului în cauză;

b) instituțiile de credit care fac obiectul cerinței de constituire a amortizorului;

c) o justificare pentru cerința privind amortizorul respectiv;

d) data de la care instituțiile de credit trebuie să aplice nivelul stabilit sau restabilit al amortizorului respectiv și

e) numele țărilor în care sunt situate expunerile pentru care constituirea amortizorului în cauză este recunoscută.

(2) Fără a aduce atingere alin. (1), Banca Națională a României nu include în cadrul anunțului informația solicitată la alin. (1) lit. c) în condițiile în care justificarea în cauză ar putea afecta stabilitatea financiară.

Art. 288. - Puneri în aplicare (2)

(1) În situația în care Banca Națională a României procedează conform art. 281 alin. (1), instituțiile de credit trebuie să mențină, la nivel individual, consolidat și subconsolidat, pe lângă fondurile proprii prevăzute la art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, un amortizor de capital pentru riscul sistemic, constituit din fonduri proprii de nivel 1 de bază de cel puțin 1%, pe baza expunerilor care fac obiectul amortizorului respectiv, în conformitate cu art. 281 alin. (2) din prezentul regulament. Modificări (2)

(2) Instituțiile de credit nu trebuie să utilizeze fondurile proprii de nivel 1 de bază menținute pentru conformarea cu cerința prevăzută la alin. (1), în scopul îndeplinirii oricăreia dintre cerințele prevăzute la art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, la art. 256 și art. 257 din prezentul regulament, precum și nici a oricăreia dintre cerințele impuse în temeiul art. 226 alin. (1) - (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 289. - Puneri în aplicare (2)

În situația în care instituțiile de credit nu îndeplinesc cerința amortizorului de capital pentru riscul sistemic, acestea fac obiectul restricțiilor prevăzute la art. 291 din prezentul regulament. În situația în care aceste restricții nu conduc la o ameliorare acceptabilă a fondurilor proprii de nivel 1 de bază utilizate pentru scopurile constituirii amortizorului pentru riscul sistemic, Banca Națională a României poate iniția măsuri suplimentare, în conformitate cu art. 225 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

SECȚIUNEA a 2-a Recunoașterea ratei amortizorului pentru riscul sistemic

Art. 290. -

(1) Banca Națională a României, la recomandarea structurii de coordonare, poate recunoaște niveluri ale amortizorului pentru riscul sistemic stabilite, în mod similar celor prevăzute la art. 281-289, de autoritățile desemnate/autoritățile competente din alte state membre și le poate impune instituțiilor de credit, persoane juridice române, pentru expunerile pe care acestea le înregistrează în statele membre respective.

(2) În cazul în care procedează conform alin. (1), Banca Națională a României transmite o notificare Comisiei Europene, Autorității Bancare Europene, Comitetului European pentru Risc Sistemic și autorităților competente/autorităților desemnate din statele membre respective.

(3) În decizia de recunoaștere a amortizorului de capital pentru riscul sistemic vor fi luate în considerare informațiile prezentate de autorități competente/desemnate din statele membre respective în mod similar celor prevăzute la art. 282, art. 284 sau art. 286 alin. (1) lit. a) și b) și art. 682 alin. (3).

(4) Banca Națională a României, la recomandarea structurii de coordonare, poate solicita Comitetului European pentru Risc Sistemic să emită o recomandare, conform art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010, pentru unul sau mai multe state membre care pot recunoaște amortizorul de capital pentru riscul sistemic stabilit potrivit dispozițiilor art. 281-289, în vederea aplicării de către instituțiile de credit autorizate în statele membre respective pentru expunerile localizate în România.

CAPITOLUL VI Măsuri de conservare a capitalului

SECȚIUNEA 1 Restricții privind distribuirile

Art. 291. -

(1) Instituțiile de credit care îndeplinesc cerința amortizorului combinat nu trebuie să efectueze distribuiri aferente fondurilor proprii de nivel 1 de bază, în condițiile în care respectivele distribuiri ar conduce la diminuarea fondurilor proprii de nivel 1 de bază la un nivel care ar compromite îndeplinirea cerinței de menținere a amortizorului combinat.

(2) Pentru scopurile alin. (1) și ale art. 292 alin. (1) și (2), în categoria distribuirilor aferente fondurilor proprii de nivel 1 de bază sunt incluse următoarele:

a) plata dividendelor în numerar;

b) distribuirea acțiunilor bonus, achitate parțial sau integral, sau a altor instrumente de capital menționate la art. 26 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

c) răscumpărarea sau achiziția de către instituția de credit a propriilor sale acțiuni sau a altor instrumente de capital menționate la art. 26 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

d) rambursarea sumelor plătite în legătură cu instrumentele de capital menționate la art. 26 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

e) distribuirea elementelor menționate la art. 26 alin. (1) lit. b) -e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

SECȚIUNEA a 2-a Calcularea sumei maxim distribuibile

Art. 292. -

(1) Instituțiile de credit care nu îndeplinesc cerința amortizorului combinat trebuie să calculeze suma maxim distribuibilă conform art. 293 alin. (1) și (2).

(2) Înainte de a calcula suma maxim distribuibilă, instituțiile de credit aflate în situația prevăzută la alin. (1) au interdicția de a iniția oricare dintre următoarele măsuri:

a) efectuarea unei distribuiri aferente fondurilor proprii de nivel 1 de bază;

b) crearea unei obligații de a plăti o remunerație variabilă sau beneficii discreționare de tipul pensiilor sau plata unei remunerații variabile, în condițiile în care instituția de credit și-a asumat obligația de plată într-un moment în care nu îndeplinea cerința amortizorului combinat;

c) efectuarea unor plăți aferente fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar.

(3) O instituție de credit care nu îndeplinește cerința amortizorului combinat are interdicția de a efectua distribuiri, prin oricare din măsurile prevăzute la alin. (2), peste suma maxim distribuibilă.

Art. 293. -

(1) Pentru scopurile art. 292, instituțiile de credit trebuie să calculeze suma maxim distribuibilă ca produs între rezultatul obținut potrivit alin. (3) și factorul calculat în conformitate cu alin. (4).

(2) Instituțiile de credit trebuie să reducă suma maxim distribuibilă prin oricare dintre măsurile menționate la art. 292 alin. (2).

(3) În sensul alin. (1), rezultatul se obține prin parcurgerea următoarelor etape:

a) însumarea următoarelor elemente:

(i) profiturile intermediare neincluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază, în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care au fost generate după cea mai recentă decizie de distribuire a profiturilor sau după inițierea oricăreia dintre măsurile menționate la art. 292 alin. (2);

(ii) profiturile înregistrate la sfârșitul exercițiului financiar, neincluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care au fost generate după cea mai recentă decizie de distribuire a profiturilor sau după inițierea oricăreia dintre măsurile menționate la art. 292 alin. (2);

b) scăderea din suma obținută la lit. a) a valorilor care ar trebui achitate ca impozit dacă respectivele elemente ar fi reținute.

(4) Factorul prevăzut la alin. (1) este determinat după cum urmează:

a) în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menținute de instituția de credit și neutilizate pentru a îndeplini cerința de fonduri proprii prevăzută la art. 92 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, exprimată ca procent din valoarea totală a expunerii la risc în sensul art. 92 alin. (3) din regulamentul menționat, se situează în prima cuartilă, respectiv cea mai scăzută, a amortizorului combinat, factorul este 0;

b) în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menținute de instituția de credit și neutilizate pentru a îndeplini cerința de fonduri proprii prevăzută la art. 92 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, exprimată ca procent din valoarea totală a expunerii la risc în sensul art. 92 alin. (3) din regulamentul menționat, se situează în a doua cuartilă a amortizorului combinat, factorul este 0,2;

c) în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menținute de instituția de credit și neutilizate pentru a îndeplini cerința de fonduri proprii prevăzută la art. 92 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, exprimată ca procent din valoarea totală a expunerii la risc în sensul art. 92 alin. (3) din regulamentul menționat, se situează în a treia cuartilă a amortizorului combinat, factorul este 0,4;

d) în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menținute de instituția de credit și neutilizate pentru a îndeplini cerința de fonduri proprii prevăzută la art. 92 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, exprimată ca procent din valoarea totală a expunerii la risc în sensul art. 92 alin. (3) din regulamentul menționat, se situează în a patra cuartilă, respectiv cea mai ridicată, a amortizorului combinat, factorul este 0,6.

(5) Pentru scopurile alin. (4), limita superioară și limita inferioară a fiecărei cuartile a amortizorului combinat se calculează după cum urmează:

Limita inferioară a cuartilei

Limita superioară a cuartilei

unde:

Qn reprezintă numărul de ordine al respectivei cuartile.

Art. 294. -

Fac obiectul restricțiilor prevăzute de art. 291-295 doar plățile care conduc la o reducere a fondurilor proprii de nivel 1 de bază sau la o reducere a profiturilor, în măsura în care suspendarea unei plăți sau neefectuarea plății nu constituie un eveniment de nerambursare sau o condiție pentru începerea unei proceduri în temeiul cadrului legislativ de insolvență aplicabil instituției de credit.

Art. 295. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să transmită o notificare Băncii Naționale a României în cazul în care nu îndeplinesc cerința amortizorului combinat și intenționează să distribuie oricare din profiturile distribuibile sau să inițieze una dintre măsurile menționate la art. 292 alin. (2).

(2) Pentru scopurile alin. (1), în procesul de notificare, instituțiile de credit trebuie să includă următoarele informații:

a) valoarea fondurilor proprii deținute;

b) valoarea profiturilor intermediare și a profiturilor înregistrate la sfârșitul exercițiului financiar;

c) suma maxim distribuibilă, calculată în conformitate cu art. 293 alin. (1) și (2);

d) valoarea profiturilor distribuibile.

(3) Pentru scopurile alin. (2) lit. a), valoarea fondurilor proprii deținute va fi defalcată după cum urmează:

a) fonduri proprii de nivel 1 de bază;

b) fonduri proprii de nivel 1 suplimentar;

c) fonduri proprii de nivel 2.

(4) Pentru scopurile alin. (2) lit. d), destinațiile pe care vor fi alocate profiturile distribuibile sunt:

a) plăți aferente dividendelor;

b) răscumpărări de acțiuni;

c) plăți aferente instrumentelor incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar;

d) plata unei remunerații variabile sau a unor beneficii discreționare de tipul pensiilor, inclusiv obligațiile de plată nou-asumate de o instituție de credit sau plățile efectuate de aceasta în temeiul unei obligații de plată asumate în momentul în care instituția de credit nu îndeplinea cerința amortizorului combinat.

(5) Instituțiile de credit trebuie să asigure, printr-un proces de formalizare corespunzătoare, calcularea cu acuratețe a valorii profiturilor distribuibile și a sumei maxim distribuibile.

(6) La solicitarea Băncii Naționale a României, instituțiile de credit trebuie să fie capabile să demonstreze acuratețea calculelor prevăzute la alin. (5).

SECȚIUNEA a 3-a Planul de conservare a capitalului

Art. 296. -

(1) Instituția de credit care nu îndeplinește cerința amortizorului combinat trebuie să întocmească și să transmită spre aprobare Băncii Naționale a României un plan de conservare a capitalului, în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care a constatat că nu îndeplinește cerința în cauză, cu excepția cazului în care Banca Națională a României a autorizat un termen mai lung de până la 10 zile.

(2) Banca Națională a României acordă autorizațiile prevăzute la alin. (1) doar în baza situației individuale a unei instituții de credit și ținând seama de amploarea și complexitatea activității instituției de credit.

(3) În planul de conservare prevăzut la alin. (1), instituția de credit trebuie să includă următoarele elemente:

a) estimări ale veniturilor și cheltuielilor, precum și un bilanț previzionat;

b) măsuri de creștere a ratelor de adecvare a capitalului;

c) un plan și un calendar pentru majorarea fondurilor proprii în vederea îndeplinirii integrale a cerinței amortizorului combinat;

d) orice alte informații solicitate de Banca Națională a României pentru a realiza evaluarea prevăzută la alin. (4).

(4) Banca Națională a României evaluează planul de conservare a capitalului întocmit de instituția de credit și îl aprobă doar în măsura în care aceasta consideră că punerea în aplicare a acestui plan poate conduce la menținerea sau majorarea capitalului cu un nivel suficient, care să permită instituției de credit să îndeplinească cerința amortizorului combinat într-un termen pe care Banca Națională a României îl consideră adecvat.

(5) În situația în care Banca Națională a României nu aprobă planul de conservare a capitalului în conformitate cu alin. (4), aceasta poate aplica fie una dintre măsurile de mai jos, fie pe amândouă:

a) impune instituției de credit majorarea fondurilor proprii până la un anumit nivel, urmând un calendar precis;

b) își exercită competențele prevăzute la art. 226 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în vederea impunerii unor restricții mai stricte decât cele prevăzute la art. 291-295 din prezentul regulament privind distribuirile din profit.

TITLUL V Supravegherea pe bază consolidată

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 297. -

Fac obiectul supravegherii pe bază consolidată de către Banca Națională a României următoarele instituții de credit, persoane juridice române:

a) o instituție de credit-mamă la nivelul României sau o instituție de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, autorizată de Banca Națională a României;

b) o instituție de credit autorizată de Banca Națională a României, care are ca societate-mamă o societate financiară holding-mamă la nivelul României sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul României ori o societate financiară holding-mamă la nivelul altui stat membru sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul altui stat membru ori o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene, fără ca, în aceste din urmă patru cazuri, societatea-mamă să mai aibă ca filiale alte instituții în statele membre;

c) o instituție de credit autorizată de Banca Națională a României, care are ca societate-mamă înființată în România o societate financiară holding-mamă la nivelul României sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul României ori o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene și care este societate-mamă pentru cel puțin încă o instituție autorizată într-un alt stat membru;

d) o instituție de credit autorizată de Banca Națională a României care, împreună cu instituțiile de credit autorizate în două sau mai multe state membre, au ca societăți-mamă aceleași societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte având sediul social în state membre diferite, existând o instituție de credit filială în fiecare dintre aceste state, iar dintre aceste filiale, instituția de credit, persoană juridică română, are cel mai mare total al activului bilanțier;

e) o instituție de credit autorizată de Banca Națională a României, care are ca societate-mamă o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă care este societate-mamă și pentru cel puțin o altă instituție autorizată în oricare alt stat membru, niciuna dintre aceste instituții nefiind autorizată în statul membru în care este înființată societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă, iar dintre aceste filiale instituția de credit autorizată în România are cel mai mare total al activului bilanțier; această instituție de credit este considerată, pentru scopurile supravegherii pe bază consolidată, instituție de credit controlată de o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau de către o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene.

Art. 298. -

Fac obiectul supravegherii pe bază subconsolidată de către Banca Națională a României instituțiile de credit, filiale în România, dacă ele însele sau societățilemamă ale acestora, în cazul în care acestea sunt societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte, au într-un stat terț o filială instituție, instituție financiară sau societate de administrare a activelor ori dețin o participație în astfel de entități și supravegherea pe bază consolidată este exercitată de Banca Națională a României, potrivit dispozițiilor art. 176 alin. (1) lit. c), d) sau e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL II Nivelul de aplicare a cerințelor prudențiale în condițiile exercitării supravegherii pe bază consolidată

SECȚIUNEA 1 Cerințe prudențiale aplicabile pe bază consolidată instituțiilor de credit-mamă la nivelul României, respectiv instituțiilor de credit, persoane juridice române, care sunt controlate de o societate financiară holding-mamă la nivelul României sau la nivelul unui alt stat membru sau de o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul României sau la nivelul unui alt stat membru și care sunt supuse supravegherii pe bază consolidată exercitate de Banca Națională a României

Art. 299. -

Fără a se aduce atingere obligațiilor de respectare a cerințelor prudențiale pe bază individuală, conform prevederilor art. 307 din prezentul regulament, instituțiile de credit-mamă la nivelul României trebuie să îndeplinească, în măsura și în modul indicate la partea I, titlul II, capitolul II, secțiunile 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pe bază consolidată, în plus față cerințele prevăzute de art. 11 (1) din același regulament, obligațiile referitoare la procesul intern de adecvare a capitalului la riscuri, prevăzute la art. 148 și 149 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 300. -

(1) Fără a se aduce atingere obligațiilor de respectare a cerințelor prudențiale pe bază individuală, potrivit prevederilor art. 307 din prezentul regulament, instituțiile de credit, persoane juridice române, controlate de o societate financiară holding-mamă la nivelul României sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul României, trebuie să îndeplinească, în măsura și în modul indicate la partea I, titlul II, capitolul II, secțiunile 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pe baza situației consolidate a respectivei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte, în plus față de cerințele prevăzute de art. 11 (2) din același regulament, obligațiile referitoare la procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, prevăzute la art. 148 și 149 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În cazul în care mai multe instituții de credit, persoane juridice române și din alte state membre, sunt controlate de o societate financiară holding-mamă la nivelul unui stat membru sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul unui stat membru, prevederile alin. (1) se aplică numai instituției de credit care este supravegheată pe bază consolidată de către Banca Națională a României, potrivit prevederilor art. 297 din prezentul regulament.

Art. 301. -

(1) Instituțiile de credit-mamă la nivelul României și instituțiile de credit, persoane juridice române, care sunt filiale ale societăților financiare holding-mamă la nivelul României sau la nivelul unui alt stat membru sau ale societăților financiare holding mixte-mamă la nivelul României sau la nivelul unui alt stat membru și care sunt supuse supravegherii pe bază consolidată exercitate de Banca Națională a României, trebuie să îndeplinească, pe bază consolidată, în plus față de cerințele prevăzute de art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, obligațiile referitoare la cadrul de administrare, procesele de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor, mecanismele de control intern, precum și politicile și practicile de remunerare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prezentul regulament, pentru a se asigura că sistemele, procesele și mecanismele lor sunt coerente și integrate la nivel de grup și că pot fi furnizate orice date și informații relevante pentru obiectivele supravegherii.

(2) Instituțiile de credit prevăzute la alin. (1) trebuie să implementeze sistemele, procesele și mecanismele prevăzute la respectivul alineat și în cadrul filialelor care nu se supun cerințelor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și prezentului regulament. Și în acest caz sistemele, procesele și mecanismele trebuie să fie coerente și integrate la nivel de grup și filialele respective trebuie să fie capabile să furnizeze orice date și informații relevante pentru obiectivele supravegherii.

(3) Cerințele prevăzute la alin. (2) ce privesc filialele care nu fac obiectul cerințelor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și prezentului regulament nu se aplică dacă instituția de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene sau instituția de credit controlată de o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau de o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene demonstrează Băncii Naționale a României că aplicarea acestor cerințe este contrară prevederilor legale din statul terț unde filiala își are sediul.

Art. 302. -

Dacă instituțiile de credit-mamă la nivelul României, respectiv instituțiile de credit, persoane juridice române, care sunt filiale ale societăților financiare holding-mame la nivelul României sau la nivelul unui alt stat membru și care sunt supuse supravegherii la nivel consolidat exercitate de Banca Națională a României, sunt filiale de natura celor prevăzute de art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, atunci trebuie să facă publice, la nivel consolidat la nivelul României, informațiile prevăzute la art. 13 din regulamentul anterior menționat.

SECȚIUNEA a 2-a Cerințe prudențiale aplicabile pe bază consolidată instituțiilor de credit, persoane juridice române, societăți-mamă la nivelul Uniunii Europene, respectiv controlate de o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau de o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene și supuse supravegherii pe bază consolidată exercitate de Banca Națională a României

Art. 303. -

(1) Fără a se aduce atingere obligațiilor de respectare a cerințelor prudențiale pe bază individuală, potrivit prevederilor art. 307 din prezentul regulament, instituțiile de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, persoane juridice române, trebuie să îndeplinească, în măsura și în modul indicate la partea I, titlul II, capitolul II, secțiunile 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pe bază consolidată, în plus față de cerințele prevăzute de art. 11 (1) și (3) și art. 13 din același regulament, obligațiile referitoare la procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri prevăzute la art. 148 și 149 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Fără a se aduce atingere obligațiilor de respectare a cerințelor prudențiale pe bază individuală, potrivit prevederilor art. 307 din prezentul regulament, instituțiile de credit, persoane juridice române, controlate de o societate financiară holdingmamă la nivelul Uniunii Europene sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene, trebuie să îndeplinească, în măsura și în modul indicate la partea I, titlul II, capitolul II, secțiunile 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pe baza situației consolidate a respectivei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte, în plus față de cerințele prevăzute de art. 11 (2) și (3) și art. 13 din același regulament, obligațiile referitoare la procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, prevăzute la art. 148 și 149 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 304. -

(1) Instituțiile de credit-mamă la nivelul României și instituțiile de credit, persoane juridice române, care sunt filiale ale societăților financiare holding-mamă la nivelul României sau la nivelul unui alt stat membru sau ale societăților financiare holding mixte-mamă la nivelul României sau la nivelul unui alt stat membru și care sunt supuse supravegherii pe bază consolidată exercitate de Banca Națională a României, trebuie să îndeplinească, pe bază consolidată, în plus față de cerințele prevăzute de art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, obligațiile referitoare la cadrul de administrare, procesele de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor, mecanismele de control intern, precum și politicile și practicile de remunerare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prezentul regulament, pentru a se asigura că sistemele, procesele și mecanismele lor sunt coerente și integrate la nivel de grup și că pot fi furnizate orice date și informații relevante pentru obiectivele supravegherii.

(2) Instituțiile de credit prevăzute la alin. (1) trebuie să implementeze sistemele, procesele și mecanismele prevăzute la respectivul alineat și în cadrul filialelor care nu se supun cerințelor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și prezentului regulament. Și în acest caz sistemele, procesele și mecanismele trebuie să fie coerente și integrate la nivel de grup și filialele respective trebuie să fie capabile să furnizeze orice date și informații relevante pentru obiectivele supravegherii.

(3) Cerințele prevăzute la alin. (2), ce privesc filialele care nu fac obiectul cerințelor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și prezentului regulament, nu se aplică dacă instituția de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene sau instituția de credit controlată de o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau de o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene demonstrează Băncii Naționale a României că aplicarea acestor cerințe este contrară prevederilor legale din statul terț unde filiala își are sediul.

SECȚIUNEA a 3-a Cerințe prudențiale aplicabile grupurilor din România care nu sunt subgrupuri ale unor grupuri europene

Art. 305. -

În plus față de prevederile secțiunii 1 a prezentului capitol, instituțiile de credit-mamă la nivelul României, care nu sunt filiale ale unei instituții de credit sau ale unei societăți financiare holding, societăți-mamă la nivelul Uniunii Europene, și ale căror filiale și participații în instituții, instituții financiare, societăți de administrare a activelor și societăți prestatoare de servicii auxiliare, sunt exclusiv persoane juridice române, trebuie să îndeplinească, în măsura și în modul indicate la partea I, titlul II, capitolul II, secțiunile 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pe bază consolidată, cerințele de publicare prevăzute de partea a opta din respectivul regulament. Aceleași cerințe se aplică și în cazul instituțiilor de credit, persoane juridice române, supravegheate pe bază consolidată de Banca Națională a României și controlate de o societate financiară holding la nivelul României sau la nivelul altui stat membru, care nu este o filială a unei instituții de credit sau a unei societăți-financiare holding, societăți-mamă la nivelul Uniunii Europene, și ale cărei filiale sau participații în instituții, instituții financiare, societăți de administrare a activelor și societăți prestatoare de servicii auxiliare sunt exclusiv persoane juridice române.

SECȚIUNEA a 4-a Cerințe prudențiale aplicabile în cazul supravegherii pe bază subconsolidată exercitată de Banca Națională a României

Art. 306. -

(1) Instituțiile de credit, filiale în România, care fac obiectul supravegherii pe bază subconsolidată de către Banca Națională a României, potrivit prevederilor art. 298 din prezentul regulament, trebuie să respecte, la nivel subconsolidat, în plus față de cerințele prevăzute de art. 22 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, obligațiile referitoare la procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, prevăzute la art. 148 și 149 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Instituțiile de credit, filiale în România, care fac obiectul supravegherii pe bază subconsolidată de către Banca Națională a României potrivit prevederilor art. 298 din prezentul regulament, trebuie să îndeplinească, pe bază subconsolidată, în plus față de cerințele prevăzute de art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, obligațiile referitoare la cadrul de administrare, procesele de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor, mecanismele de control intern, precum și politicile și practicile de remunerare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prezentul regulament, pentru a se asigura că sistemele, procesele și mecanismele lor sunt coerente și integrate la nivel de grup și că pot fi furnizate orice date și informații relevante pentru obiectivele supravegherii.

(3) Instituțiile de credit prevăzute la alin. (2) trebuie să implementeze sistemele, procesele și mecanismele prevăzute la respectivul alineat și în cadrul filialelor care nu se supun cerințelor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și prezentului regulament. Și în acest caz sistemele, procesele și mecanismele trebuie să fie coerente și integrate la nivel de grup și filialele respective trebuie să fie capabile să furnizeze orice date și informații relevante pentru obiectivele supravegherii.

(4) Cerințele prevăzute la alin. (3), ce privesc filialele care nu fac obiectul cerințelor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și prezentului regulament, nu se aplică dacă instituția de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene sau instituția de credit controlată de o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau de o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene demonstrează Băncii Naționale a României că aplicarea acestor cerințe este contrară prevederilor legale din statul terț unde filiala își are sediul.

SECȚIUNEA a 5-a Cerințe prudențiale aplicabile pe bază individuală în contextul exercitării supravegherii pe bază consolidată

Art. 307. -

Fiecare instituție de credit, persoană juridică română, societate-mamă la nivelul României sau la nivelul Uniunii Europene, respectiv fiecare instituție de credit, persoană juridică română, controlată de o societate financiară holdingmamă la nivelul României sau la nivelul Uniunii Europene sau de o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul României sau la nivelul Uniunii Europene, în situațiile în care supravegherea pe bază consolidată este exercitată de Banca Națională a României, trebuie să îndeplinească, pe bază individuală, în plus față de cerințele prevăzute de art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excepțiile prevăzute de respectivul articol, obligațiile referitoare la cadrul de administrare, procesele de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor, mecanismele de control intern, precum și politicile și practicile de remunerare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prezentul regulament.

Art. 308. -

(1) Fiecare instituție de credit, persoană juridică română, alta decât cea prevăzută la art. 307, trebuie să îndeplinească pe bază individuală, în plus față de cerințele prevăzute de art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excepțiile prevăzute de respectivul articol, obligațiile referitoare la cadrul de administrare, procesele de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor, mecanismele de control intern, precum și politicile și practicile de remunerare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prezentul regulament.

(2) Fiecare instituție de credit, care nu este nici filială în România, nici societate-mamă, precum și orice instituție de credit care nu este inclusă în aria de cuprindere a consolidării prudențiale potrivit art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, trebuie să îndeplinească pe bază individuală obligațiile menționate la art. 148 și art. 149 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.

Art. 309. -

Dacă instituțiile de credit, persoane juridice române, sunt filiale de natura celor prevăzute de art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dar nu sunt supuse supravegherii la nivel consolidat exercitate de Banca Națională a României, atunci trebuie să facă publice la nivel individual informațiile prevăzute la art. 13 din regulamentul anterior menționat.

SECȚIUNEA a 6-a Cerințe prudențiale aplicabile la nivel individual instituțiilor de credit, persoane juridice române, care au ca societate-mamă o firmă de investiții

Art. 310. -

Instituțiile de credit, persoane juridice române, filiale ale unei firme de investiții-mamă la nivelul României, la nivelul altui stat membru sau la nivelul Uniunii Europene trebuie să respecte la nivel individual cerințele prudențiale prevăzute la art. 308 și la art. 309 din prezentul regulament, care se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL III Aria de cuprindere a consolidării prudențiale

Art. 311. -

În situația consolidată a societății-mamă, întocmită în scop prudențial, ce stă la baza calculului elementelor necesare în vederea respectării cerințelor prudențiale pe bază consolidată sau subconsolidată, prevăzute în capitolul II, se includ, potrivit metodelor de consolidare prevăzute de art. 18 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, filialele și participațiile în instituții, instituții financiare sau societăți prestatoare de servicii auxiliare, persoane juridice române sau străine.

CAPITOLUL IV Tranzacțiile intragrup cu societățile holding cu activitate mixtă

Art. 312. -

(1) Instituțiile de credit, persoane juridice române, filiale ale unei societăți holding cu activitate mixtă, trebuie să dispună de procese de administrare a riscurilor și de mecanisme de control intern adecvate, inclusiv de proceduri contabile și de raportare riguroase, pentru a identifica, măsura, monitoriza și controla în mod corespunzător tranzacțiile acestora cu societatea holding cu activitate mixtă și filialele acesteia.

(2) Instituțiile de credit trebuie să raporteze Băncii Naționale a României, trimestrial, în termen de 10 zile de la data încheierii perioadei pentru care se întocmește raportarea, orice tranzacție semnificativă cu entitățile prevăzute la alin. (1), alta decât cea care este raportată ca expunere mare potrivit art. 394 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Prin tranzacție semnificativă se înțelege orice tranzacție care depășește 5% din fondurile proprii ale instituției de credit.

(3) Procedurile prevăzute la alin. (1) și tranzacțiile semnificative vor fi supuse supravegherii de către Banca Națională a României.

CAPITOLUL V Cerințe de publicare specifice

Art. 313. -

Banca Națională a României poate impune unei instituții de credit, persoană juridică română, societate-mamă la nivelul României sau la nivelul Uniunii Europene să publice anual, fie integral, fie prin trimiteri la informații echivalente, o descriere a structurii juridice, precum și de guvernanță și organizatorice a grupului de instituții, incluzând informații privind entitățile între care există legături strânse, precum și în ceea ce privește cadrul formal de administrare a activității.

TITLUL VI Aprobarea utilizării modelelor interne de rating pentru riscul de credit

Art. 314. -

Pentru scopul aplicării prezentului titlu, expresia model obținut de la un furnizor extern semnifică un model - sau părți ale unui model - utilizat de către o instituție de credit și elaborat de către o terță parte independentă, care folosește anumite date de intrare pentru a aloca expunerile pe anumite clase de rating sau grupe de risc ori pentru a estima anumiți parametri de risc.

CAPITOLUL I Solicitarea aprobării

SECȚIUNEA 1 Aspecte generale

Art. 315. -

În vederea obținerii aprobării Băncii Naționale a României pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating în scopurile calculării valorii ponderate la risc a expunerilor, instituția de credit trebuie să furnizeze acesteia o prezentare de ansamblu a modelelor interne de rating pe care instituția de credit/instituțiile le utilizează sau intenționează să le utilizeze, a modului în care acestea vor fi implementate în politicile și procedurile instituției de credit/instituțiilor, precum și informații detaliate cu privire la construirea și calibrarea modelelor, baza de date, mediul tehnologic, politicile și procedurile asociate, inclusiv mediul de control al instituției de credit/instituțiilor.

Art. 316. -

(1) În sensul art. 315, instituția de credit trebuie să transmită Băncii Naționale a României, pe lângă cererea de aprobare, o documentație care să cuprindă cel puțin următoarele componente:

a) documentația privind sistemele de rating utilizate sau planificate - incluzând modelele utilizate;

b) documentația privind mediul de control al sistemelor de rating, procedurile de implementare și infrastructura aferentă tehnologiei informației (IT);

c) planul de implementare - inclusiv implementarea graduală - și detalii privind utilizarea parțială permanentă;

d) documentația privind autoevaluarea, însoțită de un raport al auditului intern cu privire la conformitatea cu cerințele Secțiunii a 6-a din prezentul capitol.

(2) Documentația indicată la alin. (1) reprezintă documentație-suport și trebuie să conțină, cu excepția cazurilor în care se indică altfel, informații generale privind implementarea abordării bazate pe modele interne de rating alese.

(3) Documentația indicată la alin. (1) trebuie să ofere un rezumat al practicilor curente sau planificate ale instituției de credit/instituțiilor suficient de detaliat pentru a permite Băncii Naționale a României să facă o evaluare inițială asupra solicitării acesteia/acestora și să stabilească, pe baza riscurilor identificate, un plan pentru o evaluare mai aprofundată.

SECȚIUNEA a 2-a Cererea de aprobare

Art. 317. -

Cererea de aprobare trebuie să precizeze faptul că instituția de credit/instituțiile solicită, respectiv solicită împreună aprobarea de a utiliza, pentru scopurile calculării valorii ponderate la risc a expunerilor, abordarea bazată pe modele interne de rating aleasă, avându-se în vedere detaliile furnizate în documentația-suport.

SECȚIUNEA a 3-a Documentația privind sistemele de rating

Art. 318. -

Documentația privind sistemele de rating trebuie să includă cel puțin următoarele:

a) o listă cu toate documentele interne deținute de către instituția de credit/instituții, aflate la baza procesului său/lor de validare și pe care aceasta/acestea le consideră relevante pentru solicitare, inclusiv o descriere succintă a conținutului respectivelor documente;

b) un plan al modelelor ce vor fi utilizate de către instituția de credit/instituții pentru fiecare portofoliu - respectiv o situație în care sunt explicate care sunt expunerile, entitățile juridice și localizările geografice acoperite sau care vor fi acoperite de către fiecare sistem de rating;

c) o descriere generală a fiecărui model - aceasta poate cuprinde o descriere a tipurilor de date utilizate, definițiile, clasificările și metodologiile utilizate, precum și unele evaluări cantitative și calitative;

d) o documentație care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 175 alin. (1) și la art. 179 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, acoperind următoarele domenii:

(i) detaliile conceptuale și operaționale ale sistemelor de rating;

(ii) modificările importante aduse procesului de rating al riscului;

(iii) definițiile stării de nerambursare și pierderii;

(iv) documentația aferentă modelelor statistice și altor metode mecanice, cu respectarea cerințelor art. 440;

(v) utilizarea modelelor obținute de la furnizori terță parte;

(vi) diferențele, dacă există, dintre parametrii utilizați pentru calcularea cerințelor de capital reglementate și parametrii utilizați pentru scopuri interne;

e) o descriere pe scurt a abordării cu privire la simulările de criză aferente riscului de credit - modul de îndeplinire a cerințelor art. 177 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în particular conceperea simulării de criză prevăzute la art. 177 alin. (2) din același regulament și impactul potențial asupra cerințelor totale de capital pentru riscul de credit;

f) dacă este cazul, documentația ce conține informațiile referitoare la aspectele enumerate la art. 429 alin. (1);

g) formularele de raportare specificate la art. 344 alin. (2).

Art. 319. -

Instituția de credit trebuie să transmită Băncii Naționale a României orice documentație suplimentară privind sistemele de rating, solicitată de către aceasta fie odată cu cererea de aprobare, fie ulterior.

SECȚIUNEA a 4-a Mediul de control

Art. 320. -

(1) Documentația privind mediul de control, procedurile de implementare și infrastructura IT trebuie să includă cel puțin următoarele:

a) o prezentare de ansamblu a cadrului de administrare a activității instituției de credit/instituțiilor - respectiv rolul și responsabilitățile organului de conducere, funcțiile comitetelor implicate în administrarea activității, rolul și independența funcției de administrare a riscului de credit și rolul funcției de audit intern -, în măsura în care nu s-au raportat aceste informații Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere, potrivit prevederilor titlului II capitolul I din prezentul regulament;

b) utilizarea planificată a diferitelor sisteme de rating - modul concret în care instituția de credit/instituțiile intenționează să utilizeze în activitatea curentă diferitele modele -, respectiv documentația prevăzută la art. 343;

c) modul de îndeplinire a testului de experiență prevăzut la art. 145 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și, dacă este cazul, a testului de experiență prevăzut la art. 145 alin. (2) din regulamentul menționat;

d) documentația cu privire la standardele de calitate a datelor, specificată la art. 453;

e) procesul de alocare a ratingurilor, inclusiv documentația ce conține informațiile prevăzute la art. 172 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și frecvența cu care sunt efectiv corectate - overridden - rezultatele procesului de alocare pe clase de rating și pe grupe de risc;

f) responsabilitățile părților implicate în modelare;

g) o prezentare de ansamblu a procesului de validare a sistemelor de rating, împreună cu documentațiile prevăzute la art. 185 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

h) informații generale privind structura IT a instituției de credit/instituțiilor, în măsura în care vizează abordarea bazată pe modele interne de rating;

i) dacă este cazul, rapoartele auditului intern.

(2) Instituția de credit trebuie să transmită Băncii Naționale a României orice documentație suplimentară privind implementarea sistemelor de rating, solicitată de către aceasta ulterior depunerii cererii de aprobare.

SECȚIUNEA a 5-a Planul de implementare

Art. 321. -

(1) Instituția de credit trebuie să pregătească un plan adecvat de implementare, care să acopere perioada de timp până la obținerea aprobării și perioada de implementare graduală - respectiv implementarea ulterioară obținerii aprobării inițiale -, și să îl furnizeze Băncii Naționale a României ca parte a documentației-suport.

(2) Planul de implementare reprezintă un angajament din partea instituției de credit/instituțiilor de a implementa abordarea bazată pe modele interne de rating, la datele specificate, în ceea ce privește toate sistemele de rating pentru care solicită aprobare de utilizare a abordării bazate pe modele interne de rating.

(3) Planul de implementare - inclusiv implementarea graduală - trebuie să fie descompus cel puțin pe clasele de expuneri reglementate, pe unități operaționale și, dacă este cazul, pe parametrii abordării bazate pe modele interne de rating care trebuie estimați. Instituția de credit trebuie să dispună de norme interne cuprinzând prevederi detaliate referitoare la planificarea în timp și conținutul pentru combinațiile dintre elementele menționate anterior, în particular pentru următoarele:

a) elaborarea metodologiei de rating;

b) pregătirea conceptului tehnic pentru implementarea IT a metodologiei de rating;

c) implementarea IT;

d) instruirea personalului, inclusiv a personalului organului de conducere;

e) tranziția de la sistemul de rating existent la noul sistem de rating pe baza activității curente, dacă este realizată o tranziție;

f) aprobarea internă formală a noului sistem de rating și implementarea ca și "sistemul de rating" al instituției de credit/instituțiilor.

(4) În cazul cererilor de aprobare depuse împreună de mai multe instituții, instituția de credit trebuie să asigure aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin. (3) de către celelalte instituții din cadrul grupului din care aceasta face parte și împreună cu care solicită aprobarea.

(5) Instituția de credit trebuie să furnizeze o listă cu toate portofoliile care urmează să fie exceptate permanent de la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating. Portofoliile exceptate trebuie să fie cuantificate într-un mod cuprinzător - cum ar fi numărul contrapartidelor importante, valoarea agregată a expunerilor și valoarea ponderată la risc a expunerilor, calculate potrivit prevederilor părții a 3-a, titlul II, capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

SECȚIUNEA a 6-a Autoevaluarea

Art. 322. -

(1) Instituția de credit trebuie să desfășoare o autoevaluare a stadiului de conformitate cu standardele și cerințele minime prevăzute de partea a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) Instituția de credit trebuie să stabilească un plan de acțiuni pentru remedierea lipsurilor și deficiențelor identificate și o planificare pentru obținerea conformității.

(3) În cazul cererilor de aprobare depuse împreună de mai multe instituții, instituția de credit trebuie să asigure aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin. (1) și (2) de către celelalte instituții din cadrul grupului din care aceasta face parte și împreună cu care solicită aprobarea.

Art. 323. -

(1) Autoevaluarea trebuie să înceapă cu o evaluare globală, dintr-o perspectivă consolidată, a modului în care diversele modele se îmbină și se potrivesc în cadrul instituției de credit/instituțiilor sau al grupului, evaluare globală ce trebuie să se refere la gradul de adecvare a structurii organizatorice din perspectiva cadrului de administrare a activității, gradul de adecvare a resurselor alocate sistemului de rating, comparabilitatea în cadrul grupului cu privire la date și metodologie, coerența în organizarea IT.

(2) Autoevaluarea trebuie să acopere, de asemenea, toate aspectele sistemului de rating: metodologie, calitatea datelor, procedurile de validare cantitativă și calitativă, cadrul de administrare a activității și mediul tehnologic.

(3) Autoevaluarea poate fi realizată de către personalul aferent unei funcții independente de evaluare a riscului, cu sprijinul, în cazul în care este necesar, al auditorilor interni.

(4) Documentația privind autoevaluarea trebuie să includă o descriere a procesului de autoevaluare desfășurat, lipsurile și deficiențele identificate, inclusiv aprecierea instituției de credit/instituțiilor cu privire la importanța acestora, planul de acțiuni pentru remedierea lipsurilor și deficiențelor identificate și planificarea pentru obținerea conformității.

SECȚIUNEA a 7-a Alte aspecte privind cererea de aprobare

Art. 324. -

(1) Cererea de aprobare trebuie semnată de către un membru executiv al organului de conducere al fiecărei entități juridice dintre cele care solicită aprobarea, membru care este împuternicit să angajeze legal entitatea respectivă.

(2) Semnatarul sau, după caz, semnatarii trebuie să confirme în cadrul cererii de aprobare că documentația-suport reprezintă un rezumat adevărat și just al subiectelor acoperite. Prin rezumat se înțelege faptul că documentația furnizează doar o prezentare pe scurt a principalelor aspecte ale subiectului în cauză, prin adevărat, faptul că informațiile cuprinse în rezumat nu sunt false sau nu induc în eroare, iar prin just, faptul că informațiile redau un rezumat de ansamblu rezonabil, fără a omite aspecte semnificative.

Art. 325. -

(1) Cererea de aprobare trebuie redactată în limba română.

(2) Documentația-suport trebuie întocmită într-o limbă/limbi stabilită/stabilite de comun acord între Banca Națională a României, autoritățile competente din țările gazdă și instituția de credit/instituții. Pentru documentele redactate într-o limbă străină se va prezenta și traducerea legalizată în limba română a acestora. Pentru documentele redactate într-o limbă de circulație internațională, Banca Națională a României poate excepta, de la caz la caz, aplicarea cerinței privind traducerea legalizată.

Art. 326. -

(1) În cazul în care instituția de credit nu furnizează Băncii Naționale a României documentația prevăzută la art. 316 fie odată cu depunerea cererii de aprobare, fie ulterior depunerii acesteia sau dacă cererea de aprobare și/sau documentația-suport, transmise/transmisă acesteia de către instituția de credit, nu îndeplinesc cerințele stabilite la art. 315-321, art. 323 alin. (4), art. 324 și art. 325, solicitarea instituției de credit/instituțiilor este considerată incompletă de către Banca Națională a României.

(2) Banca Națională a României și, după caz, celelalte autorități competente implicate efectuează o evaluare preliminară a întregii solicitări - respectiv cerere de aprobare și documentație-suport - imediat ce o astfel de solicitare este primită de către aceasta. Banca Națională a României notifică instituției de credit caracterul complet al solicitării.

Art. 327. -

(1) În cazul cererilor de aprobare formulate în condițiile prevăzute la art. 20 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și în condițiile în care Banca Națională a României este autoritatea responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, perioada de 6 luni stabilită la art. 20 alin. (2) din regulamentul menționat începe de la data primirii de către Banca Națională a României a unei solicitări - respectiv cerere de aprobare și documentație-suport - complete din perspectiva prezentului regulament.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), Banca Națională a României confirmă începerea curgerii termenului de 6 luni.

CAPITOLUL II Standarde pentru îndeplinirea cerințelor minime prevăzute în partea a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013

SECȚIUNEA 1 Utilizarea parțială permanentă și implementarea graduală

1.1 Implementarea graduală

Art. 328. -

La momentul solicitării aprobării Băncii Naționale a României de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating, instituțiile de credit trebuie să fi acoperit prin abordarea propusă cel puțin 50% atât din valoarea totală a expunerilor, cât și din valoarea totală ponderată la risc a expunerilor. Efectuarea calculelor se realizează potrivit prevederilor părții a 3-a, titlul II, capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru expunerile acoperite prin abordarea standard, respectiv potrivit prevederilor capitolului 3 al titlului II din regulamentul menționat, pentru expunerile acoperite prin abordarea bazată pe modele interne de rating. Pentru calcularea nivelului de acoperire, finanțările specializate tratate potrivit abordării prevăzute la art. 153 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pot fi considerate de către instituția de credit ca expuneri pentru care este aplicată abordarea bazată pe modele interne de rating propusă.

Art. 329. -

În cazul în care instituțiile de credit doresc să recurgă la implementarea graduală a abordării bazate pe modele interne de rating, acestea trebuie să elaboreze un plan de implementare credibil și fezabil cu privire la acoperirea inițială a expunerilor - acoperirea la momentul obținerii aprobării din partea Băncii Naționale a României de a utiliza abordarea respectivă - și la ritmul implementării graduale.

Art. 330. -

(1) Politica de implementare graduală a instituției de credit trebuie să precizeze cel puțin orizontul de timp pe parcursul căruia este realizată implementarea graduală, precum și secvențialitatea de desfășurare a acesteia.

(2) Stabilirea unei perioade de timp în care să se realizeze implementarea graduală trebuie să aibă în vedere capacitatea reală a instituției de credit de a trece la utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating, precum și acoperirea prin această abordare, cât mai curând posibil, a activităților de bază ale instituției de credit și a determinanților de risc de credit principal.

(3) Orizontul de timp trebuie să fie suficient de redus, pentru a se evita implementarea abordării bazate pe modele interne de rating pe o perioadă de timp prelungită nejustificat, și suficient de lung, pentru a se asigura calitatea datelor, a metodologiei și a rezultatelor.

(4) Implementarea graduală trebuie finalizată în termen de 5 ani de la data obținerii aprobării de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating propusă, indiferent de tipul de abordare bazată pe modele interne de rating pe care instituția de credit dorește să îl implementeze.

Art. 331. -

(1) Secvențialitatea claselor de expuneri în planul de implementare graduală a abordării bazate pe modele interne de rating trebuie să se bazeze pe importanța portofoliilor - portofoliile cele mai importante, respectiv portofoliile care reprezintă activitățile de bază ale instituției de credit trebuie introduse primele în planul de implementare graduală.

(2) Secvențialitatea claselor de expuneri în planul de implementare graduală a abordării bazate pe modele interne de rating este aleasă de către instituția de credit.

(3) Pe măsură ce fiecare portofoliu al instituției de credit este supus, potrivit documentației ce însoțește cererea de aprobare, procesului de implementare graduală, nu este necesară formularea de către instituția de credit respectivă a unei noi cereri de aprobare, cu excepția cazurilor specificate la art. 335.

Art. 332. -

Anterior trecerii la implementarea graduală a abordării bazate pe modele interne de rating pentru clasele de expuneri, instituțiile de credit trebuie să desfășoare o autoevaluare a îndeplinirii cerințelor prevăzute de partea a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Art. 333. -

(1) Pe parcursul perioadei de implementare graduală, instituțiile de credit pot fi solicitate, de la caz la caz:

a) să informeze Banca Națională a României cu privire la planurile și progresele întreprinse în ceea ce privește practicile de cuantificare și administrare a riscului;

b) să informeze în timp util Banca Națională a României atunci când, conform planului de implementare graduală, sunt pregătite să utilizeze un sistem de rating pentru scopurile calculării cerințelor de capital reglementate pentru o clasă de expuneri sau unitate operațională adițională;

c) să informeze în timp util Banca Națională a României cu privire la intenția lor de a supune procesului de implementare graduală o clasă de expuneri. Instituțiile de credit pot fi solicitate, de asemenea, ca înainte de a începe să utilizeze sistemul de rating pentru clasa respectivă să primească permisiune explicită de la Banca Națională a României sau

d) să îndeplinească o combinație a cerințelor exprimate la lit. a), b) și c).

(2) Pentru scopurile alin. (1), Banca Națională a României va specifica, în cadrul documentului prin care se comunică decizia cu privire la cererea de aprobare, cerințele, dintre cele enumerate la alineatul menționat, care trebuie îndeplinite de către instituția de credit.

Art. 334. -

Modificări ale planului de implementare graduală aprobat pot fi permise numai în cazul în care au loc modificări importante ale mediului de afaceri, cum ar fi modificări ale strategiei - fie ca urmare a modificării structurii acționariatului sau a organului de conducere, fie ca urmare a unei noi orientări a activității -, fuziuni și achiziții, iar respectivele modificări sunt justificate în mod corespunzător de către instituția de credit.

Art. 335. - Derogări (1)

(1) În sensul art. 334, în cazul unei modificări a strategiei, dacă nu există motive întemeiate pentru amânare, orizontul de timp pentru perioada de implementare graduală trebuie să rămână același, dar secvențialitatea implementării graduale poate fi modificată.

(2) În sensul art. 334, în cazul în care o instituție de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating achiziționează o instituție de credit care nu utilizează o astfel de abordare, instituției de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating i se poate solicita de către Banca Națională a României, de la caz la caz, să formuleze o nouă cerere de aprobare, cu o nouă politică de utilizare parțială și de implementare graduală, sau i se poate solicita să furnizeze Băncii Naționale a României un plan de aducere a întregii instituții de credit la starea de conformitate cu prevederile părții a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(3) În sensul art. 334, în cazul în care o instituție de credit care nu utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating achiziționează o instituție de credit care utilizează o astfel de abordare, Banca Națională a României va solicita instituției de credit achizitoare, în cazul în care aceasta dorește să utilizeze abordarea bazată pe modele interne de rating, formularea unei noi cereri de aprobare.

(4) Prevederile alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător în situația în care a avut loc o fuziune în care este implicată instituția de credit.

Art. 336. -

În cazul instituțiilor de credit care intenționează să implementeze gradual abordarea pe modele interne de rating avansată în două etape - respectiv realizând întâi trecerea de la abordarea standard la abordarea pe modele interne de rating de bază, iar ulterior pe cea de la abordarea pe modele interne de rating de bază la abordarea pe modele interne de rating avansată -, regulile și criteriile aferente planurilor de implementare graduală se aplică la fiecare etapă.

1.2 Utilizarea parțială permanentă

Art. 337. -

(1) Pentru scopurile art. 150 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în vederea obținerii aprobării de a excepta în mod permanent de la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating anumite expuneri, instituțiile de credit trebuie să justifice exceptările respective.

(2) În sensul alin. (1), considerentele pentru care instituția de credit solicită exceptarea trebuie să fie prezentate în totalitate și să fie credibile. Pentru scopurile art. 150 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, justificarea trebuie să se refere la motivele pentru care instituția de credit consideră că, în cazul claselor de expuneri pentru care se solicită exceptarea, implementarea unui sistem de rating ar reprezenta un efort excesiv pentru instituția de credit, la modul în care se încadrează expunerile respective în propria activitate și strategie, precum și dacă acestea intră în sfera activităților sale de bază.

(3) La fundamentarea solicitării de exceptare, instituțiile de credit nu pot justifica efortul excesiv în implementarea unui sistem de rating pornind exclusiv de la absența datelor cu privire la stările de nerambursare, ci respectivul efort trebuie demonstrat și prin intermediul unor elemente, cum ar fi comparații cu activitatea și strategia instituției de credit.

Art. 338. -

(1) Exceptarea expunerilor în unități operaționale, prevăzută la art. 150 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se poate acorda de către Banca Națională a României, cu condiția respectării prevederilor alin. (2) - (6), în cazul unităților operaționale de importanță redusă pentru care sistemele de rating ale instituției de credit sau ale grupului nu sunt semnificative, elaborarea de sisteme de rating proprii este imposibilă sau pentru care implementarea unor astfel de sisteme ar reprezenta un efort excesiv.

(2) Valoarea agregată a expunerilor exceptate în mod permanent, potrivit art. 150 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, de la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating nu poate depăși 10% din valoarea totală a expunerilor - bilanțiere și extrabilanțiere -, iar valoarea agregată a expunerilor respective, cuantificată ca valoare ponderată la risc a expunerilor, nu poate depăși 10% din valoarea totală ponderată la risc a expunerilor - bilanțiere și extrabilanțiere. Efectuarea calculelor se realizează potrivit prevederilor părții a 3-a, titlul II, capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru expunerile acoperite prin abordarea standard, respectiv potrivit prevederilor părții a 3-a, titlul II, capitolul 3 din regulamentul menționat, pentru expunerile acoperite prin abordarea bazată pe modele interne de rating.

(3) În sensul alin. (2), pragurile de importanță precizate la alineatul menționat trebuie aplicate exclusiv la nivelul instituției de credit sau al grupului care a solicitat aprobare cu privire la utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating.

(4) În vederea calculării pragurilor de importanță precizate la alin. (2) nu trebuie luate în considerare - nici la numărătorul, nici la numitorul pragurilor de importanță - expunerile pentru care instituția de credit intenționează să recurgă la utilizarea parțială permanentă pe baza satisfacerii de către respectivele expuneri a criteriilor prevăzute la art. 150 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, altele decât cele legate de importanță, stipulate la art. 150 alin. (1) lit. c) din respectivul regulament.

(5) Instituția de credit sau grupul care a solicitat aprobare cu privire la utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating este responsabilă/responsabil pentru monitorizarea conformității cu pragurile de importanță precizate la alin. (2) și trebuie să dețină sisteme și proceduri de monitorizare a aspectelor legate de importanță în timp util și într-o manieră adecvată. În cazul în care se produc depășiri ale pragurilor de importanță, instituția de credit/grupul trebuie să informeze Banca Națională a României și să prezinte spre aprobare un plan de măsuri de remediere corespunzătoare și suficient de rapidă a situației. În cazurile în care pragurile de importanță sunt depășite în mod intenționat - spre exemplu, ca urmare a deciziei strategice de expansiune într-un anumit sector -, anterior expansiunii efective, instituția de credit/grupul trebuie să dispună de o politică de implementare graduală.

(6) Verificarea îndeplinirii pragurilor de importanță precizate la alin. (2) trebuie efectuată de către instituția de credit/grup cel puțin anual și în orice situație în care se produc modificări semnificative ale structurii instituției de credit/grupului, cum ar fi fuziuni sau achiziții.

SECȚIUNEA a 2-a Testul de utilizare

Art. 339. -

În vederea obținerii aprobării de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating, instituția de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României că informațiile utilizate sau produse de către sistemul său de rating pentru determinarea cerințelor de capital reglementate sunt utilizate, de asemenea, în cursul desfășurării activității sale obișnuite, îndeosebi în administrarea riscului.

Art. 340. -

Sistemele de rating, ratingurile și estimările cu privire la stările de nerambursare și la pierderi, proiectate și create cu scopul exclusiv de a primi aprobare pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating, precum și utilizate doar în scopul producerii datelor necesare pentru abordarea respectivă nu sunt permise.

Art. 341. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să utilizeze efectiv ratingurile interne și parametrii de risc rezultați. Dacă nu în totalitate, cel puțin o parte semnificativă și efectivă a proceselor și funcțiilor enumerate la art. 144 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să se bazeze exclusiv pe ratingurile și pe estimările parametrilor de risc utilizate la calcularea cerințelor de capital, astfel încât aceste ratinguri și estimări să aibă o influență substanțială asupra procesului decizional și acțiunilor întreprinse de către instituțiile de credit.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să se asigure că utilizarea datelor precizate nu este marginală și trebuie să evalueze validitatea diferențelor dintre aceste date și datele utilizate pentru scopuri interne, cum ar fi diferențele dintre probabilitatea de nerambursare utilizată pentru scopuri de evaluare - pricing - și cea utilizată pentru scopurile ratingului.

Art. 342. -

(1) Pentru scopurile art. 144 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, prin a avea un rol hotărâtor nu trebuie să se înțeleagă faptul că datele/parametrii care se utilizează la calcularea cerințelor de capital trebuie să fie identice/identici cu datele utilizate în vederea administrării creditului sau să fie o funcție liniară și omotetică a acestora, ci trebuie să se înțeleagă faptul că există o relație puternică între aceste două categorii de date.

(2) Instituțiile de credit trebuie să demonstreze că ratingurile și estimările utilizate la calcularea cerințelor de capital au un rol hotărâtor în procesele și funcțiile enumerate la art. 144 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și trebuie să indice unde sunt utilizați intern parametri finali diferiți, cu respectarea prevederilor art. 179 alin. (1) teza a 2-a din regulamentul respectiv.

Art. 343. -

În vederea evaluării impactului asupra operațiunilor acestora, instituțiile de credit trebuie să furnizeze Băncii Naționale a României o documentație în care să identifice și să descrie modul în care sunt utilizate ratingurile interne, parametrii de risc relevanți, precum și toate sistemele și procesele aferente. Această documentație trebuie să fie actualizată cu regularitate - de exemplu, de către funcția de administrare a riscului de credit - și să fie examinată de către auditul intern.

Art. 344. -

(1) În vederea obținerii aprobării inițiale de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating, precum și ulterior, pentru obținerea aprobării de a utiliza abordări, metode sau sisteme de rating adiționale, instituțiile de credit trebuie să raporteze Băncii Naționale a României cerințele totale de capital calculate pe baza tuturor abordărilor/metodelor/sistemelor de rating pe care instituția de credit respectivă intenționează să le utilizeze la momentul solicitării aprobării.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să completeze și să transmită Băncii Naționale a României formularele de raportare prevăzute la art. 5 lit. a) pct. 3, 5 și 8 din Standardul tehnic de implementare emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013, precum și formularele C09.02 - CR GB 2 și C09.03 - CR GB 3 din anexa I a standardului tehnic de implementare menționat.

Art. 345. -

Utilizarea pentru scopuri interne a datelor pe baza cărora se determină cerințele de capital trebuie să fie suficient de cuprinzătoare pentru a se asigura rolul hotărâtor al acestor date în cadrul proceselor și funcțiilor enumerate la art. 144 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Art. 346. -

Categoriile de date trebuie să fie diferențiate - de exemplu, datele de intrare sub forma datelor publicate în situațiile financiare trebuie să fie diferențiate de datele estimate care rezultă din calculele efectuate de către instituția de credit. Toate estimările parametrilor de risc trebuie să se bazeze pe datele de intrare, iar aceste date trebuie să fie în esență aceleași, indiferent dacă sunt utilizate pentru scopurile administrării creditului sau pentru cele ale determinării cerinței de capital reglementate.

Art. 347. -

Structura și detaliile conceptuale ale sistemelor de rating și ale celor de determinare a capitalului nu trebuie să difere în mod fundamental, indiferent de scop - intern sau reglementat.

Art. 348. -

(1) Orice diferențe existente între ratingurile și estimările parametrilor de risc utilizate la calcularea cerințelor de capital și parametrii finali utilizați pe plan intern trebuie să se bazeze pe o fundamentare bine formalizată. Instituția de credit trebuie să dispună de piste de audit robuste, conforme unei politici interne specificate având ca scop evaluarea importanței diferențelor, precum și a faptului dacă diferențele respective conduc la un grad mai mare de prudență sau de relaxare în ceea ce privește adecvarea capitalului.

(2) În cazul în care marjele de evaluare - pricing margins - sunt determinate pe baza datelor care nu sunt utilizate în cadrul abordării bazate pe modele interne de rating, instituția de credit trebuie să examineze ambele tipuri de calculare a marjelor și să determine, de o manieră prudentă, cerințele de capital reglementate.

(3) Standardele de administrare a activității trebuie să fie cu atât mai ridicate cu cât sunt mai numeroase diferențele dintre sistemele utilizate pentru scopuri reglementate și cele utilizate pentru scopuri interne.

Art. 349. -

Pentru scopurile testului de utilizare, instituțiile de credit care utilizează modele de determinare a capitalului economic trebuie să furnizeze explicații cu privire la diferențele dintre datele și parametrii utilizați în cadrul modelului respectiv și cei utilizați pentru calcularea cerințelor de capital reglementate.

Art. 350. -

În domeniile conexe procesului de evaluare a riscului de credit - cum ar fi ratingurile -, parametrii finali utilizați pentru scopuri interne și datele utilizate în vederea calculării cerințelor de capital reglementate trebuie să se afle în concordanță, dar o anumită flexibilitate este permisă în ceea ce privește evaluarea - pricing - și alocarea internă a capitalului. Estimările finale cu privire la stările de nerambursare sau la pierderi, utilizate pe plan intern, nu trebuie să conducă la o estimare utilizată la determinarea cerințelor de capital care să fie neverosimilă.

Art. 351. -

Datele de intrare identificate ca fiind de importanță ridicată în ceea ce privește selectarea, estimarea și/sau administrarea riscului de credit pentru scopuri interne nu trebuie omise de la alocarea ratingurilor și estimarea parametrilor de risc care se utilizează la calcularea cerințelor de capital. Sursa de informații și analiza aferentă nu trebuie să lipsească din cadrul criteriilor utilizate pentru scopurile reglementate privind determinarea ratingului și estimarea probabilității de nerambursare.

Art. 352. -

Modelele de rating elaborate trebuie să se afle în concordanță cu planurile strategice și tehnologice ale instituției de credit. Modelarea și estimările parametrilor de risc trebuie să fie cât mai exacte posibil, reflectând diferitele categorii de expuneri din cadrul portofoliilor și subportofoliilor. În cazurile în care instituția de credit trebuie să elaboreze sisteme de rating distincte, testul de utilizare trebuie aplicat în mod corespunzător.

Art. 353. -

În cazul în care utilizează scale uniforme - master scales - pentru administrarea internă a riscului, asigurându-se în acest mod categorii de risc echivalente de-a lungul portofoliilor, instituțiile de credit trebuie să acorde o importanță sporită calibrării corecte a fiecărui sistem de rating individual comparativ cu raportarea lor la scala uniformă - master scale.

Art. 354. -

(1) Planurile strategice ale instituției de credit trebuie să includă programe ample de formare profesională pentru a facilita personalului, inclusiv conducerii superioare, înțelegerea modelelor de rating ale instituției de credit respective. Complexitatea modelelor, procesele interne și externe utilizate de către instituția de credit pentru a întrebuința respectivele modele, precum și modalitatea în care trebuie să fie utilizate ratingurile obținute trebuie înțelese în mod corespunzător.

(2) În contextul întrebuințării efective a modelelor, instituțiile de credit trebuie să dispună de un plan strategic de coordonare a resurselor umane și tehnologice, care trebuie să ia în considerare impactul modelului asupra diferitelor arii funcționale ale instituției de credit.

Art. 355. -

Anterior implementării abordării bazate pe modele interne de rating pentru o anumită categorie de expuneri, instituțiile de credit trebuie să asigure o îmbinare armonioasă între sfera de aplicare, testul de experiență prevăzut la art. 145 alin. (1) - (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și utilizarea internă a datelor.

SECȚIUNEA a 3-a Metodologia și documentația

3.1 Alocarea pe clase de expuneri

3.1.1 Clasa de expuneri de tip retail

3.1.1.1 Persoanele fizice și entitățile mici și mijlocii

Art. 356. -

(1) În vederea îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 147 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să dispună de criterii interne pentru a diferenția persoanele fizice de entitățile mici și mijlocii.

(2) În cazul în care o entitate este înregistrată separat, acest aspect trebuie considerat drept o dovadă puternică în sensul tratării acesteia ca o entitate mică sau mijlocie.

(3) În sensul alin. (1), criteriile interne folosite de către instituțiile de credit pot depinde de modul în care instituția de credit își administrează portofoliul de credite - spre exemplu, dacă instituția de credit își administrează expunerile de tip retail pe bază de tranzacție, criteriul trebuie să fie scopul creditului, iar în acest caz, numai creditele acordate persoanelor fizice în scopuri necomerciale trebuie să fie tratate ca expuneri față de persoane fizice; dacă instituția de credit își administrează expunerile de tip retail pe bază de debitor, este necesar să adopte o regulă coerentă de diferențiere a clientelei, cum ar fi: clasificarea debitorului ca entitate mică sau mijlocie, dacă majoritatea venitului acestuia provine din desfășurarea de activități pe cont propriu, tratarea oricărei entități care nu este înregistrată ca persoană fizică.

Art. 357. -

În cazul depășirii pragului de 1 milion euro prevăzut la art. 147 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, expunerea trebuie reîncadrată în clasa de expuneri față de societăți, iar pentru calcularea cerinței de capital trebuie utilizată formula de ponderare la risc aferentă expunerilor față de societăți. Dacă sistemul de rating aplicat clasei de expuneri de tip retail îndeplinește cerințele aferente sistemelor de rating ale clasei de expuneri față de societăți, nu este necesară nicio modificare a sistemului de rating. În caz contrar, trebuie aplicat sistemul de rating al clasei de expuneri față de societăți.

Art. 358. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea de a identifica și consolida grupurile de clienți aflați în legătură, precum și de a agrega expunerile relevante ale fiecăruia dintre aceste grupuri. Identificarea și agregarea sumelor datorate de către un client debitor sau de către un grup de clienți aflați în legătură este necesar să fie efectuate luând în considerare toate entitățile grupului bancar, cu excepția celor excluse explicit potrivit prevederilor art. 147 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Art. 359. -

În cazul în care suma totală datorată calculată în condițiile prevăzute la art. 147 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 este diminuată - de exemplu, prin rambursare - și scade sub pragul de 1 milion euro, instituția de credit nu trebuie să o încadreze în mod automat în clasa de expuneri de tip retail, ci trebuie să verifice în prealabil respectarea cerințelor prevăzute la art. 147 alin. (5) lit. b) -d) din regulamentul menționat.

Art. 360. -

În cazul în care o instituție de credit-mamă are filiale care sunt creditori direcți ai unui grup de clienți aflați în legătură, grupul bancar trebuie să dispună de un proces care să permită încadrarea adecvată a acestor clienți aflați în legătură în clasa de expuneri de tip retail sau în clasa de expuneri față de societăți, pe baza expunerii agregate.

Art. 361. -

(1) Pentru scopurile art. 147 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să demonstreze că expunerile din clasa de expuneri de tip retail sunt tratate diferit - respectiv cu un grad mai redus de individualitate - în comparație cu expunerile încadrate în clasa de expuneri față de societăți.

(2) În sensul alin. (1), procesul de creditare poate fi împărțit pe următoarele componente: activități de marketing și de vânzări, proces de rating, sistem de rating, decizie de creditare, tehnici de diminuare a riscului de credit, monitorizare, sisteme de avertizare timpurie și proces de tratare a situațiilor problematice/recuperare. Cerința menționată la alin. (1) poate fi considerată îndeplinită atât timp cât o instituție de credit poate demonstra că oricare dintre aceste componente diferă în mod clar. Diferențele dintre sistemele de rating și dintre procesele de recuperare utilizate de către instituția de credit pot furniza dovezi puternice privind îndeplinirea condiției prevăzute la art. 147 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(3) Creditele sindicalizate nu trebuie să fie tratate ca expuneri de tip retail.

(4) Instituțiile de credit nu trebuie să recurgă la adaptarea proceselor acestora de administrare a riscului la standarde mai joase pentru îndeplinirea condiției prevăzute la art. 147 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Instituția de credit nu trebuie să modifice tratamentul aplicat unei expuneri pentru care se află în proces de pregătire a utilizării abordării bazate pe modele interne de rating.

Art. 362. -

(1) În cazul în care sistemul de rating pentru expunerile de tip retail este același cu cel utilizat pentru expunerile față de societăți, instituția de credit trebuie să facă posibilă validarea distinctă a sistemului de rating pentru expunerile tratate ca expuneri de tip retail. Estimările parametrilor și determinarea cerinței de capital pentru expunerile de tip retail pot fi, de asemenea, obținute pe bază de grupă de expuneri și nu numai pe baza estimărilor parametrilor pentru debitorii individuali din clasa de expuneri față de societăți.

(2) Atribuirea unui rating individual unui client de tip retail nu trebuie prin ea însăși să excludă clasificarea expunerii respective în clasa expunerilor de tip retail.

3.1.1.2 Expunerile de tip retail reînnoibile eligibile

Art. 363. -

Pentru scopurile art. 154 alin. (4) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, creditele din categoria expunerilor de tip retail reînnoibile eligibile pot fi garantate printr-un gaj general, conferit prin contract, care să vizeze diferitele expuneri față de același debitor, atât timp cât expunerea individuală este tratată ca negarantată pentru scopurile calculării cerinței de capital - respectiv sumele recuperate prin executarea garanției reale nu pot fi luate în considerare la estimarea pierderii în caz de nerambursare.

Art. 364. -

Pentru scopurile art. 154 alin. (4) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, o linie de credit neutilizată este considerată revocabilă imediat chiar dacă legislația privind protecția consumatorului sau legislația conexă interzice instituției de credit revocarea imediată a acesteia sau stabilește perioade minime de revocare. Conformitatea cu reglementările care privesc protecția consumatorului nu trebuie să împiedice instituțiile de credit să clasifice expunerile care îndeplinesc toate celelalte criterii ca expuneri de tip retail reînnoibile eligibile.

Art. 365. -

Pragul menționat la art. 154 alin. (4) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 poate fi aplicat la nivelul instituției de credit. Subcategoriile din cadrul categoriei de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile - cum ar fi cardurile de credit, tragerile pe descoperit de cont și altele - trebuie să fie diferențiate dacă ratele pierderii diferă semnificativ.

Art. 366. -

(1) Demonstrația cu privire la volatilitatea redusă a ratelor pierderii menționată la art. 154 alin. (4) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 trebuie să fie făcută pe parcursul procesului de aprobare a utilizării abordării bazate pe modele interne de rating și, ulterior, în orice moment la solicitarea Băncii Naționale a României.

(2) În vederea evaluării volatilității ratelor pierderii pentru portofoliul sau subportofoliile de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile relativ la nivelul mediu al ratelor pierderii, nivelul de referință este în general volatilitatea relativă a ratelor pierderii pentru alte subportofolii din categoria "alte expuneri de tip retail", în care instituția de credit deține expuneri. În acest caz, instituțiile de credit trebuie să furnizeze date cu privire la media și la deviația standard a ratelor pierderii pentru toate aceste subportofolii.

(3) În cazul în care nu se dispune în cadrul instituției de credit de categoria "alte expuneri de tip retail" sau dacă aceasta nu este adecvată ca nivel de referință, portofoliile de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile ale instituțiilor de credit similare, portofoliile ipotecare sau portofoliile de expuneri față de societăți pot fi utilizate ca posibile portofolii de referință alternative.

(4) În sensul alin. (1), în vederea unei cuantificări adecvate a volatilității, poate fi utilizat coeficientul de variație - deviația standard raportată la medie -, iar prin rata pierderii se înțelege pierderea efectivă pe parcursul unei perioade fixe de timp, cuantificată ca procent din valoarea categoriei de expuneri.

3.1.1.3 Expunerile de tip retail garantate cu un bun imobiliar

Art. 367. -

Orice expunere de tip retail căreia instituția de credit îi atribuie, pentru scopurile cuantificării interne a riscului, o garanție reprezentată de un bun imobiliar trebuie clasificată ca expunere de tip retail garantată cu un bun imobiliar. În cazul expunerilor de tip retail cărora nu le-a fost atribuită nicio garanție reprezentată de un bun imobiliar, pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare nu trebuie luate în considerare veniturile potențiale din valoarea bunurilor imobiliare.

3.1.2 Clasa de expuneri față de societăți

3.1.2.1 Entitățile mici și mijlocii în cadrul clasei de expuneri față de societăți

Art. 368. -

(1) În sensul art. 153 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cifra de afaceri reprezintă valoarea veniturilor brute totale încasate de către o societate din vânzarea bunurilor și serviciilor, în cursul desfășurării normale a activității. În cazul unei societăți de asigurare, prin această expresie se înțelege valoarea veniturilor brute din prime.

(2) Pentru scopurile art. 153 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, substituirea cifrei de afaceri anuale totale cu totalul activelor se poate realiza pe bază voluntară în condițiile în care instituția de credit poate demonstra că aceasta constituie cel puțin o abordare echivalentă din punct de vedere prudențial, este aplicată consecvent în timp și formalizată în cadrul normelor interne ale instituției de credit.

3.1.2.2 Finanțarea specializată

Art. 369. -

(1) În sensul art. 147 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, nu este necesar ca toate cerințele pentru încadrarea în subclasa expunerilor provenind din finanțări specializate, precizate la articolul menționat, să fie îndeplinite în aceeași măsură. Elementele individuale ale definiției expunerilor provenind din finanțări specializate pot fi relaxate într-un anumit grad pentru a se cuprinde categorii diferite de expuneri, dar toate cele 3 elemente ale definiției trebuie îndeplinite cel puțin în esență. Criteriul cel mai important pentru clasificarea drept expuneri provenind din finanțări specializate este ca sursa principală de rambursare a creditului să o constituie veniturile generate de activele finanțate.

(2) Instituția de credit trebuie să acorde o atenție deosebită definiției expunerilor provenind din finanțări specializate în cazurile aflate la limita dintre finanțarea specializată și cadrul de securitizare. În cazul elementelor care ar putea fi clasificate atât ca expuneri provenind din finanțări specializate, cât și ca poziții securitizate, instituția de credit trebuie să clasifice aceste poziții consecvent în timp.

(3) Contrapartida tipică în cazul unui acord contractual de finanțare specializată este o entitate special constituită pentru a finanța și/sau a exploata active corporale, cu personalitate juridică distinctă și ale cărei plăți sunt segregate de cele ale altor entități sau de cele ale grupului. Entitatea respectivă trebuie să fi încheiat un contract producător de efecte juridice cu privire la active și veniturile pe care acestea le generează.

(4) Pentru scopurile definirii expunerilor provenind din finanțări specializate nu prezintă importanță numărul de active prevăzute în acordul contractual, ci dacă activele care fac obiectul garanției sunt sau nu sursa de rambursare a creditului. În mod similar, în contextul definiției, nu trebuie considerat important dacă entitatea prevăzută la alin. (3) a intrat sau nu într-un tip de contract de leasing pe termen lung care nu poate fi încetat - contractele de acest tip reprezentând un transfer al riscului -, ci faptul că o astfel de situație nu afectează principiul potrivit căruia plățile provin din același obiect care este finanțat și care servește drept garanție.

Art. 370. -

(1) Expunerile provenind din finanțări specializate se încadrează în următoarele categorii:

a) finanțare de proiecte;

b) finanțare de obiecte;

c) finanțare de mărfuri;

d) finanțare de bunuri imobiliare producătoare de venit.

(2) Finanțarea de proiecte este o metodă de finanțare în care creditorul se bazează în principal pe veniturile generate de proiectul finanțat, atât ca sursă de rambursare, cât și ca garanție pentru expunere.

(3) Finanțarea de obiecte este o metodă de finanțare a achiziționării de active corporale în care rambursarea expunerii depinde în principal de fluxurile de numerar generate de active specifice care au fost finanțate și gajate în favoarea creditorului sau cedate acestuia.

(4) Finanțarea de mărfuri se referă la creditarea structurată pe termen scurt, cu scopul de a finanța rezerve, stocuri, creanțe aferente mărfurilor tranzacționate pe bursă, în care expunerea este rambursată din veniturile din vânzarea mărfii, iar debitorul nu dispune de capacitate independentă de a rambursa expunerea - respectiv debitorul nu desfășoară alte activități și nu deține alte active semnificative.

(5) Finanțarea de bunuri imobiliare producătoare de venit este o metodă de finanțare a bunurilor imobiliare în care perspectivele de rambursare și recuperare aferente expunerii depind în principal de fluxurile de numerar generate de bunul imobiliar.

Art. 371. -

(1) Pentru a putea utiliza estimările probabilității de nerambursare în cazul expunerilor provenind din finanțări specializate, instituția de credit trebuie să demonstreze că aceste estimări îndeplinesc cerințele minime prevăzute în cadrul părții a 3-a, titlul II, capitolul 3, secțiunea a 6-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, la nivelul fiecărei categorii de expuneri provenind din finanțări specializate precizate la art. 370 alin. (1) din prezentul regulament.

(2) În cazul expunerilor provenind din finanțări specializate pentru care instituțiile de credit utilizează abordarea prevăzută la art. 153 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în procesul de încadrare a acestor expuneri în categoriile menționate la articolul respectiv pentru aplicarea ponderilor de risc, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare criteriile de încadrare specificate în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul regulament.

(3) Instituțiile de credit care se specializează în anumite activități pot rafina criteriile de încadrare a expunerilor provenind din finanțări specializate în categoriile menționate la art. 153 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, criterii precizate în anexa nr. 2 la prezentul regulament, în măsura în care procesul de rafinare introduce criterii adiționale, dar nu înlocuiește criteriile precizate.

(4) Ponderile de risc pentru expunerile provenind din finanțări specializate, prevăzute la art. 153 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pot fi aplicate doar de către instituțiile de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating.

(5) Instituția de credit trebuie să examineze cel puțin anual diferitele aspecte ale finanțărilor specializate, incluzând ratingurile, încadrarea expunerilor în subclasa expunerilor provenind din finanțări specializate, demonstrarea faptului că expunerile respective pot sau nu pot fi tratate în cadrul general al abordării bazate pe modele interne de rating.

3.1.3 Clasa expunerilor din securitizare

Art. 372. -

Pentru încadrarea în clasa expunerilor din securitizare, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere caracteristicile securitizării enumerate la art. 4 alin. (1) pct. 61 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și să țină cont de faptul că, în general, clasificarea ca securitizare trebuie să se bazeze pe substanța economică a tranzacției și mai puțin pe forma sa juridică. În cazul în care persistă incertitudini cu privire la clasificarea unei tranzacții ca securitizare, instituțiile de credit trebuie să se consulte cu Banca Națională a României.

Art. 373. -

(1) Pentru scopurile art. 245 alin. (1) - (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cerința privind caracterul semnificativ al transferului riscului trebuie privită separat de cerința privind transferul efectiv al riscului. Transferul efectiv al riscului se referă în primul rând la validitatea și caracterul executoriu din punct de vedere juridic al prevederilor contractuale ale tranzacției, precum și la absența prevederilor contractuale care subminează transferul riscului și face diferențiere între tranzacțiile de securitizare clasică și sintetică. Cerința privind transferul semnificativ al riscului se aplică ambelor categorii de tranzacții de securitizare, luând în considerare aspectele specifice fiecărei categorii. Evaluarea caracterului semnificativ al transferului riscului poate implica și alte criterii decât cele precizate în partea a treia, titlul II, capitolul V din regulamentul menționat.

(2) Pentru scopurile prudențiale reglementate, derecunoașterea contabilă a expunerilor la riscul de credit securitizate nu constituie o cerință prealabilă sau o dovadă cu privire la caracterul efectiv sau semnificativ al transferului riscului de credit.

(3) Chiar dacă o structură de securitizare nu este recunoscută drept securitizare pentru inițiator - spre exemplu, în cazul în care transferul riscului nu este semnificativ -, în cazul investitorului, părțile transferate trebuie tratate ca securitizare.

3.1.4 Clasa expunerilor din titluri de capital

3.1.4.1 Natura expunerilor din titluri de capital

Art. 374. -

(1) Expunerile din titluri de capital se definesc pe baza substanței economice a instrumentului și includ interesele de proprietate, atât directe, cât și indirecte, cu drept de vot sau nu, asupra activelor și venitului emitentului.

(2) Interesele indirecte legate de titluri de capital cuprind deținerile de instrumente financiare derivate care au ca suport interese legate de titluri de capital și deținerile în entități care emit interese de proprietate și care desfășoară în principal activități de investiții în titluri de capital.

(3) O deținere indirectă sub forma unei filiale a unei entități nu este necesar să fie luată în considerare separat atât timp cât filiala este luată în considerare la determinarea valorii ponderate la risc pentru expunerile directe din titluri de capital față de entitatea respectivă. Aceasta nu implică însă o exceptare în ceea ce privește tratamentul expunerilor sub forma titlurilor de participare deținute în organismele de plasament colectiv (OPC), prevăzut la art. 152 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, potrivit căruia instituția de credit trebuie să ia în considerare în mod direct expunerile-suport ale OPC.

3.1.4.2 Alocarea expunerilor clasei de expuneri din titluri de capital

Art. 375. -

(1) Un instrument trebuie atribuit clasei de expuneri din titluri de capital dacă îndeplinește următoarele criterii:

a) este nerambursabil în sensul că recuperarea fondurilor investite poate fi atinsă numai prin vânzarea investiției, vânzarea drepturilor asupra investiției sau lichidarea emitentului;

b) nu comportă o obligație din partea emitentului; și

c) conferă un drept rezidual asupra activelor sau venitului emitentului.

(2) Ca regulă generală, dacă un titlu de datorie este structurat, subordonat și administrat ca și un titlu de capital, acesta trebuie inclus în clasa de expuneri din titluri de capital.

(3) În clasa de expuneri din titluri de capital trebuie încadrate și următoarele instrumente:

a) orice instrument cu aceeași structură ca și cea a instrumentelor enumerate la art. 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

b) orice instrument care comportă o obligație din partea emitentului și care îndeplinește oricare dintre următoarele criterii:

(i) emitentul poate amâna stingerea obligației pe termen nedefinit;

(ii) obligația impune - sau permite, la alegerea emitentului - stingerea acesteia prin emisiunea unui număr fix de titluri de capital ale emitentului;

(iii) obligația impune - sau permite, la alegerea emitentului - stingerea acesteia prin emisiunea unui număr variabil de titluri de capital ale emitentului, iar orice modificare a valorii obligației - toate celelalte condiții rămânând neschimbate - este atribuibilă modificării valorii unui număr fix de titluri de capital ale emitentului, comparabilă și în aceeași direcție cu aceasta. Pentru anumite obligații care impun sau care permit stingerea acestora prin emisiunea unui număr variabil de titluri de capital ale emitentului, modificarea valorii monetare a obligației este egală cu modificarea valorii juste a unui număr fix de titluri de capital, multiplicată printr-un factor specificat. Asemenea obligații îndeplinesc această condiție dacă atât factorul, cât și numărul precizat de titluri de capital sunt fixate;

(iv) deținătorul are opțiunea de a solicita ca obligația să fie stinsă prin titluri de capital, în afara situațiilor în care fie, în cazul unui instrument tranzacționat, instituția de credit demonstrează Băncii Naționale a României că acest instrument este tranzacționat mai mult ca titlu de datorie asupra emitentului decât ca titlu de capital al acestuia, fie, în cazul instrumentelor care nu sunt tranzacționate, instituția de credit demonstrează Băncii Naționale a României că acest instrument trebuie să fie tratat ca poziție pe un titlu de datorie. În ambele situații, cu aprobarea Băncii Naționale a României, instituția de credit poate descompune riscurile pentru scopurile reglementate.

Art. 376. -

(1) Titlurile de datorie, precum și alte titluri, parteneriate, instrumente financiare derivate sau alte produse structurate cu intenția de a li se conferi substanța economică a deținerilor de titluri de capital sunt considerate dețineri de titluri de capital.

(2) Titlurile de capital care sunt înregistrate drept credit, dar care rezultă dintr-un swap datorie/capital efectuat ca parte a recuperării sau restructurării organizate a datoriei, sunt incluse în definiția deținerilor de titluri de capital, dar aceste instrumente nu pot atrage o cerință mai mică de capital decât cea care s-ar aplica dacă deținerile respective ar rămâne în portofoliul de creanțe. În această categorie sunt incluse datoriile a căror rentabilitate este legată de cea a titlurilor de capital.

(3) Investițiile în titluri de capital care sunt structurate cu intenția de a li se conferi substanța economică a deținerilor de titluri de datorie sau expunerilor din securitizare nu trebuie considerate dețineri de titluri de capital.

(4) Obligațiunile cu caracteristici hibride nu pot fi considerate drept titluri de capital în măsura în care conduc la primirea unei părți fixe din profituri, nesatisfăcând criteriul precizat la art. 375 alin. (3) lit. b).

(5) În cazul obligațiunilor convertibile și al altor asemenea instrumente, cel puțin componenta de titlu de capital trebuie surprinsă prin atribuirea acesteia clasei de expuneri din titluri de capital.

3.1.4.3 Abordări privind calcularea valorii ponderate la risc a expunerilor pentru expunerile din titluri de capital

Art. 377. -

Instrumentele considerate ca expuneri din titluri de capital trebuie să fie incluse în clasa de expuneri din titluri de capital, în afara cazului în care acestea fac obiectul consolidării sau al deducerii din fondurile proprii.

Art. 378. -

Investițiile în entitățile controlate și deținute majoritar și minoritar semnificativ, care sunt supuse limitelor prevăzute la art. 89 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și nu depășesc limitele respective, trebuie ponderate la risc în concordanță cu metodologia aferentă titlurilor de capital prevăzută în partea a 3-a, titlul II, capitolul 3 din același regulament, și cu nu mai puțin de 100% după aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit.

Art. 379. -

(1) Pentru scopurile art. 155 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, alegerea de către instituția de credit de metode diferite de calculare a valorii ponderate la risc a expunerilor din titluri de capital se apreciază ca fiind efectuată de o manieră consecventă și coerentă prin intermediul utilizării diferitelor instrumente și procese care reflectă procesele de administrare internă a riscului.

(2) În cazul în care este utilizată metoda bazată pe modele interne, modelul respectiv trebuie integrat în cadrul procesului de administrare a riscului al instituției de credit, conform prevederilor art. 187 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 - spre exemplu, rezultatele modelului trebuie utilizate de către instituția de credit în ceea ce privește politica de investiții, stabilirea limitelor și administrarea expunerilor.

(3) În sensul art. 155 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru a demonstra faptul că portofoliile din care fac parte expunerile din investiții de tip private equity sunt suficient de diversificate, instituțiile de credit se pot referi la numărul de fonduri de investiții, la numărul de investiții care compun portofoliul și la fondurile aferente sau, în măsura în care sunt disponibili, la indici specifici de evaluare a diversificării. Istoricul pierderilor poate indica, de asemenea, că un portofoliu este suficient de diversificat pentru a se putea aplica ponderea de risc de 190% expunerilor din investiții de tip private equity.

3.1.4.4 Exceptările permanente de la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating pentru expunerile din titluri de capital

Art. 380. -

Restricțiile prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. h) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot viza dimensiunea sau categoria firmelor, sumele care pot fi investite, localizarea geografică sau alți factori care ar putea limita riscul investiției.

Art. 381. -

Pragul menționat la art. 150 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 trebuie administrat pe bază continuă și trebuie verificat de către instituția de credit cel puțin anual.

3.1.5 Creanțele achiziționate

3.1.5.1 Aspecte generale

Art. 382. -

(1) Creanțele achiziționate pot fi tratate potrivit următoarelor abordări:

a) expunerea este tratată ca expunere față de vânzător, iar creanțele sunt tratate ca garanții reale, a căror eligibilitate trebuie să fie verificată potrivit prevederilor părții a 3-a, titlul II, capitolul 4, secțiunea a 3-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

b) expunerea este tratată ca expunere față de debitor, iar evaluarea riscurilor aferente fiecărei expuneri, ca și cum respectiva expunere ar fi fost inițiată de către instituția de credit, nu reprezintă un efort excesiv pentru instituția de credit respectivă. Vânzătorul poate să acționeze sau nu ca garant;

c) expunerea este tratată ca expunere față de debitor, iar evaluarea riscurilor aferente fiecărei expuneri, ca și cum respectiva expunere ar fi fost inițiată de către instituția de credit, ar reprezenta un efort excesiv pentru instituția de credit respectivă. Acesta poate reprezenta, în special, cazul în care instituția de credit trebuie să se bazeze în mare măsură pe informațiile furnizate de o terță parte. Este posibil ca instituția de credit nici să nu cunoască întotdeauna fiecare debitor individual. Vânzătorul poate să acționeze sau nu ca garant.

(2) Creanțele achiziționate nu constituie o clasă de expuneri în sine, ci reflectă un tip de finanțare comun mai multor clase de active, rezultând de obicei din vânzarea bunurilor și serviciilor asociate unei tranzacții comerciale. Prin prisma tratamentului special prevăzut de partea a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru creanțele achiziționate în raport cu creanțele din aceeași clasă de expuneri, creanțele achiziționate pot fi încadrate în clasa expunerilor față de societăți sau în clasa expunerilor de tip retail.

(3) Regulile aferente creanțelor achiziționate privesc în primul rând creanțele care sunt achiziționate ca parte a operațiunilor de factoring sau de scontare a facturilor - invoice discounting - ori care sunt sau urmează să fie incluse în tranzacțiile bazate pe active - asset-backed transaction. Aceste reguli nu se aplică tranzacțiilor în care creditele inițiate de o firmă sunt achiziționate ulterior în scopul de a adăuga debitori activității cumpărătorului, alta decât cea aferentă operațiunilor de securitizare.

3.1.5.2 Condiții pentru tratarea creanțelor achiziționate față de societăți potrivit cerințelor minime pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating, aferente clasei de expuneri de tip retail

Art. 383. -

(1) În cazul creanțelor achiziționate față de societăți, pentru a putea utiliza standardele de cuantificare a riscului aferente expunerilor de tip retail, prevăzute în cadrul părții a 3-a, titlul II, capitolul 3, secțiunea a 6-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituția de credit trebuie să demonstreze că îndeplinește criteriile de eligibilitate specificate în regulamentul respectiv.

(2) În sensul art. 154 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, între vânzător și instituția de credit cumpărătoare nu trebuie să se efectueze o operațiune în condiții de favoare, și anume ambele părți trebuie să interacționeze ca agenți independenți pe piața financiară - niciunul dintre agenți nu trebuie să fie într-o asemenea poziție încât să influențeze procesul intern de luare a deciziilor al celuilalt agent. Instituțiile de credit care doresc să trateze expunerile drept creanțe achiziționate eligibile trebuie să se asigure, cel puțin, de următoarele:

a) nu există un risc semnificativ de contaminare a stărilor de nerambursare între vânzător și debitor; și

b) creanțele au fost tranzacționate în condiții de concurență deplină - respectiv, la preț de piață și în condiții de piață.

(3) Pentru scopurile art. 154 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, o modalitate de implementare a cerinței de diversificare poate face referință la numărul de debitori, instituția de credit putând stabili o limită de concentrare, fie sub forma unei limite absolute - dimensiunea maximă a expunerii pe contrapartidă -, fie sub forma unei limite relative - expunerea față de o contrapartidă ca procent din întreaga valoare a portofoliului.

Art. 384. -

(1) Pentru scopurile art. 153 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, prin efort excesiv se înțelege fie că numărul debitorilor aferenți este atât de mare încât instituția de credit nu ar putea să îi clasifice utilizând sistemul său de rating obișnuit, fie că debitorii nu sunt debitorii obișnuiți, direcți ai instituției de credit și, în consecință, sistemele de date ale instituției de credit nu conțin nicio informație specifică cu privire la aceștia.

(2) Atunci când instituțiile de credit colectează date suficiente pentru a putea evalua debitorii pe bază individuală, acestea trebuie să renunțe la utilizarea, pentru creanțele achiziționate, a abordării de tip top-down - respectiv utilizarea standardelor de cuantificare a riscului aferente expunerilor de tip retail - în schimbul celei de tip bottom-up - respectiv utilizarea standardelor de cuantificare a riscului aferente expunerilor față de societăți.

3.1.5.3 Estimarea pierderii așteptate pentru creanțele achiziționate față de societăți

Art. 385. -

Instituțiile de credit pot estima pierderile așteptate pentru creanțele achiziționate față de societăți pe clase de rating ale pierderii așteptate, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor pierderii. Instituțiile de credit care utilizează această abordare trebuie să dețină o scală distinctă de rating a pierderii așteptate, care să le permită alocarea debitorilor sau a grupelor de debitori pe clasele de rating ale pierderii așteptate.

3.1.5.4 Riscul de diminuare a valorii creanței

Art. 386. -

(1) Instituțiile de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating trebuie să acopere riscul de diminuare a valorii creanței chiar și în cazul în care instituția de credit tratează expunerea respectivă ca și cum debitorul ar fi clientul acesteia.

(2) În sensul art. 4 alin. (1) pct. 53 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, riscul de diminuare a valorii creanței se referă la posibilitatea ca valoarea potențială a creanțelor achiziționate și finanțate de către instituția de credit să fie redusă la inițiativa vânzătorului sau a debitorului și ca valorile contractuale de plătit de către debitorii creanțelor respective să fie reduse prin acordarea de credite debitorilor, fie sub formă de lichidități, fie sub o altă formă - cum ar fi compensări sau reduceri rezultate din returnarea bunurilor vândute, din dispute privind calitatea produselor, din orice plată sau disconturi promoționale oferite de către vânzător, precum și compensări ale datoriilor între vânzător și debitor.

(3) În cazurile în care o instituție de credit nu este sigură dacă ar trebui sau nu să trateze un anumit eveniment ca risc de diminuare a valorii creanței, acesta trebuie tratat ca risc de diminuare a valorii creanței. Aceste cazuri includ situațiile în care instituția de credit nu poate să aloce cu claritate anumite evenimente riscului operațional. În cazul efectelor de comerț bazate pe active - asset-backed commercial paper -, riscul de diminuare a valorii creanței aferent expunerilor-suport trebuie evaluat proporțional - pro-rata.

Art. 387. -

În sensul art. 157 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, caracterul semnificativ al riscului de diminuare a valorii creanței poate fi evaluat la nivelul grupei de expuneri, utilizând o examinare specifică a pierderii așteptate. În acest caz, instituția de credit trebuie să stabilească de o manieră prudentă un prag de semnificativitate pentru pierderea așteptată.

3.2 Definițiile stării de nerambursare și pierderii

3.2.1 Definiția stării de nerambursare

Art. 388. -

(1) Cerințele specifice ale părții a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, privind adoptarea de către instituția de credit a unei definiții a stării de nerambursare conforme definiției stării de nerambursare prevăzute de regulamentul respectiv, se aplică numai pentru scopurile cuantificării riscului.

(2) Definiția stării de nerambursare utilizată la estimarea parametrilor de risc trebuie să fie aceeași, indiferent de parametrul estimat - probabilitate de nerambursare, pierdere în caz de nerambursare, factor de conversie sau pierdere așteptată.

(3) Definiția stării de nerambursare adoptată de către instituțiile de credit trebuie să se bazeze pe definiția stării de nerambursare prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Pe lângă criteriul obiectiv bazat pe numărul de zile de întârziere la plată, instituția de credit trebuie să implementeze, cel puțin, o definiție a stării de nerambursare bazată pe indiciile improbabilității de plată prevăzute la art. 178 alin. (3) din respectivul regulament. Instituția de credit trebuie să interpreteze indiciile și relevanța acestora în concordanță cu propriile practici și cu caracteristicile pieței.

(4) Instituția de credit trebuie să ia în considerare, de asemenea, alte indicii ale improbabilității de plată care sunt adecvate debitorilor și tranzacțiilor acesteia sau specificului pieței pe care își desfășoară activitatea. Asemenea indicii trebuie să fie utilizate pe lângă cele prevăzute la art. 178 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și nu le pot substitui pe acestea. Criteriile adiționale pot fi necesare pentru a completa setul de criterii la un nivel mai specific și mai detaliat și trebuie să fie formalizate corespunzător în cadrul normelor interne ale instituției de credit pentru a permite efectuarea de verificări independente, inclusiv din partea Băncii Naționale a României, cu privire la numărul de stări de nerambursare identificate.

Art. 389. -

(1) Pentru scopurile art. 178 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, conceptul de obligație semnificativă trebuie interpretat ca o modalitate de a evita luarea în considerare a debitorilor ca fiind în stare de nerambursare exclusiv pentru întârzierea plății din motive tehnice sau atunci când suma întârziată la plată este neglijabilă.

(2) În sensul art. 178 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în cadrul procesului de validare a modelelor interne de rating ale instituțiilor de credit, Banca Națională a României stabilește, de la caz la caz, - dacă este necesar, pe baza unei analize calitative - dimensiunea pragului prevăzut la art. 178 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(3) Pragul de semnificativitate stabilit de către Banca Națională a României pentru scopurile art. 178 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 oferă instituțiilor de credit un criteriu minim, pentru obținerea unei definiții minime a stării de nerambursare. Pe lângă acest prag de semnificativitate, instituțiile de credit pot lua în considerare alte indicii privind semnificativitatea sumelor întârziate la plată, care sunt adecvate debitorilor și tranzacțiilor acestora sau specificului pieței pe care își desfășoară activitatea. Asemenea indicii trebuie să fie utilizate pe lângă cele stabilite de către Banca Națională a României și nu le pot substitui pe acestea.

(4) În procesul de stabilire a pragurilor interne de semnificativitate, instituția de credit trebuie să deruleze o evaluare a ratei de însănătoșire - respectiv fracțiunea debitorilor aflați în întârziere la plată care ies din starea de nerambursare fără intervenția instituției de credit - pentru a evita luarea în considerare a debitorilor ca fiind în stare de nerambursare exclusiv pentru întârzierea plății din motive tehnice și, în consecință, generarea în mod artificial a unor valori mai mici ale pierderii în caz de nerambursare.

Art. 390. -

Procesul de alocare a ratingurilor și definiția stării de nerambursare adoptată trebuie să fie coerente. Instituția de credit trebuie să evalueze cu atenție contaminarea stărilor de nerambursare între părți legate. În situația în care se alocă un rating întregului grup din care face parte entitatea debitoare - spre exemplu, în cazul alocării ratingului pe baza bilanțului consolidat, entitatea care face obiectul clasificării fiind grupul -, starea de nerambursare trebuie să fie declanșată pentru toți membrii grupului, în afara cazului în care instituția de credit poate demonstra că intrarea în stare de nerambursare la nivel de filială nu are consecințe semnificative asupra stabilității grupului ca întreg.

3.2.2 Definiția pierderii

3.2.2.1 Datele utilizate pentru determinarea pierderii economice

Art. 391. -

Datele utilizate în vederea calculării pierderii în caz de nerambursare efective aferente unei expuneri trebuie să includă toate informațiile relevante. Aceste informații pot cuprinde, în funcție de tipul expunerii:

a) suma expusă la risc la momentul intrării în stare de nerambursare - incluzând principalul plus dobânda și comisioanele neplătite și capitalizate;

b) recuperările, incluzând venitul și sursele de recuperare - cum ar fi fluxurile de numerar rezultate din vânzarea garanției reale și veniturile din garanții personale sau venitul realizat după vânzarea creditelor intrate în stare de nerambursare;

c) costurile de tratare a situațiilor problematice și de colectare, incluzând costurile semnificative directe și indirecte asociate activității de tratare a situațiilor problematice și a celei de colectare;

d) în măsura în care este necesar pentru calcularea efectelor semnificative ale actualizării, datele calendaristice și valorile diferitelor fluxuri de numerar care au avut loc, respectiv succesiunea în timp - timing - a procesului de recuperare.

Art. 392. -

Instituțiile de credit trebuie să culeagă și să păstreze date pentru a evalua pierderile în caz de nerambursare, inclusiv datele privind costurile de recuperare și costurile de tratare a situațiilor problematice și de colectare. Aceste informații trebuie să fie culese la nivelul fiecărei expuneri intrate în stare de nerambursare sau la nivelul fiecărei grupe de expuneri - atunci când este necesar în clasa de expuneri de tip retail. Instituțiile de credit trebuie să culeagă în timp date cu privire la costurile de tratare a situațiilor problematice și de colectare la un nivel cât mai detaliat cu putință. În cazul în care instituțiile de credit dețin numai date la nivel agregat, acestea trebuie să dezvolte o metodologie adecvată de alocare.

3.2.2.2 Utilizarea datelor externe de pierdere economică

Art. 393. -

(1) Utilizarea datelor externe, inclusiv a datelor centralizate, precum și a mai multor surse de date - cum ar fi combinarea datelor externe și interne - în vederea îmbunătățirii robusteții estimării pierderii în caz de nerambursare trebuie avută în vedere în special de o instituție de credit care deține mai puține informații interne pentru a estima pierderile în caz de nerambursare - de asemenea, atunci când sunt probleme legate de reprezentativitatea portofoliului de expuneri intrate în stare de nerambursare.

(2) Instituția de credit trebuie să ia în considerare, în special, elemente de referință externe adecvate, în măsura în care acestea sunt disponibile.

(3) Instituția de credit trebuie să evalueze cu atenție toate datele și elementele de referință externe relevante, concentrându-se pe analiza datelor cu privire la componentele pierderii care sunt specifice unei țări - spre exemplu, incapacitatea potențială de a obține controlul asupra garanției reale depinde de cadrul legal național - sau care sunt specifice unei instituții de credit - spre exemplu, procesele de colectare care conduc la variații ale costurilor de tratare a situațiilor problematice, altor costuri directe și indirecte. De asemenea, instituția de credit trebuie să identifice și acele cazuri în care unele componente ale pierderii economice ar putea să nu fie incluse în datele externe. Instituțiile de credit trebuie să analizeze componentele pierderii din cadrul datelor externe, precum și comparabilitatea datelor externe în ceea ce privește practicile de creditare și procesele interne și să ia în considerare rezultatele acestor analize pe parcursul procesului de estimare.

3.2.2.3 Rata de actualizare

Art. 394. -

Ratele de actualizare utilizate de către instituțiile de credit pentru a încorpora în valoarea pierderii economice efectele semnificative ale actualizării pot varia în funcție de piață, de tipul tranzacției sau de practicile instituției de credit privind tratarea situațiilor problematice pentru tranzacțiile intrate în stare de nerambursare.

Art. 395. -

(1) Cuantificările ratelor de recuperare utilizate la estimarea pierderilor în caz de nerambursare trebuie să reflecte costul deținerii activelor intrate în stare de nerambursare pe parcursul perioadei de tratare a situațiilor problematice, inclusiv o primă de risc adecvată.

(2) În cazul în care fluxurile de numerar aferente recuperării sunt incerte și implică un risc care nu poate fi diversificat, calcularea valorii actualizate nete trebuie să reflecte valoarea în timp a banilor, precum și o primă de risc adecvată pentru riscul nediversificabil.

(3) În vederea stabilirii unor prime de risc adecvate pentru estimarea pierderilor în caz de nerambursare în condiții de declin economic, instituția de credit trebuie să se concentreze asupra incertitudinilor cu privire la fluxurile de numerar aferente recuperării, asociate stărilor de nerambursare declanșate pe perioada unui declin economic.

(4) În cazul în care nu există incertitudini cu privire la fluxurile de numerar aferente recuperării - cum ar fi situația în care recuperările se obțin pe baza garanției reale sub formă de numerar -, calcularea valorii actualizate nete este necesar să reflecte numai valoarea în timp a banilor și este adecvată utilizarea unei rate de actualizare fără risc.

Art. 396. -

(1) Cuantificările ratelor de recuperare pot fi realizate prin metode cum ar fi:

a) actualizarea fluxului de recuperări și a fluxului de costuri de tratare a situațiilor problematice printr-o rată de actualizare ajustată la risc, care reprezintă suma dintre rata de dobândă fără risc și o marjă adecvată pentru riscul corespunzător fluxurilor de numerar aferente recuperării și costului de tratare a situațiilor problematice;

b) conversia fluxului de recuperări și a fluxului de costuri de tratare a situațiilor problematice în fluxuri de numerar de tipul echivalent cert - reprezentând suma necesară pentru ca un investitor cu aversiune la risc să devină indiferent între primirea cu certitudine a sumei la data plății și primirea unui activ ce produce o plată incertă, a cărei distribuție la data plății este identică cu cea a fluxului de numerar incert - și actualizarea acestora prin rata de dobândă fără risc;

c) o combinație între ajustări ale ratei de actualizare și ajustări, efectuate de o manieră coerentă cu ajustările respective, ale fluxurilor de recuperare și de costuri de tratare a situațiilor problematice.

(2) Procesul utilizat pentru determinarea ratei de actualizare trebuie să fie coerent pentru toate expunerile de același tip. Instituțiile de credit trebuie să justifice acest aspect cu atenție deosebită pentru a se asigura lipsa oricărui arbitraj cauzat de manipularea factorilor de actualizare. Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României, atunci când utilizează o rată de actualizare fără risc, că orice risc rămas este acoperit într-o altă secțiune a calculelor.

3.2.2.4 Alocarea costurilor directe și indirecte

Art. 397. -

(1) Costurile de tratare a situațiilor problematice și de colectare trebuie să includă costurile desfășurării activității departamentului de tratare a situațiilor problematice și de colectare, costurile serviciilor externalizate - cum ar fi costurile serviciilor de colectare externalizate, atribuibile în mod direct recuperărilor, precum costurile juridice - și un procent corespunzător din alte costuri continue, precum cheltuielile generale ale instituției de credit, în afara cazului în care instituția de credit poate demonstra că aceste costuri nu sunt semnificative.

(2) Instituția de credit trebuie să demonstreze că înregistrează în bazele de date toate informațiile necesare pentru a calcula costurile semnificative directe și indirecte. Procesul de alocare a costurilor trebuie să se bazeze pe aceleași principii și tehnici pe care instituțiile de credit le utilizează în cadrul propriilor sisteme de contabilitate a costurilor, iar instituțiile de credit trebuie să demonstreze că acest proces este suficient de relevant și de riguros.

(3) Instituțiile de credit trebuie să definească conceptul de "semnificativitate" și să formalizeze elementele de cost de o manieră consecventă în timp.

3.3 Sistemele de rating și cuantificarea riscului

3.3.1 Probabilitatea de nerambursare

3.3.1.1 Metodologia de alocare a ratingurilor

Art. 398. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să prezinte ipotezele care stau la baza modelelor sau metodelor utilizate pentru alocarea claselor de rating sau a grupelor de risc ale debitorilor și să justifice Băncii Naționale a României aceste ipoteze.

(2) În vederea cuantificării gradului de conformitate cu prevederile art. 174 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit pot utiliza metode statistice.

(3) Indiferent de metodologia utilizată pentru a aloca clase de rating sau grupe de risc ale debitorilor, instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României că alocările de ratinguri și sistemele de rating pentru riscul de nerambursare al debitorului îndeplinesc cerințele minime prevăzute în cadrul părții a 3-a, titlul II, cap. 3, secțiunea a 6-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

3.3.1.2 Metodologia de estimare a probabilității de nerambursare

Art. 399. -

(1) În cazul în care instituțiile de credit utilizează metode directe de estimare a probabilității de nerambursare și înregistrează suprapuneri între alocarea debitorilor pe clase de rating sau grupe de risc și estimarea probabilităților de nerambursare pentru respectivele clase de rating sau grupe de risc, toate cerințele prevăzute de cadrul de reglementare referitoare la metodologia de alocare a ratingurilor se aplică și pentru scopurile estimării probabilității de nerambursare.

(2) Indiferent de tipul metodei de estimare utilizate, instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României că estimarea probabilității de nerambursare îndeplinește cerințele minime prevăzute de partea a 3-a, titlul II, cap. 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

3.3.2 Cerințe cu privire la estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare

3.3.2.1 Aspecte generale

Art. 400. -

Determinarea pierderii în caz de nerambursare trebuie să se bazeze pe definițiile stării de nerambursare și pierderii economice utilizate de către instituția de credit, definiții care trebuie să se afle în concordanță cu prevederile părții a 3-a, titlul II, cap. 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Art. 401. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să facă distincție între pierderile în caz de nerambursare efective și cele estimate.

(2) Pierderile în caz de nerambursare efective se referă la pierderile totale observate, actualizate la momentul intrării în stare de nerambursare, pentru fiecare expunere intrată în stare de nerambursare din cadrul setului de date, și reprezintă valori ex-post care pot fi aplicate la nivelul unei clase de rating sau al unei grupe de risc a tranzacțiilor. Datele brute utilizate pentru calcularea pierderii trebuie să provină din cadrul departamentului de colectare - cum ar fi recuperările, executarea garanției reale, precum și toate fluxurile de numerar -, din cadrul departamentului de contabilitate - dobânda neplătită, dar capitalizată, suma expusă la risc la momentul intrării în stare de nerambursare - sau din cadrul altor departamente. Instituțiile de credit trebuie să colecteze, fără a aplica în această etapă filtre, toate informațiile necesare pentru a calcula pierderea economică.

(3) Instituția de credit trebuie să aloce pierderile în caz de nerambursare estimate tranzacțiilor sale curente - intrate sau nu în stare de nerambursare - și să le utilizeze la calcularea cerințelor de capital pentru expunerile sale.

(4) Pierderile în caz de nerambursare estimate se bazează pe pierderile în caz de nerambursare efective pentru setul de date de referință aplicabil. Pierderile în caz de nerambursare estimate pot fi însă diferite de media pierderilor în caz de nerambursare efective din cadrul setului de date de referință, primele fiind necesar să încorporeze așteptările cu privire la ratele de recuperare viitoare. Pentru aceste scopuri, instituțiile de credit trebuie să calculeze o rată de recuperare anticipativă pe termen lung pentru clasa de rating sau grupa de risc a tranzacțiilor, luând în considerare atât circumstanțele economice curente, cât și pe cele viitoare.

(5) Dacă o instituție de credit ajustează valoarea pierderii în caz de nerambursare efective - cum ar fi ajustările efectuate pentru a lua în considerare condițiile de declin economic -, aceasta trebuie să demonstreze că ajustarea respectivă este adecvată și că este luată în considerare în mod corespunzător în cadrul procedurilor sale de testare ex-post (back-testing).

Art. 402. -

În aplicarea prevederilor art. 158 alin. (5) și ale art. 181 alin. (1) lit. h) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare că diferența dintre cea mai bună estimare a pierderii așteptate pentru expunerile intrate în stare de nerambursare, având în vedere atât condițiile economice curente, cât și situația expunerii, pe de o parte, și pierderea în caz de nerambursare estimată, obținută pe baza setului de date de referință, pe de altă parte, provine din posibilitatea apariției pierderilor adiționale pe parcursul perioadei de recuperare și reprezintă cerința de capital aferentă pierderii neașteptate pentru expunerea intrată în stare de nerambursare.

Art. 403. -

(1) În aplicarea prevederilor art. 181 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare că potențialul ratelor de recuperare efective de a fi mai scăzute decât media, pe perioadele în care ratele de nerambursare sunt ridicate, poate fi o sursă semnificativă a pierderilor neașteptate din credite pentru anumite expuneri sau portofolii, iar de această posibilitate trebuie să se țină cont la calcularea capitalului necesar pentru acoperirea pierderilor neașteptate.

(2) Pentru scopurile alin. (1), pentru tratarea dependențelor adverse posibile dintre probabilitatea de nerambursare și pierderea în caz de nerambursare, parametrii de pierdere în caz de nerambursare trebuie să încorporeze ratele de recuperare anticipative ale expunerilor care intră în stare de nerambursare în condițiile în care există așteptări ca pierderile din credite să fie substanțial mai mari decât media. În asemenea condiții, există așteptări ca ratele de nerambursare să fie ridicate, iar dacă ratele de recuperare sunt negativ corelate cu ratele de nerambursare, parametrii de pierdere în caz de nerambursare trebuie să încorporeze previziuni ale ratelor de recuperare viitoare care să fie mai scăzute decât cele așteptate în condiții mai apropiate de condițiile neutre. În cazurile în care există așteptări ca ratele de recuperare viitoare să fie independente de ratele de nerambursare viitoare, nu este necesar ca previziunile anticipative ale ratelor de recuperare încorporate în parametrii de pierdere în caz de nerambursare să difere de cele așteptate în condiții mai apropiate de condițiile neutre.

3.3.2.2 Principii fundamentale

Art. 404. -

(1) Estimările pierderii în caz de nerambursare trebuie să reflecte atât experiența și practicile instituției de credit, cât și mediul extern în care aceasta își desfășoară activitatea. Instituțiile de credit nu se pot baza pe estimările la nivelul industriei fără a le ajusta, acolo unde este necesar, pentru a reflecta propria poziție a acestora.

(2) Având în vedere faptul că o variație procentuală dată a estimărilor pierderii în caz de nerambursare conduce la o modificare procentuală egală a cerințelor de capital, orice aproximare și/sau modalitate mai rapidă (shortcut) pe care instituția de credit decide să le/o adopte trebuie să constituie un aspect important al validării și evaluării.

3.3.2.3 Datele

Art. 405. -

(1) În scopul estimării parametrilor aferenți abordării bazate pe modele interne de rating, instituția de credit trebuie să pregătească setul de date de referință pentru fiecare parametru, ceea ce implică luarea de decizii cum ar fi cele privind dimensiunea eșantionului, lungimea seriilor de timp, încrederea în datele externe, tratamentul pozițiilor intrate în stare de nerambursare care nu au generat pierdere și durata proceselor de recuperare - tratarea incompletă a situațiilor problematice. Unele informații conținute în setul de date de referință pot necesita actualizare.

(2) Setul de date de referință pentru pierderea în caz de nerambursare trebuie să includă, spre deosebire de setul de date de referință pentru estimarea probabilității de nerambursare, doar expuneri față de debitori intrați în stare de nerambursare, precum și factori care pot fi folosiți pentru a grupa, în maniere semnificative, tranzacțiile intrate în stare de nerambursare. De asemenea, acest set trebuie să respecte, în măsura în care este posibil, următoarele:

a) să acopere o perioadă care este suficient de lungă pentru a include cel puțin un ciclu economic;

b) să conțină toate intrările în stare de nerambursare care au fost înregistrate pe parcursul orizontului de timp considerat;

c) să conțină date pentru calculul pierderilor în caz de nerambursare efective;

d) să includă toate informațiile relevante necesare pentru a estima parametrii de risc;

e) să includă date despre determinanții relevanți ai pierderii.

(3) Instituția de credit trebuie să se asigure că setul de date de referință rămâne reprezentativ pentru portofoliile sale curente.

Art. 406. -

Tratamentul aplicat pozițiilor intrate în stare de nerambursare care nu generează pierdere sau chiar au rezultate pozitive în cadrul procesului de recuperare trebuie să ia în considerare următoarele:

a) instituția de credit trebuie să facă o distincție clară între pierderea în caz de nerambursare efectivă și cea estimată, ca parametru utilizat pentru calcularea valorilor ponderate la risc ale expunerilor. Pierderea în caz de nerambursare efectivă poate fi zero, respectiv dacă o expunere este scoasă din starea de nerambursare fără un cost semnificativ, direct sau indirect, asociat colectării cu privire la instrumentul respectiv, și fără o pierdere cauzată de efectele semnificative ale actualizării - de exemplu, dacă starea de nerambursare a fost cauzată doar de criteriul celor 90 de zile de întârziere, iar obligațiile de plată au fost ulterior complet îndeplinite -, este posibil să nu se înregistreze nicio pierdere;

b) în situațiile în care pierderea în caz de nerambursare estimată are o valoare scăzută sau zero, instituțiile de credit trebuie să demonstreze că procesele lor de estimare sunt pertinente și precise. În particular, acestea trebuie să poată oferi dovezi concrete cu privire la toți factorii luați în considerare în cadrul procesului de cuantificare care au condus la estimări scăzute, cum ar fi rata de actualizare, valoarea estimată a garanției reale, structura fluxurilor de numerar etc.;

c) chiar dacă în cadrul proceselor de recuperare au fost observate rezultate pozitive și acestea pot fi explicate, pierderea în caz de nerambursare estimată și utilizată pentru a calcula cerințele de capital nu trebuie să fie mai mică decât zero. Aceasta poate fi zero în situații excepționale. Instituțiile de credit trebuie să demonstreze că monitorizează și înregistrează rezultatele pozitive ale proceselor de recuperare pentru a se convinge de faptul că nu s-au produs erori sistematice;

d) instituția de credit trebuie să examineze tratamentul tranzacțiilor cu pierdere zero pentru a se asigura că acesta nu produce distorsiuni. Un număr semnificativ de tranzacții cu pierdere zero poate indica faptul că instituția de credit utilizează o definiție a stării de nerambursare prea timpurie sau că setul de date de referință conține anumite tranzacții care nu sunt într-adevăr în stare de nerambursare - precum stări de nerambursare de ordin tehnic, cum ar fi comisioane cu valoare redusă rămase de plată, aferente împrumuturilor rambursate.

3.3.2.4 Determinanții de risc

Art. 407. -

(1) În procesul de estimare a pierderii în caz de nerambursare, instituțiile de credit pot lua în considerare determinanți de risc precum:

a) determinanți de risc aferenți tranzacției, incluzând tipul tranzacției, garanția reală, garanții personale furnizate de terțe părți, rangul de subordonare, perioada de timp în care debitorul s-a aflat în stare de nerambursare, maturizarea expunerii (seasoning), raportul dintre valoarea împrumutului și cea a garanției reale și procedurile de recuperare;

b) determinanți de risc aferenți debitorului, incluzând dimensiunea debitorului, dimensiunea expunerii, structura de capital specifică firmei, regiunea geografică, sectorul industrial și linia de activitate;

c) determinanți de risc aferenți instituției de credit, incluzând organizarea internă și cadrul de administrare a activității, evenimente relevante - cum ar fi fuziuni - și entități specifice din cadrul grupului, destinate recuperărilor;

d) determinanți de risc externi, incluzând ratele de dobândă și cadrul legal - și, ca o consecință, durata procesului de recuperare; și

e) alți factori de risc.

(2) Instituțiile de credit trebuie să identifice și să examineze determinanți de risc suplimentari care sunt relevanți pentru circumstanțele specifice ale acestora. Instituțiile de credit trebuie să colecteze date cu privire la ceea ce consideră a fi determinanții principali ai pierderii pentru un grup dat de tranzacții și să îi includă în procesul de estimare a pierderii în caz de nerambursare. Raționamentele privind identificarea determinanților de risc principali trebuie formalizate în mod corespunzător de către instituția de credit și trebuie prezentate Băncii Naționale a României.

3.3.2.5 Metodologiile de estimare

Art. 408. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să aleagă o tehnică sau o combinație de tehnici de estimare a pierderii în caz de nerambursare. Tehnicile care pot fi utilizate, cu condiția respectării prevederilor prezentei secțiuni, includ, dar fără a se limita la, următoarele:

a) estimarea pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situațiilor problematice;

b) estimarea pierderii în caz de nerambursare de piață, respectiv estimarea pierderii în caz de nerambursare pe baza prețurilor de piață ale obligațiilor intrate în stare de nerambursare;

c) estimarea pierderii în caz de nerambursare de piață implicite, respectiv estimarea pierderii în caz de nerambursare din prețurile de piață ale creditelor, obligațiunilor sau instrumentelor de tip credit default, pentru care nu a apărut starea de nerambursare;

d) estimarea pierderii în caz de nerambursare istorice implicite.

(2) Instituțiile de credit trebuie să demonstreze că metodele alese pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare sunt potrivite în raport cu activitățile desfășurate de către acestea și cu portofoliile cărora li se aplică, precum și să justifice ipotezele teoretice aferente modelelor.

Art. 409. -

În cazul în care este utilizată tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situațiilor problematice, instituția de credit trebuie să calculeze fluxurile de numerar rezultate din procesul de tratare a situațiilor problematice și/sau de colectare, actualizate în mod corespunzător. Pentru scopurile obținerii de estimări anticipative, efectuarea calculelor pentru expunerile deținute la momentul actual de către instituția de credit trebuie să se bazeze pe datele cu privire la recuperarea efectivă. Procesul de calcul nu trebuie să se bazeze exclusiv pe valoarea de piață a garanției reale, ci trebuie aplicate ajustări corespunzătoare.

Art. 410. -

În sensul art. 181 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru calcularea mediei ponderate - în funcție de numărul stărilor de nerambursare - a pierderilor efective în caz de nerambursare, stările de nerambursare observate includ cazurile de tratare incompletă a situațiilor problematice, deși acestea nu reprezintă valori finale pentru scopurile calculării pierderii în caz de nerambursare, deoarece procesul de recuperare nu a fost finalizat.

Art. 411. -

Instituțiile de credit trebuie să integreze rezultatele proceselor incomplete de tratare a situațiilor problematice - ca date/informații - în cadrul estimărilor pierderii în caz de nerambursare, cu excepția cazului în care pot demonstra că respectivele tratări incomplete ale situațiilor problematice nu sunt relevante. Evaluarea relevanței trebuie să țină cont de specificul pieței și trebuie să arate că excluderea tratărilor incomplete ale situațiilor problematice nu conduce la subestimarea pierderii în caz de nerambursare și nu are impact semnificativ asupra estimărilor pierderii în caz de nerambursare.

Art. 412. -

În cazurile în care instituțiile de credit includ tratările incomplete ale situațiilor problematice în calcularea mediei ponderate - în funcție de numărul stărilor de nerambursare - a pierderilor efective în caz de nerambursare, acestea trebuie să formalizeze și să demonstreze pertinența abordărilor, ceea ce include, în particular, alegerea perioadei de observare și metodologiile de estimare a costurilor și a recuperărilor adiționale, ulterioare acestei perioade și, dacă este necesar, din cadrul acestei perioade.

Art. 413. -

(1) Instituțiile de credit pot aplica tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situațiilor problematice, folosind fie estimările directe, fie o abordare în două etape.

(2) În situația în care sunt folosite estimările directe, instituția de credit obține o estimare cantitativă pentru fiecare expunere individuală, pe baza caracteristicilor specifice ale acesteia.

(3) În cazul utilizării abordării în două etape, instituția de credit estimează o valoare medie a pierderii în caz de nerambursare pentru toate expunerile din cadrul aceleiași clase de rating sau grupe de risc a tranzacțiilor.

(4) În sensul alin. (2), dacă în cadrul clasei de expuneri de tip retail este folosită o abordare la nivel de grupă de risc, instituția de credit trebuie să calculeze media estimărilor directe individuale în vederea obținerii pierderii în caz de nerambursare agregate pentru toate expunerile aferente grupei respective. În situația în care instituția de credit obține estimările pentru clasa de expuneri de tip retail utilizând clase de rating - similar cazului expunerilor față de societăți, instituții, administrații centrale sau bănci centrale -, nu este necesar să se agrege estimările pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile de tip retail.

Art. 414. -

(1) În sensul art. 413 alin. (2), procedurile directe de estimare - spre exemplu, un model statistic care utilizează determinanții de risc drept variabile explicative - permit instituției de credit calculul automat al fiecăruia dintre elementele distincte care alcătuiesc pierderea în caz de nerambursare, pe baza experienței cu privire la fiecare dintre elementele corespondente din setul de date de referință, care este relevant pentru elementul respectiv - cum ar fi valorile de recuperare ale bunurilor imobiliare sau ratele de actualizare.

(2) În sensul art. 414 alin. (3), în cadrul abordării în două etape, instituția de credit trebuie să aplice o ajustare generală a pierderii în caz de nerambursare la nivelul clasei de rating sau al grupei de risc, privită ca întreg, pentru a reflecta măsura în care valoarea medie a pierderii în caz de nerambursare pentru setul de date de referință necesar nu este reprezentativă pentru media pe termen lung, anticipativă și ponderată în funcție de numărul stărilor de nerambursare sau pentru estimarea efectuată în ipoteza unui declin economic.

Art. 415. -

(1) În cazul în care instituția de credit utilizează tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situațiilor problematice, setul de date de referință utilizat pentru realizarea estimărilor include prețurile de piață istorice înregistrate cu privire la garanția reală sau aferente unei părți ori tuturor creanțelor față de debitor. Prețurile de piață curente ale garanțiilor reale pentru expunerile deținute la momentul actual de către instituția de credit pot influența pierderea în caz de nerambursare estimată aferentă acestora.

(2) Ca o alternativă la tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situațiilor problematice, setul de date de referință poate fi obținut de către instituția de credit, cu condiția respectării prevederilor prezentei secțiuni, prin observarea prețurilor de piață ale obligațiunilor sau creditelor tranzacționabile intrate în stare de nerambursare, într-un interval scurt de timp de la intrarea în această stare sau la ieșirea din faliment, precum și prin observarea prețurilor de piață ale creditelor, obligațiunilor sau instrumentelor de tip credit default, pentru care nu a apărut starea de nerambursare.

(3) În cazul în care instituția de credit utilizează informații de piață ca o alternativă la tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situațiilor problematice - cum ar fi în caz de date puține -, datele de piață trebuie să îndeplinească cerințele generale privind utilizarea datelor externe, prevăzute de partea a 3-a, titlul II, cap. 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(4) Instituția de credit poate să obțină cea mai bună estimare a pierderii așteptate pentru expunerile intrate în stare de nerambursare direct din prețurile de piață ale acestora, acolo unde acestea există.

Art. 416. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să utilizeze cu atenție informațiile externe relevante folosite pentru îmbunătățirea estimărilor pierderii în caz de nerambursare, bazate pe experiența proprie a acestora cu privire la pierderi și recuperări.

(2) Estimarea pierderii în caz de nerambursare din marjele de credit (credit spreads) aferente expunerilor care nu au intrat în stare de nerambursare - respectiv estimarea pierderii în caz de nerambursare de piață implicite - poate fi utilizată de către instituția de credit numai atunci când, pentru obținerea unor estimări de încredere, nu sunt disponibile alte date și dacă rezultatele validării arată ca aceste estimări sunt de încredere.

(3) Tehnicile de estimare a pierderii în caz de nerambursare de piață și cea de piață implicită pot fi adecvate numai în condițiile în care piețele de capital se caracterizează prin adâncime - respectiv există numeroși cumpărători și vânzători potențiali dispuși să tranzacționeze la prețuri mai ridicate sau mai scăzute decât prețul de piață curent - și lichiditate.

Art. 417. -

(1) Tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare istorice implicite - respectiv obținerea de estimări ale pierderilor în caz de nerambursare din pierderile efective aferente expunerilor din cadrul claselor de rating sau grupelor de risc și din estimările adecvate ale probabilităților de nerambursare - poate fi utilizată de către instituția de credit doar pentru clasa de expuneri de tip retail. Pierderea efectivă pentru aceste expuneri de tip retail este egală cu pierderea totală împărțită la numărul total de expuneri din cadrul clasei de rating sau al grupei de risc, în timp ce pierderea în caz de nerambursare efectivă medie este egală cu aceeași pierdere totală împărțită la numărul expunerilor intrate în stare de nerambursare din cadrul clasei de rating sau al grupei de risc.

(2) Estimarea pierderii în caz de nerambursare istorice implicite poate fi utilizată de către instituția de credit doar în cazurile în care aceasta poate estima pierderea așteptată pentru fiecare clasă de rating a tranzacțiilor sau grupă de expuneri, cu condiția îndeplinirii cerințelor minime - incluzând toate cerințele calitative și cantitative aferente validării - pentru estimarea probabilității de nerambursare.

3.3.2.6 Pierderea în caz de nerambursare în ipoteza unui declin economic

Art. 418. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să stabilească un proces riguros și bine formalizat pentru evaluarea efectelor - în cazul în care acestea există - condițiilor de declin economic asupra ratelor de recuperare și pentru obținerea de estimări ale pierderii în caz de nerambursare în concordanță cu condițiile de declin economic.

(2) Procesul prevăzut la alin. (1) presupune 3 etape, care pot fi tratate într-o manieră integrată:

a) identificarea condițiilor de declin economic corespunzătoare pentru fiecare clasă de expuneri reglementată, în cadrul fiecărei jurisdicții;

b) identificarea dependențelor adverse - în cazul în care acestea există - dintre ratele de nerambursare și ratele de recuperare;

c) integrarea dependențelor adverse ce au fost identificate dintre ratele de nerambursare și ratele de recuperare, cu scopul de a genera, pentru expunerile instituției de credit, parametrii de pierdere în caz de nerambursare care să fie în concordanță cu condițiile de declin economic identificate.

(3) În sensul alin. (2) lit. a), condițiile de declin economic corespunzătoare sunt acelea în care determinanții relevanți ai ratelor de nerambursare sunt în concordanță cu condițiile în care există așteptări ca pierderile din credite pentru clasa de expuneri reglementată să fie în mod substanțial mai ridicate decât media. Instituțiile de credit pot identifica asemenea condiții la un nivel mai granular, dacă o asemenea abordare sporește senzitivitatea la risc. Ca regulă generală, în cazul în care ratele de recuperare prezintă senzitivitate la condițiile locale, instituțiile de credit trebuie, cel puțin, să ia în considerare în mod separat fiecare clasă de expunere și fiecare jurisdicție, exceptând situația în care pot justifica combinarea claselor de expuneri și/sau a jurisdicțiilor pe baza faptului că expunerile din cadrul acelorași clase de expuneri, în jurisdicții diferite, prezintă o covarianță ridicată a ratelor de recuperare.

(4) În sensul alin. (2) lit. b), dependențele adverse dintre ratele de nerambursare și ratele de recuperare pot fi identificate fie direct, prin analize statistice, dacă datele necesare sunt disponibile, fie indirect, prin examinarea relațiilor dintre determinanții stării de nerambursare și cei ai recuperărilor. Abordarea indirectă poate include analiza comportamentului valorilor garanției reale, acolo unde garanția reală are o influență semnificativă asupra recuperărilor.

(5) În sensul alin. (2) lit. c), pentru obținerea unei estimări a pierderii în caz de nerambursare în condiții de declin economic, instituțiile de credit pot, spre exemplu, analiza ratele de recuperare în timpul perioadelor de declin economic sau pot utiliza previziuni bazate pe modificarea determinanților de risc corespunzători într-o manieră concordantă cu condițiile de declin economic. Dacă prin derularea unei analize în concordanță cu alin. (2) lit. b) nu a fost identificată nicio dependență adversă semnificativă între ratele de nerambursare și ratele de recuperare, estimările pierderii în caz de nerambursare se pot baza pe mediile pe termen lung, ponderate în funcție de numărul stărilor de nerambursare, ale ratelor observate ale pierderii sau pot fi obținute din previziuni care nu implică supunerea la simulări de criză a determinanților de risc corespunzători.

Art. 419. -

Pentru scopurile art. 181 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit care nu pot demonstra în alte moduri că estimările pierderii în caz de nerambursare în ipoteza unui declin economic nu sunt mai scăzute decât estimările medii pe termen lung ale pierderii în caz de nerambursare trebuie să poată furniza Băncii Naționale a României, la cererea acesteia, o estimare a ratei pierderii în caz de nerambursare pe termen lung, medie ponderată în funcție de numărul stărilor de nerambursare. Pierderea în caz de nerambursare în ipoteza unui declin economic poate, în anumite circumstanțe, să fie egală cu pierderea în caz de nerambursare medie pe termen lung, dar nu poate fi mai puțin prudentă.

Art. 420. -

Simulările de criză (stress tests) prevăzute la art. 177 alin. (1) sau alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 nu este obligatoriu să producă o pierdere în caz de nerambursare mai scăzută sau mai ridicată decât cea estimată potrivit art. 181 alin. (1) lit. b) din regulamentul menționat. În măsura în care identificarea perioadelor de declin economic pentru scopurile art. 181 alin. (1) lit. b) din regulamentul menționat coincide cu simulările de criză (stress tests) efectuate pentru scopurile art. 177 alin. (1) sau alin. (2) din respectivul regulament, pierderea în caz de nerambursare calculată poate fi similară. Unele simulări de criză (stress tests) efectuate pentru scopurile art. 177 alin. (1) sau alin. (2) din regulamentul menționat pot fi utilizate drept instrument pentru evaluarea robusteții estimării pierderii în caz de nerambursare, care este realizată potrivit art. 181 alin. (1) lit. b) din respectivul regulament.

3.3.2.7 Pierderea în caz de nerambursare utilizată pentru calcularea pierderii așteptate

Art. 421. -

În sensul art. 181 alin. (1) lit. h) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă condițiile de declin economic sunt relevante pentru un anumit tip de expuneri, atunci acest aspect trebuie luat în considerare la cuantificarea posibilității de a înregistra pierderi neașteptate suplimentare pe parcursul perioadei de recuperare.

3.3.3 Cerințe cu privire la estimările proprii ale factorilor de conversie

3.3.3.1 Aspecte generale

Art. 422. -

Estimările factorului de conversie trebuie să reflecte atât experiența și practicile instituției de credit, cât și mediul extern în care aceasta își desfășoară activitatea. Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere de o manieră corespunzătoare, în cadrul proceselor de estimare și validare a factorului de conversie, modul în care evoluează relațiile cu clienții în circumstanțe adverse, atunci când clienții pot decide să utilizeze angajamente de finanțare care nu au fost trase.

Art. 423. -

Instituția de credit trebuie să acorde o atenție deosebită utilizării datelor colectate din surse externe sau de-a lungul diferitelor perioade de timp.

Art. 424. -

Având în vedere faptul că o variație procentuală dată a valorii expunerii conduce la o modificare procentuală egală a cerințelor de capital, orice aproximare și/sau modalitate mai rapidă (shortcut) pe care instituția de credit decide să le/o adopte pentru estimarea valorii expunerii trebuie să constituie un aspect important al validării și evaluării.

Art. 425. -

În sensul părții a 3-a titlul II capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, valoarea expunerii este alcătuită din două poziții: suma trasă la momentul actual și o estimare a sumelor ce vor fi trase în viitor din creditul angajat și neutilizat. Sumele potențiale care vor fi trase în viitor sunt descrise în termeni de proporție din suma netrasă la momentul actual.

Art. 426. -

Factorii de conversie trebuie să ia valori pozitive sau valoarea zero, iar valoarea expunerii pentru fiecare tranzacție nu trebuie să fie mai mică decât valoarea expunerii definită la art. 166 alin. (1) - (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

3.3.3.2 Orizontul de timp

Art. 427. -

(1) Calcularea factorului de conversie necesită observarea și compararea a cel puțin două momente de timp: momentul actual și momentul intrării în stare de nerambursare. Factorii de conversie estimați sunt obținuți din factorii de conversie efectivi pentru expunerile intrate în stare de nerambursare din setul de date de referință. Momentul intrării în stare de nerambursare și valoarea trasă la acest moment pentru expunerile din setul de date de referință pot fi observate în mod direct.

(2) Instituțiile de credit trebuie să utilizeze abordări de calculare a factorilor de conversie efectivi care sunt adecvate activității specifice a acestora.

Art. 428. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să se asigure că momentele de timp alese pentru calcularea factorilor de conversie efectivi aferenți setului de date de referință sunt adecvate pentru orizontul de timp de un an utilizat în scopul estimării factorilor de conversie. Aceasta ar putea necesita luarea în considerare de seturi de intervale diferite de timp ce precedă momentul intrării în stare de nerambursare.

(2) În cazul în care instituția de credit utilizează pentru calcularea factorilor de conversie efectivi abordarea de grup (cohort approach), perioada de observare este împărțită în ferestre de timp, iar suma trasă la momentul intrării în stare de nerambursare este pusă în legătură cu suma trasă/netrasă la începutul ferestrei de timp. Perioada ce trebuie utilizată în cadrul acestei abordări (cohort period) drept fereastră de timp este de un an, cu excepția cazurilor în care instituția de credit poate demonstra că ar fi mai prudentă și mai potrivită o perioadă diferită.

(3) În situația utilizării, pentru calcularea factorilor de conversie efectivi, a abordării cu orizont de timp fix (fixedhorizon approach), suma trasă la momentul intrării în stare de nerambursare este pusă în legătură cu suma trasă/netrasă la un moment fix, anterior intrării în stare de nerambursare, folosindu-se ipoteza simplificatoare că toate expunerile care vor intra în stare de nerambursare de-a lungul orizontului de timp ales vor intra în stare de nerambursare la același moment de timp: sfârșitul orizontului de timp fix. Instituțiile de credit trebuie să folosească un orizont de timp fix de un an, cu excepția cazurilor în care acestea demonstrează că ar fi mai prudentă și mai potrivită o altă perioadă.

(4) Instituțiile de credit pot utiliza, pentru cuantificarea factorilor de conversie efectivi, abordarea cu orizont de timp variabil - generalizare a abordării cu orizont de timp fix -, care constă în folosirea mai multor referințe temporale în cadrul orizontului de timp ales - cum ar fi compararea sumei trase la momentul intrării în stare de nerambursare cu sumele trase cu o lună, două luni, trei luni etc. înainte de intrarea în stare de nerambursare.

(5) Pentru cuantificarea factorilor de conversie efectivi, instituțiile de credit pot folosi numai ca soluție tranzitorie abordarea momentum, care vizează exprimarea factorilor de conversie ca procent din întregul angajament de finanțare - raportul limită totală -, și nu ca procent din suma netrasă. În cazul utilizării acestei abordări, nu este necesar ca instituția de credit să ia o decizie privind un moment de referință anterior intrării în stare de nerambursare, suma trasă la momentul intrării în stare de nerambursare comparându-se doar cu limita totală la acest moment. Pentru a putea primi aprobarea din partea Băncii Naționale a României de a utiliza estimări proprii ale factorilor de conversie obținuți pe baza abordării momentum, instituțiile de credit trebuie să recalculeze raportul limită totală sub forma unui factor de conversie care să respecte prevederile părții a 3-a titlul II capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, folosind informația relevantă din procesul de alocare pe clasele de rating ale factorului de conversie.

Art. 429. -

(1) Indiferent de abordarea aleasă pentru cuantificarea factorilor de conversie efectivi, instituțiile de credit trebuie:

a) să analizeze și să prezinte Băncii Naționale a României considerentele pentru adoptarea abordării respective, să își justifice alegerile și să evalueze impactul pe care l-ar avea utilizarea unui orizont de timp diferit;

b) să identifice punctele slabe posibile ale abordării alese și să propună metode pentru tratarea sau compensarea acestora;

c) să evalueze impactul abordării alese asupra claselor de rating și estimărilor finale ale factorului de conversie, prin investigarea efectelor dinamice, precum interacțiunile cu perioada rămasă până la intrarea în stare de nerambursare (time-to-default) și calitatea creditului.

(2) Aspectele enumerate la alin. (1) trebuie avute în vedere la elaborarea și validarea modelului intern, iar documentația instituției de credit trebuie să furnizeze informații clare cu privire la acestea.

3.3.3.3 Factorii de conversie reglementați și estimările proprii

Art. 430. -

Instituțiile de credit care au primit aprobarea din partea Băncii Naționale a României să utilizeze propriile estimări ale factorilor de conversie trebuie să aplice aceste estimări pentru toate expunerile precizate la art. 166 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sub rezerva prevederilor aferente perioadei de implementare graduală.

Art. 431. -

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 166 alin. (10) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru scopurile primirii aprobării de a utiliza estimările proprii ale factorilor de conversie, expresia linii de credit prevăzută la art. 166 alin. (8) lit. d) din regulamentul menționat se interpretează ca fiind suficient de largă pentru a acoperi fiecare tip de expunere din afara bilanțului precizat în anexa I la același regulament, care nu este identificat drept un element de risc maxim și care nu este deja menționat în mod explicit la art. 166 alin. (8) lit. a) - c) și lit. e) din același regulament.

(2) În cazuri excepționale, instituțiile de credit pot folosi, cu aprobarea Băncii Naționale a României, factorii de conversie reglementați pentru anumite tipuri de expuneri, dacă pot demonstra că este imposibil să se elaboreze o abordare relevantă pentru a estima factorii de conversie pentru expunerile respective. Elementele cu risc maxim rămân acoperite de prevederile art. 166 alin. (10) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și primesc o valoare a expunerii de 100% din valoarea lor.

3.3.3.4 Datele

Art. 432. -

(1) Setul de date de referință pentru factorul de conversie/valoarea expunerii trebuie să includă doar expuneri față de debitori intrați în situație de nerambursare, suma trasă și cea netrasă la momentul intrării în stare de nerambursare, suma trasă și cea netrasă la un moment - sau momente - de timp anterior intrării în stare de nerambursare, precum și factori care pot fi folosiți pentru a grupa, în maniere semnificative, tranzacțiile intrate în stare de nerambursare. De asemenea, acest set trebuie să respecte, în măsura în care este posibil, următoarele aspecte:

a) să acopere o perioadă care este suficient de lungă pentru a include cel puțin un ciclu economic;

b) să conțină toate intrările în stare de nerambursare care au fost înregistrate pe parcursul orizontului de timp considerat;

c) să includă toate informațiile relevante necesare pentru a estima parametrii de risc;

d) să includă date despre determinanții relevanți ai factorului de conversie.

(2) Instituția de credit trebuie să se asigure că setul de date de referință rămâne reprezentativ pentru portofoliile sale curente, fiind actualizat atunci când este necesar.

3.3.3.5 Determinanții de risc

Art. 433. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare și să analizeze toți determinanții de risc principali ai factorilor de conversie. Importanța determinanților de risc trebuie judecată pe baza caracteristicilor specifice ale portofoliilor și practicilor instituției de credit.

(2) În procesul de analizare a determinanților potențiali ai factorului de conversie, instituțiile de credit trebuie să examineze - fără ca lista precizată să aibă caracter exhaustiv - următoarele domenii:

a) strategiile și politicile instituțiilor de credit în ceea ce privește monitorizarea conturilor clienților;

b) capacitatea și voința instituției de credit de a împiedica noi trageri în circumstanțe apropiate intrării în stare de nerambursare;

c) factorii care influențează cererea debitorului pentru finanțare/tranzacții;

d) factorii care influențează voința instituțiilor de credit de a oferi finanțare/tranzacții;

e) comportamentul terțelor părți - cum ar fi alte instituții de credit, instituții financiare, creditori comerciali și proprietari -, a căror prezență ca surse alternative ale ofertei poate crește sau reduce cererea de finanțare/tranzacțiile pentru o instituție de credit individuală și

f) natura tranzacției și atributele încorporate în aceasta - cum ar fi protecția angajamentului contractual.

3.4 Calitatea documentației interne

Art. 434. -

Cerințele prezentei subsecțiuni se aplică tuturor documentațiilor referitoare la elaborarea și validarea modelelor interne de rating, incluzând documentațiile referitoare la sistemele de rating și la estimarea probabilității de nerambursare, pierderii în caz de nerambursare și factorului de conversie.

Art. 435. -

Instituția de credit trebuie să formalizeze toate etapele elaborării și validării sistemelor de rating într-o manieră care să permită unei terțe părți - cum ar fi auditul intern, Banca Națională a României - înțelegerea raționamentului și procedurilor care stau la baza elaborării și validării. Instituția de credit trebuie să îndeplinească această cerință și în ceea ce privește documentația aferentă operațiunilor care se efectuează.

Art. 436. -

Documentația aferentă elaborării și validării sistemului de rating trebuie să includă cel puțin descrieri detaliate ale metodologiilor de elaborare, ale proceselor de alocare și clasificare, ale calibrării, precum și ale procedurilor, proceselor și testelor interne utilizate de către instituția de credit pentru validarea sistemului de rating.

Art. 437. -

Instituția de credit trebuie să se asigure pe bază continuă că sistemele de rating îndeplinesc cerințele aferente acestora. Având în vedere faptul că sistemele de rating și operațiunile acestora sunt supuse în mod constant îmbunătățirii, validarea trebuie să fie un proces iterativ. Instituțiile de credit trebuie să se asigure că documentația este actualizată după operarea de modificări semnificative cu privire la sistemele sau procesele de rating. Documentația cu privire la elaborare și validare trebuie să conțină iterațiile și procesele utilizate pentru validarea acestora.

Art. 438. -

Documentația trebuie să reflecte, de asemenea, faptul că pot fi utilizate sisteme de rating diferite pentru portofolii diferite. Instituțiile de credit trebuie să păstreze seturi de documentație diferite cu privire la elaborarea, validarea și operațiunile aferente fiecărui sistem de rating sau fiecărei combinații de sisteme de rating care se utilizează, precum și cu privire la portofoliile pentru care acestea sunt aplicate.

Art. 439. -

Instituțiile de credit trebuie să pună la dispoziția Băncii Naționale a României, la cererea acesteia, toată documentația referitoare la sistemele de rating ale acestora.

Art. 440. -

Documentația aferentă modelelor statistice și altor metode mecanice trebuie să acopere cel puțin următoarele aspecte:

a) documentația cu privire la detaliile conceptuale ale modelului:

(i) criteriile de delimitare pentru segmentul de rating;

(ii) descrierea metodei de rating, a tipului de model utilizat și a arhitecturii modelului;

(iii) arhitectura modelului și ipotezele fundamentale, incluzând definițiile stării de nerambursare, considerentele și analiza care susțin alegerea criteriilor de rating, circumstanțele tipice în care modelul nu funcționează într-o manieră eficace și punctele tari și slabe, cu caracter general, ale modelului;

(iv) considerentele pentru selectarea unui tip specific de model;

(v) documentația aferentă tuturor funcțiilor modelului;

(vi) descrierea procesului de rating;

(vii) sarcinile și responsabilitățile cu privire la modelul de rating;

(viii) politica de modificare a modelului;

b) documentația cu privire la elaborare și analize:

(i) relevanța criteriilor utilizate în cadrul modelului;

(ii) setul de date utilizat la elaborarea modelului;

(iii) asigurarea calității pentru setul de date;

(iv) procedura de elaborare a modelului;

(v) selectarea factorilor de intrare aferenți modelului și evaluarea parametrilor modelului;

(vi) asigurarea calității/validarea pe parcursul elaborării modelului, incluzând cel puțin teste de performanță "în afara orizontului de timp" - out-of-time - și/sau "în afara eșantionului" - out-of-sample;

(vii) în cazul modelelor pentru estimarea parametrilor de risc, calibrarea parametrilor de risc pe clasă de rating sau grupă de risc;

(viii) procedura pentru validare/examinare cu regularitate;

(ix) folosirea raționamentului profesional în scopul de a completa modelul.

Art. 441. -

Testele pentru asigurarea calității/validare trebuie efectuate doar dacă datele necesare a fi alocate exclusiv pentru acestea nu reduc în mod necorespunzător setul de date folosit pentru elaborarea modelului. În cazurile în care se dispune de puține date, poate fi oportun ca, în anumite circumstanțe, instituția de credit să nu aloce exclusiv un set de date în afara eșantionului - out-of-sample -, ci să aștepte noile alocări de rating din anul următor, iar acestea să fie utilizate drept eșantion "în afara orizontului de timp" - out of time.

3.5 Modelele obținute de la furnizori externi

Art. 442. -

Procesul de rating al instituției de credit, în totalitatea sa, trebuie să fie un proces intern de rating, dar nu este necesar ca toate părțile acestuia să fie elaborate intern, instituția de credit putând utiliza modele obținute de la furnizori externi, cum ar fi modele statistice.

3.5.1 Transparența modelelor obținute de la furnizori externi

Art. 443. -

(1) În vederea îndeplinirii cerințelor părții a treia titlul II capitolul 3 secțiunea a 6-a subsecțiunea a 5-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru modelele obținute de la furnizori externi, instituția de credit trebuie să demonstreze o bună înțelegere a modelelor respective, sub toate aspectele.

(2) Instituția de credit trebuie să dispună de o documentație referitoare la elaborarea modelelor și la fundamentele procesului de validare aferent acestora, întocmită de către furnizorii externi într-o manieră care să permită terțelor părți - cum ar fi auditul intern, Banca Națională a României - o înțelegere detaliată a metodologiei aplicate, precum și evaluarea gradului de adecvare a funcționării modelului la nivelul instituției de credit.

(3) Instituția de credit trebuie să demonstreze că dispune pe plan intern de cunoștințele necesare pentru înțelegerea metodologiei și pentru evaluarea gradului de adecvare a funcționării modelului. Aceasta trebuie, în special, să aibă cunoștință despre toate limitele modelului, precum și despre circumstanțele în care modelul nu funcționează conform așteptărilor.

(4) Instituția de credit trebuie să se asigure că utilizatorii vor fi formați profesional corespunzător pentru folosirea modelului respectiv și că vor fi disponibili instructori interni.

(5) Instituția de credit trebuie să prezinte planuri în vederea asigurării validării și, dacă este necesar, a dezvoltării modelului în viitor.

(6) Instituțiile de credit trebuie să se asigure de faptul că performanța modelului poate fi evaluată și, dacă este necesar, ajustată, chiar și în cazul în care furnizorul extern întrerupe oferirea de suport sau în alte cazuri similare.

3.5.2 Legătura cu informațiile interne utilizate în cadrul procesului de rating

Art. 444. -

(1) Instituția de credit trebuie să cunoască care sunt informațiile - datele - prelucrate în cadrul modelului obținut de la un furnizor extern și cum sunt legate aceste informații de cele care sunt prelucrate pe plan intern - spre exemplu, dacă definițiile date de furnizor factorilor de intrare, precum cifra de afaceri și datoria, sunt în concordanță cu cele utilizate pe plan intern.

(2) Instituția de credit trebuie să se asigure că agregarea diferitelor părți ale modelului de rating nu conduce la o metodă de rating necoerentă, în special în situațiile în care părți elaborate pe plan extern sunt utilizate simultan cu părți elaborate pe plan intern.

(3) Instituția de credit trebuie să verifice dacă există o dublă înregistrare a informațiilor în părțile interne și externe ale modelului de rating.

(4) În cazul combinării părților elaborate separat ale sistemului de rating, instituția de credit trebuie să deruleze un exercițiu suplimentar cu privire la cuantificarea riscului, respectiv parametrii de risc trebuie să fie estimați pe baza unui set de date corespunzător, precum în cazul unui sistem de rating elaborat în totalitate pe plan intern.

SECȚIUNEA a 4-a Cerințele cu privire la date

Art. 445. -

Bazele de date fizice construite pentru conformarea cu cerințele referitoare la colectarea și păstrarea datelor pentru diferite scopuri, prevăzute de partea a 3-a titlul II capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pot conține date referitoare la mai multe scopuri. Sursele de date pot fi, de asemenea, diferite, și anume:

a) în vederea creării modelului de alocare, pentru a determina ponderea variabilelor de intrare, pot fi utilizate date interne, externe și centralizate;

b) în vederea calibrării modelului de estimare pot fi utilizate date interne, externe și centralizate - potrivit art. 178 alin. (4), art. 180 alin. (1) lit. h), art. 180 alin. (2) lit. c) și e), art. 181 alin. (1) lit. j) și art. 181 alin. (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 -, respectiv date externe și centralizate cu anumite restricții - potrivit art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (1) lit. f), art. 180 alin. (2) lit. c), art. 185 lit. c), art. 188 lit. d), art. 190 alin. (3) și art. 191 din regulamentul menționat;

c) pentru datele cu privire la rezultate și performanță se pot folosi date interne generate pe parcursul elaborării și utilizării modelului;

d) pentru calcularea cerințelor minime de capital curente se pot utiliza date interne.

4.1 Acuratețea, exhaustivitatea și pertinența datelor

Art. 446. -

În sensul art. 174 lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, termenii de mai jos au următoarele semnificații:

a) acuratețe se referă la gradul de încredere care poate fi atribuit datelor de intrare. Aceste date trebuie să fie suficient de exacte pentru a se evita distorsiunea semnificativă a rezultatului;

b) exhaustivitate semnifică faptul că bazele de date furnizează informații cuprinzătoare pentru instituția de credit - respectiv datele pentru toate liniile de activitate și variabilele relevante. Lipsa datelor pentru anumite câmpuri sau înregistrări poate fi inevitabilă, dar instituțiile de credit trebuie să încerce să minimizeze apariția acestor situații și să urmărească reducerea acestora în timp;

c) pertinență semnifică faptul că datele nu conțin distorsiuni - biases - care să le facă nepotrivite pentru scopul respectiv.

4.1.1 Sistemele IT pentru tratamentul riscului de credit potrivit abordării bazate pe modele interne de rating

Art. 447. -

(1) Instituția de credit trebuie să dispună de o infrastructură IT solidă în vederea asigurării integrității calculării cerințelor de capital. Bazele de date utilizate pentru reproducerea calculelor trebuie arhivate în mod adecvat, iar instituția de credit trebuie să realizeze copii de siguranță - backup - corespunzătoare ale acestora. Instituțiile de credit trebuie să formalizeze fluxurile de desfășurare a activității - work-flows -, procedurile și sistemele aferente colectării și stocării datelor.

(2) Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme IT care să asigure disponibilitatea continuă și mentenanța tuturor bazelor de date relevante, precum și reproducerea, pentru scopurile validării, a bazelor de date și a rezultatelor sistemelor de rating. Pentru a se asigura recuperarea informațiilor, aceste sisteme IT trebuie incluse în planurile generale pentru situații neprevăzute. Instituția de credit trebuie să stabilească controale corespunzătoare pentru a se preveni accesul persoanelor neautorizate la informații.

(3) Instituțiile de credit trebuie să aloce resurse suficiente pentru ca bazele de date să poată fi extinse fără riscul de a pierde informații și trebuie să urmărească reducerea riscului de eroare umană prin creșterea gradului de automatizare al tuturor procedurilor semnificative utilizate la cuantificarea cerințelor de capital. Prin suport IT suficient pentru datele aferente abordării bazate pe modele interne de rating trebuie să se înțeleagă faptul că toate datele trebuie stocate într-o manieră potrivită și trebuie să poată fi accesate într-un orizont de timp adecvat.

4.1.2 Examinarea întreprinsă de către audit

Art. 448. -

Examinarea calității datelor de către auditul intern trebuie să includă cel puțin următoarele: o examinare anuală a controalelor interne, eșantionarea periodică a datelor și examinarea reconcilierilor aferente sistemului. Pentru datele externe și cele centralizate, examinarea calității datelor trebuie efectuată pe cât de extins posibil.

4.2 Standardele de calitate a datelor și concordanța cu datele contabile

Art. 449. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să își definească propriile standarde pentru asigurarea calității datelor, să urmărească îmbunătățirea în timp a acestor standarde și să își cuantifice performanța prin raportare la aceste standarde.

(2) Instituțiile de credit trebuie să se asigure în mod continuu că datele acestora au o calitate suficient de ridicată pentru a fi în sprijinul proceselor de administrare a riscului și calculării cerințelor de capital. Aceasta poate include examinarea structurii datelor de intrare pentru a se identifica valorile extreme - outliers - sau neverosimile, modificările față de perioadele trecute și cantitatea de date lipsă. Examinarea trebuie, de asemenea, să indice dacă este păstrată integritatea datelor.

Art. 450. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să identifice și să explice divergențele semnificative evidențiate de către procesul de reconciliere, desfășurat cu regularitate, în raport cu datele contabile. Reconcilierea completă nu este posibilă întotdeauna, datele referitoare la risc putând să difere, din motive întemeiate, de datele contabile - spre exemplu, "factorul de conversie" nu are echivalent în contabilitate -, dar trebuie efectuată atunci când este posibil.

(2) Instituțiile de credit trebuie să efectueze verificări ale concordanței, care să includă piste de audit privind sursele de date, verificări de total și de număr de înregistrări atunci când datele trec dintr-un sistem în altul, înregistrarea datelor care sunt excluse sau introduse la diferite etape ale manipulării datelor etc. Instituția de credit trebuie să investigheze discrepanțele semnificative.

Art. 451. -

Datele trebuie să facă obiectul unor controale adecvate ale calității, în funcție de importanța acestora. Instituția de credit este responsabilă pentru efectuarea de verificări minime, incluzând o examinare independentă periodică pentru a se confirma acuratețea, exhaustivitatea și pertinența datelor. Calitatea datelor poate fi examinată, de exemplu, prin reproducerea procesului de pregătire a datelor - incluzând colectarea și transformarea - și a rezultatelor modelelor, utilizând aceleași baze de date și aceiași algoritmi folosiți de către instituția de credit. Examinarea poate fi efectuată pe baza unui eșantion.

Art. 452. -

Sistemele de alocare a ratingurilor deținute de către instituțiile de credit trebuie să conțină o politică justificată corespunzător cu privire la toleranța față de discontinuitățile - gaps - în datele pentru un anumit debitor și cu privire la abordările prudente de tratare a datelor lipsă, cum ar fi prin substituirea valorilor. Instituțiile de credit trebuie să urmărească minimizarea în timp a cantității de date lipsă.

Art. 453. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de un set adecvat de documentație cu privire la standardele de calitate a datelor, care să vizeze următoarele aspecte:

a) politica cu privire la date și declarația de responsabilitate: instituțiile de credit trebuie să stabilească o politică explicită cu privire la date, care poate face parte dintr-o politică generală cu privire la date. Instituțiile de credit sunt responsabile pentru asigurarea calității datelor și trebuie să fie capabile să demonstreze Băncii Naționale a României că îndeplinesc standarde potrivite scopului;

b) directorul de date: instituțiile de credit trebuie să dispună de directoare - dicționare - clare de date care să furnizeze definițiile elementelor de date;

c) descrierile bazelor de date: documentația aferentă bazelor de date trebuie să permită evaluarea solidității bazelor de date. Această documentație poate conține:

(i) o descriere generală a bazelor de date - de exemplu, informații privind modelul relațional al bazei de date, incluzând tabelele, cheile, declanșatorii (triggers), procedurile stocate; datele cu privire la performanță, cum ar fi dimensiunea maximă totală; informații de securitate, cum ar fi proprietarul, utilizatorii cu drept de scriere și citire și responsabilitățile legate de mentenanță;

(ii) sursa de date;

(iii) procesele utilizate pentru obținerea și încărcarea datelor;

(iv) filtrele utilizate pentru a crea baza de date, precum și pentru a localiza și corecta erorile în legătură cu aceasta - de exemplu, valorile maxime și minime și tratamentul valorilor lipsă;

(v) controale ale accesului, concordanței etc.;

(vi) o descriere specifică a variabilelor incluse.

Art. 454. -

Instituțiile de credit trebuie să pregătească o descriere globală a tuturor punctelor slabe cu privire la date și la sistemele IT, identificate în procesul intern de examinare - cum ar fi lipsa automatizării -, însoțită de o evaluare a impactului acestora asupra calculelor finale. Instituțiile de credit trebuie, de asemenea, să precizeze cum intenționează să corecteze punctele slabe.

4.3 Reprezentativitatea datelor utilizate pentru elaborarea și validarea modelului

4.3.1 Cerințe cu privire la date

Art. 455. -

(1) Pentru îndeplinirea cerințelor cu privire la calitatea datelor, stabilite de partea a 3-a titlul II capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, orice incertitudini - în cazul în care sunt admisibile conform prevederilor regulamentului respectiv - trebuie însoțite de un grad sporit de prudență în estimări sau în procesele de alocare, potrivit art. 171 alin. (2) și 179 alin. (1) lit. f) din regulamentul menționat. Instituțiile de credit nu trebuie însă să trateze folosirea prudenței drept substitut pentru neîndeplinirea integrală a cerințelor. În cazurile în care se recurge la folosirea prudenței, aceasta trebuie să se bazeze pe practicile interne ale instituției de credit.

(2) Cerințele cu privire la date pentru perioada de observare, stipulate la art. 180 alin. (1) lit. h), art. 180 alin. (2) lit. e), art. 181 alin. (2) al doilea paragraf primele două teze, art. 182 alin. (3) al doilea paragraf primele două teze din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și posibila relaxare specificată la art. 180 alin. (1) lit. h), art. 180 alin. (2) lit. e), art. 181 alin. (2) al doilea paragraf ultimele două teze și art. 182 alin. (3) al doilea paragraf ultimele două teze din regulamentul respectiv, trebuie satisfăcute complet, nefiind permisă compensarea perioadelor de observare mai scurte prin folosirea prudenței.

4.3.2 Seturile de date utilizate pentru estimarea parametrilor de risc (comparabilitatea)

Art. 456. -

Pentru scopurile art. 179 alin. (1) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să demonstreze comparabilitatea seturilor de date utilizate pentru estimare - fie că este vorba de date interne, externe, centralizate sau de o combinație a unor astfel de surse de date - cu portofoliul curent deținut de către instituția de credit. În acest context, interpretarea termenului de comparabilitate trebuie să includă cel puțin următoarele:

a) demonstrarea comparabilității trebuie să fie bazată pe analizarea caracteristicilor relevante, cum ar fi populația de expuneri reprezentată în datele utilizate pentru estimare, standardele de creditare utilizate atunci când au fost generate datele și alte caracteristici relevante, în raport cu proprietățile corespondente ale portofoliului curent deținut de către instituția de credit. Alte caracteristici relevante pot include, spre exemplu, distribuția debitorilor de-a lungul diferitelor industrii, distribuția mărimii expunerilor și similaritatea distribuției geografice a expunerilor, în măsura în care acestea se aplică seturilor de date respective;

b) la analizarea comparabilității populațiilor trebuie luate în considerare caracteristicile-cheie - caracteristicile cantitative și calitative ale debitorilor și ale tranzacțiilor - care pot fi puse în legătură cu intrarea în stare de nerambursare - pentru estimarea probabilității de nerambursare -, cu pierderea - pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare - sau cu tragerile adiționale - pentru estimarea factorului de conversie. Analizarea trebuie să se bazeze pe aceste caracteristici sau pe punerea în corespondență între un set de caracteristici și alt set - de exemplu, analizarea poate lua în considerare distribuția populației potrivit caracteristicilor-cheie, precum și nivelul și intervalul de variație aferente acestora. În toate cazurile, în special pentru eșantioane externe și transfrontaliere, orice diferențe existente cu privire la înțelesul caracteristicilorcheie trebuie formalizate și luate în considerare la construirea modelului sau la cuantificarea riscului. Distribuția populației, precum și nivelul și intervalul de variație aferente acestor caracteristici-cheie trebuie să le aproximeze pe cele aferente portofoliului curent al instituției de credit. Instituția de credit trebuie să se asigure că distribuțiile sunt apropiate într-o măsură rezonabilă, chiar dacă o potrivire perfectă nu este posibilă în fiecare caz;

c) diferențele semnificative observate cu privire la caracteristicile-cheie utilizate pentru estimare sunt informații relevante în sensul art. 179 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și trebuie luate în considerare la estimare prin realizarea de ajustări corespunzătoare. Dacă ajustările sunt dificil de cuantificat, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare utilizarea altor seturi de date;

d) instituțiile de credit pot utiliza instrumente statistice pentru scopurile cuantificării și justificării.

4.3.3 Datele utilizate pentru elaborarea modelelor de alocare a expunerilor sau de estimare a parametrilor de risc (reprezentativitatea)

Art. 457. -

(1) În sensul art. 174 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, interpretarea termenului de reprezentativitate în contextul elaborării modelelor de alocare a expunerilor include următoarele aspecte:

a) reprezentativitatea trebuie interpretată similar, indiferent de sursa datelor - seturi de date interne, externe, centralizate sau o combinație a acestora;

b) pentru scopurile alocării debitorilor, reprezentativitatea nu necesită ca proporția expunerilor intrate în stare de nerambursare și cea a expunerilor neintrate în stare de nerambursare din setul de date să fie egale cu proporția expunerilor intrate în stare de nerambursare și, respectiv, cu cea a expunerilor neintrate în stare de nerambursare din portofoliul respectiv al instituției de credit;

c) pentru analizarea reprezentativității eșantionului în raport cu populația de debitori sau de expuneri efective ale instituției de credit trebuie luate în considerare toate caracteristicile-cheie - caracteristicile cantitative și calitative ale debitorilor și tranzacțiilor - care pot fi puse în legătură cu intrarea în stare de nerambursare - pentru estimarea probabilității de nerambursare -, cu pierderea - pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare - sau cu tragerile adiționale - pentru estimarea factorului de conversie. Analizarea trebuie să se bazeze pe aceste caracteristici sau pe punerea în corespondență între un set de caracteristici și alt set - de exemplu, analizarea poate include luarea în considerare a distribuției populației potrivit caracteristicilor-cheie, precum și nivelul și intervalul de variație aferente acestora. Diferențele semnificative observate cu privire la caracteristicile-cheie trebuie evitate, de exemplu, prin utilizarea altui eșantion;

d) pentru a demonstra reprezentativitatea, dacă este cazul, trebuie utilizate metodologii statistice - cum ar fi analiza grupărilor (cluster analysis) sau tehnici asemănătoare;

e) pentru scopurile elaborării modelului de alocare a debitorilor sau a expunerilor claselor de rating sau grupelor de risc, instituțiile de credit pot utiliza propriile definiții ale stării de nerambursare și ale pierderii, în condițiile în care acestea sunt formalizate, aplicate consecvent și este îndeplinită cerința referitoare la buna putere de previzionare, prevăzută la art. 174 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) Prevederile alin. (1) lit. a), c) și d) sunt aplicabile și pentru scopurile estimării parametrilor de risc prin utilizarea de modele statistice de previzionare a stărilor de nerambursare, potrivit art. 180 alin. (1) lit. g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

4.3.4 Seturile de date centralizate

Art. 458. -

În sensul art. 179 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, interpretarea termenului de reprezentativitate include următoarele aspecte:

a) reprezentativitatea trebuie demonstrată pe baza unor criterii plauzibile, stabilite în prealabil în cadrul unei politici generale. Aceste criterii pot include comparabilitatea populațiilor de expuneri din părțile relevante ale grupării (pool);

b) în cazul datelor centralizate, definiția stării de nerambursare utilizată de către o instituție de credit pentru oricare parte a grupării (pool) trebuie să fie similară definiției utilizate de către celelalte instituții de credit din cadrul grupării pentru respectiva parte. Instituția de credit trebuie să evite orice subapreciere a riscului care poate proveni din aplicarea unor definiții similare ale stării de nerambursare. În acest sens, pentru a obține similaritatea definițiilor stării de nerambursare, instituțiile de credit trebuie să evite, în special, utilizarea într-o măsură mai redusă a indiciilor improbabilității de plată;

c) pentru a demonstra reprezentativitatea datelor centralizate, dacă este cazul, trebuie utilizate metode statistice adecvate.

4.3.5 Utilizarea istoricului datelor

Art. 459. -

În sensul art. 179 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, prin reprezentativitate se înțelege faptul că estimările pentru un orizont de timp viitor de un an reflectă cel puțin evenimentele relevante cu care instituția de credit s-a confruntat în trecut, pe o perioadă de timp îndelungată.

4.4 Sursele de date și definiția stării de nerambursare

Art. 460. -

(1) În cazul seturilor de date centralizate colectate de pe aceeași piață, instituția de credit poate verifica similaritatea definiției stării de nerambursare prin examinarea formulării definiției și a modului de utilizare internă a acesteia sau prin analizarea utilizării practice a definiției pentru acea piață.

(2) În cazul seturilor de date centralizate transfrontaliere, instituția de credit trebuie să verifice semnificația stării de nerambursare - aceeași formulare a definiției putând avea semnificații diferite sau putând fi interpretată diferit de la o jurisdicție la alta, cum ar fi semnificația încetării de a mai calcula dobânzi (non-accrued status), respectiv definițiile stării de nerambursare putând avea formulări diferite, dar aceeași semnificație, cum ar fi în cazul identificării unor indicii adiționale ale improbabilității de plată specifice unei anumite țări - și să demonstreze similaritatea definițiilor stării de nerambursare utilizate de către instituțiile de credit din cadrul grupării.

SECȚIUNEA a 5-a Validarea cantitativă și calitativă și evaluarea acesteia

5.1 Principii fundamentale privind validarea

Art. 461. -

(1) Validarea unui sistem de rating cuprinde o serie de procese și activități care contribuie la evaluarea capacității ratingurilor de a diferenția în mod adecvat riscul, precum și a capacității estimărilor parametrilor de risc de a descrie în mod corespunzător aspectele relevante ale riscului.

(2) Fără a aduce atingere cerințelor aferente testului de utilizare, potrivit cărora instituțiile de credit trebuie să justifice diferențele dintre cuantificările utilizate pentru parametrii de risc reglementați și cele utilizate pentru scopuri interne, validarea efectuată de către instituțiile de credit trebuie să ia în considerare scopul sau scopurile specifice pentru care este utilizat un sistem de rating, inclusiv dacă au fost aduse amendamente adecvate pentru fiecare scop.

(3) Validarea efectuată de către instituțiile de credit trebuie să respecte principiile generale prevăzute la art. 462-476.

5.1.1 Evaluarea capacității predictive a estimărilor de risc și evaluarea utilizării ratingurilor în procesele de creditare

Art. 462. -

(1) Estimările de risc realizate de către instituția de credit se bazează pe experiența istorică, dar trebuie să fie în egală măsură anticipative.

(2) Sistemele de rating trebuie să diferențieze în mod eficace riscul - și anume creditele care au un rating mai scăzut trebuie să aibă un risc de pierdere mai mare - și să îl calibreze în mod eficace - respectiv sistemele de rating trebuie să cuantifice cu acuratețe riscul de pierdere. Sistemele de rating trebuie, de asemenea, să fie coerente.

(3) Validarea efectuată de către instituțiile de credit trebuie să vizeze în mod esențial evaluarea capacității predictive a estimărilor de risc, precum și evaluarea utilizării ratingurilor în procesele de creditare.

(4) În sensul alin. (3), validarea trebuie să se concentreze pe evaluarea acurateței anticipative a estimărilor de risc, pe evaluarea proceselor de alocare a acestor estimări, a procedurilor de control și monitorizare implementate pentru a asigura menținerea în timp a acurateței anticipative a estimărilor.

(5) În cazul în care rezultatele efective diferă în mod semnificativ de cele așteptate, procesul de validare trebuie să determine efectuarea unei reevaluări a parametrilor abordării bazate pe modele interne de rating.

Art. 463. -

(1) Pentru a asigura acuratețea predictivă a estimărilor de risc, precum și discriminarea și calibrarea eficace a riscului, instituția de credit trebuie în primul rând să evalueze gradul de adecvare la nivel general al fiecărui sistem de rating, evaluare care să acopere cel puțin următoarele aspecte:

a) verificarea măsurii în care fiecare sistem de rating este caracterizat de un echilibru adecvat între obiectivitate, acuratețe, stabilitate și prudență;

b) evaluarea caracterului adecvat al filozofiei fiecărui sistem de rating.

(2) În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce privește obiectivitatea unui sistem de rating, instituțiile de credit trebuie să adopte politici și standarde care să asigure alocarea, în mod coerent, a ratingurilor și estimărilor, debitorilor și tranzacțiilor cu caracteristici similare și cu un nivel similar de risc. Instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea de a verifica modul în care este administrată utilizarea raționamentului profesional pentru a se obține rezultate coerente. Pentru scopurile comparării rezultatelor în raport cu performanța așteptată, instituțiile de credit trebuie să fie capabile să identifice modul în care estimările lor au fost ajustate plecând de la rezultatul cel mai probabil.

(3) În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce privește acuratețea unui sistem de rating, instituția de credit trebuie să adopte politici și standarde referitoare la performanța așteptată a sistemului de rating - rezultate în raport de previziuni -, la integritatea datelor de intrare în sistemul de rating și transformarea acestora în rezultate.

(4) În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce privește stabilitatea unui sistem de rating, instituția de credit trebuie să adopte politici și standarde care să asigure faptul că ratingurile și estimările rămân în linii mari neschimbate în condițiile în care riscul aferent nu s-a modificat. Acest aspect nu trebuie să împiedice modificările care sunt inerente filozofiei de rating a sistemului.

(5) În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce privește prudența unui sistem de rating, instituția de credit trebuie să adopte politici și standarde care să identifice sursele și marja de incertitudine în ratinguri și în estimări, precum și gradul de prudență. În particular, politicile trebuie să identifice unde este aplicat principiul de prudență și să explice modul în care acesta este aplicat de către instituțiile de credit în concordanță cu cerințele relevante ale părții a 3-a, titlul II, cap. 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(6) În sensul alin. (1) lit. b), filozofia unui sistem de rating se caracterizează prin două componente: filozofia care stă la baza alocării pe clase de rating sau grupe de risc - respectiv modul în care instituțiile de credit alocă expunerile, debitorii sau tranzacțiile grupărilor de risc (risk buckets) potrivit determinanților de risc corespunzători - și metoda utilizată pentru cuantificarea parametrilor de risc asociați fiecărei clase de rating sau grupe de risc.

(7) În sensul alin. (6), fiecare filozofie care stă la baza alocării pe clase de rating sau grupe de risc determină o dinamică specifică a ratingurilor, putând fi caracterizată prin măsura în care o modificare a condițiilor economice este susceptibilă să determine:

a) o migrație netă a unui număr ridicat de expuneri, debitori sau tranzacții către alte clase de rating sau grupe de risc, în condițiile în care instituția de credit nu ar lua nicio măsură compensatorie; sau

b) în opoziție cu situația descrisă la lit. a), migrația anumitor expuneri, debitori sau tranzacții către alte clase de rating sau grupe de risc, exclusiv datorită caracteristicilor individuale ale acestora, în timp ce numărul de expuneri, debitori sau tranzacții din fiecare clasă de rating sau grupă de risc rămâne, în mod substanțial, neschimbat; sau

c) o combinație între cele două extreme menționate la lit. a) și b).

Art. 464. -

Pentru a evalua caracterul adecvat al filozofiei unui sistem de rating, instituția de credit trebuie:

a) să aibă o bună înțelegere asupra filozofiei care stă la baza alocării pe clase de rating sau grupe de risc și, în particular, asupra determinanților de risc, precum și a faptului dacă aceștia creează grupări de risc omogene în raport cu estimatorul vizat - un exemplu pentru parametrul de probabilitate de nerambursare este următorul: dacă grupările sunt omogene în raport cu probabilitatea ca fiecare debitor din fiecare grupare de risc să intre în stare de nerambursare pe parcursul anului următor, ținând cont de toate informațiile curente disponibile, incluzând informații despre debitor și informații economice; sau, alternativ, dacă grupările sunt omogene în raport cu probabilitatea ca fiecare debitor din fiecare grupare de risc să intre în stare de nerambursare pe parcursul următorului an, ținând cont de toate informațiile disponibile și de condițiile economice ale scenariilor de criză ipotetice;

b) să evalueze dacă metoda utilizată pentru cuantificarea parametrului de risc este adecvată filozofiei care stă la baza alocării pe clase de rating și grupe de risc;

c) să aibă o bună înțelegere asupra caracteristicilor, inclusiv a dinamicii, aferente ratingurilor și estimărilor parametrilor de risc;

d) să evalueze gradul de adecvare al caracteristicilor rezultante, inclusiv a dinamicii, aferente ratingurilor și estimărilor parametrilor de risc în raport cu diferitele utilizări ale acestora;

e) să aibă o bună înțelegere a impactului caracteristicilor, inclusiv a dinamicii, aferente ratingurilor și estimărilor parametrilor de risc asupra dinamicii și volatilității cerințelor de capital.

Art. 465. -

Instituția de credit trebuie, cel puțin, să adopte și să formalizeze politici care să explice atât filozofia fiecărui sistem de rating, cât și variația așteptată a claselor de rating, grupelor de risc și a parametrilor de risc în raport cu modificările ciclului economic general sau ale ciclurilor mai specifice, relevante pentru fiecare parametru de risc. Aceste politici trebuie să includă descrierea, dacă este cazul, a modului în care alocările ratingului și estimările parametrilor de risc sunt afectate de aplicarea principiului de prudență.

Art. 466. -

(1) În cazul în care o instituție de credit utilizează diferite sisteme de rating caracterizate de filozofii diferite, aceasta trebuie să acorde o atenție deosebită utilizării informațiilor - fie pentru alocarea ratingurilor, fie pentru estimări - provenind dintr-un alt sistem de rating, intern sau extern, cu o filozofie de rating diferită - un exemplu în acest sens este utilizarea informațiilor de rating sau a experienței cu privire la intrarea în stare de nerambursare obținute de la agențiile de rating.

(2) În cazul în care o instituție de credit utilizează diferite sisteme de rating cu caracteristici diferite - cum ar fi filozofii, niveluri de obiectivitate, acuratețe, stabilitate sau prudență diferite -, aceasta trebuie să se asigure că sistemele respective au un nivel adecvat de coerență și/sau că diferențele dintre ele sunt bine înțelese. Înțelegerea diferențelor existente trebuie, cel puțin, să permită instituției de credit, atunci când este necesar, să definească o manieră adecvată de combinare/agregare a informațiilor furnizate de către diferitele sisteme de rating. Ipotezele și potențialele inexactități care apar dintr-o astfel de combinare/agregare trebuie să fie pe deplin înțelese de către instituția de credit.

(3) Instituția de credit trebuie, cel puțin, să descrie modul în care combinarea informațiilor care provin din sisteme de rating caracterizate de filozofii diferite influențează dinamica și volatilitatea cerințelor de capital.

Art. 467. -

Estimările frecvențelor viitoare de nerambursare și ale pierderilor viitoare, realizate de către instituția de credit, trebuie să se bazeze pe datele istorice, dar aceste date reprezintă numai un punct de plecare și trebuie ajustate cu atenție. Perioadele minime de observare a datelor - 5 sau 7 ani - determină experiența istorică minimă necesară ca date de intrare pentru estimările anticipative și nu implică faptul că o medie a experienței efective este o măsură suficientă pentru estimările respective. În cazul în care o instituție de credit poate demonstra că experiența istorică este probabil să fie o estimare precisă pentru acestea, efectuarea de ajustări poate fi necesară doar într-o măsură redusă sau chiar poate să nu mai fie necesară.

Art. 468. -

Estimările anticipative pot fi mai scăzute decât experiența istorică efectivă. Astfel de situații pot apărea din cauza unei dimensiuni reduse a eșantionului, a unei experiențe istorice care include un număr disproporționat de ani extrem de nefavorabili sau din cauza modificării practicilor. Instituția de credit trebuie să justifice în mod corespunzător cazurile în care ignoră sau atribuie o pondere semnificativ mai redusă unei părți din datele disponibile.

Art. 469. -

Pentru scopurile estimării probabilității de nerambursare pe baza mediei pe termen lung a ratelor de nerambursare din fiecare clasă de rating sau grupă de risc, experiența istorică trebuie să includă o combinație reprezentativă de ani favorabili și nefavorabili pentru economie, în ansamblul său, precum și să ia în considerare ciclurile mai specifice - cum ar fi cele la nivel de industrie -, care sunt semnificative pentru nivelul și volatilitatea intrărilor în stare de nerambursare corespunzătoare expunerilor acoperite de către sistemul de rating. Instituțiile de credit trebuie să demonstreze că estimările utilizate sunt reprezentative pentru ratele probabile pe termen lung. În cazul în care sunt utilizate modele statistice de previzionare - interne sau externe -, acest aspect poate necesita o ajustare a calibrării aferente acestor modele.

Art. 470. -

Prevederile art. 469 se aplică în mod corespunzător pentru scopurile estimării pierderii în caz de nerambursare și factorului de conversie pe baza mediilor ponderate în funcție de numărul stărilor de nerambursare.

Art. 471. -

Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și standarde referitoare la nivelurile de acuratețe - și, unde este relevant, la puterea de discriminare -, la nivelurile acceptabile de divergență de la performanța așteptată, precum și la acțiunile care trebuie întreprinse în situațiile în care aceste niveluri sunt depășite. Instituțiile de credit trebuie să dispună, de asemenea, de politici clare privind circumstanțele în care aceste standarde pot fi modificate.

5.1.2 Responsabilitatea cu privire la validare

Art. 472. -

(1) Instituția de credit are responsabilitatea primară cu privire la validarea sistemelor sale de rating.

(2) Instituția de credit trebuie să valideze sistemele de rating deținute de aceasta în vederea demonstrării modului în care au fost obținute estimările de risc și a confirmării existenței unei probabilități ridicate ca procesele de alocare a estimărilor de risc să funcționeze conform planificărilor și să continue să realizeze performanța așteptată.

5.1.3 Procesul iterativ de validare

Art. 473. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să își rafineze periodic instrumentele de validare ca răspuns la modificarea condițiilor de piață și a celor de operare. Instituțiile de credit și Banca Națională a României trebuie să poarte un dialog iterativ cu privire la punctele tari și slabe ale sistemelor de rating respective.

(2) Instituțiile de credit trebuie să își ajusteze și să își perfecționeze tehnicile de validare ca răspuns la modificarea practicilor industriei și pe măsură ce devin disponibile mai multe date.

5.1.4 Metodele de validare

Art. 474. -

(1) Pentru scopurile validării sistemelor de rating, întreprinsă de către instituțiile de credit, acestea trebuie să aibă în vedere faptul că nu există un instrument de validare cantitativ sau calitativ universal, care să poată fi utilizat pentru toate portofoliile deținute de către toate instituțiile de credit - spre exemplu, testarea ex-post (back-testing) poate fi dificil de aplicat pentru portofoliile în care numărul de intrări istorice în stare de nerambursare este scăzut. Tehnicile de validare pot, de asemenea, prezenta diferențe de la un portofoliu la altul - cum ar fi credite retail în raport cu credite wholesale - și de la o piață la alta.

(2) Instituția de credit trebuie să aibă o bună înțelegere a filozofiei care stă la baza sistemului de rating și să o ia în considerare în mod adecvat la determinarea instrumentelor și tehnicilor de validare care trebuie aplicate, atât în ceea ce privește alegerea metodelor de validare pentru evaluarea acurateței și stabilității sistemului de rating, cât și în ceea ce privește alegerea metodelor pentru evaluarea gradului de adecvare al simulărilor de criză aplicate sistemului respectiv.

(3) Procesul de validare trebuie să integreze o combinație între analizarea detaliilor conceptuale și a elaborării (developmental evidence) sistemului de rating - evaluarea logicii abordării, a solidității conceptuale a acesteia, testarea statistică realizată anterior utilizării -, compararea cu elemente de referință și verificarea procesului - comparații în raport cu alternative relevante, verificarea aplicării procesului conform planificărilor - și analiza rezultatelor - testarea ex-post (back-testing). Echilibrul în utilizarea necesară a acestor instrumente este diferit de la un sistem de rating la altul, în funcție, spre exemplu, de măsura în care analiza rezultatelor este de încredere.

5.1.5 Validarea cantitativă și calitativă

Art. 475. -

(1) Validarea sistemelor de rating, întreprinsă de către instituția de credit, trebuie să cuprindă elemente atât de ordin cantitativ, cât și de ordin calitativ - spre exemplu, derularea de către instituția de credit a unei validări numai sub forma unui exercițiu pur tehnic/matematic, în care rezultatele sunt comparate cu estimările utilizând tehnici statistice, tehnici care pot avea, în anumite circumstanțe, un rol vital în astfel de evaluări, se poate dovedi insuficientă.

(2) În sensul alin. (1), în cadrul evaluării performanței globale a sistemului de rating, instituția de credit trebuie să evalueze componentele sistemului de rating - date, modele etc. -, precum și structurile și procesele pe care se bazează sistemul de rating. Această evaluare trebuie să includă o evaluare a controalelor - inclusiv în ceea ce privește gradul de independență -, a documentației, a utilizării interne și a altor factori calitativi relevanți.

(3) În măsura în care analiza rezultatelor susține în mod puternic estimările, instituția de credit poate să se bazeze într-un grad mai redus pe alte elemente, dar chiar și în aceste cazuri aceasta trebuie să examineze posibilitatea unor schimbări viitoare în mediul economic, în structura debitorilor, în practicile sale etc., care pot conduce la pierderea în viitor a validității estimărilor. În cazul în care analiza rezultatelor este mai puțin fiabilă, instituția de credit trebuie să acorde o atenție sporită modului de implementare și de utilizare în practică a sistemului de rating, caracterului rezonabil al altor proceduri de validare utilizate și modului în care acestea sunt monitorizate, precum și existenței unui mediu tehnologic și de control adecvat.

(4) Pentru completarea tehnicilor în întregime cantitative, instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea de a utiliza raționament profesional și experiență suficiente la elaborarea, ajustarea, interpretarea și validarea sistemelor de rating și a estimărilor.

(5) Etapa calitativă a evaluării realizate de către instituția de credit trebuie să se concentreze asupra modului în care diferitele informații sunt interpretate pentru a se obține alocări finale de clase de rating sau grupe de risc, precum și estimări finale ale parametrilor.

5.1.6 Examinarea independentă

Art. 476. -

(1) Procesele de validare și rezultatele acesteia trebuie să fie supuse unei examinări independente.

(2) În sensul alin. (1), procesele de validare și rezultatele acesteia trebuie să fie examinate din perspectiva integrității de către părți din cadrul instituției de credit care sunt independente de cele responsabile cu conceperea și implementarea procesului de validare. Activitățile procesului de examinare pot fi distribuite de-a lungul mai multor unități ale instituției de credit sau centralizate în cadrul unei singure unități, în funcție de cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit.

(3) Indiferent de structura de control a instituției de credit, auditul intern are o responsabilitate de monitorizare în vederea asigurării implementării proceselor de validare conform planificărilor.

5.2 Compararea cu elemente de referință și testarea ex-post (back-testing)

Art. 477. -

Procesul de validare al instituției de credit trebuie să asigure îndeplinirea pe bază continuă a cerințelor de furnizare a unor estimări solide, robuste, anticipative și cu o acuratețe predictivă ale parametrilor de risc, precum și a cerințelor de a dispune de un sistem de segmentare a riscului care să diferențieze cu acuratețe riscul și de un proces de cuantificare care să estimeze cu acuratețe parametrii respectivi.

Art. 478. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să utilizeze în cadrul procesului de validare desfășurat de acestea, ca instrumente de validare cantitative, testarea ex-post (back-testing) și compararea cu elemente de referință.

(2) În cazurile în care lipsa datelor interne sau externe împiedică utilizarea adecvată a tehnicilor menționate la alin. (1), instituțiile de credit trebuie să aplice estimărilor realizate o marjă de prudență adecvată. Dacă lipsa datelor este consecința eforturilor instituției de credit de a utiliza numai date care au fost colectate în condiții de declin economic, instituția de credit trebuie să evalueze cu atenție utilizarea unui nivel adițional de prudență.

5.2.1 Testarea ex-post (back-testing)

Art. 479. -

(1) Testarea ex-post (back-testing) constă în verificarea de către instituția de credit a calității estimărilor de risc furnizate de către sistemele sale de rating, prin compararea parametrilor de risc efectivi - ex-post - cu parametrii de risc estimați - ex-ante - pentru fiecare clasă de rating sau grupă de risc.

(2) Testarea ex-post (back-testing) poate fi realizată de către instituția de credit prin utilizarea de metode statistice, în vederea implementării de teste statistice pentru definirea de niveluri acceptabile ale discrepanței potențiale dintre valorile așteptate - ex-ante - și valorile efective - ex-post.

Art. 480. -

Evaluarea efectuată de către instituția de credit a rezultatelor testării ex-post (back-testing) trebuie să se concentreze cel puțin asupra următoarelor aspecte:

a) filozofia de rating care stă la baza elaborării sistemelor de rating - cum ar fi dacă probabilitățile de nerambursare sunt obținute din ratingurile corespunzătoare unui moment de timp (point-in-time) sau ciclului economic (through-the-cycle). În vederea prevenirii atribuirii diferențelor existente între filozofiile de rating, în mod eronat, inexactităților din estimările raportate, instituțiile de credit care utilizează sisteme de rating diferite trebuie să ia în considerare orice diferențe existente între filozofiile de rating ale acestor sisteme atunci când supun testării ex-post (back-testing) estimările parametrilor de risc;

b) instituțiile de credit trebuie să dispună de o politică care să precizeze, cel puțin în termeni generali, acțiuni de remediere, de exemplu, în cazurile în care rezultatele testării ex-post (back-testing) depășesc pragurile interne de toleranță aferente validării, dacă sunt utilizate astfel de praguri;

c) atunci când testarea ex-post (back-testing) este afectată de lipsa datelor sau de insuficiența informațiilor cantitative -, cum ar fi în cazul estimărilor corespunzătoare unor condiții de declin economic observate cu raritate -, instituțiile de credit trebuie să se bazeze într-o mai mare măsură pe elemente calitative adiționale, precum testele de control al calității, compararea cu informații externe etc.;

d) identificarea cauzelor specifice ale discrepanțelor existente între valorile previzionate și rezultatele observate - de exemplu, variațiile înregistrate în timp care ar putea afecta analiza riscului desfășurată de către instituțiile de credit și, în consecință, rezultatele testării ex-post (back-testing) efectuate de acestea;

e) instituțiile de credit trebuie să adopte și să formalizeze politici care să explice obiectivele și logica care stau la baza exercițiilor acestora de testare ex-post (back-testing).

5.2.2 Compararea cu elemente de referință

Art. 481. -

(1) Compararea cu elemente de referință permite instituției de credit să evalueze acuratețea cuantificării parametrilor de risc prin evaluarea concordanței parametrilor estimați în raport cu cei obținuți prin alte tehnici de estimare - precum alte sisteme de rating - și, în mod potențial, în raport cu cei provenind din alte surse de date relevante - precum alte instituții de credit sau instituții externe de evaluare a creditului -, cu condiția ca datele respective să fie adecvate pentru portofoliul instituției de credit.

(2) În cazul în care se compară estimările de risc proprii în raport cu cele care provin din alte surse, interne sau externe, instituțiile de credit trebuie să investigheze cauzele discrepanțelor substanțiale dintre valorile parametrilor de risc rezultate din sistemul intern de rating al riscului și cele obținute din celelalte surse.

(3) Indiferent de metoda de comparare cu elemente de referință utilizată, instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României că sistemele de rating ale acestora funcționează în conformitate cu cerințele minime prevăzute de partea a 3-a, titlul II, capitolul 3, secțiunea a 6-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Art. 482. -

Evaluarea de către instituția de credit a rezultatelor comparării cu elemente de referință trebuie să se concentreze cel puțin asupra următoarelor aspecte:

a) filozofia de rating care stă la baza elaborării sistemelor de rating - cum ar fi dacă probabilitățile de nerambursare sunt obținute din ratingurile corespunzătoare unui moment de timp (point-in-time) sau ciclului economic (through-the-cycle). În vederea prevenirii atribuirii diferențelor existente între filozofiile de rating, în mod eronat, inexactităților din estimările raportate, instituțiile de credit care utilizează sisteme de rating diferite trebuie să ia în considerare orice diferențe existente între filozofiile de rating ale acestor sisteme atunci când supun comparării cu elemente de referință estimările parametrilor de risc;

b) procedura de stabilire a pragurilor de toleranță aferente validării, precum și lista - cel puțin în termeni generali - tipurilor de răspunsuri posibile în cazurile în care aceste praguri sunt depășite;

c) elementele calitative adiționale ale implementării de către instituția de credit a comparării cu elemente de referință;

d) identificarea schimbărilor în timp neanticipate care ar putea afecta rezultatele comparării cu elemente de referință;

e) instituțiile de credit trebuie să adopte și să formalizeze politici care să explice obiectivele și logica care stau la baza exercițiilor acestora de comparare cu elemente de referință.

5.3 Portofolii cu frecvență de nerambursare scăzută

Art. 483. -

Portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută - respectiv portofoliile cu un număr redus sau fără intrări în stare de nerambursare observate - pot să apară în circumstanțe diferite și pot fi clasificate astfel:

a) portofolii pe termen lung, care conțin debitori cu o calitate ridicată - cum ar fi instituții - sau un număr mic de debitori - cum ar fi administrații centrale sau bănci centrale -, față de portofolii pe termen scurt - cum ar fi portofoliile care includ noi intrați pe piață; sau

b) portofolii sistemice - portofolii cu date indisponibile pentru toate instituțiile de credit -, față de portofolii specifice instituției de credit - portofolii cu date indisponibile pentru instituția de credit respectivă, unul dintre motive putând fi insuficiența eforturilor depuse în direcția extinderii bazei de date cu date externe adecvate.

Art. 484. -

Principiile enunțate în prevederile subsecvente ale acestei subsecțiuni vizează portofoliile sistemice cu frecvență de nerambursare scăzută și, în general, nu sunt aplicabile celor specifice instituției de credit.

Art. 485. -

Instituțiile de credit pot include la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating expunerile din cadrul portofoliilor cu frecvență de nerambursare scăzută chiar în cazul lipsei de date suficiente pentru derularea validării, pe bază statistică, a estimărilor probabilității de nerambursare, ale pierderii în caz de nerambursare și ale factorului de conversie, dacă demonstrează că metodele și tehnicile aplicate pentru estimarea și validarea parametrilor de risc enumerați reprezintă un proces solid și eficace de administrare a riscului și sunt utilizate într-o manieră coerentă. Instituțiile de credit trebuie să utilizeze o marjă de prudență adecvată la estimarea parametrilor de risc.

Art. 486. -

(1) Procesele instituției de credit de estimare a probabilității de nerambursare, a pierderii în caz de nerambursare și a factorului de conversie în cazul portofoliilor cu frecvență de nerambursare scăzută trebuie să fie sprijinite de metodologii adecvate. Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare în procesul de estimare, acolo unde este posibil, informații adiționale - ratinguri, prețuri etc.

(2) Procesul de validare în cazul portofoliilor cu frecvență de nerambursare scăzută poate prezenta unele similitudini cu procesul de validare pentru portofoliile care nu au frecvență de nerambursare scăzută, instituțiile de credit având obligația să asigure conformitatea cu cerințele minime prevăzute de partea a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în special cu cele privind marjele de prudență adecvate.

Art. 487. -

Instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită implementării, utilizării, precum și asigurării adecvării mediului de control, celui tehnologic și procedurilor interne de validare.

Art. 488. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să întărească validarea calitativă a portofoliilor cu frecvență de nerambursare scăzută în raport cu cea aferentă portofoliilor care nu au frecvență de nerambursare scăzută. În cazul portofoliilor cu frecvență de nerambursare scăzută, aspectele conceptuale ale modelelor de rating, calitatea datelor folosite la elaborarea și utilizarea modelelor, precum și utilizarea internă a sistemului de rating trebuie să reprezinte domenii-cheie ale procesului de validare.

(2) În cazul portofoliilor cu frecvență de nerambursare scăzută, instituția de credit trebuie să trateze îndeplinirea testului de utilizare cu prudență deosebită, dată fiind dificultatea inerentă a demonstrării acurateței estimărilor probabilității de nerambursare, a pierderii în caz de nerambursare și a factorului de conversie.

(3) În vederea alocării ratingurilor în cazul portofoliilor cu frecvență de nerambursare scăzută, instituțiile de credit trebuie să aplice proceduri standardizate, ca și în cazul portofoliilor care nu au frecvență de nerambursare scăzută. Aceste proceduri pot fi bazate pe raționament profesional și/sau pe date externe. Instituția de credit trebuie, în toate cazurile, să monitorizeze calitatea, obiectivitatea și credibilitatea surselor de date, precum și să întărească transparența și caracterul complet al documentației.

5.3.1 Validarea cantitativă

Art. 489. -

(1) Instituțiile de credit trebuie să asigure îndeplinirea cerinței de a derula o validare cantitativă pentru portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută, chiar în condițiile limitărilor aferente setului de date. În situațiile în care sunt observate puține intrări în stare de nerambursare sau nu sunt observate astfel de intrări, validarea cantitativă poate fi aproximată - cum ar fi prin evaluarea migrației ratingurilor, prin utilizarea, dacă este cazul, a marjelor de credit (credit spreads).

(2) Instituțiile de credit trebuie să utilizeze metode sănătoase și adecvate pentru a se asigura o evaluare și o cuantificare solidă și eficace a riscului. Criteriile care trebuie examinate în cadrul validării cantitative trebuie să includă cel puțin calibrarea - a cărei validare este susceptibilă a se baza mai mult pe raționamentul profesional, utilizând experiența extinsă, internă și/sau externă, cu privire la un anumit tip de activitate -, puterea de discriminare și stabilitatea.

Art. 490. -

Instituțiile de credit trebuie să examineze puterea de discriminare a modelelor prin utilizarea de analize calitative și cantitative - spre exemplu, în funcție de cantitatea de date, pot fi utilizate diferite tehnici, precum compararea cu elemente de referință interne, compararea cu alte ratinguri și modele, compararea cu alte informații externe.

SECȚIUNEA a 6-a Cadrul de administrare a activității

6.1 Responsabilitățile organului de conducere al instituției de credit și raportarea internă

6.1.1 Responsabilitățile organului de conducere al instituției de credit

Art. 491. -

(1) Organul de conducere al unei instituții de credit are responsabilitatea finală pentru administrarea sănătoasă a cadrului aferent abordării bazate pe modele interne de rating.

(2) În vederea îmbunătățirii gradului de înțelegere a membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere cu privire la sistemul de rating și pentru creșterea eficienței, organul de conducere în funcția sa de supraveghere al unei instituții de credit poate constitui, dacă este cazul, un comitet care să îl asiste în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin cu privire la cadrul aferent abordării bazate pe modele interne de rating - cum ar fi un comitet de administrare a riscurilor.

(3) Conducerea superioară poate delega anumite atribuții către persoanele cu funcție de conducere de nivel mediu din cadrul instituției de credit, rămânând responsabile pentru elaborarea, dezvoltarea și implementarea cadrului aferent abordării bazate pe modele interne de rating, precum și pentru cunoașterea generală a acestui cadru.

Art. 492. -

În sensul art. 189 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, aspectele semnificative ale proceselor de rating și de estimare includ, printre altele, următoarele:

a) strategiile și politicile de administrare a riscului privind sistemul intern de rating - incluzând toate aspectele semnificative ale proceselor de alocare a ratingurilor și de estimare a parametrilor de risc;

b) structura organizatorică a funcțiilor de control;

c) specificarea nivelului de risc acceptabil - utilizarea rezultatelor abordării bazate pe modele interne de rating pentru a defini profilul de risc de credit al instituției de credit respective.

Art. 493. -

Organul de conducere al unei instituții de credit este responsabil pentru luarea de decizii formale cu privire la implementarea abordării bazate pe modele interne de rating, incluzând aprobarea generală a proiectului, specificarea obiectivelor, desemnarea componentelor structurii organizatorice responsabile cu implementarea și stabilirea unui program al etapelor necesare implementării.

Art. 494. -

Organul de conducere în funcția sa de supraveghere al unei instituții de credit trebuie să exercite o monitorizare efectivă și trebuie să fie implicat pe bază continuă în monitorizarea procedurilor de control ale auditului intern.

Art. 495. -

(1) Conducerea superioară a unei instituții de credit trebuie să se asigure, pe bază continuă, că mecanismele de control și sistemele de cuantificare adoptate de către unitatea de control al riscului de credit sunt adecvate și că întregul sistem aferent abordării bazate pe modele interne de rating rămâne eficace în timp.

(2) Conducerea superioară a unei instituții de credit trebuie să aibă o bună înțelegere a politicilor de creditare, a standardelor de acordare a creditelor, a practicilor de creditare, a practicilor de recuperare și colectare și trebuie să înțeleagă modul în care acești factori afectează estimarea parametrilor de risc relevanți.

(3) Conducerea superioară a unei instituții de credit trebuie să se asigure că următoarele atribuții sunt realizate:

a) asigurarea solidității proceselor de asumare a riscului, chiar și într-un mediu supus schimbărilor rapide;

b) determinarea modului de utilizare a ratingurilor interne în procesele de asumare a riscului;

c) identificarea și evaluarea determinanților de risc principali, pe baza informațiilor furnizate de către unitatea de control al riscului de credit;

d) stabilirea atribuțiilor unității de control al riscului de credit și evaluarea adecvării nivelurilor de competență profesională ale acesteia;

e) monitorizarea și administrarea tuturor surselor de conflicte potențiale de interese;

f) stabilirea de canale de comunicație eficace pentru a asigura faptul că întregul personal are cunoștință despre politicile și procedurile relevante;

g) stabilirea conținutului minim al raportărilor către organul de conducere în funcția sa de supraveghere sau către comitetul care le asistă în îndeplinirea atribuțiilor care le revin cu privire la cadrul aferent abordării bazate pe modele interne de rating - cum ar fi comitetul de administrare a riscurilor; și