Parlamentul României

Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere și autorizare a producției, importului și circulației unor produse supuse accizelor

Modificări (3), Puneri în aplicare (1), Respingeri de neconstituționalitate (14), Referințe (6), Referințe în jurisprudență

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 571 din 02 august 2002.

În vigoare de la 02 august 2002 până la 31 decembrie 2003, fiind înlocuit parțial prin Codul Fiscal 2003 și abrogat prin Codul Fiscal 2003.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

TITLUL I Regimul de supraveghere a producției, importului și circulației
unor produse supuse accizelor

CAPITOLUL I Alcool și distilate

SECȚIUNEA 1 Sistemul de supraveghere a producției de alcool și de distilate

Art. 1. -

Regimul de supraveghere se aplică tuturor agenților economici producători de alcool, respectiv de alcool etilic rafinat, alcool brut și alcool tehnic, și producătorilor de distilate de origine agricolă, respectiv de distilate din cereale, distilat de vin, distilate din fructe și orice alte distilate de origine agricolă.

Art. 2. -

(1) Pentru înregistrarea anuală a tuturor producătorilor de alcool și de distilate, precum și a capacităților de producție deținute de aceștia agenții economici producători de alcool și de distilate vor întocmi și vor depune în perioada 1 decembrie-31 decembrie a fiecărui an, la direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, declarația privind capacitățile de producție ale instalațiilor deținute, precum și nivelul producției de alcool și de distilate, ce se estimează a se realiza în anul imediat următor. Modelul declarației este prezentat în anexa nr. 1.

(2) Intenția de a realiza noi capacități de producție de alcool și de distilate, precum și de a crește capacitățile de producție deja existente va fi declarată la Ministerul Finanțelor Publice, în vederea notificării.

(3) Modificarea efectivă a capacităților de producție inițial declarate și, respectiv, realizarea efectivă de noi capacități de producție de alcool și de distilate se comunică de către agentul economic producător, în termen de 30 de zile de la producerea acestora, direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București. Această perioadă reprezintă și perioada maximă admisă de producție în regim de probe tehnologice.

Art. 3. -

(1) Agenții economici producători de alcool și de distilate își pot desfășura activitatea numai în cadrul secțiilor de producție situate la sediul social sau la sediul filialelor.

(2) Pentru fiecare agent economic producător de alcool și de distilate, inclusiv pentru filialele acestora, vor fi desemnați reprezentanți permanenți ai direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, denumiți în continuare supraveghetori fiscali. Prezența supraveghetorilor fiscali va fi asigurată pe tot parcursul desfășurării procesului de producție, respectiv pe cele 3 schimburi și în zilele de sărbători legale.

(3) Agenții economici producători de alcool și de distilate vor asigura un spațiu corespunzător, destinat desfășurării activității supraveghetorului fiscal.

Art. 4. -

(1) În vederea înregistrării corecte a întregii producții de alcool și de distilate obținute fiecare agent economic producător de alcool și de distilate este obligat să se doteze cu mijloace de măsurare, denumite în continuare contoare, avizate de Biroul Român de Metrologie Legală, necesare pentru determinarea cantității de alcool, precum și cu mijloace de măsurare legale pentru determinarea concentrației alcoolice pentru fiecare sortiment de alcool și de distilate. Mijloacele de măsurare și măsurătorile efectuate cu acestea se supun în mod obligatoriu controlului metrologic al statului, conform legii.

(2) Obligația de a se dota cu astfel de mijloace de măsurare revine tuturor producătorilor de alcool și de distilate, indiferent de tipul acestora. Producătorii sunt obligați să asigure, pe cheltuiala lor, atât instalarea, cât și funcționarea normală a mijloacelor de măsurare.

(3) În cazul agenților economici producători de alcool contoarele vor fi amplasate la ieșirea din coloanele de distilare - pentru alcoolul brut, la ieșirea din coloanele de rafinare - pentru alcoolul etilic rafinat și la ieșirea din coloanele aferente - pentru alcoolul tehnic, astfel încât să fie contorizate toate cantitățile de alcool rezultate.

(4) În cazul agenților economici producători de distilate contoarele vor fi amplasate la ieșirea din coloanele de distilare sau, după caz, la ieșirea din instalațiile de distilare.

(5) Folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum și amplasarea înaintea contoarelor a unor canale sau robinete prin care se pot extrage cantități de alcool sau distilate necontorizate sunt interzise.

Art. 5. -

Agenții economici producători de alcool și de distilate sunt obligați să prezinte supraveghetorilor fiscali certificate de calibrare, eliberate de un laborator de metrologie din structura Biroului Român de Metrologie Legală, pentru toate rezervoarele și recipientele în care se depozitează alcoolul, distilatele și materiile prime din care provin acestea, indiferent de natura lor.

Art. 6. -

(1) Pe întregul flux tehnologic de la ieșirea alcoolului brut, alcoolului rafinat și alcoolului tehnic din coloanele de distilare, respectiv de rafinare, și până la contoare, inclusiv la acestea, se vor aplica sigilii. În cazul agenților economici producători de distilate sigiliile se vor aplica la ieșirea distilatelor din coloanele de distilare sau din instalațiile de distilare. În toate situațiile sigiliile vor fi aplicate și pe toate organele de asamblare-racordare ale aparatelor de măsură și control, pe orice orificii și robinete existente pe întregul flux tehnologic continuu sau discontinuu.

(2) Aparatele și piesele de pe tot circuitul coloanelor de distilare, rafinare, precum și de pe tot circuitul instalațiilor de distilare trebuie îmbinate în așa fel încât să poată fi sigilate. Sigiliile aparțin direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, vor fi înseriate și vor purta în mod obligatoriu însemnele acestor direcții. Operațiunile de sigilare și desigilare se vor efectua de către supraveghetorul fiscal desemnat, astfel încât să nu se deterioreze aparatele și piesele componente. Amprentele sigiliilor aplicate trebuie să fie menținute intacte. Sigilarea și desigilarea vor fi consemnate într-un proces-verbal.

(3) Sigiliile prevăzute la alin. (2) sunt complementare sigiliilor metrologice aplicate contoarelor, conform reglementărilor specifice stabilite de Biroul Român de Metrologie Legală.

(4) Stabilirea tipului de sigilii prevăzute la alin. (2) și a caracteristicilor acestora, uniformizarea și/sau personalizarea, precum și coordonarea tuturor operațiunilor ce se impun revin Ministerului Finanțelor Publice, respectiv direcției cu atribuții administrative.

Art. 7. -

(1) Recepția cantitativă a materiilor prime intrate în unitate, precum și introducerea lor în procesul de fabricație se fac cu mijloace de măsurare legale.

(2) În cazul în care pentru producerea alcoolului și a distilatelor se achiziționează materii prime de la persoane fizice, borderourile de achiziție și documentele de recepție se întocmesc în două exemplare și vor purta în mod obligatoriu viza supraveghetorului fiscal. Un exemplar al acestor documente rămâne la agentul economic care a achiziționat materia primă, iar al doilea exemplar la persoana fizică furnizoare.

Art. 8. -

(1) Supraveghetorii fiscali au obligația să verifice:

a) existența certificatelor de calibrare pentru rezervoarele și recipientele de depozitare a alcoolului, a distilatelor și a materiilor prime din care provin acestea;

b) înregistrarea corectă a intrărilor de materii prime;

c) înscrierea corectă a alcoolului și a distilatelor obținute în rapoartele zilnice de producție și în documentele de transfer-predare către secțiile de prelucrare sau către depozitele de produse finite, în concordanță cu înregistrările mijloacelor de măsurare;

d) concordanța dintre normele de consum de materii prime, consumul energetic lunar și producția de alcool și distilate obținută;

e) realitatea stocurilor zilnice de alcool brut, alcool rafinat, alcool denaturat, alcool tehnic și de distilate, înscrise în evidențele operative ale depozitelor de astfel de produse;

f) centralizatorul lunar al documentelor de transfer către secțiile de prelucrare a alcoolului și a distilatelor;

g) realitatea livrărilor de alcool și de distilate către beneficiari, prin confruntarea cantităților eliberate din magazie cu cele înscrise în documentele fiscale speciale;

h) modul de calcul, de evidențiere și de virare a accizelor datorate pentru alcool și distilate, precum și pentru băuturile alcoolice realizate de agenții economici care își desfășoară activitatea în sistem integrat;

i) depunerea la termen, la organele fiscale teritoriale, a declarațiilor privind obligațiile de plată cu titlu de accize și a decontului de accize, în conformitate cu prevederile legale;

j) orice alte documente și operațiuni care să conducă la determinarea exactă a obligațiilor către bugetul de stat;

k) înregistrarea corectă a operațiunilor de import și de export, în situația în care agentul economic desfășoară astfel de operațiuni.

(2) Supraveghetorii fiscali au, de asemenea, obligația de a înregistra într-un registru special toate cererile agenților economici sau ale organelor de control privind sigilarea sau desigilarea instalațiilor.

(3) În vederea certificării realității tuturor operațiunilor reflectate în documentele aferente producției de alcool și de distilate, începând de la intrarea materiei prime până la livrarea alcoolului și a distilatelor către secțiile de prelucrare sau către terți, toate documentele întocmite, inclusiv documentele fiscale speciale, vor fi prezentate în mod obligatoriu supraveghetorului fiscal desemnat, pentru a fi vizate de acesta.

Art. 9. -

(1) Desigilarea aparatelor și a pieselor de pe tot fluxul tehnologic se face numai în baza unei solicitări scrise, justificate, din partea producătorului de alcool și de distilate sau în situații de avarie.

(2) Cererea de desigilare se transmite supraveghetorului fiscal cu cel puțin 3 zile înainte de termenul stabilit pentru efectuarea operațiunii propriu-zise, care va proceda la desigilare. La desigilare supraveghetorul fiscal întocmește un proces-verbal de desigilare. În procesul-verbal se vor consemna data și ora desigilării, cantitatea de alcool și de distilate - în litri și în grade - înregistrată de contoare la momentul desigilării, precum și stocul de alcool și de distilate, pe sortimente, aflate în rezervoare și în recipiente.

(3) Se interzice producătorilor deteriorarea sigiliilor aplicate de către supraveghetorul fiscal. În cazul în care sigiliul este deteriorat accidental sau în caz de avarie, producătorul este obligat să solicite prezența supraveghetorului fiscal pentru constatarea cazurilor deteriorării accidentale a sigiliului sau a avariei.

(4) Dacă producătorul constată un incident sau o disfuncție în funcționarea unui contor, acesta trebuie să facă imediat o declarație supraveghetorului fiscal, care va fi consemnată într-un registru special destinat acestui scop, procedându-se imediat la remedierea defecțiunii. Totodată producătorul va solicita prezența agentului economic autorizat de Biroul Român de Metrologie Legală, pentru activități de reparații ale mijloacelor de măsurare din categoria respectivă, în vederea desigilării mijloacelor de măsurare, a repunerii lor în stare de funcționare și a resigilării.

(5) Contoarele defecte pot fi înlocuite sub supraveghere metrologică cu alte contoare de rezervă, cu specificarea, într-un proces-verbal de înlocuire întocmit de supraveghetorul fiscal, a indicilor de la care se reia activitatea.

(6) Dacă timpul de remediere a contoarelor depășește 24 de ore, se suspendă activitatea de producție a alcoolului și a distilatelor. Instalațiile respective vor fi sigilate.

(7) Suspendarea se face în baza unui proces-verbal de suspendare, încheiat în 3 exemplare, de către supraveghetorul fiscal, în prezența reprezentantului legal al agentului economic în cauză.

(8) În procesul-verbal încheiat se vor menționa cauzele accidentului sau ale avariei care a generat întreruperea activității, data și ora întreruperii acesteia, stocul de alcool și de distilate existent la acea dată și indicii înregistrați de contoare în momentul suspendării activității.

(9) Originalul procesului-verbal de desigilare sau de suspendare, după caz, se depune la direcția generală a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în termen de 24 de ore de la încheierea acestuia. Al doilea exemplar al procesului-verbal rămâne la agentul economic, iar exemplarul al treilea se păstrează de către supraveghetorul fiscal.

(10) Reluarea activității după desigilarea instalațiilor respective se va face în baza unei declarații de remediere a defecțiunii, întocmită de agentul economic și vizată de supraveghetorul fiscal, însoțită de un aviz eliberat de specialistul care a efectuat remedierea. Supraveghetorul fiscal va proceda la sigilarea întregului flux tehnologic.

SECȚIUNEA a 2-a Sistemul de supraveghere a circulației alcoolului
și a distilatelor în vrac

Art. 10. -

(1) Toate cisternele și recipientele prin care se vor transporta cantitățile de alcool și de distilate livrate de agenții economici producători vor purta sigiliul supraveghetorului fiscal și vor fi însoțite de documentul de supraveghere fiscală, conform modelului prezentat în anexa nr. 2.

(2) Documentele de supraveghere fiscală se gestionează și se completează de supraveghetorii fiscali în 4 exemplare. Primul exemplar va fi transmis direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea agentul economic producător. Exemplarul al doilea va fi transmis direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea beneficiarul cantității de alcool și de distilate. Exemplarul al treilea al documentului de supraveghere fiscală rămâne la agentul economic beneficiar și va însoți transportul de alcool și de distilate până la destinația finală, iar exemplarul al patrulea rămâne la supraveghetorul fiscal.

(3) Datele înscrise în documentul de supraveghere fiscală vor fi trecute de supraveghetorul fiscal în Registrul supraveghetorului fiscal. Lunar supraveghetorul fiscal va verifica corespondența dintre datele privind cantitățile de alcool și de distilate livrate, înscrise în Registrul supraveghetorului fiscal, și datele înscrise de agentul economic în Situația privind modul de valorificare prin vânzare sau prelucrare a alcoolului și a distilatelor, pe care acesta este obligat să o transmită organului fiscal, potrivit prezentei legi.

(4) Supraveghetorul fiscal va comunica zilnic direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea agentul economic producător orice cantitate de alcool și de distilate livrată în vrac.

(5) Supraveghetorul fiscal care a procedat la sigilarea cisternelor sau a recipientelor de transport al alcoolului și al distilatelor în vrac va comunica în aceeași zi direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea beneficiarul alcoolului sau al distilatelor data plecării transportului de alcool și de distilate, numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, cantitatea expediată și data aproximativă a sosirii acestuia.

(6) La sosirea efectivă a alcoolului și a distilatelor la destinație agentul economic beneficiar este obligat să solicite direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea desemnarea unui supraveghetor fiscal care, în maximum 24 de ore, va efectua verificarea documentelor de transport și a datelor înscrise în documentul de supraveghere fiscală, după care va proceda la desigilarea cisternelor sau a recipientelor.

Art. 11. -

(1) În cazul unităților care funcționează în sistem integrat, toate cisternele și recipientele prin care se transferă cantitățile de alcool și de distilate vor purta sigiliul supraveghetorului fiscal. Toate transferurile cantităților de alcool și de distilate vor fi însoțite de documentul de supraveghere fiscală, conform modelului prezentat în anexa nr. 3.

(2) În cazul în care transferul cantităților de alcool și de distilate se efectuează de la secțiile de fabricație a acestora la secțiile de prelucrare și îmbuteliere, aflate în aceeași incintă, supraveghetorul fiscal va întocmi documentul de supraveghere fiscală în 3 exemplare, dintre care primul exemplar va rămâne la supraveghetorul fiscal, al doilea exemplar rămâne la agentul economic, iar al treilea exemplar va fi transmis organului fiscal în a cărui rază teritorială se află agentul economic producător.

(3) În situația în care secțiile de prelucrare a alcoolului și a distilatelor nu se află în aceeași incintă cu secțiile de fabricație, documentul de supraveghere prevăzut la alin. (1) se va întocmi în 4 exemplare, al patrulea exemplar fiind cel care însoțește transportul și rămâne la secția prelucrătoare. La sosirea efectivă a transportului se procedează conform prevederilor art. 10 alin. (6).

(4) Datele înscrise în documentul de supraveghere fiscală vor fi trecute de supraveghetorii fiscali în Registrul supraveghetorului fiscal.

Art. 12. -

(1) Alcoolul etilic rafinat și distilatele livrate agenților economici, utilizatori legali, trebuie să se încadreze în prevederile standardelor legale în vigoare și ale normelor Ministerului Sănătății și Familiei. Fiecare livrare va fi însoțită de buletine de analiză, completate conform standardelor legale în vigoare, eliberate de laboratorul propriu al producătorului, dacă acesta a fost agreat, sau emise de alte laboratoare autorizate. Buletinele de analiză vor cuprinde cel puțin 7 parametri fizico-chimici prevăzuți de standardele legale în vigoare.

(2) Agenții economici producători de alcool și de distilate sunt răspunzători de calitatea alcoolului etilic rafinat și a distilatelor utilizate ca materie primă sau livrate ca atare altor agenți economici beneficiari.

Art. 13. -

(1) Livrarea alcoolului și a distilatelor se va face direct de la agentul economic producător sau importator către agenții economici utilizatori legali, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

(2) Livrarea alcoolului etilic rafinat, precum și a distilatelor în vrac către agenții economici producători de băuturi alcoolice distilate, care nu dețin documente de atestare a dreptului de comercializare în calitate de producători de astfel de produse, este interzisă.

(3) Producătorii și importatorii pot livra în vrac alcool etilic rafinat sau distilate, în vederea prelucrării lor în băuturi alcoolice distilate sau pentru îmbuteliere, numai agenților economici posesori de licență pentru atestarea dreptului de marcare. În acest scop fiecare copie de pe facturile de vânzare va fi însoțită de o copie de pe licența de atestare a dreptului de marcare deținută de agenții economici beneficiari.

(4) Agenții economici producători și importatori pot livra alcool în vrac, pentru consum, direct spitalelor, farmaciilor și agenților economici utilizatori legali de alcool, alții decât producătorii de băuturi alcoolice distilate.

(5) Alcoolul etilic tehnic îmbuteliat poate fi comercializat numai de către agenții economici producători legali autorizați și numai sub formă de alcool etilic tehnic denaturat, conform standardelor legale în vigoare.

(6) Comercializarea în vrac și utilizarea ca materie primă a alcoolului etilic cu concentrație alcoolică sub 95,5% în volum pentru fabricarea băuturilor alcoolice distilate este interzisă.

(7) Producția de alcool sanitar de către agenții economici, alții decât producătorii de alcool etilic rafinat legal autorizați, este interzisă.

(8) Comercializarea pe piața internă a alcoolului sanitar în vrac este interzisă.

(9) Se interzice fabricarea alcoolului sanitar din alte materii prime decât alcoolul etilic rafinat.

(10) Se interzice utilizarea alcoolului etilic de sinteză ca materie primă pentru fabricarea băuturilor alcoolice de orice fel.

CAPITOLUL II Sistemul de supraveghere pentru țuică, rachiuri naturale și vinuri

Art. 14. -

Potrivit prezentei legi, în grupa rachiurilor naturale sunt cuprinse: rachiurile din fructe, rachiul din vin, rachiurile din drojdie de vin și rachiurile din tescovină.

Art. 15. -

(1) Fabricarea țuicii și a rachiurilor naturale se poate efectua numai prin:

a) distilerii legal autorizate;

b) cazane industriale legal autorizate;

c) cazane individuale cu o capacitate minimă de 100 litri, aparținând deținătorilor legali autorizați.

(2) Comercializarea în vrac a țuicii și a rachiurilor naturale de către agenții economici este interzisă, cu excepția cazurilor în care producătorii livrează direct aceste produse către alți agenți economici legal autorizați să îmbutelieze produsele respective sau să le comercializeze în sistem de alimentație publică ori direct către magazine specializate pentru produse alimentare, cu respectarea legislației în vigoare. Jurisprudență

Art. 16. -

(1) Pentru înregistrarea anuală a tuturor producătorilor de țuică și rachiuri naturale, precum și a capacităților de producție ale acestora, agenții economici - persoane juridice, asociații familiale și persoane fizice autorizate - care produc țuică și rachiuri naturale vor întocmi și vor depune în perioada 1 decembrie-31 decembrie a fiecărui an, la organele fiscale teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, declarația privind capacitățile de producție ale instalațiilor deținute, tipul instalațiilor, precum și nivelul producției de țuică și rachiuri naturale estimat a se realiza în anul imediat următor.

(2) Modelul declarației este prezentat în anexa nr. 4.

Art. 17. -

(1) În vederea înregistrării corecte a producției de țuică și de rachiuri naturale fiecare agent economic deținător de distilerii și cazane industriale este obligat să se doteze cu mijloace de măsurare volumetrică, denumite în continuare contoare, avizate de Biroul Român de Metrologie Legală, precum și cu mijloace legale de măsurare a concentrației alcoolice a materiei prime și a produselor rezultate din prelucrarea acestora.

(2) Cazanele individuale ale producătorilor de țuică și rachiuri naturale vor fi litrate și vor fi dotate cu vase litrate de organele abilitate de Biroul Român de Metrologie Legală, precum și cu mijloace de măsurare legală a concentrației alcoolice a produselor obținute.

Art. 18. -

(1) Pentru controlul cantităților de țuică și rachiuri naturale pe perioada de nefuncționare distileriile și celelalte instalații de fabricație deținute de agenții economici vor fi sigilate de către organele fiscale teritoriale.

(2) După primirea materiei prime în vederea distilării deținătorii de astfel de instalații vor solicita, în scris, organului fiscal teritorial desigilarea acestora. Data și ora desigilării, precum și cantitățile și tipurile de materie primă ce urmează a se prelucra se vor consemna într-un registru de fabricație, care va fi numerotat, vizat de organul fiscal și păstrat la producător. În același timp organul fiscal va consemna aceleași date într-un proces-verbal.

(3) Desigilarea va fi solicitată în condițiile în care agentul economic deținător de astfel de instalații are în stoc materie primă pentru utilizarea capacităților de producție pentru minimum 10 zile, procesul de producție fiind obligatoriu să se desfășoare în mod continuu până la terminarea materiei prime.

(4) În momentul desigilării cazanelor reprezentantul organului fiscal va verifica, prin probe de producție, timpii de fabricație și randamentul în alcool pentru fiecare tip de materie primă, stabilind numărul de fierberi în 24 de ore și întocmind un proces-verbal de constatare.

(5) Timpii de funcționare a cazanului și randamentele stabilite vor fi utilizate pentru evidențierea producției în registrul de fabricație.

(6) În vederea opririi instalațiilor producătorul va anunța organul fiscal teritorial pentru resigilarea acestora cu două zile înaintea opririi producției.

(7) Dacă nu se solicită resigilarea cazanelor sau a celorlalte instalații în momentul opririi acestora, se consideră că producția a continuat pe toată perioada trecută de la desigilare.

(8) Momentul sigilării va fi menționat în registrul de fabricație, întocmindu-se, de asemenea, un proces-verbal în care se va preciza cantitatea de producție realizată de la data desigilării.

Art. 19. -

Comercializarea în vrac a vinului de către agenții economici este interzisă, cu excepția cazurilor în care aceștia livrează direct acest produs către alți agenți economici legal autorizați să prelucreze, să îmbutelieze sau să comercializeze vinul în sistem de alimentație publică ori direct către magazine specializate pentru produse alimentare, cu respectarea legislației în vigoare.

CAPITOLUL III Sistemul de supraveghere a producției și a circulației
băuturilor alcoolice distilate

Art. 20. -

Intră sub incidența regimului de supraveghere băuturile alcoolice distilate obținute din alcool etilic rafinat sau din distilate de origine agricolă, altele decât țuica și rachiurile naturale.

Art. 21. -

(1) Pentru înregistrarea anuală a tuturor producătorilor de băuturi alcoolice distilate, precum și a capacităților de producție ale acestora, agenții economici producători de băuturi alcoolice distilate vor întocmi și vor depune în perioada 1 decembrie-31 decembrie a fiecărui an, la direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, declarația privind capacitățile de producție ale instalațiilor deținute, precum și nivelul producției de băuturi alcoolice distilate ce se estimează a se realiza în anul imediat următor. Modelul Declarației privind capacitățile de producție pentru băuturi alcoolice distilate este prezentat în anexa nr. 5.

(2) Intenția de a realiza noi capacități de producție de băuturi alcoolice distilate, precum și de a crește capacitățile de producție deja existente va fi declarată la Ministerul Finanțelor Publice, în vederea notificării.

(3) Modificarea efectivă a capacităților de producție inițial declarate și, respectiv, realizarea efectivă de noi capacități de producție de băuturi alcoolice distilate se comunică de către agentul economic producător, în termen de 30 de zile de la producerea acestora, direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București. Această perioadă reprezintă și perioada maximă admisă de producție în regim de probe tehnologice.

Art. 22. -

(1) Toți agenții economici producători de băuturi alcoolice distilate vor inventaria, la sfârșitul fiecărei luni, atât cantitățile de materii prime, semifabricate, cât și cantitățile de produse finite, aflate în stoc.

(2) Listele de inventariere prevăzute la alin. (1) vor fi întocmite în două exemplare și vor cuprinde în mod obligatoriu date privind denumirea sortimentului, cantitatea și concentrația alcoolică a acestuia.

(3) Un exemplar al listelor de inventariere, vizat de conducerea agentului economic, se va transmite până la data de 10 a lunii următoare direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea agentul economic producător, iar al doilea exemplar se va păstra de agentul economic.

Art. 23. -

Comercializarea și circulația băuturilor alcoolice distilate în vrac, obținute din producția internă sau provenite din import, între agenții economici, indiferent de calitatea acestora, sunt interzise.

Art. 24. -

Utilizarea băuturilor alcoolice distilate ca materie primă pentru fabricarea altor băuturi alcoolice este interzisă.

CAPITOLUL IV Sistemul de supraveghere a importurilor de alcool,
de distilate și de băuturi alcoolice distilate în vrac

Art. 25. -

Alcoolul, distilatele și băuturile alcoolice distilate pot fi importate în vrac numai pe bază de contracte încheiate direct cu producătorii externi sau cu reprezentanții acestora și numai în scopul prelucrării sau al îmbutelierii directe de către agentul economic importator legal autorizat.

Art. 26. -

(1) La intrarea în țară a alcoolului în vrac, indiferent de natura acestuia, a distilatelor în vrac, precum și a băuturilor alcoolice distilate în vrac, organele vamale de frontieră, după efectuarea formalităților de vămuire, vor aplica pe fiecare cisternă și recipient un sigiliu special cu însemnele autorității vamale, desigilarea fiind interzisă până la destinația finală a acestora.

(2) În momentul efectuării operațiunii de vămuire se va preleva în mod obligatoriu o probă din fiecare cisternă sau recipient, în scopul verificării autenticității datelor înscrise în documentele însoțitoare, respectiv factura și certificatele de analize fizico-chimice.

(3) Prelevarea probei se face de către delegatul laboratorului agreat de Direcția Generală a Vămilor să efectueze expertize în vederea identificării mărfurilor.

(4) Prelevarea probei se face în prezența autorității vamale, a delegatului permanent în vamă din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și a agentului economic importator. Dacă importatorul depune o declarație că nu este interesat să participe la prelevare, operațiunea respectivă se poate face în lipsa acestuia.

(5) Operațiunea de prelevare a probelor se efectuează în conformitate cu normele românești în vigoare privind eșantionarea, analiza și inspecția unui lot de produse de către delegatul laboratorului agreat.

(6) Din proba prelevată se vor constitui 3 eșantioane identice, dintre care unul este destinat laboratorului, altul autorității vamale, iar al treilea importatorului.

(7) Eșantioanele vor fi etichetate și vor fi sigilate de către autoritatea vamală.

(8) Transmiterea eșantioanelor prelevate către laboratoare se efectuează prin grija și sub responsabilitatea delegatului laboratorului agreat.

(9) Operațiunea de prelevare se încheie prin întocmirea unui proces-verbal de prelevare, conform modelului prezentat în anexa nr. 6.

(10) Rezultatele expertizei vor fi consemnate în certificate de expertiză de către laboratorul agreat.

(11) Analiza produselor se face pe cheltuiala agenților economici importatori și are ca scop determinarea concentrației alcoolice și a calităților reale comparativ cu cele înscrise în documentele însoțitoare, pentru corecta evaluare a accizelor datorate și a calității produsului.

(12) Termenul de efectuare a analizelor va fi, după caz:

a) pe loc, în cazul produselor fără conținut de zahăr;

b) în 24 de ore de la prelevarea probei, în cazul produselor cu conținut de zahăr.

(13) Termenul obligatoriu de păstrare a eșantioanelor este de un an.

(14) Prevederile alin. (2) se aplică și cantităților de alcool, de distilate și de băuturi alcoolice distilate în vrac, aduse în regim de import temporar.

(15) Cantitățile de alcool, de distilate și de băuturi alcoolice distilate în vrac provenite din import vor fi sigilate de către organul vamal de frontieră și în situația în care marfa este tranzitată către o vamă de interior în vederea efectuării operațiunii vamale de import. Marfa astfel sigilată, împreună cu documentul de însoțire a mărfii eliberat de autoritatea vamală de frontieră, conform modelului prezentat în anexa nr. 7, în care se menționează cantitatea de alcool, de distilate sau de băuturi alcoolice distilate importată, are liber de circulație până la punctul vamal unde au loc operațiunea vamală de import și prelevarea de probe, conform prevederilor alin. (2).

(16) În toate cazurile, la determinările efectuate pe baza analizelor de laborator abaterea admisă este de ±0,3 grade volum.

(17) Desigilarea cisternelor și a recipientelor de alcool, de distilate și de băuturi alcoolice distilate în vrac provenite din import, ajunse la destinația finală, se va face în prezența unui reprezentant al organului fiscal, desemnat la solicitarea scrisă a importatorilor.

(18) Importatorul are obligația să evidențieze într-un registru special, conform modelului prezentat în anexa nr. 8, vizat de reprezentantul organului fiscal în a cărui rază teritorială își desfășoară activitatea, toate cantitățile de alcool, de distilate și de băuturi alcoolice distilate în vrac - în litri și în grade - pe tipuri de produs și pe destinații ale acestora.

(19) Lunar, până la data de 25 a lunii următoare, Direcția Generală a Vămilor va comunica Ministerului Finanțelor Publice - Direcția generală a tehnologiei informației situația importurilor de alcool, de distilate și de băuturi alcoolice distilate în vrac, din care să rezulte denumirea agenților economici importatori, datele de identificare a acestora și cantitățile importate.

CAPITOLUL V Dispoziții comune de supraveghere aplicate producției
și importului de alcool, distilate și băuturi alcoolice distilate

Art. 27. -

(1) Lunar, până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă, producătorii interni și importatorii de alcool și distilate vor depune la organele fiscale teritoriale o situație conținând informații privind modul de valorificare a acestor produse prin vânzare sau prelucrare, și anume: destinația, denumirea și adresa beneficiarului, numărul și data facturii, cantitățile, prețul unitar și valoarea totală, din care valoarea accizei, conform modelului prezentat în anexa nr. 9. Această situație va fi însoțită în mod obligatoriu de un exemplar al listelor de inventar întocmite pentru stocurile de materii prime și produse finite înregistrate la sfârșitul lunii. Listele de inventar se întocmesc în două exemplare și vor fi vizate de conducerea agentului economic și de supraveghetorul fiscal. Al doilea exemplar se păstrează de agentul economic.

(2) Lunar, până în ultima zi a lunii pentru luna precedentă, organele fiscale teritoriale vor transmite Ministerului Finanțelor Publice - Direcția generală a tehnologiei informației situația centralizatoare pentru fiecare județ privind modul de valorificare a alcoolului și a distilatelor, conform modelului prezentat în anexa nr. 10.

(3) Organele fiscale teritoriale vor efectua periodic, atât la agenții economici producători interni și importatori de alcool și distilate, cât și la beneficiarii acestora, verificarea realității datelor înscrise în situațiile prezentate. Se vor urmări cu precădere destinația dată alcoolului și distilatelor de către agenții economici cumpărători și identificarea eventualelor cazuri de deturnare a destinației inițiale date acestora.

Art. 28. -

(1) Pentru alcool, distilate și băuturi alcoolice distilate se vor stabili prețuri minime, care se vor practica pentru comercializarea acestora pe piața internă.

(2) Prețul minim va cuprinde în mod obligatoriu prețul de producție și acciza legală aferentă, după caz.

(3) Prețurile minime vor fi stabilite de către asociațiile patronale ale producătorilor de alcool și băuturi alcoolice distilate legal înființate, existente în România, și vor fi consemnate într-un protocol semnat de reprezentanții acestor asociații. O copie de pe acest protocol și listele cuprinzând prețurile astfel stabilite vor fi comunicate Ministerului Finanțelor Publice și vor fi publicate, prin grija celor care le-au stabilit, în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu minimum 5 zile înainte de data intrării în vigoare a acestor prețuri.

(4) Produsele, inclusiv cele în vrac, pentru care s-au stabilit prețuri minime nu pot fi comercializate pe piața internă la prețuri mai mici decât prețurile minime publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Ori de câte ori se intenționează modificarea prețurilor minime stabilite asociațiile patronale ale producătorilor de alcool și băuturi alcoolice au obligația să notifice noile prețuri, indiferent dacă modificarea intervine la unul sau mai multe produse. Notificarea prețurilor se face în condițiile prevăzute la alin. (3).

(6) Toți agenții economici autorizați să comercializeze produse pentru care s-au declarat prețuri minime sunt obligați să afișeze permanent, în locuri vizibile, lista cuprinzând prețurile minime în vigoare pentru toate produsele pe care le comercializează.

CAPITOLUL VI Sistemul de supraveghere fiscală a producției de bere

Art. 29. -

(1) În vederea înregistrării producției de bere obținute fiecare agent economic producător este obligat:

a) să înregistreze producția de bere rezultată la finele procesului tehnologic, prin aparatura adecvată de măsurare a butoaielor, sticlelor, navetelor, paleților sau a berii filtrate la vasele de depozitare, și să înscrie aceste date în rapoartele de producție și gestionare, cu specificarea capacității ambalajelor și a cantității de bere, exprimată în litri;

b) să determine concentrația zaharometrică a berii, conform standardelor în vigoare privind determinarea concentrației exprimate în grade Plato a berii, elaborate de Asociația de Standardizare din România, și să elibereze buletine de analize fizico-chimice.

(2) Toate livrările de bere din producția internă vor fi însoțite de certificate de calitate care să conțină și datele de identificare a standardului după care a fost fabricat sortimentul livrat.

(3) La verificarea realității concentrației zaharometrice a sortimentelor de bere se va avea în vedere concentrația înscrisă în specificația tehnică internă, elaborată pe baza standardului în vigoare pentru fiecare sortiment.

TITLUL II Regimul de autorizare a agenților economici care produc, importă
și/sau comercializează produse supuse accizelor

Art. 30. - Respingeri de neconstituționalitate (1)

(1) Intră sub incidența regimului de autorizare agenții economici care produc și importă, pentru prelucrare și/sau comercializare, următoarele grupe de produse: Jurisprudență

a) alcool etilic rafinat, distilate și băuturi, așa cum sunt definite în legislația care reglementează regimul accizelor;

b) produse din tutun;

c) cafea, cafea cu înlocuitori, cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă.

(2) Intră, de asemenea, sub incidența regimului de autorizare agenții economici care comercializează, în sistem angro sau de alimentație publică, produse supuse autorizării. Respingeri de neconstituționalitate (2)

Art. 31. -

(1) Agenții economici producători care își desfășoară activitatea în sistem integrat se vor autoriza, atât în calitate de producător de alcool etilic rafinat și distilate, cât și în calitate de producător de băuturi alcoolice distilate, cu plata taxei de autorizare aferente fiecărei activități în parte.

(2) Același regim prevăzut la alin. (1) se aplică și agenților economici importatori de produse supuse autorizării, pe care le prelucrează în vederea obținerii altor produse supuse autorizării.

Art. 32. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență

Agenții economici prevăzuți la art. 30 își pot desfășura activitatea numai în baza autorizației emise de:

a) Ministerul Finanțelor Publice, în cazul agenților economici producători și importatori de alcool etilic rafinat, distilate și băuturi alcoolice distilate, cu excepția țuicii și a rachiurilor naturale, altele decât rachiul de vin; Modificări (1)

b) direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în cazul:

- agenților economici producători interni și importatori de băuturi, altele decât cele prevăzute la lit. a), de produse din tutun și de cafea;

- agenților economici comercianți în sistem angro de băuturi îmbuteliate, de produse din tutun și de cafea;

- agenților economici comercianți în sistem de alimentație publică de băuturi, de produse din tutun și de cafea.

Art. 33. - Respingeri de neconstituționalitate (1)

(1) Autorizațiile se emit în baza unei cereri însoțite de următoarele documente:

a) certificatul de înregistrare ca agent economic, eliberat potrivit reglementărilor legale în vigoare;

b) statutul sau actul constitutiv, care să cuprindă în obiectul de activitate producția, importul și/sau comercializarea de produse supuse autorizării;

c) cazierele judiciare ale administratorilor și/sau directorilor executivi;

d) certificatul de atestare fiscală, eliberat de organul fiscal teritorial, din care să rezulte că agentul economic nu înregistrează obligații restante față de bugetul de stat;

e) agenții economici producători de alcool și de distilate, precum și agenții economici producători de băuturi alcoolice distilate, care achiziționează instalațiile de fabricație sau anumite părți din acestea de la alți agenți economici producători de alcool, distilate sau băuturi alcoolice distilate, sunt obligați să prezinte propriul certificat de atestare fiscală și o copie de pe certificatul de atestare fiscală al agentului economic vânzător al instalației sau al revânzătorilor, în cazul în care în cursul aceluiași an instalațiile au fost vândute de mai multe ori, din care să rezulte că aceștia nu au la bugetul de stat obligații restante reprezentând accize;

f) declarația solicitantului privind sediul social, filialele, sucursalele, punctele de lucru, spațiile de depozitare și orice alte locuri unde își desfășoară activitatea, precum și adresele acestora. În cazul agenților economici producători de alcool, de distilate și de băuturi alcoolice distilate declarația va fi însoțită și de documentele care atestă dreptul de proprietate asupra clădirilor, precum și dreptul de proprietate sau concesiune asupra terenului; Modificări (1)

g) adeverința eliberată de organul fiscal teritorial, în cazul producătorilor interni de alcool, distilate și băuturi alcoolice distilate, altele decât țuică și rachiuri naturale, din care să rezulte deținerea în proprietate a capacităților de producție, precum și a celorlalte construcții anexe: depozite de materii prime, bazine pentru plămezi, rezervoare de depozitare și de păstrare a produselor obținute; Modificări (1)

h) licența de fabricație, emisă de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în cazul agenților economici producători interni;

i) copii de pe certificatele privind dotarea cu mijloace de măsurare a producției, eliberate de organele teritoriale ale Biroului Român de Metrologie Legală, care, în cazul agenților economici producători de alcool și distilate, vor fi vizate de către supraveghetorii fiscali;

j) contractele de import încheiate direct cu producătorii externi sau cu reprezentanții acestora, în cazul agenților economici importatori, însoțite de copii legalizate de pe certificatele care atestă deținerea mărcii de produs din țara de origine;

k) contractele de vânzare-cumpărare încheiate direct între agenții economici, producători interni sau importatori de alcool și distilate, și agenții economici, producători interni de băuturi alcoolice distilate. Orice reziliere a acestor contracte sau încheierea de noi contracte va fi adusă la cunoștință organului emitent al autorizațiilor;

l) licența pentru atestarea dreptului de marcare, în cazul agenților economici producători interni și importatori de produse supuse marcării;

m) declarația privind capacitățile de producție pentru alcool și/sau distilate;

n) lista sortimentelor de băuturi alcoolice distilate pentru care se solicită autorizație, avizată de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor ca fiind în conformitate cu prevederile legale care reglementează denumirile atribuite acestor produse.

(2) Documentele vor fi prezentate în copie, însoțite de original pentru conformitate.

(3) În cazuri justificate comisiile instituite potrivit prevederilor prezentei legi au dreptul să solicite și alte documente necesare soluționării cererilor privind eliberarea autorizațiilor, inclusiv documente de identificare a acționarilor societăților comerciale și a persoanelor împuternicite să desfășoare activități în numele agenților economici respectivi.

Art. 34. -

Emiterea autorizațiilor se efectuează în baza deciziilor unor comisii instituite la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, prin ordin al ministrului finanțelor publice, iar la nivelul fiecărei direcții generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, prin ordin al directorului general.

Art. 35. -

Autorizațiile emise au o valabilitate de 12 luni de la data înscrisă pe formularul de autorizație ca dată de eliberare a acesteia.

Art. 36. - Respingeri de neconstituționalitate (1)

(1) Autorizațiile se emit de organele cu competență în acest sens, cu percepere de taxe, și se eliberează în termen de maximum 60 de zile de la data depunerii documentației complete.

(2) Taxele de autorizare se fac venit la bugetul de stat, cuantumul acestora fiind prevăzut în anexa nr. 11.

(3) Taxele de autorizare se datorează anticipat, dovada achitării acestora prezentându-se la data ridicării autorizației.

Art. 37. -

(1) Autorizațiile se emit de organele care au competență în acest sens, pentru fiecare loc de desfășurare a activității.

(2) Agenții economici producători de alcool și distilate datorează taxe de autorizare pentru fiecare loc de desfășurare a activității, în funcție de capacitatea de producție instalată.

Art. 38. - Respingeri de neconstituționalitate (2)

Agenții economici nu vor fi autorizați în situația în care:

a) înregistrează obligații fiscale restante față de bugetul de stat. Nu se consideră obligații fiscale restante față de bugetul de stat sumele pentru care agenții economici au obținut înlesniri la plata acestora, potrivit reglementărilor legale; Respingeri de neconstituționalitate (2)

b) administratorul și/sau directorul executiv al agentului economic care solicită autorizare a suferit condamnări pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi;

c) administratorul și/sau directorul executiv este funcționar public sau ocupă o altă funcție incompatibilă cu funcția de gestionar sau de administrator;

d) utilajele ori instalația de producere a alcoolului, a distilatelor sau a băuturilor alcoolice distilate provine, direct sau indirect, de la agenți economici care înregistrează datorii fiscale restante reprezentând accize;

e) utilajele ori instalația de producere a alcoolului, a distilatelor sau a băuturilor alcoolice distilate provine de la agenți economici ce nu pot fi identificați și verificați de organele de control, pentru a se stabili realitatea și legalitatea tranzacției, precum și obligațiile fiscale generate de aceasta.

Art. 39. - Modificări (1)

(1) Orice modificare adusă datelor inițiale avute în vedere la eliberarea autorizațiilor, conform art. 33, va fi adusă la cunoștință organului emitent al acestora de către agenții economici în cauză, în termen de 15 zile de la data înregistrării modificării.

(2) Cesionarea sau înstrăinarea sub orice altă formă a acțiunilor, a părților sociale sau a activelor fixe ale societății comerciale autorizate conform prevederilor prezentei legi va fi adusă la cunoștință organului emitent al autorizațiilor cu cel puțin 60 de zile înainte de realizarea acestei operațiuni, în vederea efectuării controlului financiar-fiscal.

(3) Cesionarea sau înstrăinarea sub orice altă formă a acțiunilor, a părților sociale sau a activelor fixe ale societății comerciale autorizate se va putea face numai după ce s-au achitat la bugetul de stat toate obligațiile fiscale sau după ce persoana care urmează să preia societatea comercială a confirmat posibilitatea plății tuturor debitelor către bugetul de stat, prin depunerea unei scrisori de garanție bancară. Modificări (1)

Art. 40. -

(1) Agenții economici autorizați în calitate de producători de alcool etilic rafinat, de distilate și/sau de băuturi alcoolice distilate, care își schimbă sediul activității de producție, vor solicita eliberarea unei noi autorizații, cu plata taxei aferente. Nedeținerea autorizației pentru noua adresă presupune că activitatea desfășurată în acel loc este neautorizată.

(2) În situația în care agenții economici autorizați își schimbă sediul social sau denumirea societății, fără schimbarea proprietarilor majoritari, aceștia au obligația să solicite eliberarea unei noi autorizații. Eliberarea acestei autorizații se face fără plata taxelor de autorizare.

Art. 41. -

(1) Agenții economici care obțin licențe de fabricație pentru produse supuse autorizării, eliberate de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, pot desfășura activitate de producție în regim de probe tehnologice, fără autorizație, timp de maximum 30 de zile de la obținerea licenței de fabricație.

(2) Pentru alcool etilic rafinat și distilate producția în regim de probe tehnologice se va desfășura numai sub supraveghere fiscală.

(3) Comercializarea sau utilizarea produselor supuse autorizării, rezultate în urma probelor tehnologice, ca materie primă la realizarea altor produse supuse autorizării nu se poate efectua până la obținerea autorizației.

Art. 42. -

(1) Comercializarea de produse supuse autorizării, ca urmare a achiziționării de bunuri confiscate și devenite proprietatea statului de la Ministerul Finanțelor Publice, se poate efectua numai de către agenții economici legal autorizați.

(2) Produsele supuse autorizării ce fac obiectul valorificării în cadrul procedurii de executare silită pot fi achiziționate și comercializate numai de către agenții economici legal autorizați.

Art. 43. -

Nu intră sub incidența regimului de autorizare:

a) produsele supuse autorizării, comercializate în zonele libere, precum și în magazinele autorizate, potrivit legii, să comercializeze mărfuri în regim duty-free;

b) băuturile slab alcoolizate, cu o concentrație alcoolică sub 1,2% în volum;

c) aromele și esențele alimentare cu o concentrație alcoolică sub 1,2% în volum, care nu pot fi consumate ca atare, fiind utilizate la prepararea produselor alimentare;

d) produsele supuse autorizării, comercializate pentru consum în mijloacele de transport terestre, navale și aeriene;

e) importul, cu destinație exclusivă pentru producția de medicamente, al alcoolului etilic cu o concentrație alcoolică de peste 99% în volum, în cantități limitate, aprobate de Ministerul Finanțelor Publice.

Art. 44. -

Agenții economici care, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, intră în posesia unor produse supuse autorizării pot utiliza sau valorifica produsele respective numai cu aprobarea prealabilă a Ministerului Finanțelor Publice.

Art. 45. -

(1) Agenții economici cărora le-a fost anulată autorizația și care dețin stocuri de produse la data anulării autorizației pot valorifica produsele respective numai cu acordul Ministerului Finanțelor Publice. De asemenea, cu acordul Ministerul Finanțelor Publice, poate fi finalizată și apoi valorificată și materia primă aflată, la data anulării autorizației, în stadiu de producție neterminată. Jurisprudență

(2) În situația în care agenții economici înregistrează obligații restante față de bugetul de stat, organele competente, în cadrul procedurii de executare silită, potrivit legii, pot valorifica stocurile de produse supuse autorizării, precum și stocurile de materie primă, indiferent de starea în care se află acestea.

Art. 46. - Referințe (1)

Listele cuprinzând autorizațiile în vigoare, eliberate de către Ministerul Finanțelor Publice agenților economici producători interni și importatori de alcool etilic rafinat, distilate și băuturi alcoolice distilate, vor fi publicate în prima decadă a fiecărui trimestru în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 47. -

Toți agenții economici producători, importatori și/sau comercianți de produse supuse autorizării au obligația afișării la loc vizibil a autorizației.

Art. 48. -

(1) Achiziționarea de produse supuse regimului de autorizare, în vederea comercializării sau prelucrării, se poate efectua numai de la agenții economici legal autorizați.

(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) agenții economici legal autorizați care achiziționează de la producătorii individuali - persoane fizice deținătoare de certificate de producător - vin, țuică și rachiuri naturale pentru comercializare sau prelucrare, după caz.

Art. 49. - Modificări (1)

(1) Necomercializarea sau neprelucrarea de către agenții economici producători de alcool etilic rafinat și/sau distilate, în fiecare trimestru al anului pentru care s-a obținut autorizație de comercializare, a unei cantități egale cu cel puțin 10% din cantitatea estimată a se realiza pe perioada de autorizare atrage suspendarea activității și sigilarea instalațiilor de producție pe termen de 3 luni.

(2) Întârzierea la plată a accizelor cu mai mult de 60 de zile de la termenul legal atrage suspendarea autorizației și, respectiv, a activității agentului economic în cauză, până la plata sumelor restante.

TITLUL III Regimul produselor din tutun confiscate sau intrate, potrivit legii,
în proprietatea privată a statului

Art. 50. -

(1) Produsele din tutun confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se predau de către organul care a dispus confiscarea, pentru distrugere, cu titlu gratuit, agenților economici autorizați în calitate de producători interni de țigarete, astfel:

a) sortimentele care se regăsesc în nomenclatorul de fabricație al agenților economici producători interni se predau în totalitate acestora;

b) sortimentele care nu se regăsesc în nomenclatorul de fabricație al agenților economici producători interni se predau în custodie, de către organele care au procedat la confiscare, agenților economici producători interni a căror cotă de piață reprezintă peste 5%. Repartizarea fiecărui lot de produse din tutun confiscate către agenții economici producători interni se face proporțional cu cota de piață deținută. Situația privind cotele de piață se comunică trimestrial de Ministerul Finanțelor Publice direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și, respectiv, a municipiului București, Direcției generale de îndrumare și control fiscal, Gărzii Financiare, Direcției Generale a Vămilor și Ministerului de Interne.

(2) Fiecare agent economic producător intern are obligația să asigure, pe cheltuială proprie, preluarea în custodie, transportul și depozitarea cantităților de produse din lotul confiscat care i-a fost repartizat.

(3) Predarea cantităților de produse din tutun confiscate se face pe baza unui proces-verbal de predare-primire ce va fi semnat atât de reprezentanții organului care a procedat la confiscarea produselor, cât și de reprezentanții agentului economic producător intern care le preia.

(4) Distrugerea se va efectua prin arderea produselor din tutun, pe baza aprobării date de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală de îndrumare și control fiscal, la cererea agentului economic și în prezența unei comisii de distrugere constituite special în acest scop. Din această comisie vor face parte un reprezentant al organelor de poliție și un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice - Direcția generală de îndrumare și control fiscal. Cheltuielile aferente distrugerii vor fi suportate de fiecare agent economic care va proceda la distrugerea bunurilor confiscate.

TITLUL IV Sancțiuni

Art. 51. -

(1) Constituie infracțiuni următoarele fapte săvârșite de administratorul, directorul sau reprezentantul legal al agentului economic:

a) angajarea agentului economic în producerea sau importul de alcool etilic rafinat și distilate fără autorizație eliberată de Ministerul Finanțelor Publice;

b) angajarea agentului economic în utilizarea alcoolului brut, alcoolului etilic de sinteză și a alcoolului tehnic ca materie primă pentru fabricarea băuturilor alcoolice de orice fel;

c) neasigurarea dotării instalațiilor cu mijloace legale de măsurare a producției de alcool și distilate;

d) cesionarea sau înstrăinarea sub orice altă formă de acțiuni, părți sociale sau de active fixe ale societății comerciale legal autorizate, fără înștiințarea organului emitent al autorizației cu cel puțin 60 de zile înainte de realizarea acestei operațiuni, în vederea efectuării controlului financiar-fiscal;

e) achiziționarea de alcool etilic rafinat și distilate de la alți agenți economici decât cei legal autorizați.

(2) Infracțiunile prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, în cazul celor prevăzute la lit. a) și e), cu închisoare de la 1 an la 3 ani, în cazul celor prevăzute la lit. b) și c), și cu închisoare de la 1 an la 5 ani, în cazul celei prevăzute la lit. d).

Art. 52. -

(1) Constituie contravenții următoarele fapte:

a) nedeclararea în termen la organul fiscal a capacităților de producție pe care le dețin agenții economici producători de alcool, de distilate sau de băuturi alcoolice, precum și a oricărei modificări efectuate asupra acestora;

b) amplasarea mijloacelor de măsurare a producției și a concentrației de alcool și distilate în alte locuri decât cele expres prevăzute de prezenta lege;

c) deteriorarea sigiliilor aplicate de către supraveghetorul fiscal;

d) nesolicitarea desemnării supraveghetorului fiscal în vederea desigilării cisternelor sau a recipientelor în care se transportă alcoolul și distilatele în vrac;

e) comercializarea în vrac și utilizarea ca materie primă pentru fabricarea băuturilor alcoolice distilate a alcoolului etilic cu concentrația alcoolică sub 95,5% în volum; Respingeri de neconstituționalitate (1)

f) fabricarea de alcool sanitar de către alți agenți economici decât cei producători de alcool etilic rafinat sau fabricarea alcoolului sanitar din alte materii prime decât din alcool etilic rafinat;

g) comercializarea în vrac pe piața internă a alcoolului sanitar;

h) nedepunerea în termen, la organul fiscal, de către agenții economici producători de băuturi alcoolice distilate a inventarelor lunare privind cantitățile de materie primă și cantitățile de produse finite aflate în stoc;

i) circulația și comercializarea în vrac a alcoolului etilic rafinat și a distilatelor în alte scopuri decât cele expres prevăzute de prezenta lege;

j) comercializarea în vrac a băuturilor alcoolice distilate, indiferent de concentrația alcoolică a acestora, precum și utilizarea acestor băuturi ca materie primă pentru fabricarea altor băuturi alcoolice;

k) neevidențierea corectă în registrul special a cantităților de alcool și distilate importate în vrac;

l) nedepunerea la organele fiscale teritoriale a situațiilor privind modul de valorificare a alcoolului și a distilatelor;

m) transportul de alcool, de distilate și de băuturi alcoolice distilate, efectuat prin cisterne sau recipiente care nu poartă sigiliile supraveghetorului fiscal, care au sigilii deteriorate sau care nu sunt însoțite de documentul de supraveghere fiscală;

n) nedeclararea în termen la organele fiscale teritoriale a capacităților de producție aferente instalațiilor deținute de producătorii de țuică și de rachiuri naturale;

o) nedotarea cu mijloace de măsurare a producției și a concentrației alcoolice aferente țuicii și rachiurilor naturale;

p) comercializarea în vrac a țuicii, a rachiurilor naturale și a vinului în alte scopuri decât cele expres prevăzute de prezenta lege;

q) deținerea de capacități de producție de alcool, de distilate sau de băuturi alcoolice, de materii prime pentru fabricarea alcoolului, a distilatelor sau a băuturilor alcoolice, precum și de stocuri de astfel de produse fără documente justificative legale;

r) nesolicitarea organului fiscal teritorial în vederea desigilării instalațiilor de fabricație, precum și neevidențierea în registrul destinat acestui scop a informațiilor privind capacitățile reale de distilare, data și ora sigilării și desigilării cazanelor sau a celorlalte instalații de fabricație a țuicii și a rachiurilor naturale;

s) nesesizarea organului fiscal în cazul deteriorării sigiliilor;

ș) practicarea de prețuri de vânzare cu amănuntul mai mici decât prețurile minime stabilite pe produse, potrivit prezentei legi, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată; Modificări (1)

t) livrările de bere din producția internă neînsoțite de certificate de calitate;

ț) fabricarea sau importul de produse supuse autorizării fără autorizație;

u) comercializarea de produse supuse autorizării fără autorizație sau fără aprobarea Ministerului Finanțelor Publice, după caz; Respingeri de neconstituționalitate (6)

v) achiziționarea, în vederea prelucrării sau a comercializării, a altor produse supuse autorizării decât cele prevăzute la art. 51 alin. (1) lit. e) de la alți agenți economici decât cei legal autorizați;

x) producerea de alcool și de distilate, inclusiv pe perioada de probe tehnologice, fără supraveghere fiscală;

y) neanunțarea organului emitent al autorizației, în termenul legal, despre modificările aduse datelor inițiale avute în vedere la eliberarea autorizației;

z) refuzul agenților economici producători de țigarete de a prelua, în condițiile prevăzute de lege, cantitățile de produse din tutun confiscate.

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 300 milioane lei la 500 milioane lei, pentru cea prevăzută la lit. a);

b) cu amendă de la 5 miliarde lei la 10 miliarde lei și confiscarea produselor, iar în cazul în care acestea au fost vândute, cu confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, precum și cu confiscarea instalațiilor de producție și anularea autorizației, după caz, pentru contravențiile prevăzute la lit. b), ț) și x); Respingeri de neconstituționalitate (1)

c) cu amendă de la 200 milioane lei la 500 milioane lei și anularea autorizației, pentru cea prevăzută la lit. c);

d) cu amendă de la 200 milioane lei la 500 milioane lei, pentru cele prevăzute la lit. d), k) și y);

e) cu anularea autorizației, pentru cea prevăzută la lit. e);

f) cu amendă de la 1 miliard lei la 5 miliarde lei și confiscarea produselor, iar în cazul în care acestea au fost vândute, cu confiscarea sumelor rezultate din această vânzare și, după caz, anularea autorizațiilor, pentru cele prevăzute la lit. f), i), j) și u); Respingeri de neconstituționalitate (7)

g) cu amendă de la 100 milioane lei la 200 milioane lei și confiscarea produselor, iar în cazul în care acestea au fost vândute, cu confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, pentru cele prevăzute la lit. g) și p);

h) cu amendă de la 50 milioane lei la 100 milioane lei, pentru cele prevăzute la lit. h), n), o), r), s) și t);

i) cu amendă de la 100 milioane lei la 500 milioane lei și suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni, pentru cea prevăzută la lit. l);

j) cu amendă de la 1 miliard lei la 2 miliarde lei și confiscarea produselor și a recipientelor sau cisternelor și anularea autorizației, pentru cea prevăzută la lit. m); Respingeri de neconstituționalitate (1)

k) cu amendă de la 500 milioane lei la 1 miliard lei, confiscarea utilajelor, instalațiilor, materiilor prime sau a produselor și anularea autorizației, pentru cea prevăzută la lit. q);

l) cu amendă de la 500 milioane lei la 1 miliard lei, confiscarea, după caz, a produselor și a cisternelor sau a recipientelor și suspendarea activității pe o perioadă de 3-6 luni, pentru cele prevăzute la lit. ș) și v);

m) cu amendă de la 150 milioane lei la 300 milioane lei, pentru cea prevăzută la lit. z).

(3) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute de prezenta lege, organul de control făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare.

(4) Limitele amenzilor contravenționale prevăzute în prezenta lege pot fi actualizate anual, în funcție de evoluția ratei inflației, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice. Respingeri de neconstituționalitate (1)

(5) Constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenție se fac de către personalul de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice și din unitățile sale teritoriale, împuternicite în acest scop.

(6) Contravențiilor prevăzute în prezenta lege li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 53. -

(1) Anularea autorizațiilor se face de către organul emitent, în baza deciziilor comisiilor ce vor fi instituite potrivit prezentei legi, ca urmare a actelor de control emise de organele de specialitate cu atribuții în acest sens sau la solicitarea agentului economic.

(2) În situația în care un agent economic își încetează activitatea, este obligat să solicite organului emitent anularea autorizației.

(3) Suspendarea activității se face de organul fiscal în raza căruia își desfășoară activitatea agentul economic, în temeiul:

a) actelor de control emise de organele de specialitate, prin care s-au constatat încălcări ale prevederilor legale; Modificări (1)

b) prevederilor art. 49.

(4) În situația existenței unor acte de control aflate în diferite stadii de contestare se va proceda la suspendarea activității până la soluționarea litigiului, cu posibilitatea prelungirii duratei de valabilitate a autorizațiilor cu o perioadă egală cu perioada de suspendare.

(5) Dacă actele de control nu sunt contestate în termenul legal, autorizațiile vor fi anulate.

(6) Procedura suspendării activității va fi stabilită prin instrucțiunile de aplicare a prezentei legi.

Art. 54. -

(1) Soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice se face conform dispozițiilor legale în materie.

(2) Împotriva măsurilor de anulare a autorizației emise în condițiile prevăzute de prezenta lege se pot utiliza căile de atac prevăzute pentru contenciosul administrativ.

Art. 55. -

Soluțiile privind aplicarea unitară a prevederilor prezentei legi vor fi supuse analizei și aprobării Comisiei centrale fiscale, constituită în cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Art. 56. -

Ministerul Finanțelor Publice va emite, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, instrucțiuni de aplicare, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 57. -

Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 58. -

Finanțarea cheltuielilor necesare în vederea executării și distribuirii sigiliilor, a documentelor de supraveghere fiscală, a Registrului supraveghetorului fiscal, precum și a autorizațiilor prevăzute în prezenta lege se asigură din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

TITLUL V Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 59. -

Comisarii Gărzii Financiare pot opri mijloacele de transport pentru verificarea documentelor de însoțire a produselor care intră sub incidența regimului de supraveghere și autorizare.

Art. 60. -

Agenții economici producători autorizați de alcool și de distilate care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, dețin secții de producție de alcool sau de distilate în alte localități decât cele în care își au sediul social au obligația constituirii acestora în filiale, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 61. - Jurisprudență

Stocurile de alcool etilic rafinat, de distilate și de băuturi alcoolice existente, la data intrării în vigoare a prezentei legi, la agenții economici care nu dețin autorizație de comercializare și care nu îndeplinesc condițiile legale de autorizare pot fi utilizate sau valorificate numai cu aprobarea Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile stabilite prin instrucțiunile emise în aplicarea acestei legi.

Art. 62. - Respingeri de neconstituționalitate (6)

(1) Agenții economici care dețin autorizații de comercializare valabile pe toată perioada de desfășurare a activității, eliberate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, au obligația ca până la data de 15 noiembrie 2002 să prezinte aceste autorizații organelor emitente în vederea anulării și emiterii unor noi autorizații. După data de 15 noiembrie 2002 autorizațiile eliberate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi sunt nule de drept. Respingeri de neconstituționalitate (1)

(2) Eliberarea noilor autorizații se face cu plata taxei aferente și în condițiile prevăzute în prezenta lege.

Art. 63. -

Pentru anul 2002 termenul de depunere a declarațiilor privind capacitățile de producție ale instalațiilor deținute, tipul instalațiilor, precum și nivelul producției de distilate, țuică și rachiuri naturale ce se estimează a se realiza este data de 15 noiembrie 2002.

Art. 64. -

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă prevederile art. 28-42, art. 50 alin. (2) și ale art. 51-59 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 31 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2001 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor și instituirea unor măsuri pentru diminuarea fenomenelor de fraudă și evaziune fiscală în domeniul alcoolului și al băuturilor alcoolice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 28 septembrie 2001, cu excepția art. IX, precum și orice alte dispoziții contrare.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

București, 17 iulie 2002.

Nr. 521.

ANEXA Nr. 1

Denumirea agentului economic ............
Codul fiscal ............................
Sediul ..................................
DECLARAȚIE
privind capacitățile de producție pentru alcool și/sau distilate
pentru anul ................
Denumirea produsului Numărul coloanelor de distilare, rafinare sau numărul instalațiilor de distilare Diametrul coloanelor de distilare, rafinare sau al instalațiilor de distilare (cm) Capacitatea de producție în 24 de ore Capacitatea de producție anuală*) Consum energetic lunar Producția estimată a se realiza
(litri alcool pur) (litri alcool pur) (kWh/lună) (litri alcool pur)
0 1 2 3 4 5 6
Alcool brut
Alcool etilic rafinat
Alcool tehnic
Distilate din cereale
Distilat de vin
Alte distilate de origine agricolă
Conducerea agentului economic,
..............................
Data ...................

*) La determinarea capacității de producție pentru alcool se va avea în vedere și perioada de remont (30-60 de zile).

ANEXA Nr. 2*)

*) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.


DE SUPRAVEGHERE FISCALĂ

ANEXA Nr. 3*)

*) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil.


DE SUPRAVEGHERE FISCALĂ

ANEXA Nr. 4

Denumirea agentului economic ............
Codul fiscal ............................
Sediul social ...........................
DECLARAȚIE
privind capacitățile de producție pentru țuică și rachiuri naturale
Nr. crt. Felul instalației Numărul de coloane, blaze, cazane Diametrul (cm) sau capacitatea (litri borhot) Capacitatea de fierbere în 24 de ore (litri/grad dal)*) Capacitatea de producție lunară (litri/grad dal) Producția estimată a se realiza (litri/grad dal) Locul unde funcționează (sat, comună, oraș)
1. Distilerie cu coloane
2. Distilerie cu blaze
3. Cazane industriale cu deflegmator**)
4. Cazane industriale fără deflegmator**)
5. Cazane individuale**)
Conducerea agentului economic,
......................................
Data ......

*) Capacitatea de fierbere la cazanele industriale se determină prin înmulțirea capacității utile de fierbere pe șarjă (exprimate în litri țuică și grade dal) înmulțită cu 5 fierberi/24 h. Capacitatea de fierbere la cazanele individuale se determină prin înmulțirea capacității utile de fierbere (exprimată în litri țuică și grade dal) înmulțită cu 4 fierberi/24 h.

**) Se declară fiecare cazan pe rând separat.

NOTĂ:

Fiecare distilerie sau secție de blaze se înscrie pe rânduri separate.

ANEXA Nr. 5

Denumirea agentului economic ............
Codul fiscal.............................
Sediul ..................................
DECLARAȚIE
privind capacitățile de producție pentru băuturi alcoolice distilate
pentru anul .................
Denumirea produsului Capacitatea de producție în 24 de ore (litri alcool pur) Capacitatea de producție anuală*) (litri alcool pur) Consum energetic lunar (kWh/lună) Producția estimată a se realiza (litri alcool pur)
0 1 2 3 4
Conducerea agentului economic,
...................................
Data ...............

*) La determinarea capacității de producție se va avea în vedere și perioada de remont.

ANEXA Nr. 6

PROCES-VERBAL DE PRELEVARE
Nr. ............../...................

Încheiat astăzi, ................., la sediul ................., dată la care s-a procedat, în baza comenzii (nr. și emitentul) .........................., la prelevarea a trei eșantioane de ........................ în greutate netă totală de (sau volum net total) ................. kg (l) din lotul .................... cu factura nr. ................. .

Cele trei eșantioane au următoarea destinație:

a) un eșantion este destinat laboratorului, în scopul eliberării certificatului de expertiză;

b) un eșantion este destinat agentului economic și se va transmite cu proces-verbal;

c) un eșantion este destinat biroului vamal la care se efectuează vămuirea.

Eșantioanele au fost prelevate conform normativelor în vigoare în România, și anume: .............. .

Eșantioanele au fost ambalate, etichetate și sigilate cu sigiliul (sigiliile) nr. .............. .

Prezentul proces-verbal a fost încheiat în 4 exemplare, câte unul pentru fiecare parte semnatară.

Partea semnatară Numele și prenumele Delegația sau împuternicirea Semnătura
Reprezentantul agentului economic
Împuternicitul laboratorului agreat
Autoritatea vamală
Delegatul Oficiului pentru Protecția Consumatorilor

ANEXA Nr. 7

Direcția Generală a Vămilor
Punctul vamal .....................
DOCUMENT
de liberă circulație a alcoolului, distilatelor și a băuturilor
alcoolice distilate, în vrac, provenite din import
Denumirea agentului economic ...................................................
Codul fiscal ...................................................................
Adresa .........................................................................
Data intrării în vamă ..........................................................
Furnizorul extern și țara de proveniență .......................................
Numărul și data facturii externe ...............................................
Denumirea produselor și concentrația alcoolică exprimată în procente de volum ..
Cantitatea importată ...........................................................
Destinația .....................................................................
Conducerea punctului vamal,
.............................
Data ..............

ANEXA Nr. 8

Denumirea agentului economic ..............
Codul fiscal...............................
Sediul ....................................
REGISTRU
privind situația importurilor de alcool, de distilate și de băuturi
alcoolice distilate în vrac și destinațiile acestora
Nr. crt. Importuri realizate Modul de valorificare
D.V.I. (numărul și data) Tipul produsului Cantitatea (litri alcool pur) Valoarea accizelor Documentul de plată a accizelor Cantitățile utilizate în producția proprie (litri alcool pur)
0 1 2 3 4 5 6
Director,
........................

ANEXA Nr. 9

Denumirea agentului economic ...........
Codul fiscal............................
Sediul .................................
SITUAȚIA
privind modul de valorificare a alcoolului/distilatelor în
luna ....... anul ............
Factura Destinația producției Denumirea beneficiarului Codul fiscal al beneficiarului Licența pentru atestarea dreptului de marcare Cantități vândute/prelucrate - litri alcool pur - Prețul unitar
- lei/U.M. -
Valoarea - lei - Acciza - lei -
numărul data prelucrare vânzare numărul data
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
TOTAL: x x x x x
Conducerea agentului economic,
...........................

ANEXA Nr. 10

Direcția generală a finanțelor publice
a județului ......................../municipiului București
SITUAȚIE CENTRALIZATOARE
privind modul de valorificare a alcoolului/distilatelor în
luna ................ anul .............
Nr. crt. Denumirea agentului economic furnizor Cantitatea - litri alcool pur - Valoarea - lei - Acciza - lei -
realizată vândută prelucrată
TOTAL:
Director,
........................
Data .............

ANEXA Nr. 11

TAXELE
de autorizare pentru alcool, distilate, băuturi alcoolice, vinuri,
bere, produse din tutun și cafea

Nr. crt. Denumirea activității Taxa de autorizare
A. Alcool și distilate
1. producția internă:
1.1. pentru o capacitate instalată de până la 15.000 hl 75.000.000 lei
1.2. pentru o capacitate instalată de peste 15.000 hl până la 30.000 hl 200.000.000 lei
1.3. pentru o capacitate instalată de peste 30.000 hl până la 60.000 hl 250.000.000 lei
1.4. pentru o capacitate instalată de peste 60.000 hl 300.000.000 lei
2. pentru import:
2.1. pentru un import anual de până la 15.000 hl 75.000.000 lei
2.2. pentru un import anual de peste 15.000 hl până la 30.000 hl 200.000.000 lei
2.3. pentru un import anual de peste 30.000 hl până la 60.000 hl 250.000.000 lei
2.4. pentru un import anual de peste 60.000 hl 300.000.000 lei
B. Băuturi alcoolice, vinuri și bere
3. pentru fiecare sortiment*) de băuturi alcoolice din producție proprie sau din operațiuni de import proprii, aferente următoarelor grupe de produse: băuturi alcoolice distilate, vinuri, bere, băuturi fermentate, altele decât berea și vinul, produse intermediare 12.000.000 lei
4. pentru comercializarea următoarelor grupe de produse în sistem angro:
4.1. băuturi alcoolice 10.000.000 lei
4.2. vinuri 10.000.000 lei
4.3. bere 10.000.000 lei
4.4. băuturi fermentate, altele decât berea și vinul 10.000.000 lei
4.5. produse intermediare 10.000.000 lei
5. pentru comercializarea băuturilor alcoolice distilate în sistem de alimentație publică**):
5.1. unități de alimentație publică cu până la 40 locuri la masă sau bar 8.000.000 lei
5.2. unități de alimentație publică cu 41-100 locuri la masă sau bar 15.000.000 lei
5.3. unități de alimentație publică cu peste 100 locuri la masă sau bar 20.000.000 lei
5.4. pentru unități de alimentație publică cu activitate sezonieră 1/2 din taxa de autorizare percepută la unitățile cu activitate permanentă, corespunzător numărului de locuri la masă sau la bar
C. Produse din tutun
6. pentru țigaretele provenite din producția proprie 100.000.000 lei
7. pentru țigaretele provenite din operațiuni de import proprii 100.000.000 lei
8. pentru produsele din tutun, altele decât țigaretele provenite din producția proprie 10.000.000 lei
9. pentru produsele din tutun, altele decât țigaretele provenite din operațiuni de import proprii 10.000.000 lei
10. pentru comercializarea țigaretelor și produselor din tutun în sistem angro 50.000.000 lei
11. pentru comercializarea numai a produselor din tutun, altele decât țigaretele în sistem angro 5.000.000 lei
D. Cafea, cafea cu înlocuitori, cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă
12. pentru toate sortimentele de cafea provenite din producția proprie 25.000.000 lei
13. pentru toate sortimentele de cafea provenite din operațiuni de import proprii 25.000.000 lei
14. pentru comercializarea tuturor sortimentelor de cafea în sistem angro 10.000.000 lei

*) Prin sortiment de băutură alcoolică distilată se înțelege fiecare tip de băutură cu denumire diferită, aromă diferită și concentrație alcoolică diferită.

În ceea ce privește băuturile alcoolice distilate din import, prin sortiment se înțelege fiecare tip de băutură cu denumire diferită și concentrație alcoolică diferită.

În grupa vinuri sunt cuprinse următoarele sortimente:

- vinuri liniștite;

- vinuri spumoase;

- vinuri speciale.

În grupa bere sunt cuprinse următoarele sortimente:

- bere blondă;

- bere brună.

**) Pentru mediul rural, în comune și în satele aparținătoare municipiilor, orașelor și comunelor, taxa se reduce cu 50%.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...